marți, 31 decembrie 2013

Sfârşit şi început de an în biserică - La cumpăna dintre ani, slujbe speciale. Potrivit rânduielii liturgice hotărâte de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în noaptea dintre ani în catedralele şi bisericile parohiale se oficiază Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos şi se citesc rugăciunea Sfântului Isaac Sirul, o rugăciune de mulţumire şi două rugăciuni de intrare în noul an (din tradiţia română şi slavă şi din tradiţia greacă). Vă aşteptăm să ne rugăm şi să se ne reculegem în liniștea și pacea bisericii împreună ,începând cu orele 23,30 31 decembrie 2013

Toţi credincioşii  ortodocşi care doresc să se despartă în rugăciune de anul care se încheie sunt aşteptaţi la Biserica Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul din Constanţa în această seară la orele 23,30  şi mâine, la îndătinatele slujbe de sfârşit de an, dar şi miercuri, la Sfânta Liturghie prin care se sărbătoreşteTăierea împrejur cea după Trup a Domnului nostru Iisus Hristos şi ziua Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei.

De câţiva ani a devenit o tradiţie ca la trecerea dintre ani, în bisericile ortodoxe să se oficieze o slujba de mulţumire adresată lui Dumnezeu, slujbă ce poartă denumirea de “Te Deum”. Aceasta denumire vine de la imnul “Te Deum Laudamus…”, care înseamnă “Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudam…”. În cadrul acestei slujbe se rostesc rugăciuni de mulţumire pentru anul care a trecut, dar şi de cerere pentru anul care urmează.

Data  de 1 ianuarie 2014 deschide, în România Anul omagial  euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii), dar şi Anul Comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni.  

luni, 30 decembrie 2013

Fotografii si filmulete - Sfintii 14.000 de prunci ucisi din porunca lui Irod - Fuga in Egipt - Duminica dupa Nasterea Domnului 29 decembrie


















PREDICA PARINTELUI MIRCEA CRISTIAN PRICOP






vineri, 27 decembrie 2013

EVANGHELIA ZILEI: 2013-12-27 Sfântul Apostol, întâiul Mucenic şi arhidiacon ŞTEFAN Evanghelia de la Matei (XXI, 33-44)

is-a Domnul: „Ascultaţi această parabolă: Era un om stăpân al casei sale, care a sădit vie; şi a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o pe seama lucrătorilor, iar el s'a dus departe. Iar când s'a apropiat vremea roadelor, şi-a trimis slujitorii la lucrători, ca să-i ia roadele; dar lucrătorii, prinzându-i pe slujitori, pe unul l-au bătut, pe altul l-au omorât, iar pe altul l-au ucis cu pietre. A mai trimis alţi slujitori, mai mulţi decât cei dintâi, şi tot aşa au făcut cu ei. În cele din urmă l-a trimis la ei pe fiul său, zicând: De fiul meu se vor ruşina. Dar lucrătorii viei, văzându-l pe fiu, au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi să avem noi moştenirea lui!... Şi, punând mâna pe el, l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Deci, când va veni stăpânul viei, ce le va face lucrătorilor acelora?“ Iar ei I-au răspuns: „Pe cei răi cu rău îi va pierde, iar via o va da altor lucrători, care-i vor da roadele la vremea lor“. Iisus le-a zis: „Oare niciodată n'aţi citit în Scripturi: Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns în capul unghiului; de la Domnul s'a făcut aceasta şi minunată este în ochii noştri? De aceea vă spun: Lua-se-va de la voi împărăţia lui Dumnezeu şi i se va da neamului care-i va face roadele. Cel ce va cădea pe piatra aceasta se va sfărâma, iar pe cel pe care ea va cădea, îl va zdrobi“.

Fotografii si filmulete din A treia zi de Craciun - Sfantul Stefan, primul Arhidiacon si martir al Bisericii 27 decembrie 2013 - Bucuria celor ce citesc pagina noastra este si bucuria noastra. ... Ca atare, Biserica Ortodoxa nu poate fi inteleasa fara liturghia sa. ...


” Mucenice si Arhidiacone Stefane, ca sa intaresti pe credinciosi, ai facut rugaciuni pentru ucigasii tai; deci roaga- te si pentru noi si ne izbaveste de toate nevoile si de vrajmasii nostri si pazeste pe credinciosii crestini de erezii, ca sa cante lui Dumnezeu: Aliluia!” ( Acatistul Sf. Arhidiacon Stefan)
La multi si binecuvantati ani, tuturor dreptcredinciosilor care poarta numele Sf Mucenic si Arhidiacon Stefan!



Numele este de origine greceasca - Stephanos - si inseamna "coroana", "ghirlanda", "cununa" (cu care erau incununati invingatorii). La noi, formele curente au fost si sunt Stefan si Stefan(i)a, diminutivate mai ales Fane, Fanel, Fanica, Fanita, Fana, Fanica, iar uneori - sub influenta straina - Fanny. Destul de des se folosesc si diminutivele Stefanel sau Stefanita, mai rar Stef(i). Mai recent a aparut si forma feminina Stefanela (ce pare sa fi prins mai bine decat vechea Stefanida - numele unei mucenite trecute in calendar).


Mulţumiri Parintelui Romică Siminciuc (Parohia Soci) pentru ca ne-a bucurat dând curs invitaţiei de a participa la oficierea Slujbei Sfintei Liturghii.
















 PREDICA PĂRINTELUI ROMICĂ SIMINCIUC

























joi, 26 decembrie 2013

EVANGHELIA ZILEI: 2013-12-26 Soborul Preasfintei, Stăpânei, de Dumnezeu Născătoarei şi Pururea Fecioarei MARIA Evanghelia de la Matei (II, 13-23)

ar după ce au plecat magii, iată îngerul Domnului i se arătă în vis lui Iosif, zicând: „Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi fugi în Egipt şi stai acolo până când îţi voi spune eu, fiindcă Irod vrea să caute Pruncul ca să-L omoare“. Şi ridicându-se Iosif, i-a luat în timpul nopţii pe Prunc şi pe maica Sa şi a plecat în Egipt. Şi au stat acolo până la moartea lui Irod, ca să se plinească cuvântul spus de Domnul prin profetul ce zice:Din Egipt L-am chemat pe Fiul Meu. Iar Irod, văzând că fusese amăgit de magi, s'a mâniat foarte şi, trimiţând, i-a ucis pe toţi pruncii care erau în Betleem şi'n toate hotarele lui, de doi ani şi mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi. Atunci s'a plinit cuvântul spus prin Ieremia profetul:Glas în Rama s'a auzit, plângere şi tânguire multă, Rahela-şi plânge copiii şi nu vrea să se mângâie, pentru că nu mai sunt. După moartea lui Irod, iată îngerul Domnului i s'a arătat în vis lui Iosif, în Egipt, zicându-i: „Ridică-te, ia Pruncul şi pe maica Sa şi mergi în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau viaţa Pruncului“. Iar el, ridicându-se, a luat Pruncul şi pe maica Sa şi a venit în ţara lui Israel. Şi auzind că Arhelau domneşte în Iudeea, în locul lui Irod, tatăl său, s'a temut să meargă acolo şi, luând poruncă prin vis, s'a dus în părţile Galileii. Şi a venit şi a locuit în oraşul numit Nazaret, ca să se plinească ceea ce s'a spus prin profeţi, că Nazarinean Se va chema.

Fotografii si filmulete din A doua zi de Craciun - Soborul Preacuratei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, şi pomenirea Sfîntului şi Dreptului Iosif, logodnicul si Sfantul Cuvios Nicodim de la Tismana - 26 decembrie 2013

Astăzi, creștinii ortodocși au sărbătorit „Soborul Maicii Domnului” ! Cuvânt bisericesc, sobor are un dublu sens: o dată, înseamnă adunare de oameni, de aceea astăzi ne-am adunat să o cinstim și să îi mulțumim, aici pe Pământ, noi, credincioșii. Pe de altă parte, Maica Domnului se află în cer, în mijlocul Sfinților, a căror adunare cerească se unește cu cea pământească, a noastră.
Fecioara Maria este o mamă veșnică, a noastră, a tuturor oamenilor. Ea are un dublu - rol de mamă: ne protejează, apără, păzește, liniștește, alină, mângâie, veghează asupra noastră, ne iubește, în primul rând, iar în al doilea, ne învață că trebuie să fim mame, la rândul nostru, pentru toți frații noștri, ne sfătuiește și ne arată cum să facem această lucrare de viață dătătoare, clipă de clipă, prin gândul, cuvântul și fapta noastră. Amin.


                                        









                                       








                                        

                                        





PREDICA PARINTELUI MIRCEA PRICOP





















Soborul Preacuratei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu, şi pomenirea Sfîntului şi Dreptului Iosif, logodnicul si Sfantul Cuvios Nicodim de la Tismana - A doua zi de Craciun - 26 decembrie 2013


 Soborul Maicii Domnului

In ziua de astazi, 26 decembrie, praznuim sarbatoarea cu numele de "Soborul Maicii Domnului." Cuvant bisericesc, "sobor" insemneaza "adunare de oameni" si in imprejurarea de acum el vrea sa spuna doua lucruri: intai, cuvantul acesta este o chemare catre cei credinciosi, sa ne adunam astazi, in cinstea Maicii Domnului, aici pe pamant; dar, pe de alta parte, cuvantul "sobor" ne aduce aminte ca Maica Domnului se afla preaslavita, fara de asemanare, in mijlocul tuturor Sfintilor fericiti din ceruri si ca, asa fiind, adunarea noastra de astazi, de pe pamant este, de fapt, o impreuna-praznuire a noastra cu cetele tuturor Sfintilor si Ingerilor din ceruri. Adunarea cea cereasca, adica, se uneste, astazi, cu adunarea noastra pamanteasca, la cinstirea Maicii Domnului.
Si, este drept sa fie asa, dupa ce am praznuit ieri Taina in care Maica Domnului este aceea care uneste pe veci toata omenirea cu Dumnezeu, nascand ca mama pe Domnul Hristos, adica pe Dumnezeu cel intrupat si ascuns intr-un prunc de om. E ca si cand Maica Domnului, privind la Domnul Iisus, in primul rand, si apoi la noi toti, cei credinciosi, "frati mai mici" ai Domnului, care-i aducem aceasta cinstire, ar spune astazi, catre Tatal ceresc, cuvantul acesta de fericita si adanca multumire, de la Apostolul din ajunul Craciunului; "Iata, Doamne, eu si toti pruncii pe care mi I-ai dat, fii binecuvantat in veci! Amin."
"Aparatoare Doamna, pentru biruinta, multumiri, izbavindu-ne din nevoi, aducem tie, Nascatoare de Dumnezeu, noi, robii tai. Ci, ca ceea ce ai stapanire nebiruita, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile, ca sa strigam tie: Bucura-Te, Mireasa, pururea Fecioara."
Sfîntul Iosif era de neam împărătesc din casa lui David şi a lui Solomon, nepot al lui Matat şi strănepot al lui Eleazar, fecior lui Iacov după fire, iar lui Ili după lege; pentru că Matat, moşul lui, născînd pe Iosif, tatăl său, a murit. Pe femeia lui Matat, mama lui Iacov, a luat-o Melhie, din neamul lui Natan fiul lui David şi a născut pe Ili; deci Ili a luat femeie şi a murit fără fii. După dînsul, Iacov, care era frate al lui dintr-o maică, nu şi dintr-un tată, a luat pe femeia lui, - de vreme ce legea poruncea aşa: de va muri cineva neavînd feciori, să ia fratele lui pe femeia lui, ca să continuie sămînţa fratelui său. Deci, după acea lege, Iacov a luat pe femeia fratelui său şi a născut pe Sfîntul Iosif logodnicul.
    Astfel Iosif era, după cum s-a zis, fiu al amîndorura, al lui Iacov după fire, iar al lui Ili după lege. Pentru care pricină Sfîntul Evanghelist Luca, scriind neamul Domnului nostru Iisus Hristos, a pus pe Ili, tatăl lui Iosif, grăind despre Hristos aşa: Care este, precum se pare, fiul lui Iosif, al lui Ili şi al lui Matat. Pe Ili zice în loc de Iacov. Şi este neunire la înţelegere despre acest Iosif, între apuseni şi între cei din răsărit. Apusenii zic că a fost feciorelnic pînă la sfîrşitul vieţii sale, necunoscînd nicidecum însoţire, iar răsăritenii zic că a avut o femeie şi a avut fii. Nichifor, istoricul cel vechi, grec luînd acestea de la Sfîntul Ipolit, povesteşte că a luat femeie cu numele de Salomi. Însă să nu înţelegeţi că este acea Salomi, care era în Betleem şi care s-a numit moaşă Domnului, ci alta. Aceea era rudenie cu Elisabeta şi cu Născătoarea de Dumnezeu, iar aceasta era fata lui Agheu, fratele lui Zaharia, tatăl înainte-Mergătorului. Agheu şi Zaharia au fost feciorii preotului Varahie.
    Sfîntul Iosif, cu această Salomi, fiica lui Agheu, vieţuind întru însoţire cinstită, a născut patru fii: pe Iacob, pe Simon, pe Iuda şi pe Iosie şi două fete: pe Estir şi pe Tamar, sau, precum zic alţii, pe Marta. Sinaxarul din Duminica sfintelor mironosiţe adaugă şi a treia fată, cu numele Salomi, care a fost dată după Zevedei. Gheorghe Chedrin, pomenind două fete ale lui Iosif, pe una dintr-însele, cu numele de Maria, zice că ar fi fost dată după Cleopa, fratele lui Iosif, după întoarcerea acestuia din Egipt. Însă Maria aceasta se pare că este Marta sau Tamar. Dar oricare şi oricîte ar fi fost fetele, aceasta este adevărat că Sfîntul Iosif a fost însurat şi a născut fii şi fete.
    După răposarea femeii sale, Salomi, Sfîntul Iosif a văduvit, petrecîndu-şi zilele sale întru curăţie; căci se mărturiseşte de viaţa lui cea sfîntă şi fără de prihană în Sfînta Evanghelie, deşi în scurte cuvinte, însă foarte lăudătoare: iar Iosif bărbat, drept fiind. Ce poate fi mai mare decît această mărturie? Atît a fost de drept, încît a covîrşit cu sfinţenia sa pe ceilalţi drepţi strămoşi şi patriarhi. Căci cine s-a aflat vrednic a fi logodnic şi cu părerea soţ al Preacuratei Fecioare Maria, Maica lui Dumnezeu? Cui i s-a dat o cinste ca aceasta, să fie numit tatăl lui Hristos? Cu adevărat pe acest bărbat l-a aflat Domnul după voia Sa, căruia cele ascunse şi cele tăinuite ale înţelepciunii Sale i-a arătat, făcîndu-l slujitor Tainei mîntuirii noastre. Cu adevărat era vrednic de cinste şi de o slujbă ca aceasta, pentru desăvîrşita sa viaţă plină de fapte bune.
    Deci, fiind el bătrîn de optzeci de ani, a fost logodită cu dînsul Preacurata Fecioara Maria şi dată lui pentru păzirea fecioriei ei, iar nu spre însoţire trupească, căci îi slujea ei ca Maicii Domnului şi ca Doamnei şi Stăpînei Sale şi a toată lumea, încredinţîndu-se de la îngerul care i se arătase lui în somn. Asemenea slujea şi lui Dumnezeu, Pruncului celui întîi născut dintr-însa, cu toată buna cucernicie şi cu frică, fugind în Egipt şi de acolo întorcîndu-se şi petrecînd în Nazaret. Apoi le cîştiga hrană din osteneala mîinilor lui, căci era lucrător de lemn şi sărac, deşi era de neam împărătesc, pentru că Domnul a voit a se naşte în sărăcie, luînd numai trup de neam împărătesc, nu şi slava împărătească, bogăţie şi stăpînire. Deci săracă a voit a fi Maica Sa, Preacurata Fecioară, sărac a voit a avea şi pe cel cu părere de tată, dînd chip de smerenie.
    Vieţuind Sfîntul Iosif toţi anii vieţii sale, o sută zece ani, s-a sfîrşit în pace şi s-a dus la părinţii săi, care erau în iad, ducîndu-le veste de bucurie şi de încredinţare, că a venit Mesia cel dorit, Cel ce are să elibereze şi să mîntuiască neamul omenesc, Hristos Domnul, Căruia I se cuvine slavă, în veci. Amin.

Sfantul Cuvios Nicodim de la Tismana (+1406)
http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2011/12/acatistul-sfantului-preacuviosului.html


Cuviosul Nicodim s-a nascut in satul Prilep si se tragea dintr-o familie de aromani. Istet de minte de mic copil, Nicodim a invatat citirea Sfintelor Scripturi si s-a umplut de ravna pentru slujirea lui Hristos. Iar cand parintii sau au inceput a cugeta sa-l aseze in dregatorii, dupa avutia si rangul ce aveau, Nicodim s-a lepadat de toata averea parinteasca si de toata slava lumii acesteia. Imbracat in haine saracacioase, a fugit intr-ascuns din casa parinteasca si s-a dus la Sfantul Munte, unde, dupa trei ani de ucenicie, s-a invrednicit a fi tuns calugar intr-o manastire de acolo. Dovedindu-se adanc cunoscator al dumnezeiestilor invataturi, smerit si evlavios, in putina vreme a ajuns diacon, apoi egumen si staret al acelei manastiri. Plin de dragoste pentru poporul sau, Nicodim a mijlocit impacarea intre scaunul patriarhal din Constantinopol si Biserica sarbeasca si, ascultand rugamintea cneazului Lazar, a parasit Sfantul Munte si a venit in tara sa. Repede ducandu-se vestea despre evlavia si smerenia sa, preotii si credinciosii voiau sa-l inalte patriarh al Bisericii sarbesti, dar Sfantul s-a socotit pe sine nevrednic de asemenea cinste.
Sfantul Nicodim cel Sfintit de la Tismana 
In timpul domniei voievodului roman Vlaicu, Sfantul a trecut Dunarea si, venind in Tara Romaneasca, a zidit manastirea Vodita, cea dintai asezare manastireasca temeinica si cu buna randuiala din tara noastra, despre care s-au pastrat dovezi si hrisoave. Dupa oarecare trecere de vreme, Sfantul a parasit ctitoria lui de la Vodita, unde a lasat staret pe un ucenic al sau, anume Agaton, a mers prin munti in sus si, ajungand la locul unde apa Tismanei cade cu zgomot de la inaltime, a ridicat acolo o manastire mai mare si mai trainica. Aici s-a asezat Cuviosul Nicodim, cu cativa din ucenicii sai, dar numarul acelor ce veneau sa slujeasca lui Hristos, sub povatuirea si indrumarea vrednicului staret, sporea fara incetare. Pe toti ii invata cu blandete si-i calauzea spre implinirea voii lui Dumnezeu. Sfantul Nicodim a fost un mare intemeietor si indrumator al vietii monahale la noi, dupa randuielile de la Athos, iar ucenicii lui sunt cei ce au ctitorit cu ajutor de la binecredinciosii domni si voievozi romani, cele dintai manastiri mari in Tara Romaneasca. Vremea insa, cand a venit la noi Sfantul Nicodim, era o vreme de mari framantari in lumea manastirilor ortodoxe. Miezul framantarilor era Muntele Athos, tocmai locul de unde venise Sfantul Nicodim. Este vorba de marea framantare pentru "rugaciunea mintii." Sfantul venea la noi, intre altele, tocmai pentru ca a gasit aici un loc de liniste si singuratate, prielnic lucrarii duhovnicesti a rugaciunii.
Dar Sfantul Nicodim si manastirile zidite de el, dupa tipicul din Sfantul Munte, au luat parte si la nevoile duhovnicesti ale crestinilor din aceasta tara. Schimbul de scrisori, de curand descoperit, dintre Sfantul Nicodim si marele Patriarh bulgar Eftimie de la Tarnova si intrebarile pe care staretul Tismanei le pune marelui Patriarh, ni-l arata pe Sfantul Nicodim dornic sa se inarmeze cu acele cunostinte trebuitoare in lupta impotriva ratacirii bogomililor, secta din Bulgaria, care tocmai trecuse in Tara Romaneasca si bantuia tara. El si manastirea lui erau ca o obste de apostoli ai dreptei credinte. Prin de dragoste pentru popor, Sfantul s-a nevoit intru invatarea tuturor si pentru lucrarea treburilor bisericesti in preajma manastirii sale.
A trait si a lucrat pe pamantul romanesc sub patru domnitori: Vlaicu, Radu, Dan si Mircea, fiind cinstit si pretuit, dupa cuviinta, de toti patru. Scriitorul, din vremea lui, a cartii Viata lui Isaia de la Hilandar, vede in Sfantul Nicodim, pe "barbatul cinstit si sfant, tare in carti si mai tare la judecata, in cuvinte si raspunsuri, intemeietor de manastiri, puternic la rugaciune si luptator pentru dreapta credinta". Pe langa frumoasa manastire Tismana, care e ctitoria lui, de la Sfantul Nicodim ne-a ramas si o Evanghelie, numita Tetravanghelul lui Nicodim de la Tismana, scrisa in limba slavona, chiar de mana Sfantului.
A adormit cu pace in Domnul la anul 1406, la 26 de zile ale lunii decembrie, petrecut cu jale de calugari si de multime de credinciosi. Si a fost ingropat in mormantul pe care singur si-l pregatise in manastirea sa Tismana. Dupa oarecare vreme, dovedindu-se ca trupul sau a ramas nestricacios, a fost scos din mormant si asezat cu cinste intr-o racla din biserica manastirii. Din pricina tulburarilor si vitregiei trecutelor vremi, sfintele lui moaste au fost ascunse apoi in locuri tainice, pe care nu le stia decat staretul manastirii; cu timpul insa li s-a pierdut urma si au ramas intr-un loc, pe care numai unul Dumnezeu il mai stie.
Pentru dragostea lui catre Domnul si pentru toata slujirea si osteneala lui intru slava Bisericii Ortodoxe, dreptcredinciosii din tara noastra cinstesc pe Sfantul Nicodim cu multa evlavie, ca pe unul din marii indrumatori ai nostri pe calea mantuirii. Cu ale carui rugaciuni, Doamne miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.

miercuri, 25 decembrie 2013

PARINTELE PETRU-CIPRIAN A DAT CITIRE PASTORALEI LA NASTEREA DOMNULUI NOSTRU IISUS HRISTOS - IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului 25 decembrie 2013



                                          Pastorala la Nasterea Domnului 2013 - IPS Teodosie

† TEODOSIE,
prin Harul lui DumnezeuArhiepiscopul Tomisului,
Iubitului nostru cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor crestini, har si pace de la Fiul lui Dumnezeu Cel Intrupat, slavit impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, iar de la Noi, parinteasca binecuvantare.

Iubiti credinciosi,
Marea sarbatoarea a Nasterii Domnului, pe care astazi o praznuim, are o deosebita importanta pentru intreaga creatie. Ea ne ofera posibilitatea de a-l primi pe Hristos in inimile si in sufletele noastre, de a vietui impreuna cu Hristos, pentru Hristos, unindu-ne cu Dumnezeu si, astfel, de a ne inalta la cer cu sufletele pentru a putea deveni fii ai lui Dumnezeu si a trai vesnic bucuria iubirii Lui. Neamul omenesc este lucrul cel mai de pret al mainilor lui Dumnezeu si, de aceea, El ne poarta de grija, chiar si dupa caderea in pacat, cand trimite pe Fiul Sau ca sa ne mantuiasca din intunericul cel adanc al pacatului. Dovada iubirii dumnezeiesti ne-o arata lamurit Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan atunci cand zice ca „asa de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe Fiul Sau cel Unul-Nascut, L-a dat … ca sa se mantuiasca, prin El lumea” (Ioan 3, 16-17). Iubirea lui Dumnezeu se reflecta si in faptul ca Fiul lui Dumnezeu nu Se naste pentru Sine, ci pentru oameni, spre deosebire de noi, care ne nastem pentru noi insine, suntem adusi la existenta prin parintii nostri, pentru a ne bucura de darul vietii oferit. Și daca noi nu existam deloc inainte de zamislirea noastra in pantecele mamei, El, Fiul lui Dumnezeu, exista mai inainte de veci. Sarbatoarea Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos este, in primul rand, sarbatoarea iubirii milostive a lui Dumnezeu pentru lume. Fiul lui Dumnezeu Cel vesnic S-a facut Om, pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire, adica pentru a darui oamenilor, pacatosi si muritori, iertarea pacatelor si viata vesnica. „Aceasta mantuire au cautat-o cu staruinta si au cercetat-o cu de-amanuntul proorocii, care au proorocit despre harul ce avea sa vina la noi” (I Petru 1, 10). Intruparea Fiului lui Dumnezeu este darul suprem primit de umanitate de la Dumnezeu, asa cum marturisim in Crezul ortodox: „Care pentru noi, oamenii, si pentru a noastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si din Maria Fecioara, si S-a facut Om” .Iubiti fii duhovnicesti,Pacatul a produs o ruptura intre Dumnezeu si om. A produs o stricaciune a omului, pe care acesta nu a fost in stare sa o indrepteze singur. Iata de ce Dumnezeu Tatal L-a trimis pe Fiul Sau in lume, pentru ca prin El sa-l restaureze pe om si odata vindecat sa-l indrume pe om spre ceea ce ar fi putut el insusi sa infaptuiasca, prin propria sa vointa si cu ajutorul lui Dumnezeu, spre desavarsire, adica asemanarea cu Dumnezeu. Restaurarea omului se face prin nasterea din nou din apa si din duh, adica prin botez, „celor cati L-au primit (pe Hristos), care cred in Numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut” (Ioan 1, 12-13).Mantuitorul Se intrupeaza si Se naste ca Om din femeie, din interiorul naturii umane, din pantecele Fecioarei, pentru ca Dumnezeu doreste sa innoiasca lumea din interiorul ei, cu acordul vointei omului si cu participarea deplina a omului la mantuirea sa. Nasterea Mantuitorului Hristos are loc numai dupa ce zamislirea Lui s-a facut cu acordul liber al Maicii Domnului: „Fie mie dupa cuvantul tau” (Luca 1, 38) – a spus Fecioara Maria din Nazaret, la Bunavestire, ingerului Gavriil. Astfel, Nasterea Mantuitorului Hristos este deodata lumina mantuirii omului si lumina libertatii omului in relatia sa cu Dumnezeu.

Frati crestini,
„Taina cea din veac ascunsa si de ingeri nestiuta”, taina mantuirii noastre, se descopera astazi in pestera din Betleem; „Fiul lui Dumnezeu, Fiu Fecioarei Se face”.Prin adumbrirea Sfantului Duh, Hristos S-a nascut din Preacurata Fecioara Maria. Taina Nasterii lui Hristos este traita, inteleasa si marturisita in adevarata sa cuprindere mantuitoare prin salasluirea Aceluiasi Hristos in inima, in mintea, in fiinta omului. Sufletul omului este chemat sa fie curat sau curatit, smerit si lipsit de rautate, asemenea sufletului si trupului Fecioarei Maria, pentru a-L primi tainic pe Hristos. Prin viata curata, prin rugaciune si prin iubire jertfelnica, omul Il marturiseste pe Hristos, nascandu-L, ca o mama, in sufletul si in viata semenilor sai. In acest sens, viata omului este un Betleem continuu, o stradanie permanenta de primire a lui Hristos in fiinta lui si de daruire a vietii proprii, purtatoare de Hristos, pentru slujirea celor din jur. Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii, Se naste cu trupul in cele mai saracacioase conditii, intr-o pestera, in pestera din Betleem, si este culcat intr-o iesle. Smerenia si saracia lui Hristos-Dumnezeu sunt inceputul imbogatirii omului in bunatate dumnezeiasca: „Orice om sa se mire, cugetand la felul cum incepe a saraci acum Cel bogat cu mila, si cum in pestera Se salasluieste, spre a ne dezlega pe noi de cumplita inselaciune, voind a ne imbogati de bunatate.” (Canonul Inaintepraznuirii, Cantarea a 4-a). Pentru a binevesti in acelasi timp smerenia si slava lui Hristos, Biserica vede deodata in El pe robul si pe Stapanul, pe omul pamantean si pe Imparatul cerurilor.Inca prunc fiind, a fost amenintat cu moartea de catre Irod; El, Care S-a intrupat din iubirea Sa dumnezeiasca pentru mantuirea noastra, a avut parte de ura. A trebuit sa fuga din calea lui Irod in Egipt, aceasta ca sa ne invete ca si noi trebuie sa ne ferim din fata pericolelor pe care nu putem sa le inlaturam. S-a intors in Nazaret si a trait ca un necunoscut, in ascultarea cuvenita oricarui copil, ca orice om de rand (Luca 2, 51), implinindu-se in acelasi timp si proorocia lui Osea care zice ca “din Egipt am chemat pe Fiul Meu” (Matei 2, 15; Osea 11,1).

Iubiti frati si surori intru Domnul,
Prin repetarea cuvantului „astazi” din slujba Nasterii Domnului: „Astazi, Fecioara naste pre Stapanul inauntrul pesterii, Astazi, Betleemul primeste pe cel ce locuieste din veac cu Tatal, Astazi, ingerii, pre pruncul nascut dupa cuviinta Il slavesc”, Biserica noastra ne introduce in duhul acestei mari sarbatori a Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos. Toate sunt la timpul prezent, toate au loc astazi, toate se petrec in prezent. Betleemul nu este departe, iar evenimentul nu este o veche poveste. La Nasterea lui Hristos, cerul se uneste cu pamantul, iar ingerii se bucura impreuna cu pastorii, pentru a ne arata noua taina mantuirii oamenilor in Biserica lui Hristos, in care Liturghia savarsita pe pamant de pastorii sufletesti ai turmei cuvantatoare se uneste cu Liturghia cereasca savarsita necontenit de catre ingeri in ceruri, dupa cum se spune chiar in rugaciunile Sfintei Liturghii. Intruparea Fiului lui Dumnezeu uneste cerul cu pamantul. In timp ce Fecioara ii ofera Logosului un trup, pamantul ii ofera o pestera in care El sa se nasca. Adapostindu-L pe Fiul ceresc, pestera devine ea insasi cer, asa dupa cum Fecioara devine scaun de heruvimi. Hristos Domnul S-a nascut intr-o calatorie a Maicii Sale si a dreptului Iosif la Betleem, aratand prin aceasta ca Dumnezeu Cel milostiv este calator in lume si colindator la casa sufletului fiecarui om, ca sa cheme pe oameni in Casa Tatalui ceresc, a carei poarta sau pridvor este Biserica, intrucat Sfintele Taine savarsite in ea sunt arvuna vietii vesnice din Imparatia lui Dumnezeu. Și pentru ca Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos ne descopera pe iubitorul de oameni Dumnezeu ca fiind calator si colindator in lume, crestinii ortodocsi vad in colindatorii de Craciun vestitori ai iubirii lui Dumnezeu pentru lume. Dupa cum odinioara ingerii si pastorii turmelor de oi de la Betleem au vestit Nasterea Domnului nostru Iisus Hristos „cu bucurie mare”, ca fiind o minunata lucrare cereasca implinita pentru mantuirea oamenilor, asa si astazi, in Biserica Ortodoxa, copiii si tinerii, asemenea ingerilor, si preotii, asemenea pastorilor de la Betleem, vestesc in Ajunul Craciunului Nasterea Domnului, cantand troparul praznicului si aratand icoana slavei Nasterii Domnului, din casa in casa, iar apoi se intorc la Casa Domnului, in biserica, sa slaveasca si sa laude impreuna, cu mare bucurie, taina Nasterii Domnului, iubirea milostiva si minunata a lui Hristos pentru oameni.

Iubiti credinciosi,
Pentru noi cei ce ne aflam pe pamantul apostolic al Dobrogei, increstinat de Sfantul Apostol Andrei, cel Intai chemat, bucuria Nasterii Domnului trebuie sa fie inmultita intrucat ocrotitorul nostru cel dintai ne-a lasat o mostenire duhovniceasca de mare valoare, pestera Sfantului Andrei, considerata de crestini Betleemul romanesc. Doresc ca acest cuvant de dragoste sa ajunga la inima tuturor iubitorilor de neam si de tara, a celor ce poarta povara unor responsabilitati, slujind-o nu numai economic, cultural si social, ci si spiritual, oferind conditii de pastrare a sanatatii morale, a promovarii virtutilor noastre stramosesti de popor crestin, iubitor de Hristos si de semeni. Multumind Bunului Dumnezeu pentru toate binefacerile Sale, va pun la inima aceste ganduri si, cu parinteasca dragoste si binecuvantare, va adresez cuvant de iubire, de rugaciune si traditionala urare ca Sfintele Sarbatori ale Nasterii Domnului, Anului Nou 2014 si Bobotezei sa le petreceti cu pace si sfinte bucurii intru multi si fericiti ani. Iar noi, dupa cuvantul Marelui Apostol Pavel, neincetat va pomenim, rugandu-ne „ca Dumnezeul nostru sa va faca vrednici de chemarea Sa si cu putere sa-mplineasca toata bunavrerea voastra de a face binele si toata lucrarea credintei voastre, ca numele Domnului nostru Iisus Hristos sa se preamareasca-ntru voi si voi intru El, dupa harul Dumnezeului nostru si al Domnului Iisus Hristos” (2 Tes. 1, 11-12). Va daruiesc tuturor dragostea mea parinteasca si va impartasesc harul acestei sarbatori plina de bucurie duhovniceasca, dorind sa va fie casele pline de lumina si sufletele aprinse de credinta, avand pace unii cu altii, spre desavarsirea vietii noastre.

Al vostru Arhipastor, de tot binele doritor si catre Hristos rugator,
† Teodosie, 
Arhiepiscopul Tomisului