Cuvânt pastoral la Nașterea Domnului
† Teodosie
Prin harul lui Dumnezeu Arhiepiscop al Tomisului
Har, milă şi pace de la Domnul nostru Iisus Hristos cel născut în iesle
Şi de la noi arhiereşti binecuvântări şi rugăciuni
„Hristos se naşte, slăviţi-L
Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L
Hristos pe pământ, înălţaţi-vă” .
Binecredicioşi creştini,
Dăm slavă lui Dumnezeu, Celui în Treime închinat, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, pentru acest praznic de lumină şi de har al Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această sărbătoare este începutul mântuirii noastre, izvorul unirii istoriei cu veşnicia, lumina cea mai presus de fire revărsată pe pământ, obârşia cea binecuvântată a Împărăţiei fiilor lui Dumnezeu, venirea Creatorului printre zidirile Sale, supremul dar de iubire şi de milostivire al lui Dumnezeu Tatăl care dăruieşte pe Fiul Său pentru veşnicie oamenilor.
Intrarea în umanitate a Fiului lui Dumnezeu prin Întruparea din Sfânta Fecioară Maria este veşnică şi neschimbătoare şi ea dăruieşte o demnitate cerească oamenilor muritori. Această unire a lui Dumnezeu cu omul, realizată în Persoana dumnezeiască şi omenească a Mântuitorului, este temeiul mântuirii noastre. Este dăruirea de Sine a lui Dumnezeu în care omul primeşte răsăritul de har al îndumnezeirii, zorii cei sfinţitori ai luminării şi făgăduinţa vieţii veşnice .
Iubiți frați întru Hristos,
Astăzi cetele îngerești prăznuiesc văzând pe Dumnezeu pe pământ și pe om în ceruri, pe cele de sus pogorâte jos și pe cel de jos ridicate sus din pricina iubirii de oameni.
Astăzi Betleemul a imitat cerul; în locul stelelor primește pe îngeri cântând, iar în locul soarelui face loc în mod necuprins Soarelui dreptății.
Naşterea Mântuitorului Hristos este „bucurie la toată lumea”, întrucât descoperă „slava lui Dumnezeu, coboară pacea pe pământ şi aduce bunăvoirea între oameni”, aşa cum au cântat soboarele de îngeri împrejurul peşterii din Betleem. Întreaga creaţie, toate cele de sus și cele de jos, zidite de Dumnezeu, s-a unit în Liturghie născătoare în jurul plăpândului Prunc, în care încap toate veacurile. În această umilă peşteră din Ţara Sfântă Dumnezeu, oamenii şi îngerii şi-au făcut lăcaş de rugăciune şi de iubire sfântă. Acolo s-a concentrat dragostea nemărginită a lui Dumnezeu şi s-a dăruit lumii în puritatea cea de peste veacuri a Pruncului dumnezeiesc. Acolo, la Betleem, cerurile s-au pogorât peste pământ şi Cel mai presus decât veacurile S-a odihnit, lăsându-Se purtat și mângâiat de mâinile înmiresmate de feciorie ale Maicii Domnului. Toată lumina Împărăţiei cereşti se întrezărește în lacrimile curate ale Pruncului Dumnezeu, toate veacurile cele împovărate de păcatele oamenilor s-au plecat în faţa Celui coborât în timp din veșnicie.
Mai mult decât atât, Dumnezeu Cel preacurat, Ziditorul Cel iubitor de oameni prin Care toate s-au făcut și este mai presus decât veacurile, a asumat întru Sine toată umanitatea şi a purtat din prima clipă de viaţă pământească toată povara de durere a umanităţii. A primit în firea umană luată din Fecioara toate lacrimile vărsate pe pământ, toată suferinţa veacurilor şi le-a sfinţit întru Sine dăruindu-le Jertfă Tatălui. Pruncul Sfânt, îmbrăcat în scutece omeneşti, se arată în iconografia ortodoxă ca fiind îmbrăcat în giulgiuri, aşteptând întru iubire să Se jertfească pentru lume.
Pruncia lui Dumnezeu pe pământ, în peştera Betleemului, arată taina întoarcerii oamenilor la starea cea curată dinainte de păcat prin nemărginita iubire și smerenie a lui Dumnezeu. Starea de prunc a lui Dumnezeu este veşnică, lumină spre luminarea neamurilor în noul veac al înfierii noastre de către Dumnezeu, care zidește și crește universul în Sine pentru a-l învrednici de slava care izvorăște din iubire. Aşa cum Preacurata Maică L-a ţinut în braţele ei sfinte pe Dumnezeu, tot aşa El, Creatorul, ţine în braţe universul creat, îi alină suferinţa, iar prin imnele îngerești îi vestește ridicarea din cădere, împărtășindu-i sfințenie. Este starea supremă de iubire dăruitoare pe care Dumnezeu o revarsă neîncetat de la zidirea lumii şi pe care lumea astăzi, prin ceea ce are ea mai sfânt, prin Fecioara odrăslită din neamul omenesc, o dăruieşte lăcaș Fiului lui Dumnezeu. Astfel, Ziditorul tuturor îmbrățișează cu iubire creaţia şi El primeşte îmbrăţişarea Maicii Sale.
Iubiţi fii duhovnicești,
Lumina cea sfântă care se revarsă peste univers prin Naşterea lui Dumnezeu pe pământ este unită cu smerenia și jertfa, căci Stăpânul a toată făptura nu şi-a găsit loc în lumea pe care a creat-o. S-a adăpostit într-o peşteră sărăcăcioasă și friguroasă, binecuvântând creația, ca la începuturi, și împlinind-o cu prezența vie și personală. Cele nevinovate, robite odată cu oamenii pentru păcatele lor, peștera, pământul, cu viețuitoarele și cu toate ale sale, cerul, cu soarele, luna, planetele și stelele, au tresăltat de bucurie în lumina Soarelui Dreptății, trăind Taina cea Mare.
Însă oamenii acestui pământ n-au primit deplin bucuria. Doar păstorii și magii au adus ofranda de laudă și mulțumire din partea neamului omenesc. Dumnezeu nu şi-a găsit lăcaş de naştere, a fost prigonit, urmărit şi condamnat la moarte. În braţele sfinte ale Mamei Sale și fuge în Egipt, în timp ce mulţime multă de prunci ucişi de Irod au umplut hotarele raiului ca mucenici ai veacului lui Hristos. Mântuitorul lumii a fost mereu exilat și prigonit de oamenii acestei lumi. Chiar şi astăzi, 500 de milioane de creştini sunt prigoniţi în lume, iar mulţi dintre ei sunt ucişi, doar dacă rostesc numele cel dulce al lui Hrisos.
Pruncul Iisus, care se naște astăzi în Betleem, rămâne mereu în lume, în fiecare dintre noi, cei care-L dorim și-L primim cu bucurie, cu credință și dragoste. Dar, precum acum peste două mii de ani a fost mereu prigonit de Irod și în istorie, în Biserică este prigonit de urmașii lui Irod, care iubesc doar veacul de acum. Cu toate că din partea oamenilor primește împotrivire și nepăsare, Hristos, Pruncul iubirii, nu ne părăsește, ci biruiește răutățile noastre cu iubirea Sa, căutându-ne, ajutându-ne și ridicându-ne. Precum la nașterea Sa, Pruncul Iisus a fost urmărit și prigonit și Sfânta Biserică este părtașă la aceeași prigonire, suferință și jertfă.
Ieslea Betleemului se află în fiecare Biserică, iar noi, din Biserică, înnoim prezența Pruncului Iisus înlăuntrul nostru și în viața noastră.
Cea mai mare nădejde a noastră este însă aceea că Hristos, Pruncul iubirii, este cu noi, este aici, ascultându-ne acum, privind cu dor la sufletele noastre pierdute printre grijile lumii. El ne priveşte în ochi şi ne întreabă unde am părăsit pruncia noastră interioară, nevinovăţia de odinioară şi bucuria sfântă de a primi şi de a dărui iubire.
Iubiţi credincioşi,
Naşterea Domnului este cea mai mare bucurie revărsată peste lume în întunericul istoriei, acum 2000 de ani şi în fiecare an înnoită, prin harul Duhului Sfânt în Biserică.
După putinţă, fiecare dintre noi am împodobit casa, masa şi bradul de Crăciun. Este însă de dorit pentru veşnicia noastră se ne fi împodobit şi sufletele cu stelele cele luminoase ale faptelor bune, să ne fi făcut curăţenie nu doar în case, ci în inimi prin Taina Sfintei Spovedanii, să ne fi încărcat nu numai mesele, ci viaţa prin Hrana cea veşnică a Sfintei Împărtăşanii. Satele şi oraşele sunt pline de lumină, tocmai pentru a arăta Lumina cea mai presus de fire a lui Dumnezeu. Să nu uităm că sărbătoarea Crăciunului este despre Hristos, este Naşterea Lui din Sfânta Fecioară. Toate celelalte elemente sărbătoreşti, Moş Crăciun, bradul, darurile de sub brad, bucatele de pe masă, sunt secundare faţă de harul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii din ziua sfântă a Naşterii Domnului. Toţi l-au aşteptat pe Moş Crăciun. Puţini însă Îl aşteaptă pe Hristos să se nască în inimile lor şi să le umple de lumină şi de bucurie netrecătoare.
În aceste zile de bucurie să nu uităm de cei săraci, de cei singuri, de cei bolnavi şi bătrâni şi să le picurăm în suflete lumina milostivirii noastre printr-un dar şi o rugăciune. Să ne aduncem aminte rugându-ne pentru cei ce sunt în iadul războiului, de cei care şi-au pierdut totul în suferinţă, de zecile de milioane de copii bolnavi ai acestui pământ, de miliardul de oameni care n-au ce pune pe masă, de toţi cei care gem de durerile acestui pământ. Şi să ne rugăm la Pruncul Cel ceresc să trimită pace acestei lumi tulburate de suferinţă şi odihnă celor osteniţi şi împovăraţi.
Pământul binecuvântat al României, şi al Dobrogei în special, a fost totdeauna frământat de suferinţă şi de durere. Mulțime de martiri şi-au dat viaţa pentru Hristos, sângele lor sfânt ţâşneşte din pământ chemându-ne să ne păstrăm credinţa şi patria. Strămoşii noştri s-au rugat şi au luptat pentru ca noi să avem viaţă, pământ, credinţă şi limbă românească. Toate ruinele sfinte ale pământului dobrogean vorbesc despre creştinismul vibrant şi mărturisitor al oamenilor de pe acest tărâm apostolic. Acest adevăr puternic trebuie să ne întoarcă la Dumnezeu, să ne facă responsabili de viaţa noastră şi a pruncilor noştri, să ne deschidă ochii spre zorii Împărăţiei lui Dumnezeu. Biserica este mama poporului român şi ancora de tărie în faţa vitregiilor acestui veac. Să ne păstrăm credinţa străbună şi lucrarea sfântă a vieţii noastre în sânul cel cald al Bisericii strămoşeşti şi să ne apărăm credinţa chiar şi cu preţul vieţii noastre.
Încredinţându-vă de neîncetata mea rugăciune pentru voi la Tronul Preasfintei Treimi şi de iubirea mea sinceră pentru toţi credincioşii Arhiepiscopiei Tomisului, vă îmbrăţişez în Hristos şi vă doresc sărbători pline de lumină şi de bucurie, cu pace în familii şi în neamul nostru românesc.
Al vostru părinte şi rugător către Dumnezeu,
† Teodosie,
Arhiepiscopul Tomisului
