Marturisirea sau Taina Pocaintei - "Sa ne lepadam de lucrurile intunericului si sa ne imbracam cu armele luminii"( Romani 13,12)

Duhul Adevarului

La temelia a numeroase tulburari psihice sta pacatul, minciuna - o viata ambigua, traita in pacat - si indeosebi tainuirea raului, refularea lui.Tot pacatul tainuit produce mari tulburari interioare ca un sarpe cuibarit la san care, inconstient, sfredeleste necontenit la radacina mintii.

Daca ascunderea gandurilor, a intentilor si faptelor rele este sursa a numeroase dezechilibre si combustii interioare, care implicit se reflecta in comportament, antidotul acesteia nu poate fi decat destainuirea, si nu orice fel de marturisire, ci o destainuire sacramentala in Taina Spovedaniei. Ea este deopotriva pastratoare a secretelor intimitatilor omului, cat si sacrament, vindecare a sufletului prin harul Lui Dumnezeu.

Al doilea Botez

Dupa Botez, care este inceputul mantuirii tuturor credinciosilor, Marturisirea( Spovedania)este a doua curatire si ca al doilea Botez. Nici unul din noi sa nu ne departam de la aceasta, pentru ca toti am gresit si pacatuim.

( Invatatura din Moliftenic)

Prin Botez suntem saditi asemenea unei mladite in ogorul Bisericii in care salasluieste Duhul Sfant, Datatorul de Viata. Si astfel, seva, adica Duhul Sfant trece in noi si ne hraneste cu viata Lui Dumnezeu, care este plinatate, lumina, bucurie. Dar este nevoie de ASUMAREA BOTEZULUI, este nevoie ca cel botezat sa moara efectiv pacatului si sa traiasca pentru Dumnezeu. Esta nevoie sa ne asumam ceea ce nasii nostri au spus in locul nostru la botez: Ma lepad de satana si de toate lucrurile lui si de toti slujitorii lui...Ma unesc cu Hristos; Cred Lui ca unui Imparat si Dumnezeu.

Atunci cand dupa botez omul pacatuieste si prin aceasta se intelege orice lucru care-l desparte de Dumnezeu ca Centru al vietii sale, omul se inchide in individualitatea lui sa si pierde sensul adevarat al vietii, cufundandu-se in neant. In loc sa caute in Dumnezeu implinirea aspiratiei fundamentale spre fericirea care este inscrisa in adancul inimii sale, omul isi allege ca scop propria desfatae egoista. Despartindu-se de Dumnezeu, omul rupe si legatura care-l uneste cu ceilalti oameni, pacatul fiind in mod esential dezbinare.

Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu. Ceea ce trebuie sa faca omul este sa constientizeze pacatul si sa se indurereze pentru el, sa inteleaga ca ceva minunat de frumos s-a rupt in fiinta lui, ca prin acordul sau cu pacatul a inabusit acel germene de viata ce i-a fost daruit si sa-si doreasca intoarcerea, iertarea, indreptarea. In acest moment, omul este pregatit pentru participarea la Sfanta Taina a Spovedaniei unde preotul primeste in mod vazut marturisirea lui (in virtutea investirii date de Hristos ucenicilor lui: Luati Duh Sfant; carora veti ierta pacatele, iertate vor fi si carora le veti tine, tinute vor fi.), iar in mod nevazut Hristos, Doctorul sufletelor, sta acolo si il iarta, reprimindu-l in Biserica si dandu-I inapoi haina curata si luminoasa a sufletului primita la botez.

Capcane in calea marturisirii:

NU AM PACATE INSEMNATE

Daca un om sta pentru mai mult timp inchis intr-o camera, se obisnuieste cu aerul stricat si nu simte cat este de neplacut. Insa daca intra cineva de afara, nu va putea rabda mirosul adunat acolo si va iesi indata. Sa raspunda cei care spun: "nu am pacate insemnate" daca il au pe Hristos in inima lor. Acestuia ii place sa salasluiasca in inimi curate.

DE CE SA NE MARTURISIM CAND STIM CA IARASI VOM PACATUI?

Cum este mai bine: sa cazi in noroiul mlastinii duhovnicesti sau sa te ridici dupa fiecare cadere si sa-ti continui drumul inainte, cu nadejdea ca poate odata vei putea ajunge la limanul statornic si frumos al virtutii? De indata ce ai cazut , ridica-te! Ia-o de la capat in fiecare zi! Pentru curatirea intinarii trupesti Dumnezeu ne-a dat apa, iar pentru curatirea intinarilor sufletesti, Dumnezeu ne-a daruit harul Sfintei Taine a Spovedaniei.

AMANAREA SPOVEDANIEI IN VEDEREA ASTEPTARII UNOR CONDITII MAI FAVORABILE.

Imaginarea unor conditii favorabile, gen un parinte "sporit",lume putina, e o stare a noastra interioara potrivita, etc.. sunt ispite care incearca sa ne impiedice sa punem inceput unei vieti noi in Hristos. Orice clipa de amanare ne poate fi fatala, moartea poate veni oricand. Iar daca nu moartea, parerile noastre se pot schimba, ne putem pierde credinta pe care am dobandit-o pana in acest moment, continuand viata noastra intr-o stare de nelucrare, fara nici un folos.

Daca zicem ca pacat nu avem, ne amagim pe noi insine si adevarul nu este intre noi. Daca marturisim pacatele noastre, El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca pe noi de toata nedreptatea.( I Ioan 1, 8-9).

Ca un nobil marinimos, discret, modest, curajos, elegant si demn de purtari, spontan si darnic in relatiile cu ceilalti ni se infatiseaza Domnul nostru. E bine sa stim, deducand din parabola fiului risipitor, ca daca noi facem un pas catre El , El face o suta inspre noi. E oricand gata sa ne ierte, sa ne cada pe grumaz, sa dea uitarii ratacirile, neroziile si instrainarile noastre, sa Se bucure de intoarcerea pacatosului cu o bucurie nu mai putin simpla, sincera, naiva decat a pacatosului care isi afla oaia ori a femeii care isi gaseste drahma razletita in casa. Aceasta ne da curaj si nadejde deoarece constatam ca Domnul nostru nu-I un socotitor nemilos, un contabil strasnic al pacatelor nostre. Intocmai ca tatal din parabola risipitorului, e la orice ora din noapte si zi dispus sa ne primeasca, sa ne ierte, sa uite si prin urmare sa se bucure si sa se veseleasca, gasind chiar ca-i nimerit sa serbeze fara zgarcenie si de falsa pudoare blagoslovitul eveniment. Nu ni se cere altceva decat sa ne intoarcem la El: fara teama, fara indoiala, cu nadejde si incredere; cina e gata, usile-s deschise, vitelul e mult si gras, totu-I frumos oranduit.Sa avem numai haina de nunta, altfel spus: cainta si credinta.

(Texte culese de Ana Maria din Bucuresti din Leacul uitat, Sf. Taina a Spovedaniei - Arh. Serafim Alexiev, Experienta duhovniceasca si cultivarea puterilor sufletesti, Pr.Dr. Eugen Jurca, Daruind, vei dobandi, Nicolae Steinhardt)

PREGATIREA PENTRU SPOVEDANIE

"Inima curata zideste intru mine Dumnezeule si Duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele."(Ps. 50)

Dupa ce ne-am cercetat constiinta si am descoperit cu durere cauzele indepartarii noastre de la Izvorul Vietii, sa ne rugam cu inima infranta si smerita ca Domnul sa ne ierte si sa ne dea prin parintele duhovnic cuvant de invatatura si indreptare.

FERICITI CEI CARORA LI S-AU IERTAT PACATELE

MINUNATE SUNT ROADELE SPOVEDANIEI CELEI ADEVARATE!

Adevaratul crestin care se pocaieste primeste iertarea pacatelor sale, se impaca cu Dumnezeu, cu Biserica si cu propria sa constiinta, si astfel se intoarce catre Dumnezeu, ca si catre un tata si se impartaseste din toate darurile dragostei si bunatatii parintesti(Avva Isaia).

Rugaciuni pentru o spovedanie adevarata si pentru dobandirea roadelor pocaintei

Rugăciunea pentru duhovnic, înainte de Spovedanie, este foarte importantă. Nu trebuie să aștepți un răspuns sau un sfat de la duhovnic și să stai cu mâinile în șold, ci trebuie, în primul rând, să-l ajuți pentru a te putea ajuta. Să te rogi zicând: „Doamne pune în mintea și în gura duhovnicului meu răspunsul care îmi este de folos”.

RUGACIUNE PENTRU PARINTELE DUHOVNIC

 Doamne Iisuse Hristoase Fiul Lui Dumnezeu, care pe desfranata si pe talharul i-ai primit, primeste si rugaciunea mea pentru robul tau, duhovnicul meu (N) ales de Tine sa poarte povara pacatelor mele in fata Ta, asa cum Tu porti povara lumii intregi in fata Tatalui Ceresc.

Iarta-i toate greselile lui pentru dragostea si jertfa staruitoare, ca sa pun inceput bun de pocainta eu, oaia ratacita. Cerceteaza-l degraba si vezi nevoile lui.

Vindeca-l de toata boala si intinaciunea trupeasca si sufleteasca si de slabiciunea firii celei cazute.

Izbaveste-l de toti vrajmasii vazuti si nevazuti, de tot raul si ispitele ce i-au venit pentru pacatele mele.

Sporeste-i intelepciunea, indelunga rabdare, linistea, pacea si multumirea sufleteasca.

Inmulteste-i puterea, sporeste-i blandetea si purtarea de grija si implineste toate cele de folos lui.

Da-i minte luminata si pricepere sfanta care se pogoara de la Tine, Imparatul Luminii.

Bine sporeste in el Doamne si daruieste-l sanatos, indelungat in zile, drept invatand cuvantul adevarului Tau. Amin. (Metanie)

Imparate Ceresc Mangaietorule, deschide stavila cerului si ploua peste duhovnicul meu (N) belsug de har si bogata mila.

Pogoara-Te asupra lui, odihneste in el pururea si revarsa peste el multimea indurarilor Tale. Amin. (Metanie)

Maica Domnului, acopera cu Atotputernicul tau Acoperamant pe robul tau, duhovnicul meu (N) si roaga-te Bunului Dumnezeu sa-l miluiasca pentru rugaciunile tale. Izbaveste-l de toata ispita trupeasca si sufleteasca, curata-l, tamaduieste-l, intareste-l si sanatate deplina daruieste-i. Amin. (Metanie)

Cuvioase Parinte Siluane, roaga-te Domnului sa miluiasca si sa mantuiasca pe duhovnicul meu (N), pentru rugaciunile tale.

Cuvioase Arsenie cel Mare, roaga-te Bunului Dumnezeu sa miluiasca si sa mantuiasca pe duhovnicul meu (N), pentru rugaciunile tale.

Cele noua Puteri Ceresti, Sfintilor Romani – mucenici si mucenite, cuviosi si cuvioase – Preacuviosilor Parinti ai nostri si sfintii a caror pomenire se face astazi, impreuna cu toti sfintii, rugati-va lui Dumnezeu sa miluiasca si mantuiasca pe (N) pentru rugaciunile voastre.

Amin. Amin. Amin. (Metanii)

După ce ne-am scris toate păcatele făcute, de care vom fi întrebaţi la vămi, şi le-am învăţat, dacă se poate, pe de rost, ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute a face o adevărată spovedanie şi apoi roadele vrednice de pocăinţă, rostind cele de mai jos (colectia de rugaciuni de mai jos este luata de pe blogul Parintelui Gabriel Tutuianu, de aici si aici)

RUGACIUNI INAINTE DE SPOVEDANIE

Rugăciunile începătoare:

In numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!
Împărate Ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindeni eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte pe noi de toată necurăţia şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi!

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin!

Prea Sfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele noastre. Stăpâne, iartă fărădelegile noastre. Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre pentru Numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte. Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, care eşti în ceruri sfinţească-se Numele Tău, vie împărăţia Ta, fie voia Ta precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău.

Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin!

Veniţi să ne închinăm Împăratului nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu!
Veniţi să ne închinăm şi să cădem la însuşi Hristos, Împăratul şi Dumnezeul nostru!

Trei închinăciuni, apoi îndată:
Ps. 50, Miluieşte-mă Dumnezeule… şi Simbolul Credinţei.

PSALMUL 50
Al lui David.

1. Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta
2. Şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea.
3. Mai vîrtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte.
4. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
5. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încît drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor cînd vei judeca Tu.
6. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea.
7. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie.
8. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vîrtos decît zăpada mă voi albi.
9. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite.
10. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le.
11. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele.
12. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel sfînt nu-l lua de la mine.
13. Dă-mi mie bucuria mîntuirii Tale şi cu duh stăpînitor mă întăreşte.
14. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
15. Izbăveşte-mă de vărsarea de sînge, Dumnezeule, Dumnezeul mîntuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
16. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta.
17. Că de ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi.
18. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrîntă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
19. Fă bine, Doamne, întru bună voirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
20. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău viţei.

CREZUL, Simbolul credinţei

Cred într-unul Dumnezeu, Tatăl atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, care din Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi după Scripturi.
Şi S-a suit la ceruri şi sade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăşi va să vină cu slava, să judece viii şi morţii, a cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, Care a grăit prin prooroci.
Întru una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică.
Mărturisesc un Botez întru iertarea păcatelor.
Aştept învierea morţilor
Şi viaţa veacului ce va să fie. Amin.

Rugăciunea lui Manase împăratul.

Doamne, atotţiitorule, Dumnezeul părinţilor noştri, al lui Avraam, al lui Isaac, al lui Iacob, şi al seminţiei celei drepte a lor; Cel ce ai făcut cerul şi pământul, cu toată podoaba lor; Care ai legat marea cu cuvântul poruncii Tale; Care ai încuiat adâncul şi l-ai pecetluit cu numele Tău cel înfricoşat şi slăvit, înaintea Căruia toate se tem şi tremură din pricina atotputerniciei Tale. Pentru că nimeni nu poate să stea înaintea strălucirii slavei Tale şi nesuferită este mânia urgiei Tale asupra celor păcătoşi! Însă nemăsurată şi neajunsă este şi mila făgăduinţei Tale, căci Tu eşti Domnul cel preaînalt, bun, îndelung-răbdător şi mult-milostiv, căruia îi pare rău de răutăţile oamenilor. Tu, Doamne, după mulţimea bunătăţii Tale, ai făgăduit pocăinţă şi iertare celor ce Ţi-au greşit şi după mulţimea îndurărilor Tale ai hotărât pocăinţă păcătoşilor spre mântuire. Aşadar, Tu, Doamne, Dumnezeul celor drepţi, n-ai pus pocăinţă pentru cei drepţi: pentru Avraam şi Isaac şi Iacob care nu Ţi-au greşit Ţie, ci ai pus pocăinţă mie păcătosului, pentru că am păcătuit mai mult decât nisipul mării. Multe sunt fărădelegile mele şi nu sunt vrednic a căuta şi a privi înălţimea cerului din pricina mulţimii nedreptăţilor mele. Strâns sunt eu cu multe cătuşe de fier, încât nu pot să-mi ridic capul meu şi nu am nici loc de odihnă, pentru că Te-am mâniat şi am făcut rău înaintea Ta; n-am împlinit voia Ta, nici am păzit poruncile Tale, ci am pus urâciuni şi am înmulţit smintelile. Dar acum îmi plec genunchii inimii mele, rugând bunătatea Ta. Am păcătuit, Doamne, am păcătuit şi fărădelegile mele eu le cunosc. Însă cer, rugându-Te: iartă-mă, Doamne, iartă-mă şi nu mă pierde în fărădelegile mele şi nici nu mă osândi la întuneric, sub pământ, căci Tu eşti, Dumnezeule, Dumnezeul celor ce se pocăiesc. Arată-Ţi peste mine bunătatea Ta, mântuindu-mă pe mine nevrednicul, după mare mila Ta. Şi Te voi preaslăvi în toate zilele vieţii mele. Căci pe Tine te slăvesc toate puterile cereşti şi a Ta este slava în vecii vecilor. Amin!

Psalmul 6

Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine, nici cu iuţimea Ta să mă cerţi. Miluieşte-mă, Doamne, că sunt neputincios; vindecă-mă, Doamne, că s-au desfăcut oasele mele şi Sufletul meu s-a spăimântat foarte şi Tu, Doamne, până când? Întoarce-te, Doamne, izbăveşte Sufletul meu, mântuieşte-mă pentru Mila Ta. Că nu este în moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine şi în iad cine se va mărturisi Ţie? Ostenit-am în suspinul meu, spăla-voi în toate nopţile patul meu, cu lacrimile mele voi uda aşternutul meu. Tulburatu-s-a de necaz ochiul meu, învechitu-m-am între toţi vrăjmaşii mei. Depărtaţi-vă de la mine toţi cei ce lucraţi fărădelegea, că a auzit Domnul glasul plângerii mele, auzit-a Domnul cererea mea, Domnul a primit rugăciunea mea. Să se ruşineze şi să se înspăimânteze toţi vrăjmaşii mei, să se întoarcă şi să se ruşineze foarte degrabă.

Psalmul 129

Dintru adâncuri am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu! Fie urechile Tale luând aminte spre glasul rugăciunii mele. De Te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va suferi? Că la Tine este milostivirea. Pentru Numele Tău, Te-am răbdat, Doamne, aşteptat-a Sufletul meu spre cuvântul Tău, nădăjduit-a Sufletul meu spre Domnul. Din straja dimineţii până în noapte, din straja dimineţii să nădăjduiască Israel spre Domnul. Că la Domnul este mila şi multă mântuire la El şi El va izbăvi pe Israel de toate fărădelegile lui.

Rugăciune de umilinţă către Domnul nostru Iisus Hristos

Păcătuit-am şi n-am făcut dreptate înaintea Ta, Preabunule Stăpâne, călcat-am poruncile Tale cele mântuitoare şi juruinţele noastre cele sfinţite, pe care le-am făcut la Sfântul Botez. Numele de creştin îl purtăm noi nevrednicii, iar mâinile noastre s-au făcut nevoitoare spre toată lăcomia. Picioarele grabnice şi cu cutezare spre toată alergarea cea rea. Gura, organul sfintelor rugăciuni şi al cuvintelor, am făcut-o organ a toată vorba nebunească. Ochii noştri şi toate simţirile noastre, peste măsură le-am umplut de păcate şi de toată necurăţia. De aceea, Preabunule Stăpâne, multă iubirea Ta de oameni am întors-o spre mânie, noi nevrednicii. Mulţimea facerilor Tale de bine am prefăcut-o nebuneşte spre chinuri. Însă nu cu iuţimea Ta să ne cerţi pe noi, Doamne, Ţie Unuia am greşit, dar Ţie Unuia ne şi închinăm şi cu inimă umilită ne rugăm: „Slăbeşte, lasă, iartă, iubitorule de oameni, Stăpâne. Biruiască mulţimea îndurărilor Tale adunarea cea vicleană a păcatelor noastre. Adâncul bunătăţilor Tale cel nemăsurat să acopere marea cea amară a răutăţilor noastre!
Adevărat, Preabunule Iisuse, ne rugăm Ţie, dăruieşte iertare păcatelor noastre, bună aşezare minţii, sănătate trupului, pace în zilele noastre, aerului bună liniştire, pământului bună rodire, credinţei celei dreptmăritoare creştere, unire şi pace Sfintelor Tale Biserici, surparea eresurilor, stricarea sfaturilor celor necurate şi toate lucrurile cele de folos ni le dăruieşte după neschimbatele Tale îndurări. Cel ce nu voieşti moartea păcătosului, dăruieşte nouă timp de pocăinţă, ca şi de chinurile cele veşnice, care vor să fie, să ne mântuim, cu darul şi cu iubirea de oameni a Preacuratului Tău Părinte, cu Care împreună eşti binecuvântat, cu Prea Sfântul, Bunul şi de viaţă Făcătorul Duhul Tău, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru recunoaşterea ticăloşiilor noastre

Doamne, Dumnezeul nostru, Cel bogat în milă şi necuprins în îndurări, Care Singur din fire eşti fără de păcat şi pentru noi Te-ai făcut om fără de păcat, ascultă în ceasul acesta, această rugăciune dureroasă a mea, că sărac şi lipsit sunt eu de fapte bune şi inima mea s-a tulburat în mine! Tu, Doamne preaînalte, Împărate al cerului şi al pământului, ştii că toată tinereţea mea am cheltuit-o în păcate şi umblând după poftele trupului meu, m-am făcut cu totul bucurie dracilor, cu totul am urmat diavolului, tăvălindu-mă totdeauna în noroiul poftelor. Întunecându-mi-se gândul din copilărie şi până acum, niciodată nu am voit să fac voia Ta cea Sfântă; ci cu totul robindu-mă de poftele care mă înconjoară, m-am făcut de râs şi de batjocură dracilor, nicidecum în minte venindu-mi că nesuferită este urgia îngrozirii Tale asupra păcătoşilor şi gătită fiind gheena focului? Din această pricină căzând în deznădăjduire, nicidecum venind în simţire de întoarcere, m-am făcut pustiu şi gol de dragostea cea de la Tine. Că ce fel de păcate n-am făcut? Ce lucru drăcesc n-am lucrat? Ce faptă grozavă şi înverşunată n-am săvârşit, cu covârşire şi cu sârguinţă. Mintea cu totul mi-am întinat prin cugete trupeşti; trupul mi-am spurcat prin amestecări; duhul cu totul mi l-am pângărit cu învoirea spre păcate. Toate mădularele ticălosului meu trup le-am pornit a lucra şi a sluji la păcate. Cine dar, nu mă va plânge pe mine ticălosul? Cine nu mă va tângui pe mine osânditul? Pentru că eu singur, Stăpâne, am întărâtat mânia Ta, eu singur am aţâţat urgia Ta asupra mea, eu singur am făcut răutate înaintea Ta, întrecând şi covârşind pe toţi păcătoşii cei din veac, păcătuind fără de asemănare şi fără de iertare. Însă de vreme ce eşti multmilostiv, Iubitorule de oameni, şi aştepţi întoarcerea oamenilor, iată şi eu mă arunc pe mine, şi cad la înfricoşatul Tău Divan şi, ca şi cum m-aş atinge de preacuratele Tale picioare, din adâncul Sufletului strig Ţie: Milostiveşte-te, Doamne, iartă-mă, Îndurate, ajută neputinţei mele, pleacă-Te nedumeririi mele, ia aminte la rugăciunea mea şi lacrimile mele să nu le treci cu vederea. Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc şi rătăcit fiind, întoarce-mă şi întorcându-mă îmbrăţişează-mă şi mă iartă, căci mă rog. Pentru că n–ai pus pocăinţă drepţilor şi n-ai pus iertare celor ce nu greşesc; ci ai pus pocăinţă asupra mea, a păcătosului, în acelea cu care spre întărâtarea Ta am lucrat. Gol şi descoperit stau înaintea Ta, cunoscătorule de inimi, Doamne, mărturisindu-mi păcatele mele, pentru că nu pot să caut şi să văd înălţimea cerului, fiind împilat de greutatea păcatelor mele. Deci, luminează-mi ochii inimii mele şi dă-mi umilinţă spre pocăinţă şi zdrobire de inimă spre îndreptare, ca să merg cu bună nădejde şi cu adevărată şi deplină adeverire la lumea cea de dincolo, lăudând şi binecuvântând totdeauna preasfânt Numele Tău: al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în veci vecilor. Amin.

Rugăciune umilită pentru recunoaşterea păcatelor

Doamne mult milostive, Dumnezeule preabune, Sfinte, Care iubeşti numai binele şi urăşti tot răul, rogu-Te, nu te uita la mulţimea păcatelor mele, ci priveşte la mine, fiul cel risipitor, la oaia cea rătăcită care îmi recunosc vina mea şi vin la Tine, mâhnit cu inima, zdrobit şi ruşinat cerşind iertare. Doamne, fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu este pururea înaintea mea. Sunt greu tulburat, zdruncinat şi nemângâiat. N-am linişte, nu am odihnă în Sufletul meu, văzând că m-am pus cu trup şi Suflet în slujba diavolului. Cunosc că prin multele şi feluritele păcate, pe Tine, Părintele şi Dumnezeul meu cel preabun Te-am jignit, mâhnit, amărât şi Te-am mâniat foarte mult. Păcatele mele apasă cumplit asupra mea, întocmai ca o piatră foarte grea şi rău mă mai chinuiesc. Ce voi face? Scula-mă-voi şi mă voi duce la Tatăl meu şi din adâncul inimii păcătoşite, voi zice, ca şi fiul cel rătăcit: „Tată! Am greşit la cer şi înaintea Ta…” Aceasta voiesc să o fac chiar acum. Pentru aceasta cu căinţă mă rog Ţie, iartă-mă pe mine păcătosul.
Doamne, eu nu mai cutez să mai vin la Tine în starea aceasta păcătoasă în care mă aflu, dacă nu m-aş fi întărit de cuvintele milostivirii Tale: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi… Eu nu voiesc moartea păcătosului, ci doresc să se întoarcă de la calea lui cea rea şi să fie viu!” Cuvintele acestea mă încurajează foarte mult a veni înaintea Preotului Duhovnic şi a-mi mărturisi păcatele, acestui minunat împuternicit al Tău, care stă văzut în Scaunul Sfintei Spovedanii, în locul Tău, Dumnezeul meu, Care stai nevăzut acolo de faţă şi primeşti mărturisirea cea adevărată, pe care o facem noi păcătoşii. Rogu-Te Doamne, luminează-mi mintea, deschide-mi inima şi buzele mele, să spun numai adevărul şi să-mi mărturisesc toate păcatele mele. Nu mă lăsa, Doamne, ca din vreo frică sau ruşine, să ascund vreun păcat şi să-l las nemărturisit, ci luminează-mă, Doamne, ajută-mă să-mi reamintesc şi să-mi mărturisesc toate păcatele mele, mari şi mici, cu toată umilinţa, zdrobirea inimii şi căinţa, înaintea Preotului Duhovnic şi a Ta, cu hotărârea de a le părăsi desăvârşit şi a face roade vrednice de pocăinţă ca astfel să fiu iertat ca şi mulţimea Magdalenelor, Samarinencelor, Zaheilor, tâlharilor şi a altor păcătoşi, pocăiţi după dreptarul dreptei-credinţe creştineşti, care acum se veselesc în Raiul desfătărilor, îndulcindu-se pururea de nemărginita frumuseţe a Feţei Dumnezeirii Tale. Astăzi vreau a face o mărturisire cât mai amănunţită, şi mai bună, mai desăvârşită, aşa ca şi când ar fi cea din ceasul despărţirii Sufletului meu de trup. Ajută-mi, Doamne, ca să fac această adevărată mărturisire, pentru că eu nu cunosc, ci numai Tu singur, dacă voi mai avea vreme şi prilej să mă mai mărturisesc vreodată, ori cu această mărturisire voi merge înaintea Ta, Preadrepte Judecătorule.
Doamne Dumnezeule, astăzi doresc din toată inima a mă întoarce la Tine, a mă curăţi de toate păcatele, Părintele meu Cel preabun, pe Care Te-am jignit şi mâhnit şi a mă mântui de tot păcatul. Puterile mele cele slabe încă nu sunt în stare a mă ajuta pentru a face aceasta. Deci, rogu-mă Ţie, Dumnezeule, Părintele milostivirilor, ajută-mă a face şi a desăvârşi această curăţire de păcate. Rogu-Te, Doamne, fie-Ţi milă de mine şi iartă-mă. Doamne, Iisuse Hristoase, Mântuitorul şi Dumnezeul meu, Tu ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi, dintre care cel dintâi sunt eu. Ajută-mi, Doamne, Care ai venit să chemi, nu pe cei drepţi ci, pe cei păcătoşi, la pocăinţă, cheamă-mă şi pe mine păcătosul. Ajută-mă a alerga la Tine, Izvorul vieţii şi Lumina lumii, Care luminezi tuturor. Primeşte-mă pe mine, păcătosul. Ajută-mă a alerga la Tine, la milostivul Scaun al judecăţii Tale de aici de pe pământ, la Sfânta Spovedanie. Pentru minunata Ta întrupare, activitate Mesianică, Patimă, Crucificare şi moarte pe Cruce, pentru mântuirea noastră şi pentru preamărita Ta Înviere, rogu-Te pe Tine, Care ai iertat pe vrăjmaşii Tăi răstignitori, iartă-mi şi mie toate păcatele mele!
Dumnezeule, Duhule Sfinte, mângâietorul, Vistierul bunătăţilor, înzestrătorule al nostru, cu toate bogatele Tale Daruri şi Dătătorule de viaţă, vino şi la mine păcătosul, curăţeşte-mă cu Darurile Tale cele bogate, întăreşte-mă în tot binele şi ajută-mă să mă mântuiesc şi să redobândesc fericirea, în Împărăţia Ta cea Cerească, începând de aici de pe pământ.
Dumnezeule cel Preamărit în Sfânta Treime, cea de o Fiinţă şi nedespărţită, Părinte, Fiule şi Duhule Sfinte, ajută-mă să mă curăţesc de toate păcatele la Scaunul Judecătoresc şi milostivnic al Sfintei Spovedanii, de aici de pe pământ şi să-ţi slujesc Ţie totdeauna cu trup şi Suflet, că Ţie se cuvine, Doamne, toată Slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNI DUPA SFANTA SPOVEDANIE

La inceput se spun rugaciunile incepatoare, pana la Simbolul Credintei, inclusiv (cele de mai sus). Apoi:

Psalmul 102

Binecuvintează suflete al meu pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu numele cel Sfânt al Lui. Binecuvintează suflete al meu pe Domnul, şi nu uita toate răsplătirile Lui. Pe Cel ce vindecă toate bolile tale. Pe Cel ce izbăveşte din stricăciune viaţa ta, Pe cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări. Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta; înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţile tale. Cel ce face milostenie Domnul şi judecată tuturor celor ce li se face strâmbătate. Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise, fiilor lui Israel voile Sale. Îndurat şi milostiv este Domnul, îndelung-răbdător şi mult milostiv. Nu până în sfârşit se va iuţi, nici în veac se va mânia. Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă, nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă. Că după înălţimea cerului de la pământ, a întărit Domnul mila Sa, spre cei ce se tem de El. Pe cât sunt de departe răsăriturile de la apusuri, depărtat-a de la noi fărădelegile noastre. În ce chip miluieşte tatăl pe fii, a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul. Că El a cunoscut zidirea noastră, adusu-şi-a aminte că ţărână suntem. Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, aşa va înflori. Că duh a trecut într-însul şi nu va fi şi nu-şi va mai cunoaşte încă locul său; iar mila Domnului din veac şi până în veac spre cei ce se tem de Dânsul. Şi dreptatea lui spre fiii fiilor, spre cei ce păzesc aşezământul de lege al Lui, şi-şi aduc aminte de poruncile Lui ca să le facă pe ele. Domnul din cer a gătit Scaunul Său, şi Împărăţia Lui pe toţi stăpâneşte. Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei puternici la virtute, care faceţi cuvântul Lui, a auzi glasul cuvintelor Lui. Binecuvântaţi pe Domnul toate puterile Lui, slugile Lui care faceţi voia Lui, binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui, în tot locul stăpânirii Lui, binecuvintează suflete al meu pe Domnul.

Psalmul 31

Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici este în gura lui vicleşug. Când am tăcut, topitu-s-au oasele mele în strigătul meu toată ziua. Că ziua şi noaptea s-a îngreuiat peste mine mâna Ta, prefăcutu-m-am în uscăciunea verii. Fărădelegea mea am cunoscut şi păcatul meu n-am acoperit. Zis-am: „Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului şi Tu ai iertat păgânătatea inimii mele. Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul în vreme bine cuvenită, însă un potop de ape multe, către dânsul nu se vor apropia. Tu eşti scăparea mea de necazul ce mă cuprinde, bucuria mea. Izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat…
Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul meu, mult milostive, îţi mulţumesc Ţie, că prin mărturisirea cea către duhovnicescul meu Părinte, m-ai învrednicit pe mine păcătosul să iau de la Tine iertarea păcatelor mele. Ca David cel ce a zis: „Juratu-m-am şi am pus ca să păzesc judecăţile dreptăţii Tale”, făgăduiesc şi eu înaintea Ta, cu voinţă hotărâtoare a sufletului meu, că aleg mai bine a muri, decât a face de acum înainte vreun păcat de moarte şi a amărî cu el bunătatea Ta cea nemăsurată. Dar de vreme ce voinţa mea este neputincioasă, singură de sine fără ajutorul Tău, mă rog Ţie fierbinte, să mă întăreşti cu Darul şi ajutorul Tău, ca să rămân până la sfârşit neschimbat în această hotărâre. Dă-mi, Doamne, ca cealaltă vreme a vieţii mele să o petrec în pace şi în pocăinţă, şi să dobândesc în această viaţă Darul Tău, iar în cealaltă fericirea de veci, pentru rugăciunile prea binecuvântatei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Tăi. Amin.

Sfaturi finale înainte de spovedanie Din “Viata duhovniceasca si cum o putem dobândi” Sfântul Teofan Zavorâtul

S-a apropiat timpul de spovedanie si dupa aceea clipa cea mai dulce a împartasirii cu Trupul si Sângele lui Hristos! Domnul sa te binecuvinteze sa le împlinesti pe amândoua cum se cuvine. Atât nevointele postului si rugaciunii, cât si tot ceea ce ai mai pregatit tu, duc catre acest scop; aici ele sunt marcate cu semnul dumnezeiesc.

Atunci, de ce spui ca te temi sa mergi la spovedanie?

Multi oameni au o asemenea teama, dar de ce si tu? Da-mi voie sa-ti lamuresc problema. Duhovnicul este pur si simplu martorul, Dumnezeu îti primeste marturisirea. El porunceste duhovnicului sa dea iertare celui care se marturiseste.

Dumnezeu este Cel Care este milostiv. El doar asteapta ca omul sa-si spovedeasca pacatele si, îndata ce o face, îl si iarta. Cum sa te temi de un asemenea Domn?

Aceasta neîncredere vine din faptul ca nu îti este clar ce trebuie sa spui la spovedanie. Dar atunci când faci totul asa cum ti s-a recomandat, totul va fi limpede, si nu va fi nimic de care sa te temi.

Neîncrederea vine si din faptul ca ne spovedim rareori. Daca ne-am spovedi mai des, nu ne-ar mai fi asa de frica. Dumnezeu sa te ajute de acum înainte sa vii la Cina Domnului mai des, si, prin urmare, sa mergi la spovedanie mai des.

Iata ce ar trebui sa faci între timp.

Scrie pe hârtie tot ce consideri ca trebuie sa spui la spovedanie, si atunci când mergi la preot, spune-i totul cu ajutorul însemnarilor tale.

O adevarata marturisire trebuie sa fie într-adevar a ta proprie; adica, omul care se spovedeste trebuie el însusi sa spuna tot ce a gresit fara sa astepte sa-l întrebe preotul. Asa trebuie sa ajunga spovedania pentru noi; rareori se desfasoara asa cum s-a intentionat.

Duhovnicul, din necesitate, pune mai multe întrebari care nu se potrivesc celui care se spovedeste, dar nu pune întrebari care sa i se potriveasca. Astfel, aceste lucruri ramân nespovedite.

Tu însati trebuie sa spui tot ceea ce îti apasa constiinta. Poti sa-ti amintesti totul fara sa-ti notezi; dar trebuie sa te asiguri ca spui totul. Dumnezeu sa te binecuvinteze sa te spovedesti cu duh de cainta si cu hotarârea ferma de a fi silitoare de acum încolo, fara nici o frica. Astfel de frica nu este necesara si stânjeneste lucrurile.

A trebuit sa las la o parte scrisoarea pentru putin timp si mi s-a întrerupt sirul gândurilor.

Când apare frica înainte de spovedanie, alung-o. Frica smerita fata de Dumnezeu este foarte importanta, dar frica copilaroasa pe care o ai este vatamatoare. Nu are nici o legatura cu problema: este ceva adus de vrajmas.

Mergi la Dumnezeu linistita, dar cu o inima plina de cainta; mergi asa cum a mers fiul risipitor din pilda la tatal sau. Tatal fiului întors nu l-a mustrat, nici nu l-a certat; mai degraba el l-a întâmpinat, îmbratisându-l si sarutându-l. Acelasi lucru te asteapta si pe tine.

Bratele Domnului sunt deja întinse spre tine. Tot ce-ti ramâne de facut este sa alergi spre ele. Fa-o cu iubire smerita.

Lucrul principal în pocainta este mâhnirea inimii, pentru ca ai gresit în fata lui Dumnezeu si hotarârea ferma de a fi silitoare în toate pe viitor. Ti-ai exprimat deja hotarârea de a împlini lucrarea bine-placuta lui Dumnezeu pentru Domnul, si Domnul, care vede totul, a primit aceasta, desigur. Dar te chinuie inima ca nu te poti îndrepta? Lucreaza putin ca sa stârnesti aceasta mâhnire.

Indiferent cât de putine pacate ai si cât de neînsemnate sunt, ele tot pacate se numesc si nu sunt placute lui Dumnezeu. Cât de rusinati ne simtim în fata altor oameni de vreun cuvânt sau fapta usuratica, negândita! Nu vorbim despre lucruri usuratice referitor la Dumnezeu, ci de pacate, învata din aceasta sa fii plina de pocainta în toate si sa plângi în fata lui Dumnezeu. Rodul acestei pocainte va fi ca o fortareata împotriva neajunsurilor.

Planuiai sa examinezi totul din nou, în amanunt, si sa faci îndreptari. Poate ca nu ai reusit sa faci totul, sau sa faci totul atât de complet cum ai planuit; sa nu te tulbure asta.

Cel mai important lucru pentru Dumnezeu este intentia si hotarârea ta de a fi staruitoare întru totul înaintea Lui. Pentru aceasta exista iertare de pacate si curatirea prin milostivire. Mergi la Dumnezeu cu intentia hotarâta de a fi silitoare, cu intentia de a avea discernamânt în locul tuturor acestor lipsuri si de a sti cum sa alegi. Du-I lui Dumnezeu intentia ferma de împlinire nestramutata a tot ceea ce constiinta ta considera ca este necesar pentru tine acum si orice altceva ce descopera aceasta mai târziu; nu te împotmoli în lucruri marginale.

Este cel mai bine sa mergi la spovedanie în seara dinaintea împartasaniei pentru ca sa-ti petreci noaptea si dimineata numai cu gândul de a-L primi pe Domnul, în timpul acestei perioade dinaintea împartasaniei, citeste omilii din cartea pe care ti-am dat-o. Stai si gândeste-te la Domnul, rugându-te în inima ta astfel: “Doamne, dupa cum vrei asa rânduieste cele dinlauntru ale mele si nu ma lipsi pe mine de împartasirea cu Sfintele Tale Taine”.

Roaga-te cu rugaciuni scurte ca aceasta si fa metanii. Daca lasi spovedania pâna dimineata, gândurile tale nu vor fi concentrate seara; în schimb, se vor vadi tulburate.

Sfanta spovedanie - video

Ispitele din timpul Mărturisirii

Unul dintre cele mai mari daruri date de Dumnezeu oamenilor este taina iertării păcatelor prin preotul duhovnic. Nicio instituţie pământescă nu-l poate absolvi pe creştin de păcate. Nu putem merge nicăieri să cumpărăm iertarea, nu putem încheia cu nimeni din lumea aceasta contract de iertare a păcatelor. Acesta este numai atributul lui Dumnezeu, izvorât din marea Sa milostivire, ca fiecare om să-şi pregătească încă din viaţa aceasta locul în Împărăţia lui Dumnezeu.

       El ştie că suntem neputincioşi şi repede cădem în cursele diavolului, de aceea ne-a dat şi soluţia prin care putem sta împotriva celui rău: Spovedania sau Mărturisirea.

       Pe cât de mare este darul primit prin Mărturisire, pe atât de greu ne este să ajungem la el, pentru că în fiecare clipă stăpânitorul întunericului ne ispiteşte şi luptă cu toată priceperea şi viclenia să ne disragă atenţia cu alte ispite, decât să alergăm pe calea pocăinţei şi a iertării păcatelor.

       Când vine vorba de Spovedanie, diavolul îşi adună mai mult ca oricând puterile şi unelteşte împotriva noastră ca nu cumva să ieşim de sub stăpânirea lui şi să ne apropiem de Dumnezeu.

       Iată numai câteva din cursele pe care el le întinde creştinului dornic de pocăinţă:

1. În primul rând ne trimite gândul necredinţei, spunându-ne în chip ascuns că Taina Spovedaniei este o invenţie şi că nu e nevoie să apelăm la ea pentru că nu are efect. Aşa îi amăgeşte pe mulţi dintre fraţii noştri, iar aceştia ajung să moară fără să-şi fi îndreptat sufletul.

2. Apoi ne şopteşte în minte că nu e nevoie să ne spovedim acum, să mai amânăm până ne simţim în stare, sau până ne mai pregătim. Dar toată amânarea aceasta nu e altceva decât un prilej de a ne depărta de intenţia bună de a ne mărturisi. Căzuţi în ispita amânării Spovedaniei cu greu ne mai venim în fire să mergem să primim iertare pentru că sufletul aflat departe de Dumnezeu rămâne în nesimţire şi nu mai conştientizează starea de păcătoşenie.

3. Primul pas spre Spovedanie îl constituie conştientizarea stării de păcătoşenie, dar necuratul diavol are grijă să ne distragă atenţia şi de la aceasta, făcându-ne să credem că păcatele noastre sunt prea mici în comparaţie cu ale altora. Noi nu avem păcate grave, n-am omorât pe nimeni, nu avem ce spovedi. Are grijă necuratul să ne dea şi exemple potrivite, ne împinge în păcatul judecării aproapelui şi ne determină să ne comparăm cu semenii noştri care sunt deprate de credinţa în Dumnezeu. Tu creştine, dacă vrei să ajungi la vârsta duhovnicească a cuiva de pe lumea asta compară-te cu sfinţii şi vei vedea că gândurile diavoleşti sunt false. Tinde spre înălţimea duhovnicească a sfinţilor şi urcă pe calea pocăinţei mărturisindu-ţi păcatele!!

4. Înainte de a merge efectiv la duhovnic şi e ne mărturisi, diavolul îşi continuă munca. Ba ne caută de treabă să nu mai avem timp de rugăciunile de dinainte de spovedanie, ba face să fim ocupaţi cu altceva încât să nu mai ajungem la biserică sau se întâmplă să mergem şi să nu găsim în ziua aceea pe duhovnicul nostru. Nu dezarma creştine, sunt ispite mărunte! Împărţia lui Dumnezeu se ia prin multă trudă!

5. Nici în timpul spovedaniei nu suntem lipsiţi de ispite. Se întâmplă să uităm din păcate şi să plecăm de la doctor fără a spune tot ce ne doare. De aceea duhovnicii recomandă să scriem păcatele pe o hârtie, iar după ce ne spovedim să o ardem ca să nu râdă alţii de păcatele noastre

6. Altădată se întâmplă să ne fie ruşine cu păcatele făcute şi să nu avem curajul să le mărturisim. Ruşinea asta este de la diavolul ca să nu primim iertare. Mai bine ar fi să avem altă ruşine: cea de a face păcatul. Să ne fie ruşine înaite să facem ceva rău, asta e ruşinea de la Dumnezeu.

7. Mulţi dintre noi nu înţeleg cum de a rânduit Dumnezeu un om care să ne asculte mărturisirea, gândind că mai bine dacă ne-am retrage undeva şi am vorbi singuri cu Dumnezeu. Uită aceşti fraţi ai noştri că duhovnicul e rânduit de Domnul nostru Iisus Hristos, care a dat Sfinţilor Săi Apostoli şi urmaşilor acestora puterea harică de a lega şi dezlega păcatele. Preotul duhovnic e numai un martor, care odată ce rosteşte rugăciunea de dezlegare avem certitudinea că Dumnezeu cu harul Său S-a milostivit de noi şi ne-a iertat, născându-ne la o viaţă nouă.

8. Ispitele apar şi asupra duhovnicului. De multe ori se întâmplă să spovedească în grabă, fără a cerceta cu de-amănuntul starea sufletească a creştinului. Graba şi aglomeraţia fac pe plac diavolului, care se bucură văzâdu-ne plecând de la spovedit fără a avea sufletul curăţit în întregime de păcate.

9. Greşesc mult creştinii care aleargă de la duhovnic la duhovnic, căutând pe cel mai indulgent sau pe cel care aprobă păcatele fără impune un regim special de pocăinţă. Cel ce fuge de pocăinţă fuge, de fapt, de Împărăţia lui Dumnezeu spre care nu putem înainta fără a pune început bun prin pocăiţă.

10. Există situaţii când venim la spovedit şi plecăm nevindecaţi sau încărcaţi cu mai multe păcate. Aceasta se întâmplă când ascultăm mărturisirile altora, făcându-i să se jeneze să spună tot ce au pe suflet pentru că suntem noi foarte aproape şi putem auzi.

11. Alţii ascund cu bună ştiinţă din păcate şi le spun pe cele mai uşoare, să pară nevinovaţi înaintea preotului, sau pentru că le e ruşine. Aceştia ar trebui să ia seama la cuvintele molitvei dinainte de spovedanie: „De vei ascunde de mine vreun păcat, îndoit îl vei avea. Ia seama de vreme ce ai venit la doctor să nu te întorci nevindecat!”

12. Înaintea scaunului de spovedanie ne îndeamnă diavolul să ne dezvinovăţim, spunând că nu noi suntem vinovaţi de ce am făcut, ci cei din apropierea noastră. Aşa au făcut în vechime Adam şi Eva şi nu au fost iertaţi de Dumnezeu din cauza neasumării vinei şi a faptului că nu au recunoscut păcatul. Din această cauză, spun Părinţii Bisericii că cei care dau vina pe alţii la spovedanie şi nu vor să-şi recunoască păcatul făcut pleacă de la scaunul de spovedanie fără a primi iertare de la Dumnezeu. Spovedania unui astfel de om nu are efect, ci îi adună mai multe păcate.

13. Un alt caz care face ca spovedania să nu-şi îndeplinească scopul îl reprezintă micşorarea dimensiunilor reale ale păcatului, sau susţinerea ideeii că nu suntem chiar aşa de vinovaţi. Orice păcat, oricât de neînsemnat ar părea, trebuie socotit de noi ca fiind foarte grav, numai aşa ne putem păzi de a nu avansa în răutate şi pocăindu-ne să scăpăm de el.

14. Are diavolul altă cale de a face spovedania noastră ineficientă: trimite peste noi duhul inhibării şi al jenei, făcându-ne să spunem şoptit sau neclar păcatul, ori prea repede, astfel ca preotul să nu înţeleagă ce am zis. În astfel de cazuri, Părinţii spun că nu primim iertare, ci numai dacă spunem totul clar şi cu părere de rău.

15. Dacă am fost tari şi am rezistat acestor ispite, ne vom lovi de altele, căci nici după spovedanie diavolul nu ne lasă în pace, ci mai rău porneşte război asupra noastră. Mai întâi se chinuie să nu păstrăm prea mult timp sufletul curat, trimiţind mult mai multe ispite. Apoi ne atrage atenţia spre alte lucruri lumeşti, încercând să ne facă să uităm de canonul pe care nu l-a dat duhovnicul. Nu în ultimul rând ne insuflă în gând ideea că spovedania făcută este suficientă şi ar trebui să mergem mai rar să ne spovedim. Nu rare sunt cazurile când ia diavolul chip de om sau intră în semeni de-ai noştri care batjocoresc Sfânta Spovedanie sau ne fac să ne jenăm că noi ne îngrijim de suflet în loc să facem altceva în concordanţă cu obiceiurile vremii.

       Iată prin câte încercări trecem şi cât de greu este să punem început bun mântuirii noastre. Toată viaţa este o luptă şi trebuie să facem faţă multor încercări. De aceea, creştine, acum când ne aflăm în vreme de post aleargă cât mai repede la duhovnic şi curăţeşte-ţi sufletul ca să nu-şi facă diavolul cuib de răutate în inima ta şi să-ţi împietrească simţirea.

       Mergi cu sufletul luminat de credinţă şi cu nădejdea în mila lui Dumnezeu, spune-ţi păcatele cu umilinţă şi odată întors acasă nu te dezlipi de rugăciune ca Dumnezeu să-ţi ajute să învingi toate ispitele diavolului.