Venirea Parintelui Petru Ciprian cu Icoana Nasterii Domnului impreuna cu dascalii sai Claudiu si Valentin - Preotul nu ne vestește doar Nașterea Domnului ci venirea lui Dumnezeu pe pământ, chemându-ne pe toți la mântuire: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă” (Matei 11, 28) - Venirea preotului e un semn al iubirii lui Dumnezeu, Care iese în întâmpinarea fiilor Săi risipitori, oferindu-Le chiar viața Sa, doar doar să se mântuiască Craciunul este Chemarea lui Dumnezeu la iubire intre oameni, la intelegere si disponibilitate de a ajuta , la iertare si impacare, la pace si prietenie. Craciunul este sarbatoarea iertarii si a iubirii ! Dumnezeu sa va binecuvanteze cu inimi curate si iubitoare ! - 20 decembrie 2016

Icoana Nasterii Domnului aduce liniste în case

Hristos se naște, slăviți-l! Hristos din ceruri, întâmpinați-l!, Hristos pe pământ, înălțați-vă! Cântați Domnului tot pământul!

                                           

Icoana Nașterii Domnului este una dintre cele mai bogate icoane ale Bisericii în elemente dogmatice, biblice sau din istoria apocrifă. În această icoană se îmbină elemente din Evanghelia după Luca (în care se vorbește despre iesle, prezența îngerilor, a păstorilor) și din Evanghelia după Matei (prezența magilor, a stelei), dar și elemente din textele apocrife, în special Protoevanghelia lui Iacov (momentul spălării Pruncului Hristos).

Turte de Craciun sau Scutecele lui Iisus

Este o datina care trebuie pastrata si in ziua de azi cu sfintenie...Este vorba despre Turtele de Craciun sau "Scutecele lui Iisus" ... Se mananca si se dau de pomana in ajun...

Ingrediente: pentru aluat:-faina ,apa,sare

Pentru umplutura si sirop : esenta de lamaie ,zahar sau miere, nuca macinata sau canepa

Craciunul este sarbatoarea iertarii si a iubirii !!!

Craciunul este mai mult decat un sentiment, mai mult decat o amintire din copilarie, un suvenir dintr-un trecut indepartat.

Craciunul nu este nici ceea ce se poate vedea saptamani in sir pe strazile comerciale supra-aglomerate: mii de lumini, pomi de Craciun, vitrine stralucitoare.Totul te indeamna sa cumperi si sa tot cumperi.

O lume de vis ca-n povesti si o provocare pentru  oamenii nevoiasi, caci pentru ei o asemenea demonstratie de abundenta si lux este doar deprimanta , ei isi simt numai si mai dureros saracia.

Din cand in cand oamenii cauta sa strapunga monotonia vietii lor de zi cu zi si sa petreaca o sarbatoare frumoasa.Dar atunci cand Craciunul se termina cu burti ghiftuite si cu sticle goale, Craciunul nu mai este o sarbatoare a bucuriei , ci o sarbatoare a desertaciunii.

Atunci , de Craciun nu se mai intampla nimic.Nu se schimba nimic.Cu toti pomii de Craciun si Mos-Craciunii si cu tot luciul sclipitor, care costa atat de multi bani, totul ramane la fel de trist si de dezolant.

Craciunul este Chemarea lui Dumnezeu la iubire intre oameni, la intelegere si disponibilitate de a ajuta , la iertare si impacare, la pace si prietenie.

*****

Advent: Dumnezeu vine pentru ca oamenii sa isi deschida sarmanele lor inimi omenesti ca sa primeasca iubire.Iubirea sa determine din ce in ce mai mult viata oamenilor.Dar ei sunt putin dispusi pentru aceasta.

Viata devine astfel in fiecare zi o provocare: sa faci loc pentru iubire, loc pentru Dumnezeu , care este  iubire.

Advent : timp de pregatire pentru venirea lui Dumnezeu.Dumnezeu il cauta pe om si omul il cauta pe Dumnezeu.Dumnezeul cel Sfant il cauta pe omul prins in pacat, iar pacatosul il cauta pe cel Sfant pentru a deveni sfant , pentru a fi primit in lumina si in iubire.

Curaj si incredere! Dumnezeu ne aude chiar daca noi nu putem sa vorbim.Dumnezeu ne vede chiar daca noi suntem orbi.

Dumnezeu lasa sa straluceasca soarele lui chiar daca noi ne ascundem in umbra.El, care i-a dat omului gandirea , sa nu poata sa gandeasca singur? El , care i-a dat omului ochisi urechi, sa nu poata sa vada si sa auda singur? El, care i-a dat omului o inima pentru iubire, sa nu fie El insusi iubire infinita?

Ii spun in fiecare zi lui Dumnezeu:

"Esti minunat."

Cu cat o sa spun mai mult , cu atat mai mult ma lasa sa vad minuni ale iubirii sale.

Dumnezeu sa va binecuvanteze cu inimi curate si iubitoare !

sursa : cartea "Craciun cu Phil Bosmans"

DESPRE COLIVĂ ŞI FOLOSUL EI

Coliva, element nelipsit de la slujba parastasului și a  înmormântării, este expresia materială a credinței noastre în nemurire și înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Domnul însuși le-a înfățișat ca simboluri ale învierii trupurilor.

Istoria bisericească arată că, la 50 de ani după moartea Sfântului Teodor Tiron, împăratul Iulian Apostatul (361-363), dorind să-i batjocorească pe creştini, a dat ordin guvernatorului oraşului Constantinopol să stropească toate proviziile din pieţele de alimente cu sângele jertfit idolilor, în prima săptămână a Postului Mare.

Creştinii nu cunoşteau nicidecum gîndul cel rău al păgînului împărat. Dar Domnul, Cel cu ochiul Său atotvăzător, a stricat meşteşugul cel tăinuit şi înşelător al călcătorului de lege, pentru că a trimis, (aievea sau în vis), la Arhiepiscopul Evdoxie, care era pe atunci patriarh al Constantinopolului, pe răbdătorul Său de chinuri, sfântul marele mucenic Teodor, care era din rînduiala tironilor. Acesta, venind la arhiereu, i-a zis astfel: „Degrab sculîndu-te, să aduni turma lui Hristos şi să porunceşti cu tărie ca nimeni să nu mănînce bucatele şi băuturile cele ce se vând în târg, căci toate sînt întinate cu sânge din jertfele idoleşti, după porunca păgânului împărat“. Arhiereul întrebă: „Cum s-ar putea ca cei săraci să nu cumpere bucate din târg?“ Atunci i-a grăit sfântul: „Să li se dea colivă şi se va mîngîia neajungerea lor“.Nepricepîndu-se arhiereul ce este coliva, sfântul l-a luminat: „ Coliva este făcută din grâu fiert şi aşa ne-am obişnuit noi a numi grâul fiert în Evhaita“. După ce a aflat numele Sfântului care apoi s-a făcut nevăzut, patriarhul îndată a adunat toată lumea creştinilor şi le-a spus ceea ce a văzut şi a auzit. Deci, făcînd creştinii colivă, s-au ferit neîntinaţi de meşteşugul vrăjmaşului. Nimeni n-a cumpărat din bucatele împărăteşti, încît toate s-au stricat în săptămâna aceea şi le-au aruncat în mare. Nelegiuitul împărat, văzând că tăinuita lui cursă s-a vădit şi nimic n-a sporit, foarte tare s-a ruşinat. El a poruncit ca iarăşi să se vândă în târg obişnuitele bucate.
În prima sâmbătă a Postului Mare, Biserica Ortodoxă sărbătoreşte anual această întâmplare minunată, mulţumind lui Dumnezeu şi cinstindu-l pe sfîntul Său rob, Teodor. Vineri seara, la Sfânta Liturghie a Darurilor Înainte Sfinţite, după rugăciunea amvonului, se cântă Canonul Sfântului Mare Mucenic Teodor, compus de Sf. Ioan Damaschin, după care se sfinţeşte coliva şi se împarte credincioşilor.

Ce este şi ce închipuie coliva?

(κόλλυβα, τά — ta kolliva sau κόλλυβον, τό — to kollivon = colivă)

— este o ofrandă ce se aduce pentru sufletele morţilor la zilele rânduite pentru pomenirea lor (în ritualul Bisericii Ortodoxe, la români). Coliva închipuie însuşi trupul mortului şi este o expresie materială a credinţei în nemurire şi înviere, fiind făcută din boabe de grâu, pe care Hristos însuşi le-a înfăţişat ca simboluri ale învierii trupurilor; dupa cum bobul de grâu, ca să încolţească şi să aducă roada trebuie să se îngroape mai întâi în pământ şi apoi să putrezească, tot aşa şi trupul omenesc mai întâi se îngroapă şi putrezeşte, pentru ca să învieze apoi întru nestricăciune (Ioan 12, 24; I Cor. 15, 36 ş.u,). Dulciurile şi aromele care intră în compoziţia colivei reprezintă virtuţile sfinţilor sau ale răposaţilor pentru care se face coliva, sau dulceaţa vieţii celei veşnice pe care sperăm să o dobândească mortul.
Tot Coliva mai are o semnificaţie profundă si tainică: Boabele de grâu, care sunt adunate laolaltă, simbolizează Biserica lui Hristos şi pe membrii ei, cei vii şi adormiţi, care se găsesc împreună în rugăciune. De aceea, la sfârşitul parastasului, cand preotul binecuvintează coliva, creştinii se apropie, apucă cu mânile de marginile farfuriei şi o leagănă în semn de oferire către Dumnezeu.
Acelaşi rost îl are şi coliva simplă, neînsoţită de vin, adusă de cei vii în biserică la ziua numelui lor, spre cinstea şi pomenirea praznicului sau sfinţilor sărbătoriţi în acea zi sau spre pomenirea morţilor care poartă numele acelor sfinţi. Ea se binecuvintează de către preoţi fie seara, la sfârşitul vecerniei, fie (mai des) ziua, la sfârşitul Liturghiei, după rugăciunea Amvonului, printr-o rugăciune deosebită: «Doamne, Cela ce ai făcut toate cu cuvântul Tău...».
Coliva se face la parastase (termene de pomenire: la 40 de zile, 3 luni, 6 şi 9 luni şi la un an de la deces, apoi în fiecare an, până la 7 ani); la sâmbetele morţilor înscrise în calendar; împreună cu coliva se aduc şi colaci sau pâine, vin şi lumânări, care închipuiesc Trupul, Sângele şi Lumina lui Hristos. Obiceiul de a aduce vin la înmormântare şi parastas şi de a stropi cu el cruciş trupul mortului sau mormântul ori pardoseala bisericii (la parastas) reprezintă o datină veche care, după unele păreri, ar fi o prelungire a libaţiunilor (stropirilor) cu vin, pe care strămoşii noştri romani le făceau pe morminte. În creştinism, această stropire aminteşte de aromatele şi balsamul cu care a fost uns Trupul Domnului la punerea Lui în mormânt; vinul acesta preînchipuie şi învierea pentru viaţa cea veşnică. În unele regiuni vinul se amestecă cu untdelemn şi simbolizează, prin stropire, curăţirea trupului de întinăciunea păcatelor, iar în alte regiuni se amestecă cu apă îndulcită ori cu agheazmă şi poartă numele de paos sau paus (lat. pausum = încetare, odihnă, moarte; de aici repausat sau răposat, adică mort); în unele părţi prin paos (paus) se înţelege ofrandă (vin, pâine, vase) ce se aduce pentru morţi la biserică. În Ardeal se aduce la înmormântări şi parastase numai un colac, fără colivă. În locul ei se aduce un „pom“ (de obicei un brăduţ) împodobit cu zaharicale şi lumânărele, care se poartă înaintea mortului când se îndreaptă spre cimitir, pomul se înfige în mormânt (când se aduce la parastase se dă de pomană). Uneori în loc de pom se ia o simplă ramură care se înfige în colac şi se ridică în timpul cântării (aşa cum se ridică coliva la„Veşnica pomenire...“). Obiceiul de a aduce în loc de colivă un colac şi pom se întâlneşte şi în Moldova, dar aici pomul se aduce numai la 40 de zile de la moarte şi se binecuvântează împreună cu lucrurile care se dau de pomană. La parastas se împart, în biserică, lumânări aprinse, mai întâi preoţilor, ca şi la înmormântare: lumânările acestea simbolizează atât pe Hristos „Lumina lumii“, cât şi lumina candelei credinţei şi a faptelor bune, care însoţesc sufletul celui răposat. Aceeaşi semnificaţie o au lumânările din sfeşnice şi cele care se aprind la căpătâiul mortului ori la morminte, ca şi candelele care ard la morminte.

Cum se găteşte?

Pe scurt se poate spune că această ofrandă, Coliva, se prepară din grâu fiert îndulcit cu miere sau cu zahăr şi se amestecă şi cu nuci pisate şi aromate. Totuşi, pentru cei ce doresc a cunoaşte, adăugăm mai jos reţeta unui astfel de colive, aşa cum se creează şi ornează prin Dobrogea.

O „reţetă“ de colivă se poate lua accesând : 

http://valentinaghidculinar.blogspot.ro/2010/11/coliva.html

http://valentinaghidculinar.blogspot.ro/2013/11/coliva-preparata-la-philips-multicooker.html

sau de pe alte site-uri culinare de pe net. Totuşi credem că este mai bine a „fura reţeta“de la gospodinele experimentate în arta gătitului acestui fel de bucate.

Moşii de vară - Pomenirea mortilor 22 iunie

Moşii de vară preced sărbătoarea populară a Rusaliilor, care are loc la cincizeci de zile de la Paşti, atunci când Biserica sărbătoreşte Pogorârea Sfântului Duh. La Moşii de vară se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, iar pomana era dată îndeosebi în vase de lut speciale, folosite numai cu această ocazie, numite şi moşoaice. Sărbătorile Moşilor exprimă un anume tip de întrepătrundere între lumea celor vii, „lumea cu dor“, şi lumea de dincolo, „lumea fără dor“, graniţa dintre cele două lumi fiind, în concepţia înaintaşilor noştri, extrem de permeabilă, conform celor precizate de etnograful Marcel Lutic. La Rusalii, la 50 de zile după Paşti, se încheie ciclul sărbătorilor pascale.

                                  

„Pe vremuri, mai ales copiii şi săracii aşteptau cu mare nerăbdare sărbătorile Moşilor, care precedau invariabil marile sărbători. Moşii cădeau în zilele de sâmbătă, în mediile arhaice, această zi fiind considerată a morţilor, cea mai bună pomană pentru sufletele lor făcându-se acum“, a spus Marcel Lutic, etnograf din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei, Complexul Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi. Etnograful a menţionat că românii cred că cea mai nimerită sâmbătă din an pentru dat de pomană este cea dinaintea Duminicii Mari, cum mai era numită Duminica Rusaliilor, în sâmbăta numită şi a Moşilor sau Moşii de Rusalii, Moşii de Vară sau Moşii cei Mari.
La Moşii de Vară, gospodinele merg la morminte pentru a le curăţa, dau de pomană cât mai multe bunătăţi în vase din lut sau din lemn. Femeile sărace umpleau vasele pentru pomană cu apă de izvor, în timp ce altele, mai avute, puneau lapte, vin, bere sau mied, toartele vaselor fiind împodobite cu trandafiri ce amintesc de numele sărbătorii „rosa“ şi Rusalii, la care se adaugă busuiocul, după cum a mai remarcat Marcel Lutic.
La Moşii de vară se puneau în străchini fructe coapte, plăcinte, caş, mămăligă, zeamă sau borş de pasăre, purcel sau miel, scrob (omletă), nelipsind pâinea, colacii, covrigii şi lumânările. „Trebuie remarcat că bucovinenii nu mâncau la Moşii de vară până nu dădeau mai întâi de pomană, crezând că acum se împărtăşesc morţii cu Sfintele Taine. Gospodinele se mai duceau cu Moşi pe la vecini şi pe la neamuri, obişnuind să aprindă lumânarea la intrarea în casă. Moşii duşi erau întorşi, gospodinele nevenind niciodată acasă cu mâna goală. De multe ori, împărţirea Moşilor era continuată şi în Duminica Mare“, a spus Marcel Lutic.

Moşii, o dublare a sărbătorilor celor vii pentru cei trecuţi în „lumea fără dor“
Moşii reprezentau un fel de dublare a sărbătorilor celor vii, care aveau loc şi pentru strămoşi, cu o zi înainte de sărbătoarea propriu-zisă. „Pe vremuri, ar fi fost 18 sărbători de Moşi într-un an, cele mai relevante fiind patru, fiecare corespunzând unui anotimp: Moşii de primăvară sau Moşii de Păresimi, sărbătoare fixă, pe 9 martie de Măcinici, apoi sunt Moşii de vară sau de Rusalii, ţinuţi în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor, Moşii de toamnă care erau ţinuţi cel mai adesea de Sfântul Dumitru, precum şi de Sfânta Maria Mică pe 8 septembrie sau de Ziua Crucii, pe 14 septembrie. Moşii de iarnă sunt plasaţi de unii etnologi în sâmbăta ce precede Postul Crăciunului, în timp ce alţii amintesc de sâmbăta în care se lasă secul de carne, de dinaintea Postului Mare, foarte aproape de Moşii de primăvară“, a spus Marcel Lutic.
La Moşii de Rusalii se dădeau de pomană vase cu fructe, colaci şi lumânări pentru cei răposaţi, în prima parte a zilei, iar în partea a doua a zilei, fiecare putea să dea de pomană pentru sufletul său. Se credea că nu era bine ca în această zi cineva să mănânce fără să dea de pomană. Tot ceea ce era dat de pomană se dădea în vase noi, împodobite cu flori.
La Moşii de Sân-Petru se dădeau ulcele pline cu cireşe din primul cules, iar la Sfântul Ilie se dădeau de pomană mere, mai ales femeile oferind aceste fructe copiilor. Prin Banat se oferea, la această dată, şi porumb fiert. La Moşii de la Schimbarea la Faţă se ofereau struguri, se făcea chiar şi colivă de struguri. La Vinerea Mare, aşa cum era numită popular Sfânta Parascheva, se împărţeau colaci şi mere, după cum a remarcat Marcel Lutic.
În general, o mare parte din gesturile cotidiene sau a micilor petreceri au momente care amintesc de cei morţi, aşa cum se întâmplă când se varsă din pahar câteva picături „de sufletul morţilor“, datul de pomană din primele plăcinte care se fac după post, pomenile care se fac la hramurile satelor sau ale bisericilor şi relevă relaţia cu lumea de dincolo a satului arhaic. Se credea că, în zilele de moşi, cei răposaţi aşteaptă să primească de pomană şi, dacă asta nu se întâmplă, rămân supăraţi. De asemenea, era încurajată oferirea de pomeni săracilor şi străinilor, fiind dezaprobată schimbarea de pomeni între rude. Se mai credea că mâncarea oferită ca pomană era bine să fie caldă, astfel încât mirosul acesteia îl putea sătura pe cel mort, astfel că, în unele locuri din Moldova, masa de pomană se mai numea şi „aburi“, iar în Muntenia - „aburel“.
Pomenile erau oferite în recipiente speciale de lut, numite şi moşoaice, lutul fiind şi materia cea mai potrivită pentru vasele de pomenire.

Crengile de tei, pelin si nuc de la usi si porţi

                                 















Duminica Pogorârii Sfântului Duh era numită în popor Duminica Mare, deoarece se credea că este ziua Maicii Domnului. „În cinstea acestei duminici, flăcăii aduceau din păduri nuiele, crengi şi frunze de tei,pelin,nuc întreaga gospodărie fiind împodobită cu acestea. Unele crenguţe erau duse la biserică, aici fiind sfinţite şi puse la icoane. De aici erau luate mai ales când ploua cu piatră. În tradiţia populară se credea că teiul fereşte gospodăriile de fulgere, sau de grindină, sau de duhurile rele ale zânelor. Cei prea temători de zânele numite Rusalii trebuiau să aibă asupra lor crenguţe de tei şi să pocnească din frunze atunci când le simţeau în preajmă“, a spus Marcel Lutic.
Rusaliile erau, în mitologia populară, un tip de zâne care umblau pe pământ şi prin aer fără a fi văzute de oameni. După unii, acestea rămâneau printre oameni aproape o lună. Rusaliile erau respectate, însă nu erau îndrăgite pentru că, aşa cum spun legendele, aduceau tot felul de boli. Din acest motiv, oamenii căutau tot felul de mijloace de apărare, precum pelinul şi usturoiul, care se pare că nu le priau Rusaliilor, ţinându-le la distanţă, aşa cum arată legendele. Tot de Rusalii avea loc şi bătaia cu pelin. Fetele şi băieţii care se întâlneau în această zi se snopeau cu pelin, sărbătoarea Rusaliilor fiind numită şi a pelinului. Tot acum, pelinul se punea în toate băuturile, cu excepţia apei.

Dansul căluşarilor
Căluşarii erau în număr de 13, jurau pe steagul căluşeresc la Todorusalii, o sărbătoare ce avea loc la mijlocul zilelor dintre Paşti şi Rusalii, iar pregătirile lor continuau până în Săptămâna Rusaliilor. Numele acestei sărbători are mai multe origini posibile. Astfel, este o veche sărbătoare romană Rosalia, mai erau Rusalcele slave, un fel de zâne ale apelor, iar despre Rusalii se mai spune că ar fi fost fiicele lui „Rusalim împărat“, personificare a Ierusalimului biblic. Rusaliile sau ielele erau rele, astfel că oamenii din vechime le mai numeau „Frumuşelele“, „Cuconiţele“, „Împărătesele“, pentru a le îmbuna.
Ele erau temute pentru că aduceau multe boli, pe care dansul căluşarilor părea că le poate vindeca. „Căluşarii erau flăcăi aleşi de vătaf, şeful lor, dintre cei mai buni dansatori ai satului. Erau organizaţi într-o ceată care putea să numere până la 13 căluşari. Vreme de aproximativ o lună erau legaţi prin jurământul căluşeresc, o adevărată conspiraţie a muţeniei, acesta impunându-le o anumită comportare“, a spus Marcel Lutic. În „Descrierea Moldovei“, Dimitrie Cantemir nota că „Mulţimea superstiţioasă crede că ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: după ce bolnavul s-a aşternut la pământ, aceia încep săriturile lor şi, la un anumit loc al cântecului, calcă, unul după altul, de la cap până la picioare, pe cel culcat; în sfârşit, îi suflă la ureche câteva cuvinte anume ticluite şi poruncesc bolii să iasă“.

Obiceiuri, traditii populare de Înălţarea Domnului

Înălţarea Domnului la cer este o mare sărbătoare creştină. Totul se bucură în această sfântă zi: oamenii, care participă la Sfânta Liturghie şi petrec apoi, bucurându-se împreună cu familia şi prietenii, codrii şi câmpurile înverzite, holdele de grâu, dar şi caii, care, pedepsiţi pentru lăcomie, primesc acum iertare...

Timp de patruzeci de zile după Învierea Sa, Domnul Hristos a rămas cu ucenicii Săi,  învăţându-i şi pregătindu-i să devină propovăduitori iscusiţi ai Evangheliei. Apoi, S-a înălţat la cer, promiţându-le că Îl va trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care S-a pogorât asupra ucenicilor la zece zile după plecarea Sa. Joi, în a şasea săptămână de la Sfintele Paşti, Biserica sărbătoreşte Înălţarea la cer a Domnului Hristos.

Cum se întâmplă şi la alte sărbători mari, mulţi obişnuiesc să ţină trei zile de sărbătoare, începând cu ajunul, adică miercuri, zi de post, continuând cu vineri, altă zi de post. Sunt locuri în care aceste zile sunt numite, amuzant, „Bălţatele“, pentru că oamenii s-au obişnuit să muncească miercuri dimineaţă, începând sărbătoarea abia de după-amiază, iar vineri după prânz să lucreze. De aceea sunt „bălţate“, căci au şi părţi de sărbătoare, şi părţi de zile de lucru! De Bălţate nu e bine să munceşti, ai voie doar să culegi ierburi de leac.

Prin Banat sau în Ţara Haţegului, în unele sate, se face nedeie în ziua de Înălţare. E o sărbătoare la care participă toţi oamenii din sat, dar şi rudele lor plecate prin alte părţi sau prietenii. E un prilej de a se întâlni şi de a se bucura împreună, sub binecuvântarea sărbătorii. Nu degeaba nedeii i se mai spune şi „rugă!“. După slujbă, are loc o procesiune pe câmp, prilej cu care se sfinţesc recoltele. În unele locuri, se ocoleşte satul cu lanurile, apoi oamenii merg şi în pădurile din jur. Împodobirea cu flori şi spice verzi de grâu a bisericilor şi a caselor nu este doar un obicei frumos: mulţi cred că astăzi se sfinţesc holdele şi fânul.

Ca de obicei, gospodinele sunt cele mai ocupate, deoarece trebuie să facă curăţenie, să gătească şi, în ajun, să anine leuştean la porţi şi ferestre, ca să apere gospodăria de strigoi. Strigoi acum, înainte de Înălţare? Păi aşa credeau oamenii, că, odată cu Domnul, se înalţă la cer şi sufletele celor adormiţi de la Săptămâna Luminată încoace şi mereu există pericolul ca unii să rătăcească drumul! De aceea, gospodinele pregătesc bucate pe care le dau de pomană pentru sufletele celor duşi, care, ştiu ele din bătrâni, au nevoie de merinde, să nu se întoarcă din cale şi să devină strigoi.

Paştile cailor

Ei, dar nu numai oamenii se bucură acum, ci şi caii! Ei au fost pedepsiţi de Maica Domnului, se spune, pentru lăcomie.

Spun legendele că Maica Domnului, după ce L-a născut pe Domnul Hristos, neavând unde-L pune, L-a înfăşat şi L-a pus în ieslea lui Crăciun, lângă cai şi boi. Boii au mâncat cât au mâncat, apoi, săturându-se, s-au culcat şi au prins a rumega. Dar caii, lacomi, au mâncat nu numai fânul din iesle, ci şi pe cel sub care Maica Domnului îl ascunsese pe Domnul Iisus, ca să nu-l găsească Irod. Mâhnită, Maica Domnului le-a menit ca, într-un an, să nu se mai sature decât în ziua de Înălţare, şi atunci numai vreme de un ceas. Astfel că oamenii au numit ziua Paştile cailor, dar, pentru că o oră nu înseamnă mare lucru, „la Paştile Cailor“ a ajuns să însemne, în viaţa de zi cu zi, „niciodată“...

Traditii si obiceiuri in ziua Taierii Capului Sfantului Ioan Botezatorul, zi de post 29 august

Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, la 29 august, este praznic de intristare pentru uciderea celui mai aprins vestitor al pocaintei. Aceasta zi este una de post, in care, potrivit traditiei, este bine sa nu se manance o serie de alimente a caror forma amintesc de cea a capului, precum rosiile, pepenii si alte fructe, si sa nu se bea bauturi de culoare rosie, ca sangele care a fost varsat la taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul. Unii mananca in aceasta zi doar struguri, in timp ce altii tin post negru toata ziua. In lumea traditionala a satului nu se taia nimic cu cutitul, toate alimentele de la masa se rupeau cu mana. De asemenea, nu se mananca varza, deoarece, asa cum spune o legenda, Sfantului Ioan Botezatorul de sapte ori i s-a taiat capul pe varza si iar a inviat. 

Si in lumea satului contemporan se stie ca de ziua Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul se posteste. Oamenii se feresc sa manance legume sau fructe de forma rotunda sau care au culoare rosie, si orice aliment care aminteste de forma capului sau de culoarea rosie a sangelui.

In satul traditional, in aceasta zi nu se foloseste cutitul, totul se rupe cu mana, iar farfuriile, blidele sau tipsiile sunt lasate deoparte.

"In popor exista numeroase legende despre Sfantul Ioan Botezatorul", a mentionat Marcel Lutic, etnolog din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei Iasi. O asemenea legenda il infatiseaza pe Sfantul Ioan ca pe un singuratic care se refugiaza intr-o padure pentru reculegere si rascumpararea pacatelor. "De aici pleca uneori, cu crucea in mana, in lume. Asa s-a intalnit cu Domnul Iisus, codindu-se mult pana Sa-l boteze. Intr-o alta legenda, Dumnezeu il indrageste nespus datorita modului extrem de simplu in care-si facea rugaciunea, tocmai de aceea alegandu-l sa-i boteze fiul, Sfantul Ioan devenind astfel nanasul Domnului Hristos", a aratat Marcel Lutic.

O alta legenda a devenit intre timp colind, si este cunoscuta in tot spatiul romanesc. "Aceasta ne arata un sfant blestemat de mama sa sa se transforme in animal salbatic, ca atare, Sfantul Ioan ar fi fost vreme de noua ani si noua zile cerb. Redevenind om, a ridicat o manastire si mai apoi l-a botezat pe Domnul Iisus", arata colindul.

In zonele de sud ale Romaniei se crede ca Sfantul Ioan Botezatorul este unul dintre sfintii cei mai apropiati de Dumnezeu, in timp ce bucovinenii il considera - alaturi de Sfantul Neculai -, patronul pruncilor, cel ce are grija ca acestia sa nu moara nebotezati, dupa cum a mentionat Marcel Lutic.

Santion de toamna, o zi trista
In traditia populara, aceasta zi trista a Taierii capului Sfantului Ioan Botezatorul era cunoscuta ca "Sfantul Ioan cap taiat", "Santion de toamna", "Sfantul Ioan taie capul pe varza (curechi)", "Crucea mica" sau "Brumariul".

Tot in legatura cu aceasta sarbatoare, o legenda aminteste ca "Santion ar fi fost un tanar sarac de o rara frumusete. Intr-o zi, o femeie bogata l-a invitat peste noapte la ea, dar sfantul, nevrand sa intre in pacat, s-a rugat staruitor la Dumnezeu sa-i ia frumusetea cea ademenitoare. Se spune ca Dumnezeu i-a ascultat ruga si l-a invatat sa-si taie capul! Facand Santion acest lucru s-a pomenit cu un cap de ... oaie in locul frumosului sau cap, scapand astfel de pacat", a spus Marcel Lutic.

O alta legenda, care circula prin Bucovina, "este inspirata din episodul evanghelic al omorarii Sfantului Ioan si arata cum insusi imparatul Irod, atunci cand era adus capul sfantului pe un blid, si-ar fi blestemat fiica: "De amu, draga mea, tot sa joci!". Potrivit acestei legende, de atunci fata imparatului joaca intr-una, ea intruchipand, conform mentalitatii arhaice, frigurile sau malaria, un bolnav de friguri tremurand mereu, asemenea unui om care joaca", a mai spus Marcel Lutic. Din acest motiv, "Santionul de toamna era tinut in special pentru friguri", a spus specialistul de la Muzeul Etnografic al Moldovei, care a mai adaugat ca "erau multe interdictii privitoare la taiatul fructelor si legumelor cu forma rotunda care le aminteau oamenilor de la sate de tristul episod al tocarii (ciopartirii) capului sfantului (ca) pe varza. Astfel, multi oameni mananca numai struguri, evitand sa manance curechi, fructe cu forma rotunda si/sau rosii, usturoi, legume rosii sau vin rosu; nu se manca din blid, totul rupandu-se cu mana, pe 29 august fiind interzis cu desavarsire sa se taie ceva cu cutitul. Exceptii de la aceste interdictii faceau numai femeile insarcinate".

Postul care tine "de la cruce pana la cruce"

De asemenea, o datina foarte raspandita pe vremuri presupunea inceperea unui post mai special, aproape negru, post ce dura aproximativ doua saptamani, adica pana la Ziua Crucii care era mentionata in calendarul religios pe 14 septembrie, aceasta fiind si explicatia pentru vorba din popor care spunea despre acest post ca tine "de la cruce pana la cruce", a mentionat Marcel Lutic.

Motivul pentru care acest post era atat de special, era acela ca "potrivit conceptiei arhaice, se putea mantui "sufletul de cele mai grele pacate facute in viata, precum furturi sau ucideri, (...) omoruri, aprinderi sau, ceea ce des se intampla la femei, omorarea pruncilor micuti noaptea, in somn, fara stire si voie, lepadarea pruncilor fara vreme". Interesant e ca postul acesta putea fi tinut si pentru altii, de regula rude apropiate", a spus Marce Lutic care a adaugat ca "traditia aminteste de aceste doua saptamani de post, neconsemnate in calendarul crestin, care ii puteau usura mai ales pe parinti de "blestematiile si vorbele urate si grele, vorbite in ceasuri necurate, in manie si furie contra copiilor".

Astfel, cei care doreau sa tina postul "de la cruce pana la cruce" aveau voie sa manance in fiecare zi numai o turta de grau sau de malai pe care trebuia sa o coaca postitorul, iar celor care nu savarsisera pacate foare grele li se permitea sa manance si poame. "Se dormea direct pe pamant si, daca se putea, fara asternut. Postul se termina printr-o pomana dusa la biserica", a mai spus specialistul de la Muzeul Etnografic al Moldovei.

Pomenirea mortilor era respectata de Taierea capului Sfantului Ioan Botezatorul

In aceasta zi de trista amintire, lucrurile erau folosite cu atentie, printre interdictiile specifice fiind si cea a folosirii maturii. "Maturile nu puteau fi nicidecum folosite pe 29 august, folosirea lor "deranjand" linistea mortilor. Insa spiritele mortilor puteau fi imbunate dand de pomana mere, pere sau castraveti", a aratat marcel Lutic. Astfel, "varianta" de toamna a sarbatorii Santionului era asadar, in primul rand, un prilej de pomenire a mortilor si a stramosilor, o zi de post si de reculegere pentru oamenii cu dragoste de Dumnezeu, inceput al unui post mantuitor de grele pacate", a mai mentionat Marcel Lutic.

Sase sarbatori in cinstea Sfantului Ioan Botezatorul

Biserica ortodoxa, serbeaza de obicei ziua mortii sfintilor, adica data tre­cerii lor spre cele ceresti, ca ziua lor de nastere.  Numai  Maica Domnului si  Sfantul  Ioan Botezatorul fac exceptie de la aceasta regula. Astfel,  Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori: zamislirea lui - 23 septembrie; nasterea - 24 iunie; soborul lui - 7 ianuarie; taierea capului - 29 august; prima si a doua aflare a capului - 24 februarie; a treia aflare a capului sau - 25 mai.

Semnificatia numelui Ioan

Ioan este nume iudaic: "Iohanan" prescurtare din Iehohanan" si inseamna "Dumnezeu s-a milostivit". Foarte multi romani poarta numele de Ion (forma neaosa), Ioan, Ioana (fie ca atare, fie in diferite variante: Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionut, Onut, Ionela, Nela, Ionica, Oana s. m. a.), alcatuind cea mai bogata familie onomastica de la noi.

sursa crestinortodox

Dragaica sau Sanzienele 24 iunie

In ziua de 24 iunie a fiecarui an bisericesc, Biserica Ortodoxa face pomenirea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, cunoscuta in popor si cu denumirea de Dragaica sau Sanziene.

Biserica Ortodoxa serbeaza de obicei ziua mortii sfintilor, ca ziua lor de nastere. Numai Maica Domnului si Sfantul Ioan Botezatorul fac exceptie de la aceasta regula; ei au privilegiul de a li se sarbatori atat zamislirea (23 septembrie, 9 decembrie) si nasterea (8 septembrie, 24 iunie), cat si alte evenimente din viata lor (ca Bunavestire, Aflarea capului Sfantului Ioan Botezatorul).

Sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul are un temei biblic, pentru ca evenimentul amintit este consemnat de Sfantul Evanghelist Luca cu amanunte in Evanghelia Sa. Nasterea aceasta a avut loc cu sase luni inainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sarbatoarea apare atestata documentar in secolele IV-V, cand se fixeaza definitiv si data Craciunului.

Sarbatoarea Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul, la 24 iunie, se pare ca a fost instituita dupa unii cercetatori, spre a inlocui sarbatorile pagane, cu caracter agricol sau naturist, din epoca solstitiului de vara (22-23 iunie).

Praznicului Nasterii Sfantului Ioan i se suprapune o sarbatoare campeneasca, consacrata zanelor bune, cunoscuta in popor sub numele de Sanzienele sau Dragaica. Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra.

In credinta populara, Sanzienele erau considerate femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om. Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui, zeul suprem datator de lumina, caldura si hrana. Megalitii din Muntii Calimani, pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens. Muntii Calimani sunt, de altfel, locul unde se desfasurau unele sarbatori de vara din care au derivat, mai apoi, nedeile locale.

Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu “lantul Sanzienelor”, pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.

In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie. In dimineata de Sanziene, spre exemplu, inainte de rasaritul soarelui, oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva, ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea care premergea sarbatoarea, in credinta ca in acest fel isi vor visa ursitul. Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par sau pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.Sarbatoarea Sanzienelor, este considerata miezul verii si in toate zonele tarii se pastreaza traditiile legate de pregatirile pentru strangerea recoltelor; de un respect deosebit s-a bucurat ritualul care se desfasura la holda de grau (Dragaica); bobul de grau, este dupa traditie, purtatorul chipului lui Iisus.

Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna. In unele sate din sud-vestul Bucovinei putea fi intalnit, cu ani in urma, obiceiul “boului instrutat”. In cadrul ceremonialului, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic.Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.In Bucovina, serbarea de Sanziene sau Dragaicele este denumita in limbaj popular si Amutitul Cucului. Interesant de stiut - cucul canta doar trei luni pe an, de la echinoctiul de primavara (care coincide cu sarbatoarea religioasa Buna-Vestire, sau Blagovestenie), pana la solstitiul de vara, la Sanzaiene (sarbatoarea Sfantului Ioan Botezatorul - 24 iunie). Cand cucul inceteaza sa cante inainte de Sanzaiene inseamna ca vara va fi secetoasa. Tot de Sanziene se organizau iarmaroace, cel mai vestit fiind cel de la Suceava.

Se poate spune ca sarbatoarea crestina a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul pare a fi fost instituita si spre a inlocui aceste sarbatori pagane, cu caracter agricol sau naturist, din perioada solstitiului de vara (22-23 iunie).

In calendarul popular, ziua de 24 iunie este cunoscuta sub denumirea de Sanziene sau Dragaica.

Desi sunt asociate sarbatorii crestine a Nasterii Sfantului Ioan Botezatorul si a Aducerii Moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, Sanzienele isi au originea intr-un stravechi cult solar. Denumirea este preluata probabil, de la Sancta Diana, zeita silvestra. Sanzienele erau considerate, inca din vremea lui Cantemir, ca reprezentari fitomorfe (Florile de Sanziene) si divinitati antropomorfe. In credinta populara, Sanzienele erau considerate a fi niste femei frumoase, niste adevarate preotese ale soarelui, divinitati nocturne ascunse prin padurile intunecate, neumblate de om.

Nu este exclus ca in vremuri indepartate populatia din munti sa se fi intalnit la momentele solstitiale (Sanzienele) sau echinoctiale pentru a savarsi ritualuri inchinate Soarelui. Megalitii din Muntii Calimani pe care s-au descoperit insemne solare (rozete, soarele antropomorfizat), pot fi marturii in acest sens.

Conform traditiei, Sanzienele plutesc in aer sau umbla pe pamant in noaptea de 23 spre 24 iunie, canta si danseaza, impart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile casatorite, inmultesc animalele si pasarile, umplu de leac si miros florile si tamaduiesc bolile si suferintele oamenilor.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentari fantastice aducatoare de rele, Sanzienele sunt zane bune. Dar ele pot deveni si forte daunatoare, lovindu-i pe cei pacatosi cu "lantul Sanzienelor", pot starni din senin si vijelii, pot aduce grindina, lasand campul fara de rod si florile fara de leac.

In ajunul sau in ziua de Sanziene se intalneau practici si obiceiuri de divinatie, de aflare a ursitei si a norocului in gospodarie.

In dimineata de Sanziene inainte de rasaritul soarelui oamenii strangeau buchete de Sanziene pe care le impleteau in coronite si le aruncau pe acoperisul caselor. Se considera ca omul va trai mult in cazul in care coronita ramanea pe casa sau, dimpotriva ca va muri repede, atunci cand coronita aluneca spre marginea acoperisului sau cadea de pe acoperis.

Fetele strangeau flori de Sanziene pentru a le pune sub perna, in noaptea premergatoare sarbatoarii, in credinta ca isi vor visa ursitul. In unele zone fetele isi faceau coronite din Sanziene pe care le lasau peste noapte in gradini sau in locuri curate. Daca dimineata gaseau coronitele pline de roua, era semn sigur de maritis in vara care incepea.

Gospodarii incercau sa afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sanziene, in seara din ajunul sarbatorii agatau cununi de Sanziene la coltul casei orientat catre rasarit si daca, a doua zi, in coronite erau prinse par de la anumite animale, sau puf / pene de la pasari considerau ca anul va fi bun mai ales pentru acestea.

Florile culese in ziua de Sanziene prinse in coronite sau legate in forma de cruce, erau duse la biserica pentru a fi sfintite si erau pastrate, apoi, pentru diverse practici magice.

Sarbatoarea Sanzienelor care marcheaza mijlocul verii, era considerata si momentul optim pentru culegerea plantelor de leac.

Tot acum se faceau previziuni meteorologice: in functie de momentul in care rasarea Constelatia Gainusei, se determina perioada prielnica pentru semanatul graului de toamna.

Sarbatoarea Sanzienelor mai este cunoscuta in popor si sub denumirea de Amutitul Cucului. Se crede ca daca cucul inceteaza sa cante inainte de Sanziene, inseamna ca vara va fi secetoasa.

Pentru a fi sanatosi si avea spor in munca, in acest moment de inceput al secerisului, oamenii se incingeau peste sale cu tulpini de cicoare.

Pentru a fi placute feciorilor, fetele se spalau pe cap, in aceasta zi cu fiertura de iarba mare. Pentru a scapa de boli, fetele si nevestele se scaldau ritual in ape curgatoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tavaleau dezbracate in roua, dimineata, inainte de rasaritul Soarelui.

Pentru alungarea spiritelor malefice se aprindeau focuri in care se aruncau substante puternic mirositoare, se buciuma si se striga in jurul focurilor.

In unele sate din sud-vestul Bucovinei, putea fi intalnit, cu ani in urma, obiceiul "boului instrutat". In cadrul ceremonialului, masca taurina murea si renastea simbolic la acest inceput de timp calendaristic.

Pentru pomenirea mortilor se fac pomeni imbelsugate si se pun flori mirositoare pe morminte.

De Sanziene au loc balciuri si iarmaroace. Acestea erau in trecut un bun prilej pentru intalnirea tinerilor in vederea casatoriei. Printre cele mai renumite targuri se numara cele de la Buzau, Focsani, Campulung Muscel, Buda, din judetul Vrancea, Ipatesti, judetul Olt, Pitesti, Carbunesti, judetul Olt, Giurgeni, judetul Ialomita, Brosteni, judetul Mehedinti) si, cel mai cunoscut, Targul de Fete de pe Muntele Gaina.

Sub aspect religios, in ziua de 24 iunie, in Bucovina se sarbatoreste cu mare fast Aducerea moastelor Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava. Acum, ca si alta data, in aceasta zi se aduna mii de pelerini pentru a participa la ceremonia scoaterii moastelor Sfantului Ioan.

sursa crestin ortodox

Obiceiuri de Inaltarea Domnului - Ziua Eroilor 24 mai

Ziua Inaltarii (praznuita la 40 de zile dupa Inviere) poarta in popor si numele de Ispas. In anumite zone se tin Mosii de Ispas, casele si mormintele sunt impodobite cu crengi de paltin, iar la ferestre se pun frunze de leustean. Se fac pomeni pentru morti, impartindu-se mai ales paine calda, branza, ceapa verde si rachiu. Sunt marcate vitele si se taie mieii. Este ultima zi in care se mai pot rosi oua si in care se mai foloseste salutul pascal ("Hristos a inviat!... Adevarat a inviat!"), dar mai ales in forma adaptata: "Hristos S-a inaltat!... Adevarat S-a inaltat!". Conform unei legende populare, la nasterea lui Iisus, in grajdurile lui Craciun, boii au fost blanzi si linistiti, dar caii si-au cam dat in petec. Atunci Maica Domnului i-ar fi blestemat sa nu fie satui decat in ziua de Ispas sau Inaltare (joia din saptamana a sasea de dupa Pasti), careia i s-a spus si "Pastele Cailor". Cu timpul, expresia "la Pastele cailor" a ajuns sa insemne nu "mai tarziu" sau "alta data", ci "nicicand" (echivalenta cu "la Sfantu" Asteapta").


In popor exista credinta ca odata cu Inaltarea Domnului, se inalta si sufletele celor adormiti de la Saptamana Luminata incoace. Sufletele care rataceau, deveneau strigoi si provocau neajunsuri oamenilor si animalelor. De aceea in aceasta zi se practicau ritualuri magice de aparare: erau culese si sfintite plante despre care se crede ca au proprietati apotropaice (leustean, alun, paltin); se buciuma la raspantia drumurilor si pe dealuri; oamenii se incingeau peste brau cu ramuri de leustean; si erau date  de pomana bucate pentru morti.


Nasterea si Inaltarea sunt cele doua punti care leaga creatura de Creator, pamantul cu cerul, care impaca pe credincios cu Dumnezeu. Daca prin nasterea din Bethleemul Iudeii Dumnezeu a coborat pe pamant sub forma umana ca sa impace faptura cu Creatorul, prin Inaltarea la cer, in vazul Apostolilor adunati in Betania s-a deschis credinciosului cerurile, asigurandu-i-se posibilitatea desavarsirii si deci, a mantuirii. Cele doua evenimente alcatuiesc axa crestinismului si calea de lumina pe care trebuie s-o si marturisim pe Hristos, ca Domnul si Stapanul lumii. 

Sfintele Evanghelii descriu simplu evenimentul Inaltarii Domnului.
Iisus a adunat pe ucenicii sai in Betania, pe varful unui munte numit al Maslinilor. Timp de 40 de zile, de la Sfintele Pasti, Iisus se aratase de mai multe ori Apostolilor Sai si ii convinsese de realitatea Invierii Sale. Acum i-a incredintat ca El este cu adevarat, cerandu-le sa verifice cu simturile, ca nu vad o naluca si mancand "o bucata de peste fript si o parte dintr-un fagure de miere" (Lc. 24, 42) si adaugand :" Si iata Eu trimit peste voi fagaduinta Tatalui Meu ; voi insa, sedeti in cetatea Ierusalimului, pana ce va veti imbraca cu putere de sus" (v. 49). 
Apoi, Sfantul Evanghelist Luca continua : "Si i-a dus afara pana spre Betania si, ridicandu-si mainile, i-a binecuvantat. Si pe cand ii binecuvanta, S-a departat de ei si S-a inaltat la cer. Iar, ei, inchinandu-se Lui, s-au intors in Ierusalim cu bucurie mare". (Lc. 24, 50-52). 
Sfantul Evanghelist Matei este si mai precis privind trimiterea Apostolilor la propovaduire : "Iar cei 11 ucenici au mers in Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Si vazandu-l, I s-au inchinat, ei, care se indoisera. Si apropiindu-se de Iisus, le-a vorbit zicand : <> " (Mt. 28, 16-19). 
Inaltarea la cer a Mantuitorului nu reprezinta numai un eveniment esential din viata Sa ci, in acelasi timp, constituie inaltarea omului din umilinta catre fiinta libera creata de Dumnezeu, deci indumnezeirea fapturii. Inaltarea Domnului ne intareste credinta ca Iisus va reveni iarasi, in glorie, asa cum au spus cei doi îngeri, asa cum L-au vazut Sfintii Apostoli inaltandu-se si, apoi acoperit de nor; este norul din care a vorbit Dumnezeu lui Moise pe Muntele Sinai, este norul care a invaluit pe Iisus si pe cei trei ucenici pe Muntele Toborului; este norul pe care va veni Dumnezeu pentru marirea Sa sa judece vii si mortii la sfarsitul veacurilor. 

Dar sarbatoarea Inaltarii Domnului pentru noi, Romanii, mai are un sens : acela ca cinstim si pomenim pe Eroii si Martirii Neamului, care si-au dat viata pentru apararea si intregirea tarii, pentru dreptate si adevar. In credinta noastra ortodoxa marturisim ca acei crestini cu viata curata, care au murit cu credinta in inviere, nu mor, ci raman vesnic vii. La moartea trupului, sufletele lor se inalta la ceruri, in Casa lui Dumnezeu, si asteapta ziua cand toate trupurile vor invia. De aceea, de Inaltare sarbatorim Ziua Eroilor, Biserica Ortodoxa Romana din Tara si din Exil savarsind, prin preoti si Ierarhi, parastase sau slujbe de pomenire si rugandu-se pentru iertarea pacatelor si vesnica odihna a sufletelor celor care, din dragoste de Tara, Neam si Biserica, si-au dat viata. Jertfa lor va ramane vesnica in amintirea noastra.




sursa crestinortodox ; traditii.ro

Traditii si obiceiuri pentru cei 40 de Mucenici

Sărbătoarea creștină a Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia s-a suprapus peste începerea anului agricol tradițional și a generat o sărbătoare tradițional românească, Mucenicii sau Măcinicii. În această zi, se trece la curățenia gospodăriei, dându-se foc gunoaielor strânse numai cu foc adus din casă, pentru a aduce căldura din casă și afară. În credința populară în ziua mucenicilor se încheiezilele babelor, zilele capricioase ale îngemănării iernii cu primăvara, lăsând loc zilelor moșilor, zile calde. De aceea, în această zi se fac numeroase ritualuri de alungare a gerului, cum ar fi: lovirea pământului cu bâte sau maiuri, rostind descântece, pentru ca să iasă căldura și să intre gerul, sau jocul copiilor peste foc.

În ziua mucenicilor, în credința populară, se deschid mormintele și porțile Raiului, iar gospodinele fac, în cinstea Sfinților Mucenici, 40 de colaci numiți sfinți,mucenici sau brădoși. În Moldova, aceștia au forma cifrei 8, o stilizare a formei umane, și sunt copți din aluat de cozonac, apoi unși cu miere și nucă.

În Dobrogea, se păstrează aceeași formă antropomorfică, dar mucenicii sunt mai mici și sunt fierți în apă cu zahăr, cu scorțișoară și nucă, simbolizând lacul în care au fost aruncați Sfinții Mucenici. În Muntenia, pe lângă brădoșii obișnuiți, se face o Uitata pentru morți, un mucenic mai mare, dar orb, pe care copiii îl joacă în jurul focului și care este dedicat celor morți care pe timpul anului au fost uitați.

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.com/2011/03/mucenici-dobrogeni-de-post-fierti-cu.html
http://valentinaghidculinar.blogspot.com/2010/03/mucenici-dobrogeni-fierti-cu-zeama.html

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.com/2011/03/mucenici-de-post-la-cuptor.html

Obiceiurile acestei zile sunt multe la numar, dar s-au pierdut in timp. Ceea ce s-a pastrat insa este pregatirea mucenicilor, pe baza a diverse retete si consumul a cate 44 de pahare de vin rosu de catre barbati care reprezintă sângele vărsat de cei 40 de sfinţi mucenici din cetatea Sevastei, care au refuzat să renunţe la creştinism pe vremea domniei unui împărat păgân.

Cei 40 de mucenici din Sevastia erau soldați creștini, aflați în slujba împăratului roman Licinius. Trei dintre ei, Chirion, Candid și Domnos erau foarte pricepuți în studiul Scripturilor. Aflând despre credința lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor. Refuzând, au fost întemnițați timp de 8 zile, bătuți cu pietre și ademeniți cu daruri. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin înghețare în lacul Sevastiei. Unul din cei 40 a cedat și a ieșit din lac, dar a murit pe loc. I-a luat însă locul un soldat. În aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheața s-a topit și 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoși vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor și au fost lăsați să-și dea sufletele. Rămășițele lor au fost arse, iar cenușa aruncată în lac. Moaștele lor au fost răspândite la diverse biserici din spațiul ortodox.

Mărţişor literar - Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Martie vine cu drăgălăşenii

Abundent împrăştiate în triluri.

Rezistă zâmbetul iernii pe faţa munţilor.

Tremură o mână ce poartă un şnur,

Iar copacii îşi pregătesc saltul.

Sătule de gri, dame colorate

Omit negativismul,

Rupând primele flori... din pădurile de altădat'.

Lunecă-n gând mărţişorul iubirii,

Inimi bat - sunt clopotele lui martie 

Tineri şi întineriţi, cu toţii împart

Exotice bucurii prichindici sau mari.

Râd bazarele cu mărţişoare,

A venit iar vremea lor! -

Râde mai bine cine râde la urmă...