Despre tristeţea sufletului - Părintele ARSENIE PAPACIOC

"Doamne, mintea mea lipsita de putere nu poate ajunge la Tine. Ca si regele Avgar Te chem: "Vino si tamaduieste-mi ranile gandurilor mele celor rele si.... Te voi lauda ziua si noaptea Te voi vesti oamenilor, ca toate neamurile sa stie ca Tu, Doamne, savarsesti minuni ca si altadata, ierti pacatele, sfintesti si dai viata".... Rugati-va pentru mine, toti Sfintii, ca sufletul meu sa invete smerenia lui Hristos..

SUFLETE DRAGI, VĂ ESTE DOR DE PĂRINTELE ARSENIE PAPACIOC ?

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2011/07/fotografii-si-filmulete-slujba-de.html

"Dragii mei, fiinta omeneasca este cu totul superioara intregii creatii. Umanitatea e superioara ingerilor. Dumnezeu a creat ingerii cu o mare misiune. Ei pot mult, pentru ca sunt curati. Dumnezeu ne-a creat singur, numai pentru El. Nu pentru altceva, cu nici un chip! Ne-a creat ca sa fim impreuna cu El in vecii vecilor, iar pentru asa ceva ne-a creat liberi, dar ne-a asortat, ne-a dat inger pazitor, pe care l-ati uitat! Dar n-ati simtit pe dracul pe spinare ca sa vedeti cat de important e ingerul pazitor impotriva lui. Se spune ca este cu neputinta sa nu mori daca vezi un inger in adevarata lui lumina. Ingerul asta are o misiune grozav de importanta. Toate gandurile si cuvintele tale spre Dumnezeire sunt duse de inger la Dumnezeu."

“M-am uitat la voi sa va vad figurile, doar, doar, in felul asta as putea sa va vad si inimile. Faptul ca va aflati aici da de inteles ca va preocupa problema mantuirii, dar mai rational. As vrea sa discutam despre ceva care sa va puna in miscare. Nu teorie, tipic, tipic, si la inima, nimic. Trebuie sa zbori cu amandoua aripile, vertical, fara cea mai mica abatere. Pentru ceea ce a facut Hristos pentru noi, nu e permisa nici cea mai mica abatere. Iar daca se intampla, sa fie fara voia noastra, sa cautam duhovnicul si sa ne dezlegam. Pentru ca nici o nenorocire nu inseamna ceva, daca credinta ramane in picioare. Cel mai mare castig al Satanei este descurajarea noastra in urma unor caderi, slabiciuni. Dragii mei, nu se ajunge sa strabati distante decat pas cu pas, dar sigur. Nu va intreb daca ati auzit de iad. Ati auzit, dar nu-l cunoasteti! Apucati-va de acum de a cunoaste mai intai Raiul. Va cunoasteti dupa identitatea din buletin, dar nu va cunoasteti inimile, posibilitatile.

Părintele Arsenie Papacioc: Astăzi ai biruit un gând rău. Foarte frumos! Urmează altă ispită, nu te teme…

Parintele Arsenie Papacioc, “Scrisori catre fiii mei duhovnicesti” (fragmente)

…Vreau să cunoşti că toate frământările şi chiar nesiguranţele momentului în care te găseşti, sunt necesare pentru viaţa ta, chiar dacă vei cuceri sau nu vei cuceri lumina şi culorile nemaipomenite ale veşniciei tale îngereşti… Dumnezeu te iubeşte mai mult decât cunoşti tu, mai mult decât ai vrea tu să ştii şi să cunoşti, chiar dacă ai o cuviincioasă curiozitate; mai mult decât îţi poate spune cineva, fie mare cu viaţa, mai mult decât poate să încapă în inima ta fragedă şi curată.

Nu te gândi la lupte, la jertfa care trebuie făcută în aceşti zeci şi zeci de ani, gândeşte-te la lupta şi însângerarea momentului zilei pe care o trăieşti azi. Nu îngădui cantităţi enorme de momente şi zile dificile ale întregii tale vieţi în momentele zilei pe care o trăieşti. “Ajunge necazul zilei”- zice Mântuitorul….ziua de azi e a noastră, a transfigurării, a scânteii îngereşti ce ştim că o avem în noi, mâine e o altă zi, cu altă dimineaţă, cu alte porniri şi alte haruri, şi ziua aceea (de mâine) nu este încă a noastră, este a lui Dumnezeu, ne va da-o sau nu ne va da-o Dumnezeu…? “Astăzi de veţi auzi glasul Meu să nu se învârtoşeze inimile voastre”, zice de asemenea Mântuitorul. Deci cine nu poate avea împuţinări sufleteşti ascunse? Cine nu te va putea înţelege în multe şi diverse neputinţe ale firii omeneşti? Acestea se vor scurge dar lupta noastră este să ştim că până la lacrimi se bucură prea mult iubitul nostru Iisus Hristos de mânuţele ridicate spre El spre ajutor. Iubirea Lui nu o poate cuprinde mintea şi inima noastră.El ne-a făcut, El ne-a crescut, El ne-a închinat, El ne-a întărit să ne lăsăm traşi spre El, să fim cu El, şi e fericit nespus că ştim cât ne este de puternică inima, viaţa lângă inima şi fiinţa Lui…

Când soarele adoarme, atunci să se trezească un Soare Răsărit- Hristos, cum am mai zice Hristosul cel de noapte- mireasma şi lumina cea mult tăinuită a nopţii. Şi să te scoli proaspătă cu aripi vrednice şi proprii şi deci nu va trebui să imiţi pe cineva dacă nu e sufletul tău acolo. Dacă te vei lua pe urmele altora, îţi vor lua mulţi înainte şi tu pe tine n-ai să te vezi nicăieri. Să te baricadezi între zidurile convingerilor tale şi să mergi înainte cu îngerul tău bun. Totul curge, şi noi şi lumea. Unde se termină? Ce va urma?
Ţine-te de înger şi-ţi vei răspunde. Dar întrebările acestea poartă în sine şi foc şi viaţă veşnică şi, deci, liniştitoarea deşteptăciune şi o conştiinţă invulnerabilă…

Personalitatea duhovnicească înseamnă ca tu să ştii de tine. Să ştii de ce se joacă piesa cu mustrări sau laude în faţa ta, pe seama ta. Să nu vinzi nimic din taină (tine) nici pentru mustrări nici pentru laude. E mai bine să nu fii nimic decât să fii eroul altora. Ţine-te de înger şi-ţi vezi de treabă! E bine să cobori cerul în realităţile mărunte în care păşeşti, decât să te consideri uitată pe undeva pe sus.
Dacă alţii se consideră, şi pe bună dreptate, vulturi, tu, deşi poţi avea putere şi aripi de vultur, să te mulţumeşti să te arăţi o mică ciocârlie veselă care zboară vertical şi cântă de zor vestind şi prevestind zorile.

Să faci totul ca să fii, cât este posibil, odihna tuturor. Armonie şi în tine şi dincolo de tine…

…Să nu te temi niciodată de adâncuri, de valuri şi furtună. Nu eşti singură. Nu eşti nici cea mai neînsemnată clipă de timp neînsoţită de acel Prinţ grozav al iubirii divine, de acel Înger de Mare Sfat, de acea Inimă Care a preferat să fie străpunsă decât să te părăsească! Nu eşti singură pe acest întins înspăimântător al ondulaţiilor văluroase ale apei, ci e cu tine Maica Domnului…

Nu trebuie oprită respiraţia vieţii pe loc pentru un simplu accident… Nu te mai uita înapoi că înnegreşti şi deformezi “opera”. Cinsteşte “persoana” ca să rămâi o inimă nobilă, şi o preţuieşte sincer ca şi când nu este nimeni vinovat, deşi era neîngăduit. Repet, dacă priveşti înapoi frumosul … se modifică în foarte urât şi rămâne (o) operă a diavolului…

Să mergi cu paşii tăi, pe calea drumului drept, adică să nu lipsească să simţi că mergi mereu cu Iisus Domnul nostru şi aceasta fără nici o motivare. Nu vei arde mereu prea tare, dar să ştii că pierzi mult dacă te vei trezi într-o nepăsare.
Şi iarăşi nu e bine să-ţi forţezi suflul, viaţa, lucrarea, ci mai bine cu paşi lini, spre o necesitate în relaţie cu Maica Domnului, cu ziua cea lungă- veşnicia. Se consideră greşit să pui dorinţele înaintea necesităţilor, înaintea posibilităţilor, că s-ar putea să-ţi închizi singură drumurile. Gândeşte, dar pune elementele la proporţiile reale şi să depăşeşti descurajările, profituri personale, materiale şi interpretări comode, ca să te poţi împărtăşi direct din viaţa dumnezeirii. Vezi, când priveşti seara peste ziua care a trecut să nu roşeşti şi dacă e cazul culcă-te cu pecetea nădejdii pe suflet că mâine vei putea fi un mic erou al lui Hristos. Preţuiţi-vă timpul zilelor voastre. Ce alt dar mai mare vrem când bunul Dumnezeu ne-a dat timp dar ne-a făcut frumoşi singur numai pentru El…

Indiferenţa nu reprezintă nici un drum sau cel puţin nici măcar o umbră de potecuţă spre perfecţiune. Aceasta este stagnare şi egoism. Înainte de orice, mai presus de orice trebuie să fiţi singurul stăpân al vostru. Să puteţi sacrifica fără milă tot ce este secundar în voi. Să purificăm fiinţa noastră, să rămână eul nostru cel adevărat care tinde şi trebuie să tindă către Marele Ideal, Marele Eu (divin). Să nu se îngrijoreze nimeni. Arătaţi-vă lui Dumnezeu, ieşiţi din obişnuit, încercaţi să iubiţi pe toţi, vibraţi tainic cu inima rugăciune, mulţumire către Dumnezeu…Nu pierdeţi nici un timp. Aşa cum mai spuneam orice clipă poate să fie un timp şi orice suspinare poate să fie o rugăciune…

Trebuie mers pe calea Domnului, drept, adică a unei linişti sufleteşti fără de aglomerări sau încurcături tipicale, unde de multe ori se pierde forţa, dulceaţa şi evlavia lucrării, trăirii. Trebuie urgent şi neapărat o relaţie tainică şi adevărată a inimii cu inimile tuturora.
… Cum vă mai spuneam pacea sufletului nu o putem întemeia în noi după gura lumii şi lătratul diavolilor, ci după neclintita sfătuire a Duhului Sfânt ca fii ai Bisericii lui Hristos…Acesta este drum drept: să lupţi mereu şi să îţi faci cale spre marea iubire şi smerenie! Rugaţi-vă cu toată nădejdea, de ce vă pierdeţi atât de des şi atât de mult încrederea? Nu se poate fără de cruce, fără de jertfă. Dar nu-i nimic mai frumos, mai măreţ, mai lăudat şi mai încununat ca un biruitor...

Nu te poţi înscrie în Cartea Cerească rugând pe cineva să o facă, ci trebuie ca tu cu sângele tău să te înscrii. Nu înscrierile în cărţile de aur, în diplome şi dosare pompoase, care-ţi fac nume bun, e înscrierea care trebuie s-o urmăriţi, în singurele zile care ne-au mai rămas, ci în Cartea Cerului. Ca să fii înscris în cartea pământului care îţi aduce laudă şi mărire omenească câtă lume trebuie să ucizi! Iar dacă vrei să fii în pagina cerească înscris, trebuie neapărat să te laşi ucis. De aceea am zis să nu ucideţi, măcar cu un cuvânt, pe nimeni ci numai să vă lăsaţi ucişi. Apăraţi-vă însă. Scriptura vă dă această liberă putere peste născocirile viclene ale oamenilor. Ei din jertfa continuă a vieţii nu înţeleg prea mult, sau chiar nimic. Trebuiesc puşi, prin sincera ta simţire să-şi vadă poziţia şi Stăpânul Care le-a şoptit. Nu rămâne decât singură fapta ta de jertfă. Să vă apăraţi chiar dacă vine mânie, dar să nu urâţi. Sfântul apostol Pavel spune: “Mâniaţi-vă dar nu greşiţi!” Nu vă stricaţi din laşitate zidirea scumpă din voi.

…Să te mulţumeşti cu puţin despre cunoaşteri şi învăţături duhovniceşti. Poartă-te pe tine cu inima curată şi plină de râvnă spre mântuire şi să fii mereu bucuria tuturor.
Nu te despărţi de inima colegelor şi izolarea ta să fie tainică. Să nu ştie nimeni cugetele tale deosebite. Nu te va înţelege nimeni, ba te vor ataca, te vor ironiza. Ei nu sunt vinovaţi că nu pot gândi sau ieşi din nivelul acesta omenesc. Cei care o fac au în mare măsură şi o chemare să poată lupta cu firea lor bună şi făcută de Dumnezeu, dar totuşi Dumnezeu zice: “Vrei să fii desăvârşit? Atunci ia crucea şi urmează Mie” şi aceasta este nebunia cea întru Hristos. Că nebunie este pentru lumea aceasta care te va duşmăni pentru că simt că sunt depăşiţi.Deci nu-ţi face procese gratuite şi tulburări primejdioase spunându-le lor, oricine ar fi, din mireasma cugetelor tale. Încearcă să îi iubeşti pe toţi. Să poţi să îi suporţi pe toţi. Trebuie să fii liberă şi în felul acesta vei fi. Să nu înţelegi că va trebui uneori să fii o jucărie a ironiilor şi sadismelor lor. Îţi vei păstra demnitatea de fiinţă raţională şi să le răspunzi sau să faci să înţeleagă că nu-i nici o deşteptăciune în tot ce îţi fac ei şi nu este timp să ne împungem. Suntem oameni c-un nume mare. Iată deci, aşa cum îţi mai spuneam, că nu toate lucrurile sunt în toate lucrurile din jurul tău. Frumuseţile cele mari şi grozav de odihnitoare aşteaptă să le cucerim şi doresc să pornim spre ele.

Mergeţi mereu pe o linişte sufletească mulţumind lui Dumnezeu pentru toată orânduirea de sus care o face cu noi toţi. Şi ce bine este a te lipsi de ceea ce trece repede şi a te lipi de ceea ce rămâne în bucuria veşnică. Să nu vă descurajaţi cu nici un chip, niciodată şi păstraţi-vă liniştea aşa cum suntem, că toate ale omului cuminte sunt păzite foarte de Cel ce este Stăpânul inimilor şi întregii noastre vieţi…

Rămâi cu dor de frumuseţe, de linişte a inimii. Prin inima ta nu se poate trece aşa uşor dacă nu este iubită cu adevărat. Iubirea aceasta nu se termină niciodată călătorind de la o inimă la cealaltă. Inima ta îmbogăţită creează raze luminoase şi nu sileşte pe nimeni, nici viitorul nu-l sileşte pentru că, de fapt, îl simte, îl trăieşte… Vreau să fii liniştită că ai biruit şi meritul mare este că nu e o luptă simplă să te baţi cu tine, cu inima ta când eşti adânc şi munte mare…Nu te teme de cei ce te bârfesc. Nu merită să te lupţi cu ei. Liniştea şi zâmbetul tău îi va zăpăci mai rău pe toţi…

Nu priviţi sau folosiţi timpul cu nepăsare. Intraţi în ceea ce suntem. Nu ce zic oamenii despre noi, ci suntem numai ce suntem la Dumnezeu. O împingere a inimii spre smerita smerenie, care este un har de la Dumnezeu. Iubiţi adevărat, nu îngăduiţi să judecaţi pe altcineva şi ce ar fi făcut. Vede-te pe tine vinovat! Pacea cea îngerească numai aşa o veţi cunoaşte. Nu este greu, mai grele sunt plângerea şi vaietele că ai ucis numele şi zborul fratelui tău…

Nu ne va întreba nimeni cât am făcut, dar ne vor întreba cândva, chiar şi diavolii, de ce nu am iubit, iubit mult şi frumos pe toată lumea, chiar pe cei care ne-au rănit…

Toate aspectele acestea de la lumea din jur, cu inimile amestecate, sunt dinţii sau pietrele colţuroase care prefac şi şlefuiesc viaţa ta…

Să câştigi vremea cu orice chip, aceasta vreau, şi dacă te-ai rănit ca un om, să te ridici ca un înger, şi nu te mai îndoi de binecuvântare. Duhul neliniştii este un duh înaintemergător al marilor prăbuşiri…

Nu mai există lume rea dacă iubeşti măcar puţin. Duhul rău se teme cu groază de o inimă care arde şi care adică vede pe Domnul Hristos în fiecare om şi în fiecare gând de a judeca un om. Aceasta este pacea cea mai adevărată, cea mai biruitoare. Nu vă simţiţi apăsate că nu vă nevoiţi mai mult. Există o putinţă, dar şi o neputinţă. Rânduiţi-vă sau siliţi-vă inima mai mult spre un zâmbet curat faţă de un om neiubit de nimeni sau chiar spre un răuvoitor. Dacă reuşiţi măcar puţin să împliniţi jocul acesta al iubirii, veţi putea fi fiecare un mic mântuitor, cândva şi undeva.

Nu vă întristaţi că nu puteţi mai mult. Dacă nu urâţi, înseamnă că deja este un început de dragoste. Bucuraţi-vă mereu că trăim ca slujitori cinstiţi ai lui Dumnezeu. Aţi păţit destul de multe necazuri, cred, şi înţelegeţi că mâna iubitoare a Maicii Domnului v-a ajutat, v-a mângâiat şi aţi trecut de toate…

Nu te descuraja. Mare şi mult plăcut este la Dumnezeu acela care suferă cu iubire sau cu inimă liberă şi chiar nerăzbunător. Ia cugetă: de cruce oricum nu scăpăm. De greutatea ei se va îngriji Cel Care a rânduit s-o purtăm…

Mergi înainte pe marele drum al crucii. Nimic nu se va cuceri cu mâinile tremurând. Acolo, sus, vei fi împărat, nu te vei mai teme de nimeni. Mergi cu nădejde ca un prinţ…

Nu avea nici o teamă, aici vei găsi printre ispitiri şi dragoste şi frumuseţe. Dincolo va fi de negrăit numai dragoste şi numai frumuseţe. Toate inimile de sus te aşteaptă şi toate te iubesc desăvârşit în vecii vecilor. Lăsându-te muşcată de ură te înghite noaptea cea lungă. Pregăteşte-te pentru iubirea cea mare adică ziua cea lungă, pentru liniştirea conştiinţei…

Se ştie, conştiinţa aprinde lumânarea sufletului. Deci am putea spune că ea, conştiinţa, este o mică părticică divină din noi. Ce fiinţă superioară! Rămâi stăpână peste fiinţa ta!…

Este o fericire care spune că poţi vedea pe Dumnezeu. Văzându-L, toate dorinţele noastre sunt împlinite şi aceasta este fericirea desăvârşită. Încearcă să descoperi în tine forţa dominantă ca să poţi să cânţi şi să împrăştii în dar singura valoare care ar face să se poată cunoaşte oamenii, omul şi Dumnezeul din om: armonia. Dumnezeu numai prin om se glorifică…

Nu este timp prea bine folosit să mergi neapărat să cunoşti suflete alese, însă cel mai împodobit şi delicat este lungul drum spre tine însăţi…

În ziua necazurilor şi când inima este trează, vin cele mai grabnice, mai deosebite, mai curtenitoare şi mângâietoare haruri. E crucea necazurilor, crucea mântuirii lumii purtată de un om, un grăunte mic de om, dar- este de uimire- aprinde un cer întreg…

Astăzi ai biruit un gând rău. Foarte frumos! Urmează altă ispită, nu te teme…

.Arsenie Papacioc Frumusetea intelepciunii .

Parintele Arsenie Papacioc - Despre rugaciunea inimii

Cuvinte de invatatura - audio

Sfaturi duhovnicesti parintele Arsenie Papacioc

- Părinte Arsenie, mă bucur tare mult că ati venit la noi, la Sihăstria!
- E mai usor la deal decât la vale! Asta este deviza!
- Am vrut să mai venim si noi pe la Sfintia Voastra, dar n-am reusit.
- Părinte Ioanichie, eu v-am văzut pe la televizor si v-am ascultat cu plăcere, si am citit tot ce mi-a căzut prin mână. Au apărut si pe acolo pe la noi niste cărti, si am văzut cât sunteti de ocupat, de prins si de necesar; dar sunt convins că aveti si alte cărti. Îmi place că în ele se atacă problema care trebuie, pe neocolite. Sunt bune pentru că respectivii autori au un nume: „A vorbit Părintele Cleopa!" Nu poti să fii nepăsător. A vorbit cutare duhovnic. Si au ocazia să verifice problema aceasta, amănuntul Sfintelor Taine, amănuntul spovedaniei, a nuntii, toate astea sunt foarte necesare. Sunt foarte bune! Au un limbaj frumos, sunt de mare admiratie. În diferite cărti grele, scrise de autori din acestia mari, se tratează anumite subiecte, dar la nivel foarte ridicat.
- Eu n-am scris lucruri înalte, dar categorice, să stie omul ce are de făcut.
- Părinte dragă, stiti ce-am spus de multe ori: „Domnule, să fim normali în felul cum punem problema, să fim cinstiti!" Bineînteles, si buni cunoscători, că ati atins niste probleme: despre budism, despre reîncarnare.
- Pentru că sunt la modă. Vedeti că ne afectează. Au îmbolnăvit atâta tineret. Zeci de mii de tineri si intelectuali care practică Yoga, de 5-6 ani. Unii ajung la psihiatrie!
- Yoga este o erezie. Vă rog să mă credeti că, indiferent care ar fi primejdia, nu mă tem de ei. Ereticii ăstia sunt ca niste lupi care curătă pădurea de stricăciuni.
- Pe cei care sunt îndoielnici, îi lovesc; care sunt tari, rezistă. Numai că mi-i milă de tinerii ăstia, că sunt naivi, săracii. Sunt naivi si slabi în credintă. Îi duce cine vrea si unde vrea cu vorba, si-i amăgeste cu zăhărelul. Vorbesc de studenti.
- Vin la mine după ce-au căzut, bietii oameni, femei, tineri, studenti, când e prea târziu. Le spun si eu: „Poftim, fratilor, si altă dată să vă mai duceti unde nu vă puteti face cruce!" Ce au cu Maica Domnului? Si când te gândesti cât de aproape este de noi, cât este de smerită, Mama lui Hristos Dumnezeu!
- Si cât este de hulită de sectanti Maica Domnului! Că spune undeva, într-o profetie, că „La urmă li se va da sectelor gură mare hulitoare". Hulesc tot ce-i sacru, tot ce se numeste sfintenie. Vedeti că profanează? Sunt si plătiti. Suntem convinsi că ei iau niste bani de aici. Ăsta-i salariul lor.
- Sunt momente cu aspecte subrede, dar adevărul va birui.
- Acum prin femei se dă mare luptă în lume împotriva moralei crestine!
- Fie vorba între noi: femeile i-au doborât si pe împărati! Dar de neînvins e numai Adevărul! Uite, dacă vrem să ne punem problema cea mare cu adevărat, părintilor, vedeti cât de usoară este viata asta de mânăstire, de renuntare, dacă-ti pui problema sincer? N-am venit să schimbăm pur si simplu un fel de viată. Pentru că se spune că suntem în vârful Sfintei Scripturi. Căci zice Sfântul Vasile cel Mare: „Care este lucrul cel mai de vârf al Scripturii?" Si l-am găsit: Vrei să fii desăvârsit? Âsta este lucrul cel mai de vârf! Încolo e istoric, sunt sfătuiri, sunt „fericiri", sunt tactici, îndemnuri, legi. Dar, dacă vrei să fii desăvârsit, adică tu cu adevărat, acestea toate să le stăpânesti: Ia crucea si urmează-Mi Mie!
- Acesta-i vârful. Aveti dreptate. Adică să imităm pe Hristos!
- Cel dintâi trebuie să ne punem fiecare la punct cum trebuie. La cineva care a venit la mine să se plângă, i-am spus: „Ce te interesezi, măi frate, matale, de cutare si de cutare? Interesează-te întâi de tine!" Ne mărturisim Adevărul cu viata, nu numai cu cuvântul! Pentru că s-a făcut veacuri întregi greseala asta, în primul rând să se spună si să nu se sângereze. Cu viata dăm mărturie! Si mărturisim Adevărul, acolo unde suntem fiecare, cu o liniste si cu un zâmbet permanent, din care să se vadă că suntem niste oameni fericiti. Să slujim cu drag, pentru că Sfânta Liturghie, a noastră, a ortodocsilor, si în general slujbele - sigur, dirijate de preot -, care sunt peste măsură de împodobite, spun deja o serie întreagă de lucruri.
Dacă sunt întrebat de sectanti, eu le răspund asa: „Domnule, ai venit că vrei să te faci ortodox? Sau vrei să mă faci pe mine adventist? Numai dacă vrei să te faci ortodox stau de vorbă cu tine. Altfel, nu! Nu vă scoate nimeni din ale voastre! Dar să aveti cumintenia să considerati că nici pe noi nu ne poate scoate nimeni din ale noastre! Asa că... bună ziua!"
Zice si Sfântul Apostol Pavel: Cu ereticii nu mai stati de vorbă! Părinte, aici este problema că interpretează atât de eronat textul biblic... Si-au făcut Biblia lor!
Au fost întrebate niste maici odată, care erau cu cărti prin Constanta: „Unde scrie de Duminică în Biblie? Scrie cuvântul Duminică în Biblie? Unde scrie Duminică în Biblie?" Vezi, dacă-i spui: „Domnule, ziua întâi..."; nu, el vrea să vadă ziua de Duminică. Zic: „Da, domnule! La Apocalipsă 1,10, scrie asa: Fost-am în duh în zi de Dumimică. În bibliile lor zice: „Fost-am în duh în ziua Domnului". „Ziua Domnului" o interpretează cum vor ei. Dar în editiile noastre scrie: Fost-am în duh în zi de Duminică. Apocalipsa 1,10.
- Ai văzut? Deci în ziua învierii s-a scris Apocalipsa!
- Părinte, e ziua a opta. Dacă m-ajută Dumnezeu si îmi dati voie, am să vă spun despre cele opt ere, unde se vede că ziua Duminicii e ziua întâi si ziua a opta. Adică ziua întâi că începe săptămâna cu ziua întâi, si după a saptea urmează a opta, care înseamnă tocmai veacul viitor. Noi suntem în era a saptea acum, cu Mântuitorul, în era crestina. Si era a opta, este era vesnică. N-a înviat Iisus Hristos la Întâmplare Duminica! Nu s-au făcut toate aceste lucruri fără o mare rânduială divină!
- Foarte frumos. Mă bucur că tot asa ati rămas, cum vă stiu din tinerete, de prin 1951, când vă vedeam. Tot asa ati rămas: optimist, categoric si plin de bucurie. Mi-ati transmis si mie aceasta, că noi, moldovenii, suntem mai sentimentali. Eram la armată când mă jeluiam la sfintia voastră. Mereu îmi spuneati: „Nu fi trist, frate Ioane! Fă asa, să faci asa...!" Asa ati fost în viată: un om mai bărbătos, cu mult curaj în Hristos.
- Dar cum puteam să fiu, părinte? Cum putem să fim, când ne-a dăruit Dumnezeu atâtea lucruri! Părinte Ioanichie, fiecare are istoria lui. Si istoria lui îl foloseste, dacă se gândeste cinstit: De ce a fost momentul ăla? De ce m-a scăpat în momentul ăla? Sau cum am biruit, cu ajutorul lui Dumnezeu? Are fiecare istoria lui! Si sigur că si eu am istoria mea!
Am văzut multe lucruri în viată, părinte, cu ani si ani de puscărie, si am văzut minunile lui Dumnezeu. Am văzut, cum am zice: „Pe Dumnezeu cel nevăzut, L-am văzut!" Nu este văzut Dumnezeu Cel nevăzut, când ne tine într-un echilibru extraordinar si cu inima zâmbind mereu? Nu-i minunea lui Dumnezeu? Nu-i un Dumnezeu văzut Acesta? Însă, lumea vrea să vadă contur, vrea să vadă dimensiune, vrea să vadă pe Dumnezeu în chip material.
- Da, materie, logică, filozofie. Omul nu merge la trăire, ci urmăreste idei, nu urmăreste viată. Si ideile te duc în toate părtile.
- Nu. Vreau să spun că fiinta omenească este atât de complexă, este atât de îndumnezeită! Cum e asta? Că Mântuitorul le-a spus: Nu ziceti voi: dumnezei sunteti? Le-a reprosat imediat. Si S-a apărat Iisus Hristos, părinte, cum ne apărăm si noi acum. Numai că avem avantajul că îl avem pe El, cu argumentele Lui, care deja sunt spuse si sunt scrise, si s-a văzut si darul extraordinar în lupta noastră.
Diferenta dintre tragedie si dramă este că în tragedie eroii mor, în dramă eroii biruie. Noi nu avem tragedii. Noi avem numai drame. Eroii nostri au biruit, desi au fost răstigniti si li s-au tăiat capetele! Ei, cine-i mai liber, cine-i mai biruitor acum? Cel care a tăiat, sau cel care a fost tăiat? Părinte, eroul este cel care primeste, nu cel care loveste! Bineînteles, primeste în Hristos, nu primeste aiurea. Nu se pune problema între noi. Am plecat să slujim lui Dumnezeu si fiecare ins are bucuriile, nevointele si stările lui. Nu apăs pe nevointă, părinte; apăs mai mult pe o stare de prezentă, de trezvie continuă.
- Asta este. Prezenta lui Dumnezeu în inima ta. Prezenta lui Dumnezeu să o simti în inima ta.
- Nu dau nici canoane mari, părinte. Dau canoane să-l tin prezent într-o trăire autentică în Hristos, dacă se poate zilnic. Părinte .dragă, canoanele sunt niste trasoare de orientare foarte bune. Că tu folosesti canonul cum vrei, că au elasticitatea lor. Dar să-l neglijezi, asta nu e voie.
Nu-i împărtăsesc nici eu dacă sunt cazuri grave. Avorturile astea ne dau de lucru foarte mult. Dar în nici un caz nu-i dau ani îndelungati. Putini ani le dau si eu. Unii au un principiu stupid: să te împărtăsesti pentru a recupera timpul cât ai stat neîmpărtăsit. Este, oare, vreun moment, vorba de cantitate? Nu. Este vorba de calitate!
- După mine, depinde de căinta fiecăruia. Depinde si de el cum plânge, cât îi pare de rău si lui de ce a făcut. Ce sfaturi dădeati ardelenilor când erati paroh?
- În legătură cu împărtăsitul, nu timpul decide, sau atâtea zile de post. Nu timpul decide, ci sfărâmarea inimii, pregătirea ta interioară. Că Sfântul Ioan Gură de Aur întreabă: „Să spună: cine este pregătit pentru Sfintele Taine în fiecare zi?" Dar cine e pregătit în fiecare zi? Postul nu este conditia sine qua-non. Dar, pentru că te mai smereste, pentru că ti-l recomandă duhovnicul, că e foarte bun ca mijloc, primeste-l. Si as vrea să stiu, cine a avut viată mai lungă decât cei care au fost mari postitori? Ori noi avem atâtea mărturii de la Sfintii Părinti. Si medicina a ajuns să recunoască că postul este necesar ca o terapie, ca un mijloc de însănătosire a omului.
- Părinte Arsenie, eu cred că mânăstirile noastre au un rol extraordinar de mare în poporul românesc!
- A venit la mine un preot, tânăr, după ce terminase Teologia, trimis să stea două săptămâni si să învete slujba Sfintei Liturghii. Părintilor, m-am ocupat de el. M-am împrietenit cu el, ca să putem discuta tot. Si i-am spus asa: „Părinte, când mă vezi pe mine la Altar că fac o miscare pe dreapta, să mă întrebi de ce am făcut-o pe dreapta si de ce n-am făcut-o pe stânga. Eu am să-ti explic de ce! Ori îti spun c-am gresit, ori îti spun eu ceva. N-o fac eu degeaba. Întreabă-mă orice!"
Si m-am ocupat de el. Stiti ce mi-a spus după două săptămâni? „Părinte, vă mărturisesc în frica lui Dumnezeu: în patru ani de Teologie n-am învătat atât cât am învătat aici în două săptămâni!"
De asta le spun la toti: „Când începeti preotia, nu faceti un lucru pe care nu-l stiti, asa după capul vostru. Du-te mai întâi si-ntreabă pe cel mai bătrân!" Mai întâi de toate să stiti că mântuirea la Dumnezeu se capătă întrebând!
- Da. „Cine vrea să se mântuiască, cu întrebarea să călătorească!"
- Să-ntrebe. Să întrebe, pentru că, vă spun drept, părintilor, dacă ar face un preot Sfânta Liturghie cum trebuie, adică si cu trăire, să stiti, părintilor, că ăla, într-adevăr, capătă o libertate de preot si dobândeste multe suflete pentru Hristos. Asta este marea noastră misiune, părintilor! Ne-a făcut Dumnezeu preoti! Noi suntem călugări, dar eu stau de vorbă si cu preotii de mir.
Să mântuim lumea cu orice chip! Un preot este un alt Hristos pe pământ! Liber! Gata oricând de jertfă! N-am nevoie să mă motivez, nici n-aveti voie să mă-ntrebati! Ăsta-i adevărul! Pentru că; Iată, vă dau vouă puterea de a lega si de a dezlega! Gata! Puterea lui Hristos! Nu poate omul să dezlege. Si atunci de asta vă spun, e usor lucru să faci preotie cu dragoste! Ai vreo neputintă? Du-te si te spovedeste si rămâi mai departe pe drumul tău!
Cum vă spuneam, nici o nenorocire nu înseamnă ceva. Nimic nu este pierdut atâta vreme cât credinta-i în picioare; capul se ridică din nou si sufletul nu abdică. Nu vă temeti, dacă ati gresit! Întrebati si intrati în ordine imediat!
Nu-mi pare rău că sunt om bătrân! Vă rog din toată inima să mă credeti. Sunt foarte bucuros că sunt de vârsta asta, să stiti! Părintilor, nu fac nimic pentru mine. Toate le fac pentru Dumnezeu si pentru cei ce sunt ai lui Dumnezeu! Desi de multe ori pot să fac foarte multe lucruri. Dar, am tot ce îmi trebuie, nu-mi lipseste nimic.

Sfanta Taina a Spovedaniei

Mai intai, repet, sa fiti bine spovediti. O spovedanie este, cum am zice, ca un fel de catehism, adica sa te cercetezi mereu: "Ce-am facut?"

Aceasta stare de cercetare este o stare de prezenta. Sa fiti bine spovediti! Nu faceti cu nici un chip o spovedanie asa, traditionala, rationala, ci afectiva: "Domnule, asta am facut!" Sa spuneti pacatul cu gustul lui, cu mustul lui, ca de multe ori chiar marturisirea dupa un indreptar de spovedanie poate fi o spovedanie rationala. Deci, sa fiti bine spovediti! Asta-i taina care mantuieste! Ce iertati voi - episcopilor, preotilor, duhovnicilor - iert si Eu. Aceste pacate dezlegate nu se mai iau in vedere, spune si Sfantul Ioan Gura de Aur, nici la Vamile Vazduhului, nici la Judecata de apoi, unde cel mai mare lucru cu care trebuie sa ne prezentam este dezlegarea de pacate.

Da-ti seama ce usor poti sa te mantuiesti! Si te duci la un semen de-al tau sa-i spui, la un om, nu la un inger. Nu trebuie sa existe rusine la spovedit. Aceasta este o arma foarte eficace a diavolului, sa-ti dea rusine la spovedit. O spovedanie buna inseamna sa spui tot. Daca te rusinezi, ascunzi din pacate. Apoi sa va cercetati oriunde, sa va controlati, ca e mare greseala sa nu fii inregistrat in tot ce faci. S-ar putea sa repeti un lucru pentru ca n-ai stiut ca l-ai facut, nu te-ai inregistrat.

Urmariti-va pe voi insiva, inregistrati-va pasii si mintea. Pentru ca se poate sa te speli pe fata si sa te speli numai la o subtioara, dar pe una sa nu te speli, uiti. Daca esti inregistrat, te intrebi: "Ce fac, unde merg, cine sunt?"

Nu mergeti la intamplare, din inertie simpla. Tu trebuie sa stii ca existi. Daca tu gandesti ca trebuie sa fii bine spovedit, peste tot vei fi un controlat si vei avea, deci o conduita a vietii. Plecand de la un lucru care crezi ca s-a terminat: "Parinte, sarut mana, am venit, am spus, acum plec". Nu, baiete! Pe unde te duci, sa te inregistrezi mereu: "Eu am injurat, am vorbit de rau, m-am mandrit etc.". Chiar va rog sa notati pacatele atunci cand le-ati facut, cel mai mare lucrul asta ar fi. Nu faceti pe eroii: "Lasa ca stiu ce sa spun acolo!" Poti sa spui si imprejurarea in care ai facut lucrul, pentru ca sa se usureze, ori sa se agraveze fapta. Sa nu va apuce moartea, as putea spune, sa nu va apuce seara fara sa fiti spovediti. Nu tineti la faptul ca va scrie despre voi ca "A murit fara lumanare!" Lumanarea nici nu ajuta, nici nu acuza.

Nu pastrati un pacat ascuns sau spus sucit, sau spus oarecum. Bunaoara la cei casatoriti, la unul din soti ii place o alta persoana si cedeaza in inima lui. Cand sunt impreuna ca sot si sotie, si cel care a cedat in inima lui isi inchipuie ca traieste cu persoana aceea, face un pacat subtil de curvie.

N-ai nevoie sa lasi impresie buna duhovnicului. Duhovnicul se simte bine cand ii spui cele mai urate pacate, pentru ca are bucuria ca te-a usurat si te-a scos din adanc de ape. Tu esti la doi metri adancime in apa, de ce ii spui ca esti numai la jumatate de centimetru? Spovedeste-te curat. N-are nevoie duhovnicul ca sa te lauzi tu pe tine. Si pe urma, va mai spun si altceva, el este plin de har si te simte, nu este prost, isi da seama. Credeti ca Dumnezeu a facut duhovnic pe oricine? Si atunci, te simte si, delicat, poate sa-ti spuna: "De ce ma minti, mai frate?" Pentru ca duhovnicul nu poate sa-ti lase impresia ca-ti cunoaste tie pacatele. Ii descopera Dumnezeu intr-un fel, ca te dai tu de gol. Si pe urma nu ne intereseaza atat de mult parerea duhovnicului, ne intereseaza ca tu ai reusit sa te salvezi in loc sa te nenorocesti. Pentru ca, fratii mei, ori la spovedit sa spui pacatele, pentru iertare, ori la Judecata de apoi pentru pedeapsa ele se vor vadi, dar nespuse nu raman! Asta sa stie toata lumea. Si duhovnicul va fi de fata acolo, la judecata, unde n-ai ce sa mai zici, si nici el.

- E bine sa avem un singur duhovnic? Sau sa avem unul aproape de noi si unul mai departe?

- Draga, e bine sa va spovediti curat oriunde v-ati spovedi. Ca poti la acela de departe uneori, si uneori nu poti. Nu sa te spovedesti la ala pentru unele si la asta pentru altele. Unde te duci, sa spui tot ce ai facut. Indiferent de numele duhovnicului, de varsta lui, are puterea dezlegarii, asa ramane. Nici un duhovnic nu are mai multa putere ca altul. Numai atat ca n-are poate experienta, n-are un duh de dragoste. Marturisirea este in functie de tine, nu de mine ca duhovnic. Eu intreb, dar intrebarea asta ma costa: "Marturiseste-te cucoana, ca ai venit sa te marturisesti! Spune, te ascult". Zice: "Pai intrebati-ma!" Trebuie sa te pregatesti dinainte cu o lista, iar preotul te mai ajuta.

Sunt foarte multe femei care spun ca au fost tabarate, ca nu au avut ce sa faca. Ce-ai facut tu cu ocazia asta? N-ai participat si tu? N-ai avut si tu haine pe tine? Da-mi ceva sa te dezleg (de pacate). Nu este o marturisire buna! Si eu sunt atent.

Puneti mana pe creionas si notati pacatele. O data ce l-ai scris cand l-ai facut, nu mai scapa. Altfel ti-l poate dilua mai tarziu satana. Cum zic atatia: "Parinte, m-am mandrit de sase ori!" Mititelul a scris de cate ori. Dar nu-i usor. Iti ia satana creionul, n-ai hartie la tine; in tot cazul, important e ca este posibil. Cum se spune, o tara e tare si buna, daca are duhovnici buni. Daca te-ai pregatit in felul acesta si ai uitat ceva pacate, esti iertat. Dar daca nu te-ai pregatit, si te-ai dus intamplator, si te-ai lasat pe seama duhovnicului, si ai omis o serie intreaga de pacate pe care nu le-ai spus, acelea nu sunt iertate. Taina pocaintei cuprinde patru elemente: 1. Mai intai de toate sa nu mai faci pacatul. 2. Sa-l marturisesti. 3. Sa te dezlege duhovnicul. 4. Un canon care se da sau nu se da.

Deci nu mai fac. Cand ma duc la spovedit, ma duc cu gandul ca nu mai fac pacatul. S-ar putea sa se mai repete. Tu nu esti vinovat de deliberare. L-ai facut fara sa-ti dai seama. Dar daca il faci chiar stiind ca-i pacat, este pacat mai mare. De aceea nu-i dezleg pe acestia care traiesc necununati. Le spun asa: "Am furat de noua ori, dar dezleaga-ma de zece ori ca la noapte fur iar!" Ii pun in situatia sa inteleaga si ei ca conditia pentru iertare este sa nu mai faca.

Lupta este din partea amandurora, a fiului si a parintelui, sa te vindeci de pacate si sa progresezi, sa devii mai bun, din ce in ce mai bun. Pacatele, la prezenta asta sufleteasca continua, ti-aduc un foarte mare avantaj: smerenia: "Uite ce am fost eu in stare sa fac, netrebnicul de mine! Cum am putut eu sa-L supar pe Dumnezeu cu pacatele mele!"

Raiul este plin de pacatosi pocaitii. Toti au facut pacate, i-a placut lui Dumnezeu cainta lor. Pacatul aduce smerenie. De unde se intelege ca dracul joaca un rol mantuitor indirect. Ne arata imediat neputintele. Ne ajuta la incununare. Daca ar sti cat de mult ajuta la mantuire, ar fi mai putin ispititor.

- Daca nu fac canonul dat de duhovnic?

Duhovnicul ce canon da, de nu poate sa-l faca fiul? Eu nu prea sunt de parerea asta, a unor canoane care angajeaza timp si chiar efort fizic. Sunt pentru canoane de prezenta, de atentie, de tasnire catre Dumnezeu. Iar daca nu puteti sa faceti canonul pe care vi l-a dat, sunteti in culpa. Trebuie sa va spovediti ca nu ati putut sa faceti canonul, sau nu ati vrut. De ce sa nu se poata face? Chestia asta ca-l fac sau nu-l fac, mai ales ca nu-l fac, trebuie s-o discutati cu duhovnicul care vi l-a dat. E singurul care poate sa vi-l usureze. Duhovnicul are toata autoritatea de a lega si a dezlega. Vi l-a dat, nu mai discutam ca nu este bun, trebuia sa-l discutati atunci. "Parinte, eu ma gasesc in situatia asta, nu pot ingenunchia, ca am o buba la genunchi"; "Parinte, am o anemie". Un parinte duhovnicesc tine cont de regula neputintelor. Dar, daca nu-l faci dintr-o lipsa de atentie si dintr-o crasa lenevire, atunci esti vinovat.

Si ce este, ma rog, de nu se poate face? Era o gaza de fata, mica de cincisprezece ani, sora de manastire, si au vrut sa o mute de la o maica la alta. Ea nu a vrut in sinea ei, si facea in 24 de ore cate o mie de metanii, plus canonul ei calugaresc ca sa nu o mute. N-a dat-o pana la urma, dar putea sa o dea. Asa, care, ce canon este asta de nu se poate face? Eu nu sunt de parerea canoanelor care se mai discuta intre fii duhovnicesti. Eu am dat niste canoane foarte usoare. Ca sa aflu la unii ca nici pe acesta nu au putut sa-l faca. N-au vrut. Si pentru pacate grele, nu asa, hai sa dau canoane. De fapt, canonul s-a transformat in intelegerea oamenilor ca o obligatie, sa se dea canoane. Dar canonul, de fapt, inseamna: nu mai fac pacatul. Lupta de a nu mai gresi.

Canonul incepe sa se considere atat de relativ, incat nu ai toata siguranta ca se potriveste atat de bine la cel care i-l dai. Se mai poate orienta un duhovnic dupa ravna care o are fiecare si in functie de gravitatea pacatelor. Dar canonul cel mai adevarat este acesta: sa nu mai faci pacatul. Pentru ca esti cu tine mereu, mereu sunt ispite, si, atunci, tu te gasesti un luptator cu sabia scoasa, ascutita, nu un luptator adormit. Sau unul din canoanele cele mai mari care se da este oprirea de la impartasit. Aici se pot pronunta duhovnicii cu foarte multa grija. Canoanele cele mai rezistente opresc de la impartasit 18-20 si chiar 25 de ani. Dar asta ar insemna sa nu te mai impartasesti niciodata. Mai ales se tine cont si de momentul istoric in care traim. El poate sa se obisnuiasca cu neimpartasitul si nu il mai intereseaza si zice: "Parca tot cu impartasania am trait pana acum!"

Dupa o perioada de 40-50 de ani de educatie atee, eu constat la oameni care s-au nascut si au trait in vremea aceea, ca nu au deloc o educatie crestina mostenita de la mosii si stramosii lor. Eu constat, prin femeile care vin, ca barbatii lor nu sunt credinciosi. Lupta este ca, aducandu-i si pe ei la biserica, sa nu-i refuzam pe motivul ca el este un pacatos.

Trebuie urmarit un canon care sa-l faca zi de zi, in ce priveste starea de simtire, nu starea de obligatie tipicala. Duhovnicul de multe ori cu regret se achita de fiul duhovnicesc, ii da un canon: sa citesti cutare... Fiul o face din obligatie, nu o face sa se vindece, daca face. Sunt foarte putini care fac cum trebuie. Unul a primit un canon sa citeasca de trei ori Biblia. Biblia, care o citesti o data in viata. Acela citeste sa inteleaga, sau o citeste ca i s-a dat sa citeasca. Ba, il imputineaza sufleteste canoanele prea incarcate. Si atunci este un duhovnic neiscusit sau nepasator cu mantuirea fiului sau. Lupta este ca maine sa fie tot cum a fost astazi cand s-a spovedit. "Frate, nu ti-am spus decat atat sa faci!" Lupta mare este sa fie in fiecare zi prezent, in fiecare clipa daca se poate. Nu o sa se poata. Dar lupta este sa se poata. Va dau un exemplu:

S-a maritat Ioana cu Nicu. Au terminat petrecerile nuntii si au trecut la casa lor. Nicu a plecat la treaba, unde trebuia el sa munceasca, iar Ioana a ramas sa gateasca mancare. Ea, dintr-o greseala, nepriceputa si tanara cum era, a afumat mancarea. Si se perpelea: "Vai, ce o sa zica Nicu: N-ai invatat nici atata la mama ta!", se farma saracuta. A venit Nicu. "Draga Nicule, am afumat mancarea!" "Lasa, draga, nu asta ma interesa pe mine! Dar de ce nu te-ai gandit la mine toata ziua, asta ma interesa!" Asta il intereseaza si pe Dumnezeu: "O, daca ar sti cine sunt Eu! Eu, care v-am facut! V-am dat chip ingeresc, si peste ingeri chiar. Va stau ingerii de va slujesc. Ingeri va veti numi si voi intru imparatia Mea. V-am dat intelepciune, pricepere, discernamant.De ce nu v-ati gandit la Mine?" Si auziti, numai sa ne gandim la El. Asta este o mare lucrare. Deci, este un canon bun. Sa te gandesti la Dumnezeu, cum te gandesti la mancare, cum te gandesti la parinti, cum te gandesti la cineva pe care-l iubesti. Te gandesti la ei: ce-o mai fi facand mama, tata, sotia. Asa sa te gandesti si la Dumnezeu. Pentru ca mai intai de toate si peste toate El trebuie sa fie iubit din tot cugetul si din toata inima. Cand te surprinzi in uitare, in raspandire: "Doamne, iarta-ma!" Revenirea asta e foarte primita de Dumnezeu. "Doamne, sunt un netrebnic, nu merit...!" Incolo, imi faci mie 100 de metanii ... sau le faci cum trebuie; dar ce faci dupa ce le faci?

Avem nevoie de o prezenta continua a inimii, de aceasta stare continua de dragoste. O tacere adanca inseamna o rugaciune adanca.

Dupa ce isi face pravila, omul se considera achitat de obligatia rugaciunii si se retrage fara nimic. Eu sunt mai mult pentru o tresarire continua, duhovniceasca. De aceea am spus: orice clipa poate fi un timp si orice suspin poate fi o rugaciune. Rugaciunea dupa tipic o termini intr-o ora. Nu trebuie renuntat la ea. Dar sa nu fie singura treaba duhovniceasca. A citi un Paraclis e foarte bine. Dar ceea ce de fapt trebuie adus la cunostinta, caci lucrul acesta e mai putin discutat, este prezenta continua a inimii. Chiar o serie intreaga de insi imi spun la spovedit ca nu si-au facut canonul. Poarte rar gasesc care si-au facut canonul.Atunci nu prea sunt de parere pentru canoane, dintr-astea, care se fac repede ca sa scape de ele, sau se fac numai rational, fara simtire, sau nu se fac deloc. Suspinarea insa, nu iti ia timp. E la indemana si angajeaza toata fiinta ta: "Of, Doamne!", si ai facut mai mult decat acela care a zis de 15 ori Tatal nostru, il stia pe de rost si l-a zis repede.

Duhovnicii trebuie sa stie ca sunt date canoane mari, dar orientarea conteaza, caci, in general, in duhovnicie, trebuie sa le consideri si foarte elastice. Sfantul Vasile cel Mare, care in lumea duhovnicilor trece drept cel mai tare in canoane, da pentru avort 20 de ani. Si spune si cum sa-i faci: 5 ani sa stea in curtea bisericii, 5 ani la usa bisericii si 5 ani in biserica neimpartasit. Si trebuie sa tii cont. Dar tot Sfantul Vasile cel Mare, care era de o mare flexibilitate si intelepciune duhovniceasca, spune in canonul 74: "Cel carui i s-a incredintat de la iubirea de oameni a lui Dumnezeu, puterea de a lega si a dezlega, nu se va osandi pentru micsorarea timpului canonisirii, pentru cel care se pocaieste, marturisindu-se de buna voie, caci unul ca acesta ajunge degrab iubirea de oameni a lui Dumnezeu".

Deci, da libertate duhovnicului sa-l canoniseasca cu oprire de la impartasit dupa cum crede el. Duhovnicul tine cont de o serie intreaga de elemente. Mai intai de toate, va spun inca o data aici: chiar faptul ca vine la marturisire este un canon pe care il face. El vine cu emotie. Trebuie sa discuti toate lucrurile foarte intim, caci sunt numai de el stiute. Si aici, la spovedit, trebuie sa le spuna tare. Bineinteles, duhovnicul trebuie sa respecte cu foarte multa dragoste pe cel care spune lucruri foarte grave. Pentru ca daca scapa unul de la inec, de la o apa pana la gat, e un merit. Dar nu-i mai mare meritul ca l-ai scapat pe altul de la o apa foarte adanca? Este o bucurie pentru cel salvat; si nu-i mai arde sa-l certe, ca de ce e ud? Adica, duhovnicul l-a salvat pe cel care-si spune pacatele.

Duhovnicul tine cont care au fost imprejurarile pacatelor. Faptul ca el spune cu o foarte mare rupere de inima, e cel mai important, atunci el ajunge degrab iubirea de oameni a lui Dumnezeu, si nu trebuie sa-l mai opresc. Va dau un exemplu dintr-o intamplare a vietii mele de duhovnic. M-am trezit in Sambata Pastilor cu un maramuresan batran, cu sarica pe el: "N-o, domn' Parinte, am venit sa ma marturisesc, sa ma grijesc!" Cine era acest batran? In satul lui era un om foarte insemnat. De 30 de ani nevasta lui se facuse adventista. Era un curent de adventisti foarte puternic acolo. Si toti adventistii vroiau sa-l prinda pe badea Ioan, care era foarte reprezentativ, ca prin el, sa dea lovitura satului. Insa el se tinea de Biserica, si nu au reusit aia sa-l doboare. El apara pozitia ortodoxa, numai prin faptul ca nu se ducea la dusmani. Eu, n-am de lucru, in spovedanie, si l-am intrebat: "Ai postit?", ca vroia sa se impartaseasca. Maine erau Pastile. "No, domn parinte! Am mancat si ieri de frupt!", i n Vinerea Mare, ca era in spital.

Acum, am zis eu, ce faci Arsenie? Sigur, ce ar face Hristos? Omul asta de 30 ani apara credinta adevarata, ortodoxa, si acum ma cramponez ca a mancat omul acesta o bucatica de cozonac, data de pomana, pentru ca era strain? "Bine, bade Ioane, sa postesti pana maine!" SSi pana maine mai erau cateva ceasuri, ca sa zic ca i-am dat un canon, si l-am impartasit.

Vedeti, faci un mare pogoramant, dar pe ceva. Nu l-am oprit dupa canoane, si am tinut cont de starea lui sufleteasca, de lupta care o da de ani de zile. Pentru ca, trebuie sa spun, dar cu teama, ca nu prea vad ca singur postul ar da nadejde de mantuire. Smerenia adanca din inima noastra si nedusmania este nadejdea de mantuire a noastra. Postul este recomandat ca o stare de nevointa si ca stare fiziologica, ca elimina toxinele, si e foarte bun. Dar ne intalnim cu fel de fel, si foarte multe cazuri, cand nu s-a postit, ori sunt bolnavi, ori sunt pe drum.

Vedeti, trebuie sa ai intelegere. Daca duhovnicul tine cont de intensitatea pocaintei fiului, el se considera ajuns.

Unul s-a dus la spovedit, cu pacate grele. Parintele i-a dat un canon foarte usor si zice: "Parinte, parinte, e usor pentru mine, pacatosul! Doar atat sa fac eu?" Duhovnicul i-a scazut si din ce i-a dat. "Parinte, ce faci?" Si i-a plesnit inima, si a murit din ravna ca el nu merita acest lucru. Dar duhovnicul a fost iscusit.

Asadar, canoanele raman ca niste mari faruri de orientare: "Uite, domnule, pacatul dumitale, ca te oprea de la impartasit douazeci de ani", cum e cazul cu avorturile. Dar sunt atat de multe posibilitati ca sa-l usurezi. Sfantul Ioan Gura de Aur, zice: "Ani vrei sa-i dai? Nu, vindeca-i rana!" L-ai oprit atatia ani, dar el tot asa a ramas, nevindecat. Lupta mare este sa-i vindeci rana.

Se sfideaza jertfa de pe Golgota cand preotii duhovnici refuza sa dezlege pe cei cu pacate grele si care se caiesc. Este o enorm de mare greseala. Poti sa-l opresti de la impartasit dar nu ca sa nu-l dezlegi de pacate. De cate ori sa iertam? a intrebat Sfantul Petru. De saptezeci de ori cate sapte. Ceea ce inseamna: permanent. Dar numai daca se caieste permanent, ca n-are voie nimeni sa desfiinteze iadul ca-i milostiv Dumnezeu.

- Exista vreo categorie de oameni care nu se pot mantui, de exemplu actorii?

- Draga, numai dracul nu se poate mantui. Acesta-i raspunsul. Deci, nu mai puneti nici o intrebare de felul acesta. Conditia este sa se pocaiasca. Daca a omorat o mie de oameni, se spovedeste, se caieste, plange, Dumnezeu il iarta. Jertfa de pe Golgota s-a facut pentru mantuirea lumii, nu numai a unora, pentru toti. Daca nu vor, nu vor ei, dar pot sa se mantuiasca.Mantuitorul nu S-a rastignit numai pentru o categorie de greseli, ci pentru tot ce este greseala pe pamant. Mai mare pacat decat a facut Iuda nu exista, ca sa-L tradezi chiar pe Dumnezeu constient. Si totusi il ierta si pe el daca nu se spanzura. Un sfat pe care-l dau duhovnicilor este sa-i iubeasca pe fiii lor asa cum sunt.

M-am dus la o manastire unde aveam doi fii duhovnicesti, adusi de mine la manastire, si i-am intrebat: cum canonisiti?Zice: noi, pe cei cu douazeci de avorturi, nu-i dezlegam de pacate! Si ce faceti cu ei, ii trimiteti la Arsenie? Nu-l impartasesti imediat, dar de dezlegat il dezlegi.

- Cand e vorba de oameni care nu parasesc pacatul, tot ii dezlegati?

- Dezleg de cate ori vin si se spovedesc ca n-a respectat.

- Daca un om nu merge la Liturghie Duminica - el, de fapt, spune ca il intreb eu, nu vine sa-mi spuna ca nu merge Duminica la biserica - in cazul acesta eu nu-l dezleg si-l pun in situatia sa mearga si-apoi se prezinta si stam de vorba, dupa ce-mi face dovada ca merge!

- Eu n-am cum sa nu-l dezleg; ca el se spovedeste ca n-a fost, ca un pacat. Dar ii spun marea lui greseala de a nu se duce la biserica si-i explic putin importanta Sfintei Liturghii, ca-l umple de har.

- Daca-i fumator nu-l dezleg!

- Eu il dezleg. Dar nu spune: "Sunt fumator", nu vorbi asa. Spune: "Am fost fumator". Cuvantul "sunt" inseamna continuitate. Contez pe o explicatie care le-o dau in legatura cu gravitatea pacatului: "iti dai seama dumneata cum lucreaza ca sa te distruga, intr-o forma tainica, aceasta patima si te tranteste cand ti-e lumea mai draga. Deci trebuie sa te lasi de ea, ca ma pui pe mine in situatia sa te dezleg fals, si eu n-o fac. Si zice: "Am inteles, parinte!"

- El a inteles pe moment!

- In fata mea el hotaraste sa se lase si s-ar putea ca el sa nu mai greseasca.

- Eu nu contez pe hotarari spontane!

- Nici nu raman asa fix, nu opresc pocainta lui pe loc. Sistemul meu este sa fiu mai ingaduitor, dar sa atac pacatul cu orice chip, si sa-l pun in situatia sa fie si el impotriva. Daca el este impotriva, este pe cale. Mila lui Dumnezeu il ajuta.

- Femeile au inceput sa poarte sterilet!

- Este mutilare! Sa-l scoata imediat!

- Daca nu-l scoate nu o dezleg!

- Acum depinde cat este de sincera. De aceea s-a pus intrebarea de Sfantul Petru: De cate ori sa iertam?... De saptezeci ori cate sapte. Dar nu pleaca de la mine pana nu imi spune: "Nu mai fac". Insa nu am voie sa ma bag mai departe! Daca se intampla sa moara, ce faceti?

- Daca se intampla sa moara inseamna ca Dumnezeu nu l-a invrednicit sa primeasca dezlegarea si ceea ce nu i-am oferit eu, ii socoteste Dumnezeu, ca are voie.

- Are voie, dar numai ce dezleaga preotii si episcopii, dezleaga si Dumnezeu! Si sunt cazuri destul de multe cand se intampla sa moara.

- In caz de neintelegere intre soti, ce putem face? Am intalnit un caz, un tanar mi-a spus ca sotia lui ii face farmece, ii pune lucruri toxice in mancare; spune ca nu mai pot trai impreuna, si totusi asteapta un copil de la ea.

- Draga, o suporta pana cand gaseste un motiv binecuvantat de despartire. Trebuie s-o duca mai departe. Si sunt mai multe cazuri de felul acesta. O duce mai departe si pe considerente ca "Ce stii tu, barbate, ca nu-ti vei mantui femeia?" Sau invers. Nu sunt decat patru motive ca sa se poata da divort:

1. Daca e caz de adulter, cum zice Mantuitorul.

- Femeia poate da divort daca-l prinde pe barbat?

- E libera si ea. Are dreptul ei. E fiinta libera cu Edictul de la Milan. A incetat dragostea, a incetat si familia.

2. Daca vrea sa omoare unul pe celalalt, si a simtit ca vrea sa-l omoare, fie prin otravire, fie prin impuscare. Atunci trebuie sa se desparta, decat sa faca crima. De ales insa, sa nu fie un simplu accident - s-a intamplat ca a intors facaletul, sau te miri ce...

3. Daca a trecut la secta unul din soti, a cazut in erezie, si cu influenta mare sa-l racoleze pe sot. Celalalt are voie sa se desparta, decat sa cada in anatema.

4. Daca pleaca la manastire, dar cu acordul amandorura si cu divort.

Si in caz de adulter, daca intervine o iertare totala, atunci sa se pocaiasca persoana in cauza.

- Dar cand nu are motiv canonic de despartire?

- Preotii, cunoscatori ai canoanelor - cel putin, cele care sunt mai discutate, trebuie cunoscute cu orice chip - apreciaza si el lucrul acesta.

Daca a incetat dragostea si este o intindere acolo, si e un betiv notoriu, vine cu femeile in casa peste sotie. Vedeti, adica nu apreciem noi ca e canonic? V-am spus, daca il prindem in unul din aceste patru motive pe unul din ei, suntem liberi sa dezlegam. Am ajuns in situatia sa le spun: "Divorteaza, domnule, si gata!"

- Femeile se mai pot casatori?

- Se pot recasatori, daca nu sunt ele vinovate. Daca au fost ele rele, nu se pot recasatori. Dar, din doua rele alegi raul cel mai mic; suntem in situatia de a-i cununa, ca altfel traiesc in pacat.

- In caz de avort cum sa procedam?

- Nu putem accepta cu nici un chip, cu riscul ca-si pierde credinta ortodoxa. Nu putem accepta la o femeie sa faca avort. E un pacat mare. Si nu-i vorba de faptul ca a omorat un om, dar a ucis un om nebotezat. Le-am facut o teorie de au inceput sa planga. Dumnezeu insa, asteapta pocainta oamenilor, nu timpul. Pentru ca Dumnezeu a iertat de la primele cazuri. Femeia pacatoasa, aduceti-va aminte. Si mereu trebuie sa ne intrebam ce-ar face Iisus Hristos in cazul acesta. Mantuitorul a vrut sa mantuiasca lumea, oamenii caindu-se, ca nu se poate fara pocainta. Acesta e actul material prin care se vede cainta unui om: marturisirea. Chiar intr-o observatie, la Sfantul Vasile cel Mare, se zice: "Se dadeau canoane mari pentru ca era si credinta mare". Noi nu ignoram canoanele, dar, totusi, traim un moment istoric al nostru. Eu, azi, spovedesc, acum stau de vorba cu penitentul. Si va rog sa ma credeti ca nu am oprit mai mult de trei ani de la Sfanta Impartasanie, chiar si pe cei cu avorturi.

- Femeia zice: "Nu depinde de mine sa nu fac avort, de barbatul meu!"

- Parinte, din momentul in care ea spune si ii pare rau, eu o dezleg. Insa le spun: "Mai bine mori, dar asa ceva sa nu mai faci!" Si vai de barbatul ala, la urma urmei. Dar ea, saraca, vrea sa se planga, nu trebuie sa plece descurajata de faptul ca nu s-a rezolvat problema. Apoi, il luam in pomenire si pe barbatul ei, caruia ii transmitem mustrari, sa se opreasca de la acest mare pacat.

- Vin oameni sa-si marturiseasca pacatele, dar nu-si schimba viata, nu se transforma.

- Daca nu se schimba, nu-l impartasesti imediat, dar de dezlegat il dezlegi de pacate. Nu trebuie alungat.

In ce priveste cainta am sa va spun o istorioara: cand au cazut ingerii din cer, un inger n-a fost cu Lucifer, dar nu a fost nici cu ingerii care au ramas buni. Lucifer a fost trimis in iad cu ceata lui, iar ingerul acesta a ramas neutru. Dupa ce s-a facut aceasta alegere, cu forta si cu viteza divina, el si-a dat seama ca a gresit, dar cerurile s-au inchis si el a ramas pe afara; si s-a rugat sa-l primeasca, si nu l-a primit in cer, dar Dumnezeu i-a pus o conditie: "Sa-mi aduci ce-i mai scump pe pamant!" - ingerii erau cazuti inainte de crearea omului, dar treceau miile de ani si el ar fi ramas tot pe afara, asa incat avea o bucurie, ca totusi are o sansa.

Si s-a pogorat in adancurile oceanelor si a adus el mai scump margaritar. Nici nu s-a uitat la el Cerul. Nu l-a primit. - Dar, cand lupti duhovniceste si nu castigi, ai castigat necastigarea: faptul ca tu stii ca nu ai castigat, deja esti castigat! Deci, esti deasupra luptei.

Cand a vazut ca nu l-a primit Cerul, s-a desteptat ingerul: "Stai! Lui Dumnezeu nu-i trebuie lucruri materiale!"

La un rau doi copii se scaldau si, in joaca lor, unul a cazut si era sa se inece, iar celalalt a sarit sa-l salveze - s-au inecat amandoi. Si ingerul a luat inima copilului salvator si s-a suit cu ea la cer. Si Cerul nu s-a deschis! - Vezi cat de invatat era ingerul acum?

Mergand el prin lume a vazut intr-o padure un batran care-si plangea pacatele langa un copac. Dar ingerul ii vedea lacrimile ca de foc. Si a luat o lacrima din aceea si a fugit cu ea la cer. Dumnezeu l-a primit imediat! - Cel mai scump lucru de pe pamant este lacrima pocaintei!

- Spuneti-ne ceva despre Taina Sfantului Maslu

- Va spun un lucru sa stiti. Va rog sa tineti la chestia asta foarte mult. Nu se poate face Sfantul Maslu cu un singur preot. Macar cu doi. Adica sa fie la plural, stii? Taina respectiva se intemeiaza pe cuvantul Scripturii: "Mergeti la preoti". Nu la preot.

Sursa:Parintele Arsenie Papacioc - Despre Sfintele Taine