Filmulete Izvorul Tamaduirii - Fragmente din Sfanta Liturghie ;21 aprilie

In fiecare an, în vinerea din Săptămâna Luminată, după Învierea Domnului, se prăznuieşte Izvorul Tămăduirii, una dintre marile sărbători dedicate Maicii Domnului, cea care este izvor tămăduitor al tuturor bolilor sufletești și trupești.

Praznicul aminteşte de o minune săvârşită de Maica Domnului la Constantinopol. 

Cu puţin înainte de a ajunge împărat, Leon cel Mare (457 – 474) se plimba printr-o pădure de la marginea oraşului, când întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă. Ostenelile lui Leon sunt zadarnice: nici un fir de apă. Atunci aude glasul Maicii Domnului: „Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure şi luând cu mâinile apă tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. Leon face cum i se spune şi îşi recapătă vederea. În amintirea acestei minuni, când ajunge împărat Leon ridică lângă acel izvor o biserică.

Invierea Domnului - A treia zi de Pasti; 18 aprilie

Predica Parintelui Petru Ciprian Pricop

Invierea Domnului - A doua zi de Pasti; 17 aprilie

Predica Parintelui Mircea Pricop 

Filmulete Slujba Invierii, Utrenia si Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie a Coborarii la Iad a Mantuitorului; 15-16 aprilie

Parintele Petru Ciprian Pricop a dat citire Pastoralei  la Învierea Domnului, anul 2017

Iubitului cler, cuviosului cin monahal şi poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace şi bucurie, iar de la noi, arhierească binecuvântare. Hristos a înviat! 

IPS TEODOSIE

Pastorala IPS Teodosie la Învierea Domnului, anul 2017

Hristos Cel înviat – Lumina și Învierea noastră

Iubitului cler, cuviosului cin monahal şi poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace şi bucurie, iar de la noi, arhierească binecuvântare

Iubiţi credincioşi,

Hristos a înviat!

Adevărată este bucuria întregii lumi şi a universului întreg pentru Sfânta Noapte de Înviere. Dumnezeul-Om, Cel mai blând şi mai bun dintre toţi, a suferit moarte de bună voie pentru noi, iar după trei zile, „a nimicit durerile morţii”[1] şi a înviat cu slavă pentru a purta umanitatea Sa la cerurile iubirii lui Dumnezeu.

Hristos Mântuitorul este acum și aici, dar și  pretutindeni, mereu prezent în inimile noastre, luminând din această noapte cu Jertfa și Învierea Sa, pe Sfintele Altare ale bisericilor din Lumina pe care El a trimis-o din cer la mormântul Său.

Dacă Hristos Cel înviat este Lumina lumii venită din cetatea Sionului ceresc, constatăm cu uimire și cu bucurie că și Ierusalimul rămâne cetatea cea pământească a Sionului, unde Patriarhul Ierusalimului primește, ca prin fulger, în Sâmbăta cea Mare, Lumina cea nematerială, sfântă și veșnică, în care S-a îmbrăcat Hristos prin Înviere. Razele acestei lumini ajung în toate bisericile ortodoxe, ca toți să devenim fii ai Luminii și să clădim biserica sufletului nostru, prin fapte bune. Așadar, este cea mai sfântă noapte de pe pământ, din cer și din istorie. Este noaptea în care omenirea, împovărată de durerea și întunericul morții, primește darul Luminii veșnice a lui Hristos, din iubirea veșnică a Tatălui și a lui Hristos Însuși, care-i înveșnicește în bine pe toți cei care o primesc. Dar acea lumină lină, harică, venită din haina de lumină a lui Hristos Cel Înviat și preaslăvit de-a dreapta Tatălui în ceruri, fiind mai presus de fire și de puterea noastră de percepere, în condiția vieții trecătoare și a trupului muritor, iată, a devenit lumină materială și făcliile pe care le-am aprins sunt prelungiri, pentru fiecare dintre noi, ca mărturisire a Învierii din morți a Dumnezeului nostru și a învierii noastre.

Noi, oamenii, suntem icoana lui Dumnezeu. Precum Dumnezeu, prin comuniunea celor trei Persoane, este iubire desăvârșită și lumină întreită, tot așa familia, care are tată, mamă și fii, trebuie să fie o comuniune luminată și întărită necontenit de iubirea și harul Sfintei Treimi, revărsate acum prin Fiul coborât din cer și întrupat, răstignit, îngropat și înviat, Cel ce ne ridică și ne susține în comuniunea Sfintei Treimi pentru veșnicie.

Iubiți fii duhovnicești,

Învierea Mântuitorului nostru este dovada că trupul omenesc a fost răscumpărat din robia morții, este temeiul credinței noastre în nimicirea morții, este proba fără de îndoială că viața noastră este cuprinsă în viața lui Hristos, care rămâne așa până la sfârșitul veacurilor și noi cu El.

Întreaga istorie a omenirii este pecetluită cu acest adevăr că omul trăiește veșnic în Dumnezeu. Învierea cu Trupul a lui Hristos este temeiul iubirii răscumpărătoare pentru om din partea lui Dumnezeu.

Aceasta implică însă și din partea noastră, a oamenilor, un răspuns iubitor pe măsură. Se cuvine să-L iubim pe Hristos în așa măsură încât și  noi să ne dăm viața din iubire pentru El, împlinindu-i porunca „de mă iubiți, păziți poruncile Mele” (Ioan 14, 14). Iar această poruncă supremă este dată Apostolilor, de a duce totdeauna și pretutindeni Lumina Învierii în inimile oamenilor până la marginile pământului. De această bucurie s-au învrednicit înaintașii noștri, căci în Dobrogea apostolică a fost adusă de Cel Întâi Chemat, Sfântul Apostol Andrei.

Aici a răsărit pentru prima dată lumina Învierii lui Hristos. Aici s-a aprins flacăra credinței, căci cel trimis la strămoșii noștri, însetați de adevăr și de viață, au primit lumină cerească cu care s-au îmbrăcat și s-au hrănit.

Prin Hristos Cel înviat omul trăiește veșnic în Dumnezeu, încât nici diavolul care a semănat moartea, nici stihiile acestei lumi nu mai pot stinge Lumina cea veșnică aprinsă în întunericul acestui veac: Învierea Domnului nostru.

Referitor la Înviere, Sfântul Părinte Ioan Gură de Aur rostește răspicat să nu fim nepăsători și nerecunoscători față de binefacerile pe care le-am luat prin Învierea Domnului, căci, acum, trebuie să avem mai mare grijă pentru suflet, ca nu cumva trupul întărindu-se peste suflet, să-l facă mai neputincios. Astfel, nu cumva purtând grijă pentru rob, adică de trup, să ne lenevim în a avea grijă de stăpân, adică de suflet. Nevoința noastră duhovnicească trebuie să rămână în lucrare pentru toată viața.

Ziua Învierii este, cu adevărat, momentul crucial al omenirii, în care toate sărbătorile se îndreaptă către o țintă. Ținta aceasta este Hristos, ridicat cu Trupul de-a dreapta Tatălui în demnitatea cea mai înaltă, aceea de făptură nouă,  îndumnezeind firea Sa omenească, care este și a noastră.

Învierea este rădăcina nestricăciunii. Prin Înviere, firea omenească și-a dobândit curăția și puterea de a se împotrivi păcatului. Această stare s-a transmis de la Hristos tuturor celor ce-L urmează pe El. Numai Iisus Cel răstignit și înviat, spune Sfântul Sofronie al Ierusalimului, poate să ne aducă Tatălui ca jertfă,  pe noi  cei răscumpărați prin moartea și Învierea Sa, și să schimbe modul nostru de viață după modul lucrării Lui, care săvârșește cele omenești într-un mod nou și minunat.

Prin Înviere, Hristos îmbină în Sine starea Celui jertfit cu a Celui împlinit de viața dumnezeiască, deplin manifestată în umanitate. Noi purtăm totdeauna în trup moartea lui Iisus ca și viața Lui să se arate în trupurile noastre, ne spune Sfântul Apostol Pavel, „căci pururea noi cei vii suntem daţi spre moarte pentru Iisus, ca şi viaţa lui Iisus să se arate în trupul nostru cel muritor” (II Corinteni 4, 10-11).

Iubiți credincioși,

Nici o sărbătoare bisericească nu influențează cu atâta intensitate sufletul omului ca  cea a Învierii. Sfințenia acestei sărbători este prelungire din sfințenia Celui coborât din cer, pătimitor, răstignit, omorât, dar și înviat. De aceea, lumânările ce se aprind peste tot, arată că Lumina vine din cer pe pământ și unde este Lumină întunericul se risipește. Cuvintele de biruință ale Învierii lui Hristos pătrund în inimile celor prezenți și topesc întunericul și îndoiala, „precum se topește ceara de la fața focului”. Păcătoșii pier de la fața lui Dumnezeu, iar drepții se veselesc. Hristos ne-a ridicat la cele cerești și ne-a redat demnitatea care rămâne în veci.

Învierea lui Hristos rămâne un fapt unic, ce nu se repetă, dar care creează o permanentă bucurie a Bisericii și a credincioșilor. Ea este nu doar o revenire la viața de dinainte de păcat a omenirii, ci este o înnoire desăvârșită a oamenilor, care, prin prezența luminii harului și a lui Hristos Însuși în viața lor, devin ei înșiși ca niște îngeri de lumină ai Împărăției cerurilor. Viața noastră, a oamenilor răscumpărați și ridicați prin Învierea lui Hristos, devine o realitate de netăgăduit, suntem făpturi noi, căci Însuși Hristos locuiește în noi și noi în El. Această lucrare se împlinește însă în Biserică, unde noi devenim biserici vii, purtând în trupurile și în sufletele noastre arvuna Învierii.

Învierea ne aduce împlinirea persoanei noastre și, totodată, relația de comuniune neîncetată cu Cel ce rămâne Viața și Învierea noastră. Noi am suferit o îndoită moarte, căci Adam a murit și cu trupul, și cu sufletul; a murit „și cu firea, și cu păcatul,” spune Sfântul Ioan Gură de Aur. De aceea, Învierea ne aduce ridicarea sufletelor din moarte, adică din despărțirea de Dumnezeu, și, în același timp,  înnoirea trupurilor. Pentru Hristos, este o singură moarte și o singură înviere. El moare doar cu Trupul și înviază doar cu Trupul. Pentru noi, oamenii, există o dublă înviere: aceea a ridicării sufletului din păcat, ceea ce înseamnă o înviere spirituală, și a trupului din moartea cea stricăcioasă întru starea cea nestricăcioasă și veșnic nemuritoare.

Dreptmăritori creștini,

Ca urmași ai ucenicilor Sfântului Apostol Andrei, noi trebuie să simțim fiorul acesta al Luminii Învierii venită pe mare, cum a fost adusă odinioară de Sfântul Apostol Andrei, ca o mare binecuvântare, care ne copleșește pe toți . Așa cum marea pare nesfârșită, cu valurile ei mai line sau mai învolburate, așa este viața noastră. Precum marea rămâne statornică, deși valurile parcă vor să o scoată din matca ei, așa să rămână și viața noastră.  Deși ispitele, necazurile sau strâmtorările vor să ne scoată din matca vieții în Hristos, prin lumina Învierii trebuie să rămânem statornici în legătura cu Hristos.  Astfel, această lumină ne unește cu Hristos, și prin Hristos cu Tatăl și cu Duhul Sfânt.

Să răspândim fiecare dintre noi lumina primită, împrejurul nostru. Să ne oferim unul altuia lumina prin credință, prin nădejde, prin dragoste, prin statornicie, prin rugăciune, prin curăție, prin adevăr și prin biruință necontenită asupra răului.

Hristos a înviat ca și noi să rămânem cu viața noastră întru El. Prin Înviere, Lumina Sa se sălășluiește în noi și noi în El, și împreună avem împărtășire către Tatăl Cel ceresc, căci prin Lumina învierii Sale, cu care a preaslăvit firea noastră omenească, viața noastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu.

Având și anul acesta bucuria ca din pământul apostolic al Dobrogei să vă îmbrățișez pe toți păstoriții mei, vă doresc ca sfintele sărbători de Paști să vă găsească cu sufletul aprins de credință, curățiți de păcate și doritori ca Lumina lui Hristos să vă îmbrace sufletul,  ca să rămâneți fii ai Luminii, fii ai Învierii, fii ai păcii și ai dragostei.

Al vostru Arhipăstor,

pentru tot binele doritor

şi către Hristos Cel înviat rugător,

† TEODOSIE

ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

Iubirea răstignită învinge păcatul, iadul și moartea (Pastorală de Sfintele Paști – 2017)

† DANIEL
PRIN HARUL LUI DUMNEZEU
ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,
MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,
LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI
ŞI
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER
ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,
IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI

„Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad”
(Sfântul Ioan Gură de Aur, Cuvânt de Sfintele Paşti)

Hristos a înviat!

Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi,

Iubiți credincioși şi credincioase,

Învierea Domnului nostru Iisus Hristos este, în același timp, biruinţă asupra păcatului neascultării lui Adam, asupra morţii şi asupra iadului, pentru că trupul lui Hristos din mormânt nu a cunoscut stricăciunea sau descompunerea, iar sufletul Lui care a coborât la iad nu a fost reţinut acolo. Biruinţa Domnului Iisus Hristos asupra păcatului neascultării lui Adam, prin care a venit în lume moartea (cf. Facere 3, Romani 5, 12 şi 14 şi 6, 23), este prezentată de Sfântul Apostol Pavel în Epistola către Filipeni, în care se spune că Iisus Hristos „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-se până la moarte, şi încă moarte pe cruce” (Filipeni 2, 8). Părintele Dumitru Stăniloae spune, în acest sens: „chenoza Fiului lui Dumnezeu, prin asumarea firii noastre şi prin acceptarea morţii, este inițiativa Lui spre restabilirea comuniunii Sale, ca Dumnezeu, cu noi (oamenii), dar şi spre restabilirea comuniunii Sale, ca om, cu Tatăl şi prin aceasta şi a noastră cu Tatăl, în El”[1].

De aceea, Dumnezeu L-a înviat pe Iisus din morţi şi „I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume; ca întru numele Domnului tot genunchiul să se plece, al celor cereşti şi al celor pământeşti şi al celor de dedesubt şi să mărturisească toată limba că Domn este Iisus Hristos, întru slava lui Dumnezeu-Tatăl” (Filipeni 2, 9-11).

Taina Învierii Domnului Iisus Hristos ca biruinţă asupra iadului şi asupra morţii a fost profețită cu sute de ani înainte de către psalmistul şi prorocul David în Psalmul 15, unde se spune: „Nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tău să vadă stricăciunea” (Psalmul 15, 10).

Sfântul Apostol Petru, în predica sa din ziua Pogorârii Sfântului Duh şi a constituirii Bisericii în Ierusalim, mărturiseşte adevărul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos şi aminteşte că taina aceasta a  fost  prezisă  de  prorocul David, care „mai înainte văzând, a vorbit despre învierea lui Hristos: că n-a fost lăsat în iad sufletul Lui şi nici trupul Lui n-a văzut putreziciunea. Dumnezeu a înviat pe acest Iisus, Căruia noi toţi suntem martori” (Fapte 2, 29-32).

Despre scopul coborârii Domnului Iisus Hristos la iad cu sufletul, ne vorbește Sfântul Apostol Petru în prima sa Epistolă, zicând: „Hristos a suferit o dată moartea pentru păcatele noastre, El Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a coborât şi a propovăduit şi duhurilor ţinute în închisoare (în iad)” (1 Petru 3, 18-19; vezi şi Apocalipsa 1, 18). Aici iadul, ca închisoare pentru suflete, este înțeles ca fiind un spaţiu întunecos în interiorul pământului, dar şi ca stare spirituală de însingurare şi suferință a sufletului după moartea fizică a trupului omului.

Adevărul coborârii Mântuitorului Iisus Hristos la iad cu sufletul este menționat în slujbele ortodoxe din sărbătorile perioadei Penticostarului (de la Paşti până la Rusalii) de peste 200 de ori, iar în slujbele din duminicile întregului an liturgic, de peste 150 de ori[2].

Biruinţa Domnului Iisus Hristos asupra iadului este menţionată mai ales în cântările Canonului Sâmbetei celei Mari, ale Canonului Învierii şi în Stihirile Învierii din Săptămâna Luminată[3].

În Cuvântul de învățătură al Sfântului Ioan Gură de Aur care se citeşte la slujba din noaptea Sfintelor Paşti este descrisă biruinţa Domnului Iisus Hristos asupra morţii şi asupra iadului, în cuvinte de o rară frumusețe, astfel: „Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. […] A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Înviat-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte”[4].

Sfânta Scriptură ne arată că, prin pogorârea sau coborârea în iad cu sufletul Său unit cu dumnezeirea Sa, Hristos-Domnul a predicat Evanghelia mântuirii tuturor sufletelor ţinute în închisoarea iadului (cf. 1 Petru 3, 18-22) din cauza păcatului neascultării strămoșilor Adam şi Eva, prin care a intrat în umanitate moartea, ca despărţire a omului de Dumnezeu – Izvorul vieţii veşnice şi apoi ca despărţire a sufletului de trup.

Însă, aşa după cum nu toţi oamenii care au ascultat Evanghelia lui Hristos în timpul vieţii pământeşti au crezut în El, tot aşa nici toţi cei aflați în iad n-au primit cu credință Evanghelia prezenţei Sale luminoase, iubitoare şi preaslăvite[5].

De altfel, Sinaxarul din Slujba Învierii, care se citeşte în noaptea Sfintelor Paşti, precizează că: „pogorându-Se la iad, Domnul nu a înviat (ridicat) pe toţi câţi erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; şi sufletele sfinţilor din veac, ţinute cu sila în iad, le-a slobozit şi a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri”[6].

Din acest motiv, şi icoana ortodoxă a Învierii Domnului ne prezintă pe Domnul Iisus Hristos coborând la iad, sfărâmând porțile iadului şi ridicând din moarte şi din iad natura umană robită de păcat şi de moarte, reprezentată simbolic de strămoșii neascultători de Dumnezeu, Adam şi Eva (pictați fără aureolă), şi, totodată, binevestind drepţilor ascultători de Dumnezeu din Vechiul Testament (pictați cu aureolă), Evanghelia mântuirii ca biruinţă a lui Hristos asupra păcatului, asupra morţii şi asupra iadului.

Sfânta Scriptură ne arată că rostul coborârii Domnului Iisus Hristos la iad, adică la starea de robie a sufletelor celor decedați, a fost „ca să surpe prin moartea Sa pe cel ce are stăpânirea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe aceia pe care frica morţii îi ţinea în robie toată viaţa” (Evrei 2, 14-15).

Astfel, Hristos Cel răstignit, mort şi înviat este Domn sau Stăpân şi peste cei morţi şi peste cei vii, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, zicând: „pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii” (Romani 14, 9; vezi şi Efeseni 4, 8-10; Filipeni 2, 7-11).

Despre biruința lui Hristos Cel răstignit şi înviat asupra iadului şi asupra morţii vorbeşte şi cartea Apocalipsei, în care Hristos-Domnul spune: „Eu sunt Cel ce sunt viu. Am fost mort, şi, iată, sunt viu, în vecii vecilor, şi am cheile morţii şi ale iadului” (Apocalipsa 1, 18). Explicând această biruinţă a lui Hristos, părintele Dumitru Stăniloae spune că: „primul pas al lui Hristos în iad a fost ca biruitor”[7]. Totodată, el precizează că „iadul este existenţa chinuită pe planul eternității. Este deficienţa spiritului, deformarea, fără speranţă de îndreptare, a vieţii sufleteşti. Este neputinţa spirituală împreunată cu disperarea, produsă de conştiinţa veşnicei perpetuări a acestei stări. E neputinţa iubirii, a comuniunii”[8]. 

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

De ce trebuie să mărturisim noi adevărul Învierii Domnului Iisus Hristos ca biruinţă asupra păcatului, asupra morţii şi asupra iadului?

Pentru că iubirea milostivă şi smerită a lui Hristos pentru noi, oamenii, este mai tare decât păcatul, decât moartea şi decât iadul, ca forme de existenţă egoistă, însingurată şi nefericită. În acest sens şi Biserica Domnului Iisus Hristos, unită cu El prin harul Sfântului Duh, este mai tare decât porțile iadului (cf. Matei 16, 18). De ce? Pentru că Biserica lui Hristos este comuniunea sfântă şi veşnică a oamenilor cu Preasfânta Treime, Izvorul vieţii şi al iubirii veşnice (cf. 2 Corinteni 13, 13)

Prin Răstignirea şi Învierea lui Hristos se dezleagă blestemul care lega sau robea întreg neamul omenesc ca urmare a păcatului neascultării protopărinţilor Adam şi Eva (cf. Facerea 2, 17). Aşadar, deși din cauza păcatului neascultării de Dumnezeu a strămoşilor neamului omenesc toţi oamenii mor în Adam, totuşi, prin darul ascultării smerite a lui Hristos Cel răstignit pe Cruce, toţi oamenii vor învia în Hristos (cf. 1 Corinteni 15, 22 şi 52). Învierea tuturor oamenilor este, deci, darul exclusiv al lui Dumnezeu, însă fericirea sau nefericirea fiecărui om după învierea universală şi după judecata finală depinde de credinţa, pocăința şi faptele bune sau rele săvârșite de om în timpul vieţii sale pe pământ (cf. Ioan 5, 28-29).

Iubiţi frați şi surori,

Invidiat şi prigonit de cărturarii şi fariseii care pierduseră în mare parte capacitatea de a simţi prezenţa lui Dumnezeu în istorie, trădat şi vândut de ucenicul robit de patima iubirii de arginţi (Iuda Iscarioteanul), judecat sumar şi superficial de către Ponţiu Pilat care pierduse simţul dreptăţii, părăsit şi neînțeles de ucenicii sau prietenii descurajați din prea multă teamă, Iisus, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor, a fost răstignit pe Cruce, între doi tâlhari făcători de rele.

Sfintele Evanghelii ne arată, însă, că, înainte de răstignire şi moarte, Iisus nu a răspuns la violenţă cu violenţă, refuzând folosirea sabiei pregătită de Simon-Petru (cf. Ioan 18, 10) şi nu a răspuns la răutate cu răutate, ci S-a rugat pentru iertarea ucigaşilor Săi, zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34).

Sfântul Apostol Pavel ne învață că prin puterea Crucii Sale sau a iubirii Sale smerite şi jertfelnice, Domnul Iisus Hristos a biruit şi duhurile rele sau necurate încât „dezbrăcând (de putere) începătoriile şi stăpâniile (diavoleşti), le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin Cruce” (Coloseni 2, 15).

Învăţăm din acest adevăr al biruinţei lui Hristos Cel răstignit şi înviat că numai cu ajutorul lui Dumnezeu, numai uniţi cu Hristos prin rugăciune, prin Sfintele Taine şi prin împlinirea poruncilor Lui în viaţa noastră, putem birui şi noi păcatul, iadul şi pe diavolul, ca forme de existenţă egoistă, pentru a dobândi apoi raiul, adică mântuirea şi viaţa veşnică, prin unirea noastră cu Hristos şi cu Sfinții Lui, în iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.

Când sufletul omului se umple de gânduri rele, de viclenie, de ură, de invidie şi de violenţă, atunci el se deschide spre iad (cf. Psalmul 87, 3). Însă, când sufletul omului se umple de pocăinţă smerită şi iertare sinceră, de pace şi de iubire milostivă, atunci el se deschide spre rai. De aceea, Mântuitorul Iisus Hristos ne învaţă că „Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru” (Luca 17, 21).

Credinţa noastră în biruinţa lui Hristos Cel înviat asupra păcatului, asupra morţii şi asupra iadului ne întăreşte în lupta noastră cu patimile egoiste individuale sau colective şi în lupta cu duhurile răutăţii (cf. Efeseni 6, 12), care produc adesea deznădejde sau însingurare în suflete, ceartă şi dezbinare în familie şi societate, violenţă şi crimă, conflicte de putere şi războaie în lume ş.a.

Prin urmare, bucuria biruinţei Domnului Iisus Hristos asupra păcatului, asupra morţii şi asupra iadului ne cheamă să ne rugăm şi să lucrăm pentru pace şi viaţă, să aducem bucurie în jurul nostru, ajutând, după putinţă, prin cuvânt şi faptă, pe cei care au nevoie de iubirea şi ajutorul nostru.

Drept-credincioşi creștini,

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a proclamat anul 2017 drept Anul omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti, dar şi Anul comemorativ Justinian Patriarhul şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului pe tot cuprinsul Patriarhiei Române.

Comemorarea Patriarhului Justinian şi al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului este o datorie morală faţă de înaintașii noștri, care în vremuri ostile Bisericii şi religiei în general au mărturisit credința lor în Hristos Cel răstignit şi înviat cu prețul pierderii libertății, sau chiar a vieţii. Totuşi, mulți dintre aceşti apărători şi mărturisitori ai Ortodoxiei în timpul prigoanei comuniste au trăit minunea transfigurării sau a schimbării suferinţei lor fizice în pace şi bucurie spirituală, simțind astfel că puterea Crucii sau a suferinţei pentru Hristos şi Biserica Sa conţine în ea însăşi germenele sau arvuna Învierii, a luminii comuniunii oamenilor cu Dumnezeu – Izvorul vieţii şi al bucuriei veşnice.

Mulţimea mărturisitorilor şi a martirilor credinţei din timpul regimului comunist ne îndeamnă mereu să nu uităm cât de mare a fost suferinţa lor pentru a păstra credinţa vie şi demnitatea poporului român creştin, în vreme de teroare şi prigoană, când puterile diavoleşti ale iadului s-au arătat adesea în ura şi violenţa celor care i-au torturat şi chinuit pe cei aflați în închisorile comuniste. Lumina martirilor trebuie comemorată cu recunoştinţă şi veneraţie, ea fiind totodată izvor de putere spirituală în viaţa şi misiunea Bisericii astăzi.

Cu prilejul Sărbătorii Învierii Domnului, vă îndemnăm să aduceți, prin cuvânt şi faptă bună, bucurie în casele celor orfani, bolnavi, bătrâni, săraci, îndoliaţi şi singuri, astfel încât ei să simtă că iubirea jertfelnică a lui Hristos Cel răstignit şi înviat pentru mântuirea lumii este izvor de lumină, de pace şi de bucurie. Să nu uităm nici pe românii care se află printre străini, departe de Patrie, să-i purtăm în rugăciune şi în iubire frățească.

Ne rugăm Preasfintei Treimi ca Sfintele Sărbători de Paşti să vă aducă tuturor pace şi bucurie, sănătate şi mântuire, adresându-vă totodată salutul pascal: Hristos a înviat!

Al vostru către Hristos Domnul rugător şi de tot binele doritor,

† D A N I E L

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[1] Pr. Dumitru STĂNILOAE, „Teologia Dogmatică Ortodoxă”, vol. 2, ediţia a IV-a, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2010, p. 142.

[2] Cf. Nikolas P. VASSILIADIS, „The mystery of death” («The Saviour» ), Athens, 1997, p. 173.

[3] Vezi Slujba Învierii, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, București, 2010, pp. 22, 38, 81.

[4] Slujba Învierii, pp. 57-59.

[5] Cf. Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentar la 1 Petru 3, 19-20, PG 74, 1016 AB, citat în Nikolas P. VASSILIADIS, „The mystery…”, p. 188.

[6] Slujba Învierii, pp. 44-47.

[7] Pr. Dumitru STĂNILOAE, „Iisus Hristos sau restaurarea omului”, Opere complete, vol. 4, Editura BASILICA a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2013, p. 413.

[8] Ibidem.

Bucurie binecuvantata intru Invierea Domnului Iisus Hristos ! Lumina Sfanta a Invierii sa va aduca pace in gand,iubire in suflet si multa binecuvantare alaturi de cei dragi.Vă aşteptăm la Slujba Învierii începând cu orele 23,30!Hristos a Inviat!

Ziua învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem: fraților și celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le !

Învierea Domnului este cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, un eveniment copleşitor pentru orice om, un mister care s-a petrecut acum două mii de ani, dar care continuă să fascineze întreaga făptura umană, este o realitate care se transmite din generaţie în generaţie, de la un secol la altul ca un izvor de apă vie. Întruparea şi Învierea Fiului lui Dumnezeu sunt fundamentale pentru viaţa oricărui om, deoarece reprezintă începutul şi temeiul mântuirii noastre, prin care a fost distrusă moartea. Suntem neputincioşi să cuprindem în cuvinte şi cu raţiunea minunea în sine, fiindcă depăşeşte posibilităţile noastre de înţelegere. Exemplul cel mai grăitor al tainei praznicului sunt valurile numeroşilor creştini care iau parte la această sărbătoare a bucuriei, a împăcării şi luminii, lumină care potrivit tradiţiei trebuie dusă şi în case.  

Sărbătoarea Învierii - Poezie scrisa de Neli Mihail

E Mare Sarbatoare!
Duminica cea Mare!
Bat clopotele tare
Chemand pe fiecare
La Sfanta Sarbatoare!
Ies Preoti din Altar
Ce-aduc lumina-n dar!
E noaptea Invierii
Iar noi am dat uitarii
Vreo grija, suparare
Ce ne-a marcat mai tare.
E Mare Sarbatoare!
Duminica cea Mare!
Se vad copii in zare
In straie populare,
Cu flori la subtioare
Si-mana lumanare.
Biserica e plina..
Se-asteapta ca sa vina
Acea Sfanta Lumina!
Din strana acum rasuna
Cantarea cea mai buna.
Si-ntreaga adunare
Raspunde-ntr-o suflare.
Mistic toata natura
Aduna-n ea Lumina.
Iar Ingerii coboara
Sa-L vada pe Hristos
Cum Inviat din morti
Vine Biruitor
La omul muritor,
Sa-i pregateasca-n viata
Schimbarea lui la fata!
Mareata e si-ncapatoare
Aceasta Sfanta Sarbatoare.
Si cei care o pretuiesc,
Lumina lui Hristos primesc!
Iisus a coborat la iad
Pe toti cei drepti i-a ridicat
Si nevazut din morti sculat,
El Insusi tainic a Inviat!
E Mare Sarbatoare!
Duminica cea Mare!
Ard mii de lumanari
Din seara pana-n zori
Ce-ti rascolesc fiori..
Pamant, stele si nori
Dau magice culori.
Si luna intr-un colt de cer,
Asteapta plina de mister,
Pe Soarele, Iisus Hristos,
Darul suprem de Luminos!
E Mare Sarbatoare!
Duminica cea Mare!
Crestine nu te-opri
Din drumul tau sa vii,
La Slujba Luminarii
In noaptea Invierii!
Nimeni nu mai e trist,
Momentul a sosit!
Zidirea s-a inviorat,
Natura-ntreaga a vibrat,
Preotii-n Slujba vestea au dat,
Crestini, HRISTOS A INVIAT!
Si toti ne-am bucurat
Crezand cu-ADEVARAT!
Amin!

Lumina lui Hristos
Sta-n omul credincios!
Amin!

Filmulete- Slujba vecerniei cu randuiala scoaterii Sfantului Epitaf ; 14 aprilie

Filmulete din Vinerea Mare - Moartea si Ingroparea Domnului (Zi aliturgica. Denia Prohodului Domnului); 14 aprilie

Joia Mare din Saptamana Patimilor -Denia celor 12 Evanghelii-Scoaterea Sfintei Cruci ; 13 aprilie

Filmulete -Intrarea Domnului in Ierusalim;9 aprilie

Predica Parintelui Mircea Pricop

Slujba de sfintire a salciei

Filmulete din Duminica a 5-a din Post - Duminica Sfintei Maria Egipteanca ; E cu putinţă corectarea unei vieţi greşite. Vîrsta nepriceperii pune păcatul ca sens al vieţii sale. Dumnezeu te aduce la cale, la sens.;2 aprilie

Predica Parintelui Mircea Pricop - Prima parte

Predica Parintelui Mircea Pricop - A doua parte