Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison,
veselindu-se in toate zilele in chip stralucit.
Iar un sarac,
anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube,
Poftind sa se
sature din cele ce cadeau de la masa bogatului; dar si cainii venind, lingeau
bubele lui.
Si a murit saracul
si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si a fost
inmormantat.
Si in iad,
ridicandu-si ochii, fiind in chinuri, el a vazut de departe pe Avraam si pe
Lazar in sanul lui.
Si el, strigand, a
zis: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful
degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie.
Dar Avraam a zis:
Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar,
asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti.
Si peste toate
acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa
treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noi.
Iar el a zis:
Rogu-te, dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu,
Caci am cinci
frati, sa le spuna lor acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin.
Si i-a zis Avraam:
Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei.
Iar el a zis: Nu,
parinte Avraam, ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai.
Si i-a zis Avraam:
Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva
dintre morti.
(Luca XVI, 19-31.
Duminica a XXII-a dupa Rusalii)
Evanghelia de astazi, mai actuala ca oricand, ilustreaza
doua categorii umane des intalnite, chiar doua moduri in care noi insine ne
descoperim adesea. Sa insistam asupra felului in care se comporta bogatul,
intrucat in saracie nu putem judeca reactiile oamenilor…
Bogatului ii place lauda, admiratia semenilor lui care,
lingusitor, i-o acorda din plin. Bogatia materiala se cere a fi admirata iar
cel ce o agoniseste, prin munca cinstita - ar spune el, are nevoie de ceilalti
nu pentru valoarea lor umana, ci pentru a-i umili, pentru a-i strivi cu
opulenta lui. Bineinteles, nu mai e nimeni ca el, nimeni nu a reusit intr-un
timp atat de scurt sa acumuleze multa bogatie care sa ii dea acea siguranta si
suficienta de sine caracteristica celor avuti, in general.
Nemaifiindu-i foame, nu mai stie cum e sa-i fie.
Imbracandu-se mereu, nu mai stie cum este sa-i fie frig. Saracii sunt mereu
prea multi ori prea vinovati de starea lor, ca sa mai merite pretioasa lui
atentie. Intr-o lume a high-life-ului celor cu bani, se gasesc mereu cersetori
si caini care sa infecteze igienica lume a celor satui. Bolile acestor
cersetori sunt de la sine intelese, fara a fi nevoie de neglijenta privire a bogatului
sau de – Doamne fereste! – atotputernica lui bogatie. Ar putea face mult dar,
pentru putinatatea sufleteasca si necredinta lui, nu face nimic. Pentru ce ar
face? E risipa prea multa iar economia are mai multa putere in sufletul lui
decat credinta in Cel ce ne invata ca „cine nu aduna cu Mine, risipeste” (Matei
12, 30). Cat de tare poate fi necredinta unui asemenea om? Nici daca ar invia
cineva din morti, nu va crede.
Foamea, setea, oboseala, suferinta celuilalt au devenit
simple statistici pentru cei obisnuiti cu neincrederea si neiubirea fata de cei
din apropierea lor. Nu-i mai impresioneaza oamenii, ci cifrele. Zerourile
conturilor sunt mai valoroase decat a iubi si a-i ajuta pe cei din poarta lor.
Pilda evanghelica a bogatului nemilostiv si a saracului
Lazar (Luca 16, 19-31) ne descopera perspectiva dumnezeiasca si vesnica a
vietii umane pentru care moartea nu e decat o trecere, un Paste in Iisus
Hristos Domnul. Toate se vad altfel prin lentila curata a iubirii desavarsite.
Cu alte cuvinte, bogatul ar fi putut, daca ar fi vrut, sa
ajunga la fel de celebru ca si saracul Lazar. Neiubirea lui a facut diferenta
sau prapastia adanca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu