In pragul anului nou bisericesc, adica in luna septembrie, la scurt timp dupa Nasterea Maicii Domnului (la 8 septembrie), praznuim inaltarea Sfintei Cruci (la 14 septembrie), doua praznice ce sunt ca doua izvoare de putere duhovniceasca in evlavia Bisericii noastre ortodoxe.
http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2011/07/acatistul-sfintei-cruci-14-septembrie.html
Dar, pe masura ce ne apropiem de praznicul Crucii ne dam seama ca, Crucea pe care o sarbatorim este de fapt lemnul Crucii pe care Domnul Hristos a fost rastignit, pentru mantuirea noastra. Marturisim, cu alte cuvinte, ca mantuirea noastra s-a infaptuit prin patimirea cea grozava a Domnului nostru Iisus Hristos pe lemnul Crucii.
Crucea este, adica, partea cea mai adanca din taina mantuirii fiecaruia din noi, partea cea mai adanca din taina mantuirii lumii intregi. Este ca si cum fiecare in parte, dimpreuna cu toata lumea, am marturisi cu recunostinta si am zice catre Hristos cel rastignit: Te-ai gandit pe Crucea ta si la mine, Doamne, si o picatura din sangele Tau ai varsat-o si pentru mine, in ceasul patimirii Tale, pe lemnul cel grozav al Crucii. Invata-ne sa nu uitam dragostea aceasta a Ta niciodata si ca-Ti suntem datori cu un raspuns, ca dragostea cu dragoste se plateste.
Precum se stie, cinstirea Sfintei Cruci incepe din timpul Apostolilor : „Iar mie, sa nu-mi fie a ma lauda, decat numai in Crucea Domnului nostru Iisus Hristos, prin care lumea este rastignita pentru mine, si eu pentru lume” (Gal. 6, 14); asa scria Sfantul Apostol Pavel galatenilor, vorbind de taina Crucii. Iar, in alta parte, tot el adauga: „Cuvintul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mantuim, este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 18). Cu aceasta cinstire fata de taina Crucii au strabatut crestinii tot timpul prigoanelor, trei sute de ani, pana la vremea cand a venit la Roma, marele Constantin imparatul.
Vremea marelui imparat, la randul ei, a fost pentru crestinatate ca o adevarata nastere din nou a evlaviei, fata de Sfanta Cruce, mostenita de la Apostoli. Mai intai, imparatul Constantin insusi s-a crestinat, printr-un semn ceresc, ca si Pavel Apostolul pe drumul Damascului, si anume prin aratarea semnului Sfintei Cruci, in amiaza zilei, pe cer, alcatuita din stele si cu indemnul tot din stele alcatuit: „Invinge prin aceasta”!
Deci, vazand in aceasta un semn dumnezeiesc, imparatul porunci mestesugarilor lui si facand cruce mare din aur si din pietre scumpe, dupa chipul ce se aratase, porunci ca acest semn sa mearga inaintea ostilor sale. Deci, lovindu-se cu oastea lui Maxentiu, marele Constantin intra biruitor in Roma (312). Si asa, plecat din Galia ca un pagin, dupa biruinta de la Podul Milvius, pe Tibru, Sfantul Constantin intra in Roma, hotarat pentru Crucea lui Hristos si libertatea crestinilor, dand edictul din Milan, la 313.
Un alt fapt de sporire a evlaviei catre Sfanta Cruce, fara de asemanare, a fost descoperirea la Ierusalim, tot in acest timp, a lemnului Crucii, pe care a fost rastignit, pentru noi, Hristos Domnul. Se stie ca, ajuns singur stapanitor peste toata imparatia romanilor, marele Constantin a trimis pe maica sa, Sfanta Elena, in Tara Sfanta, cu multa avere, spre cercetarea si innoirea sfintelor locuri si spre cautarea lemnului Crucii Domnului.
Deci, pe cand se sapa pamantul pentru temeliile marii biserici a Invierii Domnului, din dumnezeiasca oranduire, s-au aflat, nu departe de Sfantul Mormant, trei cruci, adica Crucea lui Hristos si cele doua cruci pe care au patimit talharii. Si nu numai crucile, ci si piroanele le-au aflat. Deci, nestiind imparateasa si intrebandu-se care sa fi fost Crucea Domnului, s-a aratat prin minunea ce s-a facut cu o fecioara moarta ce o duceau la ingropare, ca a inviat-o cu puterea Crucii lui Hristos, nearatind celelalte cruci nici un semn de minune. Si s-a inchinat imparateasa si a sarutat-o si, impreuna cu ea, tot poporul.
Si, neincapand tot poporul sa se inchine, s-a rugat multimea ca macar sa o vada si sa fie binecuvantata. Si s-a suit, atunci, fericitul Macarie, patriarhul Ierusalimului, pe un amvon inalt si a ridicat cinstita Cruce a Domnului, binecuvantandu-i cu dansa, pe care vazand-o poporul a inceput a striga : „Doamne miluieste-ne”! Si a fost descoperirea aceasta a Crucii Domnului ca o zguduire a intregii crestinatati si de atunci, au inceput calatoriile in Tara Sfanta si, in fiecare an, praznicul Sfintei Cruci la 14 septembrie.
Alt fapt care a marit cinstirea Sfintei Cruci a fost aratarea semnului Crucii Domnului pe cer la Ierusalim, pe vremea imparatului Constantiu, fiul marelui Constantin (337-361), in Duminica de Rusalii, la 7 mai 351, pe la ceasul al treilea din zi, ora 9 dimineata. Si a stat acest semn al Crucii mai luminat decat soarele, deasupra muntelui Golgota si tot poporul privea, minunandu-se cu mare teama.
De acest semn minunat, a instiintat fericitul Chiril, patriarhul Ierusalimului, prin scrisoare, pe imparatul Constantiu, sfatuindu-l spre dreapta credinta, ca era arian, iar Sozomen, istoricul, scrie ca, din aratarea aceasta a Crucii pe cer, multi s-au incredintat ca Hristos este Mesia si au venit la dreapta credinta, vazand ei ea aceasta nu este alcatuita de oameni, ci de Duhul Sfant, fiind marturisita cu semne din cer.
A sporit, in sfarsit, cinstirea Sfintei Cruci si prin biruinta ei asupra persilor, pe vremea imparatiei lui Heraclie (610-641). Persii au cucerit Ierusalimul in anul 615 si l-au jefuit, luand intre altele odoare de pret si lemnul sfintei Cruci si ducandu-l in capitala lor, la Ctesifon. Dar imparatul Heraclie a trecut la lupta si a invins peste tot.
Persii au fost siliti sa aduca inapoi, in Ierusalim, lemnul Crucii, care a fost predat in mainile lui Zaharia, patriarhul Tarii Sfinte. Este drept ca in anul 633, Heraclic a mutat, cu mare alai, pentru totdeauna, lemnul Crucii, de la Ierusalim, in capitala sa, Constantinopol. Dar de atunci, la Inaltarea Sfintei Cruci, la 14 septembrie, se praznuieste si aceasta biruinta a Crucii Domnului asupra persilor.
Fireste, de la aceasta data, lemnul Sfintei Cruci a fost impartit in particele mici si trimis la diferite biserici. Dar, ca „Puterea lui Dumnezeu”, Crucea DomnuIui isi pastreaza in lume, taina si lucrarea ei, vie si intreaga. Ea ramane cel mai inalt Altar al celei mai inalte Jertfe: dumnezeiasca Jertfa a Rascumpararii lumii intregi si a noastra a tuturora, o data pentru totdeauna, in veci si de-a pururi. Acestei „Puteri a lui Dumnezeu” i se spune: „Crucii Tale ne inchinam Stapane, si sfanta Invierea Ta o laudam si o marim”.
Biserica latina praznuieste si ea inaltarea Sfintei Cruci, in fiecare an si tot la 14 septembrie. In afara de acest praznic, Biserica Ortodoxa cinsteste, de inca trei ori pe an, Sfanta Cruce: a treia duminica din Postul Mare, la 7 mai si si la 1 august. Dumnezeului nostru slava !
Intru aceasta zi, invatatura la Inaltarea cinstitei Cruci.
Astazi, fratilor, Preasfanta Cruce se ridica dezlegand pacatele noastre si tot anul innoindu-l cu Inaltarea ei; inca si inimile noastre, cele invechite cu pacatul, le innoieste. Ca, prin aceasta Sfanta Cruce, ne-am rascumparat din blestemul Legii, ca pe aceasta a fost pironit Domnul Dumnezeul nostru si zapisul pacatelor noastre l-a rupt. Prin Cruce, a omorat toate pacatele noastre si smintelile.
Tot pe ea ne-a dat-o noua Stapanul si Dumnezeu arma asupra potrivnicului vrajmas. Prin Cruce moartea s-a omorat si iadul s-a stricat. Prin ea Adam cel omorat de demult iarasi s-a innoit si Eva din blestem s-a slobozit. Ca, prin gustarea din pom, a fost cazut din Rai de demult si, iarasi, prin lemnul Crucii s-a salasuit in Rai. Si aceasta este biruinta noastra asupra potrivnicului.
Cu aceasta insemnandu-ne, nu ne temem de vrajmasul cel vazut si nevazut, ca ea este tamaduitoare de patimile noastre. Aceasta este care satura cu credinta inimile noastre. Ea este pazitoarea tuturor crestinilor si carmuitoarea tuturor. Cu aceasta ne insemnam noi tot trupul si bucatele noastre si nu se apropie de noi raul. Fiindca aceasta asuprelile noastre le goneste.
Drept aceea, fratilor, pe aceasta Sfanta Cruce cu frica sarutand-o si cazand inaintea ei, sa lepadam de la noi toata rautatea, iutimea, mania, clevetirea, lacomia, fapta de rusine si betia, acestea toate diavolului sa le lepadam.
Sa iubim pacea, blandetile, trezia iubirea de saraci, primirea de straini, postirea si curatia, ca acestea sunt viata ingereasca si cu aceste fapte toti cei dreptcredinciosi se mantuiesc.
Aceasta curatie si faptele asemenea ei sa le iubim, ca sa fim fiii Celui preainalt si partasi ai Imparatiei Lui, slavind pe Preasfanta Treime, pe Tatal si pe Fiul, si pe Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Extras din Proloage
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu