Parintele Petru Ciprian Pricop a dat citire Pastoralei Sfântului Sinod la prima Duminică din Postul Naşterii Domnului -15 noiembrie

Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române,

la prima Duminică a Postului Naşterii Domnului din anul 2015

Privind însemnătatea Anului Omagial

al misiunii parohiei şi mănăstirii azi

şi a Anului Comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii

Preacuviosului cin monahal,

Preacucernicului cler

şi preaiubiţilor credincioşi

din cuprinsul Patriarhiei Române,

Har, milă şi pace de la Dumnezeu Tatăl,

Fiul şi Sfântul Duh, iar de la noi părinteşti binecuvântări!

Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Anul 2015 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul come­mo­rativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii. Tradiţia sărbătoririi anilor omagiali şi comemorativi dedicaţi unor sfinţi, activităţi sau evenimente din viaţa Bisericii ne-a arătat că aceasta aduce mai multă conlucrare în activitatea pastorală şi misionară a Bisericii, mai multă comuniune fraternă în eparhii şi între eparhii, mai multă recunoştinţă faţă de înaintaşi şi mai multă reînnoire spirituală în prezent. 

Astăzi se simte tot mai mult nevoia unei lucrări pastoral-misionare unitare şi intense pentru păstrarea identităţii creştine, atât prin promovarea cinstirii sfinţilor ca modele duhovniceşti, cât şi prin strădania de a spori în credinţă şi fapte bune spre asemănarea cu Dumnezeu cel milostiv (cf. Luca 6, 36).

În acest sens, misiunea comunităţilor parohiale şi monahale azi se bazează pe lumina Evangheliei lui Hristos prezentă în sufletele celor ce cred în El şi îl iubesc pe El. Prin toate activităţile ei, Biserica pro­po­văduieşte Cuvântul mântuitor şi sfinţitor al lui Dumnezeu, care poate înmuia inima împietrită de păcat, pentru a deveni o inimă curată şi milostivă.  

Mântuitorul Iisus Hristos a afirmat vocaţia comunitară a Bisericii, zicând: „Unde sunt doi sau trei adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor” (Matei 18, 20). Însă, dincolo de număr, contează mai ales credinţa şi viaţa duhovnicească a celor ce se adună în numele lui Hristos, deoarece prin ei se arată prezenţa şi lucrarea Lui în comunitatea creştină.

În această privinţă şi cartea Faptele Apostolilor ne descrie prima comunitate de creştini din Ierusalim, arătând căaceştia: „stăruiau în învăţătura apostolilor şi în comuniune, în frângerea pâinii şi în rugăciuni... şi toţi cei care credeau erau laolaltă şi aveau toate de obşte... Iar Domnul sporea zilnic obştea celor ce se mântuiau” (Fapte 2, 41-47).

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

Din perspectiva lucrării mântuitoare care se îm­plineşte în Biserică, parohia este comunitatea sau obştea credincioşilor păstoriţi de un preot trimis de episcop ca să fie slujitor la o biserică anume. În fiecare parohie, prezenţa însăşi a Sfântului Altar, la care slujeşte preotul, arată că acolo este prezent tainic Hristos şi lucrarea Sa harică, împărtăşind credincioşilor darurile Duhului Sfânt care se revarsă prin Sfânta Euharistie şi prin lucrarea sfinţitoare a Bisericii, adunând, astfel, oamenii în iubirea Prea­sfintei Treimi. 

Dacă misiunea parohiei va avea în centrul ei o viaţă liturgică şi duhovnicească profundă, în comuniune cu Hristos şi cu Sfinţii Lui, şi o acţiune pastorală şi socială ancorată în realităţile timpului în care trăim, Biserica va aduce multă pace, bucurie şi speranţă în sufletele oamenilor, chiar şi în vreme de secularizare.

Biserica este în lume, dar nu din lume (cf. Ioan 18, 36). O Biserică aservită duhului lumii acestui veac îşi pierde vocaţia profetică de a împărtăşi oamenilor lumina şi iubirea lui Hristos, Mântuitorul lumii.

În acest sens, astăzi, misiunea clerului implică, în primul rând, un efort continuu de a  transmite lumina Evangheliei lui Hristos prin cuvinte, gesturi şi ac­ţiuni concrete, care să contribuie la întărirea comuniunii şi întrajutorării în comunitatea eclesială locală, naţio­nală şi universală, precum şi la ameliorarea vieţii so­ciale. Predica trebuie să fie documentată biblic şi pa­tristic, caldă şi mobilizatoare, iar activităţile social-fi­lantropice trebuie să fie folositoare cu prioritate celor aflaţi în nevoi.

Aceasta înseamnă şi implicarea în acţiune a tu­tu­ror membrilor mireni sau laici ai comunităţii pa­rohiale, având vocaţia de a fi buni creştini misio­nari, deschişi şi disponibili pentru lucrarea binelui comun. Parohia şi Biserica în general au nevoie as­tăzi de laici bine pregătiţi şi angajaţi în diferite do­me­nii de activitate: social, admi­nistrativ, cultural şi altele.

Din nefericire, în prezent,majoritatea populaţiei din parohiile rurale este săracă, iar preoţii noştri de la sate se confruntă cu multe probleme de ordin social şi pastoral. Criza economică, şomajul, dezvoltarea rurală insuficientă şi emigraţia spre ţări mai dezvoltate au cauzat o criză majoră a satului românesc şi mari dificultăţi în misiunea pastorală a preoţilor din parohii. În rândul slujitorilor noştri există multă bunăvoinţă de a ajuta pe cei săraci, dar puţine mijloace de a rea­liza cele ce sunt urgent necesare. În multe localităţi rurale s-au închis şcolile din lipsă de copii, dar şi dispensarele medicale din lipsă de medici, încât doar preotul a rămas ca in­telectual să promoveze cultura şi să ajute spiritual comunitatea.

La oraş, însă, parohiile sunt mult mai diferite, fiind formate adesea din oameni veniţi din provincii diferite ale ţării, care simt nevoia ca parohia să fie pentru ei o mare familie spirituală, un sprijin moral şi social. Parohia de la oraş trebuie să fie sensibilă şi la probleme noi, ca însingurarea celor bolnavi şi bătrâni, delicvenţa juvenilă, tentaţia drogurilor în rândul tinerilor ş.a.

În societatea de consum din zilele noastre, marcată tot mai mult de o mentalitate care orientează copiii şi tinerii spre senzaţionalul artificial şi profitul material ime­diat, este esenţială cultivarea unei educaţii creştine bazată pe luminile Evangheliei iubirii lui Hristos, în pofida presiunilor la care statutul orei de Religie este supus adesea. Astfel, copiilor le sunt destinate o serie de programe catehetice menite să completeze şi să diversifice elementele de educaţie religioasă dobândite în şcoală, cultivându-le dorinţa unei vieţi curate, de respect reciproc şi de iubire sinceră, de rugăciune şi fapte bune, după cum se vede în programele catehetice: Hristos împărtăşit copiilor, Copilul învaţă iubirea lui Hristos, Alege Şcoala!.

Preotul trebuie să conlucreze cu profesorul de religie, oferindu-i acestuia şansa de a fi un membru activ în programele parohiale. O atenţie sporită trebuie acordată generaţiei tinere, deoarece aceasta este expusă unor multiple influenţe derutante, încât tinerii de azi nu mai pot discerne uşor calea care duce spre mântuire. Aceştia trebuie încurajaţi să activeze în cadrul organizaţiilor de tineret creştin-ortodoxe, care lucrează cu binecuvântarea Sfântului Sinod: A.S.C.O.R. (Asociaţia Stu­denţilor Creştini Ortodocşi Români) şi L.T.C.O.R. (Liga Tinerilor Creştin-Orto­docşi Români). De asemenea, pentru copii şi tineri trebuie organizate excursii, tabere, pelerinaje, concursuri, întruniri cultural-duhovniceşti, dar şi programe tematice privind problemele de azi ale familiei şi ale comunităţii în care trăiesc, din ţară sau din diaspora română.

* * *

În ceea ce priveşte misiunea monahismului în viaţa Bisericii azi, aceasta trebuie intensificată în societatea contemporană, profund marcată de feno­menul secularismului – consumist şi al individualismului – indiferentist. În ultimii zece ani, din cauza migraţiei şi a secularizării, s-a diminuat numărul persoanelor care doresc să devină monahi sau monahii. Totodată, duhul individualismului şi al materialismului creează uneori dificultăţi în menţinerea comuniunii şi armoniei în obşte, dacă lipseşte ascultarea du­hov­nicească şi conlucrarea frăţească. În acest sens, statornicia şi cre­dincioşia sau stabilitatea şi fidelitatea în mănăstire devin astăzi virtuţi mai pre­ţioase decât în vreme de entuziasm, deoarece aceste virtuţi sunt semne ale maturităţii duhovniceşti dobândite de vieţuitorii din mănăstiri prin multă rugăciune, smerenie şi răbdare, pocăindu-se constant pentru propriile păcate, fără a judeca pe alţii.

Deşi unele mănăstiri sunt mai izolate de lume, acestea sunt de mare folos vieţii duhovniceşti a tutu­ror creştinilor. La sfintele slujbe din mănăstiri participă adesea şi credincioşii din parohii, care află aici o atmosferă de duhovnicie şi trăire mai intensă a va­lorilor Ortodoxiei şi dobândesc mai multă întărire în credinţa lor. Tot aici, ei gă­sesc adesea duhovnici cu îndelungată experienţă, la care se spovedesc, primind după aceea Sfintele Taine şi sporind astfel în viaţa creştină. Renumitele hramuri mănăs­tireşti sunt mo­mente de profundă comuniune bisericească dintre toţi cei ce participă la ele, călugări şi mireni. Primirea cu bucurie a pelerinilor sau ospitalitatea a fost şi este o lucrare misionară a mănăstirilor, care oferă pelerinilor atât hrană duhov­nicească pentru suflet, cât şi o masă caldă, după Sfânta Liturghie. Astăzi, parohia şi mănăstirea sunt chemate să conlucreze pentru binele Bisericii, pentru apărarea cre­dinţei ortodoxe şi promovarea vieţii creştine în iubire de Dumnezeu şi de semeni.

De asemenea, mănăstirile româneşti au şi un important rol cultural şi educaţional în mijlocul credincioşilor. Mănăstirile mari au fost în ţara noastră primele comunităţi creştine care au înfiinţat bi­blioteci, precum şi şcoli de teologie sau de cultură creştină, unde se copiau manuscrise, se tipăreau cărţi, monahii fiind mari apărători ai dreptei credinţe şi promotori ai culturii creştine. În aceste mănăstiri se păs­trează multe valori patrimoniale: icoane, manuscrise, obiecte de cult din metale preţioase, cărţi vechi, do­cumente istorice, prezentate cu bucurie pelerinilor de către monahi şi monahii. După modelul acestor bi­blioteci monahale s-au înfiinţat apoi şi biblioteci parohiale, mai ales în parohiile urbane. 

Iubiţi fii şi fiice duhovniceşti,

În tradiţia apostolică şi patristică a Bisericii întâlnim multe chipuri luminoase de păstori duhovniceşti care şi-au dăruit întreaga viaţă misiunii Bisericii. Unul dintre aceştia este Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur (347 – † 407), Arhiepiscopul Constantino­po­lului, cel mai mare predicator al Bisericii Ortodoxe. Sfântul Ioan Gură de Aur a slujit ca diacon, preot şi episcop. El a apărat şi promovat sfinţenia şi demnitatea familiei, virtuţile vieţii monahale şi lucrarea filantropică a Bisericii în societate. A fost nu doar un mare tâlcuitor al Sfintei Scripturi, ci şi un mare păstor de suflete, dascăl al rugăciunii, al pocăinţei şi al înnoirii vieţii duhovniceşti.

De aceea, el a fost un mare luminător şi pentru mulţi păstori de suflete (ie­rarhi, preoţi şi monahi) ai poporului român, înzestraţi cu multă înţelep­ciune şi bogaţi în fapte bune, care au mărturisit credinţa în vremuri grele, au construit bise­rici şi mă­năstiri, au crescut duhovniceşte generaţii de credincioşi în iubirea lui Hristos şi în iubirea de Biserică şi Neam. Toţi aceştia ne cheamă astăzi să urmăm lumina iubirii lor jertfelnice pentru Hristos şi pentru Biserica Sa, sprijinind şi noi activitatea misionară a Bisericii, îngrijindu-ne de creşterea noastră duhov­nicească personală şi a comunităţii bisericeşti, cultivată prin ascultarea Sfintei Evanghelii, prin po­căinţă, prin primirea Sfintelor Taine, prin milostenie şi ajutorarea celor aflaţi în nevoi şi în necazuri.

Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi şi Anul comemorativ al Sfântului Ioan Gură de Aur şi al marilor păstori de suflete din eparhii a prilejuit în eparhiile din ţară şi străinătate, în pa­rohii şi mănăstiri, în centrele culturale şi şcolile teologice din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Ro­mâ­ne, o intensă lucrare a ierarhilor, preoţilor şi mo­nahilor, a duhovnicilor, a profesorilor de teologie şi a credincioşilor mireni, care, prin slujirea lor, contribuie la susţinerea, întărirea şi înnoirea vieţii şi a misiunii parohiei şi mănăstirii azi.

Dreptmăritori creştini,

Cu ajutorul lui Dumnezeu, ne aflăm la începutul Postului Naşterii Domnului, numit şi Postul Cră­ciunului. Acesta este un post de pregătire şi curăţire duhov­nicească, pentru a deveni „biserică sfinţită” în sufletele şi în trupurile noastre, ca să primim în noi, în „peştera trupului nostru” şi în „ieslea sufletului nostru”, pe Mân­tuitorul Iisus Hristos, Care vine în lume şi Se face Om, pentru ca pe noi oamenii pământeni să ne ridice la viaţa duhovnicească şi la bucuria cerească veşnică.

Fiecare perioadă de post este un timp de po­căinţă şi de înnoire duhovnicească, dar Postul Cră­ciunului este, mai ales, o şcoală a milosteniei, în care în­văţăm să răspundem cu dărnicie milostivirii şi bună­tăţii nesfârşite a lui Dumnezeu pentru noi, arătată prin întruparea Fiului Său veşnic, Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Aşadar, mai ales în această vreme a Postului Crăciunului, înţelegem că, pe lângă sfin­ţirea noastră duhovnicească, trebuie să fim şi mi­lostivi, dăruind, după posibilităţi, celor aflaţi în ne­voi daruri materiale sau măcar un cuvânt bun, o mână de ajutor sau o încurajare adresată unui om sărac, singur şi deznădăjduit, întristat sau îndoliat.

Citind cu luare aminte cuvântările Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur despre virtutea milosteniei, vedem că el a căutat şi a folosit multe argumente pentru a-i convinge pe ascultători să practice mântui­toarea virtute a milosteniei: „Când facem milostenie, spune Sfântul Ierarh, să nu ne uităm numai la săra­cul care primeşte milos­tenia noastră, ci să ne gândim şi la cine este Cel Ce primeşte darul pe care-l dăm noi săracului şi a făgăduit răsplată pentru ceea ce dăm”¹, adică să ne gândim la Hristos. Evanghelia din duminica aceasta, care prezintă Pilda samarineanului mi­los­tiv, nu este doar o istorioară frumoasă, ci ea este pentru noi toţi un program, un în­demn la fapte bune, iar dacă lucrăm cu iubire şi bucurie pentru mântuirea altora, lucrăm şi pentru propria noastră mântuire, deoarece harul iubirii milostive a lui Hristos uneşte duhovniceşte pe omul care ajută cu omul care este ajutat.

De aceea, şi în anul acesta, vă îndemnăm să organizaţi la parohii, mănăstiri, protopopiate şi la centrele eparhiale colecte de bani, alimente, haine şi medicamente pentru a fi distribuite tuturor celor aflaţi în suferinţă şi în sărăcie, bătrâni, copii orfani, familii defavorizate cu mulţi copii, persoane singure şi fără ajutor, astfel încât „prisosinţa voastră să împlinească lipsa acelora” (II Corinteni 8, 14).

  

Folosiţi acest prilej pentru a cunoaşte mai bine pe ceilalţi membri ai parohiei din care faceţi parte, mai ales pe cei aflaţi în dificultăţi materiale, şi fiecare să-i ajute după posibilităţi, devenind astfel pentru cei aflaţi în nevoi mâinile iubirii milostive a Mân­tui­torului Iisus Hristos, spre bucuria lor şi a celor care-i ajută.

Ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu, Părintele luminilor, de la Care vine „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit” (Iacob 1, 17), să vă răsplătească dărnicia arătată prin colecta din toamna anului trecut (2014) şi să vă binecuvinteze pe toţi cu iubirea, mila şi bunătatea Sa dumnezeiască, spre a arăta şi de această dată, în vremea Postului Crăciunului, multă rugăciune şi grijă pentru cei bolnavi, precum şi milostenie faţă de toţi cei neajutoraţi, având încre­dinţarea, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel, că: „Slujirea acestui dar nu numai că împlineşte lipsurile sfinţilor, ci prisoseşte prin multe mulţumiri în faţa lui Dumnezeu” (II Corinteni 9, 12).  

  

Vă îmbrăţişăm cu părintească dragoste şi ne rugăm ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toţi!” (II Corinteni 13, 13). Amin!

  

Preşedintele Sfântului Sinod

al Bisericii Ortodoxe Române,

† D a n i e l,

Arhiepiscopul Bucureştilor,

Mitropolitul Munteniei şi Dobrogei,

Locţiitorul tronului Cezareei Capadociei

şi Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

† Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

† Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului

† Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului

† Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei

† Ioan, Arhiepiscopul Timişoareişi Mitropolitul Banatului

† Petru, Arhiepiscopul Chişinăului, Mitropolitul Basarabieişi Exarhul Plaiurilor

† Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale

† Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

† Nifon, Mitropolit onorific, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh Patriarhal

† Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului

† Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor

† Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei

† Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului

† Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului

† Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului

† Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei

† Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos

† Timotei, Arhiepiscopul Aradului

† Nicolae, Arhiepiscopul Ortodox Român al celor două Americi

† Justinian, Arhiepiscop onorific, Episcopul Ortodox Român al Maramureşului şi Sătmarului

† Corneliu, Episcopul Huşilor

† Lucian, Episcopul Caransebeşului

† Sofronie, Episcopul Ortodox Român al Oradiei

† Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei

† Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

† Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei

† Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului

† Ambrozie, Episcopul Giurgiului

† Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

† Visarion, Episcopul Tulcii

† Petroniu, Episcopul Sălajului

† Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei

† Daniil, Episcop-locţiitor (administrator) al Episcopiei Daciei Felix (Serbia)

† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Ungariei

† Siluan, Episcopul Ortodox Român al Italiei

† Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei

† Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord

† Mihail, Episcopul Ortodox Român al Australiei şi Noii Zeelande

† Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal

† Ieronim Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal

† Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor

† Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor

† Ilarion Făgărăşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului

† Vasile Someşeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului

† Paisie Lugojeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei

† Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului

† Marc Nemţeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

† Sofian Braşoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei şi Luxemburgului

† Emilian Lovişteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului

† Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi

† Iustin Sigheteanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureşului şi Sătmarului

† Ignatie Mureşeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

Notă:

1. Sf. Ioan Gurã de Aur, Omilii la Facere, omilia XXXIV, III, în col. PSB, vol. 22, EIBMBOR, Bucureşti, 1989, p. 9.