sâmbătă, 14 mai 2016

Duminica Femeilor Mironosite - Femeile mironosite - modele de marturisire ale bucuriei credintei-Mesajul pe care îngerul îl împărtăşeşte femeilor mironosiţe venite la mormântul Domnului. Acestea devin astfel martore şi mărturisitoare ale minunii învierii lui Hristos din morţi.- Cu prilejul Duminicii Mironosiţelor adresăm felicitări, mulţumiri şi binecuvântări tuturor femeilor care cultivă şi mărturisesc credinţa în Hristos Cel răstignit şi înviat, în viaţa Bisericii, a Familiei şi a Societăţii, dorindu-le sănătate şi mântuire, pace şi bucurie întru mulţi şi binecuvântaţi ani!15 mai


Femeile mironosiţe vin la mormântul Domnului ca să ungă cu miresme trupul Său cel mort şi îngropat, dar găsesc mormântul gol, iar giulgiurile zăcând singure. Din "slujitoare ale morţii", femeile mironosiţe devin astfel mărturisitoare ale vieţii. Din perspectiva slujitoare a femeilor mironosiţe, cultul morţilor primeşte dimensiunea cultului Învierii, al vieţii în sensul autentic al cuvântului. De aceea, slujba înmormântării pentru creştini nu are nimic trist în ea, căci liturghiseşte cele ale Vieţii dintru Împărăţie.
Sinaxarul Duminicii explică astfel aşezarea cinstirii femeilor mironosiţe în această duminică a treia după Paşti: "Biserica lui Dumnezeu a primit să prăznuiască după Sfântul Apostol Toma şi pe acestea, ca pe cele ce au propovăduit Învierea, şi au adus multe mărturii pentru credinţa noastră, întru încredinţarea şi dovedirea lămurită a Învierii lui Hristos, ca pe unele care au văzut cele dintâi pe Hristos înviat din morţi şi au propovăduit tuturor învăţătura cea mântuitoare, în cel mai bun chip şi precum se cuvenea unor femei care au fost ucenice ale lui Hristos" (Penticostar, Sinaxar, p. 101).

Sinaxarul face de asemenea o asociere între femeile mironosiţe ca vestitoare ale Învierii şi femeia cea dintâi, Eva, prin care a venit stricăciunea neamului omenesc: "Aceste femei au mărturisit cele dintâi Învierea şi au vestit-o ucenicilor. Căci se cuvenea ca aceea, care căzuse mai întâi sub păcat, care auzise mai întâi blestemul: în dureri vei naşte fii, şi-l moştenise, să vadă mai întâi Învierea şi să audă ea însăşi bucuria".
Prăznuirea Mironosiţelor ne cheamă astfel pe toţi la mărturisirea lui Hristos Cel Înviat, prin vieţile noastre, chiar într-o lume ce pare atât de crispată în faţa evenimentului morţii (trecerii).
Femeile creştine sunt astfel chemate la a fi mărturisitoare ale vieţii şi nu ale morţii, născând viaţa, pentru mântuirea lor şi înmulţirea neamului omenesc. Femeile mironosiţe sunt de asemenea chip de purtare smerită şi ţinută decentă pentru femeile din societatea zilelor noastre. Mironosiţele sunt, nu în ultimul rând, chip de mărturisire curajoasă a lui Hristos, chiar în mijlocul unei lumi din ce în ce mai cufundată în materialitate şi din ce în ce mai puţin sensibilă la valorile Evangheliei Mântuitorului.
Femeile creştine nu trebuie să treacă nepăsătoare şi neatinse de darurile minunate pe care această Duminică a Mironosiţelor le-o împărtăşeşte. Aceasta înseamnă o implicare directă a lor în viaţa Bisericii, cu sensibilitatea şi devotamentul de care ele sunt capabile.
Pentru soţii creştini, această Duminică trebuie să se constituie într-un nou temei de delicateţe manifestată faţă de soţiile lor, delicateţe manifestată printr-o floare sau un cuvânt frumos, ca dovadă a iubirii şi preţuirii ce le-o poartă.

























sursa ziarul lumina

Niciun comentariu: