Troparul Sfintei Muceniţe Agata, glasul
al 4-lea:
Mieluşeaua Ta,
Iisuse, Agata, strigă cu glas mare: pe Tine, Mirele meu, te iubesc și pe Tine
căutându-Te mă chinuiesc și împreună mă răstignesc și împreună mă îngrop cu
Botezul Tău; și pătimesc pentru Tine, ca să împărățesc întru Tine; și mor
pentru tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără de prihană,
primește-mă pe mine ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ție. Pentru rugăciunile ei,
ca un Milostiv, mântuiește sufletele noastre.
Cântarea 1, glasul al 2-lea.
Irmosul:
Veniţi popoare
să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a despărţit marea şi a povăţuit
pe poporul pe care l-a scos din robia Egiptului, că S-a preaslăvit.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cea dintâi
Pricină a bunătăţilor dorind-o, muceniţă, te-ai învrednicit a te numi cu nume
asemenea bunătăţii, pronia cea de negrăit cunoscând de mai înainte bunătatea
faptelor tale.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
Ridicatu-te-ai
curată către vieţuirea prealuminată, defăimând cugetul trupului şi privind
neîncetat către Mirele tău Cel Preaiubit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh.
Mireasă a lui
Hristos, Dumnezeiască Agata, cu frumuseţile fecioriei fiind împodobită şi cu
sângele cel Dumnezeiesc al cinstitei mucenicii, te-ai încununat cu îndoite
cununi, mărită.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin (a Născătoarei).
Locaş vrednic de
Dumnezeu te-ai făcut, Preacurată, mai Desfătat şi mai Curat decât cerurile,
Născătoare de Dumnezeu Fecioară; iar acum ceata fecioarelor se bucură de tine.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Întăreşte-ne pe
noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica Ta
sădeşte-o în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
Sfânta Muceniţă
Agata, floarea şi lauda luminată şi înveselitoare a Dumnezeieştilor mucenici,
răutatea sufletului meu tămăduind, împodobeşte-l, muceniţă.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
Cu bunătăţi
pline de roadă te-ai luminat pe tine, Sfântă Agata şi muceniţă te-ai numit,
neţinând seamă de cele vremelnice şi iubind Împărăţia lui Dumnezeu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh.
Pe Hristos ai
ales mai degrabă decât pe oricare dintre cele înveselitoare, Muceniţă Agata,
aprinsă fiind de dragostea cea Dumnezeiască şi îngrozirile tiranilor le-ai
călcat în picioare cu bună îndrăzneală şi cu bărbăţie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin (a Născătoarei).
Mireasă a lui
Dumnezeu, Preacurată, roagă pe Dumnezeu pe Care L-ai născut să fie mântuiţi cei
ce te laudă pe tine de supărări şi de primejdii, de patimi şi de nevoi,
Preafericită.
Irmosul:
Întăreşte-ne pe
noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin Lemn ai omorât păcatul şi frica Ta
sădeşte-o în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Te laud, Doamne,
căci cu auzul meu am auzit şi m-am înspăimântat; că până la mine ai venit,
căutându-mă pe mine, cel rătăcit. Pentru aceasta slăvesc marea Ta pogorâre
către mine, Mult Milostive.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
Ruşinatu-s-a şi
s-a vădit semeţia vicleanului balaur; căci fecioarele acum calcă în picioare
trufia lui; Răsărind pe pământ Hristos din Fecioară şi luminând pe toţi.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
După Lege
nevoindu-te cu curăţie neîntinată, muceniţă, bucurându-te ai nimicit duhurile
vicleniei, într-armându-te cu harul lui Hristos şi Crucea Lui pe umeri luând.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh.
Fii mie
apărătoare, preaînţeleaptă, scăpându-mă de cele rele: de viforul supărărilor şi
al necazurilor şi de stăpânia vrăjmaşului; ca izbăvindu-mă să te laud ca pe o
apărătoare bună, Sfântă Muceniţă Agata, ceea ce eşti numită cu nume asemenea
bunătăţii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin (a Născătoarei).
Fără măsură ai
întrecut Strălucirile îngerilor, Preacurată, că ai născut în chip de negrăit pe
Soarele Cel Duhovnicesc, pe Hristos, Care a luminat cugetele credincioşilor cu
Razele Dumnezeirii.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Dătătorule de
lumină şi Făcătorule al veacurilor, Doamne, povăţuieşte-ne pe noi la Lumina
Poruncilor Tale. Că afară de Tine pe alt dumnezeu nu cunoaştem.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
După
Dumnezeieştile Porunci ale lui Hristos orânduindu-ţi viaţa, mărită, ca semn
pentru aceasta te-ai dezlegat de legăturile poftelor trupeşti, Sfântă Agata,
arătându-te măslin mult roditor.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
Cu toată
dragostea ta văzând Fulgerele Cele Preastrălucitoare ale lui Hristos, ai
defăimat dulceţile cele trecătoare de jos, dorind numai de dulceaţa Aceluia
Singur.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh.
Ca să te
învredniceşti a vedea petrecerea cea nespusă a celor aleşi, ai răbdat vitejeşte
chinurile, bucurându-te. Sfântă Agata, Prealăudată.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin (a Născătoarei).
Ţie, Ceea ce ai
născut pe Hristos, Ziditorul tuturor, strigăm: Bucură-te, Preacurată!
Bucură-te, Ceea ce ne-ai Răsărit nouă Lumina. Bucură-te Ceea ce ai încăput pe
Dumnezeu Cel Neîncăput!
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
De adâncul
greşealelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel nepătruns. Din
stricăciune Dumnezeule, scoate-mă.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
Înfumuratul
tiran a nădăjduit să te amăgească pe tine, fecioară frumoasă; dar a fost
înfruntat cu ruşine, lovindu-se de cugetul tău cel hotărât.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
Revărsatu-s-a
harul în buzele tale, muceniţă, ceea ce eşti cu numele asemănător bunătăţii, că
ai înfruntat cu putere pe cel fără de ruşine, îmbogăţindu-te cu cuvântul cel de
la Dumnezeu învăţat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh.
Piatră de mult
preţ te-ai arătat, preamărită, având cuget cuvios, lucrând în libertate şi
patriei izbăvire adevărată te-ai făcut, Sfântă Agata Preacurată.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin (a Născătoarei).
Ca în psalmi
lăudându-te, strigăm ţie: Bucură-te, Muntele Cel Preagras al lui Hristos
Dumnezeu, întru Care a binevoit să locuiască pentru mântuirea noastră, Mireasă
Dumnezeiască.
Irmosul:
De adâncul
greşealelor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel nepătruns. Din
stricăciune Dumnezeule, scoate-mă.
CODAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...
Să se
împodobească astăzi Biserica cu porfiră slăvită înmuiată în curatul sânge al
Muceniţei Agata, strigând: bucură-te, lauda Cataniei.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Cei trei tineri
au călcat în picioare porunca cea fără de Dumnezeu de a cinsti chipul cel de
aur în câmpul Deiera; şi aruncaţi fiind în mijlocul focului, răcorind u-se au
cântat: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
Ca ceea ce
prealuminat şi prealămurit ai grăit şi ai înspăimântat pe tirani cu cuvântul
înţelepciunii şi al harului şi cu răbdarea chinurilor; căci cu tărie răbdând
para focului, strigai: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
De multă nebunie
fiind cuprins vrăjmaşul, se minuna cu tărie văzând întinerirea şi înmugurirea
sânilor tăi; căci bucurându-te, muceniţă, glăsuiai strigând către Mirele tău:
Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor noştri.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh.
Sosit-a cu
bucurie la tine ucenicul lui Hristos, pe când erai în închisoare, vindecând
cumplitele tale răni, pe care le-ai răbdat, nebiruită muceniţă, fecioară a
Mântuitorului, veselindu-te şi zicând: Binecuvântat eşti Dumnezeul părinţilor
noştri.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin (a Născătoarei).
Adam a murit
călcând Porunca Atotţiitorului; iar tu, născând Viaţa Cea Veşnică, Preacurată
Fecioară, l-ai izbăvit de moarte pe el care cu mulţumire strigă ţie:
Binecuvântată eşti Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu Trup.
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Cel
Ce S-a pogorât...
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
Învrednicindu-te
a locui în veci întru Veselie şi întru Bucurie, roagă-te, Sfântă Muceniţă
Agata, să se lumineze cu mărirea ta cea de nespus, cei ce te cinstesc şi să se
desfăteze de Viaţa Cea Nepieritoare.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cugetul, cu
inima şi cu sufletul iubind Preadorita Privire a lui Hristos, Cel mai presus de
cuvânt, ai zburat către Dânsul, strigând: după Tine voi alerga şi voi locui
împreună cu Tine în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe
Sfântul Duh, Domnul.
Cu podoabe mai
presus de fire şi cu haină frumoasă fiind împodobită ai stat înainte, Sfântă
Muceniţă Agata, ca o fiică de împărat, întru cinstea lui Hristos, strigând şi
preaînălţându-L pe El în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin (a Născătoarei).
Născătoare de
Dumnezeu, născând pe Hristos, Mirul Cel Ce S-a Deşertat nouă, ai umplut lumea
de bună mireasmă, cu miresme de Dumnezeu însuflate. Pentru aceasta strigăm ţie,
Fecioară: Bucură-te şi te preaînălţăm întru toţi vecii.
Irmosul:
Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne
închinăm Domnului, cântându-I şi preînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe Dumnezeu, Cel
Ce S-a pogorât în cuptorul cel cu foc, la tinerii evreieşti şi văpaia întru
răcoreală a prefăcut-o, ca pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi
întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu
Cuvântul...
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
Fiind împodobită
cu cununi de biruinţă, de dreapta cea începătoare de viaţă, de Dumnezeu
cugetătoare Sfântă Agata, roagă-te acum, să se mântuiască patria ta de furtună,
precum mai înainte ai oprit năvălirea focului; ca toţi să te mărim pe tine,
neîncetat, cu laude.
Stih: Sfântă Muceniţă Agata, roagă-te
lui Dumnezeu pentru noi.
Hristos, Cel Ce
păzeşte toate cu Dumnezeiască purtare de grijă, acum răsplătind bărbăţia ta,
muceniţă, te-a sălăşluit în Corturile cele Cereşti, ca pe o mireasă nevinovată
a Lui şi te-ai învrednicit să te bucuri împreună cu îngerii şi cu mucenicii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului
Duh.
Ajută-mi,
muceniţă, purtătoare de biruinţă, curată, ca Hristos, Judecătorul tuturor să-mi
fie Milostiv, cu rugăciunile tale, rogu-mă, preacinstită. Şi nu înceta rugând
pururea pe Cel Milostiv să curăţească mulţimea greşealelor mele, ceea ce eşti
podoaba mucenicilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin (a Născătoarei).
Fiul, Cel mai
înainte de toţi vecii şi fără de început cu Tatăl, Întrupându-Se în chip negrăit
din Curatele tale sângiuri, Preacurată Maică Nenuntită, S-a arătat nouă ca un
Soare; şi gonind întunericul, a luminat toate.
Irmosul:
Pe Dumnezeu
Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască
pe Adam cel rău căzut întru stricăciune, prin mâncare şi din Fecioară Sfântă în
chip de negrăit S-a Întrupat pentru noi credincioşii, cu un gând întru laude Îl
slăvim.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: Pentru mărturisirea...
Lauda credinţei
şi a cucerniciei, a cuvioşiei şi a fecioriei, cu râvna muceniciei fiind
împodobită, ai fost numită, Sfântă Agata, cuget cuvios, lucrând în libertate,
cu adevărată cinste de la Dumnezeu şi izbăvirea patriei, rugându-te ca o
mireasă, lui Hristos, să ne dăruiască nouă mare milă.
SEDELNA Praznicului Întâmpinării Domnului, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei...
Întrupându-Te
din Fecioară, Hristoase, acum Te-a primit pe Tine Dreptul Simeon, zicând: acum
slobozeşte pe robul Tău, Stăpâne; iar Sfânta Ana cea nevinovată şi Proorociţă
fiind şi mărită Ţi-a adus mulţumire şi laudă Ţie. Şi noi, Dătătorule de viaţă,
strigăm: Slavă Celui Ce ai binevoit aşa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu