”Proorocule si Inaintemergatorule al venirii lui Hristos, dupa vrednicie a te lauda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; ca nerodirea celei ce te-a nascut si amutirea parintelui tau s-au dezlegat intru marita si cinstita nasterea ta, si intruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovaduieste”.
(Troparul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul)
Asa cum Mantuitorul dezvaluie iubirea fara margini in spatiu si in timp, atunci tu poti iesi dincolo de spatiu si de timp, impartasindu-te din lumina cea pururea fiitoare, cea neinserata, a Dumnezeirii.
Atunci intelegem ce inseamna parabola aceasta dumnezeiasca, ca si raspunsul legiuitorului la cuvantul Mantuitorului: “Care dintre cei trei ti se pare ca a fost aproapele?” “"Cel care a facut mila cu dansul". Si Mantuitorul spune: "Mergi si fa si tu asemenea lui!"
Sa facem asemenea, sa facem aceasta schimbare, transformare divina, si vom fi vii in Hristos Iisus Domnul nostru, cu Tatal si cu Duhul Sfant. Amin.
În fiecare an, pe 8/21 noiembrie creștinii ortodocși îi sărbătoresc pe Arhanghelii Mihail și Gavriil, sărbătoarea purtând în popor denumirea de Sfinții Arhangheli, Sfinții Voievozi. Arhanghelii au misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari ale lui Dumnezeu, de a descoperi prorocirile cele înalte îngerilor și, prin ei, oamenilor. Aceștia sînt cei care înmulțesc sfânta credință între oameni, luminînd înaintea lor cu lumina Sfintei Evanghelii.
În trecut în sâmbăta de dinaintea Sf. Arhangeli se făceau praznice în amintirea celor răposați. De asemenea, finii obișnuiau să meargă la nași cu colăcei, rămânând ca la Crăciun să ducă colaci mari. Pe alocuri, se mai numesc și Moșii de Arhangheli sau Moșii de toamnă. La biserică fiecare creștin aprindea o lumânare ca să aibă lumină de veci pe cealaltă lume. Se aprindeau lumînări atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți fără lumânare, pentru cei înecaţi.
Arhanghelul Mihail semnifică „puterea lui Dumnezeu” și este voievodul oștilor cerești și cel dintâi din ceata Sfinților Arhangheli. El poartă sabie de foc și are misiunea de a păzi legea lui Dumnezeu și de a birui puterea vrăjmașilor. Când Lucifer a greșit în cer, tulburându-se toate puterile cerești și începând a cădea mulțime de îngeri, atunci Arhanghelul Mihail a stat în mijloc și a strigat: „Să luăm aminte”. Din clipa aceea a încetat căderea îngerilor, căci toți au luat aminte la glasul lui și la greșeala îngerilor decăzuţi. În Sfânta Scriptură se amintește de mai multe acțiuni ale Arhanghelului Mihail, dintre care vom aminti că el a păzit pe Daniil cu viața în groapa cu lei, el a adus foc și pedeapsă peste cetățile desfrânate Sodoma și Gomora, el l-a scos viu pe Lot din Sodoma. Și la sfârșitul veacului tot el, împreună cu toată ceata arhanghelilor, va suna din trâmbiță, va scula pe cei morți și va aduna toate limbile la judecată, după mărturia Sf. Pavel care zice „Că însuși Domnul întru poruncă cu glasul Arhanghelului și întru trîmbița lui Dumnezeu se va pogorî din cer”.
Cea mai răspândită credință populară cu privire la Arhanghelul Mihail este aceea în care el împreună cu Arhanghelul Gavriil, ca cei mai mari între îngeri ce există păzesc oamenii pe parcursul întregii lor vieți, iar la sfîrșitul vieții, în ceasul morții tot ei le iau sufletele. După ce-l plimbă prin toate locurile pe unde fusese în viață, Arhanghelul Mihail duce sufletul răposatului înaintea Scaunului lui Dumnezeu şi în funcție de decizia luată aici, îl duce mai apoi în rai sau în iad. După credința că Sf. Arhanghel Mihail ia sufletele oamenilor în clipa răposării, a rămas zicala „îl ia Sf. Arhanghel”, care semnifică că moare, se duce. Prin sate nu se lucrează, de frică ca Sfinții Arhangheli să nu le ia viața. Poporul credea că Arhanghelul Mihail are niște lumânări de diferite dimensiuni, aceste lumânări arătând cât mai au de trăit oamenii cărora acestea le-au fost destinate. Oamenii de la sate susțineau, totuși, că Arhanghelii sunt miloși, există, de altfel, superstiția conform căreia atunci când vin să ia sufletele oamenilor, Arhanghelii plîng. Datorită Arhanghelilor oamenii nu mai știu în ce zi vor muri.
Arhanghelul Gavriil semnifică „bărbat-Dumnezeu” și este arhanghelul bunelor vestiri, acelora de bucurie, are şi misiunea de a vesti oamenilor tainele cele mari dumnezeiești. El nu mai poartă sabie de foc, ci crin de neîntinată bucurie. El a fost ales și trimis de Dumnezeu la Fecioara din Nazaret să-i vestească taina mare a întrupării Domnului, rostind cel dintâi numele Prea Dulcelui Iisus. El a vestit și a pus nume Sf. Ioan Botezătorul. El a vestit păstorilor că în Betleem s-a născut Mesia. El a cântat cel dintîi „Slavă întru Cel de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Sf. Gavriil ocrotește pe fecioare, acoperă pe mame, păzește pe prunci, duce rugăciunile cele fierbinți la Dumnezeu și aduce înapoi împlinirea cererilor. După cum constată scrierile ajunse până la noi Arhanghelul Gavriil apare mai rar în credințele și povestirile credincioșilor, rămânând oarecum în umbra Arhanghelului Mihail.
Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison,
veselindu-se in toate zilele in chip stralucit.
Iar un sarac,
anume Lazar, zacea inaintea portii lui, plin de bube,
Poftind sa se
sature din cele ce cadeau de la masa bogatului; dar si cainii venind, lingeau
bubele lui.
Si a murit saracul
si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si a fost
inmormantat.
Si in iad,
ridicandu-si ochii, fiind in chinuri, el a vazut de departe pe Avraam si pe
Lazar in sanul lui.
Si el, strigand, a
zis: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful
degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie.
Dar Avraam a zis:
Fiule, adu-ti aminte ca ai primit cele bune ale tale in viata ta, si Lazar,
asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti.
Si peste toate
acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca cei care voiesc sa
treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noi.
Iar el a zis:
Rogu-te, dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu,
Caci am cinci
frati, sa le spuna lor acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin.
Si i-a zis Avraam:
Au pe Moise si pe prooroci; sa asculte de ei.
Iar el a zis: Nu,
parinte Avraam, ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai.
Si i-a zis Avraam:
Daca nu asculta de Moise si de prooroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva
dintre morti.
(Luca XVI, 19-31.
Duminica a XXII-a dupa Rusalii)
Evanghelia de astazi, mai actuala ca oricand, ilustreaza
doua categorii umane des intalnite, chiar doua moduri in care noi insine ne
descoperim adesea. Sa insistam asupra felului in care se comporta bogatul,
intrucat in saracie nu putem judeca reactiile oamenilor…
Bogatului ii place lauda, admiratia semenilor lui care,
lingusitor, i-o acorda din plin. Bogatia materiala se cere a fi admirata iar
cel ce o agoniseste, prin munca cinstita - ar spune el, are nevoie de ceilalti
nu pentru valoarea lor umana, ci pentru a-i umili, pentru a-i strivi cu
opulenta lui. Bineinteles, nu mai e nimeni ca el, nimeni nu a reusit intr-un
timp atat de scurt sa acumuleze multa bogatie care sa ii dea acea siguranta si
suficienta de sine caracteristica celor avuti, in general.
Nemaifiindu-i foame, nu mai stie cum e sa-i fie.
Imbracandu-se mereu, nu mai stie cum este sa-i fie frig. Saracii sunt mereu
prea multi ori prea vinovati de starea lor, ca sa mai merite pretioasa lui
atentie. Intr-o lume a high-life-ului celor cu bani, se gasesc mereu cersetori
si caini care sa infecteze igienica lume a celor satui. Bolile acestor
cersetori sunt de la sine intelese, fara a fi nevoie de neglijenta privire a bogatului
sau de – Doamne fereste! – atotputernica lui bogatie. Ar putea face mult dar,
pentru putinatatea sufleteasca si necredinta lui, nu face nimic. Pentru ce ar
face? E risipa prea multa iar economia are mai multa putere in sufletul lui
decat credinta in Cel ce ne invata ca „cine nu aduna cu Mine, risipeste” (Matei
12, 30). Cat de tare poate fi necredinta unui asemenea om? Nici daca ar invia
cineva din morti, nu va crede.
Foamea, setea, oboseala, suferinta celuilalt au devenit
simple statistici pentru cei obisnuiti cu neincrederea si neiubirea fata de cei
din apropierea lor. Nu-i mai impresioneaza oamenii, ci cifrele. Zerourile
conturilor sunt mai valoroase decat a iubi si a-i ajuta pe cei din poarta lor.
Pilda evanghelica a bogatului nemilostiv si a saracului
Lazar (Luca 16, 19-31) ne descopera perspectiva dumnezeiasca si vesnica a
vietii umane pentru care moartea nu e decat o trecere, un Paste in Iisus
Hristos Domnul. Toate se vad altfel prin lentila curata a iubirii desavarsite.
Cu alte cuvinte, bogatul ar fi putut, daca ar fi vrut, sa
ajunga la fel de celebru ca si saracul Lazar. Neiubirea lui a facut diferenta
sau prapastia adanca.
De ce se numesc aceste zile de pomenire a celor trecuti la Domnul, ”Mosi”?
La fiecare Sfanta Liturghie preotul cand iese cu Cinstitele Daruri in mijlocul bisericii pomeneste pe stramosi, mosi, parinti, frati si surori si pe toti cei adormiti din neamul nostru. Constientizam si stim ca atunci cand plecam din lumea aceasta nu facem altceva decat sa ne adaugam la neamul nostru, la cei care au plecat din lumea aceasta.
Din aceasta cauza amintim despre cei care fac parte din semintia noastra, ne gandim la ei, ii pomenim si cel mai important lucru pe care il putem face este sa savarsim Sfanta Liturghie pentru ei.
In prima sambata din luna noiembrie, Biserica Ortodoxa a randuit sa se faca pomenirea celor adormiti, zi cunoscuta in traditia populara ca „Mosii de toamna”. In toate lacasurile de cult, dupa Sfanta Liturghie, se vor oficia parastase de obste pentru cei trecuti la Domnul.
Exista mai multe zile de pomenire a mortilor in Biserica Ortodoxa.
In afara de faptul ca in calendarul nostru crestin fiecare sambata este considerata zi de pomenire a mortilor cele mai cunoscute sambete de peste an sunt: Mosii de vara - in sambata dinaintea Pogorarii Duhului Sfant si Mosii de iarna - in sambata dinaintea Infricosatei Judecati.
Paraclis ridicat din donaţia regretatului Bucur Braşoveanu la data 6 mai 2010
Chiar şi după trecerea la cele veşnice a regretatului Bucur Braşoveanu, luptător anticomunist, scriitor, filantrop şi fondator al Bibliotecii Cultural-Creştine „Petre Ţuţea” din Constanţa, faptele din timpul vieţii sale continuă să aducă speranţă în sufletele însetate de pace şi lumină creştină. În această săptămână, la Căminul pentru persoane vârstnice din Constanţa, s-a sfinţit locul unde se va ridica Paraclisul cu hramul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon. Locul de închinăciune în beneficiul celor ce-şi alină bătrâneţile în cadrul instituţiei amintite este construit din ultimii bani cu care Bucur Braşoveanu ar fi putut să îşi îngrijească greaua suferinţă prin care a trecut înainte de a deceda, la vârsta de 95 de ani, când Dumnezeu l-a chemat la ceruri chiar de Ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. Slujba a fost oficiată de un sobor alcătuit din şapte preoţi, condus de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în prezenţa a aproximativ 100 persoane.