marți, 19 iunie 2018

Filmulete din Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților) - 3 iunie 2018








Parohia ” Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” din municipiul Constanţa (situată în zona Piaţa Brotăcei),Aleea Capidava nr.7 lângă Cambridge School îşi serbează hramul în perioada 23-24 iunie 2018 ...


Hramul bisericii este sărbătoarea întregii comunităţi, ziua întâlnirii tuturor celor credincioşi la sfânta biserică, aşa cum onomastica este „hramul” fiecărui creştin, iar cei dragi vin să-l felicite şi să sărbătorească împreună cu el.
De aceea pentru parohia noastră 24 iunie este ziua bisericii şi întreaga comunitate este chemată să o cinstească şi să o sărbătorească prin participarea la slujba de hram.

PROGRAMUL SLUJBELOR DE HRAM:

SÂMBĂTĂ 23 iunie 2018
Ora 17.00 - VECERNIA MARE UNITĂ CU LITIA.

- Slujba de priveghere în cadrul căreia se vor citi Acatiste, paraclise şi citiri biblice
DUMINICĂ 24 iunie 2018
Ora 7,30 - SLUJBA UTRENIEI ŞI SFÂNTA LITURGHIE DE HRAM săvârșită de un numeros sobor de preoţi şi diaconi.
La finalul Sfintei Liturghii se va oficia Parastasul pentru cei adormiţi, ctitori şi binefăcători.
Astfel, vă invităm pe toti cei care puteţi și aveţi dragoste față de Dumnezeu şi Sfinţii Săi, să încununaţi acest eveniment prin prezența dumneavoastră!
Preot Petru - Ciprian tel.0766/488.281
Preot Pricop Mircea tel.0766/359.033
Preot Mircea - Cristian tel.0767/284.753
Preot Georgel tel.0767/146.446


vineri, 15 iunie 2018

Învierea Domnului - A treia zi de Paști - 10 aprilie 2018 ; Să celebrăm deci minunea vieţii! Să ne plecăm cu evlavie în faţa sfinţeniei vieţii! Să cinstim pe „Dătătorul de viaţă”, Domnul pe care îl mărturisim aşa în Simbolul credinţei. Să rugăm pe Dumnezeu să înlăture din viaţa omenirii şi a lumii de El creată, tot ceea ce le ameninţă, să ne facă parte de „bucuria deplină” pe care ne-a sortit-o dintru început. Amin.

Predica Parintelui Mircea Cristian Pricop la a II-a  şi a III-a zi de Paşti 









Cercul de tenis de masa - Scoala Gimnaziala Anastasia Constanta


Scoala Gimnaziala Anastasia Constanta organizeaza Scoala si Gradinita de Vara, Editia 2018 Fiindca vacanta se apropie cu pasi repezi, iata ce va propunem pentru anul acesta : Mici si mari, cu totii ne vom bucura de o vacanta de neuitat!


Scoala Gimnaziala Anastasia Constanta primeste inscrieri pentru anul scolar 2018-2019


https://scoalaanastasia.ro/
https://scoalaanastasia.ro/documente-pentru-inscriere/











Fotografii si Filmulete - Serbarea de sfârșit de an școlar 2017-2018 5 iunie 2018 Scoala Gimnaziala Anastasia Constanta. Felicitări tuturor elevilor nostri... 15 iunie 2018

Copiii Scolii Gimnaziale Anastasia din Constanta au incheiat un nou an scolar...Am crescut si am invatat lucruri noi impreuna iar serbarea de sfarsit de an este incununarea tuturor eforturilor noastre si oglinda talentelor  deosebite ale acestor minunati copii!