miercuri, 25 februarie 2015

Raiul- Poezie crestina scrisa de Neli Mihail, prietena parohiei noastre



Raiul
                       de Neli Mihail

Raiul e-o gradina verde
Cu flori multe, pasari, iarba,
Animale diferite,
Toate blande si curate.
Ingerii plini de lumina
Heruvimi si Serafimi,
Zboara si canta-n gradina
Dand Slava Sfintei Treimi!
Nici nu poti sa spui in vorbe
Ce se afla in Eden.
Sau cu altfel de cuvinte,
In Paradisul cel etern.
Fericiti cei ce prin chinul
Groaznic dar nelepadat
L-au jertfit pentru Hristos
Cand in viata s-au aflat,
Au fost dusi la veselie
In Raiul indestulat.
Chiar de-i greu sa ne luptam
Cu ispite pe pamant,
Dar gandind ca vom ajunge
Alaturi de tot ce-i Sfant,
Merita sa purtam Crucea
Cu toata vointa noastra.
Iar puterea ne-o da Domnul
Noi s-o ducem sus intreaga! Amin!









Iadul - Poezie crestina scrisa de Neli Mihail, prietena parohiei noastre



Iadul
                       de Neli Mihail

Iadul este tara mortii
 Ce a fost infiintat
 De luceafarul luminii
 Din mandrie aruncat.

Iadul nu are ferestre
Si nici lift sa poti urca.
Este haos, bezna noptii..
Mult mai neagra decat ea.

Este groapa uriasa
Unde sunt condusi cei rai.
Sufletele lor, caci viata
Si-au pierdut-o-n desfatari.

Inca de la vami, satana
Trage de pe scara-n grup..
N-are cine sa ii scape,
Ingerii departe-i plang.

Raman prinsi de scara-nalta
Doar cei vrednici a urca
Pan’ la Tronul lui Hristos
Unde Mila-i va scapa.

Prin cei vrednici, intelegem
Ca sunt cei curati, spalati..
Chiar daca in tinerete
Au fost pe haina patati.

S-au cait la timp in viata
Si-au urmat pe Dumnezeu
Implinind porunca toata
Au scapat de ce-a fost rau.

Cu spovada, pocainta,
Fapte bune, rugaciuni,
Isi rascumparara timpul
Devenind iar fii Lui.

De Drepti ce sa mai vorbim,
Caci prin vami nici n-au trecut.
I-au luat Ingerii in spate
Pe aripa si i-au dus.

Unde?!...sus in Rai
In locul ingerilor razvratiti
Care au cazut ca neaua
Cand mandria i-a rapus.

Ei sunt Sfintii ce ne poarta
Grijile, daca-i chemam
Caci nu poti direct la Domnul..
Rugaciunea urca greu.

Maica Domnului da lacrimi
In Icoana ei mereu,
Sa ridice nepasarea
 Celor rupti de Dumnezeu.

Sa fim cu luare-aminte
Ca sfarsitul nu il stim.
Dar daca ne-nghite iadul
Oare ai cui fii suntem?!


Doamne ajuta-ne sa fugim de iad inca din viata aceasta,  caci iad iti faci iad ai, 
RAI ITI FACI RAI AI.  Amin!
                     ..sa luam aminte..




„Iisuse, ajută-ne!” – ultimele cuvinte ale martirilor egipteni

La câteva zile după „isprava” Califatului Islamic, autorii masacrului au postat pe rețelele de socializare întreg filmul execuției. Sunt imagini terifiante, care nu pot fi descrise în cuvinte … Și totuși, ceva din toate aceste imagini oferă speranță. În așteptarea decapitării, buzele prizonierilor creștini se mișcau…„Iisuse, ajută-ne!”. În momentul în care puteau renunța la tot, recâștigându-și viața, familia, statutul social, ei s-au rugat. Este o rugăciune care le-a deschis cerul celor 21 de creștini ai Bisericii creștine copte din Egipt.
Sursă foto: http://www.christianpost.com/

Nu există zi lăsată de la Dumnezeu ca sinaxarul Bisericii să nu exclame: „Întru această zi, pomenirea Sfântului Mucenic… care cu moarte sfântă a slăvit pe Dumnezeu!”. Citim puținele cuvinte despre pătimirea și alegerea de a muri ale unui om. Parcă de atâția mucenici ni s-a dat și gura să-i enumerăm, fără să ne mai impresioneze. Ni se pare ceva obișnuit ca cineva să renunțe la tot, implicit și la viață, pentru Hristos. Îi cinstim pe mucenici și ne rugăm lor, le aducem slujbe și acatiste dar, când vine vorba să renunțăm la strană, la scaunul nostru din biserică, la pernuța pentru genunchi și la alte lucruri care țin de spațiul nostru personal în biserică, ne zburlim: „EU am donat bani pentru acestea!”.
Când necazul bate la ușă și sufletul ne este încărcat, alergăm la ajutorul și la mijlocirea sfinților. A mucenicilor, pentru că ei au găsit puterea să biruie toate încercările pe care viața le-a pus dinainte. Cerșim ajutorul mucenicilor, dar nu vrem să ne gândim că am putea și noi să le fim următori! Necazul și încercarea trec, viața ni se luminează, iar pe mijlocitorii noștri îi uităm, până la următoarea înghesuială… de suflet.
Și, totuși, astăzi Raiul se primenește cu noi și noi „cetățeni”, oameni simpli care renunță la cel mai mare dar – la viață, pentru dragostea lui Dumnezeu. Nebunie, am putea spune! De această nebunie vorbea Sfântul Apostol Pavel, când se referea la „nebunia propovăduirii”.
Pentru noi, occidentalii, a fi „nebun” este un lucru negativ. Toți iubim stabilitatea, siguranța, confortul personal și al familiei, cariera. Toți ne dorim pentru copiii noștri o școală bună și un viitor luminos. Este normal. Însă, în epoca noastră, omul începe să piardă sensul identității sale, de fiu al lui Dumnezeu, uitând că toate sunt în mâna lui Dumnezeu. Până la urmă, cum ne dăm seama cine suntem și unde ne aflăm în raport cu Dumnezeu, Cel pe care Îl numim, ocazional, „Tată”? Ce este atât de special în noi, care să ne aducă aminte că suntem „fii ai lui Dumnezeu după har”?
Răspunsurile ar putea fi numeroase – având în vedere posibilitățile noastre oferite în Biserică – pentru ca noi să trăim „viața în Hristos”, așa cum se exprima Sfântul Nicolae Cabasila. Șapte Sfinte Taine încununate de dumnezeiasca Liturghie, un mănunchi de acatiste, paraclise, canoane de rugăciuni, psalmii… toate sunt la dispoziția noastră… la o întindere de mână distanță! Și, totuși, există ceva mai puternic! Rugăciunea rostită din tot ce avem noi mai sfânt, o rugăciune izvorâtă din credință și viață, cuvinte simple care cutremură toată ființa noastră!
O astfel de rugăciune au avut pe buze și cei 21 de noi martiri ai lui Hristos, care au ales Împărăția lui Dumnezeu și nu lepădarea de credință. Pare straniu, dar în anul 2015 încă se mai nasc sfinți ai lui Dumnezeu, oameni ca și noi, bărbați cu familii și griji cotidiene, care mor pentru credință.
Răpiți din Egipt încă din preajma sărbătorilor Nașterii Domnului, 21 dintre cei 24 de creștini egipteni au fost plimbați în cuști precum animalele, bătuți, torturați, îmbrăcați în „haina rușinii” – celebra salopetă portocalie. Apoi, la mijloc de februarie 2015, au fost executați.
La câteva zile după „isprava” Califatului Islamic, autorii masacrului au postat pe rețelele de socializare întreg filmul execuției. Sunt imagini terifiante, care nu pot fi descrise în cuvinte … Și totuși, ceva din toate aceste imagini oferă speranță. În așteptarea decapitării, buzele prizonierilor creștini se mișcau… „Iisuse, ajută-ne!”. În momentul în care puteau renunța la tot, recâștigându-și viața, familia, statutul social, ei s-au rugat. Este o rugăciune care le-a deschis cerul celor 21 de creștini ai Bisericii creștine copte din Egipt.
Episcopul Antonios Aziz Mina, cel care a tradus sângeroasa înregistrare, a menționat că și alte rugăciuni rostite în limba arabă se pot citi de pe buzele martirilor: „S-au rugat până în ultima clipă, până când pieptul le-a fost străpuns. Biserica lui Dumnezeu din Egipt plânge, dar se și mândrește cu așa fii. Majoritatea aveau copii acasă, dar au ales Împărăția lui Dumnezeu, acolo unde ne vom întâlni cu toții. Sunt sfinții noștri, avem 21 de rugăciuni în plus pentru poporul creștin, avem martiri – suntem o biserică vie!”.
Acestea sunt lecții de viață în Împărăția lui Dumnezeu. Câți dintre noi, în momentele noastre tensionate, ne mai aducem aminte de Mântuitorul Iisus Hristos? Căutăm soluții, ne sunăm prietenii și cunoscuții, apelăm la profesioniști, la rude și familie, poate, poate cineva ne va da o soluție salvatoare. Cât de departe căutăm? Și, totuși, cât de aproape ne-ar fi rezolvarea – într-un smerit „Iisuse, ajută-ne!” spus din toată ființa noastră!

Nicolae Pintilie-doxologia.ro

Fotografii exterior








Fragmente din Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul - Luni, Marti, Miercuri si Joi seara din prima saptamana a Postului Mare, în toate bisericile se cântă una dintre cele mai frumoase creaţii imnografice ale ortodoxiei: Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul  reprezintă una dintre treptele pocăinţei ce conduc spre Ziua Învierii lui Hristos.
Ce model de pocăinţă! Şi de nădejde… nici pocăinţa nu deznădăjduieşte, nici nădejdea nu îngânfă.
Să zicem dar cu toţii:
Miluişte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!





Invocaţia „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!“, însoţită de o metanie mică şi semnul Sfintei Cruci, este cea care uneşte comunitatea în actul de pocăinţă.

Filmulete din Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lasatului sec de branza) - Ultima duminică înainte de intrarea în Postul Sfintelor Paşti este numită Duminica iertării. 22 februarie


Predica la Duminica Lasatului sec de branza
Parintii care cunosc bine vechile randuieli liturgice din perioada Triodului ne spun ca tema izgonirii lui Adam din rai legata de Duminica Lasatului sec de branza reprezinta o transpunere a expulzarii temporare a penitentilor in afara bisericii, care odinioara avea loc atunci. Acestia trebuiau sa ramana in afara usilor bisericii (ca oarecand Adam in fata usilor incuiate ale raiului) si sa-si planga pacatele pana la sfarsitul Postului Mare, cand erau reintrodusi in ea impreuna cu cei care inca nu faceau parte din comunitatea bisericeasca. De aceea imnografia acestei Duminici se intemeiaza pe imaginea lui Adam tanguindu-se inaintea portilor raiului.

Zis-a Domnul: Daca veti ierta oamenilor greselile lor, va ierta si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar daca nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi intuneca fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie. Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica si unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra. (Matei 6, 14-21)




Predica Parintelui Petru Ciprian



luni, 23 februarie 2015

Perioada Postului Mare ne indeamna spre pocainta pentru iertarea greselilor noastre de catre Bunul Dumnezeu.


In Canonul cel Mare se poate observa direct imbinarea dintre Vechiul si Noul Testament, o urcare si o revenire permanenta la inceput. Prin unirea in Canonul cel Mare a troparelor vetero si neo-testamentare, Andrei Criteanul arata ca Vechiul Testament nu se implineste decat in Noul Testament si, prin urmare, omul se intregeste in Adam cel nou, Mantuitorul Iisus Hristos. Puntea de legatura reprezinta profetii, prezentati adesea ca fiind cei care au trezit din nou constiinta venirii unui Rascumparator si au incercat adesea intoarcerea poporului ales. Din simpla observare a izvoarelor folosite la elaborarea Canonului vom observa cu cat rafinament a unit Sfantul Andrei Criteanul teologia vetero-testamentara de cea neo-testamentara.

Rolul si scopul Canonului cel Mare este sa ne descopere pacatul si, astfel, sa ne conduca spre pocainta; sa descopere pacatul nu prin definitii si insiruiri ci printr-o adanca meditatie asupra maretei istorii biblice, care este, cu adevarat, o istorie a pacatului, a pocaintei si a iertarii. Aceasta meditatie ne duce intr-o cultura duhovniceasca diferita, ne provoaca cu o viziune total diferita asupra omului, asupra vietii sale, asupra telurilor si motivatiilor sale. Ea reface in noi spatiul spiritual fundamental in cadrul caruia pocainta devine din nou posibila. Cand auzim de exemplu: "Nu m-am asemanat, Iisuse, dreptatii lui Abel. Daruri primite nu   ti-am adus Tie nici odinioara, nici fapte dumnezeiesti, nici jertfa curata, nici viata fara prihana".

Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul (Începutul Postului Sfintelor Paşti; Zi aliturgică) -Va asteptam cu drag sa participati alaturi de noi LUNI,MARTI,MIERCURI,JOI incepand cu ora 16,00 la citirea Canonului cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul unit cu Pavecernita Mare. - 23 Februarie



În aceste prime zile ale Postului Mare, Biserica ne adună pe toţi în jurul analogului pentru a cânta împreună Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, un text bogat în simbolistică şi dens în înţelesuri.








http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2014/03/canonul-cel-mare-al-sfantului-andrei.html
http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2014/03/fotografii-si-filmulete-patra-parte.html
Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul  reprezintă una dintre treptele pocăinţei ce conduc spre Ziua Învierii lui Hristos. În primele patru zile ale Postului, am avut prilejul de a lua parte la citirea câte unei părţi din acest Canon, în cadrul slujbei Pavecerniţei mari. În a cincea săptămână a Postului, miercuri seara, la Denie, se citeşte în întregime Canonul cel Mare, împreună cu viaţa Sfintei Maria Egipteanca.
 Canonul cel Mare este una dintre cele mai importante, dacă nu chiar cea mai importantă operă a imnografiei despre pocăinţă. Deşi abundă în episoade biblice, totuşi nu este o simplă concentrare a unor teme biblice. Dimpotrivă, în acest Canon toate faptele scripturistice la care s-a făcut părtaş omul - crearea, căderea, alungarea din Rai, întoarcerea, aşteptarea, răscumpărarea - sunt personalizate. Ele se transformă în faptele fiecăruia dintre noi: crearea mea, căderea mea, răscumpărarea mea. Istoria personajelor devine istoria mea, iar eu devin conştient de profunzimea ei: “De unde voi începe să plâng faptele vieţii mele celei ticăloase?”. Canonul ne introduce pe fiecare dintre noi în istoria Sfintei Scripturi şi ne determină să conştientizăm, prin intermediul modelelor de pocăinţă, amplitudinea păcatelor noastre şi înstrăinarea faţă de Dumnezeu.

Este vorba de un canon de pocăință, adică un lung imn liturgic (peste 250 stihiri), alcătuit din 9 cântări bogate, com­puse, la rândul lor, din stihiri scurte de pocăință, ritmate de invocația: "Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!", cerere care amintește de rugăciunea vameșului din prima duminică a perioadei Triodului.

Canoanele liturgice au apărut la sfârșitul secolului al VII-lea și începutul secolului al VIII-lea, înlocuind, în mare măsură imnele liturgice, numite Condac. Totuși, între cântarea a 6-a și a 7-a a fiecărui Canon se mai păstrează un Condac urmat de un Icos.

Canoanele, care au fost compuse la început de creștini sirieni elinizați din Palestina, sunt mai sobre din punct de vedere muzical și au un conținut teologic mai accentuat.

Canonul liturgic are nouă cântări lungi, formate din multe stihiri scurte, iar acestea nouă intercalau la început cele nouă cântări biblice folosite în viața liturgică răsăriteană:
  1. Cântarea lui Moise (Ieșirea 15; 1-19);
  2.  Noua cântare a lui Moise (Deuteronom 32,1-43);
  3.  Rugăciunea Anei, mama lui Samuel (1 Regi 2, 1-10);
  4.  Rugăciunea profetului Avacum (Habacuc) (Avacum 3,2-19);
  5.  Rugăciunea lui Isaia (Isaia 26, 9-20);
  6.  Rugăciunea lui Iona (Iona 2, 3-10);
  7.  Rugăciunea celor Trei tineri;
  8.  Cântarea celor Trei tineri;
  9.  Cântarea Născătoarei de Dumnezeu (Luca 1, 46-55) și rugă­ciunea lui Zaharia, tatăl Sf. Ioan Botezătorul (Luca 1, 68-79).

Fiecare cântare a Canonului începe cu un Irmos (o strofă dătătoare c|g ton), ;se continuă cu. stihiri mai scurte și se încheie cu o laudă de preamărire adresată Sfintei Treimi (doxastikon) și o laudă adresată Maicii Domnului (theotokion).

La Canonul inițial al Sf. Andrei Criteanul, mai precis la cântările a 3-a, a 4-a, a 8-a și a 9-a, au fost adăugate de tim­puriu câteva canoane mai mici, formate din trei cântări (trei ode), compuse de "Teodor" și "Iosif", adică Sf. Teodor Studitul (+ 826) și Iosif de Sicilia (+ 886).

În secolele XI-XII, un canon de două stihiri pentru o Cântare a fost adăugat în cinstea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, din vremea în care Duminica a V-a din Postul Sf. Paști a fost închinată pomenirii Sf. Maria Egipteanca. Apoi a fost adăugată la sfârșitul fiecărei cântări o stihiră de cerere către Sf. Andrei Criteanul însuși.

După sinaxar se cântă sau recită 16 stihiri, toate interca­late între Fericiri.


Sfântul Andrei Criteanu (660-740 sau 726) este considerat de unii comentatori patristici „ctitorul canonului bisericesc“. El este autorul a numeroase cuvântări, idiomele, stihiri, irmoase şi canoane. Canonul de pocăinţă al Sfântului Andrei Criteanu este cel mai reprezentativ. El este scris la maturitate când, privind în urmă, crede de cuviinţă să-şi aducă în faţa lui Dumnezeu tot ceea ce nu va fi fost după voia Lui, spre curăţire prin pocăinţă. Textul canonului are 250 de strofe şi se află în cadrul utreniei de joi, săptămâna a cincea a Postului Mare.
Alcătuit cu multă măiestrie, canonul pătrunde în cele mai adânci temniţe ale patimilor, pentru a slobozi de acolo sufletul rănit de păcat. O dată cu stihurile, cel care se pocăieşte trece de la plânsul amar pentru mulţimea păcatelor la alinul pe care-l aduce acesta conştiinţei rănite de vină, apoi spre nădejdea mântuirii care, tot crescând, odrăsleşte curaj şi nădejde în inima zdrobită şi atinge floarea dragostei înflăcărate pentru Dumnezeu, singura care aduce adevărata mireasmă a deplinei îndreptări şi iertări. Singura care ajunge la Dumnezeu.
Canonul este alcătuit din nouă cântări, care încep cu câteva stihiri prezintând diferitele teme ale acestora şi care dovedesc o similitudine cu odele biblice, şi sfârşesc cu alte două stihiri de mare importanţă dogmatică: una închinată Sfintei Treimi, iar cealaltă Prea Curatei Născătoare de Dumnezeu.
Plin de lirism şi elemente poetice, Canonul cel Mare se prezintă nu numai ca un „monument“ de pocăinţă, dar şi de artă poetică. Descrierile vii, comparaţiile grăitoare, mulţimea epitetelor, ca şi inspiratele metafore, dau acestuia o frumuseţe şi un har deosebit. Valoarea lui sub aspect mistic şi poetic este inestimabilă, fapt ce îi conferă un loc de frunte în cadrul poeziei bisericeşti şi un rol inconfundabil în mântuirea noastră a tuturor.
Minunat întrepătrunsă cu textul, melodia Canonului cel Mare, glasul al II-lea, prin alternanţa notelor înalte cu cele joase, prin urcuşurile şi coborâşurile pe care trebuie să le execute psaltul, vădeşte o anume simetrie şi deosebita măiestrie a melodului.
Vocativele sunt transpuse în ascendentul melodic (suflete), iar impeativele urcă pe tonurile cele mai înalte (scoală!). Iminenţa sfârşitului este sugertă de şirul notelor aliniate într-un crescendo lin (sfârşi-i-i-i-tul), iar ideea de tulburare este admirabil îmbăcată în specificităţile psalmodierii. Marele merit al liniei melodice este acela de a ajuta textul să depăşească ritmul trohaic, care l-ar încorseta; ideea se transmite astfel cu mai multă acuitate în unitatea cuvânt-sunet.
Modelul de pocăinţă pe care ni-l propune Sf. Andrei Criteanu este unul matur. Nu un bocet deznădăjduit, nu o jelanie fără soluţii, ci o tânguire plină de nădejde a sufletului, este smerirea înălţătoare, este „coborârea în sus“, este pogorârea împreună cu Dumnezeu întru adâncul iadului propriu, pentru a atinge apoi talpa nemarginii iubirii lui Dumnezeu.
Această capodoperă este atât de valoroasă mai ales pentru că fiecare dintre noi ne regăsim în stările descrise. Fiecăruia ne vindecă o rană, fiecăruia ne ridică un steag, tuturor ne făgăşuie drum spre piscurile umilinţei de sine.
Cel care călătoreşte împreună cu autorul până în străfundurile propriei cunoaşteri de sine Îl va recunoaşte pe Domnul împreună călător şi împreună lucrător la mântuirea sa.
Canonul de pocăinţă al Sf. Andrei Criteanu
(Textul ales nu este neapărat cel mai semnificativ din punct de vedere duhovnicesc, cât mai ales din punct de vedere literar)


Cântarea întâi
Regăsindu-se în neascultarea lui Adam şi a Evei sau a lui Cain, sufletul ce se pocăieşte invocă iertarea Ziditorului tuturor celor văzute şi nevăzute. Greşeala tuturor o regăseşte în propria-i greşeală:

1. De unde voi începe a plânge /
faptele vieţii mele celei ticăloase? /
Ce începere voi / pune Hristoase /
acestei tânguiri de acum? /
Ci ca un milostiv, /
dă-mi iertare greşalelor.

8. Nu m-am asemănat, Iisuse, /
dreptăţii lui Abel. /
daruri bineprimite nu Ţi-am adus /
Ţie niciodată, /
nici fapte dumnezeieşti, /
nici jertfă curată
nici viaţă fără prihană.

9. Precum Cain, aşa şi noi, / ticălosule suflete,
am adus / fapte murdare /
Făcătorului tuturor /
şi jertfă vrednică de mustrare /
şi viaţă netrebnică; /
pentru acestea ne-am şi osândit împreună.


Cântarea a doua
Debutează cosmic prin invocarea cerului şi a pământului, a tuturor „celor văzute şi nevăzute“ ca martori ai pocăinţei în faţa Creatorului acestora şi apoi continuă metaforic până la sfârşit.
1. Ia aminte, Cerule, şi voi grăi;
pământule, primeşte în urechi glasul /
celui ce se pocăieşte lui
Dumnezeu, / şi-L laudă pe Dânsul.

8. Îmbrăcatu-m-am acum în haina ruptă, /
pe care mi-a ţesut-o mie / şarpele cu sfătuirea, /
şi mă ruşinez.


Cântarea a treia
Enumerând mai mult aspecte scripturistice, autorul plânge stările rele în care se regăseşte pe sine şi cere milostivire de îngăduinţă de a le atinge pe cele desăvârşite: pedeapsa Sodomei, izbăvirea lui Lot, oaia rătăcită şi aflată de Păstorul cel Bun, binecuvântarea şi blestemul date de Lot fiilor lui, jertfirea lui Isaac, urcarea pe scara lui Iacov. Cel mai mult insistă asupra focului din Sodoma. Regăsirea de sine a Sf. Andrei Criteanu în textele acestea ne umple pe noi de ruşine şi de umilinţă faţă de goliciunea multelor noastre deşarte încrederi de sine, care ne depărtează atât de mult de starea reală a micimilor noastre şi a poftirilor noastre, a legării noastre de cele ale lumii acesteiaş dar şi soluţia: fuga de păcat.
23. Să nu te faci stâlp de sare, /
suflete, întorcându-te înapoi; /
să te înfricoşeze / pilda Sodomei; /
sus în Sigor mântuieşte-te.

24. De arderea pământului fugi, /
suflete al meu, ca şi Lot. /
Fugi de Sodoma şi Gomora; /
fugi de flacăra /
a toată pofta cea nebunească.


Cântarea a patra
Firişor de speranţă pâlpâind se înrezăreşte în oda aceasta. Este îndemnul la naşterea din nou, care înoieşte şi apoi înalţă. Dacă cel care a reuşit să atingă o stare duhovnicească atât de înaltă, izvorâtoare de o astfel de capodoperă, se îndeamnă pe sine la înoire, la naştere din nou, ce grabnică trebuie să fie punerea unui nou început de viaţă pentru fiecare dintre noi. Ce iute trebuie să ne trezim din amorţitoarea noastră comoditate şi ce nevoitoare trebuie să ne fie întoarcerea la o viaţă nouă în Hristos din care apoi să „neguţătoreşti lucrurile cele mari“
6. Scara pe care a văzut-o de demult /
marele între patriarhi, suflete al meu, /
este arătarea suirii celei cu lucrarea /
şi a înălţării gândului. /
Deci, de voieşti să vieţuieşti cu lucrarea
şi cu cunoştinţa şi cu înălţarea gândului, /
înnoieşte-te.

8. Prin două femei, înţelege /
fapta şi cunoştinţa întru înaltă gândire; /
prin Lia fapta, ca ceea ce a fost cu mulţi copii, /
iar prin Rahela, gândirea cea mult ostenitoare. /
Căci fără de osteneli
nici fapta, nici gândirea /
nu se va săvârşi, suflete.

9. Priveghează, o, suflete al meu, /
şi te fă deosebit, /
ca cel mai mare între patriarhi, /
şi să dobândeşti fapta cu gândirea cea înaltă;
ca să te faci minte văzătoare de Dumnezeu,
să ajungi în norul cel neapus cu gândirea
şi să te faci neguţător de lucruri mari.


Cântarea a cincea
O nouă tânguire începe în acest tropar, cu trecerea prin mai multe ipostaze atât din Vechiul, cât şi din Noul Testament, cu sinceră şi hotărâtă năzuinţă spre cele desăvârşite.
5. Lui Iosif cel drept şi minţii lui celei curate /
urmează, ticălosule /
şi neiscusitule suflete,
şi nu te desfrâna / cu pornirile cele nebuneşti /
făcând fărădelege pururea.

14. Cu lut mi-am amestecat gândul, eu ticălosul. /
pală-mă, Stăpâne, / în baia lacrimilor mele, /
mă rog Ţie, /
albă ca zăpada făcând / haina trupului meu.

21. Siluam să-mi fie mie lacrimile mele, /
Stăpâne Doamne, /
ca să-mi spăl şi eu / luminile sufletului /
şi să Te văd cu gândul pe Tine, /
Lumina cea mai înainte de veci.


Cântarea a şasea
Din nou se arată adâncimea prăpăstiei păcatului şi cumplita plată a acestuia, apoi iarăşi îndemnuri spre păstrarea curăţiei, model şi îndemn de trezvie neîncetată.
3. Ca o junică sălbatică asemănatu-te-ai, /
suflete, lui Efrem;
ca o căprioară păzeşte-ţi sufletul de curse, /
înălţându-ţi mintea cu aripi,
cu fapta şi cu gândirea.

9. Când a lovit Moise, sluga Ta, /
piatra cu toiagul,
cu închipuire / mai înainte a însemnat coasta Ta /
cea de viaţă făcătoare; /
din care toţi băutură /
de viaţă scoatem, Mântuitorule.

Cântarea a şaptea
În oda aceasta imnograful cere iarăşi îndurare pentru păcatele sale, asemănându-se cu Saul, David, Absalom, Solomon, Roboam, Ahav, Manase, femeia păcătoasă… Revenirea aceasta la recunoaşterea păcătoşeniei apare ca un refren, ca un laitmotiv; este ţinerea coborâtoare a minţii la iad, după cum zice Sf. Siluan Atonitul, singura care înalţă inima către cer.
6. David oarecând a însemnat cântarea, /
scriind-o ca într-o icoană /
prin care-şi mustra fapta / ce a lucrat, /
strigând: miluieşte-mă! /
Că Ţie unuia am greşit, Dumnezeului tuturor, /
Însuţi mă curăţeşte.

15. Încuiatu-s-a ţie cerul, suflete, /
şi foamete de la Dumnezeu te-a cuprins, /
de vreme ce nu te-ai plecat /
cuvintelor lui Ilie Tesviteanul, /
ca şi Ahav oarecând. /
Ci Sareptencei asemănându-te,
hrăneşte sufletul proorocului.


Cântarea a opta
Continuând asemănările cu personaje şi întâmplări din Sfânta Scriptură, autorul cere iertare pentru fiecare păcat pe care l-au făptuit cei pomeniţi, considerate ca fiind făptuite şi de el, toate. Se întrezăreşte totuşi o tentă pozitivă a exemplelor date, ca o încurajare spre urmarea pildei acestora. Ca soluţie izbăvitoare pentru oricare se va regăsi în aceste greşeli.
2. Ilie, cel ce a fost purtat în car, /
suindu-se în carul virtuţilor, /
s-a înălţat / ca spre ceruri oarecând, /
mai presus de cele pământeşti. /
Deci la suirea aceasta / cugetă, suflete al meu.

17. Alabastru cu lacrimi /
turnând pe capul Tău, Mântuitorule, /
ca nişte mir,
strig ca păcătoasa / care cere milă /
rugăciune aduc / şi cer să iau iertare.


Cântarea a noua
Regăsindu-se numai în exemplele negative din Scriptură, autorul râvneşte spre cele vrednice de urmat, îndemnându-se spre acestea cu post şi rugăciune, curăţie şi smerenie. Evocând aici viaţa Mântuitorului şi pe toţi cei cărora El le-a schimbat viaţa, Sfântul Andrei Criteanu încheie acest valoroasă capodoperă cu imaginea parusiei Domnului şi a Judecăţii de Apoi pe fondul unei liniştite stări în care iertarea se pogoară peste mulţimea fărădelegilor şi lasă nădejdea vindecării şi a mult râvnitei fericiri veşnice. Nădejdea atingerii ţintei finale pentru călătorii acestui canon.
4. Pildele Scripturii celei noi / îţi aduc ţie, /
ca să te ducă pe tine, / suflete, la pocăinţă; /
râvneşte dar drepţilor, / iar de păcătoşi te leapădă,
şi înduplecă pe Hristos / cu rugăciunile tale,
cu postul, / cu curăţia şi cu smerenia.

5. Hristos S-a făcut prunc, /
împreunându-Se cu mine prin trup, /
şi toate câte / sunt ale firii / cu voia le-a plinit, /
afară de păcat, /
arătându-ţi ţie, o, suflete,
pilda şi chipul smereniei Sale.

10. Turtureaua cea iubitoare de pustie, /
sfeşnicul lui Hristos, /
glasul celui ce strigă a glăsuit, /
predicând pocăinţa;

Cele două tropare cu care încheie fiecare odă în parte sunt închinate unul Sfintei Treimi şi celălalt Născătoarei de Dumnezeu, Fecioara.
Cântarea a treia se încheie cu aceste versuri închinate Sfintei Treimi:
Treime neamestecată, nezidită, Fire fără de început,
care eşti lăudată în Treimea Feţelor,
mântuieşte-ne pe noi,
care ne închinăm stăpânirii Tale cu credinţă.

Şi Fecioarei:
Pe Fiul cel fără de ani din Tatăl,
sub ani L-ai născut, neştiind de bărbat,
Născătoare de Dumnezeu.
Minune străină! Că alăptând, ai rămas fecioară.

Finalul cântării a opta îmbracă în porfiră şi pe Maică, şi pe Fiu:
Ca din porfiră s-a ţesut trupul lui Emanuel
înlăuntru în pântecele tău, Preacurată,
ceea ce eşti porfiră înţelegătoare;
pentru aceasta, Născătoare de Dumnezeu,
cu adevărat pe tine te cinstim.

Ce model de pocăinţă! Şi de nădejde… nici pocăinţa nu deznădăjduieşte, nici nădejdea nu îngânfă.

Să zicem dar cu toţii:
Miluişte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!

Postul Mare - Poezie crestina scrisa de Neli Mihail, prietena parohiei noastre



Postul Mare
                         de Neli Mihail

Postul binecuvantat
Este o placere,
Caci de Domnul este dat,
Credinciosu-l cere.

Postul este curatire
Pentru trup si suflet.
Face mintea mai subtire
Dand mustrare-n cuget.

Postul te inalta sus,
Cat mai sus, depinde
De cat ai putea sa urci
Cu luare-aminte.

Postul este infranare
Si de la bucate,
Dar in primul rand e fuga
De cele desarte.

Acest post, la pocainta
Pe crestini ii cheama
Si de-l tinem cu credinta
N-avem nici o teama.

Postul este o porunca
Chiar de la-nceput.
Adam si cu Eva insa
L-au nesocotit.

Dar in viata lor ramasa
Aspru s-au cait.
Dumnezeu le-a dat iertarea
Si s-au mantuit.

Sa purcedem asadar,
Sfantul Post ne cheama!
Ajutor ne e Hristos
Si Sfanta Lui mama.


Doamne, ajuta-ne sa implinim toate poruncile Tale. Amin!



duminică, 22 februarie 2015

Părinţii pot opta pentru ora de religie până la 6 martie (model cerere ataşată)

Părinţii care optează pentru participarea copiilor la ora de religie trebuie să depună la unităţile de învăţământ o cerere până la data de 6 martie. Potrivit subsecretarului de stat Liliana Preoteasa, ministerul a transmis inspectoratelor un model de formular ce trebuie completat de către părinţi, informează „Ziarul Lumina”.
Pentru participarea copiilor la ora de religie este necesară completarea unei cereri din partea părinţilor până la data de 6 martie la unităţile de învăţământ unde studiază. „Noi am solicitat inspectoratelor şcolare printr-o adresă să informeze părinţii că pentru a participa la ora de religie trebuie să depună o cerere, aşa cum spune decizia Curţii Constituţionale a României. Cererile se vor depune până pe 6 martie, noi vrem să facem cât de repede ca să clarificăm această situaţie, pe de altă parte, am dori totuşi să lăsăm un timp părinţilor, unii pot fi plecaţi din localitate“, a declarat marţi doamna Liliana Preoteasa, subsecretar de stat în Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (MECS), la dezbaterea din Comisia de învăţământ despre ora de religie, citată de Agerpres.
Cererea tip se poate găsi la şcoală sau se poate descărca de pe site-ul www.patriarhia.ro.   Mutiplică o cerere şi ofer-o prietenilor tăi care au copii! 
Demnitarul a subliniat că există un formular-tip pe care ministerul l-a transmis inspectoratelor şcolare judeţene şi în care părintele completează cu numele/prenumele fiului/fiicei care doreşte să participe la ora de religie, alegând, totodată, cultul pe care şi-l alege. Subsecretarul de stat a mai apreciat că în acest moment ministerul aşteaptă decizia Parlamentului care va spune cum se reformulează prevederile Legii educaţiei, incriminată de decizia de neconstituţionalitate, iar „ministerul va pune în practică acele prevederi”.
La dezbaterile de marţi din Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor a participat şi părintele Ionuţ Corduneanu, vicar-administrativ patriarhal, care a spus că este firesc ca înscrierea la orele de religie să se facă pe etape mai mari de timp. „Patriarhia Română cere ca înscrierea să se facă pe toată perioada şcolarizării într-o unitate de învăţământ. Curtea Constituţională a României (CCR) a spus ceea ce avea de spus, în momentul de faţă respectarea acestei hotărâri revine Parlamentului. Mi se pare anormal faptul că se solicită Bisericii, părinţilor, neorganizat, să se ducă să depună cereri pentru că solicită o anumită persoană sau o anumită organizaţie. Ministerul este cel care trebuie să creeze cadrul legal, pentru că ora de religie este obligatorie pentru stat, aşa cum a spus CCR, şi este opţională pentru părinte şi ea face parte din oferta educaţională a şcolilor“, a mai spus preotul Ionuţ Corduneanu.
În acelaşi timp, doamna Liana Stanciu, reprezentantul Asociaţiei „Părinţi pentru Ora de Religie“, a susţinut că educaţia fără religie înseamnă şcoală fără suflet, neam fără Dumnezeu şi fără identitate. „Susţinem îmbunătăţirea calităţii orei de religie, dar în acelaşi timp susţinem menţinerea rolului şi importanţei acestei discipline în învăţământul din România“, a subliniat Liana Stanciu.
Legea educaţiei prevede că, în învăţământul primar şi gimnazial, o clasă nu poate avea mai puţin de 12 elevi, iar la liceu - nu mai puţin de 15 elevi, scrie hotnews.ro. Pentru situaţiile în care vor exista clase cu mai puţin de 12 opţiuni pentru ora de religie, ministrul educaţiei, domnul Sorin Cîmpeanu, nu a dat un răspuns tranşant: „Este greu de răspuns, pentru că ar însemna să anticipăm rezultatul acestei interogări. În condiţiile în care am precizat că Ministerul Educaţiei nu iniţiază modificări în timpul anului şcolar, suntem obligaţi să luăm măsuri tranzitorii de genul celor pe care le-am precizat, din cauza unei iniţiative care nu aparţine Ministerului Educaţiei, dar care trebuie să fie pusă în aplicare“, a spus ministrul educaţiei, citat de aceeaşi sursă.

Sursabasilica.ro

Iubeste si iarta! - Poezie crestina scrisa de Neli Mihail, prietena parohiei noastre





Iubeste si iarta!
                       de Neli Mihail

Iubeste si Iarta
Pe cei ce ti-au gresit.
Iubeste si iarta
Mereu, pan’ la sfarsit.
Iubeste si iarta
Atat cat vei trai.
Iubeste si iarta
Pana ce vei muri.
Iubeste si iarta,
Om binecredincios.
Iubeste si iarta
Si fii marinimos.
Domnul te-asteapta in Cer
Atunci cand vei pleca.
Acolo ai comorile
Stranse din viata ta.
Iubeste si iarta!!
Sunt Sfintele porunci
Lasate de Hristos,
Cand spanzurat pe Cruce
Privea spre noi atunci..
Iubeste si iarta
Si nu vei regreta.
Iubeste si iarta
Si te vei bucura,
In veci in Slava Sa!


Amin!

Sfanta Liturghie Taina cea Mare - Poezie crestina scrisa de Neli Mihail, prietena parohiei noastre




Sfanta Liturghie
Taina cea Mare

                                de NELI Mihail

Coboara Cerul pe pamant
La Sfanta Liturghie
Si sufletele prind avant
In Marea armonie.
Dac-am vedea cu ochii nostrii
Ce se petrece atunci,
Am cadea secerati ca mortii
De tainele adanci.
Sunt mii si mii de Ingeri albi
Si Sfinti..nenumarati.
Hristos pe Masa-n Sfant Altar
Purtat pe sfinte brati. (brate)
Si, Ingerii se minuneaza
De cata inlesnire
Au preotii la Liturghie,
Hristos la-Mpartasire!
Maicuta Domnului pe tron
Supravegeaza totul
Si-ndruma preotii ce sunt
Invaluiti ca focul.
O flacara inaintea lor
La lumineaza calea.
Cand ei cadesc e ca si cand
Hristos bate cararea
S-adune oameni cat mai multi
La propovaduire..
Caci, El pastorul nostru bland
Si-aduna-n tarc oile.
Mai sunt si alte oi de-adus..
Dar pana la final,
Cu pocainta vin si ele
La singurul Pastor.
( Si va fi o turma si-un Pastor.)


Amin!


Vecernia iertării, uşa Postului Mare - prima slujbă a Postului mare - Acestă vecernie se săvârșește în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, iar în cadrul ei slujitorii și credincioșii își cer iertare unii de la alții, pentru a intra cu inimile curate în Post.Să aveţi un post bun! 22 februarie

Postul Paştelui începe, cu slujba Vecerniei din această Duminică a Izgonirii lui Adam din Rai sau Duminica Iertării. Slujbă cu totul deosebită, de un farmec duhovnicesc cu totul aparte, începe solemn, preotul fiind îmbrăcat în vesminte luminoase. Stihirile care urmează după “Doamne, strigat-am…” anunţă venirea postului si, dincolo de Post, apropierea Paştelui. 
Urmează apoi vohodul cu cântarea “Lumină lină”. Preotul slujitor înaintează către “locul cel mai înalt” din spatele altarului pentru a vesti Prochimenul de seară, care întotdeauna anunţă sfârşitul unei zile si începutul alteia. Repetăm de cinci ori Prochimenul si iată că Postul a sosit! Vesmintele luminoase sunt puse deoparte, preotul îmbracă vesminte de culoare închisă. 

Luminile se sting si se intră în atmosfera Postului Mare, acea “tristeţe strălucitoare” caracteristică. Se citeşte pentru prima oară rugăciunea de post a Sfantului Efrem Sirul, însoţită de metanii. La sfârşitul slujbei credincioşii se apropie de preot, cerându-si iertare unii altora.

Ostenelile pentru virtute, postul si toate celelalte, deşi sunt trebuitoare pentru mântuire, totuşi Dumnezeu le primeşte nu numai ca un lucru datorat, ci si ca pe o faptă bună, ca pe un dar. Darul pentru a putea fi însă primit trebuie să îndeplinească condiţia evanghelică a darului, să fim împăcaţi cu aproapele nostru. De aici vine aşa de frumoasa rânduială a iertării obşteşti când ne spunem unii altora: “Iartă-mă frate!”, “Dumnezeu să te ierte!”. 

Acum ne iertăm cu cei din casă, cu vecinii si cu cei cu care avem vreo pricină. Ştergem astfel toată răutatea cea de la inimă si putem aduce în pace si cu bună nădejde lui Dumnezeu darul ostenelilor postului.
Aşadar ritualul iertării care se săvârşeşte la sfârşitul vecerniei nu este doar un ritual exterior ci ne pregăteşte efectiv pentru a intra în Post împăcaţi cu semenii, în relaţie de frăţietate, de unitate. 

Această iertare pe care o cerem unii altora nu este altceva decât prima încercare de a sparge fortăreaţa păcatului si reîntoarcerea la unitate, la solidaritate, la iubire. A ierta este a pune între mine si semenul meu iertarea lui Dumnezeu însuşi.

Această vecernie a iertării se săvârşeşte în bisericile noastre si este de datoria noastră de a participa la această slujbă pentru a primi iertare unii de la alţii spre a intra împăcaţi în Post. Chiar si cei care de obicei nu participă la slujbele de seară, se cuvine să fie prezenţi la slujba de început a Postului Mare, deoarece, precum spunea părintele Schmemann: “nimic nu destăinuie mai bine «tonalitatea» Postului Mare în Biserica Ortodoxă: nicăieri nu se manifestă mai bine chemarea sa profundă de către om.” Vom rătăci patruzeci de zile prin desertul Postului, dar la capăt străluceşte deja lumina Paştelui, lumina împărăţiei lui Dumnezeu.