marți, 10 februarie 2015

Sfântul Mucenic Haralambie, pomenirea sfintelor muceniţe şi fecioare: Enata şi Valentina şi a mucenicului Pavel.

Astăzi îl sărbătorim pe Sfântul Mucenic Haralambie, unul dintre cei mai apropiaţi sfinţi de sufletul românilor, poate şi pentru aceea că în istorie şi-a arătat mila şi ajutorul când au fost epidemii de ciumă şi vremuri de foamete. Dar şi animalele le-a ocrotit, aşa încât ţăranii noştri nu puteau să nu-l iubească.
Troparul Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie
Glasul 4
Arătatu-te-ai, înțeleptule Haralambie, ca un stâlp neclintit al Bisericii lui Hristos, și ca un sfeșnic pururea luminos al lumii, stră­lucit-ai în lume prin mucenicie, fericite, și ai ri­sipit întunecimea idolilor. Drept aceea, roagă-te lui Hristos cu îndrăzneală, să ne mântuiască pe noi.
Condacul Sfântului Sfinţit Mucenic Haralambie, făcătorul de minuni
Glasul 4
Arătatu-Te-ai astăzi...
Făcutu-te-ai preoţilor strălucit purtător de lumină şi părinţilor laudă şi cinste înveselitoare, Sfinte Sfinţite Mucenice Haralambie. Că tu păzeşti de vătămare pe robii tăi.
Sfântul Haralambie a trăit în secolul al II-lea şi este cel mai bătrân mucenic dintre cei cunoscuţi de Biserică. A fost episcop al cetăţii Magnezia din Asia Mică şi şi-a închinat viaţa lui Hristos şi îndrumării credincioşilor. Pentru că prin fapta şi cuvântul său a adus mulţi păgâni la creştinism, şi-a atras mânia prigonitorilor. În ciuda vârstei înaintate, de 113 ani, i-au jupuit pielea de pe tot corpul şi i-au rupt carnea cu cârlige de fier. Văzând că sfântul rabdă durerile fără să scoată vreun cuvânt rău, doi soldaţi care îl păzeau şi-au mărturisit şi ei credinţa în Dumnezeul lui Haralambie, fiind şi omorâţi pe loc pentru aceasta. La fel, alte trei femei care au văzut puterea sfântului de a îndura chinurile L-au lăudat pe Hristos şi au fost şi ele imediat martirizate. Se spune că Luchie, comandantul armatei, cuprins de mânie, a apucat el însuşi instrumentele de tortură, începând să-l rănească pe sfânt, când, deodată, mâinile i-au căzut ca secerate. Atunci, l-a scuipat în faţă pe sfânt, dar gura i s-a strâmbat şi i s-a întors la ceafă. Luchie, disperat, l-a implorat pe sfânt să-l salveze cu rugăciunile sale şi să se milostivească de el. Sfântul Haralambie, în bunătatea lui, s-a rugat pentru Luchie, care s-a vindecat pe loc. Împăratul Septimiu Sever, când a auzit toate acestea, a fost cuprins de mânie şi a trimis pentru a-l aresta pe Haralambie şi a-l aduce în faţa lui. Ajuns în Antiohia, mucenicul a fost supus altor chinuri, însă s-a vindecat în chip miraculos. În cele din urmă, i s-a tăiat capul cu sabia. După execuţie, fiica împăratului, Galinia, care trecuse la creştinism, a îngropat trupul martirului cu multă evlavie.
Izbăvitor de ciumă şi de foamete
Credinţa şi minunile Sfântului Haralambie au rămas vii în conştiinţa creştinilor, de-a lungul veacurilor, istoria consemnând numeroase situaţii în care oamenii i-au cerut ajutorul în situaţii grele, iar el i-a ajutat. După cum se spune chiar în acatistul închinat lui, sfântul este "izbăvitor de ciumă şi de foamete". În 1813, În Ţara Românească s-a abătut o mare epidemie de ciumă, încât mureau zilnic 300 de bucureşteni. Numită "ciuma lui Caragea", pentru că s-a petrecut în vremea acestui domnitor, aceasta a secerat 90.000 de morţi. În această situaţie, nădejdea oamenilor a fost pusă în Sfântul Mucenic Haralambie ca singurul care putea să-i izbăvească de boală. Într-adevăr, după multe rugăciuni şi cereri adresate lui, ciuma a dispărut.
Tot către Sfântul Haralambie şi-au îndreptat oamenii nădejdea şi cu câţiva ani înainte, în 1995, în timpul cumplitei foamete din vremea lui Alexandru Constantin Moruzi.
Locuri unde se află fragmente din moaştele sale
Imediat după martiriul Sfântului Haralambie, creştinii au început să cinstească moaştele sale cu multă credinţă şi evlavie. Părţi din cinstitele sale moaşte se află în momentul de faţă în biserici din mai multe ţări, inclusiv la noi în ţară. Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea "Sfântul Ştefan" din Meteora, unde se săvârşesc nenumărate minuni. Din hrisoavele existente la mănăstire aflăm că, în 1398, domnul ungrovlah Ioan Vladislav a donat mănăstirii un fragment din lemnul Sfintei Cruci, părticele din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul şi a închinat terenuri din Ţara Românească, iar nepotul său, vornicul Dragumar, a făcut să parvină acestui sfânt lăcaş capul Sfântului Mucenic Haralambie.
Apărătorul săracilor de la Flămânda
În Bucureşti, una dintre bisericile cu hramul Sfântul Haralambie este situată pe Strada Olimpului, şi mai este cunoscută sub numele de Flămânda. Aceasta a fost ridicată în perioada fanariotă, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, la bariera sudică a Bucureştilor din acea vreme. Mahalaua Flămânda era atât de săracă pe atunci, încât nu a putut face faţă cheltuielilor ridicării bisericii decât cu ajutorul celor 100 de taleri acordaţi din fondul Vistieriei de către domnitorul Alexandru Constantin Moruzi (1793-1796). Aşa s-a înfiinţat aici, la marginea oraşului, un mic schit de lemn, după cum stă scris în pisania veche, preluată de actuala biserică de zid. Schitul a funcţionat doar scurtă vreme, deoarece în 1782 s-a început construcţia din zid a bisericii actuale, ctitorie a fraţilor Istrate Vel-Vornic şi Constantin Creţulescu. La începutul secolului al XIX-lea, starea materială a Bisericii "Sfântul Haralambie - Flămânda" s-a îmbunătăţit, întrucât breasla croitorilor, care începuse să ia avânt aici, a ajutat la împodobirea cu odoare preţioase a lăcaşului. Una este Biserica "Bălăneanu - Iancu Nou", ctitorită în 1827 de boierul Bălăneanu, cu dublu hram: "Sfântul Nicolae" şi "Sfântul Haralambie". O altă biserică din Capitală cu acest hram este "Sfântul Dumitru" (Poştă), care a primit acest hram recent, pentru că în sfântul lăcaş se află părticele din cinstitele sale moaşte, iar al treilea sfânt lăcaş al Mucenicului Haralambie este Biserica "Sfinţii Arhangheli" (Oţetari).
Legenda unei ctitorii din Iaşi
În Iaşi, există o singură biserică aflată sub oblăduirea Sfântului Haralambie. Biserica aflată pe strada Octav Botez a fost ridicată între anii 1799 şi 1804. Circulă două legende ale Bisericii "Sfântul Haralambie" din Iaşi. Principalul motiv al construirii se spune că ar fi fost cel al epidemiei de ciumă care a cuprins oraşul moldav la 1799. A doua legendă spune că ar fi ctitoria lui Gheorghe Leondari din Ianina, care ar fi avut un frate cu numele Haralambie. Ambii erau militari. Haralambie a devenit haiduc, iar Gheorghe a fost trimis să-l captureze şi, în felul acesta, Gheorghe şi-a omorât fratele. Pentru a-i ierta Dumnezeu păcatul, el a zidit această biserică, dorind să fie închinată Sfântului Haralambie.
Sfântul Haralambie în credinţa populară
În popor, Sfântul Haralambie este ştiut drept ocrotitor nu numai împotriva ciumei, dar şi a holerei, de aceea ziua lui era ţinută cu evlavie mai înainte de ţărani. În nordul Transilvaniei, în aşezările de pe Someş, în Bihor, oamenii duceau în această zi la biserică mălai, grăunţe şi sare spre a fi binecuvântate şi ca ofrandă pentru Sfântul Mucenic Haralambie. După ce erau binecuvântate de către preot, le dădeau ca hrană animalelor din gospodărie, pentru a fi sănătoase tot anul. Păstrau însă o parte din această hrană a vitelor, ca leac pentru eventuale boli ale acestora. Tot în această zi se făcea pomană pentru cei care nu au murit de moarte bună.
După diferite legende din Bucovina, Dumnezeu i-a dat sfântului ciuma în stăpânire, ca să-l răsplătească pentru chinurile prin care a trecut. Atunci, Sfântul Haralambie a legat-o de grumaz cu un lanţ de fier, şi numai atunci când oamenii nu serbează ziua lui, îi dă drumul pe pământ. După o altă legendă, tot din Bucovina, Sfântul Haralambie s-a întâlnit într-o zi cu Ciuma care umbla pe pământ şi aducea foarte multă stricăciune în omenire. Şi Ciuma, cum l-a văzut pe sfânt, s-a repezit asupra lui, voind să-l omoare. Însă Sfântul Haralambie a prins-o şi a legat-o de gât cu un lanţ greu de fier pentru a nu mai face rău oamenilor.
Legende despre Sfântul Haralambie sunt şi în zona Tecuciului. Aici se spune că Sfântul Haralambie, care fusese iniţial cioban, a învăţat de la un doctor lecuirea diferitelor boli şi, tămăduind mulţi oameni fără plată, aceştia l-au făcut sfânt. Ivindu-se însă Ciuma, oamenii au început să moară, astfel că în puţină vreme a rămas singur. Dumnezeu i-a dat atunci sfântului Ciuma în seamă. De atunci el ţine Ciuma de păr, să nu îşi mai facă de cap.
Pomenirea Sfintelor Muceniţe şi fecioare: Enata şi Valentina şi a Sfantului Mucenicului Pavel.

Dintre aceste douã fecioare, Enata era din ţinutul Gaza, iar Valentina din Cezareea. Când ighemonul Firmilian sta la judecatã, a fost adusã viteaza fecioarã Enata, care fiind întrebatã dacã se leapãdã de Hristos, şi ea mãrturisind cã Hristos este Dumnezeu, a fost chinuitã cumplit. Atunci cinstita Valentina şi ea fecioarã fiind şi nesuferind sã vadã neomenia şi cruzimea celor sãvârşite, s-a umplut de îndrãznealã, şi când i s-a poruncit ca sã aducã jertfã idolilor, cãci acolo lângã scaunul de judecatã, se gãsea un jertfelnic, ea l-a izbit cu picioarele şi l-a surpat împreunã cu focul ce era pe el. Atunci tiranul mânuindu-se, a chinuit-o cumplit şi pe ea. Şi încetând a le mai chinui, a hotãrât sã fie arse în foc. Dupã aceasta a fost adus la pãtimire sfântul Pavel. Şi dupã ce a suferit mai multe chinuri şi s-a arãtat mai presus de patimi, cu harul lui Hristos, a fost osândit la moarte de sabie. Iar el, mulţumind lui Dumnezeu şi rugându-se pentru cei de o credinţã cu el, a primit tãierea cinstitului sãu cap, dându-şi duhul în mâinile lui Dumnezeu.


Troparul Sfintei Muceniţe Valentina – gl. al 4-lea.

Mieluşeaua Ta, Iisuse, Valentina, strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele meu, Te iubesc şi pe Tine căutându-Te mă chinuiesc şi împreună mă rastignesc, şi împreună mă îngrop cu Botezul Tău; şi pătimesc pentru Tine, ca să împărăţesc întru Tine; şi mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine; ci, ca o jertfă fără prihană, primeşte-mă pe mine, ceea ce cu dragoste mă jertfesc Ţie. Pentru Rugăciunile ei, ca un Milostiv, mântuieşte sufletele noastre.

Niciun comentariu: