joi, 31 iulie 2014

Lăsatul Secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului 31 iulie - Postul în cinstea Maicii Domnului să devină bucurie şi nădejde de ajutor .Domnul să vă binecuvânteze cu post uşor şi ziditor.AMIN

Pe 1 august, creştinii ortodocşi de pretutindeni încep pregătirea duhovnicească pentru praznicul Adormirii Maicii Domnului. Postul Sfintei Marii este un post cu dată fixă, începe în fiecare an pe 1 august şi se termină în ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august). Postul Sântămăriei Mari sau postul lui August, cum mai este numit de popor, se ţine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu care, înainte de Adormire, a petrecut în neîncetată rugăciune şi ajunare. 

În ultimele sale clipe de viaţă, Fecioara Maria a fost înconjurată de Sfinţii Apostoli, care i-au dus trupul în mormântul din Ghetsimani, unde ceruse Sfânta Fecioară. Este considerat, cu toate acestea, un post uşor, dată fiind abundenţa fructelor şi legumelor în această perioadă a anului. Despre Adormirea Maicii Domnului, adică moartea şi înălţarea ei cu trupul la cer, nu sunt informaţii în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiţia Bisericii. În scrierile a patru Sf.Părinţi orientali: Patriarhul Modest al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului şi Sfântul Ioan Damaschin, se spune că Maica Domnului a fost înştiinţată prin îngerul Gavriil, de mutarea ei din această viaţă. Deşi Apostolii erau răspândiţi în lume pentru a propovădui Evanghelia, au fost prezenţi la eveniment, Sfânta Fecioară înştiinţându-i asupra a ceea ce avea să se întâmple.

Sfânta Fecioară Maria este mai presus decât toţi sfinţii, mai cinstită decât heruvimii şi mai preamărită decât serafimii, este acoperitoarea, apărătoarea, mijlocitoarea şi ajutătoarea credincioşilor. Biserica recomandă credincioşilor înfrânarea plăcerilor şi desfătărilor trupeşti, iar nunţile sunt interzise cu desăvârşire în această perioadă, ca şi în celelalte posturi.
Originea Postului Sfintei Marii.
Originea acestui post trebuie pusa prin sec. V, cand cultul Maicii Dom­nului s-a  dezvoltat si cand sarbatoarea Ador­mirii ei a inceput sa primeasca o mai mare importanta. La inceput insa, nici timpul din an, nici durata si nici felul postirii nu erau la fel peste tot. Unii (in partile Antiohiei) posteau o singura zi (6 august), altii mai multe zile (4 la Constantinopol, 8 la Ierusalim); unii posteau in luna august si de aceea postul era numit si postul lui August, altii in septembrie, iar altii nu posteau deloc, soco­tind ca sarbatoarea Adormirii este zi de mare bucurie, deoarece Maica Domnului a trecut de la viata pamanteasca la cea cereasca. Data si durata pos­tului au fost uniformizate in toata Ortodoxia abia in sec. XII, la sinodul local din Constantinopol, tinut la 1166 sub patriarhul ecumenic Luca Crysoverghi, care a hotarat ca postul sa inceapa la 1 august si sa dureze pana la sarbatoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august).
După Învierea lui Hristos, Înălţarea Sa la ceruri şi Pogorârea Duhului Sfânt, Adormirea Maicii Domnului încheie lucrarea mântuirii, săvârşită de Mântuitorul Iisus Hristos.
 Cum trebuie sa postim.
 Tipicul cel Mare si invatatura pentru posturi din Ceaslovul Mare prescriu ajunare lunea, miercurea si vi­nerea, pana la Ceasul IX, adica pana la ora 15.00, cand se consuma mancare uscata. Martea si joia se consuma legume fierte, fara untdelemn, iar sambata si duminica se dezleaga la untdelemn si vin. In Postul Sfintei Marii avem o singura dezlegare la  peste, pe 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului pe Muntele Tabor. In timpul acestui post se citesc in bisericile manastiresti cele doua Paraclise ale Maicii Domnului, din Ceaslov.
  POSTUL – schimbare a vietii nu schimbare de bucate
 ,,Tu posteşti? Bine! Dar arată-mi aceasta prin fapte: când vezi un sărac, fie-ţi milă de el; de-l vezi pe aproapele tău fericit, nu-l invidia, ţine ochii tăi în stăpânire ca să nu arunce priviri pofticioase şi neruşinate. Nu numai gura trebuie să postească, ci şi ochii tăi, şi urechile tale, şi toate mădularele trupului tău… Ochii tăi să postească neuitându-se cu poftă şi aprindere. Urechile tale să postească neascultând clevetirile şi vorbele rele asupra cuiva. Iar gura ta trebuie să postească, înfrânându-se de la vorbele rele şi de la clevetiri” (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Mântuitorul recomandă postul discret, nefăţarnic: ,,Când postiţi, nu fiţi trişti, ca făţarnicii… să nu vă arătaţi oamenilor că postiţi” (Matei 6, 16-18).
Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre post ca fiind nu numai o abstinenţă voluntară de  la mâncare ci şi autodisciplinare. Postul nu este o povară ci el înseamnă libertate, adică puterea de a putea să te abţii de la orice şi mai ales de la un lucru rău, dăunător. El face din om să fie liber cu adevărat şi prin aceasta să cunoască adevărul prin dreapta socotinţă, adică prin puterea de a discerne răul de bine în orice situaţie fie ea de criză, de compromis, de ispitire sau de maximă bucurie. Postul în primul rând, înseamnă pocăinţă, fiindcă el este mijlocul cel mai potrivit prin care omul se căieşte pentru păcatele sale, meditează asupra modului cum au fost săvârşite păcatele şi prin aceasta încearcă pe cât posibil să diminuieze precedentele care au stat la baza împlinirii acestor păcate. Postul prin excelenţă înseamnă smerenie.
Dacă postul este un mijloc, o cale care ne ajută să ajungem la sfinţenie, atunci faptele bune, iubirea, rugăciunea sunt primordiale în această perioadă, înfrânarea de la mâncare având un rol important, dar ea este doar un constituent al postul şi nu postul însine: ,,Păzeşte-te de a restrânge postul doar de la ferirea de carne. Adevăratul post stă  în a te îndepărta de păcate” (Sfântul Vasile cel Mare).
Astăzi am restrâns postul la ceea ce este mai simplu de săvârşit, înlocuirea anumitor alimente cu altele. Dar ceea ce este mai grav este că latura postul mai importantă, ferirea de răutăţi care vin din inima noastră, şi permanenta trăire în fapte bune, nu este luată în seamă mai deloc chiar dacă Însuşi Dumnezeu spune că acesta este postul care Îi place: ,,Nu ştiţi voi postul care Îmi place? – zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii … Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l, atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu”(Isaia 58, 6-8).
Postul de păcate – nu completare ci temelie a postului de bucate
Scopul postului nu este altceva decât schimbarea vieţii: ,,Dacă nu ţi-ai schimbat viaţa, ce-ţi foloseşte să posteşti? Schimbarea bucatelor nu ajută la nimic” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Această schimbare nu se produce în urma postului de bucate ci în urma curăţiei de păcate şi a săvârşirii faptelor bune în mod treptat şi mai accentuat în perioadele de post ale anului. Aşadar postul de păcate este superior celui de bucate, şi în ciuda acestui fapt, astăzi în Biserica noastră se vorbeşte numai despre postul de bucate. Postul de păcate îl putem ţine chiar dacă postul de bucate nu este prezent în viaţa noastră, în schimb postul de bucate în zadar îl ţinem dacă nu are ca bază iubirea, faptele bune şi permanenta ferire de păcate.
Aşadar postul de bucate, chiar şi ajunarea, nu au nici o valoare dacă nu au ca temelie postul înfrânării de la păcatele trupeşti şi spirituale şi dacă nu au la bază faptele bune, aşa precum ne spune Sfântul Ioan al Antiohiei: ,,Nu ajunge numai să opreşti gura de la mâncare, ci toate mădularele să le opreşti de la tot ce-i stricăcios”. Postul de mâncare, nu aduce nici un folos fără celelalte lucruri: pocăinţa, rugăciunea, citirea din Sfânta Scriptură, milostenia şi vegherea.
Despre postul de bucate, putem spune că el pregăteşte teren prielnic pentru postul cel sufletesc. El este trenul care face o anumită rută într-un anumit timp. Numai că acest marfar trebuie încărcat cu bunuri iar acestea sunt tocmai faptele noastre bune şi voinţa puternică de a înlătura răutăţile din inima noastră. În acest sens Sfântul Ioan Gură de Aur spune: ,,Nu e nici un folos pentru negustori că au făcut un lung drum pe mare, dacă nu duc cu ei o mare încărcătură şi multe mărfuri; nici noi nu avem vreun folos de pe urma postului, dacă îl trecem fără folos şi fără rost.”  Aşadar dacă trece postul şi noi am rămas cu aceleaşi păcate, zadarnic a fost efortul nostru în ceea ce priveşte abţinerea de la bucate. Postul constituie consacrarea trupului şi dispoziţia de a împărţi cu semenul prinosul nostru. Şi astfel scopul este unul duhovnicesc în care relaţia cu semenii devine şi în cadrul postul centrul vieţuirii noastre. Prin postul de bucate, noi facem loc postului celui adevărat, printr-o anumită pregătire. În această pregătire punem început bun curăţiei celei trupeşti şi celei sufleteşti, facând posibilă sălăşluirea în sufletele noastre a Duhului Sfânt, pentru a putea împlini faptele bune, căci nu noi ci harul lui Dumnezeu le săvârşeşte. Singuri nu putem să ne curăţim de răutăţi şi să avem o relaţie bună cu semenii, căci în orice acţiune pe care o întreprindem, trebuie să avem conştiinţa conlucrării cu Dumnezeu, iar în tot ceea ce facem trebuie să ne raportăm la Dumnezeu, lăsăndu-ne în permanenţă conduşi de har.
Abţinerea de la răutăţi şi săvârşirea faptelor bune – postul cel adevărat.
Dacă ne înfrânăm de la mâncare şi nu ne abţinem de la răutăţi, nu numai că este zadarnic efortul depus, dar putem spune, că ne este în defavoarea noastră,,Cei ce se înfrânează de la mâncare, dar au purtări rele, se aseamănă cu diavolul, care, deşi nu mănâncă nimic, totuşi nu încetează să păcătuiscă” (Sfântul Vasile cel Mare).
Diferenţa dintre postul de bucate şi postul de păcate este asemănătoare cu diferenţa dintre o agapa creştină săvârşită în familie sau cu apropiaţii şi vecinii, făcând doar un schimb de mâncare, şi o masă la care sunt chemaţi adevăraţii săraci cei care nu au nici măcar strictul necesar. Postul cel adevărat este înstrăinarea de răutăţi, de acele răutăţi care vin din suflet şi se îndreaptă spre semenii noaştri: ,,Postul adevărat nu stă atât în lepădarea de mâncăruri, cât în lepădarea de păcate” (Sfântul Ioan Gură de Aur).
Important este să avem grijă ca sufletul nostru să fie cât mai curat, şi în acest fel să-i facem loc lui Dumnezeu în inima noastră, această curăţie a sufletului făcându-se prin depărtarea relelor obiceiuri şi prin alungarea ispitelor venite din partea celui rău, aşa precum ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Ce folos să postim de bucate, dacă nu aruncăm relele obiceiuri ale sufletului”.
Scopul postului este acela de al converti într-un mod de viaţă creştin autentic, în care mâncarea reţinută şi accesul limitat la tot ce se găseşte rau în această lume, să nu ne fie valabil doar în anumite momente ale anului, ci să ne fie o permanenţă în viaţa noastră.
Este adevărat că vremurile în care trăim nu sunt foarte prielnice în ceea ce priveşte uşurinţa înfrânării şi abţinerea de la bunătăţile vieţii. Cu privire la aceste lucruri Sfântul Vasile cel Mare spune: ,,Chipul în care au trăit primii oameni în rai este o imagine a postului, nu numai pentru că ducând o viaţă îngerească ajunseseră, prin cumpătare, la asemănarea cu îngerii, ci şi pentru că nu erau cunoscute locuitorilor paradisului toate cele născocite mai târziu de om: nici băutul vinului, nici tăiatul animalelor, nici toate cele câte tulbură mintea omenească”.
Aşadar postul în toate cele două aspecte ale sale, cel al înfrânării de bucate şi cel al îndepărtării de păcate, deşi nu putem vorbi neapărat despre două posturi, trebuie să ducă la schimbarea vieţii noastre în mai bine, o schimbare treptată de la an la an.
Postul trebuie convertit într-un mod de viaţă cu adevărat creştinesc, omul trebuind să trăiască într-un continuu post în care totul să fie cu măsură şi în care iubirea şi faptele bune să primeze în faţa oricărui tip de asceză mai mult sau mai puţin folositoare sufletului.
 Tradiţii din bătrâni
Legat de postul Adormirii Maicii Domnului există câteva tradiţii populare care se păstrează din moşi-strămoşi. Se spune că, pentru sănătate şi spor, se posteşte miercurea şi vinerea. În tradiţia populară, pe 2 august se serbează Ziua Ursului pentru a fi ferit de stricăciunile provocate de urşi stupilor sau vitelor. Tot pe 2 august se scot fagurii de miere şi toţi ai casei trebuie să guste din ea pentru a fi feriţi de lupi şi de urşi. Este o zi indicată pentru sfinţirea ierburilor bune pentru leacuri.
 Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
„Împărăteasa mea cea preabună şi nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor şi ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniţi, acoperirea celor necăjiţi, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul; ajută-mă ca pe un neputincios, hrăneşte-mă ca pe un străin. Necazul meu îl ştii, dezleagă-l precum vrei, că nu am alt ajutor afară de tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzeşti şi să mă acoperi în vecii vecilor.
Amin!“






Scris de : Diacon Bogdan GOREŢCHI   

Cugetare Nevoitorii din pustie luptă să-şi taie voile proprii şi să trăiască strict în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

Unii cred în mod greşit că sihastrul trăieşte într-o izolare completă. Dar nici un sihastru nu zice aşa. El trăieşte în apropierea şi în intimitatea lui Dumnezeu, a îngerilor şi a sfinţilor. Căci acolo unde este mintea omului, acolo este şi viaţa lui. Mintea sihastrului se află în cea mai înaltă, mai curată şi mai numeroasă companie în care se poate afla vreodată omul.
Avva Marcu l-a mustrat odată pe Avva Arsenie astfel: „Pentru care pricină fugi tu pururea de feţele noastre şi de convorbirile cu noi?”. Atunci Avva Arsenie a zis: „Dumnezeu ştie că vă iubesc, dar nu pot fi şi cu Dumnezeu şi cu voi. În ceruri mii şi mii, şi mii de mii, au o singură voie; pe cînd aici, între noi oamenii, sînt multe şi felurite voi. De aceea nu pot fi şi cu Dumnezeu, şi cu oamenii”.

Să luăm aminte la pedeapsa lui Dumnezeu care a căzut asupra lui Abimelec şi asupra locuitorilor Sichemului (Judecătorii 9):


  • La cum Abimelec, cu ajutorul bărbaţilor din Sichem, a ucis pe şaptezeci dintre fraţii lui;
  • La cum după aceea Abimelec i-a ucis pe locuitorii Sichemului, a arat locul pe care fusese cetatea lor şi a presărat pămîntul cu sare;
  • La cum, după multe biruinţe, Abimelec a fost ucis de o femeie care a aruncat în el din turn cu o bucată de piatră de rîşniţă şi i-a spart capul, de moarte;
  • La cum blestemul lui lotam, fiul lui Ghedeon, i-a ajuns pe locuitorii Sichemului şi pe Abimelec.

Sf. Evdochim; Sf. Iulita din Cezareea; Sf. Iosif din Arimathea; Sf. Ioan Exarhul (Proloagele de la Ohrida) - Lasatul secului pentru Postul Sfintei Marii - 31 iulie

POST USOR SI CU FOLOS DUHOVNICESC!


Pomenirea Sfântului şi Dreptului Evdochim

sf evdochim
Sfîntul Evdochim s-a născut în Capadocia din părinţi foarte credincioşi care s-au numit Vasile şi Evdochia. În vremea împăratului Teofil (829-842), Evdochim s-a aflat tînăr ofiţer în armata imperială. Chiar în rang militar fiind, el s-a străduit pururea să trăiască conform poruncilor Evangheliei. Păstrîndu-se întru toată curăţenia sufletească şi trupească, el nu a vorbit niciodată cu femei, în afară de mama lui. El a fost milostiv cu nenorociţii şi cu nevoiaşii, citind pururea cu sîrguinţă din sfintele cărţi, şi stând cu şi mai multă sîrguinţă la sfinta rugăciune înaintea lui Dumnezeu. El s-a ferit întotdeauna de distracţii şi de grăirile deşarte cu cei deşerţi: „în mijlocul deşertăciunilor celor lumeşti trăind, el a stat ca floarea de crin între spini, şi ca aurul în mijlocul focului”. Datorită marilor lui virtuţi şi însuşiri, împăratul 1-a numit guvernator al Capadociei. Din această poziţie înaltă Evdochim s-a arătat drept înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu Evdochim a murit la o vîrstă tînără, în anul al treizeci şi treilea al vieţii lui. Sfintele lui moaşte sînt făcătoare de minuni, vindecînd bolile oamenilor. Un nebun s-a atins odată de racla lui, şi s-a făcut imediat sănătos; un copil paralitic, atingîndu-se şi el de sfinta raclă, s-a ridicat pe picioarele lui şi a mers bine. După optsprezece luni, mama lui a deschis racla şi a aflat trupul lui Evdochim de parcă ar fi fost viu, fără nici un semn de putreziciune sau stricare. Din el ieşea miros de bunămireasmă. Sfintele moaşte ale Dreptului Evdochim au fost mai după aceea mutate la Constantinopol şi îngropate într-o biserică nouă închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, şi ctitorită de părinţii Dreptului Evdochim.
Pomenirea Sfintei Iulita din Cezareeasf_iulita_cezareea
Această Sfinta lulita a fost din Cezareea Capadociei. Avînd o neînţelegere cu vecinul privitoare la pămînt, acela a denunţat-o pe lulita că este creştină, ceea ce o aşeza în afara protecţiei legii. Sfînta lulita atunci şi-a lepădat cu bucurie toate proprietăţile, mai curînd decît să-şi lepede credinţa. Dar necuraţii păgîni nu s-au mulţumit numai cu aceasta, ci au şi torturat-o, iar la urmă au omorît-o arzînd-o de vie, la anul 303. Aşa şi-a sacrificat fără să clipească această fericită şi averile şi trupul, pentru mîntuirea sufletului ei în veşnicie.
 Pomenirea Sfântului Iosif din Arimatheasf_iosif_arimateea_arimathea
Nobilul losif acesta a fost un bărbat foarte bogat, şi membru al Sinedriului Evreiesc din vremea Mîntuitorului. În taină, el a fost următor al lui Hristos (Matei 27: 57, loan 19: 38). losif şi Nicodim au luat Trupul lui Hristos de pe Cruce, şi 1-au aşezat în mormântul cel nou al lui losif. Pentru aceasta el a fost arestat de către evrei şi aruncat în închisoare. Acolo a venit la el Domnul Cel înviat, Care 1-a întărit, dovedindu-i învierea Lui. După o oarecare vreme evreii 1-au scos pe losif din închisoare şi 1-au izgonit din pămîntul lui strămoşesc. Sfîntul losif din Arimathea a călătorit în toată lumea predicînd Evanghelia lui Hristos, şi a adus vestea cea bună pînă şi în Anglia, unde s-a săvîrşit către Domnul.
Pomenirea Sfântului Ioan Exarhul
Acest Sfînt loan a fost un vestit presbiter bulgar, împodobit cu adînca învăţătură a cărţilor, care a trăit în vremea Ţarului [bulgar] Simeon (892-896). El a tradus Hexameronul Sfîntului Vasile cel Mare şi Mărturisirea de Credinţă Ortodoxă a Sfîntului loan Damaschinul în limba slavonă. El s-a săvîrşit către Domnul cu pace.

Lasata secului pentru Postul Sfintei MariiLasata secului pentru Postul Sfintei Marii se face pe data de 31 iulie. In cazul in care 31 iulie este in zi de miercuri sau vineri, se lasa sec in seara zilei de 30 iulie.

Cuvantul sec, din sintagma "lasatul secului", este inteles de noi ca fiind sinonim cu uscat, fara grasime, de post. Insa, secul pe care il cere postul ortodox este seculum (saeculum), adica lumea impatimita.

De multe ori ne este dat sa auzim ca nu postul alimentar este important, ci cel spiritual. Dar nu este asa. Ambele forme sunt importante. De vreme ce Sfintii Parinti au randuit sa ne infranam de la anumite bucate pentru o vreme, au facut-o cu buna stiinta. Credinciosul nu trebuie sa se multumeasca cu jumatati de masura. Nu cu o parte din el trebuie sa se apropie de praznicul Adormirii Maicii Domnului, ci cu intreaga sa natura: trup si suflet.

Postul Adormirii Maicii Domnului nu a fost dintru inceput de aceeasi durata in Biserica Rasaritului. Astfel, credinciosii din partile Antiohiei posteau o zi, pe 6 august - de praznicul Schimbarii la Fata -, cei din Constantinopol patru zile, iar crestinii din Ierusalim opt zile.

Uniformizarea datei si duratei postului pentru toata Ortodoxia, s-a facut in anul 1166, la Sinodul din Constantinopol, in vremea patriarhului Luca Crysoverghi. Aici s-a hotarat ca postul inchinat Sfintei Marii sa inceapa pe 1 august si sa se incheie cu 15 august.

Postul Sfintei Marii este un post aspru, daca tinem seama de faptul ca Biserica Ortodoxa ne cere ajunare pana la ora 15:00, in zilele de luni, miercuri si vineri, iar dupa aceasta ora, ne cere sa consumam mancare uscata. Nici in celelalte zile, nu avem parte de un post usor: marti si joi se mananca fara ulei, iar sambata si duminica avem dezlegare la untdelemn si vin. Facem mentiunea ca in Pravila Mare se precizeaza ca in acest post avem dezlegare la untdelemn si vin si in zilele de marti si joi.
In Postul Sfintei Marii avem o singura dezlegare la peste, pe 6 august, cand praznuim Schimbarea la Fata a Domnului, pe Muntele Tabor.

Pentru linistea acelor crestini, care din motive binecuvantate, nu se pot abtine de la mancare pana la ora 15:00 si nici nu pot urma recomandarea Bisericii de a manca fara ulei, adica o mancare cat mai uscata, Sfantul Ioan Gura de Aur spune: "Stapanul nostru e bland si cu omenie, nu ne cere nimic peste puterile noastre."
Postul Sfintei Marii este un post cu data fixa, incepe in fiecare an pe 1 august si se termina in ziua Adormirii Maicii Domnului (15 august).

POST USOR SI CU FOLOS DUHOVNICESC!

Cântare de laudă la Sfântul Iosif din Arimathea
losif, bărbat bogat şi nobil întru Hristos
Răstignit nicicum nu s-a smintit,
Ci cînd soarele şi-apierdut lumina,
Şi s-a cutremurat pămîntul,
El mers-a la Pilat şi i-a zis
Că Domnul a murit, Dătătorul vieţii:
Astfel făcutu-s-a ucenicul cel tainic
Cunoscut tuturor.
Astfel, ascunzîndu-Se în pământ
Cel Arătat tuturor,
Cel ascuns ucenic s-a mărturisit al Domnului în auzul tuturor.
Astfel făcutu-s-a losif vestit
Într-o singură zi.
Cu Nicodim împreună el
Trupul Domnului
De pe Cruce-a luat,
Şi în a lui grădină L-au pus,
Într-o peşteră nouă.
Spionii evrei au auzit acestea şi grabnic au raportat,
Iar bătrînii evreilor pre losif
Aruncatu-l-au în temniţă, legat în lanţuri,
losif zace în temniţa întunecată,
În ziua în care Domnul iadul îl străluceşte
Cu a Lui lumină.
losif în minte
Îl vede acum pre Domnul
Aude cuvintele Lui minunate, gîndeşte la minunile Lui,
La spusele şi prorociile Lui minunate.
Pe cînd era lîngă El, în lumina Domnului stătea,
Dar acum zăcea în întuneric, înlăuntru
Şi în afară.
Întunecate nopţi, dimineţi şi zile,
Întunecat e totul cînd se ia Soarele de pe cer!
O, deznădăjduit întuneric, mai întunecat decît iadul!
Dar iată!
Deodată în temniţă răsare-o lumină,
Domnul Cel înviat vine
La robul lui cel din lanţuri.
O, losife, brave şi nobile bărbat,
Tu nu te-ai smintit nici întru Domnul înviat,
Tu la Pilat ai mers, moartea Domnului i-ai spus,
Dar vestitu-i-ai şi slăvită Lui înviere.
Să se bucure ţara Britaniei
Şi să te prăznuiască cu cinste,
Căci tu cel dintâi
Cuvîntul mîntuirii întru ea l-ai semănat.

EVANGHELIA ZILEI: 2014-07-31 JOI ÎN SĂPTĂMÂNA A OPTA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (XVI, 24-28)

is-a Domnul ucenicilor Săi: „dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Fiindcă cel ce va vrea să-şi scape viaţa, O va pierde; dar cel ce-şi va pierde viaţa pentru Mine, O va afla. Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, dar sufletul şi-l va păgubi? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; şi atunci va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Adevăr vă grăiesc: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu-L vor vedea pe Fiul Omului venind întru împărăţia Sa“.

luni, 28 iulie 2014

Fotografii şi filmuleţe - Pr. Mircea-Cristian Pricop alături de dna Preoteasă Alina au fost naşi de cununie pentru Victor-Gabriel şi Alexandra-Smaralda - Naşii sunt părinţii spirituali, „părinţii în Dumnezeu“ . Emoţiile au fost pe măsura evenimentului. Cei doi tineri şi-au jurat credinţă şi dragoste veşnică unul altuia, până când moartea îi va despărţi. Le dorim din suflet viaţă lungă şi bună, să fie veseli şi fericiţi şi să nu uite că fiecare zi este un dar de la Dumnezeu! Casă de piatră şi piatră pentru casă! 27 iulie 2014






































A sasea Taina a Bisericii este Sfânta Taina au fost naşi de cununie a Nuntii, prin care, dupa fagaduinta mirelui si a miresei data în mod liber în fata preotului, li se împartaseste acestora harul dumnezeiesc, care sfinteste însotirea lor dupa fire, prefacând-o într-o desavârsita si curata legatura duhovniceasca, într-o unire pe viata, dupa chipul legaturii dintre Mântuitorul Iisus Hristos si Sfânta Sa Biserica.
Casatoria a fost randuita de însusi Dumnezeu înca în Vechiul Testament. Astfel, în cartea Facerii ni se arata ca Ziditorul a toate a asezat casatoria chiar de la început, prin cuvintele : «Nu e bine sa fie omul singur; sa-i facem ajutor potrivit pentru el» (Facere II, 18). El a binecuvântat însotirea barbatului cu femeia, zicând : «Cresteti si va înmultiti si umpleti pamântul si-l stapâniti (Facere I, 28).
Dar în Noul Testament casatoria este înaltata ti asezata de Mântuitorul Iisus Hristos în rândul Sfintelor Taine. El a cinstit-o prin aceea ca a luat parte la Nunta din Cana Galileii (Ioan II, 1-11). Iar de câte ori a gasit bun prilej sa graiasca despre casatorie, El a privit-o ca Sfânta Taina, subliniând importanta ei prin cuvintele: «Pentru aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de femeia sa si vor fi amândoi un trup, asa încât nu mai sunt doi, ci un trup. Deci ce a împreunat Dumnezeu omul sa nu desparta» (Matei XIX, 5-6).
Credincios urmator întru toate Mântuitorului Iisus Hristos, Sfântul Apostol Pavel îi îndeamna pe soti sa-si iubeasca sotiile, precum Hristos a iubit Biserica, iar pe sotii sa fie supuse barbatilor lor ca Domnului, «pentru ca barbatul este cap femeii, precum si Hristos este capul Bisericii" (Efes. V, 23). Si încheie prin cuvintele: Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos si în Biserica» (Efes. V, 32).
Asemenea celorlalte Sfinte Taine, si Taina Nuntii se savârseste în biserica, mai potrivit în zi de duminica, dupa Sfânta Liturghie, când obstea credinciosilor se afla în casa lui Dumnezeu. Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se fac nunti însa în timpul posturilor si în anumite sarbatori ale anului. Exceptia de la aceasta regula o poate încuviinta numai episcopul.
Cununia se încheie pentru întreaga viata a celor ce o primesc; o poate desface numai moartea (Matei XIX, 6 ; 1 Cor. VII, 10). Doar necredinciosia unuia din soti fata de celalalt, o poate desface, caci ea înseamna nimicirea iubirii curate dintre soti. Sotul nevinovat poate încheia o noua casatorie, dupa desfacerea celei dintâi, asa cum poate face si sotul ramas vaduv prin deces.
Formula Sfintei Taine a Nuntii este :
« Se cununa robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Duminezeu (N), în numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, Amin», savârsitorul ei fiind episcopul sau preotul care administreaza harul dumnezeiesc.
Primitorii acestei Sfintite Taine sunt credinciosii crestini - barbati si femei - care au vârsta aratata în legile tarii, sunt liberi sa-si marturiseasca dorinta de a întemeia o familie, care nu sunt înruditi în anumite grade si au încheiat casatoria civila.
Sotii uniti prin Sfânta Taina a Nuntii sunt îndatorati la pastrarea dragostei curate si a respectului unuia catre altul, la cresterea fiilor lor în temerea de Dumnezeu, la cinstirea Sfintei Biserici si la iubirea Patriei în care vietuiesc si care lucreaza spre binele lor si al semenilor.

RUGACIUNEA CELOR CE SE CASATORESC

Stapâne, Doamne Dumnezeul nostru, Sfintitorul nuntii celei de taina si preacurate, Pazitorul nestricaciunii si Chivernisitorul cel bun al celor lumesti, Cela ce din început ai zidit pe om si l-ai pus ca pe un împarat fapturii si ai zis : Nu este bine sa fie omul singur, sa-i facem ajutor potrivit pentru el si, pentru aceasta, ai poruncit sa lase omul pe tatal sau si pe mama sa si sa se lipeasca de sotia sa (sotul sau) si sa fie amândoi un, trup, iar pe care Dumnezeu i-a unit, omul sa nu-i desparta ; însuti Stapâne, trimite darul Tau cel ceresc si peste mine nevrednicul robul Tau (nevrednica roaba Ta) si binecuvinteaza casatoria pe care astazi o leg înaintea fetei Tale. Curateste toate pacatele mele, iarta-mi toate faradelegile, dezleaga-mi toate greselile cele, de voie, si cele fara de voie ; uneste gândurile, cugetele si inimile noastre în dragoste nefatarnica si în credinta nestramutata; îndrepteaza pasii nostri pe cararile Tale, pentru ca sa împlinim pururea voia Ta cea sfânta. Umple casa noastra de toate bunatatile cele de pe pamânt si ne învredniceste sa petrecem împreuna vietuirea noastra fara de prihana, ca sa sporim spre tot lucrul bun, de folos Patriei si Tie bineplacut. Pazeste-ne întru toate zilele vietii noastre, ca sa plinim cu inima curata poruncile Tale si sa laudam si sa preamarim Preacinstitul si de mare cuviinta numele Tau, al Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, acum si pururea si în vecii vecilor. Amin.
Sfaturi pentru o casatorie reusita

Cum sa fie sotii?

Ca trandafirii
Trandafirul este frumos, dar are si ghimpi. Cu toate acestea, nu-l aruncam la gunoi, ci-l pastram în mâini, cu bucurie, pentru ca nu ne legam de tepi, ci de floarea si de mirosul lui placut. Sa ne purtam macar în acest fel (ca si cu trandafirul neînsufletit) si cu semenul nostru, cu tovarasul nostru, care înseamna ceva incomparabil mai mult decât neînsufletitul trandafir.
Ca aricii
Acestia, asa cum merg, încet-încet, sunt foarte atenti. Fiecare ia aminte la tepii lui, ca sa nu raneasca corpul sensibil al celuilalt. Astfel, de vreme ce iau seama amândoi, cu toate ca sunt plini de tepi, nu se ranesc reciproc, ci convietuiesc armonios, strâns îmbratisati. Vietuiesc în iubire si cu iubire, deoarece se straduiesc, doresc acest lucru. Si sotii, daca vor, pot vietui în armonie, fara sa se "manânce" si sa se intepe reciproc (aricii reusesc acest lucru!). Este de-ajuns ca fiecare sa ia seama la propriii tepi, la propriile patimi si neputinte, spre binele tovarasului. Poetul spune: "Aici nu este vorba ca eu sa fiu mai presus decat tine sau tu mai presus decât mine, ci ca fiecare sa se arate mai presus decat el însusi!"
Ca roata
"Când convietuiesti cu cineva sa fii precum cercul, ca sa te rasucesti, si nu ca patratul care nu se învârte" (Pateric, Ava Matoe, 13)
Toti facem o greseala în relatiile noastre interpersonale: cerem de la celalalt sa se comporte ca si noi. Apucaturile noastre sa fie si ale lui, îi cerem sa devina copia noastra fidela, "dupa chipul si asemanarea noastra".
Acelasi lucru se întâmpla si în casatorie. Sotul îi cere sotiei sa devina copia lui, chipul si asemanarea lui. Asa cum gândeste si se comporta el, trebuie sa gândeasca si sa se comporte si ea. Si aceeasi pretentie o are si femeia. Si fiecare considera ca el/ea gândeste corect. Si asa cum femeia doreste ca el sa devina al ei, la fel si barbatul vrea ca ea sa devina a lui. Cu alte cuvinte, amândoi se confrunta exact cu aceeasi problema: fiecare sa treaca drept al sau. Si daca nu gaseste o solutie corecta, casatoria va deveni un ring de lupta. Si Sf. Pavel în situatia aceasta, a considerat ca este bine sa cedeze femeia. Aceasta a tras lozul ca sa fie roata în casnicie, sa aduca pacea în familie, salvând familia. Femeia tine casa. Daca femeia este totusi nemultumita, exista mii de moduri în care si-o poate exprima. De exemplu: "Ia gândeste-te, nu cumva nu este asa? Ce-ai zice daca am face în acest fel? Fa-mi aceasta bucurie!" etc. Aceasta este "viclenia" femeii; sa isi valorizeze barbatul.

Blânzi ca porumbeii si vicleni ca serpii
"Sa nu va împungeti ca berbecii, ci sa va încolaciti ca serpii." (Matei, 10-16) Asa ne îndeamna Mântuitorul pe toti sa fim, dar mai ales trebuie sa învatam sa fim asa în cadrul relatiilor noastre interpersonale, nu numai cu sotul/sotia, dar si cu prietenii, colegii. Cuvântul din greaca folosit aici si tradus prin "întelept se refera la o întelepciune practica, la discernamânt, prudenta. Serpii nu intra niciodata în conflict cu pradatorii, nu stârnesc atacuri, ataca doar în cazuri de forta majora ca sa se apere. Doamne, da-ne si noua acea întelepciune minunata!
articol inspirat si adaptat dupa cartea "Casatoria" scrisa de Vasilios Bacoianis