• Pomenirea Sfintei Mari Muceniţe Hristina
Hristina s-a născut în cetatea Tirului. Ea fost fiica lui Urban, reprezentantul imperial al acelei cetăţi, şi închinătorul la idoli. Nu se cunoaşte cauza sau împrejurarea prin care părinţii cei păgîni au dat acest nume fiicei lor, însă el a conţinut în sine taina vieţii copilului, care avea să devină o mare următoare şi muceniţă a lui Hristos. Pînă la vîrsta de unsprezece ani Hristina nu a cunoscut nimic despre credinţa creştinilor. Cînd a ajuns la această vîrsta însă, tatăl ei a închis-o să locuiască într-un turn foarte înalt, în scopul de a o proteja de ochii lumii, deaoarece Hristina era neobişnuit de frumoasă. Planul tatălui era să o ţină pe fiica lui în acel turn pînă avea să împlinească vîrsta deplină a majoratului. El a înzestrat-o în acel turn cu toate cele de trebuinţă şi cu tot confortul: slugi, obiecte de aur şi argint, idoli cărora să li se închine şi să le aducă jertfe în fiecare zi. Cu toate acestea, sufletul Hristinei se simţea trist în atmosfera izolată şi idolatră a turnului. Ea privea în fiecare zi pe fereastră, observînd soarele şi frumuseţea nespusă a naturii ce strălucea la lumina zilei, şi de asemenea în fiecare noapte, cînd se minuna de frumuseţea constelaţiilor. Prin aceste contemplări de noapte şi zi, Hristina a ajuns să creadă tare întru Unul şi Singurul Dumnezeu, şi aceasta numai prin însetarea şi raţiunea sufletului ei. Iar Domnul Cel Multmilostiv, văzînd însetarea şi flămînzirea ei după adevăr, a trimis pre îngerul Său la mireasa lui Hristos, care a învăţat-o toate cele de trebuinţă şi pe deplin despre tainele dumnezeieşti. Atunci Hristina a dărîmat la pămît idolii cu care o înconjurase tatăl ei, stîrnind astfel furia lui animalică. Acest tată a dus-o pe fiica lui la judecată, şi a poruncit torturarea ei. El apoi a aruncat-o în închisoare, intenţionînd să o decapiteze a doua zi. Dar în acea noapte Urban, care pînă atunci fusese complet sănătos, şi-a dat necuratul lui suflet şi s-a pogorît în moarte mai înainte ca să-şi poată omorî fiica. După aceasta, doi trimişi imperiali, Dion şi Iulian, au continuat torturarea fecioarei, însă curajul nemaipomenit şi uimitoarea răbdare a Hristinei, împreună cu minunile pe care le lucra Dumnezeu prin ea, au întors mult popor din Tir la Sfânta Credinţă. În timp ce Hristina era torturată bestial, Dion deodată a căzut mort în mijlocul poporului. Succesorul lui Dion, Iulian, i-a tăiat Hristinei sînii şi limba. Muceniţă a scuipat limba ei tăiată în figura lui Iulian, care a orbit pe loc. Muceniţa a luat atunci moartea prin sabie, dar ea vie este şi acum în împărăţia nemuritoare a îngerilor. Sfînta Mare Muceniţa Hristina a luat mucenicia cu cinste în veacul al treilea.
• Pomenirea Sfântului Cuvios Policarp, Egumenul Mănăstirii Peşterilor din Kiev
Policarp dobîndise «dragostea cea către Dumnezeu şi către aproapele, bucuria unei conştiinţe fără pată, pacea biruinţei contra tuturor patimilor, răbdarea desăvîrşită în vremea ispitelor şi nenorocirilor, bunătatea şi supunerea faţă de toţi, bunăvoinţa către săraci şi sărmani, neîndoita credinţă în împlinirea poruncilor, credincioşia împlinirii făgăduinţelor, blîndeţea nemînierii, desăvîrşită înfrînare, şi toate celelalte». Atît de bine a păstorit cuviosul Policarp Sfînta Mînăstire a Peşterilor de la Kiev încît, după cinstita lui adormire, nu s-a aflat un următor vrednic printre monahi care să păstorească în locul lui. (Căci cei vrednici nu voiau să primească această demnitate din smerenie.) De aceea monahii s-au văzut obligaţi să şi-1 aleagă egumen pe Presbiterul Vasile, care era laic. Sfîntul Cuvios Policarp s-a odihnit în Domnul la anul 1182.
Cântare de laudă la Sfânta Muceniţa Hristina
Slăvită muceniţă, fecioara Hristina,
Mireasa aleasă a lui Hristos,
Duşman cel mai mare vieţii ei
Pe tatăl ei l-a avut,
Cel care a străpuns-o cu ascuţişuri de fier.
«Fiică, dacă pe zei nu-i recunoşti, fiică a mea nu te voi mai numi!»
Astfel grăi tatăl, iar fiica răspunse:
«Eu pe tine nu te urăsc, deşi eu lui Hristos mă-nchin,
Iar tu lui Satan.
In tine eu nu văd nici tată, nici prieten.
Tu nu mă mai chemi fiică, iar eu bucuroasă sînt.
Domnul mi-e mie tată,
El e dulceaţa mea!»
Răcnind ca o fiară, tatăl porunceşte
Slugilor lui torturarea fiicei.
Aceştia o zgîrie cu unghii de fier.
Carnea trupului cade fâşii la picioarele muceniţei,
Rană după rană, fără loc sănătos.
Cu mîna ei muceniţa bucată din trup îşi ia
Şi cu ea loveşte pe tată în necurata lui faţă:
«Mănîncă, Urbane, mănîncătorule de carne,
Mănîncă, păgîne, al fiicei tale trup!»
În acea noapte Urban sufletul şi-a dat,
Și-n iad şi l-a unit cu al Satanei.
Hristina a chinuit şi sîngele şia vărsat,
Biruitoare ieşind asupra duşmanilor şi lumii.
Fecioara Hristina, muceniţa slăvită,
Preaslăvitu-s-a veşnic de către Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu