Fotografii si filmulete -Sfanta Liturghie din Lunea Sfantului Duh sau Sfanta Treime . De asemenea dupa oficierea Sfintei Liturghii s-a sfintit troiţa din fata bisericii.09 iunie

In a doua zi dupa Duminica Pogorarii Sfantului Duh, adica in Lunea Rusaliilor, Biserica Ortodoxa praznuieste pe Sfantul Duh, a treia persoana a Sfintei Treimi, precum indica Penticostarul, la Sinaxarul Utreniei din Lunea Cincizecimii: "Intru aceasta zi, praznuim pe insusi Preasfantul si de viata facatorul si intru tot puternicul Duh, Carele este unul din Treime Dumnezeu...". Insa, in calendarele romanesti aceasta zi este trecuta ca sarbatoare a Sfintei Treimi. Se pare ca aceasta denumire a fost data sub influenta catolica. La catolici, Sfanta Treime e sarbatorita in prima Duminica dupa Rusalii. In calendarele celorlalte Biserici Ortodoxe, Lunea de dupa Rusalii este numita Lunea Sfantului Duh, ca in Penticostar.

La sinodul II ecumenic, tinut in anul 381 la Constantinopol, a fost respinsa invatatura lui Macedonie, care afirma ca Sfantul Duh este o "creatura". Aici s-au alcatuit celelalte articole din Crez si s-a marturisit ca Sfantul Duh purcede din Tatal si "este impreuna cu Tatal si cu Fiul inchinat si marit".

Sf. Chiril, patriarhul Alexandriei; Sf. Chiril de Lacul Alb (Proloagele de la Ohrida) - 09 iunie

Pomenirea celui între sfinţi Părintelui nostru Chiril, patriarh al Alexandriei

Sfîntul Chiril acesta a fost de neam nobil, şi rudenie apropiată a lui Teofil, Patriarhul Alexandriei, căruia i-a şi urmat în scaun. În timpul vieţii lui el a avut de dus trei amarnice lupte: împotriva ereticilor novaţieni, împotriva ereticului Nestorie, şi împotriva evreilor din Alexandria. Novaţienii îşi aveau sorgintea la Roma, şi se numeau aşa după presbiterul Novaţian, căpetenia ereziei. Ei se mîndreau cu virtuţile lor, umblau îmbrăcaţi numai în alb, opreau cu străşnicie cununia a doua, şi susţineau că nu trebuie să se facă rugăciuni pentru cei căzuţi în păcate de moarte, şi de asemenea că aceia căzuţi de la dreapta credinţă nu mai au voie să fie reprimiţi în Biseică, chiar dacă se pocăiesc pururea cu amar. Chiril i-a spulberat pe aceştia cu cuvîntul şi i-a alungat astfel din Alexandria, împreună cu episcopul lor. Lupta cu evreii a fost mult mai grea, şi ea a fost sîngeroasă. Încă din timpurile în care Alexandru cel Mare întemeiase cetatea, evreii fuseseră foarte puternici în ea. Ura lor împotriva creştinilor era drăcească şi dementă. Ei îi ucideau pe creştini prin toate mijloacele: prin trădare, prin otrăvire, prin răstignirea pe cruce. După o luptă cumplită şi tenace, Chriil a reuşit, în timpul împărăţiei lui Teodosie cel Mic, să-i alunge pe evrei din Alexandria. Lupta împotriva lui Nestorie însă, care era Patriarhul Constantinopolului, nu s-a rezolvat decît la cel de al Treilea Sinod Ecumenic (care a avut loc la Efes, în anul 431). Chiril însuşi a condus lucrările acestui Sinod, reprezentîndu-1 în acelaşi timp şi pe Papa Celestin al Romei la cererea acestuia din urmă, căci Papa Celestin nu putea să călătorească, fiind foarte înaintat în vîrstă. Nestorie a fost condamnat, anatematizat şi surghiunit de împărat către graniţa cea mai de răsărit a imperiului, unde rău a pierit de o boală cumplită: limba lui, cea cu care a hulit pre Pururea Fecioara Maria, Maica lui Dumnezeu, pe care el o numea doar Născătoare de Hristos, a fost năpădită şi mîncată de viermi puturoşi. După încheierea acestei lupte, Chiril a trăit restul scurt al vieţii lui cu pace, păstorind bine şi cu rîvnă turma lui Hristos. El s-a strămutat la Domnul la anul 444. Sfînta Tradiţie zice că el a alcătuit rugăciunea « Născătoare de Dumnezeu Fecioară, Bucură-te!…»

Pomenirea Sfântului Chiril de la Lacul Alb

Acest Chiril s-a născut într-o familie aristocrată, fiind crescut şi educat la Moscova. El s-a tuns monah în Mînăstirea Simonov, unde a dus o viaţă de nevoinţe care i-a uimit pe ceilalţi monahi. Ca să-şi ascundă virtuţile, Chiril s-a prefăcut nebun. El a grăit faţă către faţă cu Sfîntul Serghei de Radonej, şi a primit multe sfaturi mîntuitoare de la el. Împotriva voinţei lui, el a fost ales să fie stareţ al mînăstirii. El se ruga pururea cu stăruinţă la Preasfînta Născătoare de Dumnezeu, ca să-i arate calea prin care ar putea să ducă o viaţă de nevoinţe sihăstreşti, în linişte. Într-o noapte el a văzut o lumină mare şi a auzit un glas: « Chirile, ieşi de aici şi du-te la Lacul Alb!». Şi cu adevărat, Chiril a ieşit din Mînăstirea Simonov împreună cu un frate însoţitor, a mers în apropiere de Lacul Alb, iar acolo, în desimea pădurii de pin, a început să ducă viaţa de sihăstrie după care atît de mult a însetat. Cu trecerea anilor, această sihăstrie s-a transformat într-o mînăstire mare. Cuviosul Chiril a primit de la Dumnezeu şi marele har al facerii de minuni; el vindeca bolnavii şi lucra multe alte minuni.El a adormit la anul 1429, în anul al nouăzecilea al vieţii lui, strămutîndu-se la locaşurile cereşti ale Stăpînului Hristos, pe care L-a iubit cu înflăcărare întreaga lui viaţă.

Cântare de laudă la Sfântul Chiril al Alexandriei

Sfîntul Chiril cel neclintit

Zidirea uimeşte cu credinţa lui.

Vitezul se înconjoară cu Sfînta Cruce,

Arma lui tare de apărare.

El împotriva duşmanilor

Bisericii se înarmează: împotriva evreilor, ai Crucii duşmani.

El pe novaţieni i-a vădit fără milă,

Cei care cu ei înşişi se mîndreau,

Cei care hotar puneau milostivirii,

Cei care mai înainte de Judecată

Pre păcătoşi osîndeau,

Cei care îndrăzneau a huli

Puterea lui Dumnezeu,

Cum că ea nu ar putea face minuni.

Dar cel mai tare Chiril strălucit-a

În bătălia contra răului Nestorie,

Al ortodoxiei dărîmător,

Al Maicii Domnului nostru hulitor.

Stăpîna de Dumnezeu

Născătoarea lui Chirii

În ajutor i-a stat,

Cînd marele patriarh pre drăcescul Nestorie l-a biruit

Și de neghinele lui a curăţit Biserica.

Toate aceste biruinţe fost-au

Cu al Maicii lui Dumnezeu

Pururea Fecioara puternic ajutor.

Chiril a fost al ortodoxiei cavaler;

De aceea pre El Biserica pururea îl slăveşte

Și lui i se roagă neîncetat,

De năvălirile drăceşti să ne păzească

Cu ale sale sfinte rugăciuni.

O, Sfinte Părinte Chirile,

Stea prealuminoasă între stele,

Roagă-te lui Hristos Dumnezeu,

Ca să mîntuiască sufletele noastre!

Dumnezeu, Sfânta Treime, o singură fire, în trei ipostasuri

Fiinta Dumnezeirii este una singura si este mai presus de existenta si de cunoastere, si "toate aceste insusiri trebuie atribuite intregii Dumnezeiri in chip comun, identic, fara deosebire, neimpartit si unitar. in chip deosebit insa, atribuim fiecarei ipostase a Dumnezeirii expresiile: Tata, Fiu, Duh, necauzat, cauzat, nenascut, nascut si purces, care nu indica fiinta, ci raportul unei ipostase fata de celelalte si modul lor de existenta" supraexistential (mai presus de Univers, de spatiu si timp). Prin urmare, dupa cum spune si Sfantul Ioan Damaschin, noi crestinii ortodocsi urmand adevarul "credem intr-o singura fiinta, intr-o singura Dumnezeire, intr-o singura putere, intr-o singura vointa, intr-o singura activitate, intr-un singur principiu, intr-o singura stapanire, intr-o singura domnie, intr-o singura imparatie, cunoscuta in trei ipostase desavarsite" si anume: Tatal, Fiul si Sfantul Duh.Dumnezeu are Cuvant si Duh.

Cuvantul si Duhul sunt limitati doar cauzal (nu si spatio-temporal) de Dumnezeu pe care il vom numi Tata, intrucat numim Cuvantul Lui, Fiu. Dupa cum suntem invatati de Sfintii Parinti, afirmam ca Dumnezeirea are o singura fire, cunoscuta in trei ipostase (persoane), intrucat"Tatal si Fiul si Sfantul Duh sunt unul in toate, afara de ne-nastere, nastere si purcedere". Asa cum am vazut, Dumnezeirea nu are limite spatio-temporale sau existentiale, aceasta inseamna ca nu exista alt termen de comparatie in afara de cauzalitate intre Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Sfantul Duh. Tatal naste pe Fiu atemporal si purcede Duhul tot atemporal, dar prin ce difera nasterea si purcederea nu cunoastem, insa stim ca nu sunt asemenea.Sfantul Ioan Damaschin ne invata ca: "dupa cum cu privire la Dumnezeire marturisim o singura fire, si dupa cum spunem ca sunt in realitate trei ipostase si afirmam ca toate insusirile naturale si substantiale sunt simple, si ca cunoastem deosebirea ipostaselor numai in cele trei insusiri, anume in necauzat si parintesc, in cauzat si nascut, in cauzat si purces, si cunoastem ca ipostasele sunt nedespartite si nedespreunate unele de altele, unite si intrepatrunse fara confundare - ele sunt unite, dar nu se confunda, caci sunt trei, chiar daca sunt unite, caci sunt despartite, dar fara sa se despreuneze. si chiar daca fiecare exista in sine, adica este o ipostasa desavarsita si are o insusire proprie, adica un mod deosebit de existenta, totusi sunt unite prin fiinta si prin insusirile naturale si prin aceea ca nu se despart si nici nu se departeaza de ipostasa parinteasca; pentru aceea este si se numeste un singur Dumnezeu" .Atributele apartin firii si nu persoanei, iar firea (fiinta, specia) nu exista in sine, ci doar ipostasurile (persoanele, indivizii) exista in sine, fiecare ipostas cuprinzand intreaga fire. Ipostasurile (persoanele, indivizii) nu se deosebesc intre ele prin fiinta (fire) ci doar prin numar (cand eventual atributele generale ale firii sunt particularizate in functie de ipostas). Spre exemplu, in cazul omului, ochiul (trupului) si bucuria (sufletului) care sunt atribute ale firii umane (ce are o natura duala, trupeasca si sufleteasca), in cazul unei persoane (Ion spre exemplu) sunt particularizate in ochi albastru si bucurie mare. Astfel cand spun ochi ma refer la fire, caci exprima un atribut general neparticularizat al firii, iar cand spun ochi albastru ma refer la o persoana care are ochi albaștrii (cum ar fi Ion spre exemplu) care are acest atribut particularizat. Persoanele speciei (fiintei, firii) umane (ce sunt diferențiate inclusiv spatio-temporal) au toate atributele particularizate, pentru fiecare ipostas. in cazul Sfintei Treimi insa, singurul atribut al firii (fiintei) dumnezeiesti care se particularizeaza in functie de ipostasurile (persoanele) Sfintei Treimi este cauzalitatea, care pentru Dumnezeu Tatal devine "nenastere", pentru Dumnezeu Fiul devine "nastere" (din Dumnezeu Tatal) iar pentru Dumnezeu Sfantul Duh devine "purcedere" (din Dumnezeu Tatal). Toate celelalte atribute ale firii dumnezeiesti (atemporalitate, iubire, mila, dreptate, sfintenie, atotputernicie etc.) nu sunt particularizate in functie de ipostasurile (persoanele) Sfintei Treimi. Astfel Iisus Hristos este una cu Tatal si "cele ce face Acela, acestea le face si Fiul intocmai", iar "intru El locuieste, trupeste, toata plinatatea Dumnezeirii" (si nu doar o parte), iar noi prin Sfanta Taina a Euharistiei ne facem "partasi dumnezeiestii firi" in toata deplinatatea ei (si nu doar o parte)."Cele comune si universale sunt atribuite si celor particulare care sunt sub ele. Comun este fiinta, ca specie, iar particular ipostasa. Este particular nu ca ar avea o parte a firii, caci nu are doar o parte din ea, ci particular prin numar, spre exemplu: individul. Ipostasele se deosebesc prin numar si nu prin fire. Fiinta este afirmata de ipostasa, pentru ca fiinta este desavarsita in fiecare din ipostasele de aceeasi specie. Pentru aceea ipostasele nu se deosebesc intre ele in ceea ce priveste fiinta, ci in ceea ce priveste particularizarile, care sunt insusiri caracteristice, insa insusirile caracteristic apartin ipostaselor si nu firii. Ipostasa se defineste: fiinta impreuna cu particularizarile. Pentru aceea ipostasa poseda comunul impreuna cu particularul si existenta in sine. Fiinta, insa, nu exista in sine, ci este considerata in ipostase. Prin urmare, daca patimeste una din ipostase, atunci intreaga fiinta patimeste, caci a patimit ipostasa, si se spune ca a patimit in una din ipostasele ei. Dar nu este necesar ca sa sufere toate ipostasele de aceeasi specie cu ipostasa care sufera. Astfel, marturisim ca firea Dumnezeirii este in chip desavarsit intreaga in fiecare din ipostasele ei, toata in Tatal, toata in Fiul, toata in Sfantul Duh. Pentru aceea Tatal este Dumnezeu desavarsit, Fiul Dumnezeu desavarsit, Sfantul Duh Dumnezeu desavarsit. Astfel si in intruparea unicului Dumnezeu Cuvantul al Sfintei Treimi spunem ca firea intreaga si desavarsita a Dumnezeirii in una din ipostasele ei s-a unit cu toata firea omeneasca si nu o parte cu o parte. Caci spune dumnezeiescul apostol: "in el locuieste in chip trupesc toata deplinatatea Dumnezeirii" (Coloseni 2,9), adica in trupul Lui. Iar ucenicul acestuia, purtatorul de Dumnezeu Dionisie, cel prea bine cunoscator al celor dumnezeiesti, spune ca Dumnezeirea a comunicat cu noi in intregime in una din ipostasele ei. Nu suntem siliti sa spunem ca s-au unit dupa ipostasa toate ipostasele sfintei Dumnezeiri, adica cele trei, cu toate ipostasele omenirii. Caci prin nimic altceva nu a fost partas Tatal si Sfantul Duh la intruparea Cuvantului lui Dumnezeu decat prin bunavointa si vointa. Spunem, insa, ca s-a unit intreaga fiinta a Dumnezeirii cu intreaga fire omeneasca." .Este foarte greu sa ne imaginam spatiul cvadridimensional si Universul, deci cu atat mai mult va fi mai greu sa ne imaginam cele ce sunt mai presus de acestea. Vom incerca totusi sa explicam Sfanta Treime prin comparatie cu focul, atat cat este cu putinta. Sa ne inchipuim, deci un foc. Cand spunem foc, ne gandim la cele trei atribute importante ale acestuia si anume: flacara, lumina si caldura. Astfel, lumina si caldura provin din flacara focului, care este cauza lor. Putem asocia Dumnezeirea cu focul si precum atunci cand spunem foc ne gandim la toate cele trei caracteristici ale lui (flacara, lumina si caldura), tot astfel cand spunem Dumnezeire ne gandim la toate cele trei persoane (ipostasuri) ale Sfintei Treimi (Tatal, Fiul si Sfantul Duh). Iar dupa cum spunem ca lumina focului si caldura focului provin din flacara focului si daca nu ar fi flacara nu ar fi nici lumina si nici caldura, deoarece flacara este cauza lor, tot astfel si cu privire la Dumnezeire marturisim ca Tatal este cauza Fiului si a Sfantului Duh. Mai mult, noi vedem ca lumina vine de la flacara prin intermediul razei de lumina, dar nu vedem cum vine caldura de la flacara, deci exista deosebire intre modul de transmitere al caldurii si luminii focului. Tot astfel spunem ca Fiul este nascut din Tatal, iar Sfantul Duh purcede din Tatal, iar nasterea si purcederea sunt diferite. Desigur ca in cazul focului, lumina (undele electromagnetice in domeniul vizibil) si caldura (undele electromagnetice in domeniul radiatiei infrarosii) sunt unde electromagnetice amandoua, deci au aceeasi natura si aceleasi proprietati, diferind doar lungimile de unda corespunzatoare, insa asa cum am precizat mai sus, este cu neputinta sa gasim un exemplu din Univers care sa poata explica cu exactitate cele mai presus de Univers, adica Dumnezeirea. Mai mult, in cazul focului, nu putem desparti lumina si caldura focului de flacara focului, deoarece lumina si caldura nu au ipostase proprii intrucat sunt proprietati naturale ale focului, existand deosebiri fundamentale intre flacara, foc si lumina.In cazul Dumnezeirii insa, Tatal, Fiul si Sfantul Duh au ipostase proprii in aceeasi fire si singura deosebire intre ipostasele desavarsite este nenasterea, proprie lui Dumnezeu Tatal, nasterea proprie lui Dumnezeu Fiul si purcederea proprie lui Dumnezeu Sfantul Duh; de aceea afirmam ca tot Cuvantul lui Dumnezeu s-a intrupat (adica intreaga fire dumnezeiasca, intr-un ipostas intreag), si nu doar o parte (asa cum multi ratacesc, majoritatea din necunostinta).Sfantul Ioan Damaschin marturiseste ca "Sfanta sobornica si apostolica Biserica invata ca Tatal exista deodata cu Fiul Lui Unul-Nascut, care din El s-a nascut, in afara de timp, fara de stricaciune, impasibil si incomprehensibil, cum numai Dumnezeul tuturor lucrurilor stie. Dupa cum focul exista deodata cu lumina din el si nu este mai intai focul si pe urma lumina, ci deodata; si dupa cum lumina se naste totdeauna din foc si este totdeauna in el fara sa se desparta deloc de el, tot astfel si Fiul se naste din Tatal, fara sa se desparta deloc de El, ci este pururea cu El. Dar cu toate ca lumina se naste in chip nedespartit din foc si ramane totdeauna cu el, totusi nu are o ipostas proprie deosebita de ipostas focului, deoarece lumina este o calitate naturala a focului. Fiul, Unul-Nascut al lui Dumnezeu, insa, desi este nascut din Tatal in chip nedespartit si neindepartat si ramane pururea cu El, totusi are o ipostasa proprie deosebita de ipostasa Tatalui.  Daca spunem ca Tatal este principiul Fiului si mai mare decat Fiul, nu sustinem ca El precede pe Fiul in timp sau in fire, caci prin El a facut veacurile. Si intru nimic altceva nu se deosebeste decat numai in ceea ce priveste cauza, adica Fiul a fost nascut din Tatal si nu Tatal din Fiul, si ca Tatal, in chip natural, este cauza Fiului dupa cum spunem ca nu provine focul din lumina, ci mai degraba lumina din foc. Prin urmare, cand auzim ca Tatal este principiul Fiului si mai mare decat Fiul sa intelegem aceasta cu privire la cauza. si dupa cum spunem ca focul lumineaza prin lumina care iese din el, si nu sustinem ca lumina din el este un organ slujitor al focului, ci mai degraba o putere naturala, tot astfel spunem ca toate cate le face Tatal le face prin Fiul Sau Unul-Nascut, nu ca printr-un organ slujitor, ci prin o putere naturala si enipostatica. si dupa cum spunem ca focul lumineaza si iarasi spunem ca lumina focului lumineaza, tot astfel "toate cate face Tatal, de asemenea face si Fiul". Dar lumina nu are o ipostasa proprie deosebita de ipostasa focului. Fiul, insa, este o ipostasa desavarsita, nedespartita de ipostasa Tatalui, dupa cum am aratat mai sus. Este cu neputinta sa se gaseasca in lume o imagine care sa exemplifice in ea insasi in chip exact modul de existenta al Sfintei Treimi. Caci cum este cu putinta ca ceea ce este facut, compus, stricacios, schimbator, circumscris, care are forma si este coruptibil, sa arate in chip clar fiinta dumnezeiasca cea mai presus de fiinta si libera de toate acestea?".

Eugen Gantolea http://www.ortodoxia.md/

Duhul Sfant Sfintitorul - Poezie scrisa de Neli Mihail, prietena parohiei noastre .Pogorarea Duhului Sfant sa se reverse peste sufletele noastre intarindu-ne credinta ca sa avem inimile vii si lucratoare. Amin!

Duhul Sfant Sfintitorul

Duhul necuprins cu mintea

Este viata pentru noi,

Ne sfinteste si ne-ndruma 

Sa gasim calea spre Rai.

Il chemam sa ne cuprinda,

Sa salasluiasca-n noi,

Sa ne lumineze mintea,

Sa ne-ajute in nevoi.

Sa-L rugam in orice clipa

Invocand in rugaciuni,

Sa ne-aduca mangaierea,

Sa ne poarte pe drum bun.

Vino, Nor de bucurie

Si sfinteste-ne de vrei,

Vino si ne veseleste,

Curateste-ne pe noi.

Multumim Duhule Sfinte

Ca Biserica o sfintesti

Si cand stam la rugaciune,

Inima  ne-o incalzesti. 

Amin!

Filmulete si fotografii din Duminica a VIII-a dupa Sfintele Pasti - Pogorarea Sfantului Duh sau Rusaliile - Sfanta Liturghie unita cu Vecernia plecarii genunchilor - 08 iunie

Pogorarea Sfantului Duh sau Rusaliile rememoreaza si actualizeaza in fiecare an trimiterea de catre Dumnezeu a Sfantului Duh peste Apostolii Mantuitorului adunati in Ierusalim. Pogorarea Sfantului Duh alaturi de sarbatoarea Pastilor si de ziua Duminicii, acest praznic imparatesc este una dintre cele mai vechi sarbatori crestine. In vechime, bucuria sarbatorii era amplificata de catehumenii care primeau botezul in aceasta zi, 

intr-un cadru solemn si festiv. Tot de timpuriu se aduceau la biserici flori si ramuri de copaci, amintind de obiceiul similar practicat de catre iudei la Sarbatoarea Cincizecimii in care se aducea multumire lui Dumnezeu pentru strangerea recoltei. Pogorarea Sfantului Duh marcheaza intemeierea Bisericii prin trimiterea de catre Dumnezeu a Sfantului Duh in lume ca sa imputerniceasca pe Sf. Apostoli sa vesteasca Evanghelia. Biserica devine o realitate vazuta prin pogorarea Duhului Sfant, iar a fi crestin inseamna a avea pe Duhul Sfant.

Duminica Rusaliilor, cand este praznuita Pogorarea Duhului Sfant, se face prilej pentru aducerea aminte de "limbile ca de foc" care s-au pogorat peste Apostoli. Aceste "limbi" sunt inchipuite astazi de frunzele de nuc sau de tei, care sunt aduse de credinciosi la biserica, spre a fi sfintite. Dupa slujba, frunzele se iau acasa si se aseaza la icoane si la usi.

In popor se crede ca frunzele si ramurile de tei feresc gospodariile de fulgere, de grindina si de duhurile cele rele. Aceasta credinta populara poate fi intemeiata pe sarbatoarea Pogorarii Duhului Sfant, daca se are in vedere sfintirea frunzelor cu aghiazma, ele devenind astfel purtatoare de har.

Vecernia plecarii genunchilor -Vecernia de luni dupa Rusalii - se savarseste in ziua Pogorarii Sfantului Duh, indata dupa Sfanta Liturghie.

In ceea ce priveste randuiala slujbei, spre deosebire de Vecernia duminicala sau a altor praznice, aceasta prezinta o serie de particluaritati (preotul imbraca toate vesmintele liturgice, vecernia nu are catisma).

Cea mai importanta particularitate este faptul ca in locul paremiilor, intre prochimen si ectenia cererilor, stand in genunchi in fata Sfintelor Usi, preotul citeste sapte rugaciuni, impartite in trei grupe.

Ele invoca ajutorul Sfintei Treimi, amintind de cele sapte daruri ale Sfantului Duh care s-a pogorat in ziua Cincizecimii. De asemenea, in ele sunt prezente si cereri pentru cei adormiti in Domnul.

Datorita faptului ca cele sapte rugaciuni se citesc in genunchi, slujba aceasta se mai numeste si Vecernia plecarii genunchilor.

Ingenuncherea in zi de duminica sau de mare sarbatoare a fost interzisa de Parintii Bisericii tocmai pentru ca bucuria praznicului sa fie deplina. De Rusalii, chiar daca este Praznic Imparatesc, slujitorii si credinciosii ingenuncheaza pentru ca atat de mare este darul Duhului Sfant, incat plecarea genunchilor arata starea de smerenie si de rugaciune staruitoare necesara pentru a fi vrednici de Pogorarea Sfantului Duh.

Aceste rugaciuni, de o bogatie teologica extraordinara, sunt atribuite de unii liturgisti Sfantului Sofronie Patriarhul Ierusalimului.

Vecernia plecarii genunchilor se incheie cu otpustul sarbatorii ("Cel Ce din parintestile si dumnezeiestile sanuri…).

Filmulete din Duminica a VII-a dupa Sfintele Pasti - Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic - 01 iunie

Duminica a saptea dupa sarbatoarea Sfintelor Pasti, numita si Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic, este consacrata marturisirii dreptei credinte si unitatii Bisericii. In primul rand, dreapta credinta inseamna marturisirea dumnezeirii Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Sa ramanem credinciosi Evangheliei lui Hristos si Bisericii Ortodoxe, ai carei fii suntem. Ea ne-a nascut prin baia Botezului, ea ne-a crescut si invatat calea mantuirii. Sa cinstim Biserica Ortodoxa care ne-a nascut. Sa cinstim pe toti sfintii si icoanele lor ca cei ce sunt "prietenii Domnului" si se roaga pentru noi la cer. Sa traim in dragoste unii cu altii, singura cale care mai poate salva lumea de la pierzare. Sa crestem copiii in iubire de Dumnezeu, ca de ei depinde cel mai mult mantuirea noastra si sa pastram cu sfintenie dreapta credinta ortodoxa, fara de care nu ne putem mantui oricite fapte bune am avea.

O scurta istorioara  - Parintele Cleopa Ilie

Un parinte cu viata sfanta a intrat noaptea sa se roage in biserica si prin minune dumnezeiasca a vazut altarul deschis, iar langa sfinta masa sedea un prunc luminat cu camasa rupta. Si l-a intrebat cuviosul: "Copile, cine esti tu?" Iar el a raspuns: "Eu sunt Hristos, Mantuitorul lumii!" "Dar cine ti-a rupt camasa?" intreaba sihastrul. Iar Domnul i-a raspuns: "Mi-a rupt-o Arie, ereticul!" si S-a facut nevazut.

Oricine propovaduieste alta Evanghelie decat cea vestita de Hristos, de Apostoli si de Biserica, sfasie camasa Domnului si-si agoniseste osanda vesnica, fara iertare.

Sa cadem deci in genunchi si sa slavim cu evlavie si dreapta credinta pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita. Amin.