joi, 7 ianuarie 2016

Soborul Sfantului Ioan Botezatorul -7 ianuarie


Canon de rugăciune la Sărbătoarea Soborului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul 

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2015/01/canon-de-rugaciune-la-sarbatoarea.html

Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul 

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2011/04/acatistul-sfantului-ioan-botezatorul.html

Cuvant despre cinstita mana a Sfantului Ioan Botezatorul 

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2012/01/cuvint-despre-cinstita-mina-sfintului.html

A doua zi după Sfînta şi dumnezeiasca Arătare, adică Botezul Domnului, Biserica a rînduit încă de la început a se prăznui soborul cinstitului şi slăvitului prooroc Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, căci se cădea a cinsti cu praznic pe cel ce a slujit la taina Botezului dumnezeiesc, punînd mîna sa pe creştetul Stăpînului.
    Deci, îndată după Botezul Domnului, Botezătorul se cinsteşte de toţi şi cu cîntări se slăveşte, pentru că prin sobor se înţelege adunarea poporului în biserică, la cîntarea şi slăvirea lui Dumnezeu, întru cinstea şi lauda marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Celui ce se prăznuieşte.
    Un sobor ca acesta, măcar că se săvîrşea la toate bisericile ce sînt în toată lumea, ba încă se săvîrşeşte şi astăzi; însă se face mai ales mare prăznuire în bisericile zidite în numele Botezătorului, precum oarecînd în biserica lui de lîngă Iordan, unde a botezat pe Hristos; în Sevastia, unde s-a tăiat de către Irod; în Antiohia, unde mîna lui cea dreaptă a fost dusă de Sfîntul Evanghelist Luca, şi în Constantinopol, unde acea sfîntă mînă se adusese din Antiohia şi unde mai ales se făcuse soborul acela, de vreme ce se adusese mîna chiar în seara dumnezeieştii Arătări, cînd se face sfinţirea apelor.

    Se părea atunci că însuşi Botezătorul soseşte nevăzut la sfinţirea apelor, făcîndu-se bucurie împăraţilor şi la tot poporul, care cu multă prăznuire săvîrşea soborul lui, după ziua dumnezeieştii Arătări. Deci, să săvîrşim şi noi cu bucurie duhovnicească soborul Sfîntului marelui Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul, rugîndu-l să mijlocească pentru noi către Stăpînul Hristos, ca să fim şi noi în Biserica celor ce prăznuiesc veşnic, în locaşul cel nefăcut de mînă şi acolo, în ceruri, să auzim glasul celor ce dănţuiesc şi prăznuiesc dumnezeieştile arătări cele veşnice, săturîndu-ne cu ei de vederea feţei lui Dumnezeu, Care Se arată sfinţilor Săi; şi să slăvim cu toate cereştile cete pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, în veci. Amin.

marți, 5 ianuarie 2016

Botezul Domnului -Epifania - Poezie creştină scrisă de Neli Mihail


Botezul Domnului -Epifania 
                        de Neli Mihail

Ziua-sasea a lunii întâi
A-nceputului de an,
Arătarea Trinitara-
Epifania o numeam.
Este ziua de Botez
Când în Apele Iordan,
Pe Iisus l-a botezat
Cu smerenie Ioan.
Cerul s-a descoperit..
Duhul Sfânt s-a pogorât
Pe Iisus să ÎL sfinţească,
Sfântul Ioan să ÎL privească
Şi lumii să le vorbească..
Că El e Fiul iubit
De Dumnezeu-Tatăl dorit
Să se nască pe pământ
Din Fecioară, Pruncul Sfânt,
Ce avea prin răstignire
Să aducă mântuire
Tuturor oamenilor de rând.
Mergem să luăm acasă
După slujba de sfinţire
De la Sfânta Liturghie
Agheazma de la Botez,
Nouă zile s-o gustăm
Şi apoi un an întreg
La Icoane s-o avem.
Amin!


Ajunul Bobotezei, ziua premergătoare marelui praznic al Botezului Domnului Iisus Hristos, este rânduită de către Biserica Ortodoxă ca zi de post negru.-5 ianuarie

Acatistul Botezului Domnului (6 ianuarie)
http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2012/01/acatistul-botezului-domnului-6-ianuarie.html

Canon de rugăciune la Praznicul Botezului Domnului (1)
http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2015/01/canon-de-rugaciune-la-praznicul.html

Canon de rugăciune la Praznicul Botezului Domnului (2)
http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2015/01/canon-de-rugaciune-la-praznicul.html

Potrivit canonului 1 al Sfântului Teofil al Alexandriei, în Ajunul Bobotezei se ajunează total. Sfântul Sava, în Tipicul său, spune referitor la ajunul Botezului Domnului: "Se cuvine să ştim dacă se va întâmpla Ajunul Arătării lui Dumnezeu duminica sau sâmbăta nu este post negru". Postul din ziua de 5 ianuarie datează din perioada secolelelor IV-VI, când catehumenii se pregăteau prin post şi rugăciune pentru primirea Sfântului Botez a doua zi. De asemenea, în Ajunul Bobotezei, potrivit învăţăturilor tipiconale ale Bisericii Ortodoxe, se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, Liturghie care provine, ca formă, din Liturghia antiohiană, pe care Sfântul Vasile cel Mare a rescris-o la sfârşitul secolului al IV-lea. În continuare, tot în Ajun, după oficierea Sfintei Liturghii se săvârşeşte Sfinţirea cea Mare a Apei sau Sfânta Agheasmă, care se face de două ori pe an: în Ajunul Bobotezei şi în ziua praznicului însuşi, la sărbătoarea Botezului Domnului.
În perioada premergătoare marii sărbători a Botezului Domnului, preoţii din parohii merg pe la casele credincioşilor pentru a le sfinţi cu Agheasmă Mare, iar credincioşii sărută icoana Botezului Domnului. Acest tip de vizite din Ajunul Bobotezei, prin care preotul se întâlneşte cu credincioşii din parohia sa, au un caracter atât pastoral, cât şi misionar şi au intrat deja, de secole, în tradiţia creştinilor ortodocşi.
O altă explicaţie o găsim în Constituţiile Apostolice, unde aflăm că toţi catehumenii erau datori să postească înainte de botezul lor, căci: "Domnul Hristos a fost mai întâi botezat de Ioan şi a petrecut în pustie, iar după aceea a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Cine se iniţiază în moartea Lui trebuie mai întâi să postească şi apoi să se boteze".
Până în anul 375, praznicul Crăciunului şi cel al Bobotezei se sărbătoreau la aceeaşi dată, 6 ianuarie. Numele sărbătorii era Teofanie sau Epifanie, în virtutea faptului că atât Naşterea în trup, cât şi Botezul Domnului sunt arătări ale lui Dumnezeu în lume. În această zi, Mântuitorul, care dusese viaţa modestă a locuitorilor din Galileea şi era deci necunoscut contemporanilor, S-a arătat sau a ieşit pentru prima dată în lume, fiind arătat sau mărturisit ca Mesia, atât prin glasul lui Ioan, cât şi prin glasul Tatălui din ceruri. De la această dată, Crăciunul s-a serbat la 25 decembrie, ca sărbătoare distinctă de Bobotează.
O a treia semnificaţie a acestei zile de post este aceea că, timp de 8 zile, începând cu data de 6 ianuarie, orice creştin ortodox poate să consume agheazmă mare, iar această agheazmă trebuie luată cu o anumită vrednicie. Ziua de 5 ianuarie devine, astfel, o zi de curăţire, de asceză, de înfrânare.
Odovania praznicului Bobotezei este în data de 14 ianuarie; în perioada 6-14 ianuarie, credincioşii pot gusta agheazma mare dimineaţa, pe nemâncate. În afară de consumarea ei şi de stropitul caselor de către preot, credincioşii mai folosesc agheazma mare la stropitul locuinţelor şi a lucrurilor din gospodărie, a obiectelor întrebuinţate în viaţa de toate zilele, a ogrăzilor, livezilor, viilor şi holdelor. Se mai consumă de cei bolnavi în vederea vindecării, dacă aceştia au binecuvântarea preotului.
Din punct de vedere liturgic, în această zi se citesc Ceasurile împărăteşti ale Botezului Domnului (la care asistau împăraţii bizantini şi demnitarii lor de la Constantinopol, iar la noi, domnitorii cu toată curtea şi protipendada din capitala ţării) şi se săvârşeşte Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. Când ajunul Bobotezei cade sâmbăta sau duminica, în ziua de ajun se săvârşeşte Liturghia Sfântului Ioan Gură de Aur, iar a Sfântului Vasile se face în ziua praznicului, fără să se mai unească cu Vecernia.

luni, 4 ianuarie 2016

Fotografii si filmulete -În zilele dinaintea prăznuirii Botezului Domnului (Boboteaza) prăznuită în Biserica Ortodoxă la 6 ianuarie credincioșii primesc în case pe preot care sfințește casele credincioșilor prin stropire cu Agheasmă Mare și vestește sărbătoarea Botezului Domnului la apa Iordanului de către Sfântul IOAN (prăznuit la 7 ianuarie). Sfinţirea caselor înseamnă şi alungarea duhurilor rele, schimbarea gândurilor rele în gânduri bune şi spor de ajutor de la Dumnezeu pentru toată fapta cea bună...Pace, sănătate şi ajutor, pentru a trăi viaţa ca dar al lui Dumnezeu, cultivat prin credinţă şi fapte bune! BUNUL DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE CASELE ŞI SĂ VĂ UMPLE SUFLETELE DE BUCURIE. LA MULŢI ANI!

PARINTELE PETRU CIPRIAN PRICOP VESTESTE BOTEZUL DOMNULUI SI SFINTESTE CASELE CREDINCIOSILOR DIN PAROHIA NOASTRA ...Este un semn al prezenţei lui Dumnezeu în inimile şi în casele oamenilor, un semn al acceptării prin credinţă a iubirii şi ocrotirii Părintelui Ceresc în viaţa noastră.


Acest obicei constituie, de altfel, si o vizita pastorala - foarte importanta si foarte iubita si primita de catre credinciosi, fiindca aceste vizite au deja un caracter sacramental sau sfintitor, preotul obisnuind sa mearga cu apa sfintita si sa stropeasca si sa binecuvinteze locuintele si pe cei care locuiesc in ele.

"În Iordan botezându-te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat;

că glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu iubit pe Tine numindu-Te;

şi Duhul în chip de porumb a adeverit întărirea cuvântului.

Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, şi lumea ai luminat, slavă Ţie!"

Sărbătoarea Botezului Mântuitorului are darul de a ne transfigura şi a ne predispune la introspecţie în vederea realizării conştiente şi deplin responsabile a dezideratului vieţii noastre: comuniunea cu Dumnezeu.


Între praznicele împărăteşti, un loc deosebit îl ocupă sărbătoarea Botezului Domnului, numită în popor şi Bobotează, instituită în amintirea botezului primit de Mântuitorul de la Sfântul Ioan Botezătorul în apa Iordanului (Matei 3, 13-17) şi (Luca 3, 21- 22). Această sărbătoare se mai numeşte şi Epifania sau Teofania, adică Arătarea Domnului, pentru că ea constituie un moment al revelării Sfi ntei Treimi: Fiul lui Dumnezeu se coboară în apa Iordanului, Duhul Sfânt se pogoară peste El în chip de porumbel, iar glasul Tatălui se aude din cer. 

Ajunul Bobotezei este zi de post  și cei ce doresc sfințirea vieții lor prin  gustare din Agheasmă Mare în perioada 6-14 ianuarie  se străduiesc pe măsura puterii lor la acest efort.
Agheasma Mare se gustă  în perioada mai sus menționată pe nemâncate și însoțită de rugăciune  iar în decursul anului la vreme de nevoie și cu binecuvântarea preotului.






Filmulete din Duminica dinaintea Botezului Domnului-3 ianuarie

" Toata valea se va umple si tot muntele si orice deal se va pleca" (Luc. III, 5).
Cea mai buna pregatire pentru o sarbatoare bisericeasca este impacarea cu vrajmasii.
Si nu numai pentru Dumnezeu, ci si pentru oameni, este primejdios a avea cineva multi vrajmasi. Ce zic eu: multi? A avea numai un singur vrajmas este foarte primejdios, precum pe de alta parte este foarte folositor si avantajos, de a numara multi prieteni. Veniturile cele mari, zidurile, santurile si armele de tot felul nu ne apara cu atata siguranta, ca prietenia cea credincioasa. Ea este zidul cel adevarat, siguranta cea adevarata, bogatia cea adevarata. Ea ne face placuta viata cea de acum si ne intocmeste fericirea cea viitoare.Sa cumpanim acestea, si sa nu uitam, ce folos mare aduce impacarea. Si sa intrebuintam toata osardia, ca sa ne impacam cu vrajmasii, ce ii avem acum, pe viitor sa ne ferim de toate vrajmasiile, sa intarim si sa imputernicim dragostea catre prietenii nostri. Dragostea este inceputul si sfarsitul tuturor faptelor celor bune. De aceea totdeauna sa fim cu dragoste, si asa sa mostenim imparatia cerului, prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, caruia se cuvine cinstea si slava in vecii vecilor! Amin.

Predica Parintelui Mircea Pricop








La multi ani sanatosi si binecuvantati Parintelui Mircea Pricop!




Filmulete - Taierea Imprejur cea dupa trup a Domnului; Sfantul Vasile cel Mare -1 ianuarie

Taierea imprejur cea dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos se praznuieste pana astazi pentru a arata ca Domnul intru toate a luat trup asemenea noua si S-a supus randuielilor Legii si ca nimic nu a stricat din cele vechi, ci doar a implinit toate. Mantuitorul Hristos a primit aceasta pentru a implini si desavarsi randuiala Legii Vechi, astfel incat sa sa puna in loc taierea imprejur cea dupa Duh, a inimii.
Ca sa astupe gurile ereticilor, care indraznesc a zice ca Domnul n-a luat trup, ci ca S-a nascut ca o nalucire, El a indeplinit si aceasta randuiala la Templu. Caci, de n-ar fi luat trup, cum S-ar fi taiat imprejur? Ba mai mult, El a inchis si gurile iudeilor celor rau credinciosi, care il acuzau ca strica Legea.
Astfel, dupa opt zile de la Nasterea Lui din Fecioara Maria, a binevoit sa fie adus in locul unde, dupa obicei, iudeii se taiau imprejur. Asa a fost taiat imprejur si I s-a dat numele Iisus, precum Arhanghelul Gavriil a vestit Fecioarei Maria la Buna Vestire.
Sfantul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei
Sfantul Vasile cel Mare a trait pe vremea imparatului Valens, cand Biserica era tare prigonita de necredinta lui Arie. Sfantul ierarh Vasile a aparat cu toata puterea dreapta credinta si a indraznit sa mustre chiar in fata pe imparatul Valens, cazut si el in erezia lui Arie."Pusu-te-a pe tine, Sfinte Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!"
Predica Parintelui  Petru Ciprian
















sâmbătă, 2 ianuarie 2016

Sfântul Ierarh Vasile cel Mare (1 ian.) Poezie creştină scrisă de Neli Mihail


Sfântul Ierarh Vasile cel Mare
(1 ian.)

                    de Neli Mihail

Azi, stâlpul ortodoxiei,
E sărbătorit!
Vasile cel mare Sfăntul
În Rai odihnit.

S-alergăm la Liturghia-i,
Praznicului sfănt!
Că el, nouă ne-a lăsat-o
 Pe acest pămînt.

Era mic de înălţime
Dar mare la sfat.
Iubitor de Dumnezeu,
Cu suflet curat.

A avut viaţa plăpândă
Încă de copil,
Iar ca slujitor credinţei
Chiar şi prigoniri.

Tânăr cînd era Vasile,
Mult a studiat.
Iubitor de-nvăţătură
La şcoli de rang-nalt.

Părinţii l-au susţinut
Înstăriţi fiind,
Dar şi în credinţa dreaptă
 L-au călăuzit.

Emilia, mama sa,
L- a iubit nespus..
Din zece copii ai ei,
Cinci au ajuns Sfinţi.

Militând pentru credinţă
Să-i apere dogma,
Pe-mpărat l-a cam aprins..
El fiindu-i torţa.

Valens rău s-a mâniat
Şi în chinuri grele
Pe Vasile l-a purtat
Aspru printre ele.

Luptă crâncenă a dus
Şi cu arienii..
Căci sălbatici lupi fiind
Împraştiau mieii.

Însă paznicul la oi
Era tot, Vasile!
Dumnezeu i-a dat putere
Turma să i-o ţie.

Toată viaţa a luptat
Prin scris şi viu-grai,
Scrieri multe a lăsat
Pân’ s-a dus la Rai.

Un prieten minunat
I-a fost şi Grigorie.
Un sprijin adevărat,
Un om plin de glorie.

Se duceau în sihăstrie
Când se întălneau
Şi căzând la rugăciune
Ajutor cereau.

Dumnezeu le da răspunsul,
În Duh se-ntăreau
Şi să apere credinţa
La luptă porneau.

Se vedeau cînd se putea
Şi cu Sfântul Ioan,
Fiul lui Secund şi-Antuza
Şi ca fraţi erau.

Şubred şi firav cu trupul
Nu s-a opintit,
Şi lucrări, vasiliade..
Multe a zidit.

Spitale şi şcoli, cantine..
La săraci lăsa.
Avea inima fierbinte
În ai ajuta.

Dar pe lângă toate-acestea
A lăsat rugi multe..
Duhuri rele să alunge
Prin sfinte molifte.

Iar noi să ne pregătim cu post
Şi cu ascultare..
Să ne fie de folos
Şi de alinare!

Ştim că moartea,
Timpurie Sfăntului ia fost.
Nici cincizeci de ani n-avea
Când l-au aflat mort.

Tot ce a lăsat în viaţă
E real folos!!
Pentru omul credincios
Dreptul ortodox.

Liturghia lui ne cheamă,
Fraţi creştini să mergem!
Chiar Hristos însuşi coboară
Şi ne miluieşte!!

Amin!


..cu rugăciunile Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Doamne mântuieşte-ne pe noi! Amin!


"Pusu-te-a pe tine, Sfinte Ierarhe Vasile, Dumnezeu-Cuvantul, tarie buna Bisericii Sale, cel ce cu tunetul cuvintelor tale amutesti gurile ereticilor; iar noi credinciosii, bucurandu-ne, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!"

Nu-l invidiati pe cel bogat pentru averea sa, pe cel puternic pentru demnitatea sa si pe cel întelept pentru stiinta sa, caci toate acestea sunt mijloace ale virtutii doar pentru cei care le întrebuinteaza bine, fiindca fericirea nu sta în ele însele.
Sfântul Ierarh Vasile cel Mare



(Icoana Sfântului Ierarh Vasile  cel Mare –blog Dositeea)