miercuri, 30 noiembrie 2011

EVANGHELIA ZILEI: 2011-11-30 Pomenirea Sfântului, slăvitului Apostol ANDREI, cel Întâi chemat Evanghelia de la Ioan (I, 35-51)

n vremea aceea stătea Ioan şi doi dintre ucenicii săi; şi privindu-L pe Iisus, Care trecea, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu!“ Şi cei doi ucenici l-au auzit când a spus acestea şi I-au urmat lui Iisus. Iar Iisus, întorcându-Se şi văzându-i că-L urmează, le-a zis: „Ce căutaţi?“ Iar ei I-au zis: „Rabbi – care se tâlcuieşte: Învăţătorule –, unde locuieşti?“ El le-a zis: „Veniţi şi veţi vedea“. Au mers aşadar şi au văzut unde locuieşte; şi au rămas la El în ziua aceea. Şi era ca la ceasul al zecelea. Unul din cei doi care auziseră de la Ioan şi-I urmaseră lui Iisus era Andrei, fratele lui Simon Petru. Acesta l-a găsit întâi pe Simon, fratele său, şi i-a zis: „Noi L-am aflat pe Mesia – ce se tâlcuieşte: Hristos –“; şi l-a adus la Iisus. Iisus, privind la el, i-a zis: „Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei numi Chefa“ – ce se tâlcuieşte: Petru. A doua zi a vrut să meargă în Galileea şi l-a găsit pe Filip. Şi i-a zis Iisus: „Urmează-Mi!“ Iar Filip era din Betsaida, din cetatea lui Andrei şi a lui Petru. Filip l-a găsit pe Natanael şi i-a zis: „Noi L-am aflat pe Acela despre Care au scris Moise în lege şi profeţii, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret“. Şi i-a zis Natanael: „Din Nazaret poate fi ceva bun?...“. Filip i-a zis: „Vino şi vezi!“ Iisus l-a văzut pe Natanael venind către Dânsul şi a zis despre el: „Iată într'adevăr israelit întru care nu este vicleşug!“ Natanael I-a zis: „De unde mă cunoşti?“ A răspuns Iisus şi i-a zis: „Mai înainte ca Filip să te fi chemat, te-am văzut când erai sub smochin“. Răspunsu-I-a Natanael: „Rabbi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Tu eşti Regele lui Israel!“ Răspuns-a Iisus şi i-a zis: „Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, de aceea crezi? Mai mari decât acestea vei vedea“. Şi i-a zis: „Adevăr, adevăr vă spun: De acum veţi vedea cerul deschizându-se şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi pogorându-se peste Fiul Omului!“
MIERCURI
ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI ŞAPTEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH


Evanghelia de la Luca
(XVIII, 15-17; 26-30)
n vremea aceea aduceau la Iisus şi pruncii, ca să Se atingă de ei. Iar ucenicii, văzând, îi certau. Dar Iisus i-a chemat la Sine, zicând: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, că a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu. Adevăr vă grăiesc: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea“. Iar cei ce auzeau au zis: „Şi cine poate să se mântuiască?“ Iar El a zis: „Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu“. Iar Petru a zis: „Iată, noi, lăsându-le pe toate ale noastre, Ţi-am urmat Ţie“. Iar El le-a zis: „Adevăr vă grăiesc: Nu este nici unul care a lăsat casă sau femeie sau fraţi sau părinţi sau copii pentru împărăţia lui Dumnezeu, care să nu primească cu mult mai mult în vremea de acum, iar în veacul ce va să vină, viaţă veşnică“.

marți, 29 noiembrie 2011

Acatistul Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei (30 noiembrie)

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.
Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.





Condacul 1:
Înţeleptului apărător al Ortodoxiei şi vrednicului păstor al Bisericii neamului românesc, celui ce a fost trimis de Dumnezeu, în vremuri de restrişte, să fie povăţuitor iscusit al credincioşilor drept-măritori, cei necăjiţi şi întristaţi, Sfântului Andrei, Mitropolitul Transilvaniei, să-i aducem laude ca unui nou apostol al lui Hristos, zicând: Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!
Icosul 1:
Din fragedă copilărie ai dobândit învăţătura cea mântuitoare a lui Hristos, Piatra cea din capul unghiului, pe care s-a zidit, în Duhul Sfânt, biserica făpturii tale. Iar, când a binevoit Hristos, te-a aşezat, pe tine, Sfinte Ierarhe Andrei, ca pe o piatră sfinţită, la temelia Bisericii drept-măritoare a românilor ardeleni. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, nespusă bucurie a Anastasiei, fericita mamă, care te-a născut;
Bucură-te, dar de mult preţ, dăruit de Dumnezeu poporului român;
Bucură-te, că la Botez ai primit numele Învierii;
Bucură-te, că ai fost crescut în dreapta credinţă;
Bucură-te, mădular cinstit al trupului tainic al lui Hristos;
Bucură-te, cel întărit cu pecetea darului Sfântului Duh;
Bucură-te, că din tinereţe iubitor de ştiinţă şi sfinţenie ai fost;
Bucură-te, albină cuvântătoare, care nectarul cunoştinţelor ai adunat;
Bucură-te, floare, pe care roua Duhului s-a aşezat;
Bucură-te, cel ce Crucea ai luat şi lui Hristos ai urmat;
Bucură-te, candelă aprinsă din lumina Preasfintei Treimi;
Bucură-te, pom, care darurile Duhului Sfânt ai rodit;
Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!
Condacul al 2-lea:
Cu mintea luminată de Duhul Sfânt ai dobândit din cunoştinţele acestei lumi, dar mai ales pe cele mântuitoare ale Sfintelor Scripturi şi ale Părinţilor celor de demult. Toate ca pe o moştenire nepreţuită le-ai păstrat şi, cu sârguinţă, în viaţa ta le-ai împlinit, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Nu de la oameni chemare primind, ci de la Dumnezeu, Sfinte Ierarhe Andrei, preafericite, rânduit ai fost să fii întâi-stătător al credincioşilor neamului tău din ţinutul Transilvaniei, care cu dragoste te-au primit, ca pe un izbăvitor al lor şi ca pe un călăuzitor către lumina cea neînserată a Împărăţiei Cerurilor, cântând:
Bucură-te, cel întocmai la nume cu Apostolul neamului nostru;
Bucură-te, izbăvitorul poporului român din pătimirile lui;
Bucură-te, purtătorul luminii lui Hristos în pământ transilvan;
Bucură-te, apărătorul dreptei credinţe şi împlinitorul virtuţilor;
Bucură-te, păstorul cel bun, întâi-stătător pe scaunul arhieresc al Sibiului;
Bucură-te, povăţuitorul şi sprijinitorul celor curaţi cu inima;
Bucură-te, părintele credinţei, aducător de nădejde credincioşilor;
Bucură-te, sol al lui Hristos, care aduci pace pe pământ;
Bucură-te, ierarhe, care „unitatea Duhului întru legătura păcii” ai păzit;
Bucură-te, slujitor „ajuns la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”;
Bucură-te, apostole, care „un Domn, o credinţă, un botez şi un Dumnezeu al tuturor” ai mărturisit;
Bucură-te, că ardelenii sunt „pecetea apostoliei tale în Hristos”;
Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!
Condacul al 3-lea:
Munţii Carpaţi, care înconjoară ca o cetate Ardealul străbun, păstorit de tine, Sfinte Andrei, niciodată nu şi-au închis porţile pentru fraţii români, renăscuţi din apă şi din Duh, de aceeaşi mamă – Biserica drept-măritoare, una, sfântă, sobornicească şi apostolică. Pe toţi i-ai povăţuit, după porunca lui Hristos, să se iubească unul pe altul şi să cânte: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Ajungând, Sfinte Ierarhe, întâi-stătător pe scaunul vlădicesc al Sibiului, ai împletit, mai întâi, credinţa cu fapta, pildă vie de trăire în Hristos făcându-te păstoriţilor tăi, ca, apoi, toată lucrarea ta, săvârşită spre lauda Preasfintei Treimi, să devină îndreptar al Bisericii, spre folosul clerului şi al credincioşilor din vremea ta, dar şi al nostru, al celor care-ţi cinstim ostenelile, cântându-ţi unele ca acestea:
Bucură-te, mare mitropolit al Transilvaniei;
Bucură-te, cel ce temelia Ortodoxiei din Ardeal ai întărit;
Bucură-te, cel ce cu sârguinţă în via Domnului ai lucrat;
Bucură-te, că Bisericii îndreptar canonic de mare preţ ai lăsat;
Bucură-te, cel care prima călăuză pastorală pentru clerul ortodox ai scris;
Bucură-te, cel ce, asemenea părinţilor, canoane şi rânduieli bisericeşti ai aşezat;
Bucură-te, cel ce viaţa ta, în lumina Scripturilor, ţi-ai îndreptat;
Bucură-te, cel ce, „ştiind că zilele rele sunt, vremea ai răscumpărat”;
Bucură-te, învăţător care în laude şi cântări duhovniceşti lui Dumnezeu I-ai liturghisit;
Bucură-te, ostaş întrarmat cu armele adevărului şi platoşa dreptăţii;
Bucură-te, rugător fierbinte către Dumnezeu, pentru ca iubirea Lui în lume să prisosească;
Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!
Condacul al 4-lea:
Înălţatu-te-ai, Sfinte Andreie, păstorul cel sfinţit al Transilvaniei, nou Moise, pe muntele faptelor bune, osebindu-te de lucrurile lumeşti şi trecătoare, în lumina Duhului Sfânt fiind; de aceea Dumnezeu te-a insuflat să alcătuieşti îndreptătoare rânduieli Bisericii noastre, după care şi noi viaţa ne călăuzim, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Ca şi pe Pavel, Apostolul lui Hristos, aşa şi pe tine, Părinte Andrei, nici primejdiile, nici prigonirile, nici ameninţările cu moartea nu te-au despărţit de sfânta lucrare încredinţată ţie de Dumnezeu. Pentru aceasta, te lăudăm ca pe un mare apărător al Ortodoxiei şi ca pe un harnic lucrător în via Domnului, de unde ai smuls spinii şi pălămida semănate de vrăjmaşi, cântându-ţi, cu dragoste, unele ca acestea:
Bucură-te, luceafăr răsărit spre izbăvirea neamului românesc;
Bucură-te, că nimic nu te-a despărţit de dragostea lui Hristos;
Bucură-te, orator luminat, care înţelepciunea acestei lumi ai nesocotit;
Bucură-te, cel ce cu gândul la moarte şi la viaţa veşnică te-ai întrarmat;
Bucură-te, cuvânt auzit în Transilvania şi în toate ţinuturile româneşti;
Bucură-te, solul păcii, care vesteşti dumnezeiasca pace a lui Hristos;
Bucură-te, mustrătorul celor ce pe Hristos Îl necinstesc;
Bucură-te, cel ce ai ştiut că „a vieţui este Hristos şi a muri câştig”;
Bucură-te, chip, în care Hristos frumuseţea slavei Lui a zugrăvit;
Bucură-te, sfeşnic cu lumina Ortodoxiei mărturisitoare împodobit;
Bucură-te, locaş al Duhului Sfânt, de mireasmă duhovnicească umplut;
Bucură-te, arhiereu a cărui „viaţă este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”;
Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!
Condacul al 5-lea:
Pe înţeleptul păstor, luminat de Duhul Sfânt, pe Andrei, ierarhul cel minunat al Ardealului, să-l cinstim în cântări duhovniceşti, pentru că ostaş neînfricat al lui Hristos s-a arătat, aducând pace cerească şi bună rânduială în Biserica drept-măritoare; ctitor de cultură românească, inspirat tâlcuitor şi cunoscător al Sfintelor Scripturi, pe care le-a răspândit, aducând laudă lui Dumnezeu, cântarea: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Precum odinioară Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan, un duh şi un cuget aveau prin sfinţenia vieţii lor, aşa şi tu, Părinte Andrei, nu ai pregetat nicicum să păstrezi unitatea de credinţă şi de lucrare cu Episcopia Râmnicului, păstorită de Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, şi cu Episcopia Romanului, păstorită de episcopul Melchisedec, formând o troiţă de Biserici Româneşti, altoită pe viţa Hristos. Pentru aceasta poporul cel bine-credincios te-a cinstit, cântând, împreună cu noi, unele ca acestea:
Bucură-te, ctitor de biserici şi de viaţă şi limbă românească;
Bucură-te, întemeietorul multor şcoli pentru fiii neamului tău;
Bucură-te, glas răsunător, care peste Carpaţi s-a auzit;
Bucură-te, lumină, pe care întunericul nu o a cuprins;
Bucură-te, cel ce conştiinţa unităţii de neam ai trezit;
Bucură-te, cunoscător şi tâlcuitor al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, cel ce ai păstrat comuniunea cu ierarhii Ortodoxiei româneşti;
Bucură-te, că, „slujind oamenilor, ai slujit lui Dumnezeu”;
Bucură-te, cel ce de grijă neamului tău ai purtat;
Bucură-te, că, prin vieţuirea ta curată, păcatul ai osândit;
Bucură-te, că pururea în dragostea lui Hristos ai rămas;
Bucură-te, că şi „mintea, şi trupul au slujit legii lui Dumnezeu”;
Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!
Condacul al 6-lea:
Chemarea ta ca arhipăstor în scaunul mitropolitan al Sibiului poporul cel bine-credincios a simţit-o ca pe o lumină trimisă de la Dumnezeu şi aşezată în sfeşnic – ale cărei raze au strălucit în tot ţinutul românesc, mângâind suflarea neamului –, pe care o înălţă către lumina cea neînserată a dumnezeirii, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Un trunchi cu trei ramuri ai socotit, Sfinte Andrei, ţările româneşti. Pentru aceasta, scrierile tale, de Duhul Sfânt luminate, s-au răspândit în toate laturile pământului străbun, hrănind duhovniceşte pe cei de aceeaşi credinţă şi simţire, statornicind rânduieli între fiii neamului, care-ţi cântă aşa:
Bucură-te, lumină aprinsă din raza luminii necreate a Preasfintei Treimi;
Bucură-te, luminătorul poporului tău aflat în întuneric şi în umbra morţii;
Bucură-te, cel ce te asemeni prin fapte Apostolului Andrei, cel întâi chemat;
Bucură-te, întemeietor de mitropolie, asemenea Sfântului Iachint de Vicina;
Bucură-te, ctitor de limbă românească, asemeni Sfântului Varlaam al Moldovei;
Bucură-te, monah-teolog cu înaltă cugetare, ca şi Sfântul Grigorie Dascălul al Ţării Româneşti;
Bucură-te, propovăduitor al cuvântului mântuitor, asemenea Sfântului Antim Ivireanul din Ţara Românească;
Bucură-te, apărător al Ortodoxiei, ca şi Sfântul Mărturisitor Iosif al Maramureşului;
Bucură-te, rugător pentru neamul românesc, împreună cu Sfinţii Pahomie de la Gledin şi Calinic de la Cernica;
Bucură-te, iscusit liturghisitor, întocmai cu Sfântul Dosoftei al Moldovei;
Bucură-te, părinte al Ardealului, asemeni Sfinţilor Ierarhi Ghelasie de la Râmeţ, Iorest şi Sava;
Bucură-te, nestemată de mult preţ din cununa de sfinţi ierarhi ai neamului românesc;
Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!
Condacul al 7-lea:
Dacă ai primit toiagul păstoresc al înaltei slujiri arhiereşti, Sfinte Andrei, ai păzit turma cea cuvântătoare de lupii cei răpitori. Acest „toiag ţi-a fost reazem şi întărire” în ostenelile tale, iar „celor neascultători şi nestatornici, toiag de deşteptare şi cercetare”, împărţind astfel mila şi dreptatea în tot pământul Ardealului, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Sub mantia şi omoforul tău, Ierarhe prealuminate, s-au adăpostit toţi cei necăjiţi şi împovăraţi ai neamului românesc din Transilvania străbună. Copiilor le-ai fost învăţător, bătrânilor sprijinitor, orfanilor părinte, bolnavilor doctor, săracilor hrănitor, dregătorilor povăţuitor, călugărilor şi preoţilor luminător, tuturor făcându-te toate, ca pe toţi să-i dobândeşti pentru Împărăţia lui Dumnezeu; pentru aceasta te lăudăm, cântându-ţi:
Bucură-te, cel ce eşti pecetea dreptei credinţe a românilor ardeleni;
Bucură-te, pom cu felurite roade din care se hrănesc cei credincioşi;
Bucură-te, mâna prin care Hristos binecuvântează pe cei curaţi cu inima;
Bucură-te, miel trimis de Dumnezeu în mijlocul lupilor;
Bucură-te, martor al lui Hristos, care ai înfruntat nedreptatea;
Bucură-te, cel ce pe vrăjmaşi i-ai adus la cunoştinţa adevărului;
Bucură-te, cel ce din „plinătatea lui Hristos ai dobândit har peste har”;
Bucură-te, glasul celor fără de glas şi sprijinul celor fără de ajutor;
Bucură-te, vistierie nesecată pentru cei săraci şi oropsiţi;
Bucură-te, pildă celor ce vor să urmeze lui Hristos spre dobândirea vieţii veşnice;
Bucură-te, părinte milostiv celor smeriţi şi îndelung-răbdător cu cei răuvoitori;
Bucură-te, slujitor cu deplină înţelepciune, în credinţă, în iubire şi în sfinţenie;
Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!
Condacul al 8-lea:
Dumnezeule, Cel ce eşti fără de început şi locuieşti în lumina cea neînserată, de unde priveşti spre cei smeriţi şi curaţi cu inima, atunci când ai binevoit, chemat-ai la Tine pe prietenul Tău, Andrei, cel încărcat de virtuţi, căruia i-ai zis: „Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost pus, peste multe te voi pune; intră întru bucuria Domnului tău”, îngerii cântându-Ţi: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Mare întristare a pricinuit poporului bine-credincios plecarea ta din această lume, vrednicule slujitor al lui Hristos, Sfinte Andrei! Dar, simţind că sufletul tău încărcat de roadele Duhului a fost aşezat în Raiul desfătării, s-a mângâiat şi a dat slavă lui Dumnezeu. Apoi, aşezându-ţi trupul în mormânt nou, la Răşinari, a cântat laude ca acestea:
Bucură-te, Sfinte, cel ce ai sfinţit cu trupul tău pământul străbun;
Bucură-te, bob de grâu, în aşteptarea învierii, în pământ îngropat;
Bucură-te, cel ce în ceruri comoara agonisită în viaţa de pe pământ ai aflat;
Bucură-te, cel ce pururea Faţa lui Hristos, oglindindu-se în chipul tău, o vezi;
Bucură-te, că Hristos, în chipul tău şi în faptele tale, S-a recunoscut;
Bucură-te, cel ce în soborul arhiereilor mărturisitori ai fost rânduit;
Bucură-te, că din potirul binecuvântat de Arhiereul cel Veşnic te împărtăşeşti;
Bucură-te, cel ce te desfătezi în iubirea cea nemărginită a lui Hristos;
Bucură-te, mijlocitor către Preasfânta Treime, întreit strălucitoare;
Bucură-te, cel căruia Dumnezeu i-a descoperit din tainele Sale;
Bucură-te, sălaş de harul Dumnezeiescului Duh sfinţit;
Bucură-te, vistieria Sfintei Treimi, pricinuitoarea veşnicelor bunătăţi;
Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!
Condacul al 9-lea:
Tu, Doamne, Dumnezeule, Cel ce eşti necuprins de gând, nevăzut, neajuns, pururea fiind şi Acelaşi fiind, ai chemat la ceruri pe Sfântul Andrei, cel ce întru răbdare s-a ostenit să urce treptele desăvârşirii către asemănarea cu Tine, Creatorul tuturor, ca să-l aşezi în soborul ierarhilor, pentru a-Ţi cânta: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Sfinte al lui Dumnezeu, Andrei, păstorul cel bun şi vrednic între mitropoliţii Ardealului, după trecerea ta la veşnicele locaşuri, poporul credincios te-a cinstit ca pe un mare apărător al Bisericii Ortodoxe şi cârmuitorul lui duhovnicesc, care l-ai condus către limanurile mântuirii cu învăţăturile şi rânduielile statornicite de tine. De aceea te cinstim, zicând aşa:
Bucură-te, cel ce pururea în conştiinţa neamului nostru ai rămas;
Bucură-te, cel ce la altarul ceresc pe cei ce te cinstesc îi pomeneşti;
Bucură-te, izvor sfinţit de Hristos, din care curge mierea învăţăturii duhovniceşti;
Bucură-te, vistierie de taină, în care Dumnezeu păstrează mană cerească;
Bucură-te, far strălucitor, prin care Hristos trimite lumină pe pământ;
Bucură-te, acoperământ ceresc, sub care se adăpostesc credincioşii;
Bucură-te, comoară de mult preţ a credincioşilor ortodocşi;
Bucură-te, că, în ceruri, prieten şi casnic al lui Dumnezeu te-ai făcut;
Bucură-te, cel ce laudă Dumnezeului celui minunat întru Sfinţii Săi cânţi;
Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru fiii Bisericii strămoşeşti;
Bucură-te, că lucrările tale au stat la temelia renaşterii culturii neamului românesc;
Bucură-te, floare rară, udată de roua Duhului Sfânt;
Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!
Condacul al 10-lea:
Unitatea în duh cu ierarhii de acelaşi neam şi de aceeaşi credinţă, în iubirea lui Hristos, pe care ai dobândit-o pe pământ, s-a desăvârşit în ceruri, pentru că iubirea nu cade niciodată. Bucurându-te, Sfinte Andrei, de desfătarea veşnicelor bunătăţi, trimite-ne şi nouă gândul unităţii de neam şi de credinţă, ca să putem cânta împreună cu tine: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Scrierile tale, Sfinte Ierarhe, au statornicit dreapta credinţă a Bisericii lui Hristos, îndepărtând eresurile şi dezbinările între fraţi. Tâlcuite pe înţelesul tuturor credincioşilor, Sfintele Scripturi au adus lumină în toate ţările româneşti, iar Pravila bisericească alcătuită de tine a călăuzit vieţuirea creştină a neamului nostru. Pentru aceasta, după cuviinţă, îţi cântăm:
Bucură-te, dascăl inspirat, care dreapta învăţătură ai propovăduit;
Bucură-te, povăţuitor iscusit, care pe credincioşi la mântuire ai călăuzit;
Bucură-te, sfinţit arhipăstor, care binecuvântare de la Dumnezeu ai adus;
Bucură-te, cetăţean al cerului, aşezat în soborul ierarhilor;
Bucură-te, bucuria îngerilor şi nădejdea credincioşilor;
Bucură-te, cunoscător şi împlinitor al cuvintelor vieţii;
Bucură-te, suflet încărcat de roade, răsădit în grădina Raiului;
Bucură-te, om ceresc şi cu suflet dumnezeiesc, iubit de Hristos;
Bucură-te, cel ce bune aşezăminte Bisericii strămoşeşti ai lăsat;
Bucură-te, cel ce împreună cu îngerii laudă Preasfintei Treimi aduci;
Bucură-te, crin înflorit pe veşnicie, sădit în grădina Edenului;
Bucură-te, prieten al lui Dumnezeu şi frate al nostru;
Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!
Condacul al 11-lea:
De multe ori, Sfinţite Părinte Andrei, ai îngenunchiat, asemenea lui Solomon, înaintea locaşurilor de închinare pe care le-ai zidit şi le-ai sfinţit, rugând pe Domnul slavei să locuiască şi să privească cu ochi milostiv pe cei ce se roagă cu credinţă întru ele. Acum, fiind în ceruri, îngenunchezi înaintea scaunului de Heruvimi şi de Serafimi al Preasfintei Treimi şi te rogi să trimită îndurările şi milele Sale peste cei ce păstrează dreapta credinţă şi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Nenumărate fapte luminate şi virtuţi alese ai împlinit pe pământ, Sfinte Andrei, dar minunea care-ţi încununează chipul este aceea că, prin harul lui Dumnezeu, ai refăcut unitatea de neam şi de credinţă a poporului român bine-credincios, nesocotit şi umilit de străini. Pentru aceasta îţi cântăm, ca unui mare ierarh al neamului românesc:
Bucură-te, străjer neclintit la altarul Patriei străbune;
Bucură-te, că mormântul tău din Răşinari ocroteşte glia strămoşească;
Bucură-te, oştean apărător al candelei credinţei curate a neamului românesc;
Bucură-te, ctitorul multor lăcaşuri de închinare în Transilvania;
Bucură-te, auroră luminoasă care se întinde peste toate provinciile româneşti;
Bucură-te, veghetor asupra comorilor spirituale ale poporului român;
Bucură-te, ocrotirea celor ce vieţuiesc în curăţie şi înfrânare;
Bucură-te, toiagul lui Dumnezeu pentru îndreptarea celor potrivnici;
Bucură-te, cel ce insufli dregătorilor gânduri bune pentru Biserică şi neam;
Bucură-te, cel ce umpli de bunătăţi cămările familiilor cu mulţi copii;
Bucură-te, călăuzitorul tinerilor şi reazemul bătrânilor;
Bucură-te, cel ce aduni pe cei risipiţi şi afli pe cei rătăciţi;
Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!
Condacul al 12-lea:
Sfinte Ierarhe al lui Hristos, Andrei, roagă-te lui Dumnezeu să se împlinească cererile de folos ale tuturor celor ce cinstim cu dragoste numele tău; că, deşi ca oameni am greşit, prin tine ne-am dobândit de la Mântuitorul sufletelor iertare şi multă milă, ca să ne învrednicim a cânta Preasfintei Treimi, cu îngerii, cântarea: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Doamne, Dumnezeul nostru, pentru rugăciunile vrednicului Tău slujitor Andrei, cel Mare şi Sfânt, păstorul Transilvaniei binecuvântate de Tine, caută din înălţimea Sfântului Tău lăcaş şi revarsă asupra inimilor fraţilor noştri români de pretutindeni o picătură din harul Tău, ca să laude pe sfinţitul Tău ierarh, zicând:
Bucură-te, Sfinte Andrei, cel ce te rogi pentru unitatea poporului român;
Bucură-te, cel ce eşti doctorul celor bolnavi şi oropsiţi;
Bucură-te, cel ce aduni în staul oile cele rătăcite;
Bucură-te, că slobozeşti pe cei bântuiţi de duhuri necurate;
Bucură-te, apărătorul orfanilor şi ocrotitorul văduvelor;
Bucură-te, aducătorul de libertate celor din închisori şi prigoniri;
Bucură-te, izvor, din care curge milostivirea lui Dumnezeu spre noi;
Bucură-te, că împlineşti rugăciunile folositoare celor ce aleargă la tine;
Bucură-te, lauda şi ocrotitorul cetăţii Sibiului;
Bucură-te, ajutătorul celor ce doresc să fie fii ai luminii;
Bucură-te, cel ce aduci pacea lui Hristos în Biserica drept-măritoare;
Bucură-te, nădejdea noastră, când ne vom întâlni cu Hristos;
Bucură-te, Sfinte Andrei, înţelept ierarh al lui Hristos!
Condacul al 13-lea:
O, Sfinte Ierarhe Andrei, arhiereul lui Hristos, vrednic slujitor al Mitropoliei Transilvaniei, învăţătorul cel duhovnicesc al bine-credincioşilor români, apărătorul neînfricat al Ortodoxiei, cel ce ai fost preamărit de Dumnezeu în ceruri, pentru mulţimea faptelor bune şi pentru povăţuirile tale lăsate moştenire nouă, fii rugătorul nostru înaintea scaunului Preasfintei Treimi, ca să ne scape de orice necaz, nevoie şi strâmtorare, pe noi, cei ce săvârşim sfântă pomenirea ta, şi să ne mântuiască atunci când vom fi chemaţi din lumea aceasta în cea veşnică, unde îngerii cântă fără încetare: Aliluia!
Acest condac se zice de trei ori.
După aceea se zic iarăşi Icosul 1: Din fragedă copilărie... şi Condacul 1: Înţeleptului apărător al Ortodoxiei...
Apoi se zice această
Rugăciune
Sfinte Ierarhe Andrei – păstorul cel bun al Ardealului, luminătorul şi dascălul dreptmăritorilor creştini ai Bisericii lui Hristos, neînfricat apărător al Ortodoxiei, care ai risipit întunericul eresurilor, înţelept teolog al adevărului mântuitor, cunoscător şi tâlcuitor al Sfintelor Scripturi, lumină aprinsă din lumina lui Hristos, apostol trimis de Dumnezeu în ţinuturile pământului transilvan să ocroteşti oile cele cuvântătoare ale neamului tău, asuprite de cei de alte seminţii, cel ce ai statornicit rânduieli noi pentru Biserica strămoşească, minte luminată de Duhul Sfânt care a pătruns în adâncurile tainelor dumnezeieşti, Părinte al Părinţilor, care ai strălucit ca o lumină în sfeşnic, pe care întunericul nu a cuprins-o, iubitor al ştiinţei de carte, dascăl şi luminător al tinerilor neamului tău –, ascultă-ne în ceasul acesta, pe noi, cei ce cinstim numele tău şi dorim să ne adăpăm din izvorul cel nesecat al înţelepciunii tale! Fii rugător fierbinte la Preamilostivul Dumnezeu pentru poporul român drept-credincios! Prin mijlocirea ta, apără oraşele şi satele ţării noastre de foamete, de furtuni năprasnice, de cutremure, de boli şi de răni aducătoare de moarte, de neînţelegeri între fraţi, de năvălirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre noi. Trimite de la Dumnezeu, peste ţinuturile unde se preamăreşte numele Preasfintei Treimi, închinat în Trei Ipostasuri, binecuvântare şi pace cerească, iar creştinilor drept-măritori le ajută să rămână mădulare în parte ale Trupului Tainic al Mântuitorului Hristos. Întăreşte, prin puterea Duhului Sfânt, pe toţi fiii şi fiicele Bisericii noastre să ţină aprinsă în sufletele lor candela credinţei, să nu piardă nădejdea mântuirii şi să rămână în dragostea lui Hristos până în sfârşit. Prin lucrarea Celui de Sus, insuflă asupra tinerilor noştri duhul înţelepciunii şi al înţelegerii, care povăţuieşte pe calea cea dreaptă, pentru ca prin înţelepciune, viaţă bună şi dreaptă credinţă să fie ei bucurie părinţilor, întărire Bisericii şi ţării.
Apără, Sfinte Ierarhe, prin rugăciunile tale, pe cei fără de ajutor, bolnavilor le dă vindecare, săracilor şi celor oropsiţi, hrană şi adăpost; căsniciile le întăreşte, pe bătrâni şi pe neputincioşi sprijină-i, conducătorilor neamului şi celor din înalte dregătorii înţelepciune, dreaptă socoteală, gânduri bune pentru Biserica lui Hristos le dăruieşte. Pe cei rătăciţi îi întoarce şi-i împreună cu sfânta, soborniceasca şi apostoleasca Biserică a lui Hristos, iar pe noi, pe toţi, ne călăuzeşte pe calea care duce spre Împărăţia Cerurilor, unde să ne împărtăşim, împreună cu tine, de bunătăţile cele veşnice, preamărind pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Treimea cea nedespărţită, în vecii vecilor. Amin.

Sfântul Andrei Şaguna, al Ardealului şi al tuturor românilor (30 noiembrie)


La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Apostol Andrei!

Andrei Șaguna s-a născut în ianuarie 1808, la Mișkolț în nordul Ungariei, din părinți aromâni, originari din Grabova, lângă Moscopole în Balcani. Naum Șaguna, tatăl lui Andrei Șaguna, a trecut în 1814 la catolicism, religie în care și-a botezat copiii. În 1816 Anastasie (numele de botez a lui Andrei) a început școala la Mișkolț. În 1826 a terminat gimnaziul catolic la călugării piariști din Pesta.
La 29 decembrie 1826 a trecut la ortodoxie. Între 1826-1829, urmează filozofia și dreptul la Buda. În 1829 pleacă la Vârșeț unde urmează teologia. La 1 noiembrie 1833 se călugărește și ia numele de Andrei. La 15/27 iunie 1846 este numit vicar general la Sibiu. Un aspect criticat al biografiei sale a fost predarea Ecaterinei Varga, luptătoare maghiară pentru drepturile românilor transilvăneni, autorităților imperiale absolutiste în ianuarie1847.În ziua de 2 februarie 1834 în biserica catedrală din Carloviț a fost înaintat diacon viitorul mitropolit Andrei Șaguna. Atunci el a spus: „Pe românii transilvăneni, din adâncul lor somn (vreau) să-i trezesc și cu voia către tot ce e adevărat, plăcut și drept să-i îndrumez”. În 1847 în"Biserica Dintre Romani" din Turda A.Șaguna este ales episcop al bisericii Ortodoxe. La 3/15 mai 1848 prezidează, împreună cu episcopul greco-catolic Ioan Lemeni, Adunarea de la Blaj. În fruntea unei delegații, duce petiția de la Blaj la Viena, împăratului Franz Joseph. În 16/28 decembrie 1848 a organizat o adunare la Sibiu de unde trimite o nouă petiție împăratului. Ideea unității românilor este conținută în „Memoriul” națiunii române din Marele Principat al Ardealului, din Banat, din părțile vecine ale Ungariei și din Bucovina, prezentat tot împăratului. La 12 martie 1850 a organizat la Sibiu un congres bisericesc la care a participat și Avram Iancu.

„Șaguna a fost un dangăt de clopot care a trezit din amorțire conștiințe și destine, a redat speranțe și vigoare, a pus plugul în brazdă și a dezțelenit ceea ce amenința să devină pârloagă.”
Așa a procedat și în Țara Moților unde neștiința de carte, în rândul românilor ortodocși, era foarte mare, și se datora sărăciei, restricțiilor și mai ales lipsei de organizare. Situația școlilor românești ortodoxe era jalnică. Lipseau localurile de școli, învățătorii, manualele școlare, și mai ales o instituție care să dea învățătorilor cunoștințele necesare. Comunicările (rapoartele) primite de la protopopiate oglindesc pe deplin cele afirmate.Angajamentul lui Șaguna luat la Carloviț începe să prindă viață. La 27 august 1850 se deschide la Sibiu Tipografia eparhială, întemeiată pe banii lui Șaguna. Aici se tipăresc abecedare, cărți și istorioare biblice. La 1 ianuarie 1853 se întemeiază Telegraful Român, singurul ziar din România cu apariție neîntreruptă până astăzi. Începând cu anul 1855, Șaguna reorganizează învățământul teologic din Sibiu sub forma unui Institut de teologie și pedagogie și care poartă numele de Seminarul Andreian. Începând cu anul 1854, a organizat peste 800 de școli primare confesionale. Tot sub îndrumarea sa au fost întemeiate gimnaziile ortodoxe din Brașov și Brad. Gimnaziul de la Brașov, inaugurat în 1850, este una dintre cele mai vechi școli superioare românești, astăzi purtând numele mitropolitului Saguna: Colegiul Național „Andrei Șaguna”. Școlii din Brad îi dăruiește Andrei Șaguna în 1870 suma de 2000 fl. Din îndemnul său vor fi tipărite 25 de titluri de manuale școlare, Andrei Șaguna sprijină ideea lui Ioan Pușcariu de a înființa Astra. Șaguna este ales primul președinte al Astrei.

Din toamna acestui an, Sfântul Sinod a hotărât canonizarea celui ce a fost considerat 'Mesia ardelenilor' – mitropolitul Andrei Şaguna. El a rămas în conştiinţa românilor de peste munţi ca unul dintre cei care şi-au închinat întreaga viaţă altarului şi poporului. La cunoscutele calităţi şi lucrări împlinite de marele ierarh s-au adăugat virtuţile creştineşti şi împlinirea vocaţiei sale sacerdotale şi misionar pastorale, dublate toate de o smerenie sfântă. Despre procesul canonizării mitropolitului Andrei Şaguna, despre viaţa sa, ca om al rugăciunii şi al jertfei creştineşti, ne-a vorbit cel care duce mai departe moştenirea lăsată de Sfântul Ierarh Andrei, Înalt Preasfinţitul Mitropolit dr. Laurenţiu Streza.

Înalt Preasfinţia Voastră, cum întâmpinaţi această mare sărbătoare a canonizării primului mitropolit al Ardealului?

Această mare bucurie şi împlinire a fost de mult aşteptată şi dorită de către clerul şi credincioşii noştri, pentru care aducem slavă Prea Sfintei Treimi şi mulţumire Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi membrilor Sfântului Sinod, prin mijlocirea cărora s-a realizat această lucrare sfântă. Ne-am bucurat şi ne folosim continuu de rezultatul activităţii extraordinare şi unice, în toate domeniile, pe care ne-a lăsat-o moştenire marele şi sfântul mitropolit Andrei Şaguna. Dacă am simţit de la început greutatea şi marea responsabilitate a misiunii la care am fost chemat, ca Mitropolit al Ardealului, acum ne simţim întăriţi şi copleşiţi de bucuria coborâtă din cer, unde Dumnezeu ne-a mai adăugat încă doi rugători, ierarhi ai Ardealului, Sfântul Andrei şi Sfântul Simeon Ştefan. Atunci când ne-am pregătit pentru alcătuirea atât a dosarului de canonizare, cât şi a slujbei Sfântului mitropolit Andrei, am observat o bucurie în popor, o mulţumire şi o împăcare în rândul credincioşilor. Poporul l-a cinstit şi venerat continuu pe providenţialul său mitropolit Andrei, făcându-i-se pomenire anuală, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, după cum s-a prevăzut în hotărârea Consiliului arhidiecezan din 1873, îndată după trecerea lui la Domnul.

Canonizarea nu este o lucrare omenească

Când aţi luat hotărârea de a iniţia demersurile pentru trecerea mitropolitului Andrei Şaguna în rândul sfinţilor?

Dumnezeu creează sfinţi şi El rânduieşte ca în jurul acestor mari personalităţi să apară şi să se menţină în poporul dreptmăritor o cinstire sfântă, un cult al acestora. La vreme potrivită, rânduită tot de Dumnezeu, Biserica, constatând evlavia credincioşilor, declanşează procesul de canonizare prin studierea vieţii duhovniceşti a celui propus, urmărindu-se împlinirea unor criterii, precum: ortodoxia credinţei, moralitatea şi sfinţenia vieţii, jertfirea pentru apărarea credinţei, slujirea lui Dumnezeu a aproapelui, până la dăruirea de sine. În timpul acestui demers, Biserica are certitudinea că îndeplineşte o lucrare a lui Dumnezeu. Biserica locală, atât credincioşii din Sibiu şi din împrejurimile lui, cât şi cei din întreg Ardealul şi din alte părţi i-au păstrat vie memoria şi l-au cinstit prin pomeniri liturgice şi prin comemorări deosebite. Un rol important l-a avut în această privinţă Facultatea de Teologie din Sibiu, al cărei ctitor este şi care îi poartă numele. În 2008 am comemorat 200 de ani de la naşterea sa şi 135 de ani de la trecerea la cele veşnice. Numai în acel an s-au scris peste 2.000 de lucrări de specialitate. Toate au fost rânduite de Dumnezeu, la vremea stabilită de El, chiar dacă solicitări îndreptăţite au sosit de o bună vreme. Fără grabă, cu multă dragoste şi stăruinţă, o comisie istorică, teologică şi liturgică a arhiepiscopiei, din care au făcut parte mai întâi profesorii noştri de la Facultate, părintele academician Mircea Păcurariu şi părintele arhid. prof. univ. dr. Ioan Ică jr, a adus mărturii deosebite pentru canonizare şi a alcătuit slujbele celui canonizat. Lângă cunoscutele calităţi şi lucrări împlinite de marele ierarh, precum iubirea de neam şi lupta pentru emanciparea lui, s-au adăugat virtuţile creştineşti şi împlinirea vocaţiei sale sacerdotale şi misionar pastorale, dublate toate de o smerenie sfântă.

Un 'Mesia al românilor ardeleni ortodocşi'

În ultimii ani s-au aflat mai multe despre viaţa sa spirituală?

La 'reabilitarea' memoriei marelui mitropolit al Ardealului în vremea comunistă a contribuit un străin, un istoric american, Keith Hitchins, care a demontat toate falsele acuze aduse de sistemul ateu şi a dovedit rolul lui în istoria României şi a Europei. Titlul său de baron şi preţuirea stăpânirii de atunci le-a folosit numai în slujba poporului său pe care l-a iubit. De atunci a început repunerea în valoare a personalităţii sale. Raze luminoase s-au revărsat din ceruri peste cler şi credincioşii care se împărtăşeau de moştenirea şaguniană. În semn de cinstire, a fost ridicată în parcul Astra din Sibiu o statuie a sa, dar lipsită de însemnele arhiereşti. Cea mai recentă şi mai amplă cinstire a sfântului ierarh transilvănean am avut-o în anul comemorativ 2008, prin foarte multe manifestări omagiale.

I-am ascultat pe mulţi specialişti care şi-au exprimat preţuirea şi dragostea lor pentru o personalitate atât de complexă, care s-a manifestat în toate domeniile. A apărut şi o relatare, prima de acest fel, afară de cea pe care o dăduseră doi dintre apropiaţii săi, viitorul Episcop al Caransebeşului, Nicolae Popeea, şi profesorul Dimitrie Cunţanu, în legătură cu dragostea lui faţă de cele sfinte. S-au consemnat mărturii despre modul profund în care trăia misterul euharistic, prin participarea lui la Sfânta Liturghie, cum urmărea pe fiecare preot şi-l îndruma astfel încât să fie un bun slujitor. Sunt cunoscute cărţile de slujbă tipărite, ca să nu lipsească absolut nimic serviciului divin. Dacă a dat copiilor şcoli multe şi cărţi de învăţat, atunci a lăsat şi Bisericii cărţi de slujbă, o facultate de teologie, pe care a urmărit-o cu multă atenţie, şi o tipografie care să continue lucrarea spirituală şi culturală a mitropoliei. Un alt străin, un teolog evanghelic-luteran, Johann Schneider, a descoperit câteva lucruri pe care nu le ştiam, legate de programul de rugăciune al mitropolitului Andrei. În fiecare dimineaţă, de la ora 5.00, până la ora 7.00, nu putea să fie deranjat de nimeni, pentru că aceste ore erau dedicate pravilei lui, rugăciunii sale personale. Cele de seară nu le ştia nimeni, pentru că un om smerit, un călugăr adevărat, nu putea să realizeze atât de multe lucruri pline de dragoste şi de smerenie dacă nu era şi un rugător, un om care îşi alimenta viaţa spirituală prin post şi rugăciune. Amintim apoi două exemple care probează modestia sa. Primul şi cel mai important a fost înmormântarea sa, oficiată doar de preotul său duhovnic, ieromonahul Gherman, aşa cum a prevăzut în testamentul său. Al doilea exemplu este din timpul vieţii sale, la comemorarea a 25 de ani de episcopat, când colaboratorii au vrut să fie serbat aşa cum era firesc, pentru că realizările erau ale întregii Biserici. A răspuns atunci că se bucură de realizările rânduite de Dumnezeu în Biserica din Ardeal, că vrea să le cinstească şi că nu poate opri pe nimeni să le serbeze. Dar a cerut permisiunea de a se retrage la Răşinari, pentru a serba evenimentul în post şi-n rugăciune.

În plus, el însuşi în memoriile sale mărturiseşte că a refuzat demnitatea de patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe, pe care i-au oferit-o unii, după cum a refuzat şi demnitatea de mitropolit al tuturor românilor ardeleni, dacă va trece la unirea cu Biserica Romei, cum îi propunea Alexandru Sterca Şuluţiu, viitor mitropolit la Blaj. Sfântul Ierarh Andrei a fost o mare personalitate şi un ales al lui Dumnezeu, care şi-a justificat pe deplin numele său de botez, Anastasiu (n.r., înviere în limba greacă), pentru că a fost cel care a adus învierea neamului. Dar şi-a justificat şi numele de Andrei, după Apostolul Mântuitorului, cel întâi chemat, pentru că a fost numit chiar un 'Mesia al românilor ardeleni ortodocşi', un 'salvator al poporului român'.

Testamentul unui mitropolit: 'Fiţi pe pace, aveţi-vă bine, nu vă sfădiţi!'

Aşadar, a fost un om cu o aleasă viaţă duhovnicească...

Sfântul Ierarh Andrei al Transilvaniei a fost un om cu o viaţă aleasă, cu o viaţă sfântă, îmbrăcată în haina smereniei, împăcat cu Dumnezeu şi cu sine însuşi, ridicându-şi sufletul său deasupra nimicniciilor acestei vieţi. Înainte de a trece la Domnul, i-a spus cu pace în suflet apropiatului său, Nicolae Popeea: 'Cu mine e gata Nicolae! Ce va vrea Dumnezeu, toate sunt în ordine.' Şi a adăugat ultimele sale cuvinte ca testament de împlinit pentru urmaşi: 'Fiţi pe pace, aveţi-vă bine, nu vă sfădiţi!' Prin toată activitatea sa atât de amplă şi de roditoare în ogorul Bisericii, prin întregul său activism apreciat de toţi, vrednicul ierarh îşi împlinea chemarea sa de la Dumnezeu, vocaţia sfântă de a-I sluji Lui şi poporului drept-măritor. El însă a dorit să fie lăudat numai Dumnezeu, Cel care a dat tot binele, iar cei ce s-au împărtăşit de darurile milostivirii divine să răspundă pe măsura iubirii primite.

A fost şi un mare apărător al Ortodoxiei, pentru că prima condiţie pe care trebuie s-o urmărim atunci când studiem viaţa celui care urmează să fie trecut în canonul sfinţilor este ortodoxia credinţei. El nu doar că n-a oscilat niciodată, dar a temeinicit credinţa ortodoxă a neamului, după ce a ales-o. El a optat pentru ea, când putea s-o aleagă pe cea a tatălui său. A ales Ortodoxia şi a rămas împreună cu mama sa.

În studiul document pentru canonizare alături de ortodoxia credinţei se află moralitatea şi sfinţenia vieţii lui. Cel ce se roagă acum în cer pentru noi şi-a câştigat această cinste prin viaţa sa sfântă, viaţa adevărată de monah. Drumul spre cer nu l-a parcurs cu multă uşurinţă, pentru că n-a trăit retras într-o mănăstire sau în singurătate, ci s-a luptat direct cu problemele vieţii din vremea aceea, obţinând biruinţe pe valurile tulburi ale mării vieţii acesteia. Îi iubea foarte mult pe cei săraci şi pe preoţii lui. Se povesteşte că un preot sărman a venit şi i-a cerut un sprijin material. I-a spus atunci că îi dă Biblia, pe care tocmai o tipărise. Preotul a privit-o şi s-a gândit că nu va face mare lucru cu ea pentru a ieşi din impasul financiar. L-a îndemnat sfântul mitropolit pe acel preot să citească din Scripturi şi apoi Dumnezeu îi va rândui ce este bun pentru el. Preotul s-a descurcat apoi cum a putut, iar după o vreme Sfântul Andrei Şaguna l-a întrebat dacă a citit din ea. După răspunsul negativ, i-a cerut Biblia, i-a deschis-o şi i-a arătat bancnotele puse între filele ei. Îi pusese acolo o sumă necesară pentru a ieşi din necazuri, dar l-a pus la încercare, ca să nu se laude că l-a ajutat mitropolitul, ci să pună ajutorul pe seama lui Dumnezeu.

Sfântul aduce bucurie în sufletele credincioşilor

Între elementele care au dus la canonizare au existat şi mărturii despre minuni săvârşite de ierarh?

Există faptele minunate, chiar dacă n-avem certificarea unor minuni, ca întâmplări extraordinare, cum aşteptăm noi. Amintim două fapte minunate care ne-au dat certitudinea şi ne-au întărit stăruinţa noastră în a pregăti aceste lucrări de canonizare. În turla Bisericii 'Sfântul Nicolae' din Şcheii Braşovului au fost ascunse cu un perete fals foarte multe documente din timpul său, de către un intelectual, om al lui Dumnezeu, pedepsit pe nedrept de comunişti. După ce a fost eliberat din închisoare, a fost pus om de serviciu la muzeul din Şcheii Braşovului. A găsit 300 de cărţi şi 3.000 de adrese, scrise cu mâna de Sfântul mitropolit Andrei Şaguna şi trimise protopopului de Braşov, Ioan Popasu, pe care l-a pus mai târziu ca primul episcop de Caransebeş. Ascunse după acel perete, s-a întâmplat minunea ca, exact în anul comemorativ, 2008, să cadă zidul respectiv şi să iasă la iveală cărţile şi scrisorile. Împreună cu părintele director Vasile Oltean, am publicat aceste scrisori în patru volume, încercând prin aceasta să-i aducem preţuire şi recunoştinţă celui care le-a scris. Urmează acum ca toate cele patru volume de scrisori să fie utilizate de cercetători, de cei care vor să vadă cine a fost într-adevăr mitropolitul sfânt Andrei Şaguna.

A doua faptă minunată s-a petrecut recent, când am făcut un parastas la mausoleul lui de la Răşinari. Am pus cu cinste osemintele sale într-o raclă, iar după slujbă, o parte a fost adusă în Catedrala mitropolitană din Sibiu. Din momentul aducerii lui în catedrala pe care o dorise, deşi osemintele erau ascunse, slujitorii noştri şi mai ales alţi preoţi din străinătate au întrebat ce este aici, în catedrală, pentru că simţeau ceva ce n-au simţit niciodată, o bucurie tainică, nedescoperită încă. Atunci li s-a arătat racla cu osemintele mitropolitului. A mai fost o persoană care s-a manifestat a doua zi după primirea acestor odoare, întrebându-l pe preotul de rând ce a adus în biserică, ce sunt acele oseminte care o ard şi nu o lasă să intre în biserică, deşi credincioşii nu ştiau de aducerea acestora la Sibiu.

Viaţa sa de 65 de ani, plini de osteneli, s-a topit ca o lumânare, iar viaţa lui a ars ca o făclie şi ca o candelă ce şi-a consumat tot untdelemnul. Ne-a rămas nouă şansa aceasta de a împlini ceea ce credem că-i face bucurie, de a fi trecut în rândul sfinţilor şi de a fi cinstit între personalităţile mari ale Bisericii, între sfinţii ardeleni.

Cum s-a decis ziua de prăznuire odată cu cea a Sfântului Apostol Andrei?

Stabilirea zilei anuale de prăznuire a fost o altă faptă minunată, pe care am socotit-o ca semn de la Dumnezeu. Când am venit să facem propunerea pentru ziua de serbare, ne-am gândit la zile din apropierea datei trecerii sale la Domnul sau a naşterii sale. În primul caz, 28 iunie, cădea în post tot timpul, aproape de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli, iar în 30 este Soborul Sfinţilor Apostoli. Legat de naştere, în 20 decembrie este Postul Crăciunului. Atunci, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a spus hotărât că pomenirea lui va fi odată cu cea a Sfântului Apostol Andrei. A fost un semn minunat, pentru că ştiam că a fost pomenit mereu la această sărbătoare, dar aflasem că exista o hotărâre a Sinodului arhidiecezan din anul 1874 care prevedea: 'Ca în tot anul, de ziua Sfântului Apostol Andrei, în fiecare biserică din Arhidieceză, să se serbeze parastas pentru sufletul marelui defunct în eternitate'. Este o zi în apropierea Zilei Naţionale şi va fi şi zi de hram la Catedrala mitropolitană din Sibiu.

Pelerinaj cu moaştele ierarhului transilvănean

Catedrala pe care şi-a dorit-o foarte mult…

Noi am încercat să intuim la procesiunea organizată la proclamarea canonizării, ce şi-ar fi dorit Sfântul nostru mitropolit. Deseori a plecat supărat de aici spre Răşinari. Am vrut ca acum să se întoarcă bucuros acasă, în catedrala pe care a dorit-o, dar n-a reuşit s-o zidească. A adunat fonduri şi a primit bani, chiar de la împărat. Nici al doilea mitropolit, Miron Romanul, n-a reuşit, ci abia al treilea, Ioan Meţianu, a zidit măreaţa catedrală. Drumul acesta, după ultimul parastas, pornind de la Răşinari, a fost drumul revenirii lui în cetatea pe care a câştigat-o şi pe care a ridicat-o la rangul de scaun al mitropoliei, de cetate mitropolitană, în catedrala pe care şi-a dorit-o şi ale cărei planuri le începuse el însuşi. Ne-am oprit la Biserica de pe Groapă, care i-a fost catedrală. Am trecut pe bulevardul Andrei Şaguna, care i-a fost atribuit în semn de preţuire, după Revoluţia din â89, prin schimbarea numelui din bulevardul Lenin. Am mers apoi pe Strada Mitropoliei, care înainte se numea strada 1 Mai. Este o bucurie şi o împlinire pentru că pe lângă sfinţii pe care îi avem rugători, iată că îl avem şi pe Sfântul Ierarh Andrei, mitropolitul Transilvaniei. Bucuria este şi mai mare pentru că, prin dragostea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, sărbătoarea Sfântului Dimitrie de la Bucureşti se prelungeşte la Sibiu şi Cinstitul cap al Sfântului Apostol Andrei va fi adus la sărbătoarea noastră de la Sibiu. Apostolul cel Întâi Chemat al Mântuitorului Iisus Hristos participă la proclamarea canonizării apostolului neamului românesc din Ardeal.

Cum au aşteptat credincioşii evenimentul canonizării?

Oamenii noştri de aici nu s-au manifestat exploziv, printr-o bucurie necontrolată, ci tainic, au stat în aşteptare, pentru a simţi marea bucurie şi cinstea pe care o primeşte acum Mitropolia Ardealului, tot Ardealul şi întreaga noastră Biserică. Este o lucrare, am spus-o de multe ori şi o spun mereu cu drag, a unei Biserici vii. Numai o Biserică care dă sfinţi este o Biserică vie, iar celelalte care n-au sfinţi sunt 'societăţi, firme, fabrici' care au firmă, dar nu produc nimic.


Interviu realizat de Ştefan Mărculeţ şi publicat în Săptămânalul Lumina de Dumincă din data de 30 Octombrie 2011