Canon de rugăciune la Sărbătoarea Aducerii moaştelor Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan - 28 iunie

Troparul aducerii moaştelor Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, glasul al 5-lea:

Minunile sfinţilor Tăi mucenici, zid nebiruit ne-ai dăruit nouă, Hristoase Dumnezeule; pentru rugăciunile lor, sfaturile păgânilor le risipeşte şi sceptrurile Împărăţiei le întăreşte, ca un bun şi de oameni iubitor.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Veniţi popoarelor să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul pe care l-a izbăvit din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu harul cel tare al Mângâietorului risipind puterea vrăjmaşului, fericiţilor de Dumnezeu, vă rugăm să ne întăriţi pe toţi împotriva patimilor celor ce ne tirănesc.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca nişte nevoitori aţi omorât pe vrăjmaşul, primind har a tămădui patimi de nevindecat. Pentru aceea, vindecaţi acum patimile inimii mele, înţelepţilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Prin rugăciunile voastre izbăviţi-ne de patimi necuvântătoare pe noi, cei ce vă fericim cu cuvinte pe pământ, pe voi, Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan, care sunteţi dumnezeieşti slugi ale Cuvântului Celui fără de început.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Una ce din prisosul bunătăţii iei asupră-ţi ale noastre, Preacurată de Dumnezeu Dăruită, izbăveşte-ne pe toţi de toată negura, de tot viforul şi de primejdii.

Cântarea a 3-a. Irmos: Întăreşte-ne pe noi...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unii ce după lege v-aţi făcut ostaşi ai lui Hristos, aţi ruşinat pe cei fără de lege, purtătorilor de chinuri; ci mă rog, mântuiţi-mă de ruşinea cea veşnică, preafericiţilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Dătătorilor de bine, izbăvitorilor ai tuturor celor ce cu credinţă scapă către voi, izbăviţi sufletul meu şi-mi tămăduiţi patimile trupului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întăriţi-mă, sfinţilor, a umbla pe căile ce duc la viaţă şi mă mântuiţi de toată înşelăciunea vrăjmaşilor, cu dumnezeieştile voastre rugăciuni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai născut pe Cel Ce ridică bolile oamenilor, Preanevinovată Fecioară, tămăduieşte zdrobirile sufletului meu şi bolile trupului.

Irmosul:

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, ale celor ce Te lăudăm pe Tine.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Te laud pe Tine, căci cu auzul am auzit, Doamne şi m-am spăimântat, că ai venit până la mine, căutându-mă pe mine cel rătăcit. Pentru aceea preamăresc multă pogorârea Ta, cea către mine, Mult Milostive.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luminându-vă cu strălucirile Soarelui Celui Înţelegător, purtătorilor de chinuri, aţi prăpădit pe stăpânitorul întunericului, din a cărui stricăciune vă rugăm să ne izbăviţi pe noi, luminând gândurile tuturor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luminat v-aţi făcut cunoscuţi, purtătorilor de chinuri, că sunteţi săbii, care tăiaţi pe cei fără de credinţă, prin har sfărâmând săbiile cele cumplite ale vrăjmaşului. Pentru aceea scăpaţi-ne pe noi nevătămaţi de toate săgeţile potrivnicilor, prin rugăciunile voastre.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Din mulţimea întâmplărilor celor rele am ajuns la mulţime de boli, dar mă rog, sfinţilor, mulţimii milei voastre, să aflu degrab vindecare; pentru aceea ascultaţi rugăciunea mea.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Stropeşte peste noi milele tale cele bogate, Fecioară, precum eşti obişnuită, încetând bolile sufletelor cele de multe feluri, ale celor ce cu credinţă se apropie de tine, Pricină a bunătăţilor, Ceea ce eşti mult Lăudată.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dătătorule de lumină şi Făcătorul veacurilor, Domnul, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu dezbinările mădularelor dezbinând trufia vrăjmaşilor, mucenicii Domnului cei cu chip dumnezeiesc, vindecaţi sufletul meu cel dezbinat de răutate.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

O, fericită doime a luptătorilor celor cu sfinţenie biruitori! Ne rugăm vouă cu credinţă: cereţi pentru noi dezlegare de păcatele cele multe şi vindecare desăvârşită de boli.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cuprins sunt de boala cumplitelor păcate şi înviforat de durerile trupului, de la care izbăviţi-mă, sfinţilor, rugând pe Hristos, Dătătorul de bine.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Îmblânzeşte, te rog, valurile ticălosului meu suflet şi durerile trupului încetează-le, Ceea ce Singură ai născut fără de durere pe Dumnezeu Întrupat.

Cântarea a 6-a. Irmos: Întru adâncul greşelilor...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce sunteţi temeiuri neclintite ale Bisericii, prin rugăciunile voastre întăriţi locaşul sufletului meu, cel ce este clătinat de toate măiestriile vrăjmaşului.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Slăviţilor mucenici, cei ce sunteţi dumnezeieşti tămăduitori ai sufletelor şi ai trupurilor, tămăduiţi neputinţele sufletului şi ale trupului nostru.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca la un liman am năzuit la casa voastră cea sfântă, sfinţilor mucenici şi mă rog să mă mântuiţi pe mine de întreitele valuri ale bolilor şi ale necazurilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti mai Înaltă decât puterile cele înţelegătoare cu rugăciunile tale, înalţă-mă mai presus de toată răutatea înşelătorului pe mine, care pururea cu bună mulţumită te slăvesc pe tine.

Irmosul:

Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...

Din harul cel dumnezeiesc dar de minuni luând, sfinţilor, faceţi minuni în lume, toate patimile noastre cu doctorie nevăzută, le tăiaţi, Sfinte Mucenice Chir, de Dumnezeu înţelepţite, împreună cu măritul Mucenic Ioan; că voi după adevăr sunteţi doctori dumnezeieşti.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Chipul cel de aur în câmpul Deiera era cinstit, dar cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu gând desăvârşit lepădând trecerea celor curgătoare, v-aţi dezbrăcat către lupte, mucenicilor şi biruind, aţi luat de la înălţime harul tămăduirilor, strigând şi zicând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind înfierbântat de multe boli, acum scap la ajutorul vostru cel fierbinte şi cu durerea inimii mele mă rog, tămăduitorilor, daţi-mi degrab tămăduire mie, celui ce cânt: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Aflându-mă în boli trupeşti de stricăciune şi având suflet întunecat de cugete rele şi de păcate şi de patimi, sârguiţi-vă degrab, vă rog, să mă izbăviţi, Sfinte Chir podoaba pătimitorilor şi Prealăudate Ioan.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Izbăveşte-mă, Preasfântă Fecioară, de oamenii cumpliţi şi de demonii cei vicleni şi de orice altă lucrare şi întâmplare rea şi de toată răutatea şi mă păzeşte pe mine, care cânt: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu Care S-a pogorât...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu adaosul rugăciunilor voastre, preafericită doime binecuvântată, strigăm: alungă de la noi toată boala şi slăbănogirea sufletului şi a trupului, ca să te cinstim întru toţi vecii.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Făcătorilor de minuni şi doctorilor, Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan, vindecaţi bolile noastre şi pornirile patimilor îndreptaţi-le către cărările cele dumnezeieşti, ca după datorie să vă lăudăm pe voi.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Întru lenevire trecându-mi viaţa mea, mă înspăimântez de înfricoşătoarea judecată, la care să mă izbăviţi de osândă, făcându-vă apărători fierbinţi, mucenicilor, mie celui ce mi-am înnegrit sufletul meu cu patimile.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Pe Tine Dumnezeire Te laud şi mă închin, Ceea ce eşti Una după fire şi Treime după feţe; Părinte şi Cuvinte şi Duhule, Bucuria pătimitorilor şi Întărirea tuturor oamenilor, celor ce Te laudă pe Tine cu glasuri neîncetate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Întru asemănare de trup s-a văzut din tine, Preacurată, Cel mai presus decât zidirea; pe Care roagă-L neîncetat, Fecioară, să ne miluim noi, care vieţuim în răutate şi ne cutremurăm de chinurile iadului cele veşnice.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toii vecii.

Pe Dumnezeu Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu, Cuvântul...

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Slăviţilor mucenici, cei ce sunteţi împreună cu cetele cele preasfinţite ale sfinţilor pătimitori şi sunteţi înfrumuseţaţi cu podoabe dumnezeieşti, rugaţi pururea pe Domnul Iisus Cel Frumos întru podoabă, ca să înfrumuseteze inimile noastre, sfinţilor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce sunteţi crini ai Raiului Celui Înţelegător şi foarte bine mirositori, pătimitorilor ai Domnului, tot sufletul îl umpleţi de miros cu sfinţite bune mirosuri. Drept aceea izgoniţi de la mine stricăciunea patimilor, dăruindu-mi sănătate şi har.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Sfinţilor mucenici, încetaţi tăria patimilor mele, precum de demult cu curgerile sângiurilor voastre, dezmierdarea înşelăciunii celui străin o aţi încetat şi cereţi să mi se dea vărsare de lacrimi sufleteşti, prin care să mă spăl de toată spurcăciunea păcatelor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Locaşul vostru trimiţând razele tămăduirilor mai mult decât razele soarelui, goneşte întunericul cel rău al patimilor; ci luminaţi-mă pe mine cel ce cu credinţă alerg către dânsul, Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan, făcătorilor de minuni, preaminunaţi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Nor Luminos eşti, Preacurată, ţinând în braţele tale pe Soarele dreptăţii. Pentru aceea strig către tine: Luminează-mă, Fecioară, pe mine, cel întunecat de multe răutăţi, cel ce neîncetat te cinstesc pe tine.

Irmosul:

Pe Dumnezeu, Cuvântul Cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit Întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând în laude Îl slăvim.

SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Călcând dezmierdările cele de pe pământ, pătimitorilor, luminat v-aţi ridicat cu harul către dumnezeiasca înălţime a muceniciei, luminători ai lumii, Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan. Pentru aceasta vă rugăm, izbăviţi-ne de întunericul păcatului şi de boli, rugându-vă Dumnezeului tuturor.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea.Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Mulţimea cugetelor mele celor necurate şi ploile gândurilor mele celor fără de cale, cine va putea să le spună, Preacurată? Dar împotrivirile vrăjmaşilor mei celor fără de trup şi răutatea lor, cine le va povesti? Ci prin rugăciunea ta, Ceea ce eşti Bună, dăruieşte-mi mântuire de toate acestea.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 4-lea. Podobie: Cel Ce Te-ai înălţat...

Ceea ce în vremile cele mai de pe urmă Te-a născut cu trup, pe Tine, Cel Născut din Tatăl Cel fără de început, văzându-Te, Hristoase, pe Cruce Spânzurat striga: Vai mie, Preadorite Iisuse! Cum Cel Ce eşti slăvit ca un Dumnezeu de îngeri acum eşti Răstignit de oamenii cei fără de lege? Te laud pe Tine, Fiule, Îndelung-Răbdătorule.

Aducerea moaștelor Sfinților Mucenici Doctori fără de arginți Chir și Ioan - 28 iunie

Troparul aducerii moaştelor Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan

Minunile sfinţilor Tăi mucenici, zid nebiruit ne-ai dăruit nouă, Hristoase Dumnezeule; pentru rugăciunile lor, sfaturile păgânilor le risipeşte şi sceptrurile Împărăţiei le întăreşte, ca un bun şi de oameni iubitor.

Condacul aducerii moaştelor Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan

Fecioara astăzi...

Din harul cel dumnezeiesc dar de minuni luând, sfinţilor, faceţi minuni în lume, toate patimile noastre cu doctorie nevăzută, le tăiaţi, Sfinte Mucenice Chir, de Dumnezeu înţelepţite, împreună cu măritul Mucenic Ioan; că voi după adevăr sunteţi doctori dumnezeieşti.

Aceşti sfinţi pătimitori de chinuri, Chir şi Ioan, au pătimit pentru Hristos în 31 de zile ale lunii ianuarie, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, în cetatea care se numea Canopos, care era departe de Alexandria ca la 12 stadii. După mucenicescul lor sfârşit, creştinii luând în taină sfintele lor trupuri, le-au îngropat cu cinste. Iar după trecerea a mulţi ani, tămăduitoarele lor moaşte au fost aflate într-acea vreme când creştinii întărindu-se mai mult decât elinii cei închinători la idoli, au început pretutindeni a zidi biserici fără oprelişte, iar mai ales în vremea împărăţiei marelui Teodosie, care a biruit pe tiranul Maxim al Apusului cu toate puterile sale, prin rugăciunile cuvioşilor părinţi, care vieţuiau în pustiile Egiptului şi la care împăratul Teodosie a trimis într-adins, având trebuinţă de rugăciunile lor spre ajutor. Intre aceşti părinţi cu cuviinţă este a pomeni pe unul, cu numele Senufie, slăvit întru minuni, care petrecea în Schit şi pentru care împăratul a scris patriarhului Teofil al Alexandriei să-l trimită în Constantinopol la dânsul, ca prin binecuvântarea şi cu rugăciunile lui să se înarmeze împotriva vrăjmaşilor.

Deci Teofil, voind să împlinească porunca împăratului, s-a dus el însuşi în Schit la Cuviosul părinte Senufie, ca să-l roage să meargă la Constantinopol la împăratul Teodosie; dar acela nicidecum nu a voit să iasă din chilia sa. Iar după multă rugăminte şi îndemnare a patriarhului, cuviosul supărându-se, şi-a luat rasa şi toiagul, pe care ridicându-le în sus spre răsărit şi înălţându-şi ochii spre cer, a grăit: „Doamne, Dumnezeul puterilor, mă rog Ţie cu smerenie, dă rasei şi toiagului acestuia acea putere pe care mi-ai fi dat-o mie cu a ta milostivire, de aş fi mers acolo".

Astfel rugându-se, a dat rasa şi toiagul patriarhului, zicându-i: „Acestea să le trimiţi împăratului în locul meu şi să-i scrii ca în timp de război să pună rasa pe dânsul, iar toiagul să-l ia în mână şi să meargă cu îndrăzneală înaintea oştilor lui împotriva vrăjmaşilor şi va vedea slava lui Dumnezeu". Iar patriarhul a trimis acelea împăratului şi i-a spus lui cuvintele cuviosului. Iar împăratul primindu-le cu credinţă şi făcând după cuvântul cuviosului, a câştigat mare biruinţă asupra vrăjmaşilor. Deci spre aducerea aminte a acelei biruinţe şi spre pomenirea Cuviosului Senufie, alexandrinii au făcut asemănarea împăratului, săpată şi pusă pe un stâlp înalt, având rasa călugărească pe dânsul şi toiagul ţinându-l în mâini. Şi în toţi anii prăznuiau cu dănţuire ziua acelei biruinţe, mulţumind lui Dumnezeu. De atunci mai ales au început a se zidi biserici lui Dumnezeu în Alexandria şi în tot Egiptul, pentru că se înmulţise creştinătatea.

Şi când Patriarhul Teofil a voit să zidească o biserică aleasă în Canopos în numele Sfinţilor Apostoli, în acea vreme s-au aflat moaştele Sfinţilor făcători de minuni Chir şi Ioan. Aceasta a fost după sfârşitul lui Teodosie şi pe timpul împărăţiei fiului său, Arcadie. Iar despre aducerea moaştelor Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan se scrie în viaţa Sfântului Chirii, patriarhul Alexandriei, că aproape de Canopos, ca la două stadii, este un loc care se numeşte Manutin, care mai înainte era sat. Acolo era o capişte veche şi locuinţă diavolească, fiind foarte înfricoşat locul acela, deoarece multe duhuri necurate petreceau acolo. Deci când patriarhul Teofil era încă între cei vii, dorea să cureţe locul acela de diavoli şi să-l facă loc sfânt, spre mărirea lui Dumnezeu, dar având multe împiedicări şi apropiindu-i-se sfârşitul vieţii, n-a putut să-şi ducă gândul său la îndeplinire. Atunci Sfântul Chirii, moştenitorul scaunului lui Teofil, a început a se îngriji de aceasta şi se ruga lui Dumnezeu cu dinadinsul să-i dea de sus ajutor şi putere, pentru biruirea şi izgonirea din locurile acelea a duhurilor necurate. Deci îngerul Domnului i s-a arătat în vedenie, poruncindu-i ca să aducă cinstitele moaşte ale Sfinţilor Mucenici Chir şi Ioan la locul ce se numeşte Manutin, că astfel va fugi de acolo diavoleasca putere.

Şi făcând aceasta Sfântul Chirii, a adus în Manutin moaştele sfinţilor, zidind acolo o biserică în numele lor. Atunci îndată s-au gonit de acolo necuratele duhuri şi s-a făcut în acel loc izvor de tămăduiri, ce izvorăsc din moaştele mucenicilor. Deci se cuvine să se pomenească oarecare minuni ale acestor sfinţi, pe scurt.

În zilele prea sfinţitului Evloghie, patriarhul Alexandriei, un fiu de-al lui Iulian, mai marele cetăţii, cu numele Amonie, avea împrejurul grumajilor săi oarecare vătămări dureroase care creşteau înăuntrul trupului. Acele vătămări care doctorii le numesc scrofule au crescut şi s-au umflat din zi în zi, i-au îngreunat grumajii şi îl îngrozeau cu moarte. Şi chemând mulţi doctori, nimic n-au aflat spre vindecare, din care pricină tatăl şi fiul mâhnindu-se, i-au lăsat pe aceia şi au alergat la Sfinţii făcători de minuni Chir şi Ioan, rugându-se cu lacrimi lângă cinstitele moaşte, ca să dea tămăduire fiului său.

Atunci acela, arătându-se în vedenie, au poruncit tânărului, care se îngâmfa pentru slavă şi bogăţii, să-şi lepede mai întâi mândria sa şi, în semn de smerenie, să măture gunoiul din casa lor; apoi să facă un plasture de ceapă amestecat cu pâine şi să oblojească tot grumajul şi gâtlejul. Şi după ce a făcut aceasta, îndată i s-au închis vătămările, şi Amonie a luat tămăduire, cu rugăciunile sfinţilor doctori fără de plată. Insă tot acelaşi Amonie, după câtăva vreme, uitând sfatuirile sfinţilor, s-a înălţat cu mândria şi iarăşi s-a îmbolnăvit de altă boală, care îi era pedeapsă pentru neascultarea lui. Prin boala aceea pântecele lui îi era foarte greu, din care pricină stomacul său nu putea să primească deloc nici mâncare, nici băutură; ci toate cele ce îi intrau pe gură, îndată i se întorceau înapoi.

Atunci iarăşi a alergat cu lacrimi, rugându-se Sfinţilor răbdători de chinuri Chir şi Ioan, doctorii săi cei încredinţaţi. Iar aceia, arătându-i-se lui în vis, mai întâi l-au ocărât pentru mândria lui, apoi i-au poruncit să-şi lepede hainele cele de mult preţ şi să se îmbrace într-o haină de păr şi, luând vasele cele de apă, să aducă apă rece la fraţii cei neputincioşi şi săraci, pentru adăparea lor. Iar după ce Amonie a făcut aceasta fără lenevire, sfinţii iarăşi i s-au arătat şi i-au poruncit, ca, luând untdelemn din candelele lor, asemenea şi ceară din lumânările aprinse lângă raclele lor, să facă un plasture şi să-l lipească de pântecele său. Aceasta făcând Amonie, s-a făcut sănătos.

Un alexandrin, anume Teodor, fiind multă vreme orb de amândoi ochii, a fost dus la Manutin, în biserica unde erau moaştele sfinţilor răbdători de chinuri şi acolo se ruga cu osârdie pentru luminarea ochilor săi. Deci sfinţii i s-au arătat în vedenie şi i-au poruncit să meargă şi să se spele la izvorul care era aproape de biserica lor. Iar el ducându-se, s-a spălat, şi când şi-a şters faţa cu băsmăluţa îndată a văzut în băsmăluţă albeţile care căzuseră din ochii lui ca nişte solzi. Deci s-a întors de la biserică cu bucurie, arătând la toţi orbiciunea sa cea căzută în băsmăluţă.

Un alt bărbat, anume Calos, plăcut lui Dumnezeu după nume şi după viaţă, din întâmplare căzând de pe o scară, şi-a sfărâmat fluierul piciorului în multe bucăţi, şi-l durea foarte tare. Şi chemând mulţi doctori şi neputând dobândi nici un ajutor de la ei, a alergat cu credinţă mare la aceşti doctori fără de arginţi, Chir şi Ioan, şi ungân- du-i piciorul cu untdelemn din candele lor, s-a tămăduit în acelaşi ceas.

Un om, anume Isidor de la Maiuma, avea durere înăuntru, la rărunchii săi, care, putrezind, s-au prefăcut în sânge şi în flegmă, astfel că scuipa cu sânge. Şi neputând omul acela să se tămăduiască cu nici un fel de doctorii, a alergat la moaştele cele tămăduitoare ale sfinţilor răbdători de patimi şi aceia i s-au arătat, nu în vedeniei ci la arătare şi i-au dat lui să mănânce o bucată de chitrin. Iar acela, primind acea bucată din mâinile lor, nu ştia de la cine o primeşte deoarece socotea, că aceia sunt din poporul ce venise să dea închi­năciune sfintelor moaşte ale mucenicilor. Şi după ce a mâncat ceea ce i se dăduse, îndată s-a tulburat stomacul lui şi a vărsat un vierme mare, care rodea ficaţii lui, iar sfinţii fără de arginţi s-au făcut nevăzuţi. Iar el făcându-se sănătos în acel ceas, a dat mulţumire lui Dumnezeu şi plăcuţilor Lui.

Un om, anume Mina, mai marele cetăţii Filoponiei, fiind cuprins de o boală cumplită cu friguri, i s-a adaos pe lângă aceasta şi împietrirea stomacului, căci i s-a încuiat stomacul. Şi câte leacuri îi dădeau pe gură doctorii, toate rămâneau fără de folos, şi încă mai rău i se umfla pântecele, neputând să iasă afară. Şi a pătimit bărbatul acela aşa două săptămâni, suferind acea cumplită durere, încât se deznădăjduise din partea doctorilor, dar aducându-şi aminte de Sfinţii doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, a poruncit să-l ducă cu patul în Manutin la tămăduitoarele lor moaşte. Acolo, rugându-se el cu lacrimi şi adormind puţin, i s-au arătat sfinţii şi i-au dat să mănânce o smochină. Şi deşteptându-se din somn a găsit smochina pe pat lângă el şi, luând-o, a mâncat-o şi îndată i s-a dezlegat stomacul şi s-a făcut sănătos.

Un alt Mina, care era ca acel vechi Asail, uşor şi grabnic cu picioareleca o căprioară de cele din ţarină, s-a îmbolnăvit după aceea foarte tare de picioare, încât nici nu putea păşi; şi a zăcut multă vreme în pat, umflându-se foarte picioarele lui. Deci a poruncit să-l ducă cu patul la Sfinţii făcători de minuni Chir şi Ioan. Şi după ce şi-a uns picioarele cu untdelemn de la candelele care ardeau la cinstitele lor moaşte, îndată s-a sculat sănătos şi umbla bine cu picioarele cele tămăduite, mulţumind lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui.

O femeie cu numele Teodora, bând apă, din întâmplare a băut o broscuţă mică, însă nu ştia ce a băut şi acea broscuţă a crescut în pântecele ei. Deci la început, cât a fost mică acea broască, îi făcea puţină durere înăuntru, iar după ce a crescut mare, s-a mărit şi durerea, încât femeia aceea nu avea odihnă nici ziua, nici noaptea de acea cumplită durere. Deci se văita cu amar şi se tăvălea pe pământ, şi nimeni nu putea să-i ajute ei, nici să cunoască care îi este boala. Şi mulţi socoteau că ea este muncită de diavol; deci au adus-o la aceşti Sfinţi tămăduitori Chir şi Ioan, care, arătându-i-se noaptea, i-au poruncit, ca, mai înainte de primirea mâncării, să bea apă multă. Şi după ce femeia a făcut aceasta, stomacul ei îndată s-a tulburat şi a vărsat o broască mare şi astfel s-a făcut sănătoasă. Deci toţi cei care au văzut aceasta, minunându-se, au slăvit pe Dumnezeu şi pe plăcuţii Lui.

După acea femeie Teodora, a alergat un bărbat oarecare, anume Teodor, la sfinţii doctori fără plată, având înăuntru otravă dată de nişte oameni răi. Acela, bolind foarte tare, nu putea să câştige ajutor de la doctori. Deci rugându-se el cu lacrimi pentru sănătatea sa, sfinţii i s-au arătat în vedenie, poruncindu-i să mănânce o jivină, care pe greceşte se numeşte scolopendra. Şi deşteptându-se el din vedenie, s-a întărit cu semnul Sfintei Cruci, pentru că socotea că este o nălucire drăcească şi iarăşi se ruga către sfinţi, cerând sănătate. Iar în altă noapte, sfinţii i s-au arătat iarăşi, poruncindu-i acelaşi lucru. Dar el nu credea, fiindcă acea jivină este plină de otravă, iar nu de tămăduire. Şi i s-a făcut lui şi a treia oară aceeaşi arătare; dar nici aşa n-a ascultat, părându-i-se că aceea este o nălucire a vrăjmaşului. Dar într-a patra noapte, sfinţii i s-au arătat, nu în vis, ci la arătare, fiindu-le milă de boala cea grea a lui, şi i-au zis: „Pentru ce nu crezi cuvintele noastre? Deci dimineaţă, sculându-te, mergi la izvorul nostru şi ceea ce vei găsi acolo de mâncare să mănânci, că aceea îţi va fi doctorie lucrătoare".

Atunci Teodor, crezând că acea vedenie este adevărată, făcându-se ziuă, a mers la izvor şi acolo a găsit un castravecior mic ce era pe jos, pe care luându-l, a început a-l mânca cu plăcere. Dar când voia să bage în gură rămăşiţa castravetelui, a văzut într-însul cea din urmă bucăţică a jivinei, care se numeşte scolopendra; căci acum o mâncase pe toată cu castravetele acela. Deci, temându-se foarte, a aruncat la pământ acea rămăşiţă, iar el a început a vărsa. Şi a vărsat cu castravetele şi cu jivina aceea, pe toată otrava care a fost mai înainte într-însul. Astfel s-a făcut sănătos desăvârşit şi întorcându-se la biserică, s-a închinat cu mulţumire cinstitelor moaşte ale tămădui­torilor săi.

O femeie, anume Maria, a venit din Babilonul Egiptului în Manutin, la sfinţii făcători de minuni, având cu sine un fiu de opt ani. Prin lucrarea diavolească, aceluia i se trăsese limba din gură şi atârna afară ca de o palmă de lungă, iar mărimea ei nu era după măsura limbii omeneşti şi vederea ei era străină, fiind groasă, neagră, puturoasă şi greţoasă la toţi cei ce priveau spre dânsa; şi curgeau neîncetat spume negre din ea. Acel copil căzând din întâmplare la pământ lângă mormântul sfinţilor, s-a lovit cu limba de o marmură ce se afla acolo şi îndată limba slobozindu-se de batjocura aceea drăcească, s-a tras la locul ei, în obişnuita măsură de creştere, şi copilul s-a făcut sănătos.

Un bărbat din Egipt, anume Evghenie, fiind bolnav de idropică, a fost adus la sfinţi bolnav cu tot trupul, având pântecele foarte umflat. Aceluia arătându-i-se sfinţii în vedenie, s-au atins cu mâinile de pântecele lui şi i-au zis: „Evghenie, scoală-te şi întoarce-te sănătos la casa ta!" Iar Evghenie, deşteptându-se, îndată s-a slobozit de toată greutatea de idropică, ieşind el cu umblările fireşti, şi din acel ceas a dobândit sănătate desăvârşită.

Pomenind aceste puţine minuni, din cele multe ale Sfinţilor fără de arginţi Chir şi Ioan, slăvim pe Hristos Dumnezeu, Cel ce le-a dat un dar ca acesta slăvit, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh în veci. Amin.

EVANGHELIA ZILEI: 2014-06-28 SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A TREIA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Matei (VII, 24-29; VIII, 1-4)

is-a Domnul: tot cel ce aude aceste cuvinte ale Mele şi le plineşte, i se va asemăna bărbatului înţelept care şi-a clădit casa pe stâncă. Şi a căzut ploaia şi au venit puhoaiele şi au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea, dar ea n'a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Dar cel ce aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le plineşte, i se va asemăna bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit puhoaiele şi au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea şi ea a căzut. Şi mare i-a fost căderea!“ Iar când Iisus a sfârşit cuvintele acestea, mulţimile erau uimite de învăţătura Lui, că îi învăţa ca unul care are putere, iar nu cum îi învăţau cărturarii lor. Şi coborându-Se El din munte, mulţimi numeroase au mers după El. Şi iată un lepros, apropiindu-se, I se închina, zicând: „Doamne, dacă vrei, Tu poţi să mă curăţeşti“. Şi Iisus, întinzându-Şi mâna, S'a atins de el, zicând: „Vreau, curăţeşte-te!“ Şi îndată i s'a curăţit lepra. Şi i-a zis Iisus: „Ia seama să nu spui la nimeni, ci mergi de te arată preotului şi să duci darul pe care l-a rânduit Moise, să le fie lor mărturie“.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini - 27 iunie

Troparul Sfântului Cuvios Samson, primitorul de străini, glasul al 8-lea:

În răbdare ţi-ai agonisit plata ta, părinte cuvioase; în rugăciuni neîncetat răbdând, pe săraci iubind şi pe aceia îndestulând. Ci te roagă lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Samson, milostive fericite, să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea.

Irmosul:

Veniţi, popoarelor, să cântăm cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a despărţit marea şi a trecut pe poporul, pe care l-a slobozit din robia egiptenilor, că S-a preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce stai purtând cunună înaintea Scaunului, preafericite, trimite-mi lumină mie, care m-am îndemnat a lăuda cu cântări prăznuirea ta cea prealuminată.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dorind numai de cele ce te îndemnau către viaţă, ai trecut cu vederea toate cele veselitoare ale lumii şi ai câştigat moştenirea cea mai presus de lume. Pentru aceea adunându-ne, te cinstim pe tine, Părinte Samson.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Plecându-te Legii lui Dumnezeu, minunate, cu bucurie ai alergat către culmea virtuţii, făcându-te întru toate îndurat; pentru aceea acum te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Arătatu-te-ai, cuvioase, ajutător săracilor preamilosârd şi bolnavilor doctor preaales şi celor necăjiţi apărător; pentru aceasta Dumnezeu te-a mărit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Ceea ce mai presus de cuvânt ai născut pe Dumnezeu, ca pe o Sprijinitoare Întărită tuturor celor supăraţi, neîncetat te slăvim şi te fericim, Preacurată.

Cântarea a 3-a. Irmos: Întăreşte-ne pe noi...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu mila lui Dumnezeu ai câştigat mila cea dumnezeiască şi te-ai învrednicit a auzi glasul care te chema pe tine către dumnezeiasca cămară, vrednicule de laudă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să lăudăm pe Sfinţitul Samson, căci urmând milostivirii lui Dumnezeu, s-a făcut milostiv către bolnavi şi îmbrăcăminte tuturor celor goi.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecându-ţi viaţa cea dumnezeiască cu sfinţenie şi cu cinste, te-ai numărat împreună cu sfinţii şi ai ajuns la locaşurile cuvioşilor, învrednicindu-te de lumina cea de negrăit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Fericit eşti tu şi bine îţi va fi ţie, părinte, celui ce ai păzit legile Domnului şi Dumnezeului nostru; pe Care roagă-L să mântuiască turma ta.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Alungă, Preacurată, întunericul sufletului şi al cugetului meu şi dă-mi a vieţui ca ziua cu bună cuviinţă, împlinind poruncile cele mântuitoare.

Irmosul:

Întăreşte-ne pe noi întru Tine, Doamne, Cel Ce prin lemn ai omorât păcatul şi frica Ta o sădeşte în inimile noastre, celor ce Te lăudăm pe Tine.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Auzit-am, Doamne, auzul rânduielii Tale şi Te-am preaslăvit pe Tine, Unule, Iubitorule de oameni.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o stea prealuminoasă luminezi inimile noastre, ale tuturor celor ce după vrednică datorie te fericim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lepădând somnul de la ochii tăi, ai privegheat şi toate dezmierdările trupului le-ai adormit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe săraci iubind, cuvioase, pentru dragostea lui Hristos, ai luat moştenirea cea de sus, bucurându-te.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu sfinţenie ai vieţuit pe pământ, purtătorule de Dumnezeu preafericite şi ai câştigat veseliile cele veşnice.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Stăpână Preacurată, Palatul cel Luminos al Cuvântului, te lăudăm cu cuvinte şi te fericim.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Dătătorul de lumină şi Făcătorul veacurilor, Domnul, întru lumina poruncilor Tale povăţuieşte-ne pe noi, că afară de Tine pe alt Dumnezeu nu ştim.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Odihnindu-se întru tine lumina cea preacurată, te-a făcut cu chip luminos părinte cuvioase, cel ce ai luminat pe credincioşi cu strălucirile virtuţilor tale.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu multă milostivire te-ai făcut îmbogăţitor al săracilor şi doctor al celor bolnavi, ridicându-le lor casă de doctorie curăţitoare de boli.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Curăţindu-te pe tine de tina patimilor, cu adevărat te-ai arătat locaş curat Preasfântului şi Cinstitului Duh, purtătorule de Dumnezeu, părinte; pentru aceea te lăudăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine, Preasfântă Curată, Ceea ce eşti Podoaba lui Iacov, cu credinţă te lăudăm prin glasuri dumnezeieşti, ca pe Una care ne ai născut nouă pe Dumnezeu Întrupat, de Care se cutremură toate.

Cântarea a 6-a. Irmos: Întru adâncul greşelilor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iubind milostivirea, Părinte Samson, pururea pomenite şi deschizând săracilor milostivirile tale cu cuget desăvârşit, te-ai îmbogăţit cu comorile cele cereşti.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Zidit-ai casă preasfinţită întru slava Dumnezeului nostru, la care alergând credincioşi, se curăţă de multe feluri de boli, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu sfinţenie ţi-ai săvârşit viaţa şi ai locuit împreună cu cuvioşii, ca un cuvios, rugându-te pentru noi care te cinstim cu credinţă, de Dumnezeu însuflate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Făcutu-te-ai Cer înalt lui Dumnezeu, Împăratul tuturor şi Palat Preacurat şi Cămară Prealuminată cu dumnezeiescul har, Preacurată.

Irmosul:

Întru adâncul greşelilor fiind înconjurat, chem adâncul milostivirii Tale cel neurmat; din stricăciune, Dumnezeule, scoate-mă.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Ca nişte pârgă a firii...

Ca la un doctor preaales şi rugător bine primit, alergăm la dumnezeiasca ta raclă, Sfinte Samson, de Dumnezeu înţelepţite, cuvioase, adunându-ne cu dragoste, cu psalmi şi cu cântări bucurându-ne, preaslăvim pe Hristos, Cel Ce ţi-a dat ţie un dar ca acesta de tămăduiri.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

Chipul cel de aur în câmpul Deiera cinstindu-se, cei trei tineri au defăimat porunca cea fără de Dumnezeu şi fiind aruncaţi în mijlocul focului, răcorindu-se au cântat: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Având pe Hristos Putere Întărită întru supărări, ai trecut furtuna vieţii neînecat, preafericite şi ai ajuns a te odihni la limanul cel lin, cuvioase, cu veselie strigând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind îndemnat de multa înţelepciune şi de dragoste duhovnicească, cuvioase, părinte fericite, ai zidit casă mare, la care cei ce scapă îşi iau vindecare toţi, cei ce strigă şi zic: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luminându-te cu dumnezeiasca lumină a virtuţilor, te-ai arătat luminător luminos şi ai luminat marginile lumii, Părinte Samson. Pentru aceea adunându-ne, cu credinţă te fericim pe tine, cântând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Lâna odinioară însemna mai înainte pântecele tău cel curat, Preacinstită, care a primit Rouă cea Cerească, Ceea ce a răcorit pe toţi cei cuprinşi de setea păcatului, Prealăudată. Bine eşti cuvântată, Ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.

Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Dumnezeu Care S-a pogorât...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Mişcându-ţi limba cu bucurie spre laudele lui Dumnezeu, Părinte Samson, ai supus sufletului patimile trupului cu înfrânarea şi te-ai arătat slugă preacurată lui Hristos şi moştenitor cetăţii celei de sus.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cugetul tău cel preacurat fiind luminat de dumnezeieştile luminări, s-a arătat foarte luminos şi primitor de curate şi dumnezeieşti străluciri. Pentru aceea cu cântări te cinstim, purtătorule de Dumnezeu preafericite.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Prealăudate, având viaţă preasfinţită, Preafericite Samson  şi mutându-te către Dumnezeu, cu adevărat te-ai preamărit, căci iată pomenirea ta şi dreptatea petrece în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Încetează acum furtuna cea cumplită a patimilor mele, Pruncă Preacurată, Binecuvântată; dă război asupra vrăjmaşilor celor fără de trup, care fără milă se pornesc asupra sărăciei mele, ca şi cu credinţă să te laud, Fecioară.

Irmosul:

Să lăudăm bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Dumnezeu Care S-a pogorât în cuptorul cel cu foc la tinerii evreieşti şi văpaia în răcoreală o a prefăcut, ca pe Domnul lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Pe Dumnezeu Cuvântul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată că tuturor a răsărit ca soarele pomenirea ta, părinte, arătat luminând pe cei ce te măresc pe tine într-însa, ca pe o cinstită slugă a lui Hristos şi moştenitor împărăţiei Lui şi în tocmai numărat cu toţi cuvioşii.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cât este de luminată viaţa ta, cât este de mare slava ta, cât este de fericit mormântul tău, în care zăcând cinstitul tău trup izvorăşte sănătate celor ce cu credinţă aleargă la dânsul şi cer ajutorul tău totdeauna, înţelepte.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Samson, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel ce străluceşti raze de soare celor ce te cinstesc pe tine, părinte, luminează-ne simţirile sufletului nostru şi ne rugăm ţie, ca prin rugăciunile tale să ne învredniceşti pe noi să ne facem părtaşi dumnezeieştii străluciri, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca razele soarelui strălucind, luminează simţirile noastre cele sufleteşti ale celor ce te cinstim şi ne rugăm ţie, ca prin rugăciunile tale să ne învredniceşti pe noi a fi părtaşi dumnezeieştii străluciri.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cei ce te  ştim pe tine Născătoare de Dumnezeu, prin credinţă ne luminăm cu strălucirile cele prealuminate ale Celui ce S-a întrupat din tine mai presus de cuget, Preasfântă Fecioară şi ne mântuim de întunericul patimilor şi al primejdiilor şi de toate nevoile vieţii.

Irmosul:

Pe Dumnezeu, Cuvântul cel din Dumnezeu, Care cu negrăită înţelepciune a venit să înnoiască pe Adam cel căzut rău prin mâncare întru stricăciune, din Sfânta Fecioară în chip de negrăit întrupându-Se pentru noi credincioşii, cu un gând în laude îl slăvim.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Câştigând suflet milostiv, părinte, ai ajutat pe săraci cu dare îndestulată şi acum te-ai mutat către împărăţia cea de sus, ca să iei răsplătirile ostenelilor tale. Pentru aceasta întru veselia inimii te fericim pe tine, Preacuvioase Părinte Samson.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1.Podobie: Mormântul Tău...

Ceea ce Singură eşti tare Părtinitoare credincioşilor, roagă-te neîncetat lui Dumnezeu, pe Care mai presus de cuget şi de cuvânt L-ai născut, să mântuiască sufletele noastre de tot necazul, de nevoi şi de primejdii; Maică Fecioară, Folositoarea păcătoşilor şi Ajutătoarea lumii.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Mieluşeaua cea Preacurată văzând pe Mielul şi Păstorul mort, Spânzurat pe lemn, tânguindu-se cu lacrimi ca o maică grăia: Cum voi răbda smerenia Ta cea mai presus de cuvânt, Fiul meu şi patimile cele de bunăvoie, Preabunule Dumnezeule?

Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini , Sfânta Ioana Mironosita - 27 iunie

Troparul Sfântului Cuvios Samson, primitorul de străini

În răbdare ţi-ai agonisit plata ta, părinte cuvioase; în rugăciuni neîncetat răbdând, pe săraci iubind şi pe aceia îndestulând. Ci te roagă lui Hristos Dumnezeu, Sfinte Samson, milostive fericite, să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfântului Cuvios Samson, primitorul de străini

Ca nişte pârgă a firii...

Ca la un doctor preaales şi rugător bine primit, alergăm la dumnezeiasca ta raclă, Sfinte Samson, de Dumnezeu înţelepţite, cuvioase, adunându-ne cu dragoste, cu psalmi şi cu cântări bucurându-ne, preaslăvim pe Hristos, Cel Ce ţi-a dat ţie un dar ca acesta de tămăduiri.

Sfânta Ioana Mironosita

Sfânta Ioana Mironosiţa a făcut parte din grupul femeilor mironosiţe care L-au urmat pe Mântuitorul Iisus Hristos. Conform tradiţiei, ea a fost cea care a recuperat capul Sfântului Ioan Botezătorul după ce Irod a dat ordin să-i fie tăiat şi aruncat.

Sfântul Cuvios Samson, primitorul de străini

Samson cel Mare, despre care străbătea vestea pretutindeni, a fost din cetatea Romei. El s-a născut din părinţi cinstiţi şi bogaţi, de neam mare, care se trăgeau din sânge împărătesc. Acesta învăţând bine învăţătura din afară, se deprinsese şi la meşteşugul doctoricesc, nu de nevoie, nici pentru îmbogăţirea sa, pentru că avea destulă bogăţie ci, pe de o parte, ca să nu petreacă în deşertăciune, iar pe de alta, ca din meşteşugul său să poată sluji lui Dumnezeu şi săracilor. El tămăduia pe cei cuprinşi de boli netămăduite; pentru că pe lângă meşteşugul doctoricesc, i se adăugase şi darul Domnului, care dă tămăduiri, pentru faptele lui cele bune în care sporea şi pentru credinţa pe care o câştigase către Dumnezeu.

Pe lângă învăţătura cea din afară, el avea şi înţelegerea dumnezeieştii Scripturi şi se îndeletnicea mult la citirea sfintelor cărţi, şi spre dragostea lui Hristos se deştepta cu credinţa şi cu nădejdea. Apoi, murind părinţii lui şi lăsând multe averi, n-a zăbovit a face cele cuviincioase lui, ci îndată a început să schimbe bogăţia cea degrabă pieritoare şi vremelnică cu cea nepieritoare şi veşnică, urmând cuvântului Evangheliei. Şi dădea milostenie cu îndurare, precum se grăieşte, împărţind cu amândouă mâinile la toate nevoile săracilor şi flămânzilor, câştigând prin pântecele lor cel stricăcios, vistieria cea nestricăcioasă. Şi aceasta o făcea în toate zilele vieţii sale, căci pe milostivire o avea născută şi crescută împreună cu el. Apoi, voind să se îndrepteze la o viaţă şi mai smerită, a slobozit mulţimea robilor, oprind numai unul pentru slujba sa. Căci ce nevoie avea de atâţia robi, de vreme ce singur se dăduse rob adevărat şi apropiat Domnului? Astfel s-a dezlegat de bogăţiile cu care era ţinut ca şi cu nişte legături, mulţumindu-se cu o haină şi cu o funie pentru ţinerea mijlocului.

Şi dorind Samson ca pe sufletul său să-l îmbogăţească mai bine prin bogăţie duhovnicească, a defăimat lumea şi toate cele din lume şi, urmând lui Hristos, s-a făcut străin, căci, lăsându-şi rudele şi cunoscuţii, a ieşit din Roma cea veche şi s-a sălăşluit în pustie, ca şi Ilie de demult. Dar Dumnezeu, voind ca robul său să le fie multora de folos, l-a adus din pustie în Roma cea nouă, adică în Constantinopol, unde el aflându-şi o casă oarecare, petrecea într-însa, odihnind la el pe cei străini şi săraci şi slujindu-le în tot chipul, primind pe cei neputincioşi şi tămăduindu-i de boli. Şi nu numai îi vindeca de toate bolile prin meşteşugul său doctoricesc; dar cu atâta osârdie le făcea şi toată plăcerea în hrană şi în aşternuturi, încât se părea că acea milostivire este firească lui. Căci precum firea soarelui este ca să lumineze şi a focului ca să ardă, aşa lui Samson îi era ca din fire silinţa cea cu osârdie spre cei săraci, bolnavi şi străini.

Deci Dumnezeu, Care S-a obişnuit a binecuvânta dragostea către aproapele ce se face pentru Dânsul şi a socoti ca pentru El aceea pe care o face cineva săracilor, a cinstit ostenelile robului Său cu minuni mari, care se făceau la bolnavi. Pentru că pe toţi care îi primea în casa sa, având boli nevindecate, îi tămăduia cu minune. Iar darul şi puterea facerii de minuni, care i se dăduse lui de la Dumnezeu, le acoperea cu meşteşugul chipului cel doctoricesc, ca să nu se cunoască sfinţenia lui; pentru că, fiind smerit cu inima, nu voia să fie slăvit şi cinstit de oameni. Dar n-a putut să se ascundă lumina sub obroc, nici cetatea deasupra muntelui, căci strălucind cu lumina lucrurilor celor bune şi suindu~se la muntele desăvârşitei plăceri de Dumnezeu, a venit tuturor în înştiinţare. Şi aflând şi patriarhul de el, l-a chemat la sine şi l-a hirotonisit preot, deşi el nu voia. Şi s-a aflat slava faptelor lui celor bune până la palatele împărăteşti în acest chip: împăratul Iustinian a căzut într-o neputinţă şi bolea foarte din vătămarea părţilor ascunse ale trupului său şi acea durere era netămăduită. Şi chemând el doctori mulţi şi aceia stând lângă el după obiceiul lor, se sfătuiau între ei şi multă vreme îi făceau curaj de tămăduire, dar numai cu cuvintele, iar cu lucrul nu puteau să-l vindece, nici să dea uşurare celui ce pătimea.

Deci au căutat prin toată stăpânirea grecească şi romană doctori foarte învăţaţi, dar nu s-a găsit nici unul care să poată tămădui pe împărat de acea nesuferită boală. Deci mâniindu-se împăratul, a po­runcit să gonească pe toţi doctorii din ochii săi, iar el, întorcându-se spre Dumnezeu, Care este izvorul tămăduirilor şi ziditor a toată făptura, şi-a încredinţat Aceluia boala sa, cerând ajutor de la El cu lacrimi. Iar Dumnezeu n-a trecut cu vederea rugăciunea lui cea cu dinadinsul, căci adormind puţin împăratul, a văzut în vedenie mulţime de doctori cu rânduială stând înaintea lui îmbrăcaţi în haine luminoase. Şi apropiindu-se de el un tânăr oarecare purtător de lumină, îi arăta pe fiecare dintre doctori, cine şi în ce fel de rânduială şi în care ani a fost. Intre aceştia i-a arătat şi pe unul smerit la faţă, cărunt la păr şi îmbrăcat în haină preoţească, pe care lăudându-l către împărat, a zis: „Acesta, iar nu altul, o, împărate, poate să te tămăduiască de durerea cea aducătoare de moarte!"

Deci, deşteptându-se împăratul din somn, s-a bucurat de acea vedenie, prin care a luat bună nădejde pentru sănătatea sa, şi mulţumea lui Dumnezeu. Deci, având în minte chipul bărbatului văzut, a poruncit ca iarăşi să cheme la dânsul pe toţi doctorii, ca să-i vadă. Şi căutând între dânşii pe cel văzut în vis şi negăsindu-l, a căzut iarăşi în mâhnire şi a început a se întrista. Insă, punându-şi nădejdea în Dumnezeu, a poruncit să caute mai cu dinadinsul pe un doctor ca acela, care i se arătase în vis, spunând tuturor asemănarea feţei lui şi făgăduind multe daruri şi cinste cui îl va afla pe el.

Deci mulţi căutându-l pretutindeni şi negăsindu-l, una din slugile împărăteşti care era şi cunoscut al împăratului şi prieten al lui Samson, auzind asemănarea spusă de împărat a omului văzut în vis, şi-a adus aminte de fericitul Samson, cel care avea acel fel de asemănare şi tămăduia pe cei neputincioşi. Deci a spus împăratului de dânsul, iar acela a poruncit să-l aducă pe Samson cu cinste la dânsul. Şi când l-a  văzut pe el intrând, îndată l-a cunoscut că este acela pe care îl văzuse în vis. Şi umplându-se de bucurie, s-a sculat degrabă de la locul său şi, alergând înaintea lui, i-a cuprins grumajii şi i-a sărutat nu numai gura, ci şi capul şi mâinile bătrânului, zicându-i: „Cu adevărat, părinte, tu eşti acela pe care Dumnezeu mi l-a arătat în vis; şi prin tine mi-a făgăduit că îmi va da mie sănătate". Acestea zicându-le, l-a băgat pe cuviosul în odaia lui şi, şezând cu dânsul, se îndulcea de vederea feţei lui. Apoi, lipind mâinile aceluia de ochii săi, le săruta cu dragoste şi, udându-le cu lacrimi, cerea de la dânsul tămăduire.

Iar fericitul Samson, mâhnindu-se de atâta smerenie din partea împăratului, i-a zis: „O, împărate, nu face aceasta, nici nu te pogorî aşa prin nemăsurată smerenie, ca să nu mă aduci pe mine în mândrie şi să fii pricinuitor al osândirii mele. Pentru că în ce covârşesc eu pe ceilalţi oameni? Fiind sărac şi păcătos, eu însumi am trebuinţă de căutarea cea milostivă a lui Hristos pentru tămăduirea păcatelor mele. Dar credinţa ta cea mare şi nădejdea ta cea fierbinte vor pleca spre milă pe Împăratul Hristos şi te va tămădui, fiindcă Acela toate câte le voieşte, poate să le facă".

Acestea zicându-le, s-a atins cu mâna de locul unde pătimea împăratul, ca şi cum ar fi pus oarecare doctorie, vrând să-şi tăinuiască darul tămăduirii dat lui din cer. Astfel, numai cu o atingere a mâinilor lui s-a făcut uşurare de boală şi grabnică tămăduire. Iar împăratul, câştigând desăvârşit sănătatea sa, se bucura nu numai pentru tămăduire, ci şi pentru că s-a învrednicit de vederea unui bărbat plăcut lui Dumnezeu ca acesta. Apoi, vrând să mulţumească sfântului, îi dădea mult aur şi argint, dar sfântul a grăit împăratului: „O, împărate, eu am avut aur, argint şi o mulţime de alte averi, dar pe toate le-am lăsat pentru Hristos, ca să câştig bunătăţile cereşti cele veşnice! însă, de vrei să-mi arăţi a ta bunătate, fă pentru Dumnezeu şi pentru mântuirea ta aceasta: zideşte-mi lângă locuinţa mea o casă, în care aş putea să primesc pe cei neputincioşi şi străini cărora m-am obişnuit a le sluji, şi să-i odihnesc după puterea mea; pentru că aşa şi ţie îţi vei mijloci răsplătire veşnică de la Dumnezeu şi mie îmi vei mângâia bătrâneţile".

Aceasta auzind împăratul şi socotind-o mai mult o dăruire, decât o cerere, a poruncit să-i zidească o casă pentru străini şi o bolniţă, precum a poftit cuviosul. Şi sfârşindu-se zidirea aceea, împăratul a îndestulat-o cu multe averi pentru nevoia străinilor ce se odihneau acolo şi pentru bolnavii ce se tămăduiau.

Deci Cuviosul Samson, petrecând mulţi ani în obişnuita slujbă a primirii de străini şi a doctoriei şi ajungând la adânci bătrâneţe, a slăbit cu trupul şi s-a îmbolnăvit puţin. Iar când sufletul lui s-a despărţit de trup, s-a arătat luminos la faţă, cu nimic mâhnindu-se de moarte, precum este obiceiul la celelalte suflete, care se tem de moarte, fiind cuprinse de grijile trupeşti şi mireneşti şi ţinute de multe păcate. Pentru că ştia Cine îl cheamă pe el, de la ce osteneli şi la ce fel de odihnă, şi ce fel de răcoriri aştepta sufletul lui cel fericit; că vrednic era lucrătorul acesta de plata sa. Şi astfel sufletul lui, fiind plăcut lui Dumnezeu, s-a dus în părţile cereşti, iar trupul lui a fost îngropat cu cinste în biserica Sfântului Mucenic Mochie, din a cărui seminţie se trăgea cu naşterea trupească Sfântul Samson, marele plăcut al lui Dumnezeu şi moştenitor al faptelor celor bune şi duhovniceşti ale aceluia.

El a fost slăvit cu mari minuni nu numai în viaţa aceasta, ci şi după moarte, din care aici se pomenesc câteva: Odată a fost în Constantinopol un foc care a început de la biserica Sfintei Sofia şi a fost atât de mare, încât nimeni din oameni nu putea să-l stingă. Şi au ars toate palatele cele mai alese şi cele mai frumoase zidiri din toată cetatea. Şi a ajuns văpaia şi la casele de străini ale Cuviosului Samson, pe care înconjurându-le de pretutindeni, nu putea să se atingă de ele. Şi se vedeau casele acelea ca rugul cel nears, încon­jurate de atâta văpaie. Şi mulţi dintre oameni au văzut pe Cuviosul Samson, care se arăta deasupra zidirii, umblând împrejur degrabă pe îngrăditura casei de străini şi certând cu mânie văpaia aceea ce se repezea. Iar focul, ca şi cum s-ar fi ruşinat de sfânta lui faţă, supu- nându-se poruncii, se dădea în lături de la casa aceea. Apoi deodată, auzindu-se dintr-un loc un tunet puternic, şi vărsându-se o ploaie mare, toată vâlvătaia aceea s-a stins cu rugăciunile sfântului.

El tămăduia toate bolile, precum în viaţa sa, aşa şi după moarte. Unui om vestit, cu numele Teodorit şi cu dregătoria spătar, i s-a întâmplat, când alerga din casa lui pe trepte după oarecare trebuinţă, de şi-a vătămat din încheietură piciorul. Din această pricină, trei zile a zăcut foarte rău bolnav, neputând să guste nici mâncare, nici băutură, şi nici măcar să adoarmă puţin din pricina durerii piciorului, încă nu putea nici să grăiască, fiind mut şi fără de glas. Însă cu min­tea sa cea sănătoasă se ruga cu dinadinsul lui Dumnezeu şi Sfântului Samson, chemându-l în ajutor. Iar după a treia zi, venind noaptea, l-a văzut pe cuviosul pe care îl chema, stând la picioarele sale şi atingân- du-se de glezna cea vătămată. Şi i-a zis Sfântul Samson: „Scoală-te, că nimic mai mult nu vei pătimi". Acestea zicând, s-a făcut nevăzut. Iar Teodorit îndată simţindu-se sănătos, a început a mulţumi lui Dumnezeu cu bucurie şi cu mare glas, zicând: „Cu adevărat, Sfântul Samson este mare plăcut lui Dumnezeu". Apoi, pipăindu-şi piciorul său şi văzându-l tămăduit desăvârşit, s-a sculat şi umbla. Şi făcându-se ziuă, s-a dus cu sârguinţă la mormântul cuviosului şi s-a închinat, spunând tuturor de tămăduirea ce i se făcuse.

Un alt boier din Constantinopol, cu numele Leon, mergând călare, din întâmplare şi-a zdrobit un picior, lovindu-se de un zid de piatră. Din această pricină pătimea greu şi, din zi în zi, durerea se întărea mai cumplit, iar casnicii lui îl sfătuiau să cheme un doctor, ca să-i scoată sânge de la locul cel vătămat. Şi apropiindu-se a patra zi în care urma să cheme doctorul, s-a făcut într-acea noapte lui Teodo­rit, cel pomenit mai înainte, care mai înainte a câştigat tămăduire, o vedenie în acest fel: Vedea trei oameni intrând în casa acelui boier, dintre care unul i se părea că este Sfântul Samson, precum îl văzuse în neputinţa sa, iar ceilalţi doi, Sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian. Şi i-a întrebat, zicând: „Unde mergeţi?" Iar ei, privind cu dragoste spre dânsul, i-au răspuns: „Mergem la boierul Leon". Teodorit le-a zis: „Au nu ştiţi, stăpânii mei, că el pătimeşte, fiind cuprins de durere, şi în viitoarea zi vor veni doctorii să-i tămăduiască piciorul cel sfărâmat?" Sfinţii au răspuns: „Să nu fie aceea, căci noi vom veni la dânsul iarăşi în ziua de vineri şi-l vom tămădui". Şi deşteptându-se Teodorit din vedenie, a alergat la acel bolnav şi i-a spus ceea ce a văzut şi a auzit. Iar bolnavul, crezând cuvintele lui, n-a primit la sine pe doctori; ci, nădăjduind spre Dumnezeu, aştepta ziua de vineri. Deci, rugându-se şi sosind ziua de vineri, piciorul lui cel bolnav a primit tămăduire desăvârşită şi s-a făcut sănătos ca şi celălalt, netrebuindu-i nici o doctorie. Atunci cel tămăduit a alergat la mormântul Cuviosului Samson, dând mulţumire lui şi celor ce se arătaseră cu dânsul.

Preamărind Dumnezeu cu mai multe minuni pe plăcutul Său, Samson, a făcut ca din mormântul lui să izvorască mir tămăduitor, cu care bolnavii se ungeau cu credinţă şi câştigau sănătate pentru toate neputinţele lor. Şi s-a întâmplat iarăşi aceluiaşi boier, Leon, de a căzut în neputinţă cu tot trupul. Deci zăcea ca un slăbănog, fiindu-i toate mădularele înţepenite. Iar când a fost uns peste tot trupul cu mirul care ieşea din mormântul Sfântului Samson, îndată s-a făcut sănătos. Asemenea, odată, durându-l ochii foarte tare, s-a tămăduit cu acelaşi mirtămăduitor. Deci, dând mulţumire doctorului său cel fără de plată,a luat asupra sa îngrijirea casei de străini a Sfântului Samson, fiindatunci în nevoie, şi îi dădea toate cele de trebuinţă din averile sale cuîndestulare.

Este cu cuviinţăsă pomenim aici şi aceasta: în această casă de străini era în vremea aceea un rânduitor, anume Enesie, leneş cu viaţa şi nebăgător de seamă la slujba sa, împlinind toate nevoile bolnavilor şi ale străinilor cu nebăgare de seamă. Deci, într-o noapte, Cuviosul Samson arătându-i-se lui nu în vis, ci la arătare, l-a bătut cu toiagul, zicându-i cu mânie: „Pentru ce nu te îngrijeşti de slujba ta şi nu împlineşti nevoile străinilor şi ale bolnavilor?" Din acea bătaie Enesie atâta a bolit, încât i s-a luat glasul şi a rămas mut, şi trupul i s-a făcut vânăt peste tot de bătăile ce i se dăduse.

Iar a doua zi, venind mulţi la el, nu putea să vorbească nimic, decât numai îşi arăta trupul său cel vânăt. Apoi, luând o hârtie şi un condei, a scris pedeapsa care i-o dăduse sfântul. Şi înştiinţându-se Leon, cel mai sus pomenit, de acest lucru, a venit să cerceteze pe acel rânduitor bolnav, şi văzându-l peste tot trupul vânăt de bătaie şi neputând vorbi, a început a se ruga cu căldură către Sfântul Samson, zicând: „Sfinte plăcutule al lui Dumnezeu, ştii credinţa şi osârdia mea către tine, deci fa aceasta ca Enesie să mărturisească singur cu limba sa ceea ce a pătimit şi a scris pe hârtie, spre mai marea încredinţare a minunii şi spre proslăvirea numelui lui Dumnezeu". Astfel rugân- du-se el, s-a dezlegat limba lui Enesie şi gura i s-a deschis şi pe toate cele ce i s-au făcut lui le-a spus cu de-amănuntul şi din acea vreme şi-a îndreptat viaţa în bine.

Şi sfătuindu-se poporul cel cucernic, a rugat pe patriarh ca acea casă primitoare de străini a Cuviosului Samson să o sfinţească ca să fie biserică şi s-a făcut aşa. Iar spre primirea străinilor şi spre odihnirea neputincioşilor s-a zidit altă casă şi bolniţă lângă biserica aceea. După aceasta, trecând multă vreme, era alt rânduitor la acea casă de străini, cu numele Evstratie, care de asemenea nu se îngrijea de cei bolnavi şi străini, şi pe lângă aceasta era şi zgârcit. Iar într-o vreme n-a dat untdelemn multe zile. Pentru aceasta, cu dumnezeiască pedepsire s-a îmbolnăvit la ochi. Iar unul din prietenii lui, anume Leon, nu acela de care am grăit mai înainte, ci altul cu acelaşi nume, slujind în aceeaşi casă de străini, i-a zis lui Evstratie: „Dă untdelemn destul pentru cei bolnavi şi străini şi vei fi sănătos la ochi; iar de nu vei crede cuvintelor mele, îţi voi da pentru adeverire zapisul meu".

Deci şezând, a scris astfel: „Iată eu, Leon, nădăjduindu-mă spre Sfântul Samson, făcătorul de minuni, şi întărindu-mă cu credinţă neîndoită spre dânsul, chezaş mă pun ţie de faţă, că, de vei da destul untdelemn spre mâncarea săracilor şi a străinilor, te vei tămădui la ochi, pentru că Sfântul Samson îţi va cere ţie sănătate de la Dumnezeu". Iar Evstratie, luând acest zapis şi făgăduind să dea din destul untdelemn, în aceeaşi zi i s-a vindecat ochiul. Dar, de vreme ce era zgârcit cu obiceiul, iarăşi a început a nu da untdelemn. Iar într-o noapte, i s-a arătat Cuviosul Samson, grăindu-i cu mânie: „Oare pe mine mă batjocoreşti?" De acea vedenie înfricoşându-se Evstratie, a chemat dimineaţa pe prietenul său Leon şi i-a dat mult untdelemn, rugându-l să se roage către sfânt pentru iertarea păcatului său.

Un bărbat cinstit, anume Varda, unul din sfetnicii împărăteşti, a căzut într-o boală, care se numea "carbuncul", din care pricină i s-au făcut pe piept şi pe spate mari răni netămăduite şi a pătimit multă vreme. Şi sosind pomenirea Sfântului Mucenic Mochie, doctorii care erau lângă el şi ceilalţi casnici s-au dus la biserica mucenicului, pentru cântarea cea de toată noaptea. Iar bolnavul zăcând pe pat, se mâhnea foarte că n-a putut să se ducă în biserică la praznic şi să se închine mormântului cel făcător de minuni al Cuviosului Samson. De aceasta mâhnindu-se el, i s-a arătat un bărbat bătrân, zicându-i: „Scoală-te!" Bolnavul a răspuns: „Cum voi putea să mă scol, fiind toate mădularele mele slabe de durerile cele grele?" Acela i-a zis: „Eu îţi grăiesc să te scoli şi să vii în biserica Sfântului Mucenic Mochie, a cărui prăznuire este astăzi, şi să te rogi la mormântul Sfântului Samson". Zicând aceasta, s-a făcut nevăzut.

Iar bolnavul, simţind putere în el, a început a se scula încetişor de pe pat, nemaisimţind durerea rănilor sale. Apoi, dezlegând de la răni legăturile cele doctoriceşti şi plasturile, a aflat rănile vindecate desăvârşit. Atunci, umplându-se de bucurie, s-a îmbrăcat în hainele de sărbătoare şi s-a dus în biserică. Şi văzându-l pe el toţi sănătos, deodată s-au minunat şi au preaslăvit pe Dumnezeu.

Era obiceiul la mulţi, că, de cădea cineva în vreo neputinţă, poruncea să-l ducă în bolniţa Sfântului Samson, şi acolo, după credinţa sa, primea sănătate. O slugă oarecare, anume Gheorghe, a unui preot pe nume Efedim, pătimea foarte tare de greutatea apei. Deci stăpânul lui l-a trimis la bolniţa Sfântului Samson, unde a petre­cut câteva zile, şi necâştigând uşurare, s-a întors la casa stăpânului său. Iar stăpânul, văzându-l, s-a mâniat pentru necredinţa lui şi l-a trimis iar la bolniţă, poruncindu-i să ceară din mirul izvorât din mormântul cel făcător de minuni şi să se ungă cu dânsul. Deci sluga s-a dus şi a rămas noaptea acolo, iar dimineaţa s-a întors la stăpânul său sănătos şi i-a spus cum s-a însănătoşit. „Am văzut - zicea el - în această noapte, în vedenia visului, pe Sfântul Samson, arătându-mi-se -se cu mâna de pântecele meu, şi mi-a zis: «Du-te de aici, că eşti sănătos acum!» Iar eu, deşteptându-mă, m-am simţit sănătos". De aceeaşi boală pătimea şi o femeie a slujitorului bisericii, anume Irina. Aceea a văzui în vedenia visului venind la dânsa pe Sfântul Samson cu Sfinţii cei fără de arginţi Cosma şi Damian şi, atingându-se de ea, din acea vedenie s-a făcut sănătoasă.

Acestea şi multe alte minuni se făceau şi se dădeau tămăduiri, cu rugăciunile Cuviosului Samson. Pentru aceasta toţi cei credincioşi preaslăveau pe Dumnezeu cel minunat întru sfinţii Săi, Căruia şi de la noi să-I fie cinste, slavă, închinăciune şi mulţumire, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.