EVANGHELIA ZILEI: 2015-02-22 DUMINICA LĂSATULUI SEC DE BRÂNZĂ Evanghelia de la Matei (VI, 14-21)

Zis-a Domnul: Daca veti ierta oamenilor greselile lor, va ierta si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar daca nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi intuneca fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie. Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica si unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra. (Matei 6, 14-21)

Evanghelia pare a ne vorbi astazi despre trei lucruri diferite: despre iertare, despre post si despre milostenie. O sa vedeti, insa, ca aceasta pericopa se refera, de fapt, la un singur lucru, si anume la post - caci de aceea este Lasatul Secului pentru Postul cel Mare. Se refera, insa, la postul deplin, care include si iertarea si milostenia, ca expresii ale infranarii si jertfei, deopotriva. Dincolo de postul de mancare deci, cu care ne-am obisnuit si pe care-l tinem din copilarie aceasta evanghelie ne provoaca la postul desavarsit, nu doar al stomacului, ci si al mintii, al simturilor, al vointei, al tuturor faptelor si al tentatiilor noastre pacatoase - adica, al omului intreg.

Haideti sa luam pe rand aceste aspecte ale postului, cuprinse in evanghelie. Iertarea. Ce spune? Daca veti ierta, vi se va ierta. Daca nu veti ierta, nu vi se va ierta. La prima vedere pare un troc, o tranzactie ca cele comerciale; pare ceva negustoresc, ca si cum Dumnezeu ar face negustorie cu noi. Ceva de genul: „Daca ierti, iti iert si Eu; daca nu ierti, nu-ti iert nici Eu“. Ei bine, sa nu credeti ca Dumnezeu „vede” lucrurile atat de simplist, sau poate dovedi o atare ambitie! Nu! Lucrurile nu trebuie privite asa de superficial, macar si pentru faptul ca iertarea aceasta este post. Cum este post? Pai, care altul credeti ca este motivul pentru care astazi, la Duminica Lasatului de Sec, Dumnezeu ne vorbeste mai intai despre iertare, daca nu acela ca si ea este tot post?

Vrea sa ne arate ca postirea inseamna in primul rand iertarea celor de langa noi, caci in viata cealalta - pentru ca in perspectiva vietii de dincolo postim sau iertam - departe de a fi troc sau vreo tranzactie plina de ambitii, va fi recuperare si reabilitare. Iertarea cu care debuteaza evanghelia de astazi vrea sa ne arate ca, daca voim sa postim cu adevarat, suntem chemati mai intai la indreptare, la pocainta, la recuperare si la reabilitare, fara de care nu exista mantuire, iar noi ne dorim, in fapt, mantuirea. Cu acest gand trebuie sa-l iertam pe fratele nostru si, la randu-ne, sa ne cerem iertare, nu in ideea unui schimb sau a unei tranzactii in spirit de dreptate. Ca pe o recuperare a relatiei cu fratii nostri, prieteni sau dusmani, vecini de aproape sau straini de departe. Cu toti acestia suntem chemati sa postim cu adevarat, sa ne recuperam relatiile, iertandu-i si cerandu-le iertare.

In al doilea rand, evanghelia de astazi chiar abordeaza direct subiectul postului, asa cum era si de asteptat. Dar, spre mirarea noastra, intalnim o aparenta contradictie in cuvintele Mantuitorului, pentru ca, pe de o parte, condamna pe cei care tineau numaidecat sa se arate oamenilor ca postesc, intunecandu-si fetele si atragand atentia in felul acesta celorlalti: „Atentie! NOI postim“! Pe de alta parte insa, ne invata sa ne „ungem capetele” si sa ne „spalam fetele” cand postim, intr-un alt fel de a atrage atentia asupra noastra. Vasazica, desi sunt acuzati cei care faceau ceva anume ca sa arate ca postesc, intunecandu-si fetele, ni se cere, totusi, si noua ceva!… Ce vrea sa spuna Domnul cand zice sa ne ungem capetele si sa ne spalam fetele? Ei bine, nu este nici pe departe vorba de un alt fel de „fatarnicie”… intelesul este urmatorul: ungerea capului inseamna luminarea mintii cu darurile Duhului Sfant, capul inchipuind mintea, iar spalarea fetei inseamna curatirea „omului celui din afara”, adica a simturilor noastre, caci fata inchipuie pe omul cel dinafara, omul trupesc, omul simturilor. Iata cum Hristos ne atrage atentia ca postirea trebuie facuta si cu mintea, cu ratiunea, dar si cu simturile noastre, cu care adeseori alunecam spre pacat sau tentatii pacatoase.

In sfarsit, „al treilea lucru” la care pare a ne chema evanghelia de astazi este milostenia, ca remediu impotriva lacomiei. Si anume: feriti-va de lacomie! Nu va adunati comori aici, pentru ca daca le veti aduna aici, aici vor ramane, si odata cu acelea si inima voastra lipita de ele. Cred ca nu trebuiesc spuse prea multe! Fiecare dintre noi ne simtim mai mult sau mai putin legati de bunurile materiale si fiecare, probabil, ne trezim, pana si in cel mai sfant ceas, acela al rugaciunii, seara, dimineata sau chiar si aici in biserica, gandindu-ne tot la bunurile noastre care, din lucruri necesare traiului se transforma adeseori in „tirani” care ne robesc si nu ne lasa nici sa ne mai rugam. Lacomia pe care o infiereaza evanghelia de astazi vizeaza zgarcenia si neinfranarea, specifice deopotriva zgarcitului proverbial, dar si lacomului nesatul ori colectionarului patimas de orice, care se lasa de bunavoie robiti de lucruri trecatoare, numai de Dumnezeu nu inteleg sa se lase „robiti”.

Ei bine, lacomia pe care o respinge evanghelia de astazi este tot nepostire, pentru ca este neinfranare sau lipsa milosteniei, iar postul nu trebuie sa fie doar al stomacului ci, asa cum ni se arata astazi, al omului intreg: si al ratiunii, si al simturilor, dar si intarit cu iertare si dragoste fata de aproapele nostru. Postirea inseamna deopotriva infranare de la tot ceea ce ne corupe si ne robeste, nelasandu-ne sa ne comportam si sa gandim ca niste oameni liberi.

Iata de ce am zis mai inainte ca doar in aparenta pericopa aceasta vorbeste despre trei lucruri diferite! De fapt, nu putea sa vorbeasca, fiind Lasatul Secului, decat de unul singur - despre post -, dar arata care este postul omului intreg, dincolo de postul stomacului, pe care il tin cei mai multi, multumindu-se de cele mai multe ori doar cu el. Evanghelia de astazi ne arata ca postirea noastra trebuie sa se indrepte si impotriva rautatii, spunandu-ne ca trebuie sa si iertam. Sa lasam rautatea la o parte si sa imbratisam cu dragoste pe cei ce ne-au jignit, ne-au barfit, ne-au nedreptatit etc. Ne invata ca postire inseamna si infranarea de la tot ceea ce ne robeste si de la tot ceea ce ne face sa ne lipim inima aici pe pamant de bunurile acestea trecatoare, nemantuitoare si care nu au nimic de-a face cu viata de dincolo. De asemenea, ne arata si ca trebuie sa imbratisam postirea cu bucurie, iar nu tristi; nu intunecati la chip, ci cu entuziasm si cu sentimentul ca aceasta ne zideste, nu ne imbolnaveste; ne creste sufleteste, nu ne „slabeste“.

Evanghelia de astazi ne cheama si ne provoaca, asadar, in integralitatea ei la post, dar la postul deplin, al omului intreg: al trupului, al sufletului, al ratiunii, al simturilor si al tuturor laturilor fiintei noastre. Nu doar la un post de bucate, care ar putea transforma abordarea noastra in simpla dieta alimentara, cura de slabire, detoxifiere a organismului, economie financiara ori formalism neroditor, ca la fariseul ce, desi postea de doua ori pe saptamana, a fost intrecut de catre vamesul care, probabil, nu postise niciodata (Lc. 18,10-14). Atentie, asadar, perioada aceasta de postire, in care vom intra de maine, nu inseamna dieta ori simpla infranare de la anumite mancaruri, ci se vrea daruire totala, cu tot trupul si sufletul nostru, ca in intreaga noastra fiinta sa se intample ceva; in toata fiinta noastra, nu doar in trupul nostru, ca Sfanta Inviere de la hotarul acestei perioade sa fie cu adevarat „lumina” si binecuvantare pentru intreaga noastra fiinta, pregatita si purificata integral pentru intalnirea cu Hristos cel inviat din morti.

Si inca ceva: sa nu vedem in aceste patruzecisisapte de zile doar o simpla „ocazie”, fie ea si fericita, de a progresa duhovniceste! Urcusul nostru duhovnicesc nu ar trebui sa se constituie din sincope: patruzecisisapte de zile anul acesta, patruzecisisapte de zile la anul, patruzecisisapte de zile peste doi ani s.a.m.d. Ci, aceasta perioada se vrea permanentizata in viata noastra, in perspectiva vietii de veci, unde nici nu vom mai manca, nici nu vom mai bea, nici nu vom mai putea avea altfel de relatii cu aproapele decat de buna intelegere si dragoste (Lc. 20,34-35), nici nu vom putea strange altfel de comori, decat darurile si binecuvantarea lui Dumnezeu.

Asa stand lucrurile, sa rugam pe Dumnezeu sa ne invredniceasca si pe noi, cei care am venit astazi sa luam binecuvantare pentru post, sa abordam aceasta perioada cu toata fiinta, impacandu-ne cu semenii nostri, cerand iertare celor carora le-am gresit, postind cu trupul, dar si cu mintea, cu gandurile noastre, cu simturile, cu fiinta noastra intreaga, si dezlipindu-ne de lucrurile carora, dintr-un motiv sau altul, am ajuns sa le fim robi si sa le slujim, in loc sa slujim Adevaratului si Bunului Dumnezeu. Sa ne binecuvinteze Domnul cu post bineplacut Lui si spor duhovnicesc, sa aprinda in sufletele noastre focul doririi permanentizarii comuniunii cu El, iar Slavita Invierea Sa sa ne fie binecuvantare si balsam noua, celor ce ne straduim, iata, sa ne apropiem de El cu trupul, dar si cu sufletul si cu toata fiinta noastra, Amin”.

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lasatului sec de branza) - Sfantul Ioan de Kronstadt Articol preluat din cartea "Cuvinte la Postul Mare", Editura Sophia - 22 februarie

Că de veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Mt. 6,16)

Duminica Lasatului sec de branza este numită în poporul nostru ortodox „Duminica iertării", în urma bunului şi evlaviosului obicei de a ne cere iertare unii de la alţii înaintea Postului Mare - iar acest obicei s-a încetăţenit în virtutea poruncii Mântuitorului, Care ne spune în Evanghelia de acum să ne iertăm greşelile unii altora dacă dorim ca şi nouă să ne ierte greşelile Tatăl Ceresc, pe Care nemăsurat II amărâm şi II mâniem în toată ziua şi în tot ceasul.

Să repetăm încă o dată Evanghelia care a fost citită astăzi: Dacă veţi ierta oamenilor greşalele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar de nu veţi ierta oamenilor greşalele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşalele voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; ca ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie la arătare. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta (Mt. 6,14-21). Cu aceste cuvinte se încheie Evanghelia duminicii de astăzi.

Intrucât de mâine începe Postul Mare şi noi ne pregătim cu toţii, după obiceiul creştinesc, să ne descărcăm de greaua povară a păcatelor, iar această descărcare cere o anumită lepădare de sine şi o anumită măiestrie din partea noastră, Domnul ne şi învaţă ce anume se cere de la noi pentru ca păcatele noastre să fie iertate deplin, altfel spus la ce trebuie să renunţăm din partea noastră, întrucât Domnul Dumnezeu, în ce îl priveşte, este gata întotdeauna să-i miluiască şi să-i mântuiască pe păcătoşii care se căiesc -şi anume spune că de la noi se cer simplitate şi nepomenire a răului, nemâniere, uitare a necazurilor care ni s-au făcut, bunăvoinţă, iubire de vrăjmaşi. Mântuirea ta este în mâinile tale, ţine de tine, omule. Dacă îi vei ierta pe ceilalţi că îţi fac supărări, că greşesc faţă de tine, că te bat la cap, că cer de la tine una şi alta, şi ţie îţi vor fi iertate păcatele, şi tu, în multele rânduri când II baţi la cap pe Dumnezeu, ca să zic aşa, cu cererile tale, nu vei pleca niciodată cu mâna goală, ci te vei învrednici de la El de mare şi bogată milă. Tu nu îi ierţi aproapelui multe păcate, dacă stai să te gândeşti cât de multe - nenumărate! - sunt păcatele pe care Dumnezeu ţi le iartă ţie; tu ierţi o sută de dinari, iar ţie îţi iartă Domnul zece mii de talanţi. Dar ce ranchiună îi stăpâneşte adeseori pe oameni!

Domnul nu cere mult de la noi: cere să ne iertăm aproapele şi să uităm necazurile pe care ni le face, necazuri care sunt ca nişte picături în mare faţă de păcatele de care suntem vinovaţi noi înaintea lui Dumnezeu, şi cere asta tot spre folosul nostru, dorind să ne înveţe blândeţea, nerăutatea, răbdarea, smerita cugetare, dragostea frăţească, îngăduinţa, dragostea de pace. Noi însă ce facem? Ne ieşim din fire, facem zarvă că ne-au fost încălcate drepturile, aprindem în noi şi în aproapele flacăra vrăjmăşiei, şi astfel, cu nebunie şi obrăznicie, alungăm de la noi mântuitoarea dreaptă dumnezeiască, ne adunăm păcate peste păcate şi ne aruncăm cu capul înainte în pierzanie. Mare bun, mare virtute este nerăutatea înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor: ea acoperă mulţime de păcate.

In Vechiul Testament, Dumnezeu i-a iubit şi i-a proslăvit cu deosebire pentru această virtute pe Abel, Avraam, Isaac, Iacov, Moisi, dumnezeiescul strămoş David, Prorocul şi împăratul, precum şi pe numeroşi alţii, iar în Noul Testament pe nenumăraţi drepţi, care au urmat blândului şi smeritului nostru Domn şi Dumnezeu şi Mântuitor Iisus Hristos, Care ne spune în Evanghelie tuturor: învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre (Mt. 11, 29). Aşadar, să nu ascultăm de diavol, care ne învaţă să păstrăm ranchiună împotriva aproapelui, ci să iertăm, întru simplitatea inimii, necazurile pe care ni le face aproapele tot la îndemnul vrăjmaşului. Nimeni să nu gândească rău împotriva altuia; nimeni să nu se lase mânat de vreo bănuială rea împotriva aproapelui, fiindcă aceasta este o înşelare a vrăjmaşului mântuirii noastre, care se străduie din răsputeri să strice legătura dragostei şi frăţiei şi să sădească vrăjmăşia şi reavoinţa demonică. Să ne amintim porunca Mântuitorului: Poruncă nouă dau vouă: să vă iubiţi unii pe alţii (In 13, 34) şi cuvintele Apostolului Pavel: Cel ce iubeşte pe aproapele a împlinit legea; iubirea este, deci, împlinirea legii (Rom. 13, 8,10).

In continuare, Domnul ne învaţă să postim fără făţărnicie şi spune să intrăm în arena postului nu cu feţe posomorâte, ci cu feţe pline de bunătate, ca nişte ostaşi adevăraţi şi credincioşi ai lui Hristos, care purced la luptă împotriva păcatului şi a multpătimaşului lor trup, cu ajuto nil şi împreună-Iucrarea atotputernicului har al lui Hristos şi înaintea feţei Tatălui Ceresc, Care are pregătită răsplata pentru toţi câţi se nevo-iesc cu adevărat împotriva înşelării păcatului. Unge capul tău şi faţa ta o spală, spune Mântuitorul: unge capul tău, adică unge sufletul tău cu untdelemnul milostivirii, şi spală faţa sufletului cu untdelemnul curăţiei, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie la arătare.

Pe urmă, Domnul ne învaţă să ne desprindem inimile de comorile şi de împătimirile pământeşti, şi ne îndeamnă să dorim şi să căutăm comorile cereşti - asta în primul rând pentru că sufletele noastre sunt de obârşie cerească şi nemuritoare, pe când bunătăţile pământeşti, stricăcioase şi trecătoare, nu sunt vrednice de noi, cei răscumpăraţi cu sângele Fiului lui Dumnezeu pentru a ne desfăta de bunătăţile duhovniceşti şi veşnice; iar în al doilea rând pentru că lipindu-ne inimile de bunătăţile pământeşti le facem şi pe ele pământeşti, grosolane, josnice, pătimaşe, nemaifiind în stare să iubească pe Dumnezeu şi pe aproapele - or, dragostea este scopul şi îndatorirea de căpetenie a vieţii noastre. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunati-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta.

Sfântul Ioan Gură de Aur grăieşte despre aceasta astfel: „Mare vătămare e pentru tine dacă te lipeşti de cele pământeşti: vei fi rob în loc să fii liber, vei cădea de la cele cereşti, nu vei mai fi în stare să te gândeşti la cele de Sus, ci doar la bani, la dobânzi, la datorii, la câştiguri şi alişverişuri scârbavnice. Ce necaz poate fi mai mare decât acesta? Un asemenea om cade într-o robie mai grea decât a oricărui rob - şi, lucrul cel mai pierzător dintre toate, renunţă de bunăvoie la nobleţea şi la libertatea care sunt proprii omului. Oricât ţi-aş vorbi eu, dacă ai mintea ţintuită de bogăţie nu poţi auzi nimic din cele folositoare şi neapărat trebuincioase pentru tine... fiindcă unde este comoara ta, acolo este şi inima ta... Dacă-ţi vei aduna însă comoară în cer prin mijlocirea milosteniei, nu numai că te vei învrednici pentru asta de cinstiri cereşti, ci şi aici vei primi răsplată, înălţându-te la cer, gândindu-te la cele cereşti şi îngrijindu-te de cele cereşti, deoarece este limpede că îţi vei muta şi mintea acolo unde îţi pui comoara, pe când dacă îţi pui comoara în pământ este limpede că vei păţi tocmai pe dos" (din Tâlcuirea la Evanghelia după Matei).

Să punem, deci, în inimă învăţătura Mântuitorului nostru, care ne este înfăţişată în Evanghelia de acum, cu privire la iertarea aproapelui, la postul cel plăcut lui Dumnezeu şi la desprinderea inimii de comorile pământeşti şi dragostea faţă de bunurile cereşti şi nestricăcioase. Să ne străduim - voi spune folosind cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur - să ne pregătim pentru ieşirea de aici, căci deşi ziua sfârşitului a toată lumea n-a venit încă, sfârşitul fiecăruia - bătrân sau tânăr - este deja la uşă...

Aşadar, cât mai avem timp, să ne pregătim îndrăznire faţă de Dumnezeu, să ne adunăm untdelemn din belşug, să strămutăm toate la cer, ca la vremea potrivită, când vom avea mai mare nevoie, să ne desfătăm de ele, cu harul şi cu iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, a Căruia este slava şi stăpânirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lasatului sec de branza) - Ultima duminică înainte de intrarea în Postul Sfintelor Paşti este numită Duminica iertării. 22 februarie

Iata-ne ajunsi la ultimele zile dinaintea Postului. Deja din timpul saptamanii lasatului sec de carne, care precede "Duminica Iertarii", doua zile - Miercurea si Vinerea - au fost rezervate spre o "postire" deplina:Sfanta Liturghie nu se va oficia, iar intreaga randuiala si tipicul slujbelor poarta caracteristicile liturgice ale Postului. Miercurea, la Vecernie, ne bucuram de venirea Postului prin acest imn minunat: "Rasarit-a primavara postului si floarea pocaintei. Deci sa ne curatim pe noi fratilor de toate spurcaciunea si Datatorului de lumina sa-I zicem: Slava Tie, Unule Iubitorule de oameni."

Biserica pomeneste apoi, in Sambata lasatului sec de branza, pe toti barbatii si femeile care au fost "luminati prin postire": sfintii, care sunt modelele pe care trebuie sa le urmam, calauzitori in dificila "arta" a postirii si a pocaintei. In nevointa la care suntem gata sa purcedem nu suntem singuri: "Veniti toti credinciosii sa laudam cetele cuviosilor parinti: pe Antonie capetenia, pe luminatul Eftimie; pe fiecare deosebi si pe toti impreuna si vietile acestor ca un alt Rai al desfatarii cu gandul socotindu-le..." Avem sprijinitori si pilde: "Multimile calugarilor, pe voi indreptatorilor parinti cuviosi, va cinstim; ca prin voi, pe cararea cea dreapta, cu adevarat a umbla am cunoscut".

In cele din urma vine ultima zi, numita de obicei "Duminica Iertarii" dar al carei nume liturgic trebuie de asemenea mentionat: "Izgonirea lui Adam din Rai". Aceasta denumire totalizeaza, intr-adevar, intreaga pregatire pentru Post. Acum stim ca omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoasterea lui Dumnezeu si pentru comuniunea harica cu El. Pacatul omului l-a lipsit pe om de acea viata binecuvantata iar existenta lui pe pamant s-a transformat intr-un exil. Hristos, Mantuitorul lumii, deschide usa raiului celui ce-L urmeaza iar Biserica, prin dezvaluirea frumusetii imparatiei lui Dumnezeu prin viata noastra, un pelerinaj catre patria noastra cereasca. Astfel, la inceputul Postului suntem ca si Adam: "Scosu-s-a Adam din Rai pentru mancare; pentru aceasta si sezand in preajma lui plangea tanguindu-se si cu glas de umilinta zicea: Vai mie ce am patimit cu ticalosul. O porunca am calcat a Stapanului meu si de tot binele m-am lipsit. Raiule preasfinte, cel ce esti pentru mine sadit si pentru Eva incuiat, roaga pe Cela ce te-a facut pe tine si pe mine m-a zidit ca sa ma satur de florile tale. Pentru aceasta si Mantuitorul catre dansul a zis: Zidirea mea nu voi sa piara ci voi sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina. Ca pe cel ce vine la Mine nu il voi goni afara."

Postul este eliberarea de sub robia noastra fata de pacat, din temnita "acestei lumi". Iar pericopa evanghelica a acestei ultime Duminici (Matei, VI, 14-21) stabileste conditiile acestei eliberari. Prima este postirea - refuzul de a accepta dorintele si indemnurile firii noastre decazute, ca fiind normale, efortul de a ne descatusa din stapanirea carnii asupra duhului. Pentru a fi eficace, totusi, postul nostru nu trebuie sa fie fariseic, nu trebuie sa ne "falim" intru acesta. Nu trebuie "sa ne aratam oamenilor ca postim, ci Tatalui nostru Care este in ascuns". Cea de-a doua conditie este iertarea - "ca de veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc". Biruinta pacatului, principalul semn al stapanirii sale asupra lumii, este dispersarea, izolarea, ura. Asadar, prima incercare de a sparge aceasta fortareata a pacatului este iertarea: reintoarcerea la unitate, la solidaritate, la iubire. A ierta este a pune intre mine si "vrajmasul" meu iertarea lui Dumnezeu insusi. A ierta este depasirea "punctului mort" in relatiile umane si raportarea lor la Hristos. Iertarea este "crapatura" imparatiei ceresti deschisa catre aceasta lume pacatoasa si decazuta.

Postul Pastelui incepe, de fapt, de la Vecernia din aceasta Duminica. Aceasta slujba unica, atat de adanca si frumoasa, lipseste din atat de multe biserici ale noastre. Totusi nimic nu destainuie mai bine "tonalitatea" Postului Mare in Biserica Ortodoxa; nicaieri nu se manifesta mai bine chemarea sa profunda catre om.

Slujba incepe cu o vecernie solemna, cu slujitori imbracati in vesminte luminoase. Stihurile care urmeaza Psalmului "Doamne strigat-am catre Tine..." anunta venirea Pastelui si, dincolo de Post, apropierea Pastelui! "Vremea postului sa o incepem luminat, supunandu-ne pe noi nevointelor celor duhovnicesti. Sa ne lamurim sufletul, sa ne curatim trupul. Sa postim precum de bucate asa si de toata patima, desfatandu-ne cu bunatatile Duhului. Intru care petrecand cu dragoste, sa ne invrednicim toti a vedea prea cinstita patima a lui Hristos, Dumnezeu si Sfintele Pasti, duhovniceste bucurandu-ne".

Urmeaza, apoi, Vohodul cu cantarea: "Lumina lina a Sfintei slave". Preotul slujitor inainteaza catre "locul cel inalt" din spatele altarului pentru a vesti Prochimenul de seara, care intotdeauna anunta sfarsitul unei zile si inceputul alteia. Prochimenul cel Mare al acestei zile vesteste inceputul Postului: "Sa nu intorci fata Ta de la sluga Ta; Cand ma necajesc degrab ma auzi ia aminte spre sulfetul meu, si-l mantuieste pre el".

Asculta melodia unica a acestui stih - aceasta strigare care dintr-o data umple biserica: "cand ma necajesc degrab ma auzi" - si vei intelege acest moment de inceput al Postului Mare: tainica intrepatrundere dintre deznadejde si nadejde, dintre intuneric si lumina. Toata pregatirea se apropie acum de sfarsit. Stau in fata lui Dumnezeu, in fata slavei si a frumusetii imparatiei Sale. Realizez ca apartin acesteia, ca nu am alt camin, nici o alta bucurie, nici un alt tel; realizez, de asemenea, ca sunt exilat din acest camin in intunericul si tristetea pacatului, "cand ma necajesc!". Iar in cele din urma imi dau seama ca numai Dumnezeu ma poate ajuta in aceasta durere, ca numai El poate "griji de sufletul meu". Pocainta este, mai presus de orice, o chemare disperata catre acel ajutor divin.

Repetam de cinci ori Prochimenul si iata ca Postul a sosit! Vesmintele luminate sunt puse deoparte; luminile sunt stinse. Cand preotul slujitor rosteste cererile pentru ectenia de seara, strana raspunde cu ceea ce se considera a fi "cheia Postului". Se citeste pentru prima oara rugaciunea de post a Sfantului Efrem Sirul, insotita de metanii. La sfarsitul slujbei credinciosii se apropie de preot, cerand unii altora iertare. In timp ce ei savarsesc acest ritual de impacare, pentru ca Postul Mare incepe prin aceste miscari ce exprima dragostea, reuniunea, fratia, strana intoneaza cantarile pascale. Vom rataci patruzeci de zile prin desertul Postului, dar la capat straluceste deja lumina Pastelui, lumina imparatiei lui Dumnezeu.

Parintele Alexander Schmemann

Sa-i dam o mana de ajutor lui Alexandru-Mihai! Orice ajutor reprezinta un pas spre vindecare. Nu e greu să ne ajutăm aproapele!

Alexandru-Mihai Riciu a fost diagnosticat cu leucemie, dupa ce la varsta de 15 ani viata i s-a schimbat brusc,  cand a aflat ca are cancer osos intr-o forma agresiva.

ALEXANDRU-MIHAI este internat intr-un spital din Bucuresti.Sedintele de chimioterapie au inlocuit cursurile, pregatirea pentru examenul de bacalaureat si admiterea la facultate.

Pentru toti cei care doresc să-l salveze pe Alexandru-Mihai sa invinga boala,familia acestuia a deschis două conturi, titular fiind bunicul lui Alexandru-Mihai, Sapraga Constantin.

SAPRAGA CONSTANTIN  CONT EURO
RO 28 ING B 0000999902732800 ING-BANK MV AMSTERDAM SUCURSALA BUCURESTI
SOSEAUA KISELEFF NR.11-13 SECTOR 1 BUCURESTI


SAPRAGA CONSTANTIN CONT RON
RO 98 ING B 0000999902732801 ING-BANK MV AMSTERDAM SUCURSALA BUCURESTI
SOSEAUA KISELEFF NR.11-13 SECTOR 1 BUCURESTI

Angela Şapraga - bunică TELEFON - 0729/783.157

Va rugam sa sprijiniti aceasta familie! Are nevoie de ajutorul nostru, de rugaciunea noastra.

Dumnezeu sa va binecuvinteze!

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului din Cipru 19 Februarie

Icoana Maicii Domnului din Cipru este prăznuită în ziua Pogorârii Sfântului Duh, pe 19 februarie, pe 20 aprilie și pe 9 iulie.

Această icoană a Maicii Domnului este de tip Panakranta, adică Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este reprezentată șezând pe tron cu Pruncul Iisus în brațe. Pe fiecare parte a tronului este zugrăvit câte un înger.
Prima minune săvârșită prin această icoană sfântă s-a petrecut în anul 392, pe insula Cipru, la mormântul Dreptului Lazăr, prietenul lui Hristos (17 octombrie), și se păstrează într-o mănăstire de acolo.

Copii ale acestei icoane se găsesc în Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Moscova şi în Biserica Nikolo-Golutvin din satul Stromyn (Episcopia Moscovei) și sunt prăznuite în Duminica Ortodoxiei.

În săptămâna Triumfului Ortodoxiei, din Sinaxarul Grecesc aflăm informații despre o anumită icoană care poate fi chiar icoana Maicii Domnului din Cipru. Un arab din Cipru a trecut pe lângă o biserică închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Pentru a-și arăta ura față de creștinism, el a tras o săgeată în icoana Maicii Domnului ce se afla deasupra porții de intrare. Săgeata a lovit genunchiul Fecioarei Maria, din care îndată a început să curgă sânge. Văzând această minune, arabul s-a îngrozit și cuprins de frică fiind a încălecat pe cal gonind spre casă, dar a căzut mort înainte de a ajunge. În acest fel el a fost pedepsit pentru fapta sa.

Unele din copiile făcătoare de minuni ale icoanei Maicii Domnului din Cipru au și un al doilea nume, precum: „Curăţitoarea”, „Cuţitul” şi „Şoimul”.

Icoana Maicii Domnului „Şoimul” a primit această denumire datorită felului în care a fost descoperită. Se spune că un conducător creştin din Cipru era la vânătoare cu şoimul său dresat care a rămas prins într-un tufiş urmărind altă pasăre. Bărbatul a dat ordin să se taie tufişul ca să-şi poată salva şoimul. Făcând aceasta, servitorii săi au eliberat şoimul şi au descoperit icoana Maicii Domnului din Cipru. În acel loc conducătorul a clădit o mănăstire.

Icoana Maicii Domnului din Cipru „Curăţitoarea” era faimoasă pentru puterea sa vindecătoare de boli ale ochilor.

Icoana Maicii Domnului din Stromyn a devenit cunoscută în 1841. O fată de 18 ani din Stromyn, un sat nu departe de Moscova, era pe moarte din cauza unei boli. În vis i-a apărut icoana Maicii Domnului din Cipru stând în faţa uşii bisericii şi o voce îi spunea: Ia-mă în casa ta şi roagă preotul să facă rugăciuni însoțite de sfinţirea apei şi te vei vindeca. Bolnava a fost dusă la biserică şi în scurt timp au descoperit icoana. Ea a făcut întocmai cum i-a spus Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi îndată starea ei s-a ameliorat, având putere să ducă singură icoana înapoi în biserică. La scurt timp după aceea, ea a fost complet vindecată.

Icoana Maicii Domnului din Stromyn a continuat să facă vindecări minunate, despre care preotul bisericii îl informa pe Mitropolitul Filaret al Moscovei (prăznuit pe 19 noiembrie).

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Arhip - 19 februarie

Troparul Sfântului Apostol Arhip, glasul al 3-lea:

Apostole Sfinte Arhip, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.

Irmosul:

Adâncul Mării Roşii, cu urme neudate, pedestru trecându-l Israel cel de demult, cu mâinile lui Moise în chipul Crucii, puterea lui Amalec în pustiu a biruit.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fulgerând cu Lumina harului, Sfântul Pavel cel Preaînţelept, ca pe o rază luminoasă te-a lăsat, Fericite Arhip, ca să alungi prin Duhul întrunericul cel prea adânc al mulţimii idolilor.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Dumnezeieştile împletiri de cuvinte ale Propovăduitorului Pavel ai fost pescuit la credinţă şi în chip minunat din adâncul răutăţii pe popoare le-ai scos vii, de Dumnezeu grăitorule şi le-ai adus la Masa Cea Dumnezeiască, hrană cuvântătoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu haina Dumnezeiescului har fiind îmbrăcat, Sfinte Apostole Arhip, pe cei ce au fost dezbrăcaţi de Dumnezeiasca Slavă, i-ai îmbrăcat cu haina nestricăciunii şi a mântuirii, mărite, ca şi cu o Podoabă Dumnezeiască.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Grăitorii de Dumnezeu, Preacurată, văzând cu ochii cei prooroceşti mai înainte Taina cea Înfricoşată a naşterii tale celei mai presus de cuget, în multe chipuri au tâlcuit-o.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine Biserica...

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind aprins duhovniceşte de Focul Mângâietorului, ai ars materia cea amară a nebuniei idoleşti, Prealăudate Arhip.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Credincios rob al lui Hristos te-a mărturisit Dumnezeiescul Pavel, Sfinte Apostole Arhip şi propovăduitor sfinţit şi ostaş biruitor, fericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Viaţa ta cea luminată a strălucit cu luminile faptelor celor bune, aducând la lumină, în chip desăvârşit, pe cei ce te cinstesc pe tine, Fericite Arhip.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Locaş Încăpător al lui Dumnezeu te-ai arătat în chip strălucit, Preacurată şi Sălăşluire Curată şi Locuinţă Vrednică de Dumnezeu.

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.

Cântarea a 4-a.

Irmosul:

Ridicat pe Cruce văzându-Te Biserica, pe Tine Soarele dreptăţii, a stat întru a sa rânduială, precum se cuvine, strigând: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nelegiuitul prigonitor, pe tine, cel ce ai învăţat cele Dumnezeieşti şi ai înfruntat strălucitor pe cei fără de Dumnezeu, te-a supus la chinuri şi la bătăi şi la multe feluri de pedepse, Mărite Arhip.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În chip fericit petrecându-ţi viaţa, Preafericite Apostole Arhip, cu adevărat te-ai învrednicit a afla sfârşit fericit; că te-ai făcut mărturisitor al lui Hristos preaviteaz, răbdând durerile trupului.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Putreziciunea păgânismului întinzându-se asupra plinirii dreptcredincioşilor ai oprit-o cu sarea cea gustoasă a cuvintelor tale şi bucurându-te ai strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Munte Umbros te-a văzut pe tineodinioară Proorocul Avacum, Ceea ce eşti cu totul fără de prihană, purtând pe Cuvântul, Care umbreşte pe toţi împotriva văpăii greşelilor şi împotriva arsurii păcatelor, Fecioară.

Cântarea a 5-a.

Irmosul:

Tu Doamne, Lumina mea în lume ai venit, Lumina Cea Sfântă, Care întorci din întunericul necunoştinţei pe cei ce Te laudă cu dreaptă credinţă.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Dumnezeieştile Fulgere ale Preaînţeleptei Propovăduiri, ai luminat pe cei cuprinşi de noaptea necunoştinţei, preafericite, de Dumnezeu înţelepţitule.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeiescul râu ce pornea din inima ta a înecat puhoaiele înşelăciunii şi a adăpat cugetele credincioşilor.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Întărindu-te cu bune nădejdi ai răbdat, târât fiind de patru ori şi pământul ai sfinţit cu sângele tău, de Dumnezeu insuflate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai pe tine te-a ales Domnul din toate neamurile, Născătoare de Dumnezeu şi din tine S-a Întrupat, îndumnezeind firea omenească.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie cu glas...

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Vicleanul, neslăbindu-te nicidecum cu ameninţările, fără de milă te-a zdrobit cu bătăi, înţelepţitule de Dumnezeu, pe tine, cel ce priveai de departe către mărirea pe care ţi-a dat-o Hristos, mărindu-te pe tine.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cetele vrăjmaşilor celor nevăzuţi le-ai rănit cu rănile trupului tău, Fericite Arhip; şi înfruntând pe tirani le-ai sfâşiat inima ca şi cu nişte gheare de fier.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce cu inimi nesimţitoare se închinau la pietre te-au ucis cu pietre pe tine, fericite, care ai mărturisit pe Piatra vieţii şi ai sfărâmat întărirea înşelăciunii, mucenice.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Dezbrăcându-se de viaţă Adam în Rai, s-a îmbrăcat cu moartea, Fecioară; iar prin naşterea ta cea purtătoare de viaţă, s-a făcut nemuritor, Preasfântă Mireasă a lui Dumnezeu.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie cu glas de laudă Doamne, strigă Biserica către Tine, curăţindu-se de sângele demonilor cu Sângele Cel curs prin milostivire din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...

Ca pe o stea mare câştigându-te Biserica pe tine, Fericite Arhip şi luminându-se cu razele minunilor tale, strigă către tine: scapă pe cei ce cu credinţă cinstesc sfântă pomenirea ta.

Cântarea a 7-a.

Irmosul:

În cuptorul persienesc tinerii lui Avraam, de pofta dreptei credinţe mai mult decât de văpaia focului fiind aprinşi, au strigat: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Folosindu-te de cuvintele cele de Dumnezeu grăitoare pline de înţelepciune, cu adevărată cunoştinţă ai alungat din suflete întunericul necunoştinţei, luminând cu harul înţelepciunii pe cei ce s-au lăsat înduplecaţi de cinstitul tău cuvânt.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În groapă adâncă te-a vârât, mucenice, mulţimea nelegiuiţilor şi te-a ucis cu pietre fără de milă, pe tine care cântai: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pământul a primit sângele tău, care s-a vărsat, mucenice, izvorând ape de tămăduiri credincioşilor; iar cerul a primit duhul tău cel fericit, Mucenice Arhip, punându-l în numărul sufletelor purtătorilor de biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Domnul, Care înfăşură pământul cu negură şi cerul cu nori, S-a îmbrăcat cu Trup muritor din sângele tău Fecioară, vrând să îmbrace pe om cu Podoaba Slavei Celei Nemuritoare.

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi...

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu laude, Sfântul Pavel lăudându-te pe tine, Mărite, Sfinte Apostole Arhip, împreună cu sine ostaş te-a înscris şi împlinitor al lucrurilor Dumnezeieşti, slujindu-i lui şi cu credinţă cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvinte de cinste te-a îndemnat către mucenicie Sfânta Apfia, cea vrednică de laudă, iubindu-te pe tine, mărite, ca pe un fiu preacurat. Cu care împreună cu adevărat locuieşti în Împărăţiile cele de sus, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cei ce erau prunci la minte te-au dat pe tine, care aveai minte, de batjocură pruncilor, Sfinte Mucenice Arhip, care te nevoiai foarte tare şi fiind împuns fără de milă de dânşii strigai: toate lucrurile lăudaţi pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Adam pentru o singură mâncare mort s-a făcut, culegând moarte din pomul cunoştinţei; dar prin tine, Preacurată, a înviat şi desfătarea Raiului iarăşi a luat, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel, gurile leilor cele deschise în groapă le-a închis; şi puterea focului au stins-o cu fapta bună încingându-se, tinerii cei iubitori de dreaptă credinţă strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul!

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână...

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca să moşteneşti Veşnica Slavă, purtătorule de biruinţă, ai defăimat mărirea cea pământească, nestatornică şi trecătoare şi ai mers către Hristos, mărindu-te cu Slava Lui.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca unul ce ai fost ucenic al Apostolului Pavel Înţelepţitul, verhovnicul Apostolilor, grăitorule de cele Dumnezeieşti, împreună cu dânsul bucurându-te, preafericite, moşteneşti Desfătarea cea Veşnică, podoaba colosenilor.

Stih: Sfinte Apostole Arhip, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cunună de biruinţă ai pus pe creştetul tău, de Dumnezeu înţelepţitule şi te-ai îmbrăcat cu porfiră vopsită din sângele tău, Mucenice Arhip; şi cu Hristos veselindu-te, împărăţeşti împreună cu Dânsul, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Adunatu-s-a poporul la pomenirea ta cea purtătoare de lumină ca să laudepe Mântuitorul, Dătătorul de bine şi ostenelile tale cele vitejeşti, pe care bărbăteşte le-ai răbdat, Fericite Arhip, biruind pe cel cu multe măiestrii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai purtat în braţe pe Hristos, Care toate le poartă cu semnul voirii Sale, pe Acela roagă-L Preacurată, ca pe Fiul tău, să mă izbăvească din mâna vrăjmaşului şi pentru adâncul milei Sale să mă îmbrăţişeze şi să mă mântuiască.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, Cea din capul unghiului, din tine, Fecioară, Muntele cel Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta, veselindu-ne, pe tine Născătoare de Dumnezeu te mărim.

SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Făcându-te ucenic al Sfântului Pavel, de Dumnezeu purtătorule, ai luminat popoarele a lăuda pe Preasfânta Treime; iar altarele cele de pierzare ale idolilor le-ai surpat, cu harul. Şi nevoindu-te cu tărie, bucurându-te, ai luat cununile, rugându-te lui Hristos pentru noi, Sfinte Mucenice Arhip.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Povăţuieşte-ne la calea pocăinţei, pe noi cei ce pururea ne abatem spre calea răutăţilor şi mâniem pe Bunul Domnul, Neispitită de nuntă, Binecuvântată Marie, Scăparea oamenilor celor fără de nădejde, Locaşul lui Dumnezeu.

SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău...

Mieluşeaua cea Preacurată, văzând pe Mielul şi Păstorul mort, spânzurat pe Cruce, tânguindu-se ca o Maică şi jelindu-se, zicea: cum voi suferi, Fiul meu, pogorârea Ta cea mai presus de cuvânt şi Patimile cele de bună voie, Preabunule Dumnezeu?

Sfânta Cuvioasă Filoteia din Atena ; Sfântul Apostol Filimon și soția sa, Apfia ; Sfântul Apostol Arhip 19 Februarie

Sfânta Maică Muceniţă Filoteia s-a născut în Atena în anul 1522. Părinţii ei, Syriga şi Angelos Benizelos, s-au făcut remarcaţi nu atât prin eminenţă şi bogăţie, cât mai ales prin credinţă. Deseori, blânda Syriga o implora pe Preasfânta Theotokos (= Născătoarea de Dumnezeu) să-i dăruiască un copil. Rugăciunile ei stăruitoare au fost ascultate şi aşa s-a născut fetiţa lor, pe care au botezat-o Revula.

Părinţii şi-au crescut fiica în dreapta credinţă şi adâncă evlavie până la vârsta de 12 ani când au dat-o spre căsătorie. Soţul ei s-a dovedit a fi un om rău şi necredincios, care o bătea şi o chinuia pe Revula. Ea a îndurat cu răbdare chinurile, rugându-se la Dumnezeu pentru îndreptarea soţului ei. 

După trei ani, soţul Revulei a murit iar ea a început să crească duhovniceşte prin post, priveghere şi rugăciune. Sfânta a înfiinţat o mănăstire de maici cu hramul Apostolului Andrei Cel Dintâi Chemat, iar la terminarea mănăstirii ea a fost prima care a acceptat tunderea în monahism sub numele de Filoteia.

În acele vremuri Grecia suferea sub jugul turcesc, mulţi atenieni fiind făcuţi sclavi de cotropitorii turci. Sfânta Filoteia făcea tot posibilul să răscumpere cât mai mulţi fraţi de la sclavie. Odată, patru femei au reuşit să fugă de la stăpânii lor turci, care le-au cerut să renunţe la religia creştină, adăpostindu-se în mănăstirea Sfintei Filoteia. Turcii, auzind unde s-au ascuns fugarele, au dat buzna în chilia sfintei şi au bătut-o, după care au dus-o în faţa guvernatorului şi au închis-o. În dimineaţa următoare, turcii i-au dat drumul în faţa unei mulţimi, ameninţând-o că dacă nu renunţă la Hristos va fi tăiată în bucăţi.

Când sfânta a hotărât să ia coroana martiriului, prin mila Domnului s-au adunat ca din senin o mulţime de creştini care i-au împăcat pe judecători şi au reuşit să o elibereze pe sfântă. Întorcându-se la mănăstirea sa, ea a continuat să trăiască în înfrânare, rugăciune şi priveghere, dobândind darul facerii de minuni. Sfânta a construit o altă mănăstire în Patesia, o suburbie a Atenei, unde s-a nevoit în viaţă ascetică alături de surorile ei.

În ajunul praznicului Sfântului Dionisie Areopagitul (prăznuit la 3 octombrie), turcii au prins-o pe Sfânta Filoteia şi au torturat-o, lăsând-o mai mult moartă decât vie şi plină de sânge. Plângând de durere, surorile mănăstirii au luat trupul însângerat al sfintei muceniţe şi l-au dus la Kalogreza, unde s-a stins din viaţă la 19 februarie 1589.

La scurt timp după moartea sa, moaştele Sfintei Muceniţe Filoteia au fost aduse la biserica catedralei din Atena.

Sfântul Apostol Filimon și soția sa, Apfia

Foto icoana; Sfântul Apostol Arhip și Sfinții Apostoli Filimon și soția sa Apfia

Sfântul Apostol Arhip, unul din cei 70 de apostoli, a fost episcop după Sfântul Epafras din Colose, în cetatea Frigiei, după mărturia Sfântului Ambrosie. Pentru aceasta Sfântul Apostol Pavel îl numeşte ostaşul său, în scrisoarea sa către Filimon. Sfântul Filimon era cetăţean vestit în Colose, iar despre Sfânta Apfia, zice Sfântul Ioan Gură de Aur, că era soţia lui Filimon. Acest sfânt Filimon, crezând în Hristos, a făcut casa sa biserică, pentru că la dânsul se adunau toţi credincioşii din Colose şi se săvârşeau în casa lui dumnezeieştile slujbe, ca în biserică. După aceasta, Sfântul Filimon a fost episcop, în apostolie; pentru că în vremile Sfinţilor Apostoli, unii erau episcopi cu scaun, iar alţii fără scaun şi mergători prin diferite cetăţi şi ţări, şi unii ca aceştia se numesc episcopi apostoleşti, deoarece se trimiteau la apostolie să propovăduiască.

    Sfântul Filimon, fiind pus într-o episcopie ca aceasta, s-a numărat în ceata sfinţilor 70 de apostoli, că umbla prin cetăţile Frigiei şi prin altele, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Apoi, se scrie despre dânsul că a fost episcop şi în Gaza. Sfânta Apfia rânduia Biserica cea din Colose, slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea în posturi şi în rugăciuni şi odihnea pe sfinţii cei ce se osteneau întru bună vestirea lui Hristos. Apoi hrănea pe săraci, scăpătaţi şi străini, încât casa ei era nu numai biserică, ci şi primitoare de străini, bolniţă şi adăpostire tuturor celor care nu aveau unde să-şi plece capetele.

    Într-o vreme, fiind în Colose, urâtul de Dumnezeu praznic al necuratei Artemida, Sfântul Apostol Arhip, cu cei ce erau acolo şi cu Sfântul Filimon, adunând pe toţi credincioşii în casă ce se rânduia de Sfânta Apfia, înălţau lui Dumnezeu rugăciunile lor cele obişnuite, săvârşind sfânta slujbă. Iar închinătorii de idoli, care urau pe credincioşi, ştiind că toţi creştinii sunt adunaţi în casa lui Filimon, au năvălit asupra lor fără de veste şi au izgonit turma lui Hristos, pe unii bătându-i şi pe alţii ucigându-i, iar pe Sfinţii Apostoli Arhip şi Filimon şi pe Sfânta Apfia, prinzindu-i, i-au dus la mai-marele cetăţii Efesului, Artoclis, şi, după porunca aceluia, pe toţi i-au torturat.

    Mai întâi au fost întinşi pe pământ şi târâţi, bătându-i cu toiege fără de milă; apoi, îngropându-i pe fiecare deosebit în pământ până la coapse, îi ucideau cu pietre. Drept aceea, pe Sfântul Filimon şi pe Sfânta Apfia, ucigându-i cu pietre, i-au împroşcat, iar pe Sfântul Arhip, bătându-l, l-au lăsat viu, spre batjocorirea copiilor. Adunându-se copiii, cu cuţitele au străpuns pe sfântul. Astfel apostoleasca treime a sfinţilor mucenici s-a dus la ceruri înaintea scaunului Preasfintei, de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi.

Sfântul Apostol Arhip

Sfântul Apostol Arhip, unul din cei 70 de apostoli, a fost episcop după Sfântul Epafras din Colose, în cetatea Frigiei, după mărturia Sfântului Ambrosie. Pentru aceasta Sfântul Apostol Pavel îl numeşte ostaşul său, în scrisoarea sa către Filimon. Sfântul Filimon era cetăţean vestit în Colose, iar despre Sfânta Apfia, zice Sfântul Ioan GurădeAur, că era soţia lui Filimon. Acest sfânt Filimon, crezând în Hristos, a făcut casa sa biserică, pentru că la dânsul se adunau toţi credincioşii din Colose şi se săvârşeau în casa lui dumnezeieştile slujbe, ca în biserică. După aceasta, Sfântul Filimon a fost episcop, în apostolie; pentru că în vremile Sfinţilor Apostoli, unii erau episcopi cu scaun, iar alţii fără scaun şi mergători prin diferite cetăţi şi ţări, şi unii ca aceştia se numesc episcopi apostoleşti, deoarece se trimiteau la apostolie să propovăduiască.

    Sfântul Filimon, fiind pus într-o episcopie ca aceasta, s-a numărat în ceata sfinţilor 70 de apostoli, că umbla prin cetăţile Frigiei şi prin altele, propovăduind cuvântul lui Dumnezeu. Apoi, se scrie despre dânsul că a fost episcop şi în Gaza. Sfânta Apfia rânduia Biserica cea din Colose, slujind lui Dumnezeu ziua şi noaptea în posturi şi în rugăciuni şi odihnea pe sfinţii cei ce se osteneau întru bună vestirea lui Hristos. Apoi hrănea pe săraci, scăpătaţi şi străini, încât casa ei era nu numai biserică, ci şi primitoare de străini, bolniţă şi adăpostire tuturor celor care nu aveau unde să-şi plece capetele.

    Într-o vreme, fiind în Colose, urâtul de Dumnezeu praznic al necuratei Artemida, Sfântul Apostol Arhip, cu cei ce erau acolo şi cu Sfântul Filimon, adunând pe toţi credincioşii în casă ce se rânduia de Sfânta Apfia, înălţau lui Dumnezeu rugăciunile lor cele obişnuite, săvârşind sfânta slujbă. Iar închinătorii de idoli, care urau pe credincioşi, ştiind că toţi creştinii sunt adunaţi în casa lui Filimon, au năvălit asupra lor fără de veste şi au izgonit turma lui Hristos, pe unii bătându-i şi pe alţii ucigându-i, iar pe Sfinţii Apostoli Arhip şi Filimon şi pe Sfânta Apfia, prinzindu-i, i-au dus la mai-marele cetăţii Efesului, Artoclis, şi, după porunca aceluia, pe toţi i-au torturat.

    Mai întâi au fost întinşi pe pământ şi târâţi, bătându-i cu toiege fără de milă; apoi, îngropându-i pe fiecare deosebit în pământ până la coapse, îi ucideau cu pietre. Drept aceea, pe Sfântul Filimon şi pe Sfânta Apfia, ucigându-i cu pietre, i-au împroşcat, iar pe Sfântul Arhip, bătându-l, l-au lăsat viu, spre batjocorirea copiilor. Adunându-se copiii, cu cuţitele au străpuns pe sfântul. Astfel apostoleasca treime a sfinţilor mucenici s-a dus la ceruri înaintea scaunului Preasfintei, de viaţă făcătoarei şi nedespărţitei Treimi.