”Proorocule si Inaintemergatorule al venirii lui Hristos, dupa vrednicie a te lauda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; ca nerodirea celei ce te-a nascut si amutirea parintelui tau s-au dezlegat intru marita si cinstita nasterea ta, si intruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovaduieste”. (Troparul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul)
sâmbătă, 17 septembrie 2011
EVANGHELIA ZILEI: 2011-09-17 SÂMBĂTĂ după înălţarea CINSTITEI CRUCI Evanghelia de la Ioan (VIII, 21-30)
is-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: „Eu Mă duc şi Mă veţi căuta şi veţi muri în păcatul vostru. Unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni“. Deci ziceau Iudeii: „Nu cumva se va omorî, de vreme ce zice: Unde mă duc eu, voi nu puteţi veni?...“. Şi El zicea: „Voi sunteţi dintru cele de jos; Eu sunt dintru cele de sus. Voi sunteţi din lumea aceasta; Eu nu sunt din lumea aceasta. Pentru aceea v'am spus că veţi muri în păcatele voastre. Că dacă nu veţi crede că Eu sunt, în păcatele voastre veţi muri“. Deci îi ziceau: „Cine eşti tu?“ Şi Iisus le-a zis: „Ceea ce v'am spus de la'nceput. Multe am de spus despre voi şi de judecat. Dar Cel ce M'a trimis pe Mine, adevărat este; şi ceea ce de la El am auzit, Eu pe acelea le grăiesc în lume“. Şi ei n'au înţeles că le vorbea de Tatăl. Deci le-a zis Iisus: „Când Îl veţi fi înălţat pe Fiul Omului, atunci veţi cunoaşte că Eu sunt, şi că nimic nu fac de la Mine Însumi, ci precum Tatăl M'a învăţat, aşa vorbesc. Şi Cel ce M'a trimis este cu Mine; nu M'a lăsat singur, pentru că Eu întotdeauna fac cele ce Lui îi sunt plăcute“. Grăind El acestea, mulţi au crezut într'Însul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu