Misterul bolii si taina vindecarii

Intr-un fel sau altul toti suferim si suntem bolnavi. Fie recunoastem, fie nu, toti incercam sa ne depasim neputintele prin diferite moduri, care de cele mai multe ori nu duc la Hristos.

Vedem in Sfanta Evanghelie descrise multe minuni si vindecari facute de Mantuitorul Hristos unor oameni ca si noi. Daca "fara indoiala, iubirea este Izvorul tuturor minunilor" dupa cum spunea Pr. Al. Schmemann, atunci Iisus este prin excelenta Iubirea ce se revarsa asupra noastra.

Sufera inainte ca noi sa realizam in ce stare ne aflam, ne iubeste si ne cheama catre Tatal inainte ca noi sa constientizam ca suntem copiii Lui. Si astfel vindecarea devine gestul prin care Mantuitorul repune omul in starea initiala in care se afla. Sanatatea pe acest pamant este un dar de la Dumnezeu, dar nu il pretuim decat atunci cand incepe sa se piarda! Boala si neputinta pun stapanire pe trup, iar noi ar fi trebuit sa ne indreptam ochii, pasii si urechile catre Hristos.

Ingaduiti-mi sa fac o mica paranteza aici... Intr-una din discutiile cu Pr. Galeriu mi-am luat "inima-n dinti" si l-am intrebat cum s-a nascut in sufletul lui dorinta de a urma Preotia. Iar Parintele mi-a raspuns: "Am crescut si am iubit de mic Biserica, dar cand am citit pentru prima data Noul Testament mi-a ramas adanc imprimat cuvantul Mantuitorului catre Apostoli cand i-a chemat la Sine pe cei doisprezece ucenici si le-a dat putere asupra duhurilor celor necurate, ca sa le scoata si sa tamaduiasca orice boala si orice neputinta... (vezi Mat. 10, 1). Si va veti pune mainile peste ei si se vor tamadui de orice boala si neputinta, le-a zis. Atunci am simtit o dorinta ce nu s-a stins pana astazi sa ajut, sa mangai, sa vindece Hristos prin Slujitorul Sau pe cei bolnavi si necajiti". Si i-a implinit Bunul Dumnezeu dorinta caci toata viata si-a dedicat-o Lui si oamenilor, traind slujind si slujind iubind...

Acum insa, revenind la aceste vindecari descrise, am avut la un moment dat gandul ca nu este intamplator faptul ca nu stim numele celor vindecati. Si nu este intamplator tocmai pentru ca in locul numelor acestor oameni pe care i-a vindecat putem pune numele noastre. Daca s-ar cerceta omul pe sine si ar cugeta putin la intalnirea lui cu Dumnezeu, ar fi imposibil sa nu observe ca a fost si el vindecat inca de la prima rugaminte adresata Lui. 

In Evanghelia de astazi ni se spune: "Plecand Iisus de acolo, doi orbi se tineau dupa El strigand si zicand: Miluieste-ne pe noi, Fiule al lui David. Dupa ce a intrat in casa, au venit la El orbii, si Iisus i-a intrebat: Credeti ca pot sa fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicand: Dupa credinta voastra, fie voua! Si s-au deschis ochii lor.[...] si plecand ei, iata au adus la El un om mut, avand demon. Si a scos demonul, mutul a grait. Iar multimile se minunau, zicand: Niciodata nu s-a aratat asa ceva in Israel" (Mat. 9, 27-33).

Haideti acum sa ne aducem aminte de vindecarea pe care o facuse saptamana trecuta: un slabanog se ridica isi ia patul si merge la casa lui... Astazi doi orbi si un mut... Imi tresalta in inima gandul ca nu este randuit intamplator acest lucru, pentru ca ne descopera starea in care se afla omenirea -omul- in acea vreme: pierdusem calea care ducea catre Dumnezeu si picioarele nu ne mai tineau sa pasim; nu mai vedeam pe Dumnezeu in viata noastra si astfel eram orbi; nu mai stiam sa ne rugam si eram muti in a ne exprima in rugaciune! 

Toate acestea vin si le vindeca Hristos! Si continua sa o faca prin slujitorii Sai pana astazi, pana la sfarsitul veacurilor... Din pacate insa, exista si astazi oameni ce raman slabanogi, orbi si muti, pentru ca nu vor sa cunoasca si la cunostinta Adevarului sa vina.

Dupa ce i-a vindecat pe orbi "Iisus le-a poruncit cu asprime, zicand: Vedeti, nimeni sa nu stie! Iar ei, iesind, L-au vestit in tot tinutul acela". (vers. 30,31) S-ar putea spune ca nu au ascultat de El, caci marturiseau tuturor minunea pe care le-o facuse. Dar cred ca o faceau din bucuria imensa pe care o traiau si simteau nevoia sa fie impartasita. Cred ca aceasta este stare de multumire, dar si de slava catre Domnul. Totodata este si indemn catre ceilalti sa vada, sa creada, sa ceara, sa se bucure...

In acelasi timp, Hristos le porunceste sa nu spuna nimic pentru ca noi oamenii avem tendinta de a prezenta minunea ca pe ceva magic si iesit din comun. Ori Hristos nu face minuni pentru a Se face cunoscut, ci El se descopera in adancul inimii celui ce cere vindecare. Totul se petrece in taina, se desavarseste in pace si se plineste prin traire. Viata noastra va fi marturie ca petrecem in si pentru Domnul.

"Incepeti totul cu rugaciunea, continuati cu nadejde si incheiati cu multumire" spunea Sf. Teofan Zavoratul si toate celelalte se vor adauga voua! 

Arhim. Siluan Visan