Parintii care cunosc bine vechile randuieli liturgice din perioada Triodului ne spun ca tema izgonirii lui Adam din rai legata de Duminica Lasatului sec de branza reprezinta o transpunere a expulzarii temporare a penitentilor in afara bisericii, care odinioara avea loc atunci. Acestia trebuiau sa ramana in afara usilor bisericii (ca oarecand Adam in fata usilor incuiate ale raiului) si sa-si planga pacatele pana la sfarsitul Postului Mare, cand erau reintrodusi in ea impreuna cu cei care inca nu faceau parte din comunitatea bisericeasca. De aceea imnografia acestei Duminici se intemeiaza pe imaginea lui Adam tanguindu-se inaintea portilor raiului.
Astăzi este Duminica iertării. Ce înseamnă de fapt Duminica
iertării? Din păcate, această tradiţie creştin-ortodoxă se mai păstrează în
România doar în cadrul mănăstirilor. În Grecia de pildă, această tradiţie este
păstrată şi de credincioşi. Ea constă în faptul că, după Sfînta Liturghie,
creştinii ortodocşi ce au participat la ea, îşi cer iertare unii de la alţii şi
se îmbrăţişează. De asemenea, creştinii merg şi acasă la cei care nu au putut
veni la Sfînta Liturghie şi îşi cer iertare. De aceea, pentru a reînvia această
tradiţie şi printre noi, vă cer să mă iertaţi dragilor şi o rog pe Sfînta
Treime să ne dăruiască un post bun, cu folos duhovnicesc!
Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va si vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, Ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. (Matei 6,14-18)
Rânduiala practicii liturgice a iertării înainte de începerea Postului Paştilor. În bisericile ortodoxe, după săvârşirea vecerniei din această duminică a iertăriii, preoţii, cu epitrahilul pus şi sfânta cruce în mână, se pleacă în faţa credincioşilor, cerându-şi iertare. Credincioşii se pleacă în faţa preoţilor, îşi cer şi ei iertare, apoi sărută crucea şi mâna dreaptă a preotului. După aceea se îmbrăţişează între ei, cerându-şi unul altuia iertare. În Sfântul Munte Athos, după Vecernie se intră în trapeză în procesiune şi se lasă sec de brânză, lapte şi ouă, alimente care nu se vor mai consuma în vremea postului. În timpul mesei, se citeşte un cuvânt despre izgonirea lui Adam din Rai sau un cuvânt de îndemn la post. După rugăciunile de mulţumire, rămâne o singură lumânare aprinsă pentru a se citi Pavecerniţa Mică. La sfârşitul ei, obştea îngenunchează şi egumenul citeşte o rugăciune de dezlegare. Egumenul, purtând epitrahilul şi Evanghelia în mâna dreaptă, se opreşte la uşă spre a-şi cere iertare de la ceilalţi fraţi. Monahii fac o metanie înaintea lui, sărută Evanghelia şi mâna dreaptă a acestuia, apoi fac unii către alţii metanii, cerându-şi iertare şi îşi urează “Post bun”. După ce şi-au dăruit unii altora iertare, se sting candelele şi fiecare merge la chilia sa.
Să luăm aminte neîncetat în acest post la cuvintele Domnului Iisus Hristos: “Că de veţi ierta oamenilor greşelile lor, ierta-va şi vouă Tatăl Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre” (Matei 6, 14-15) iar duminică, 26 februarie, să mergem la bisericile noastre pentru a cere cu toţii iertare de la Dumnezeu şi apoi unii de la alţii.
Mai jos am postat cîteva lucruri folositoare la acest
început de post:
1. Folosul postului – sfântul Ioan Gură de Aur
Mulţi creştini, nedând o prea mare importanţă postului, îl
ţin fără tragere de inimă sau nu îl ţin deloc. Şi totuşi, trebuie să primim
postul cu bucurie, nu cu frică şi părere de rău, căci nu este înfricoşător
pentru noi, ci pentru diavoli. În cazul demonizaţilor, mult poate face postul,
mai ales când este însoţit de sora sa bună, care este rugăciunea. De aceea,
Hristos a spus: Acest neam de demoni nu iese decât numai cu rugăciune şi cu
post (Mat. 17, 21).
Aşadar, dat fiind faptul că postul îi alungă departe pe
vrăşmaşii mântuirii noastre, trebuie să îl iubim, nu să ne temem de el. Trebuie
mai degrabă să ne temem de mâncarea multă, mai ales atunci când este însoţită
de beţie, pentru că ea ne supune patimilor, în vreme ce postul, dimpotrivă, ne
scapă de patimi şi ne dăruieşte libertatea duhovnicească. De ce dovadă a
binefacerilor postului mai avem nevoie, atunci când ştim că el luptă împotriva
diavolului şi ne izbăveşte de robia păcatului?
Nu numai călugării cu viaţă îngerească sunt însoţiţi de
puterea postului, dar şi unii mireni, care zboară pe aripile lui până la
înălţimile cugetării sfinte.
Vă amintesc că cei doi mari prooroci ai Vechiului Testament,
Moise şi Ilie, cu toate că aveau mare îndrăzneală la Dumnezeu, prin virtuţile
lor, posteau adesea, iar postul îi apropia de Dumnezeu.
Chiar şi cu mult înainte de ei, la începuturile creaţiei,
atunci când Dumnezeu l-a plăsmuit pe om, i-a dat deîndată porunca să postească.
Dacă Adam împlinea această poruncă, avea să se mântuiască. Din toţi pomii din
rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci,
căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit! (Facerea 2, 16-17).
Aceasta nu era alta decât porunca de a posti. Dacă şi în Paradis era nevoie de
post, cu atât mai mult este nevoie în afara sa. Dacă înainte ca omul să fie
rănit sufleteşte, postul era pentru el medicament, cu atât mai mult este
medicament acum, când sufletul său este rănit de păcat. Dacă înainte să înceapă
războiul poftelor, era absolută nevoie de post, cu atât mai multă nevoie este
acum, când suntem în război cu diavolul. Dacă Adam se supunea acestei porunci,
nu ar mai fi auzit cuvintele: pământ eşti şi în pământ te vei întoarce (Facerea
3, 19). Pentru că Adam nu s-a supus, au urmat moartea, grijile, suferinţele şi
o viaţă mai grea decât orice moarte.
Vedeţi cum Dumnezeu Se supără atunci când postul este
dispreţuit? Şi nu puteţi să vă închipuiţi cât Se bucură El când ţinem post.
Moartea a intrat în om pentru că a nesocotit postul şi este scoasă din el prin
post. Astfel s-a întâmplat şi cu ninivitenii.
Şi a fost cuvântul Domnului către Iona, fiul lui Amitai,
zicând: „Scoală-te şi du-te în cetatea cea mare a Ninivei şi propovăduieşte
acolo, căci fărădelegile lor au ajuns până în fata Mea!” (Iona 1, 1-2). După
mai multe peripeţii (Iona 1, 3-2, 11), Iona s-a dus la niniviteni şi le-a spus
că cetatea lor urma să fie distrusă: Patruzeci de zile mai sunt, şi Ninive va
fi distrusă! (Iona 3, 4). Când au auzit aceste cuvinte, oamenii din Ninive nu
s-au arătat dispreţuitori şi indiferenţi. Cu toţii – bărbaţi, femei, stăpâni,
robi, copii şi bătrâni – au început să postească. Ba şi pe animale le-au pus să
postească. Iată de ce am spus mai înainte că de mâncarea multă şi de băutură ar
trebui să ne temem, nu de post: mâncarea şi băutura au fost aproape să distrugă
cetatea, pe când postul a izbăvit-o.
Proorocul Daniel a fost aruncat în groapa leilor, dar pentru
că postise, a ieşit nevătămat, ca şi cum ar fi fost aruncat între oi (Dan. 6,
16-23). Dar şi cei trei tineri, care au postit la rândul lor, au fost aruncaţi
în foc şi au ieşit de acolo cu trupurile luminoase şi neatinse de flăcări (Dan.
3, 19-27). Dacă focul a fost adevărat, atunci cum de nu i-a ars pe aceşti
oameni? Dacă trupurile lor erau adevărate, cum de nu au fost vătămate? Cum?
Întreabă postul să-ţi spună. El o să te lămurească în legătură cu această
taină, pentru că taină este, cu adevărat, ca trupurile să fie date fiarelor
sălbatice sau focului şi să nu păţească nimic. Vezi ce luptă peste fire şi apoi
ce biruinţă peste fire? Adu-ţi aminte mereu de puterea postului şi primeşte-l
cu sufletul deschis, pentru că este nebunie curată să ne îndepărtăm de el,
atunci când şi de colţii leilor fereşte, şi de foc scapă, şi pe diavoli îi
îndepărtează, potolind văpaia patimilor, liniştindu-ne gândul şi aducându-ne
alte şi alte binefaceri.
„Mi-e frică de post pentru că strică şi slăbeşte trupul”,
poate că spui tu. Dar să ştii că pe cât se strică materia omului, pe atât se
înnoieşte sufletul său (vezi 2 Cor. 4, 16). Pe de altă parte, dacă vrei să
cercetezi bine lucrurile, vei vedea că postul are grijă de sănătatea trupului.
Iar dacă nu crezi cuvintele mele, întreabă-i pe doctori, să-ţi zică ei mai
bine. Aceştia spun că sănătatea este menţinută prin cumpătare la mâncare, pe
când lăcomia duce la tot felul de boli, care distrug trupul.
Aşadar, să nu ne temem să postim, căci postul ne scoate din
multe rele. Mai văd oameni care înainte şi după post se îmbuibă cu hrană şi cu
băutură, pierzând astfel folosul postului. Este ca şi cum trupul nostru abia
şi-ar reveni dintr-o boală şi când ar da să se ridice din pat, cineva l-ar lovi
tare cu piciorul şi l-ar îmbolnăvi şi mai tare. Ceva asemănător se întâmplă şi
cu sufletul nostru atunci când înainte şi după post nu suntem cumpătaţi.
Dar şi când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite
mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând
posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru
că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm
carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm
cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În
felul acesta, pierdem folo-sul postului. De aceea, postul de mâncare trebuie
însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească.
Numai astfel vei aduce jertfă bine-plăcută Domnului şi vei avea mult folos.
2. Rugăciunea sfântului Efrem Sirul din timpul Postului Mare
Dintre toate cântările şi rugăciunile din timpul Postului
Mare, o singură scurtă rugăciune poate fi considerată rugăciunea specifică a
acestuia. Tradiţia o atribuie unui mare învăţător al vieţii duhovniceşti -
Sfântul Efrem Sirul, praznuit pe 28 ianuarie:
„Doamne şi Stăpânul vieţii mele,
duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de
stăpânire şi al grăirii în deşert nu mi-l da mie.
Iar duhul curăţiei, al gândului smerit, al răbdării şi al
dragostei, dăruieşte-l mie, robului Tău.
Aşa Doamne, Împărate, dăruieşte-mi ca să-mi văd greşalele
mele şi să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat eşti în vecii vecilor.
Amin”.
Această rugăciune este citită de două ori la sfârşitul
fiecărei slujbe din timpul Postului Mare, de Luni până Vineri (nu Sâmbetele şi
Duminicile, deoarece acestea sunt zile de bucurie, Sâmbăta reprezentând ziua
Creaţiei, iar Duminica reprezentând Învierea Domnului nostru Iisus Hristos).
3. Rânduielile Postului Mare după Tipicul Ortodox şi
Canoanele Ortodoxe :
În acest post nu mâncăm : carne , ouă , brânză. De asemenea
postim de peste, vin si untdelemn. Mâncăm deci numai bucate fără unsoare
(ULEI), legume si fructe.
MÂNCĂM UNTDELEMN SI DEZLEGĂM LA VIN : Sâmbăta si Duminica ,
în ziua de 9 Martie de Sfintii 40 de Mucenici, la Buna-Vestire, când aceasta
cade în ziua de Joia-Mare sau în Vinerea ori Sâmbăta din Săptămâna Patimilor.
MÂNCĂM PESTE : Buna-Vestire - 25 Martie si în Dumininica
Floriilor.
Cu deosebită evlavie se cuvine să postim în săptămâna de la
începutul Postului Mare si în săptămâna Patimilor.
Astfel, în săptămâna de la începutul Marelui Post : Luni si
Marti se mănâncă numai o dată pe zi - seara - pâine si apă. Iar în săptămâna
Patimilor, în afară de Joi când facem două mese se mănâncă la fel, Vineri si
Sâmbătă e post desăvârsit.
Bolnavii au voie să mănânce bucate cu untdelemn si să bea
vin în Postul Mare. La mesele de miercuri şi vineri se recomandă xerofagia,
adică mesele uscate, în care se consumă legume preparate cu apă şi sare,
fructe, nuci, pîine şi miere. În practică, scoicile şi caracatiţa sînt permise
în zilele de xerofagie.
Să cerem iertare întîi şi să iertăm cu dragoste pe toţi, ca să fim şi noi iertaţi de Dumnezeu pe pămînt şi în cer. Căci fără iertare nu avem mîntuire, nici nu putem zice Tatăl nostru.
Să rugăm pe Dumnezeul dragostei şi pe Fiul lui Dumnezeu, Care S-a răstignit pe cruce din dragoste pentru noi, să ne împace pe toţi în numele Său, ştiind că dragostea nu moare niciodată! Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu