Călătorind la Roma spre a lui moarte, Sfîntul Ignatie nu s-a temut decît de un singur lucru: ca nu cumva creştinii să împiedice martiriul lui pentru Hristos, prin rugăciunile lor sau prin vreo intervenţie lumească. De aceea el i-a rugat fără încetare, în scris şi cu cuvîntul viu, să nu facă aceasta.
„Iertaţi-mă”, le-a scris el. „Eu cunosc bine cele care sînt spre folosul sufletului meu. Eu de abia acum încep să fiu ucenic al Domnului Hristos, acum cînd nimic nu-mi mai doresc, fie din cele văzute, fie din cele nevăzute, decît să ajung la Domnul meu Hristos. Vină asupra mea orice chin, oricît de diavolesc: arderea de viu, răstignirea, fiarele, sabia, sfîşierea membrelor, zdrobirea oaselor, smulgerea tuturor mădularelor mele – primesc cu bucurie orice, numai să ajung cît mai grabnic la Domnul meu Hristos. Este mai bine pentru mine să mor pentru Hristos decît să domnesc pe pămînt, fie şi pînă la sfîrşitul lumii… Dragostea mea este ţintuită pe Cruce, şi nici un foc al dragostei nu se află în mine pentru vreun lucru pămîntesc”.
Introdus fiind în circ, el s-a întors către popor şi a grăit aceste cuvinte:
„Cetăţeni ai Romei, să cunoaşteţi că eu aici nu sînt pedepsit pentru nici o crimă, nici există împotriva mea sentinţa la moarte pentru fărădelege, ci eu aici sînt aruncat ca să mor pentru dragostea faţă de Domnul meu lisus Hristos, pe care Îl doresc pînă dincolo de moarte. Eu sînt grîul Lui, iar dinţii fiarelor sălbatice mă vor macină întru pîinea Lui curată!”.
După ce Sfintul Ignatie a fost sfîşiat şi devorat de fiarele sălbatice, s-a văzut că prin Purtarea de Grijă a lui Dumnezeu inima lui a rămas neatinsă, împreună cu oasele mai mari. Tăind necredincioşii inima Sfîntului, ei au văzut scris înăuntru cu litere din aur Numele Domnului lisus Hristos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu