Cinstitul Brîu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, cel adus în Constantinopol într-un sicriaş de aur cu pecetluire împărătească, a fost pus în biserica pe care dreptcredinciosul împărat Teodosie cel Tînăr o zidise în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, la locul ce se numea Halcopratie, adică "tîrgul de aramă". După mulţi ani, pe vremea împărăţiei lui Leon, femeia lui, Zoe, era supărată de duhul cel necurat. Pentru aceea, împăratul şi rudele lui aveau mîhnire; deci se făceau multe rugăciuni către Dumnezeu pentru împărăteasa care pătimea.
Odată i s-a arătat o vedenie dumnezeiască, spunîndu-i că de se va pune pe dînsa Brîul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, va lua tămăduire. Împărăteasa a spus această vedenie bărbatului ei, împăratul Leon, şi îndată împăratul a rugat pe patriarh şi a dezlegat pecetea, apoi s-a deschis sicriul şi s-a aflat întreg cinstitul Brîu al Preacuratei Maicii lui Dumnezeu, nici cîtuşi de puţin vătămat de vechimea vremii, şi l-a sărutat pe el cu cucernicie. Cînd patriarhul l-a întins pe el deasupra împărătesei, îndată s-a scăpat de chinuirea diavolească şi a cîştigat desăvîrşit tămăduirea bolii sale.
Atunci toţi cu bucurie au preamărit pe Hristos Dumnezeu şi pe Preacurata Maica Lui cîntînd cîntări de mulţumire; iar cinstitul Brîu punîndu-l într-aceeaşi raclă de aur, l-a pecetluit cu pecetea împărătească, şi a aşezat prăznuire întru cinstea Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, întru aducerea aminte de minunea ce s-a făcut cu sfîntul ei Brîu, prin singurul darul acela, şi prin milostivirea şi iubirea de oameni a Aceluia ce S-a născut dintr-însa, adică lui Hristos Dumnezeul nostru.
Potrivit traditiei, Apostolul Toma, nefiind prezent la inmormantarea Maicii Domnului, a primit Sfantul Brau ca dovada a invierii si inaltarii ei cu trupul la cer. Acesta a fost tesut de Maica Domnului din par de camila. Pana in secolul al IV-lea, Braul s-a pastrat la Ierusalim. Arcadie, fiul imparatului Teodosie cel Mare (379-395), aduce Cinstitul Brau la Constantinopol in 395.
In sec. al X-lea, in urma vindecarii sale miraculoase, imparateasa Zoe, sotia lui Leon cel Intelept, a brodat Braul cu fir de aur si l-a reasezat in racla daruita de imparatul Arcadie. Evenimentul reasezarii Braului in racla este pomenit, in calendarul ortodox, la 31 august.
Mai tarziu, in secolul al XIII-lea, trimisii regelui bulgar Ionita Caloian iau Braul de la Constantinopol. In secolul XIV, cneazul sarb Lazar I (1372-1389) daruieste Braul manastirii Vatoped din Muntele Athos. Dupa cercetarile altora, acest Brau a fost daruit manastirii de imparatul bizantin Ioan Cantacuzino (1347-1355).
Intre anii 1512 si 1520, domnitorul Tarii Romanesti, Neagoe Basarab, a innoit incinta manastirii Vatoped si a construit un paraclis cu hramul "Braul Maicii Domnului". Acesta a fost reparat in 1794 tot cu ajutoare romanesti, iar in secolul al XIX-lea Romania a daruit paraclisului o noua catapeteasma. De asemenea, racla de argint in care se pastreaza Braul la manastirea Vatoped a fost confectionata in secolul al XVIII-lea in Tara Romaneasca. Este vorba de fapt numai despre o parte din Brau, pentru ca alte doua parti ale acestuia au fost daruite in anul 1522 manastirii de maici Kato Xenias, situata la 50 km de Volos (Grecia).
Braul Maicii Domnului - tamaduiri
De-a lungul vremii, Braul Maicii Domnului a vindecat nenumarati bolnavi, in special de cancer, si a ajutat sa nasca femei care nu puteau avea copii. Tamaduirea acestora s-a produs prin purtarea in jurul braului a unei panglici care a fost atinsa de racla in care se pastreaza Braul Maicii Domnului. De asemenea, Cinstitul Brau a facut sa inceteze diferite epidemii: in 1813, Braul Maicii Domnului de la Vatoped a fost adus in Tara Romaneasca pentru indepartarea ciumei; in 1871 sultanul turc sub a carui protectie se gasea Muntele Athos dupa caderea Constantinopolului, a dus Braul in tara sa pentru indepartarea holerei; in 1894 Braul a fost dus la Kios, pentru a inlatura epidemia care lovise plantatiile de lamai si portocali.
In perioada 12-15 octombrie 2001, racla cu Braul Maicii Domnului de la manastirea Kato Xenias s-a aflat la Iasi cu ocazia hramului Catedralei mitropolitane - Cuvioasa Parascheva, 14 octombrie. Evenimentul a marcat totodata implinirea a 600 de ani de la recunoasterea Mitropoliei Moldovei de catre Patriarhia Ecumenica de la Constantinopol (26 iulie 1401) si a 360 de ani de la aducerea la Iasi a moastelor Sfintei Parascheva (13 iunie 1641). Peste un milion de credinciosi au cinstit in acele zile la Iasi Braul Maicii Domnului, impreuna cu moastele intregi ale Sfintei Parascheva si cu fragmente din moastele Sfantului Gheorghe.
In perioada 1-10 septembrie 2007, racla cu Braul Maicii Domnului de la manastirea Kato Xenias, s-a aflat si in Arhiepiscopia de Alba Iulia.
Braul tesut si purtat de Maica Domnului a fost adus pentru prima data in Constanta in anul 2002 si pentru a doua oara in anul 2008.
Braul tesut si purtat de Maica Domnului a fost adus pentru prima data in Constanta in anul 2002 si pentru a doua oara in anul 2008.
Racla cu Brâul Maicii Domnului, Mănăstirea Kato Xenias (Volos, Grecia) Conform Tradiției, Cinstitul Brâu a fost țesut de însăși Maica Domnului. După Adormirea sa, aceasta l-a dăruit Sfântului Apostol Toma, în timp ce era adus prin văzduh în locul unde ea fusese îngropată. Până în secolul al IV-lea, Brâul s-a păstrat la Ierusalim. După un scurt transfer în Capadocia, Brâul a fost adus iar în Orașul Sfânt de către împăratul Teodosie cel Mare (379-395). Fiul acestuia, Arcadie, salvat în mod miraculos de la înec, în anul 380, de însăși Maica Domnului, l-a adus la Constantinopol în 395. Aici a fost păstrat pe rând în mai multe biserici, printre care și cea numită Vlaherne, de care se leagă praznicul Acoperământul Maicii Domnului (1 octombrie). Din biserica Vlaherne, Brâul a fost dus în bazilica „Sf. Sofia“ din Constantinopol. Împărăteasa Zoe, soția lui Leon cel Înțelept (886-912), vindecată de duh necurat cu puterea Cinstitului Brâu, l-a cusut cu fir de aur, formă în care se păstrează și astăzi, și l-a reașezat în racla dăruită cu mult timp în urmă de împăratul Arcadie. În calendarul ortodox, evenimentul reașezării Brâului în raclă este pomenit la 31 august. În secolul al XIII-lea, trimișii regelui bulgar Ioniță Caloian iau Brâul de la Constantinopol; un secol mai târziu, susține L. Uspenski, cneazul sârb Lazăr I (1372-1389) dăruiește Brâul mănăstirii Vatoped din Muntele Athos. După alte surse, Brâul a fost dăruit acestei mănăstiri de împăratul bizantin Ioan Cantacuzino (1347-1355), care mai târziu va intra în obștea monahală de aici. Există mărturii istorice referitoare la evlavia românilor pentru Brâul Maicii Domnului încă din evul mediu. Astfel, între anii 1512 și 1520, domnitorul Țării Românești, Neagoe Basarab, a înnoit incinta mănăstirii Vatoped și a construit un paraclis cu hramul „Brâul Maicii Domnului“. Acesta a fost reparat în 1794 tot cu ajutoare românești, iar în secolul al XIX-lea, România a dăruit paraclisului o nouă catapeteasmă, remarcabilă prin realizarea artistică. De asemenea, racla de argint în care se păstrează Brâul la mănăstirea Vatoped a fost confecționată în secolul al XVIII-lea în Țara Românească. Este vorba de fapt numai despre o parte din Brâu, pentru că alte două părți ale acestuia au fost dăruite în anul 1522 mănăstirii de maici, Kato Xenias, situată la 50 km de Volos (Grecia). Pr. Adrian Giosan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu