vineri, 21 noiembrie 2014

Intrarea Maicii Domnului în Biserică - Poezie creştină scrisă de Neli Mihail, prietena parohiei noastre (21nov.)

 
  Intrarea Maicii Domnului în Biserică   

                      de Neli Mihail                

O, Pruncă  binecuvântată
De Dumnezeu-Tatăl Ceresc,
Venim cu drag la Liturghia
Praznicului tău Împărătesc,

În ziua Mare când părinţii,
Ioachim şi Ana te-au adus,
La Templu, unde Zaharia
În Sfânta Sfintelor te-a dus.

Suntem pătrunşi de sfânta slujbă
Nălţată de sfinţiţi Părinţi,
Unită nevăzut cu Cerul..
Participând Îngeri şi Sfinţi,

Noi te rugăm, o, Sfântă Pruncă,
Mereu să ne călăuzeşti
Pe drumul către mântuire..
Căci ştim că de copil te rogi
Pentru tot neamul creştinesc.

Amin!

Niciun comentariu: