luni, 20 iulie 2015

Canon de rugăciune către Sfântul Slăvitul Prooroc Ilie Tesviteanul (2) - 20 iulie


Troparul Sfântului Slăvitului Prooroc Ilie Tesviteanul, glasul al 4-lea:
Cel ce a fost înger în trup, temeiul proorocilor, al doilea Înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie Măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, goneşte bolile şi pe cei leproşi curăţeşte. Pentru aceasta şi celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăşte tămăduiri.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Pe Faraon ce se purta...
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sufletul meu cel omorât înviază-l, ca pe fiul văduvei şi cu fapte dumnezeieşti, fericite, luminează-l şi la viaţă povăţuieşte-l; şi-l arată părtaş desfătării celei veşnice pe cel ce doreşte să se desfăteze cu tine.
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Când te-ai născut tu, a învăţat părintele tău taină preamare, minune cu adevărat! Că te-a văzut pe tine, fericite, hrănindu-te cu foc şi înfăşându-te în văpaie. Pentru aceasta, cu rugăciunile tale mă mântuieşte pe mine de focul cel veşnic.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Mărit fiind cu privirile cele spre Dumnezeul tău, râvnind ai râvnit cu adevărat, fericite, Domnului totdeauna. Pentru aceasta, întăreşte-mă pe mine, cel ce m-am umplut de râvnă dumnezeiască, să fac dumnezeiasca voie, ca să te cinstesc pe tine, fiind mântuit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Dumnezeu Cel mai presus Înfiinţat din tine S-a întrupat, Ceea ce eşti cu totul fără prihană şi pentru noi S-a arătat, precum suntem noi, ca un om. Pe Acela neîncetat roagă-L, Preacurată, să mă mântuiască pe mine, cel ce am greşit mai mult decât toţi oamenii.

Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai făcut cele...
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe preoţii cei de ruşine ca pe nişte vrăjmaşi i-ai omorât, mărite proorocule, cu dumnezeiască râvnă fiind aprins; pentru aceasta grăiesc către tine: scoate-mă din lucrurile cele de ruşine şi din focul cel veşnic.
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine te pun rugător preamare către Dumnezeu, Care poate să mântuiască de toată răutatea, fericite; pleacă-te spre smerită rugăciunea mea şi să nu mă treci cu vederea pe mine, cel ce mă rog ţie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Te măreşte pe tine Dumnezeu Atoatefăcătorul, Mărite Proorocule Ilie, Cel Ce te-a hrănit pe tine de demult prin pasăre; pe Acela roagă-L să mă facă pe mine părtaş hranei celei veşnice şi luminii ce va să fie.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Ceea ce eşti Uşă Neumblată, care duce la Dumnezeu, deschide-mi mie uşile pocăinţei, Fecioară, curăţindu-mi întinăciunea păcatelor mele cu ploile milei tale, Ceea ce eşti de Dumnezeu Dăruită.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti Tăria mea, Doamne...
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Plecat-a Dumnezeu râvna ta cea înfocată, Proorocule Ilie şi te-a trimis la văduvă, ca să te hrăneşti pe tine, cel ce fugiseşi şi mai înainte de îngrozirea femeii. Pentru aceasta, pe tine te rog, minunate, sufletul meu cel flămând hrăneşte-1 cu dumnezeieştile daruri.
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Norii cei cumpliţi ai păcatelor mă acoperă, întreitele valuri ale vieţii mă înfricoşează şi suflă cumplit asupra sufletului meu duhurile vicleniei. Proorocule de Dumnezeu grăitorule, ocârmuitor fii mie, la limanul mântuirii îndreptându-mă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Tărie sufletului, tărie şi trupului dă-mi, rugându-te Domnului Slavei, Cel Ce a tămăduit bolile tuturor, Fericite Prooroc Ilie şi-mi ajută ca să trec smintelile vieţii fără vătămare. Că pe tine te pun înainte al meu bun folositor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu toate puterile cereşti, Stăpână, Ceea ce eşti cu totul fără prihană, cu toţi proorocii şi pătimitorii şi cu Apostolii şi cu cuvioşii, roagă-te ca să dobândesc mântuire eu, cel ce mult am greşit şi să mă mântuiesc de chinul ce va să fie.

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Norii cei aducători de ploaie i-ai încuiat, de râvna credinţei fiind aprins. Deci, mă rog ţie, Sfinte Ilie, ca prin sfinţitele tale mijlociri, să-mi adăpi cu dumnezeieşti ploi sufletul meu, cel topit de văpaia desfătărilor şi să mă mântuieşti.
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Preot fiind, preafericite, ai înjunghiat cu nevinovatele tale mâini pe preoţii urâciunilor cei ce făceau lucruri de ruşine. Deci, mă rog ţie, proorocule, păzeşte-mă nevătămat de tot păcatul cel urât.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Minunat te-ai făcut, proorocule, cu dumnezeieştile chemări arzând apele, săvârşind lucrul cu credinţa, pentru aceasta, neîncetat te rog: aprinde în inima mea sfinţit dor, care să ardă patimile cele necurate.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Peste tine ca nişte ploaie s-a pogorât Cuvântul Cel mai presus Înfiinţat; pe Care roagă-L, Fecioară, ca să plouă şi peste mine acum curate picături de umilinţă, spălând toată întinăciunea răutăţilor celor nemăsurate, Ceea ce eşti cu totul fără prihană.

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Milostiv fii, Mântuitorule, mie, celui ce fără de minte mult Ţi-am greşit Ţie şi mă mântuieşte de chinul ce va să fie acolo, Cel Ce ai pe Marele Prooroc Ilie şi pe Preacurata Maica Ta rugători pentru mine.
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un săditor al curăţiei, păzeşte-mă pe mine curat la suflet. Ca pe un alt Prooroc Ilie, râvnitor de râvnă dumnezeiască, umple gândul meu, ca să gonesc năvălirile răutăţii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Postit-ai, căci cale de patruzeci de zile cu o mâncare ai făcut, prin dumnezeiasca voire. Pentru aceasta, mă rog ţie, întăreşte-mă, ca să mă opresc de la toată călcarea de poruncă, de Dumnezeu purtătorule.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Uşa lui Dumnezeu, arată dumnezeieştile intrări smeritului meu suflet, ca să intru în ele mărturisindu-mă şi dezlegare de cele rele să iau, de Dumnezeu Născătoare.

CONDAC, glasul al 2-lea:
Proorocule şi înainte văzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Sfinte Prooroc Ilie cel cu nume mare, care cu cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă, roagă pentru noi pe Unul, Iubitorul de oameni.

Cântarea a 7-a. Irmos: De pogorârea lui Dumnezeu...
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De poporul cel pieritor făcându-ţi-se milă, prin râvna credinţei cu chemări dumnezeieşti ai pogorât foc, care a ars cuvioasa jertfă, mărite. Pentru aceasta, te rog: de văpaia cea veşnică mă scapă şi mă mântuieşte.
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Învrednicitu-te-ai a vedea faţa lui Dumnezeu în muntele Tabor. Pe Acela roagă-L, proorocule, să treacă cu vederea păcatele mele şi în ziua judecăţii să văd faţa Lui cu suflet neosândit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe calea vieţii umblând, multor înşelăciuni mă supun. Bunule, al meu folositorule, îndreptează-mă cu folosinţa ta şi mă întăreşte pe mine cel ce mă clatin la minte şi privesc la desfătările trupului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Te laud pe tine, Prealăudată şi slăvesc, Curată, pântecele tău, Ceea ce eşti de Dumnezeu Dăruită. Ajută-mi mie, celui învăluit cu valurile vieţii şi dă umilinţă curăţitoare de spurcăciuni smeritului meu suflet.

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vas încăpător de Dumnezeiescul Duh pe tine te-am cunoscut, înger pe pământ, care ai suflat focul dumnezeieştii râvne şi păgânătatea ai biruit şi împăraţi ai mustrat, Sfinte Proorocule Ilie, care ai uns prooroci şi pe preoţii cei de ruşine cu cuţitul i-ai înjunghiat. Pentru aceasta, grăim către tine: izbăveşte-ne pe noi de ruşinea ce va să fie.
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Căruţă de foc te-a ridicat de pe pământ pe tine, cel aprins de dumnezeiască râvnă, Proorocule Ilie de Dumnezeu insuflate. Pentru aceasta, mă rog ţie: ridică mintea mea din toate răutăţile cele de pe pământ cu căruţa bunătăţilor tale şi roagă pe Dumnezeu şi Împăratul tuturor ca să ajung eu la locaşul ceresc.
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuvânt viu ai încuiat cerul cel ce ploua, cu cuvântul tău cel duhovnicesc deschide-mi acum uşile pocăinţei, sfinte, trimiţându-mi sufletului meu ploile umilinţei şi mă mântuieşte pe mine, cel ce cânt: preoţi, binecuvântaţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Cinstim pe Treimea Cea Împreună Atotputernică, Cea Împreună Cinstită şi de o fiinţă, Cea cu un Scaun, slăvind într-o Dumnezeire pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Duhul Sfânt, o rază neapusă şi împreună împărţitoare putere şi cântăm cu un glas: preoţi, binecuvântaţi-L, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce cu lege a pus buna credinţă şi a învăţat pocăinţa, Emanuel, din tine născându-Se, S-a arătat. Pe Acela acum roagă-L, Preasfântă Stăpână, ca să-mi deschidă uşile dreptăţii şi să mă mântuiască pe mine, cel ce grăiesc: preoţi, binecuvân taţi, popoare, preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-a cerul...
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
A vedea pe Dumnezeu în vânt prea subţire, cât era cu putinţă a vedea, te-ai învrednicit, prin obişnuinţele pustniceşti, mai întâi trupul topindu-ţi, mărite. Pentru aceasta, te rog: subţiază cu rugăciunile tale grosimea minţii mele şi cu dumnezeieştile raze de pocăinţă mă luminează.
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Precum de demult, despărţind Iordanul cu cojocul, ai trecut, preafericite, aşa şi vărsările păcatelor mele cele cumplite le usucă, ploi de lacrimi trimiţând sufletului meu totdeauna, proorocule, de Dumnezeu grăitorule, care să-mi dăruiască mie curgerea desfătării.
Stih: Sfinte Proorocule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De smintelile cele de multe chinuri de viaţă şi de tot necazul vrăjmaşilor celor fără de lege, de boala trupească şi de vătămarea sufletească şi de osânda veşnică cea din gheena, izbăveşte-mă cu rugăciunile tale, mărite proorocule, ca un bun folositor al meu.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Răpit ai fost spre înălţime, îndoit dar al Duhului lăsând lui Elisei cel ce cerea, Mărite Proorocule Ilie. Cu acela împreună cere neîncetat biruinţă din cer pentru cei binecredincioşi şi iertare de greşeli celui ce se îmbogăţeşte cu tine, folositorul cel neruşinat, către Stăpânul.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Glasurile robilor tăi nu le tre ce cu vederea ca o Bună Stăpână, Ceea ce eşti cu totul fără prihană; ci cu dinadinsul roagă pe Făcătorul tuturor să dea biruinţă binecredincioşilor creştini şi bună întărire sufletească, Fecioară şi împărtăşirea Dumnezeieştii Împărăţii.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...
Ca un Prooroc al dumnezeieştii Lumini cu adevărat, pe proorocii cei mincinoşi surpându-i şi prin aceasta ai mustrat pe Ahav cel ce făcea fărădelege, învăţându-l să nu se închine lui Baal, preamărite. Şi cu rugăciune ai cerut de sus ape, pentru care te-ai şi înălţat către Domnul, Sfinte Proorocule Ilie, în căruţă de foc şezând. Pentru aceasta, grăim către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...
Pe tine, ca pe Ceea ce numai tu eşti între femei Fecioară, care ai născut fără sămânţă pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile omeneşti te fericim. Că Focul Dumnezeirii s-a Sălăşluit întru tine şi ca pe un prunc cu lapte ai hrănit pe Făcătorul şi Domnul. Pentru aceasta, neamul îngeresc şi omenesc după vrednicie măresc preasfântă naşterea ta şi cu un glas grăim către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce se închină cu credinţă naşterii tale celei fără sămânţă.





Niciun comentariu: