miercuri, 25 mai 2011

CE TREBUIE SA STIM DESPRE POST, AJUNARE ŞI DEZLEGĂRI

1. E bine să postim lunea ?

Cei care au corpul sănătos pot posti lunea, acesta nu este un rău.

2. Există Postul Maicii Domnului de 12 zile pe an, în afară de 1-15 august ?

În afară de postul pe care îl ştim, din perioada 1-15 august, nu există alt post al Maicii Domnului. Cine a scornit postul acesta, în care intră Duminicile şi sâmbetele şi chiar unele sărbători, acela n-a fost creştin ortodox, pentru că în sâmbete şi în Duminici nu se ajunează, iar cine ajunează sâmbăta, Duminica şi în sărbători calcă sfintele canoane şi în loc de faptă bună i se socoteşte păcat.

3. De la ce vârstă e bine să ţină post copiii ? Trebuie să ţină posturi întregi, sau numai miercurea şi vinerea ?

E bine ca şi copii să se obişnuiască de mici cu postul, dar tot aşa de la caz la caz. Nu putem să le impunem un post riguros celor bolnavi, mai ales anemici, rahitici, pentru care mâncarea este medicament.

4. Femeile însărcinate au voie să mănânce de dulce în post ?

Femeile, fie însărcinate, fie lăuze, sau cele care alăptează, pot cere dezlegare de la duhovnic să mănânce de toate, pentru întărirea pruncului şipentru sănătatea mamei.

5. Trebuie să ţinem post când suntem în deplasări de serviciu, în armată, în spitale sau în staţiuni ?

În acest caz faceţi tot ce se poate ca să ţineţi miercurile şi vinerile; cei din staţiuni şi din spitale pot posti numai dacă nu sunt anemiaţi şi dacă nu fac un tratament mai tare, mai greu, care necesită hrană. Iar cei din armată, concentraţi, să mănânce tot ce li se oferă.

6. Până la 6 August, când prăznuim Schimbarea la Faţă, putem mânca struguri ?

Într-o carte de slujbă a Bisericii, folosită la strană şi numită „Mineu pe luna august”, scrie că până la 6 August să nu se mănânce struguri. Această rânduială a fost aşezată de înaintaşii noştri, deoarece este spre folos ca tot creştinul să aducă din toate roadele sale mai întâi la biserică pentrubinecuvântare şi apoi să guste din ele. Ori, ştiut este, din tradiţie, că la 6 August se aduc la biserică struguri şi alte fructe pentru binecuvântare.

7. Ce dezlegări sunt în posturi?

Vă recomand să consultaţi calendarul creştin ortodox.

8. Ce cântece creştineşti se pot asculta în posturi ?

În post, în zile de lucru se pot asculta casetele cu slujbe, cu “Psaltirea în versuri”, cu Paraclisul Maicii Domnului, podobii, condace şi icoase, iar sâmbăta şi Duminica se pot asculta şi alte cântece duhovniceşti.

Niciun comentariu: