Condacul 1:
Cela ce dintre Apostoli ai fost ales a purta crucea cea grea a indoielilor spre adeverirea fara putinta de tagada sau de indoiala a Invierii lui Hristos, scapa-ne pe noi cu rugaciunile tale din furtunile lumii si din valurile indoielilor vietii acesteia, ca sa-ti strigam: Bucura-te, Sfinte Toma, Apostol al Mantuitorului Hristos!
Icosul 1:
Galileea neamurilor a obladuit a ta pruncie, Sfinte, invrednicindu-te pe tine Dumnezeu a auzi propovaduirea lui Hristos si a vedea preaslavitele Sale minuni si cunoscandu-L pe El, Dumnezeu adevarat, sa-L urmezi indeaproape si inca si in ceata celor doisprezece Apostoli sa te numeri, pentru care zicem tie:
Bucura-te, Toma, cel ce ai fost numit Geamanul;
Bucura-te, ca ai cunoscut pe Iisus Galileanul;
Bucura-te, ca prin minuni, puterea Lui ti s-a vadit:
Bucura-te, ca L-ai cunoscut pe El a fi Dumnezeu;
Bucura-te, iti striga sufletul meu;
Bucura-te, ca pe urmele lui Hristos ai purces;
Bucura-te, ca te-ai invrednicit Apostol a fi ales;
Bucura-te, ca intre cei dintai ai fost chemat;
Bucura-te, ca intre cei doisprezece te-ai numarat;
Bucura-te, ca ai urmat lui Hristos pana in sfarsit;
Bucura-te, ca prin tine temeiul credintei s-a vadit;
Bucura-te, Sfinte Toma, Apostol al Mantuitorului Hristos!

Condacul al 2-lea:
Prin dumnezeiasca Pronie, nu ai fost de fata cu ceilalti Apostoli, cand li s-a aratat lor Mantuitorul dupa Sfanta Sa Inviere, de aceea nu ai crezut spuselor lor, cand marturiseau zicand: "L-am vazut pe Domnul", si-L slaveau cu cantari zicand: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
Necrezand marturiei celor unsprezece Apostoli "ca a Inviat Domnul omorand moartea", ai dorit sa vezi locul ranilor Lui si sa pui degetul in coasta Lui, spre desavarsita incredintare a ta si a tuturor neamurilor pana la sfarsitul veacurilor; de care prea-inteleapta indoiala minunandu-ne, strigam tie:
Bucura-te, ca a randuit Domnul sa nu fii de fata la aratarea Sa;
Bucura-te, cel ce n-ai crezut ca Hristos a inviat, dand viata;
Bucura-te, ca Apostolii buna vestire ti-au adus;
Bucura-te, ca, dorind a-L vedea, n-ai crezut ce ti-au spus;
Bucura-te, ca dorirea ta fierbinte te-a facut indoielnic;
Bucura-te, ca in hotarare nu te-ai aratat sovaielnic;
Bucura-te, ca indata ti-ai aratat dorirea sa-L vezi pe Hristos;
Bucura-te, ca ai zis: "De nu voi pipai ranile Lui nu voi crede";
Bucura-te, ca degetul pe ranile Lui ai voit sa ti-L pui;
Bucura-te, ca prin aceasta taina adanca descoperi oricui;
Bucura-te, ca ne inveti a ne lipi de ranile lui Hristos;
Bucura-te, ca ne arati a primi suferinta ca pe un dar luminos;

Condacul al 3-lea:
Cunoscand Domnul curatia cugetului tau, ca spre adeverirea Invierii si nu spre ispitire ti-a fost indoiala, te-a invrednicit slavitei aratarii Sale, ca noi, cunoscand minunea, cu tine de-a pururi sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Aratandu-Se Domnul pentru a doua oara Apostolilor pe cand erai si tu cu dansii, ti-a adeverit dumnezeiasca puterea Sa, caci cunoscandu-ti indoiala, te-a chemat sa-ti pui degetul in coasta Sa, dupa dorire, dojenindu-te si inlesnindu-ti a fi credincios aratarii Sale si nu necredincios; pentru care noi cu cutremur strigam tie:
Bucura-te, ca Domnul a doua oara Apostolilor s-a aratat;
Bucura-te, ca prin aceasta aratare si pe tine te-a bucurat;
Bucura-te, ca Iisus ti s-a adresat tie anume;
Bucura-te, ca te-ai cutremurat cand te-ai auzit chemat pe nume;
Bucura-te, ca ai recunoscut indata pe Domnul Hristos;
Bucura-te, ca te-a certat cu blandete sa nu fii necredincios;
Bucura-te, si ne intareste si pe noi in credinta;
Bucura-te, ca ai adeverit Invierea cu prisosinta;
Bucura-te, si nu ne lasa in indoiala;
Bucura-te, si din caderile noastre ne scoala;
Bucura-te, al lumii indreptator;
Bucura-te, osardnic povatuitor;

Condacul al 4-lea:
Punand degetul tau pe ranile Domnului si cunoscandu-L pe El a fi cu adevarat Dumnezeu cel inviat din morti, ai strigat cu tarie: "Domnul meu si Dumnezeul meu!", incredintandu-ne si pe noi de Sfanta Sa Inviere si invatandu-ne a canta Lui: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Prin indoiala ta cea din cuget curat izvorata si din fierbinte dorinta de a adeveri taina cea nepriceputa de minte a Invierii lui Hristos, dat-ai mai cu tarie tuturor sa stie ca a inviat Domnul nu cu nalucire, ci cu acelasi trup cu care patimise pentru a noastra mantuire. Pentru aceasta, noi laude iti aducem tie:
Bucura-te, cel ce ai fost ales sa porti a indoielii cruce;
Bucura-te, ca indoiala ta adeverirea Invierii aduce;
Bucura-te, ca dumnezeiasca Taina prin tine s-a lucrat;
Bucura-te, ca smerit crucea ai purtat;
Bucura-te, ca lumii spre intarire si nu spre sminteala ai fost pus;
Bucura-te, ca s-a vadit cat de mult te-a iubit Iisus;
Bucura-te, ca a ta indoiala nu L-a mahnit;
Bucura-te, ca dorirea ta arzatoare ti-a plinit;
Bucura-te, ca ne-ai fost dat noua tare intarire;
Bucura-te, ca te avem spre povatuire;
Bucura-te si in indoieli lumineaza a noastra minte;
Bucura-te, strigam tie, Apostole sfinte;

Condacul al 5-lea:
Dupa Sfanta Inaltare a Domnului si dupa primirea harului cel dumnezeiesc prin pogorarea Sfantului Duh, aruncand Apostolii sorti ca sa stie unde avea fiecare sa propovaduiasca cuvantul lui Dumnezeu, tu, Sfinte, ai primit India, spre propovaduite, slavind pe Dumnezeu cu cantari: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Propovaduitor neamurilor pagane din departatul Rasarit ai fost trimis, pornind pe drumul celor trei magi sa duci vestirea Invierii lui Hristos si Evanghelia Sa mantuitoare; pentru care laude ca acestea aducem tie:
Bucura-te, ca neamurile Rasaritului le-ai adunat la turma lui Hristos;
Bucura-te, ca ai propovaduit credinta la neamuri pagane;
Bucura-te, ca piatra pusa de tine pururi ramane;
Bucura-te, ca L-au cunoscut ca pe un Soare mult luminos;
Bucura-te, ca ai inaltat puternica Biserica in Rasarit;
Bucura-te, ca ai purces pe drumul pe care magii au venit;
Bucura-te, ca ai latit al Evangheliei cuvant;
Bucura-te, Apostole si propovaduitor preasfant;
Bucura-te si ne invredniceste si pe noi marturisirii Lui;
Bucura-te si ne intareste pe piatra marturisirii Domnului;
Bucura-te si da-ne marturisirii neinfricosate;
Bucura-te si din ispita indoielilor ne scoate;

Condacul al 6-lea:
Spre adeverirea propovaduirii Cuvantului lui Dumnezeu si spre incredintarea neamurilor datu-ti-s-a tie, Sfinte, si darul de a savarsi minuni, ca toti, vazandu-le, sa slaveasca pe Dumnezeu Cel ce ti-a daruit tie putere multa si sa strige Lui: Aliluia!
Icosul al 6-lea:
Aflandu-te tu, Sfinte, in Cezareea, prin pronia lui, Dumnezeu ai fost chemat drept mester zidar, sa mergi in India pentru inaltarea unui palat imparatesc si, in drum, oprindu-va intr-o cetate in care se praznuia nunta imparateasca si fiind porunca ca sa mearga si toti strainii ce s-ar afla in cetate, aflandu-te acolo, ai fost lovit peste obraz fara de vina de o sluga, pe care ai blestemat-o sa-i fie rupta mana de caini, lucru ce s-a si intamplat. Care minune vazand-o multi au venit la credinta si chiar pe fiul imparatului l-ai invatat a pazi curatia camarii de nunta; pentru aceasta iti strigam:
Bucura-te, ca ale tale carari de Dumnezeu au fost randuite;
Bucura-te, ca ai aflat prilej sa faci minuni preaslavite;
Bucura-te, ca pe cel ce te-a hulit fara vina l-ai osandit;
Bucura-te, ca dupa cuvantul tau pedeapsa a primit;
Bucura-te, ca prin aceasta puterea lui Dumnezeu au cunoscut;
Bucura-te, ca multora osanda lui spre pilda s-a facut;
Bucura-te, ca multi au venit la credinta adevarata;
Bucura-te si ne invata si pe noi a nu huli niciodata;
Bucura-te, ca insusi fiul imparatesc s-a intors la credinta;
Bucura-te, ca l-ai indemnat la pazirea curatiei in cuviinta;
Bucura-te, ca si noi, prin tine, bune indemnuri primim;
Bucura-te si ne invredniceste urmatori sfaturilor tale sa fim;

Condacul al 7-lea:
Afland imparatul cetatii de sfatuirea data fiului sau si vazandu-l pe el ca a parasit slujirea idoleasca a voit sa te piarda, dar fiind in drum spre India, Sfinte, Dumnezeu te ocrotea pentru slujba ce-ti incredintase; de aceea, necontenit laude si cantari ii aducem Lui: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Voind Gundafor, imparatul Indiei, sa-si faca un palat preaslavit, prin pronia lui Dumnezeu ai fost adus inaintea lui drept mester iscusit, venit din laturile Palestinei? Primindu-te cu mare bucurie imparatul si incredintandu-ti aur din destul, spre savarsirea palatului, tu, Sfinte, l-ai impartit la saraci, ca sa-i ii agonisesti lui palat fara de asemanare in locasurile ceresti. Pentru care inteleapta indrazneala, laudandu-te, iti strigam:
Bucura-te, ca prea-indraznet te-ai aratat;
Bucura-te, ca ai faurit un plan minunat;
Bucura-te, ca tot aurul la saraci l-ai dat;
Bucura-te, ca pe Domnul insusi L-ai imprumutat;
Bucura-te, ca palat preaslavit imparatul a dorit;
Bucura-te, ca locas neasemanat in ceruri i-ai gatit;
Bucura-te, ca prin tine si noi nazuim la camarile ceresti;
Bucura-te, ca acolo, impreuna cu Hristos te salasluiesti;
Bucura-te si ne du si pe noi in casa Tatalui de Sus;
Bucura-te si ne uneste cu Domnul Iisus;
Bucura-te, ajutatorul celor saraci si in nevoi;
Bucura-te, Sfinte, si roaga-te si pentru noi;
Bucura-te, Sfinte Toma, Apostol a! Mantuitorului Hristos!

Condacul al 8-lea:
Afland imparatul cele faptuite de tine, a poruncit sa te arunce in temnita, dar tu, Sfinte, in necazuri te bucurai, proslavind pe Dumnezeu si strigandu-i Lui: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Minunata oranduire a aratat Dumnezeu spre incredintarea imparatului, ca neinselator era cuvantul tau despre zidirea palatului celui ceresc, caci in chip neasteptat s-a savarsit din viata fratele imparatului si a fost purtat de inger si a vazut slava celor agonisite in ceruri de tine, Sfinte. Apoi a slobozit Dumnezeu sa se intoarca el intru simtire spre adeverirea celor vazute, de care incredintandu-se imparatul, te-a liberat din temnita si a venit la dreapta credinta, iar noi, vazand minunea, graim:
Bucura-te, ca te-ai invrednicit de minuni preaslavite;
Bucura-te, ca prin minuni cuvantul si faptele ti-au fost adeverite
Bucura-te, ca rabdarea in suferinta ti s-a rasplatit;
Bucura-te, ca insusi imparatul la credinta a venit;
Bucura-te, si ne intareste si pe noi in necaz;
Bucura-te, si al nostru cuget tine-l mereu treaz;
Bucura-te, ca din temnita te-ai izbavit;
Bucura-te, ca celor din prigoane le esti zid nebiruit;
Bucura-te, ca ne arati noua puterea credintei;
Bucura-te, ca ne vadesti pretul suferintei;
Bucura-te ca izbavesti din inchisoare pe cei nedreptatiti;
Bucura-te, striga tie ai tai slujitori;
Bucura-te Sfinte Toma, Apostol al Mantuitorului Hristos!

Condacul al 9-lea:
Luminand tu cu propovaduirea Evanghelieii partile Indiei, a venit clipa cinstitei mutari a Maicii lui Dumnezeu si toti Apostolii din toate partile lumii au fost rapiti si adusi in Ghetsimani inaintea patului Preacuratei, ca sa aduca ei slavite cantari de ingropaciune si lui Dumnezeu sa-i cante: Aliluia!
Icosul al 9-lea:
Si de aceasta data a voit Dumnezeu ca tu, Sfinte, sa ajungi a doua zi dupa ingropaciune si, sfatuindu-se Apostolii, spre mangaierea ta au deschis mormantul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ca sa te inchini Preacurat trupului ei, dar deschizandu-l n-au aflat decat giulgiurile, adeverindu-se astfel ca Maica lui Dumnezeu, in chipul Fiului Sau, cu trupul la Cer a fost luata. Aceasta mare taina cunoscand-o, strigam catre tine:
Bucura-te, ea ai fost ales spre adeverirea unor taine preaslavite;
Bucura-te, ca de Dumnezeu indoiala si zabava ti-au fost randuite;
Bucura-te, ca si proslavirea Maicii Domnului ai adeverit;
Bucura-te, ca pe nori din India in Ghetsimani ai venit;
Bucura-te, ca ai ajuns a doua zi dupa ingropaciune;
Bucura-te, ca vi s-a descoperit ce sa faceti prin rugaciune;
Bucura-te, ca ati hotarat ca mormantul sa fie deschis;
Bucura-te, ca doar giulgiul l-ati aflat pe pamant intins;
Bucura-te, ca ati inteles ca la cer cu trupul a fost luata;
Bucura-te, ca asa dragostea Fiului pentru Maica Sa se arata;
Bucura-te, cel ce indoielnic si zabavnic te-ai dovedit;
Bucura-te, ca indoiala si zabava ta de rataciri ne-a izbavit;
Bucura-te, Sfinte Toma, Apostol al Mantuitorului Hristos

Condacul al 10-lea:
Dupa aceasta iarasi in partile Indiei intorcandu-te, Sfinte Toma, propovaduia pe Hristos, intorcand pe multi la credinta si invatandu-i pe ei sa-I cante lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
Prin multe alte minuni, Sfinte Toma, ai intarit propovaduirea Cuvantului lui Dumnezeu, cand un slujitor netrebnic, ucigandu-si copilul, te-a invinuit pe tine de fapta lui ticaloasa, iar tu, neavand nici o marturie in fata judecatorilor pentru nevinovatia ta, ai cerut sa te duca inaintea pruncului celui ucis si i-ai poruncit lui ca insusi sa marturiseasca pentru sinesi cine l-a ucis, iar cel mort a cuvantat, aratand pe cel vinovat. De care lucru cutremurandu-ne, tie strigam unele ca acestea:
Bucura-te, ca prin tine multe alte minuni s-au facut;
Bucura-te, ca in primejdii darul Domnului ti-a fost scut;
Bucura-te, ca minciuna slujitorului idolesc s-a vadit;
Bucura-te, ca cel mort singur a grait;
Bucura-te, ca marturie de nevinovatia ta a dat;
Bucura-te, ca pe nelegiuitul sau tata ucigas l-a aratat
Bucura-te, ca Hristos, Soarele dreptatii, te-a luminat;
Bucura-te, ca Domnul tau din primejdii si din temnita iarasi te-a scapat;
Bucura-te, si ne fii noua aparator in ispite;
Bucura-te, si ne scapa de cursele diavolului cele mestesugite;
Bucura-te, aducem tie cei ce cinstim a ta pomenire;
Bucura-te, mijlocitor la cer pentru a noastra mantuire;

Condacul al 11-lea:
Prin trei femei preacucernice, Sindiclia, Migdonia si imparateasa Tertiana, pe care le-ai adus de la paganeasca inchinare de idoli la crestineasca credinta si inchinare a Unuia singur adevarat Dumnezeu, ti-a pregatit Domnul si cararea muceniciei, ca cetei sfintilor alaturandu-te, de-a pururi sa canti lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Invatandu-le pe ele sa-si pazeasca curatia ferindu-se de amestecul cu paganii, ai intaratat mania uratorului de curatie, care prin sotii acelor cucernice femei s-a pornit cu inversunare impotriva-ti, indemnand pe imparat sa te piarda pentru ca le despartisesi pe ele de la spurcata inchinare idoleasca si de la paganestile naravuri necurate si pe multi i-ai adus la slujirea lui Hristos. Dar tu, Sfinte, te-ai aratat gata a le rabda toate pentru dragostea lui Hristos, pe care-L propovaduia; de aceea si noi cu credinta iti strigam tie:
Bucura-te, ca intai pe Sindiclia la credinta o ai castigat;
Bucura-te, ca ea plina de dar s-a aratat;
Bucura-te, ca prin ea si pe Migdonia, rudenia ei, o ai atras;
Bucura-te, ca si aceasta, s-a aratat bun si cinstit vas;
Bucura-te, ca pe insasi preainteleapta imparateasa Tertiana Domnul o a chemat;
Bucura-te, ca mania imparatului impotriva ta s-a intaratat;
Bucura-te, ca cele trei femei cucernice cununi ti-au impletit;
Bucura-te, ca si cununa muceniciei ti-au pregatit;
Bucura-te, si ne povatuieste si pe noi pe calea mantuirii;
Bucura-te, ca ne incredintam ajutorului tau si povatuirii;
Bucura-te, pazitorul intregii curatii;
Bucura-te, agonisitorul cerestii avutii;

Condacul al 12-lea:
Instiintandu-se imparatul ca un strain a intors-o pe femeia sa de la impreuna-petrecerea cu el, plin de manie, te-a prins si te-a aruncat in temnita, Sfinte. La judecata aducandu-te, tu cu indraznire ai marturisit ca Unuia singur Dumnezeu, Facatorul cerului si al pamantului te inchini si slujesti si, neputand sa te plece nici inchinarii idolesti si nedobandind de la tine nici a intoarce pe imparateasa la petrecerea ei de mai inainte, te-a dat la munci grele, dar pe toate le-ai biruit cu puterea lui Hristos, caruia necontenit ii slujeai, cantand-I: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
Neputand cu munci sa te piarda nelegiuitul imparat si temandu-se de norod, te-a scos cu viclesug din cetate, impreuna cu tine mergand, apoi te-a dat pe mana ostasilor care cu cinci sulite te-au strapuns si asa ai dobandit cununa muceniciei, incat dupa moarte nu numai cinstitele tale moaste, dar si tarana mormantului in care au fost ingropate s-a aratat facatoare de minuni si chiar un frate al imparatului, indracindu-se, a fost tamaduit cu tarana de la mormantul tau, de care minune s-a cutremurat pana si imparatul care cu urgie te-a pierdut si asa l-ai intors si pe el la credinta iar noi cu cutremur strigam tie:
Bucura-te, ca te-ai invrednicit de slavite minuni si cununi;
Bucura-te, ca in viata si dupa moarte te-ai aratat facator de minuni;
Bucura-te, ca cea mai luminoasa cununa, cununa muceniciei iti straluceste;
Bucura-te, ca prin mucenicia ta, ceata sfintilor sporeste;
Bucura-te, ca multi indraciti ai tamaduit;
Bucura-te, ca tarana mormantului tau a vindecat pe fratele imparatului ce s-a indracit;
Bucura-te, ca imparatul care te-a ucis la ajutorul tau a alergat;.
Bucura-te, ca in vedenie i te-ai aratat si l-ai mustrat;
Bucura-te, ca de ajutor nu l-ai lipsit;
Bucura-te, ca prin minunata tamaduire, pentru Hristos l-ai dobandit
Bucura-te, ca si azi tamaduiesti multe boii si neputinte;
Bucura-te si scapa-ne pe noi de ale sufletului si ale trupului suferinte;

Condacul al 13-lea:
O, Preasfinte Apostole al lui Hristos, cel ce indoielnic si zabavnic te-ai aratat spre adeverirea desavarsita a dumnezeiestii Taine a Invierii Domnului si a proslavirii Preacuratei Sale Maici, cela ce in viata ta si dupa moarte facator de minuni te-ai aratat si cu muceniceasca cununa te-ai incununat, apara turma lui Hristos de toata ratacirea si indoiala; pe noi, cei zabavnici cu inima, ne intareste pe piatra marturisirii Sale; cu rugaciunile tale da tamaduire ranilor sufletelor si trupurilor noastre si ne mijloceste mantuirea la sfarsitul vietii noastre. Amin.
(de trei ori)
Apoi se zice Icosul intai:Galileea neamurilor a obladuit a ta pruncie... Condacul intai: Cela ce dintre Apostoli ai fost ales a purta crucea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu