marți, 27 martie 2012

Viaţa şi pătimirea Cuviosului Evstratie, pustnicul şi mucenicul Pecerscăi (28 martie)




    Bunul ostaş Evstratie, precum s-a arătat cu numele, aşa s-a arătat şi cu fapta sub semnul Crucii, pentru că bine s-a asemănat lui Hristos, pentru Care a răbdat cu bărbăţie acelaşi fel de rele pătimiri de la aceiaşi prigonitori, de acelaşi neam şi la aceeaşi vîrstă, putînd cu adevărat a se lăuda ca şi Sfîntul Apostol Pavel: Eu rănile Domnului meu Iisus Hristos le port pe trupul meu, după mărturia fericitului episcop Simeon.
    Acest bun ostaş al lui Hristos, Evstratie, era de neam din Kiev. Apoi, dorind să se îmbrace în armele lui Dumnezeu, pe care le cuprinde chipul monahicesc, şi ştiind că nimeni, fiind ostaş, nu se leagă cu lucruri lumeşti ca să fie plăcut împăratului, şi-a împărţit averea la săraci, iar o parte a lăsat-o rudeniilor, ca după dînsul s-o împartă. Şi astfel s-a făcut monah în Mînăstirea Pecersca. Şi a început cu plăcere a se oşti cu puterea Crucii lui Hristos, Care a sărăcit pentru noi, biruind cu sabia cea duhovnicească, adică cu rugăciunea, cu postul şi înfrînarea cea mare, nu numai trupul său, ci şi pe vrăjmaşii cei fără de trupuri, smerindu-i şi robindu-i prin smerenia sa şi prin ascultare. Pentru că, urmînd lui Hristos, dătătorul de nevoinţă, Care S-a rugat mult, a postit patruzeci de zile, S-a smerit şi S-a făcut ascultător Tatălui ceresc, la fel şi el, cu aceleaşi fapte bune s-a înarmat, dar mai ales cu postul, ştiind că omul cel dintîi a fost biruit pentru neînfrînare. De aceea sfîntul sporea în înfrînare şi în postirea cea grea, pentru care a fost numit pustnic.
    Iar, după voia lui Dumnezeu, a venit odată răucredinciosul Boniac, cu mulţime de polovţi, şi a prădat pămîntul Rusiei; şi, intrînd păgîni şi în mînăstirea Pecersca, pe mulţi i-a tăiat cu săbiile. Atunci a fost luat în robie şi acest fericit împreună cu alţii, fiind vîndut pe pămîntul grecesc, în cetatea Corsun, unui iudeu, împreună cu mulţi alţi creştini, în număr de cincizeci, slujitori mînăstireşti fiind treizeci, iar din Kiev, douăzeci. Acel iudeu, potrivnic lui Dumnezeu, a început a sili pe robiţii săi să se lepede de Hristos, lăudîndu-se că va chinui cu foamea şi cu legături pe cei ce se vor împotrivi. Dar viteazul monah Evstratie, învăţîndu-i şi rugîndu-i pe toţi, îi întărea şi le zicea: "Fraţilor, cîţi v-aţi botezat şi aţi crezut în Hristos, să nu vă lepădaţi de făgăduinţa voastră ce aţi făcut-o la Botez; Hristos ne-a născut prin apă şi prin Duh, Hristos ne-a răscumpărat din blestemul Legii cu sîngele Său şi ne-a făcut moştenitori Împărăţiei Sale. Deci, de vom trăi, Domnului să trăim, sau de vom muri, Domnului să murim şi prin moartea cea vremelnică viaţa veşnică s-o dobîndim. Următori să fim Celui ce a zis: Mie a vieţui îmi este Hristos, iar a muri este dobîndă."
    Cei robiţi, fiind bine întăriţi de fericitul, toţi au voit ca mai bine să moară de lipsa mîncării şi a băuturii vremelnice, decît să se despartă de Hristos, Care este pîinea şi izvorul vieţii veşnice. Şi astfel, nu după multă vreme, topindu-se de nemîncare şi de sete, au murit toţi acei cincizeci, unii după trei zile, alţii după patru, alţii după şapte, iar cei mai tari după zece zile. Numai singur Evstratie a rămas viu, fiind paisprezece zile chinuit de foame, dar a rămas nevătămat, pentru că din tinereţile sale se deprinsese bine cu postul.
    Văzînd acel ticălos iudeu că monahul a fost pricina pierzării aurului său dat pentru cei robiţi, pe care aştepta să-i aducă la credinţa sa cea rea, a gîndit să se răzbune asupra lui. Deci, sosind ziua Învierii lui Hristos, a început a prăznui paştele său, chinuind pe Sfîntul Evstratie, precum şi ucigaşii de Dumnezeu, strămoşii lui, au făcut Domnului nostru Iisus Hristos, după cum se scrie în Evanghelie. Şi, precum pe Hristos mai înainte L-au răstignit, astfel şi acest fericit a fost pironit pe cruce de acel ticălos iudeu şi de tovarăşii lui. Dar, fiind viu, mulţumea sfîntul lui Dumnezeu, că fără hrană şi băutură a trăit cincisprezece zile.
    Iar iudeul acela şi ceilalţi prieteni ai lui ocărau pe cel răstignit şi ziceau: "Satură-te acum, nebunule, de legiuita pască, ca să fii viu şi să scapi de blestem; căci Moise, luînd de la Dumnezeu Legea, ne-a dat-o nouă şi a zis aceasta în cărţile sale: Blestemat este tot cel ce se spînzură pe lemn".
    Răspuns-a fericitul Evstratie: "De mare dar m-a învrednicit Domnul astăzi, căci a binevoit să pătimesc pentru numele Său pe Cruce, la fel ca El, şi aştept ca şi mie să-mi zică, precum altădată tîlharului: Astăzi vei fi cu Mine în Rai. Nu-mi trebuie pasca voastră, nici nu mă tem de blestem, căci Paştele nostru, Hristos, pentru noi S-a jertfit, şi a stricat blestemul cel de pe lemn şi a adus binecuvîntarea vieţii prin lemnul Crucii, pe care a fost spînzurat. Hristos este viaţa tuturor, precum şi Moise a proorocit, zicînd: Veţi vedea viaţa voastră spînzurată înaintea ochilor voştri. Iar pentru praznicul Paştilor, David grăieşte: Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim întru dînsa. Dar tu, cel ce m-ai răstignit, şi iudeii cei ce sînt cu tine, veţi plînge şi vă veţi tîngui, căci va veni asupra voastră răsplata sîngelui meu şi a celorlalţi creştini cumpăraţi şi ucişi de voi. Domnul urăşte sîmbetele voastre şi va schimba praznicile voastre în tînguire; pentru că acum a sosit uciderea începătorului fărădelegilor voastre".
    Acestea auzindu-le iudeul, s-a aprins de mînie şi, luînd o suliţă, a împuns pe cel pironit; şi astfel bunul ostaş al lui Hristos, Evstratie, a primit fericitul sfîrşit, cel potrivit unor astfel de ostaşi. Şi a fost văzută o căruţă cu cai de foc, în care sufletul acelui luptător de biruinţă s-a dus dănţuind la cer şi glas s-a auzit, zicînd acestea: "Iată bunul locuitor al cetăţii cereşti". Iar trupul lui cel sfînt, acel împietrit la inimă iudeu, pogorîndu-l de pe cruce, l-a aruncat în mare, unde s-au făcut mulţime de minuni. Deci credincioşii au căutat acolo cu dinadinsul moaştele acelea făcătoare de minuni şi nu le-au găsit. Dar, cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au găsit într-o peşteră, unde şi pînă acum stau nestricate. Iar proorocia sfîntului pătimitor, pentru izbîndirea sîngelui său, s-a împlinit îndată, chiar atunci cînd a pătimit. Căci în aceeaşi zi a venit poruncă de la împăratul grec să izgonească din stăpînirea lui pe toţi iudeii, luînd şi averile lor, iar pe mai marii lor să-i ucidă, pentru muncirea creştinilor.
    Deci mai întîi pe eparhul, începătorul a toată răutatea cea iudaicească l-a ucis, după cuvîntul Sfîntului Evstratie. Pentru că s-a întîmplat un lucru ca acesta: Un iudeu, fiind bogat şi slăvit, s-a botezat şi pentru aceasta l-a cinstit împăratul şi după puţine zile l-a făcut eparh; iar el, cîştigînd acea dregătorie, în taină s-a lepădat de Hristos şi de a Lui credinţă şi a dat îndrăznire iudeilor în toată stăpînirea împărăţiei greceşti, să cumpere creştini şi să-i robească.
    Deci a fost vădit atunci acel necurat eparh pentru meşteşugul său cel rău şi a poruncit împăratul să-l ucidă, iar pe iudei pe toţi să-i izgonească din stăpînirea sa. Şi în acea vreme, cînd se pierdeau în cetatea grecească Corsun locuitorii iudei, şi pe acest ticălos iudeu, de care Cuviosul Evstratie a fost ucis, îl spînzurară pe lemn. Şi astfel s-a întors durerea cuviosului la capul evreului şi a luat partea sugrumării lui Iuda. Iar ceilalţi iudei, văzînd acele înfricoşate munci ale cuviosului,după sfîrşirea lui cu adevărat au crezut şi s-au botezat. cu care cel ce i-a robit lui Hristos după moartea sa, bunul ostaş şi purtătorul de biruinţă, Sfîntul Evstratie, s-a învrednicit să cînte cu cei fără de moarte ostaşi cereşti cîntarea de biruinţă singur Biruitorului morţii, Hristos, cu Care asemenea s-a ostăşit şi a împărăţit, lăudîndu-L şi mulţumindu-I, împreună şi Celui fără de început al lui Părinte şi Duhului Celui făcător de viaţă, întru nesfîrşiţii veci. Amin.

Niciun comentariu: