Duminica a 25-a dupa Rusalii - Pilda samarineanului milostiv 11 noiembrie

"In vremea aceea a venit la Iisus un invatator de lege, ispitindu-L si zicand: Invatatorule, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci? Dar Iisus a zis catre el: Ce este scris in Lege? Cum citesti? Iar el, raspunzand, a zis: "Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta si din tot sufletul tau si din toata puterea ta si din tot cugetul tau, iar pe aproapele tau, ca pe tine insuti". Atunci Iisus i-a zis: Drept ai raspuns; fa aceasta si vei fi viu. Dar el, voind sa se indreptateasca pe sine, a zis catre Iisus: si cine este aproapele meu? Iar Iisus, raspunzand, a zis: Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, si a cazut intre talhari, care, dupa ce l-au dezbracat si l-au ranit, au plecat lasandu-l aproape mort. Din intamplare, un preot cobora pe calea aceea si, vazandu-l, a trecut pe alaturi. De asemenea si un levit, ajungand in acel loc, venind si vazand, a trecut pe alaturi. Iar un samarinean, mergand pe cale, a venit la el si, vazandu-l, i s-a facut mila si, apropiindu-se, i-a legat ranile, turnand pe ele untdelemn si vin, si, punandu-l pe asinul sau, l-a dus la o casa de oaspeti si a purtat grija de el. Iar a doua zi, scotand doi dinari, i-a dat gazdei si i-a zis: Ai grija de el si, ce vei mai cheltui, eu, cand ma voi intoarce, iti voi da. Deci, care dintre acestia trei ti se pare ca a fost aproapele celui cazut intre talhari? Iar el a zis: Cel care a facut mila cu el. Iar Iisus i-a zis: Mergi si fa si tu asemenea." (Luca 10, 25-37)

Evanghelia Duminicii a XXV-a dupa Rusalii, care ne prezinta Pilda samarineanului milostiv, este o Evanghelie a milostivirii si a vindecarii. Ea este pentru toti oamenii un indemn la fapte bune, la lucrare izvorata din iubire milostiva si savarsita cu bucurie pentru mantuirea altora, dobandind astfel si propria mantuire, deoarece harul iubirii milostive a lui Hristos uneste spiritual pe cel ce ajuta cu cel ce este ajutat. Untdelemnul si vinul folosite pentru vindecarea celui ranit de talhari au si o semnificatie liturgica: vindecare de pacate si binecuvantare a vietii.

Potrivit invataturii Sfintei Scripturi si dogmelor Bisericii, noi credem ca, din nesfarsita Sa iubire milostiva, Dumnezeu-Tatal a trimis pe Fiul Sau in lume, pentru ca lumea sa aiba viata. "Caci Dumnezeu asa a iubit lumea, incat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut L-a dat, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica" (Ioan 17, 3).

Lucrarea sfanta si sfintitoare in care este celebrata in modul cel mai intens iubirea milostiva a lui Dumnezeu pentru oameni sau Filantropia divina se realizeaza in Sfanta Liturghie euharistica. Asadar, centrul Sfintei Liturghii a Bisericii este Filantropia divina, iariubirea divina celebrata devine iubire divina comunicata, impartasita celor care o celebreaza.

Sfanta Liturghie euharistica este in primul rand lucrare de recunostinta adusa lui Dumnezeu pentru iubirea Sa fata de oameni. Cu alte cuvinte, in Liturghie sunt celebrate frumusetea si binefacerea Filantropiei Preasfintei Treimi, descoperita lumii prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu.

Memorialul Persoanei si iubirii lui Hristos Cel rastignit si inviat, "Aceasta sa o faceti spre pomenirea Mea" (Luca 22, 19), devine celebrare a prezentei Sale in mijlocul poporului credincios: "Iata, Eu sunt cu voi in toate zilele pana la sfarsitul veacurilor"(Matei 28, 20). De aceea, salutul liturgic sacerdotal, dupa aducerea darurilor euharistice in Sfantul Altar, "Hristos in mijlocul nostru! - Este si va fi", confirma implinirea acestei promisiuni din Evanghelie.

Insa prezenta spirituala nevazuta a lui Hristos in mijlocul comunitatii euharistice devine, prin invocarea Sfantului Duh asupra darurilor aduse de Biserica lui Dumnezeu (paine si vin), prezenta sacramentala sensibila, adica Trupul si Sangele Sau euharistic, pentru ca Viata lui Hristos sa devina viata Bisericii si Filantropia Lui sa devina filantropia Bisericii: "Porunca noua va dau voua, sa va iubiti unul pe altul precum Eu v-am iubit pe voi" (Ioan 15, 12). Dar pentru a putea iubi pe aproapele nostru asa cum il iubeste Hristos, trebuie sa avem pe Hristos prezent in noi, prin rugaciune, Euharistie si fapte bune.

Prezenta iubitoare a lui Hristos, prin Sfantul Duh, in crestinii care se impartasesc euharistic cu El, face legatura intre Filantropia divina a Preasfintei Treimi si filantropia eclesiala si sociala a crestinilor.

Iar memorialul sau pomenirea liturgica a vietii lui Iisus Hristos, desi are in centru iubirea aratata in taina Crucii si Invierii Lui, nu se limiteaza, totusi, la evenimentele Mortii si Invierii Lui, ci se extinde la toate cuvintele si faptele Lui, deoarece Euharistia este in esenta memorialul Persoanei Lui: "Aceasta sa o faceti spre pomenirea Mea" (Luca 22, 19). Prin urmare, citirea liturgica a Evangheliei are si ea o dimensiune sacramentala:Dumnezeu Cuvantul este prezent in cuvintele Sfintei Scripturi, mai ales in cuvintele Evangheliei, fiindca El, personal, este prezent in toate cuvintele si faptele Sale mantuitoare si vindecatoare savarsite in viata Sa terestra printre oameni.

Astfel, o intelegere atenta si profunda a cuvintelor si faptelor lui Iisus Hristos pomenite in Liturghie ne arata ca dimensiunea liturgica a intalnirii omului cu Dumnezeu Cel milostiv trebuie sa devina izvor al iubirii milostive a omului fata de semenii sai.

Prin urmare, cuvintele Evangheliei lui Hristos sunt seminte pentru a rodi fapte bune.Credinta si iubirea fata de Dumnezeu se manifesta si in compasiune-solidaritate fata de semeni, iar compasiunea-solidaritate devine comuniune de viata cu Dumnezeu si cu oamenii. Celor pe care-i vindeca Iisus Hristos le cere credinta (cf.Matei 9, 28) sau face aceasta in baza credintei celor apropiati lor (exemple: vindecarea fiicei femeii cananeence (cf. Matei 15, 28), vindecarea servitorului centurionului (sutasului) roman (cf. Matei 8, 13), vindecarea omului paralizat purtat de alti oameni (cf.Luca 5, 20) s.a).

Iar cultul liturgic adus lui Dumnezeu nu poate fi despartit de reconcilierea cu aproapele:"Lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau"(Matei 5, 24). Deci, celebrarea Filantropiei divine cere practicarea filantropiei sociale, pentru ca binecuvantarea de a intra in Imparatia Cerurilor se daruieste celor ce au hranit si imbracat saracii, au cercetat pe cei bolnavi si pe cei din inchisoare (cf. Matei 25, 34-46).

Minunea inmultirii celor cinci paini si a celor doi pesti, pe cand aceasta hrana binecuvantata de Hristos era daruita de ucenicii Lui celor flamanzi, este o icoana sau o paradigma a legaturii dintre viata spirituala si filantropia sociala. Hrana spirituala pentru suflet este primordiala, dar ea trebuie completata cu hrana pentru trup:"Dati-le voi sa manance!" (Luca 9, 13). Insa Iisus Hristos a dat aceasta porunca ucenicilor Sai dupa ce El Insusi a hranit spiritual multimile de oameni cu hrana Evangheliei Vietii si a vindecat bolnavii adusi la El (cf. Ioan 6, 1-13).

De aceea, activitatea liturgica a Bisericii, ca Trup tainic al lui Hristos, trebuie sa inspire sau sa rodeasca fapte bune in misiunea ei sociala, iar misiunea sociala a Bisericii sa primeasca putere din viata ei spirituala. Domnul nostru Iisus Hristos nu opune niciodata viata liturgica vietii sociale. El apreciaza banutul vaduvei oferit templului din Ierusalim (cf. Luca 21, 2-4) si mirul de mare pret al femeii pacatoase oferit lui Iisus impreuna cu lacrimile pocaintei ei (cf. Luca 7, 36-50), tocmai pentru ca El nu desparte iubirea de Dumnezeu de iubirea de oameni si nici iubirea de oameni de iubirea de Dumnezeu. In plus, instituirea Sfintei Euharistii este urmata de pilda slujirii aproapelui, a iubirii smerite, simbolizata de spalarea picioarelor ucenicilor (cf. Ioan 13, 4-15).

Astfel, Hristos-Domnul ne arata ca prin Sfanta Euharistie ne impartasim de iubirea Lui smerita si jertfelnica, care realizeaza comuniunea intre oameni, confirma si afirma valoarea si demnitatea unica a fiecarei persoane umane, indiferent de rangul ei in comunitatea eclesiala sau in societatea umana, deoarece fiecare om este creat dupa chipul lui Dumnezeu si iubit de El.

Intelegand ca iubirea lui Hristos fata de oameni si a oamenilor fata de Hristos este insasi viata Bisericii, Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti ai Bisericii au remarcat ca Liturghia euharistica si filantropia sociala a Bisericii sunt interioare una alteia.Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie este celebrarea Filantropiei divine, iar filantropia sociala a faptelor bune este o rodire sau o iradiere a Sfintei Liturghii in viata sociala, dupa cum ne indeamna Hristos-Domnul zicand: "Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca vazand ei faptele voastre cele bune sa preamareasca pe Tatal vostru Cel din ceruri" (Matei 5, 16).

Astfel, Sfintii Apostoli si Sfintii Parinti ai Bisericii au unit Euharistia cu filantropia sociala a agapei fratesti, a organizarii de colecte pentru a ajuta pe cei saraci, pe vaduve, pe orfani si pe batrani, dupa cum vedem mai ales in scrierile Sfantului Apostol Pavel (I Corinteni 11, 20-21; 16, 1-3; I Tesaloniceni 4, 9-12) si in cele ale Sfantului Evanghelist Luca (Fapte 2, 44-45; 4, 34-35; 6, 2-3; 14, 17; 20, 35). Prin colecte sunt ajutate adesea Biserica din Ierusalim si alte Biserici locale1.

Sfintii Parinti ai Bisericii au continuat practica apostolica a filantropiei sau a slujirii sociale inspirate din Evanghelie si Liturghie, iar apoi au extins opera filantropica sau caritabila a Bisericii si au organizat-o in structuri sau institutii permanente. Exemple graitoare in acest sens sunt in secolul al IV-lea: Sfantul Vasile cel Mare († 379), care a infiintat institutii de caritate pentru saraci, bolnavi, orfani s.a., si Sfantul Ioan Gura de Aur († 407), care a devenit avocatul saracilor si a predicat pe Hristos Cel ce este tainic prezent nu numai in Taina Sfantului Altar, adica in Euharistie, ci si in "Taina Fratelui", adica in semenul nostru care are nevoie de ajutorul nostru2.

In gandirea Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Parinti, "Taina Fratelui" sau slujirea filantropica a aproapelui se intemeiaza in taina Filantropiei divine, descoperita in Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a facut Om din iubire pentru oameni si pentru mantuirea lor.

Pentru Sfintii Apostoli si pentru Sfintii Parinti ai Bisericii, contemplarea tainei Intruparii sau inomenirii Fiului lui Dumnezeu este izvorul intregii teologii, al intregii vieti spirituale si al misiunii Bisericii in lume. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel spune: "Cu adevarat mare este taina dreptei credinte: Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, a fost vazut de ingeri, S-a propovaduit intre neamuri, a fost crezut in lume, S-a inaltat intru slava" (I Tim. 3, 16).

Acelasi Apostol ne spune ca a vesti Evanghelia sau Cuvantul lui Dumnezeu inseamna a vesti "taina cea din veac ascunsa neamurilor, iar acum descoperita Sfintilor Sai, carora a voit Dumnezeu sa le arate bogatia slavei acestei taine intre neamuri, adica Hristos Cel dintru voi, nadejdea slavei" (Col. 1, 26-27).

Sfantul Ioan Evanghelistul contempla maretia tainei Cuvantului intrupat si precizeaza ca prin Intruparea Unicului Fiu al lui Dumnezeu, Iisus Hristos, s-a dat tuturor oamenilor puterea de a deveni fii ai lui Dumnezeu dupa har: "si celor cati L-au primit, care cred in numele Lui, le-a dat putere ca sa se faca fii ai lui Dumnezeu, care nu din sange, nici din pofta trupeasca, nici din pofta barbateasca, ci de la Dumnezeu s-au nascut" (Ioan 1, 12-13). Astfel, toti oamenii care primesc pe Hristos ca Mantuitor devin frati si surori in Hristos, nu datorita unei inrudiri biologice, naturale, ci prin infierea dumnezeiasca dupa har. "Fiul lui Dumnezeu - spune Sfantul Irineu de Lyon - S-a facut Om pentru ca omul sa devina fiu al lui Dumnezeu"3.

Taina Intruparii lui Hristos ne arata ca, de cand Fiul lui Dumnezeu S-a facut Om, in comuniunea Sfintei Treimi exista inima umana a lui Hristos plina de iubire dumnezeiasca infinita si eterna pentru intreaga umanitate, iar iubirea vesnica a Tatalui fata de Fiul Sau este si iubire vesnica pentru Om!Ca atare, intrucat Dumnezeu este iubire, fiecare fiinta umana iubita de Dumnezeu este un loc sacru al prezentei lui Hristos. "Taina Fratelui" este deci si taina iubirii lui Hristos prezent in fiecare om. "Dumnezeu - spune Sfantul Maxim Marturisitorul († 662) - S-a smerit datorita milostivirii Sale fata de noi..., patimind tainic prin iubire pana la sfarsitul veacurilor, dupa masura suferintei fiecaruia"4.

Prin urmare, "Taina Altarului" sau a Sfintei Euharistii nu trebuie niciodata despartita de "Taina Fratelui" sau a operei filantropice a Bisericii in lume.

Inainte de a institui Sfanta Euharistie sau ospatul mistic al Imparatiei lui Dumnezeu, Mantuitorul Iisus Hristos a vestit Imparatia prin cuvinte si prin fapte datatoare de viata: a vindecat o multime de bolnavi, a saturat o multime de flamanzi, a curatit multi leprosi, a eliberat de demoni mai multi oameni posedati, a inviat cativa morti, intre care si pe prietenul Sau, Lazar din Betania. In plus, Sfantul Ioan Evanghelistul ne arata ca Hristos-Domnul, dupa ce a instituit Taina Sfintei Euharistii, a indemnat, prin spalarea picioarelor apostolilor Sai, la slujirea smerita a aproapelui ca fiind mediu de lucrare a harului dobandit de om prin impartasirea din Sfanta Euharistie.

Cu alte cuvinte, iubirea milostiva fata de aproapele, ca reconciliere cu el si ajutorare a lui, precede si urmeaza savarsirea sau celebrarea Tainei Sfintei Euharistii.

Din acest motiv, iubirea milostiva aratata aproapelui aflat in nevoi este conditie a intrarii omului in Imparatia lui Dumnezeu (cf. Matei 25, 31-46). Chiar si cei care s-au retras in pustie pentru a cultiva, prin rugaciune neintrerupta, relatia lor directa cu Dumnezeu, au constatat ca intrarea in Imparatia lui Dumnezeu sau mantuirea omului depinde de atitudinea lui fata de aproapele sau.

In acest sens, Sfantul Antonie cel Mare din pustia Egiptului zice: "Viata si moartea depind de aproapele. Intr-adevar, daca am castigat pe fratele, am castigat pe Dumnezeu. Dar daca am suparat pe fratele nostru, pacatuim fata de Hristos"5.

Sfintii Parinti ai Bisericii nedespartite, care erau, in cea mai mare parte, liturghisitori si pastori de comunitati bisericesti, au exprimat cu tarie si talent faptul ca slujirea aproapelui aflat in nevoi nu are doar o dimensiune etica sau morala, ci si una mistica de sfintire a vietii prin iubire milostiva.

Impartasirea cu Trupul si Sangele lui Hristos, Cel rastignit si inviat, trebuie sa ne faca sensibili la suferintele semenilor nostri pentru care Mantuitorul a murit si a inviat ca ei sa cunoasca iubirea lui Dumnezeu fata de oameni si sa se mantuiasca.

"Vrei sa cinstesti Trupul Stapanului? - spune Sfantul Ioan Gura de Aur -, nu-L dispretui, cand este gol. Nu-L cinsti doar in biserica, prin haine de matase (care acopera Sfantul Potir, n.n.), in timp ce afara Il lasi gol, tremurand de frig. Cel ce a spus: "Acesta este trupul Meu" si a implinit lucrul acesta prin cuvant, tot Acela a spus: "M-ati vazut flamand si Mi-ati dat sa mananc... Intrucat n-ati facut unuia dintre acestia mai mici, nici Mie nu Mi-ati facut!" Cinsteste-L deci, impartind averea ta cu cei saraci: caci lui Dumnezeu nu-I trebuie potire de aur, ci suflete de aur."6

Sfantul Grigore Teologul are aceeasi viziune privind ajutorarea aproapelui aflat in dificultate: "Voi, cei ce sunteti slujitorii lui Hristos, hraniti pe Hristos, imbracati-L, primiti-L, cinstiti-L"7.

Sfantul Grigore de Nyssa spune ca saracii sunt "portarii Imparatiei cerurilor" si avertizeaza: "Nu-i dispretuiti pe saraci. Intrebati-va cine sunt ei si veti descoperi maretia lor: ei au chipul Domnului (...). Saracii sunt iconomii nadejdii noastre, portarii Imparatiei, care deschid usa dreptilor si o inchid celor rai si egoisti (zgarciti). Acuzatori aspri, avocati puternici (...)"8.

Din Sfanta Evanghelie de astazi invatam ca Mantuitorul vine tainic la noi, nu numai prin Sfintele Taine ale Sfantului Altar, ci si prin "Taina Fratelui" sau aproapelui nostru care poate fi saracul sau bolnavul aflat in suferinta. Astfel, oriunde semenii nostri au nevoie de iubirea noastra si de ajutorul nostru, noi ne intalnim tainic cu Hristos. Bolnavul sau saracul in care Hristos se ascunde este pentru noi nu numai o provocare, ci si o sansa, si anume sansa de a darui altora bunatatea sau iubirea noastra. Astfel, noi devenimmainile iubirii milostive a lui Hristos - Mantuitorul. De altfel, mantuirea inseamna si vindecare sau salvare de ceva rau, iar cuvantul mantuitor inseamna salvator, adica cel ce daruieste sanatatea sau mantuirea, ambele numite in limba latina salus, salutis.

Astazi exista multi oameni bolnavi si multa suferinta in lume. Ca atare, ne trebuie multa sensibilitate si responsabilitate pentru a intelege suferinta, pentru a o alina si pentru a-i da acesteia un sens folositor mantuirii omului.

Sa ne rugam Preamilostivului Dumnezeu sa ne ajute sa devenim mainile iubirii Sale milostive fata de cei ce sufera, cu speranta vindecarii lor, si totodata sa intelegem ca lucrarea de ajutorare a bolnavilor este o lucrare mantuitoare, de pregatire a noastra pentru Imparatia lui Dumnezeu, intrucat numai binele pe care l-am facut pentru altii il vom lua cu noi ca lumina in suflet pentru Imparatia lui Dumnezeu, spre slava Preasfintei Treimi si a noastra mantuire. Amin.

Note: 

1 Cf. Pr. Mihai Vizitiu, Filantropia Divina si Filantropia Bisericii dupa Noul Testament, Ed. Trinitas, Iasi, 2002, p. 97-130.
2 Cf. Demetrios Constantelos, Byzantine Philantropy and social welfare, Rutgers University Press, New Jersey, 1968.
3 Adversus haereses III, 10, 2, Sources chrétiennes, n. 211, p. 118.
4 Mistagogia, J.P. Migne, Patrologiae graeca, 91, 713.
5 Sentinte, P.G., 65, 77.
6 Omilia 50 la Evanghelia dupa Matei, 3 P.G., 58, 508; cf. Olivier Clément, Sources, Les mystiques chrétiens des origines, Stock, Paris, 1982, pp. 108-109.
7 Despre iubirea fata de saraci, 40; P.G. 35, 285.
8 Despre iubirea fata de saraci si despre facerea de bine; P.G., 46, 57; cf. O. Clément, Sources, p. 265.