luni, 23 noiembrie 2015

Canon de rugăciune către Sfântul Ierarh Grigorie, Episcopul Acragandelor;23 Noiembrie


Troparul Sfântului Ierarh Grigorie, Episcopul Acragandelor, glasul al 4-lea:

Dumnezeul părinţilor noştri Care faci pururea cu noi după blândeţile Tale, nu îndepărta mila Ta de la noi; ci, pentru rugăciunile lor, în pace îndreptează viaţa noastră.

Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Celui Ce a sfărâmat..

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Razele Duhului pururea fiind luminat, Sfinţite Grigorie, te-ai făcut stea vărsătoare de lumină; luminează-mă pe mine cu totul prin rugăciunile tale, ca să te laud pe tine.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce cunoaşte toate mai dinainte, umplându-ţi gândul de har, cu lumini date de Dum nezeu, din scutece te-a sfinţit pe tine, fiind casă strălucită cu virtuţi Dumnezeieşti şi cu minuni, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Dormitarea lenevirii lepădând de la genele tale, te-ai arătat sfeşnic de priveghere, purtătorule de Dumnezeu; arătând cu lucrurile că este adevărată numirea ta, Sfinte Grigorie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu adevărat te mărturisim pe tine, Doamnă, Născătoare de Dumnezeu, că ai născut pe Domnul Negrăit în două firi şi în două voinţe Cunoscut, Preacurată Fecioară.

Cântarea a 3-a. Irmos: Întăritu-s-a inima mea...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Primind Ziditorul osteneala ta cea pentru Dânsul, părinte, te-a adus în pustie la un bătrân, care te-a învăţat tâlcuirea a toată Scriptura, Sfinte Grigorie.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Petrecând toată săptămâna nemâncat, părinte, te-ai hrănit cu mâncare cerească şi te-ai adăpat cu ploile lacrimilor tale, Dumnezeieşte îndulcindu-te.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

De la Dumnezeu ţi s-a dat belşugul inimii, ierarhe, că ai izvorât din destul apele preacurate ale învăţăturilor, cu care ai adăpat inimile credincioşilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Graiul propovăduitorilor celor grăitori de Dumnezeu s-a împlinit; că iată Fecioara a născut Prunc Tânăr, mai vechi decât Adam şi împreună Şezător pe Scaun cu Tatăl.

Irmosul:

Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu, lărgitu-s-a gura mea asupra vrăjmaşilor mei; veselitu-m-am de mântuirea ta.

Cântarea a 4-a. Irmos: Auzit-am, Doamne, auzul Tău...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un pământ bun ai odrăslit spic, părinte, cu rod însutit şi cu secera învăţăturilor tale ai tăiat părerile ereticilor celor răucredincioşi, arătându-te apărător al sinodului, Cuvioase Grigorie.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Alegerea cea cerească te-a arătat pe tine, arhiereule, slugă lui Dumnezeu, ca să îndreptezi bine turma pe care a câştigat-o Hristos, cu sângele Său, Cel Ce a ştiut mai înainte strălucirea sufletului tău, părinte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Locaş lui Dumnezeu te-ai făcut curăţit de întinăciunea patimilor şi stând în Biserică, sfinţite, arătat ai primit venirea Duhului, sub chip de porumbiţă curată, mărindu-te pe tine Hristos.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Neamul omenesc s-a mântuit cu naşterea ta cea mai presus de gând, Preasfântă Stăpână şi cei din întunericul stricăciunii au văzut Lumina Care a Strălucit din pântecele tău, Fecioară, Care eşti Pricina zidirii noastre.

Cântarea a 5-a. Irmos: Negura sufletului...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu cuvântul tău ai curăţit de boala cea urâtă odinioară pe leprosul cel ce s-a apropiat de tine cu credinţă. Că de la Dumnezeu ai primit har de minuni, înţelepte, ca Proorocul Elisei, Gânditorule de Dumnezeu Grigorie.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Deschis-ai cu rugăciunea ta gura şi urechile gângavului, fericite, fiind îmbogăţit de lucrarea tămăduirilor, Sfinte Grigorie. Şi ai grăit cele tainice ale teologiei, care usucă mările celor fără de Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Curăţindu-te, părinte, de patimile cele pământeşti, ca Sfântul Petru Apostolul, cu umbra ta săvârşeai tămăduiri, vindecând pe cei cuprinşi de viforul bolilor celor cumplite.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cel Ce n-a părăsit Sânurile Tatălui, când S-a Întrupat, Se vede în braţele tale, Curată, ţinându-L ca pe un Prunc. Pe Acesta îmblânzeşte-L celor ce cu credinţă te cinstesc, Fecioară, Mireasă a lui Dumnezeu.

Cântarea a 6-a. Irmos: Precum ai izbăvit pe...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Se întăreşte cu rugăciunile tale, cuvioase, fecioara care era cu trupul slăbănoagă de mulţi ani, venind către tine cu credinţă şi măreşte pe Pricinuitorul tuturor, Hristos.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând urmelor Stăpânului cu viaţă nespurcată, mărite, fără dreptate fiind necăjiţi şi năpăstuit, ai rămas nebiruit, Sfinte Grigorie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cei ce vieţuiau cu răutate, răpindu-te pe tine, mielul cel fără de răutate, ca nişte fiare sălbatice te-au osândit în temniţă, pe tine, pe care te-a păzit harul cel Dumnezeiesc, părinte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Nu poate gândul să înţeleagă Taina cea mare a naşterii tale, că ai purtat în pântece pe Dumnezeu, Care S-a făcut Om mai presus de gând, pururea Fecioară.

Irmosul:

Precum ai izbăvit pe proorocul din adâncul cel mai dedesubt, Hristoase Dumnezeule şi pe mine mă izbăveşte de păcatele mele, ca un iubitor de oameni şi Te rog îndreptează viaţa mea.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi...

Ca un soare mare cu răsăriturile minunilor, luminând Biserica lui Dumnezeu, mântuit-ai cu rugăciunile tale pe mulţi oameni. Alungat-ai din turma ta pe cei cu rea credinţă. Pentru aceasta te cinstim pe tine, părinte, cugetătorule de Dumnezeu, Înţelepte Ierarhe Grigorie.

Cântarea a 7-a. Irmos: Cel Ce ai mântuit prin înger...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ziditorul a arătat minunea când ai fost judecat, fericite, că femeia cea păcătoasă, care a fost cuprinsă de întărâtările demonilor, tuturor te-a arătat pe tine curat, Sfinte Grigorie.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeieştii ucenici ai Mântuitorului, cei dătători de lumină, venind la tine, cuvioase, te dezleagară pe tine care erai legat pe lemn, sărutându-te cu bucurie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Luând aminte Stăpânul la răbdarea ta, părinte, te-a luminat pe tine sfinţit, cu lucrări de minuni mai mari, ca să alungi negura bolilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca o Maică ai născut pe Ziditorul tuturor şi ca un Scaun Heruvimic ai purtat în mâini pe Cel Ce ţine toată lumea, Ceea ce eşti Neispitită de nuntă.

Cântarea a 8-a. Irmos: Cel Ce acoperă cu ape...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu rugăciunea ta, fericite, se izbăveşte de groaznica chinuire demonică tânăra care, prin înşelăciunea bărbaţilor celor fărădelege, te-a năpăstuit pe tine cel ce erai drept şi în mijlocul soborului te-a mărit puitorul de nevoinţă, Hristos, în veci.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce au îndrăznit asupra ta cu înşelăciune, părinte, s-au umplut de negură întunecoasă, iar viaţa ta cea luminată, Sfinte Grigorie, a strălucit înaintea părinţilor; înaintea cărora ai făcut minune purtând jăratec în mână.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Ca o stea prealuminoasă cu adevărat arătându-te, întru înălţimea Bisericii, părinte, ne luminezi pe noi totdeauna cu virtuţile şi cu razele minunilor, pe cei ce lăudăm pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Sfinte Ierarhe Grigorie, gânditorule de cele Dumnezeieşti.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Naşterea ta cea Preaslăvită înspăimântă cugetele noastre, Ceea ce eşti Binecuvântată; că Dumnezeu a luat din tine Trup, rămânând Cel Ce a fost neschimbat din fire, Născătoare de Dumnezeu, pe Care Îl preaînălţăm întru toţi vecii.

Irmosul:

Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Cel Ce acoperi cu ape cele mai de deasupra ale Tale, Cel Ce pui mării hotar nisipul şi toate le ţii, pe Tine Te laudă soarele, pe Tine Te măreşte luna, Ţie Îţi aduce toată făptura laudă, ca Făcătorului tuturor în veci.

Cântarea a 9-a. Irmos: Binecuvântat este Domnul...

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Iată praznic luminat. Iată pomenire sfinţită. Iată harul care izvorăşte vindecări din destul tuturor credincioşilor care s-au adunat; dar să ne apropiem către el, că racla Sfântului Grigorie ne izvorăşte nouă lumină pururea curgătoare şi nemurire.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca un râu te-ai umplut de apele lui Hristos. Ca un măslin izvorăşti untdelemn de viaţă. Ca un finic te-ai înălţat, Sfinte Grigorie. Ca o viţă ne aduci nouă strugurii virtuţilor tale, din care ne adăpăm cu vinul nestricăciunii.

Stih: Sfinte Părinte Grigorie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Să se veselească astăzi întru pomenirea ta, dimpreună cu noi, soborul preoţilor şi mulţimea cuvioşilor şi cetele tuturor îngerilor; cu care împreună stând înaintea Făcătorului, luminat, adu-ţi aminte, părinte, de cei ce cu dragoste te laudă cu cântări.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Vas sfinţit al lui Hristos te-ai făcut, părinte, stâlp Bisericii şi liman credincioşilor şi sabie care taie înşelăciunile. Izvor de tămăduiri şi adâncime înţelesurilor celor Dumnezeieşti şi lumină nestinsă şi păstor păstorilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai născut Lumina Cea fără de ani, Care a Strălucit din Tatăl, luminează gândul şi sufletul meu, Stăpână, alungând departe de la mine întunericul patimilor, Fecioară, ca să te fericesc pe tine, care pururea eşti Fericită, Nădejdea credin­cioşilor.

Irmosul:

Bine este cuvântat Domnul Dumnezeul lui Israel, Cel Ce a ridicat nouă fruntea spre mântuire, în casa lui David sluga Sa, întru care ne-a cercetat pe noi Răsăritul Cel dintru înălţime şi ne-a îndreptat pe calea păcii.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...

Din scutece fîind închinat Domnului, ca odinioară întru tot strălucitul Samuel, asemenea ai urmat Mântuitorului Celui Ce te-a chemat pe tine; şi curăţindu-ţi sufletul cu adăogirea de bunuri, cu vrednicie ai luat harul preoţiei. Pentru aceasta, păstorindu-ţi turma la păşunea cunoştinţei de Dumnezeu, ai făcut să strălucească în trup lucrările tămăduirilor, Sfinte Grigorie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Praznicului Intrării în Biserică a Maicii Domnului, glasul al 8-lea. Podobie: Porunca cea cu Taină...

Să se bucure Proorocul David scriitorul de cântări şi să dănţuiască Sfinţii Ioachim împreună cu Ana, că Rod Sfânt dintr-înşii a ieşit, Maria cea Purtătoare de Lumină, Dumnezeiască Făclie şi se bucură intrând în Templu; pe care şi văzând-o fiul lui Varahia, a binecuvântat-o şi bucurându-se, a strigat: Bucură-te, Minune a toată lumea.

Niciun comentariu: