Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh,
nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5)
Întrucît cu mila lui Dumnezeu sîntem în ajunul prea luminatului praznic al Naşterii Domnului, ne-am gîndit să vorbim astăzi despre naşterea noastră cea duhovnicească. Fără de aceasta nici un creştin nu poate să se mîntuiască, după cuvîntul Mîntuitorului care zice: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în Împărăţia lui Dumnezeu (Ioan 3, 5). Fiindcă, ce este născut din trup, trup este, şi ce este născut din Duh, Duh este (Ioan 3, 6).
Dar, fraţii mei, cînd şi cum primim noi această duhovnicească naştere prin apă şi prin Duh? Negreşit, această naştere o primim toţi la Sfîntul Botez. Dar ce dobîndim noi creştinii ortodocşi prin această naştere de la Sfîntul Botez? Intîi, prin Sfîntul Botez sîntem iertaţi de păcatul strămoşesc şi ne facem fii ai Bisericii lui Hristos (Efeseni 5, 26). Prin Sfîntul Botez sîntem îmbrăcaţi împreună cu El la o viaţă nouă (Romani 6, 4). Prin Sfîntul Botez primim înaintea Sfîntului Duh înnoire (Tit 3, 5). Prin Sfîntul Botez primim libertatea de a trăi în comuniune cu Dumnezeu, odată ce am fost izbăviţi de păcat şi ne-am făcut robi ai lui Dumnezeu (Romani 6, 22).
Prin Sfîntul Botez ne-am lepădat de satana şi de toate lucrările lui, după rînduiala Sfîntului Botez; ne-am lepădat de omul vechi (Coloseni 3, 9), am făcut mărturisirea dreptei credinţe; ne-am făcut fii după dar ai lui Dumnezeu (Galateni 4, 5); ne-am îmbrăcat cu Hristos (Galateni 3, 27). Ştim cu toţii că există un singur Botez (Efeseni 4, 5). Cel ce botează a doua oară pe cel botezat în numele Preasfintei Treimi, acela a doua oară răstigneşte pe Hristos, după Sfîntul Ioan Damaschin. Au fost cazuri în Biserică, cînd, în vederea iconomiei, s-a primit botezul schismaticilor şi chiar al ereticilor (Canonul 2 al Soborului 6 Ecumenic).
Din cele spuse pînă aici am arătat despre naşterea duhovnicească a creştinului prin Sfîntul Botez şi că în Biserica lui Hristos este un singur Botez. Să vorbim acum şi despre alte naşteri duhovniceşti care sînt înainte şi după Botez, şi în ce condiţii se poate totuşi repeta Botezul.
Naşterile spirituale dinainte şi de după Sfîntul Botez se pot repeta ori de cîte ori este nevoie, spre folosul sufletelor omeneşti. Care sînt aceste naşteri spirituale care se pot repeta? Întîi este naşterea spirituală care se face prin cuvînt, prin care se trezeşte omul la o viaţă nouă în Hristos, spre a părăsi păcatele şi credinţa lui rătăcită. Cu acest botez al cuvîntului, Sfinţii Apostoli, mai înainte de a boteza pe catehumenii din păgîni, şi din iudei, îi trezeau la credinţa cea adevărată în Hristos prin predica cuvîntului lui Dumnezeu.
Aşa vedem că marele Apostol Petru, după pogorîrea Sfîntului Duh, a propovăduit Evanghelia în Ierusalim, adeverind despre Învierea Domnului şi pogorîrea Lui în iad. Prin această predică au crezut în Hristos în acea zi ca la trei mii de suflete (Fapte 2, 4). Vedeţi că şi aici credinţa a venit prin auz, iar auzul prin cuvîntul lui Dumnezeu? După aceasta a urmat şi Sfîntul Botez al celor ce au fost treziţi la credinţa în Hristos Iisus prin cuvîntul adevărului. Aceasta a fost o naştere duhovnicească înainte de primirea Sfîntului Botez. De această naştere duhovnicească prin auzirea cuvîntului lui Dumnezeu vorbeşte şi Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Căci de aţi avea zeci de mii de învăţători în Hristos, totuşi nu aveţi mulţi părinţi. Căci eu v-am născut prin Evanghelie în Iisus Hristos (I Corinteni 4, 15; 9, 1; Ioan 1, 4).
Dar şi în alt loc Sfîntul Apostol Pavel numeşte copii ai săi pe cei ce i-a născut prin cuvînt, zicînd: O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii pînă ce Hristos va lua chip în voi (Galateni 4, 19). Mai arată că şi pe Onisim l-a născut prin cuvînt cînd era în temniţă şi în lanţuri şi zicea: Te rog pe tine pentru fiul meu pe care l-am născut fiind în lanţuri, Onisim (Filimon 1, 10). Din aceste mărturii ale Sfintei Scripturi şi din altele pe care nu le mai însemnăm aici pentru scurtime, să cunoaştem că este şi o naştere spirituală prin cuvîntul lui Dumnezeu.
Însă, fraţii mei, să ştim că mai este şi a doua naştere duhovnicească ce se face prin Taina Spovedaniei şi prin canon de pocăinţă, numită şi "al doilea botez", după rînduiala tainelor creştineşti.
Deci prin adevărata spovedanie şi pocăinţă cea cu lacrimi se face o naştere spirituală. Despre aceasta zice Sfîntul Grigorie Teologul: "Lacrimi de pocăinţă vărsîndu-se, este asemenea cu botezul" (Hexaimeron, op. cit., p. 156). De aceea şi Biserica Ortodoxă, avînd mărturiile Sfintei Scripturi şi ale dumnezeieştilor Părinţi, înţelege că "Spovedania curată este al doilea botez" (Molitfelnic, rînduiala Sfintei Spovedanii). Însă să nu uităm că naşterea duhovnicească de la Sfîntul Botez prin apă şi prin Duh nu se mai repetă, iar naşterea prin cuvînt, prin spovedanie şi pocăinţă cu lacrimi o putem face oricînd este nevoie, spre folosul sufletelor omeneşti, spre îndreptarea şi spre luminarea lor. Căci dacă Preabunul şi Preaînduratul Dumnezeu n-ar fi rînduit naşterea duhovnicească prin spovedanie şi pocăinţă, cu adevărat nimeni din noi nu ar putea să se mîntuiască. Căci nici un om nu este fără de păcat înaintea lui Dumnezeu. De aceea toţi avem nevoie de spovedanie şi pocăinţă şi facerea canonului.
Este încă şi altă naştere duhovnicească care tot prin spovedanie şi făgăduinţă de îndreptare se face. Este tunderea în monahism sau călugăria pe care Sfinţii Părinţi o înţeleg ca un al doilea Botez. Ultimul şi cel mai mare botez şi deci naştere duhovnicească este mucenicia, adică botezul sîngelui pe care l-au primit toţi martirii care au fost chinuiţi şi ucişi pentru credinţa cea dreaptă în Hristos. Prin aceste chipuri de naştere duhovnicească arătate pînă aici, şi mai ales prin Botez şi spovedanie Biserica lui Hristos aduce Mirelui ei mare şi nemăsurată mulţime de suflete, care prin darul şi mila lui Dumnezeu dobîndesc mîntuirea şi moştenesc împărăţia lui Dumnezeu.
Acest adevăr îl arată luminat dumnezeiescul părinte Efrem Sirul, zicînd: "Pocăinţa este dar de multă roadă aducător, căci în tot felul aduce lucru îmbunătăţit lui Dumnezeu. Pocăinţa este ţarină mult roditoare care în toată vremea se lucrează. Pom al vieţii este, că pe mulţi care au murit prin păcate îi înviază. Pocăinţa zice păcătoşilor: daţi-mi mie greutatea păcatelor. Aceasta îmi este mie dobîndă pentru faptă. Ai credinţă? Dă-mi dobînda credinţei, adică pocăinţă! Printr-însa se face credinţa ta lucrătoare. A văzut Dumnezeu că pe neamul omenesc îl tulbură vrăjmaşul diavol şi a pus împotriva lui pocăinţa spre curăţie. Acela îndeamnă să păcătuiască, iar pocăinţa este gata să primească pe cel ce păcătuieşte. Vrăjmaşul sileşte pe om să nelegiuiască, iar pocăinţa îl sfătuieşte să se întoarcă. Acela se sileşte să deznădăjduiască pe om, iar aceasta nădejde de mîntuire îi făgăduieşte..."
A zis Isaia Proorocul: Cînd te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mîntui. Iată îţi aduce ţie mărturie, numai pocăieşte-te. De va suspina cel ce a păcătuit, îndată cu suspinul şi greutatea balaurului a ieşit. Pocăinţa îl povăţuieşte pe om spre mîntuire şi atunci nu numai că vei suspina, ci şi lacrimi vei vărsa cu multă durere. Căci sufletul văzînd ca pe un tată pe Dumnezeu, după o vreme se porneşte către lacrimi. Şi lacrimi varsă pentru două pricini: ca să plece pe Dumnezeu spre iubire ca pe un Părinte şi să se curăţească de răutatea şarpelui.
N-ai auzit ce zice David? Spăla-voi în toate nopţile patul meu. Însă întîi a suspinat şi apoi a lăcrimat. Îţi arăt ţie din firea cea prea mare că întîi se face vînt şi apoi vine ploaia. Întîi tunetul trăsneşte şi apoi norii pică ploaie. Acelaşi prooroc David zice: Ostenit-am întru suspinul meu (Psalm 6, 6). Iar osteneala suspinului este mulţimea lacrimilor de pocăinţă. Osteneala suspinului este durerea inimii. Drept aceea s-a dovedit că şi lacrimile se înmulţesc cînd suspinurile înainte povăţuiesc. Deci nu se cuvine să ne deznădăjduim de mîntuire, fraţilor, avînd maică pocăinţa" (Sfîntul Efrem Sirul, Cuvînt pentru pocăinţă, tomul III, 1823, p. 197- 207).
Iubiţi credincioşi,
Am socotit de cuviinţă să arăt din cuvintele Sfîntului Efrem Sirul cît de mare este Taina Pocăinţei şi a Spovedaniei şi cît de mare mulţime de suflete se apropie de Dumnezeu prin această naştere duhovnicească a adevăratei pocăinţe.
Dumnezeiasca Evanghelie ne spune că şi în cer va fi mai multă bucurie pentru un păcătos care se pocăieşte (Luca 15, 7). Şi dacă pentru unul care se pocăieşte se face atît de mare bucurie în cer, oare cîtă bucurie se face la Dumnezeu pentru nenumărate mulţimi de suflete care se întorc către El din toată inima lor? Ştim şi din altă mărturie a Sfintei Scripturi că Dumnezeu nu voieşte moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu (Iezechiel 18, 22-32).
Deci fericiţi şi de trei ori fericiţi sînt acei oameni care se întorc către Dumnezeu cu adevărată pocăinţă, părăsind păcatele. Că dacă Botezul este spălare de păcate şi sfinţire pentru om (I Corinteni 6, 11), tot aşa şi pocăinţa adevărată este curăţire şi spălare de păcate, care face pe om renăscut şi reînnoit înaintea lui Dumnezeu. Aceasta o spune şi Sfîntul Grigorie Teologul. "Ştiu încă şi al cincilea botez, al lacrimilor, dar este mai ostenicios" (Psalm 6, 6).
Mare este pocăinţa şi lui Dumnezeu foarte iubită, căci voia Lui cu adevărat o face. Aceasta este masa lui Dumnezeu că printr-însa vine mintea oamenilor. Zice şi Mîntuitorul: Mîncarea Mea este să fac voia Tatălui Meu celui din ceruri. Deci pocăinţa este pîinea lui Dumnezeu cea minunată. Iar bucatele cele de multe feluri ale lui Dumnezeu sînt înfrînarea, postul, privegherea, rugăciunea întinsă şi supunerea cu smerenie. Că de aceasta se îndulceşte Dumnezeu mai mult decît de celelalte jertfe. Zice şi Sfîntul Apostol Pavel că lucrarea faptelor bune este "pîinea Stăpînului". În continuare zice: "Drepţii prin mici fapte bune mai mult îmblînzesc pe Dumnezeu decît unii care lucrează multe. Că nu la faptă priveşte Dumnezeu, ci la punerea înainte şi la voinţă. El nu caută la ceea ce se face, ci la osîrdia cu care se săvîrşeşte. Văduva cu bănişorii, pe cei mulţi cu bani de aur i-a biruit". Zice iarăşi Sfîntul Efrem: "Mare topitoare este pocăinţa, fraţilor, căci primeşte aramă şi o schimbă în aur, plumb primeşte şi dă argint". Iarăşi zice: "Mare folos a adus oamenilor pocăinţa, că prin ea pe Dumnezeu Îl facem milostiv. Mare este pocăinţa pe pămînt. Că sufletelor se face scară către cer, ridicîndu-le acolo de unde au căzut prin păcat..." (Sfîntul Efrem Sirul, Cuvînt pentru pocăinţă, tomul III, 1823, p. 197- 207).
Iubiţi credincioşi,
Duminica de astăzi este numită "Duminica dinaintea Naşterii Domnului". Ea are rolul de a ne pregăti duhovniceşte pentru marele praznic al Intrupării Fiului lui Dumnezeu din Fecioara Maria, în peştera din Betleem, pentru mîntuirea lumii.
Cea mai bună pregătire a creştinilor şi a noastră pentru întîmpinarea Mîntuitorului este pocăinţa, mărturisirea cu căinţă a păcatelor şi începerea unei vieţi duhovniceşti noi în Iisus Hristos. Iată Mesia vine, Fiul lui Dumnezeu este trimis de Tatăl în lume, fecioara Maria cu bătrînul Iosif caută loc de naştere în Betleem dar nu găseşte. Steaua se pregăteşte să răsară pe cerul lumii. Arhanghelul Gavriil, care a slujit la taina Intrupării, se bucură. Lumea aşteaptă, diavolii se cutremură, iar lumea se pregăteşte sufleteşte să primească pe Pruncul Iisus.
Dar noi, fraţii mei, cum ne pregătim să primim pe Hristos? Vine în lume Domnul păcii, va afla El loc de odihnă în inimile noastre? Oare noi ne-am împăcat prin pocăinţă cu Dumnezeu şi fiecare unul cu altul prin iertare?
Vine la noi Mîntuitorul lumii, să împace popoarele, să liniştească minţile, să spele păcatele şi să mîntuiască sufletele noastre, dar noi oare ne-am pregătit să-L primim pe Hristos? Ne-am mărturisit păcatele la duhovnic? Am plîns pentru ele? Am făcut canonul cuvenit? Ne-am înnoit duhovniceşte prin rugăciune, prin milostenie şi împăcare? Ne-am unit cu Hristos prin Sfînta Împărtăşanie? Sau tot amînăm pocăinţa pînă va veni fără veste vremea sfîrşitului?
Fecioara Maria a găsit loc de naştere Fiului lui Dumnezeu, în peştera din Betleem, că nimeni n-a vrut s-o primească. Oare noi ne-am pregătit să-L găzduim pe Hristos în inimile noastre? Dar El nu intră să se sălăşluiască în inimile pline de ură, de răutate, de mîndrie şi desfrînare. Hristos nu intră în casele unde stăpîneşte beţia, uciderea de copii, desfrîul şi necredinţa. Hristos nu se naşte prin Duhul Sfînt în inimile robite de patimi şi mai ales de duhul mîndriei şi al deznădejdii.
Aşadar, fraţii mei, să ne pregătim că vine Hristos în lume s-o împace şi s-o înnoiască, căci lumea nu mai poate trăi fără El. Vine în casele şi inimile noastre să ne nască din nou, să ne ierte păcatele să ne dăruiască Trupul şi Sîngele Său, să ne prefacă inima împietrită în Biserică vie, în altar de rugăciune şi de jertfă. Deci, nimeni să nu fie trist şi tulburat! Nimeni să nu-I închidă uşa sufletului său. Nimeni să nu mai zacă în beţii şi desfrîu, în nepăsare şi necredinţă. Ci să ne curăţim şi să ne împăcăm, să ne înnoim duhovniceşte şi împăcîndu-ne unii cu alţii, împreună cu îngerii să cîntăm: "Hristos se naşte, slăviţi-L; Hristos din ceruri, întîmpinaţi-L; Hristos pe pămînt, înălţaţi-vă. Cîntaţi Domnului tot pămîntul!" Amin.
Parintele Ilie Cleopa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu