† TEODOSIE,
prin Harul lui Dumnezeu
Arhiepiscopul Tomisului,
Iubitului nostru cler, cinului monahal și dreptcredincioșilor creștini, har și pace de la Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat, slăvit împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, iar de la Noi, părintească binecuvântare.
Naşterea Domnului Iisus Hristos este
Darul cel mai de preţ al lui Dumnezeu pentru noi.
Darul cel mai de preţ al lui Dumnezeu pentru noi.
Iubiţi fii duhovnicești,
Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos este Marele praznic al bucuriei prin care Dumnezeu Se pogoară pe pământ pentru a ne ridica pe noi oamenii, şi împreună cu noi, întreaga creaţie, la viaţa Sa cea dumnezeiască. Nicio religie şi nicio filosofie nu vorbesc despre vreo coborâre a lui Dumnezeu la oameni. De aceea, putem spune că prin Întruparea Fiului, omenirea se bucură de cea mai mare grijă şi iubire din partea lui Dumnezeu.
Noi suntem creaţia lui Dumnezeu cea mai de seamă şi de aceea El are grijă de noi, chiar după căderea în păcat, când hotărăște să trimită pe Fiul Său ca să Se pogoare la noi şi să ne mântuiască: „Căci Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut, L-a dat … ca să se mântuiască, prin El lumea” (Ioan 3: 16-17).
Ca Iubire desăvârşită (I Ioan 4: 8, 16), Dumnezeu ne oferă ce are El mai de preţ, ni-L trimite pe Fiul Său ca să ne mântuiască, aşa cum rostim în Crez: „Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii”. Şi, tot în Crez mai mărturisim că întruparea Fiului este darul suprem pe care Dumnezeu Îl face omenirii, în deplina Sa libertate şi iubire: „Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut Om”.
Vedem că Fiul lui Dumnezeu nu Se naşte pentru Sine, ci pentru noi, oamenii. Atunci când suntem aduşi la existenţă, ne naştem pentru noi, pentru ca să ne împărtăşim şi să ne bucurăm de darul vieţii pe care Dumnezeu ni-l oferă prin părinţii noştri. Însă la Hristos lucrurile stau cu totul altfel. Dacă noi nu existăm deloc înainte de zămislirea noastră în pântecele mamei, El, Fiul lui Dumnezeu, există mai înainte de veci. În acest sens, Sfântul Ioan Casian spune că Fecioara Maria nu naşte un om oarecare, ci pe Creatorul ei, pe Cel care exista mai înainte decât ea, născut din Tatăl din veşnicie: „Vezi, aşadar, că, nu numai Maria L-a născut pe Cel mai în vârstă decât ea… pe Făcătorul ei şi, născând pe Născătorul ei, a devenit Născătoare a Născătorului ei”.
Noi suntem creaţia lui Dumnezeu cea mai de seamă şi de aceea El are grijă de noi, chiar după căderea în păcat, când hotărăște să trimită pe Fiul Său ca să Se pogoare la noi şi să ne mântuiască: „Căci Dumnezeu aşa de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său cel Unul-Născut, L-a dat … ca să se mântuiască, prin El lumea” (Ioan 3: 16-17).
Ca Iubire desăvârşită (I Ioan 4: 8, 16), Dumnezeu ne oferă ce are El mai de preţ, ni-L trimite pe Fiul Său ca să ne mântuiască, aşa cum rostim în Crez: „Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toţi vecii”. Şi, tot în Crez mai mărturisim că întruparea Fiului este darul suprem pe care Dumnezeu Îl face omenirii, în deplina Sa libertate şi iubire: „Care pentru noi, oamenii, şi pentru a noastră mântuire, S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut Om”.
Vedem că Fiul lui Dumnezeu nu Se naşte pentru Sine, ci pentru noi, oamenii. Atunci când suntem aduşi la existenţă, ne naştem pentru noi, pentru ca să ne împărtăşim şi să ne bucurăm de darul vieţii pe care Dumnezeu ni-l oferă prin părinţii noştri. Însă la Hristos lucrurile stau cu totul altfel. Dacă noi nu existăm deloc înainte de zămislirea noastră în pântecele mamei, El, Fiul lui Dumnezeu, există mai înainte de veci. În acest sens, Sfântul Ioan Casian spune că Fecioara Maria nu naşte un om oarecare, ci pe Creatorul ei, pe Cel care exista mai înainte decât ea, născut din Tatăl din veşnicie: „Vezi, aşadar, că, nu numai Maria L-a născut pe Cel mai în vârstă decât ea… pe Făcătorul ei şi, născând pe Născătorul ei, a devenit Născătoare a Născătorului ei”.
Frați creștini,
Sfântul Apostol Ioan ne spune că prin Fiul lui Dumnezeu au fost create toate cele ce există: „Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut… lumea prin El s-a făcut” (Ioan 1: 3,10). Iar Sfântul Apostol Pavel subliniază ideea că Iisus Hristos este atât Creatorul, cât și Purtătorul de grijă al universului, existenţa Lui fiind mai presus de timp şi peste măsura noastră de înţelegere: „Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate” (Coloseni 1: 16-17).
Toate aceste scripturi ne ajută să înţelegem şi mai bine adevărul că Hristos este Darul suprem care ni se aduce pentru a noastră mântuire. Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că Întruparea Fiului lui Dumnezeu reprezintă darul cel mai preţios de care se învredniceşte omenirea: „Pentru a restabili raportul de iubire între fiinţa noastră umană şi Dumnezeu şi între noi şi semenii noştri, Dumnezeu Însuşi S-a introdus în lume ca Dar şi Cuvânt suprem… El e Darul cel mai preţios şi Cuvântul suprem al Tatălui către noi. El este comunicare supremă a iubirii Tatălui către noi… Fiul cel Unul Născut al Tatălui… vine nu numai ca Darul şi Cuvântul suprem, ci şi ca Persoana dăruitoare şi cuvântătoare”.
Astfel, prin sărbătoarea Crăciunului, Hristos se aduce ca Dar al lui Dumnezeu şi pentru cel sărac, dar şi pentru cel bogat; şi pentru cel sănătos, cât şi pentru cel bolnav; atât pentru cel care se veseleşte, cât şi pentru cel care este în strâmtorare, durere sau încercare. De aceea, mai întâi de toate, trebuie se ne bucurăm cu toţii de Hristos Domnul care S-a născut în Betleemul Iudeii, deoarece El nu face nicio diferenţă între noi. Prin venirea Lui pe pământ ne înconjoară pe toţi cu aceeaşi dragoste: „Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se Om, exclusiv pentru alţii, reprezintă culmea generozităţii, din care se poate întări generozitatea umană, pentru slăbirea egoismului. El nu are nevoie să fie om, pentru a exista în modul şi gradul suprem. El se face Om numai pentru oameni, purtând toate ale omului, nu pentru a se realiza pe Sine ca Dumnezeu, ci pentru a realiza în Sine culmea omului adevărat, pururea mai presus de oameni, pentru a da oamenilor puterea să se înalţe în veci, să aibă un model întăritor mai presus de ei”, ne spune iarăși părintele Stăniloae.
Momentul naşterii Fiului lui Dumnezeu ca Om uneşte cerul cu pământul în mod real. Avem pe de o parte pe magi şi pe păstori, care aleargă să se închine Mântuitorului Hristos, iar pe de altă parte oştirile îngereşti, care, la rândul lor, nu contenesc să aducă laudă lui Dumnezeu: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2: 14). Toţi împreună: cerul şi pământul, îngerii şi oamenii, într-un cuvânt întreaga creaţie, îşi exprimă bucuria întâlnirii cu Dumnezeu. Stihirile Vecerniei Naşterii Domnului Hristos redau cel mai bine acest adevăr de credinţă: „Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi”.
Sfântul Apostol Ioan ne spune că prin Fiul lui Dumnezeu au fost create toate cele ce există: „Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut… lumea prin El s-a făcut” (Ioan 1: 3,10). Iar Sfântul Apostol Pavel subliniază ideea că Iisus Hristos este atât Creatorul, cât și Purtătorul de grijă al universului, existenţa Lui fiind mai presus de timp şi peste măsura noastră de înţelegere: „Pentru că întru El au fost făcute toate, cele din ceruri şi cele de pe pământ, cele văzute, şi cele nevăzute. El este mai înainte decât toate şi toate prin El sunt aşezate” (Coloseni 1: 16-17).
Toate aceste scripturi ne ajută să înţelegem şi mai bine adevărul că Hristos este Darul suprem care ni se aduce pentru a noastră mântuire. Părintele Dumitru Stăniloae ne spune că Întruparea Fiului lui Dumnezeu reprezintă darul cel mai preţios de care se învredniceşte omenirea: „Pentru a restabili raportul de iubire între fiinţa noastră umană şi Dumnezeu şi între noi şi semenii noştri, Dumnezeu Însuşi S-a introdus în lume ca Dar şi Cuvânt suprem… El e Darul cel mai preţios şi Cuvântul suprem al Tatălui către noi. El este comunicare supremă a iubirii Tatălui către noi… Fiul cel Unul Născut al Tatălui… vine nu numai ca Darul şi Cuvântul suprem, ci şi ca Persoana dăruitoare şi cuvântătoare”.
Astfel, prin sărbătoarea Crăciunului, Hristos se aduce ca Dar al lui Dumnezeu şi pentru cel sărac, dar şi pentru cel bogat; şi pentru cel sănătos, cât şi pentru cel bolnav; atât pentru cel care se veseleşte, cât şi pentru cel care este în strâmtorare, durere sau încercare. De aceea, mai întâi de toate, trebuie se ne bucurăm cu toţii de Hristos Domnul care S-a născut în Betleemul Iudeii, deoarece El nu face nicio diferenţă între noi. Prin venirea Lui pe pământ ne înconjoară pe toţi cu aceeaşi dragoste: „Fiul lui Dumnezeu, făcându-Se Om, exclusiv pentru alţii, reprezintă culmea generozităţii, din care se poate întări generozitatea umană, pentru slăbirea egoismului. El nu are nevoie să fie om, pentru a exista în modul şi gradul suprem. El se face Om numai pentru oameni, purtând toate ale omului, nu pentru a se realiza pe Sine ca Dumnezeu, ci pentru a realiza în Sine culmea omului adevărat, pururea mai presus de oameni, pentru a da oamenilor puterea să se înalţe în veci, să aibă un model întăritor mai presus de ei”, ne spune iarăși părintele Stăniloae.
Momentul naşterii Fiului lui Dumnezeu ca Om uneşte cerul cu pământul în mod real. Avem pe de o parte pe magi şi pe păstori, care aleargă să se închine Mântuitorului Hristos, iar pe de altă parte oştirile îngereşti, care, la rândul lor, nu contenesc să aducă laudă lui Dumnezeu: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2: 14). Toţi împreună: cerul şi pământul, îngerii şi oamenii, într-un cuvânt întreaga creaţie, îşi exprimă bucuria întâlnirii cu Dumnezeu. Stihirile Vecerniei Naşterii Domnului Hristos redau cel mai bine acest adevăr de credinţă: „Ce vom aduce Ţie, Hristoase? Că Te-ai arătat pe pământ ca un om, pentru noi. Fiecare din făpturile cele zidite de Tine mulţumire aduce Ţie: îngerii cântarea, cerurile steaua, magii darurile, păstorii minunea, pământul peştera, pustiul ieslea, iar noi pe Maica Fecioara. Dumnezeule, Cel ce eşti mai înainte de veci, miluieşte-ne pe noi”.
Dreptmăritori creştini,
Naşterea lui Hristos reprezintă punctul central al istoriei umanităţii şi evenimentul cel mai important pe care omenirea îl cunoaşte. Marele scriitor bisericesc Eusebiu de Cezareea spune că venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ trebuie văzută ca cea mai minunată faptă istorică la care umanitatea ia parte: „Lumea asta a noastră, a oamenilor, n-a cunoscut din veac decât un singur eveniment cu adevărat ieşit din comun, uimitor şi neasemuit: atunci, anume, când Fiul lui Dumnezeu S-a arătat cu adevărat pe pământ”.
De aceea, prin Întruparea Fiului, Dumnezeu Se coboară și se înfrățește cu noi, pentru a rămâne alături de noi în veci. Prin naşterea Fiului ca Om, Dumnezeu vine la noi astfel că acest timp sfânt, aşa cum frumos ne sfătuieşte părintele Teofil Părăian, este un prilej de reflecţie la noi înşine şi la Hristos.
Mai întâi de toate se cade să ne gândim la fapta cea preaminunată a coborârii Fiului lui Dumnezeu la noi, la modul în care El S-a născut într-o iesle sărăcăcioasă, într-un loc smerit, lipsit de strictul necesar, pentru a ne căuta pe noi şi a ne oferi mântuirea. Aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, prin pogorârea Sa, Fiul lui Dumnezeu, se îmbracă în neajunsurile şi toate necazurile acestei lumi pentru a ne îmbogăţi cu viaţa Sa dumnezeiască: „Că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi” (II Cor. 8: 9).
Naşterea lui Hristos reprezintă punctul central al istoriei umanităţii şi evenimentul cel mai important pe care omenirea îl cunoaşte. Marele scriitor bisericesc Eusebiu de Cezareea spune că venirea Fiului lui Dumnezeu pe pământ trebuie văzută ca cea mai minunată faptă istorică la care umanitatea ia parte: „Lumea asta a noastră, a oamenilor, n-a cunoscut din veac decât un singur eveniment cu adevărat ieşit din comun, uimitor şi neasemuit: atunci, anume, când Fiul lui Dumnezeu S-a arătat cu adevărat pe pământ”.
De aceea, prin Întruparea Fiului, Dumnezeu Se coboară și se înfrățește cu noi, pentru a rămâne alături de noi în veci. Prin naşterea Fiului ca Om, Dumnezeu vine la noi astfel că acest timp sfânt, aşa cum frumos ne sfătuieşte părintele Teofil Părăian, este un prilej de reflecţie la noi înşine şi la Hristos.
Mai întâi de toate se cade să ne gândim la fapta cea preaminunată a coborârii Fiului lui Dumnezeu la noi, la modul în care El S-a născut într-o iesle sărăcăcioasă, într-un loc smerit, lipsit de strictul necesar, pentru a ne căuta pe noi şi a ne oferi mântuirea. Aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel, prin pogorârea Sa, Fiul lui Dumnezeu, se îmbracă în neajunsurile şi toate necazurile acestei lumi pentru a ne îmbogăţi cu viaţa Sa dumnezeiască: „Că El, bogat fiind, pentru voi a sărăcit, ca voi cu sărăcia Lui să vă îmbogăţiţi” (II Cor. 8: 9).
Iubiţi fii duhovniceşti,
Coborârea Fiului lui Dumnezeu trebuie urmată de fiecare dintre noi. Orice om este dator să renunţe cât mai mult la preocuparea de sine și la grijile pământești, să dea la o parte egoismul care-l ţine în robia patimilor, pentru a putea ieşi în întâmpinarea Pruncului dumnezeiesc, Hristos, şi a semenilor săi. Niciun om nu trebuie să trăiască pentru sine. Pentru a se împlini omul are nevoie mai întâi de Dumnezeu şi apoi de fraţii săi întru umanitate.
Fiind Dumnezeu, Fiul Se face şi Om şi rămâne veşnic Dumnezeul-Om. Astfel, El este mereu alături de noi atât ca Dumnezeu al nostru, după divinitate, cât şi ca Fratele nostru după umanitate. Urmând lui Hristos, suntem datori să ne facem fraţii tuturor oamenilor şi să devenim aproapele oricărei persoane care are nevoie de ajutorul, de respectul, de atenţia şi de iubirea noastră.
Coborârea Fiului lui Dumnezeu trebuie urmată de fiecare dintre noi. Orice om este dator să renunţe cât mai mult la preocuparea de sine și la grijile pământești, să dea la o parte egoismul care-l ţine în robia patimilor, pentru a putea ieşi în întâmpinarea Pruncului dumnezeiesc, Hristos, şi a semenilor săi. Niciun om nu trebuie să trăiască pentru sine. Pentru a se împlini omul are nevoie mai întâi de Dumnezeu şi apoi de fraţii săi întru umanitate.
Fiind Dumnezeu, Fiul Se face şi Om şi rămâne veşnic Dumnezeul-Om. Astfel, El este mereu alături de noi atât ca Dumnezeu al nostru, după divinitate, cât şi ca Fratele nostru după umanitate. Urmând lui Hristos, suntem datori să ne facem fraţii tuturor oamenilor şi să devenim aproapele oricărei persoane care are nevoie de ajutorul, de respectul, de atenţia şi de iubirea noastră.
Dreptmăritori creștini,
Sărbătoarea Crăciunului este un praznic al darului şi al iubirii. Tocmai de aceea se cade ca în aceste momente sfinte să punem un nou început spre înduhovnicirea vieţii noastre şi să devenim, în calitate de creștini, vase de iubire atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru semenii noştri. Să ne punem în slujba celor necăjiți, a celor care au nevoie de sprijinul nostru, în aceste vremuri grele, de sărăcire materială, spre a nu cădea în deznădejde.
Să-L primim pe Hristos să Se nască şi în viaţa, familia şi fiinţa noastră pentru a ne putea împărtăşi cu bucurie de lumina Sa dumnezeiască. Având bucuria și șansa de a locui pe tărâmul străvechi al Schythiei Minor, Dobrogea de astăzi, să privim cu mintea și să simțim cu inima pașii celui ce ne-a adus pe Pruncul născut în Betleem. Să ne aplecăm cu smerenie la peștera noastră, lăsată moștenire de părintele duhovnicesc al tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei, și să aprindem candela sufletului noastru spre înnoirea credinței și lucrarea sfințeniei în mijlocul semenilor noștri. De aceea, să nu lăsăm să treacă la întâmplare timpul Praznicului Naşterii lui Hristos, ci să-l valorificăm prin gândurile şi faptele noastre bune. Să ne rugăm mai mult, să fim mai smeriţi şi mai milostivi pentru a deveni sălaşuri vrednice spre naşterea lui Hristos în noi.
Vă îmbrățișez cu dragoste părintească, rugând pe Pruncul Cel Născut în iesle să vă dăruiască tuturor pacea, bucuria și dragostea Sa dumnezeiască, spre desăvârșirea vieții noastre.
Sărbătoarea Crăciunului este un praznic al darului şi al iubirii. Tocmai de aceea se cade ca în aceste momente sfinte să punem un nou început spre înduhovnicirea vieţii noastre şi să devenim, în calitate de creștini, vase de iubire atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru semenii noştri. Să ne punem în slujba celor necăjiți, a celor care au nevoie de sprijinul nostru, în aceste vremuri grele, de sărăcire materială, spre a nu cădea în deznădejde.
Să-L primim pe Hristos să Se nască şi în viaţa, familia şi fiinţa noastră pentru a ne putea împărtăşi cu bucurie de lumina Sa dumnezeiască. Având bucuria și șansa de a locui pe tărâmul străvechi al Schythiei Minor, Dobrogea de astăzi, să privim cu mintea și să simțim cu inima pașii celui ce ne-a adus pe Pruncul născut în Betleem. Să ne aplecăm cu smerenie la peștera noastră, lăsată moștenire de părintele duhovnicesc al tuturor românilor, Sfântul Apostol Andrei, și să aprindem candela sufletului noastru spre înnoirea credinței și lucrarea sfințeniei în mijlocul semenilor noștri. De aceea, să nu lăsăm să treacă la întâmplare timpul Praznicului Naşterii lui Hristos, ci să-l valorificăm prin gândurile şi faptele noastre bune. Să ne rugăm mai mult, să fim mai smeriţi şi mai milostivi pentru a deveni sălaşuri vrednice spre naşterea lui Hristos în noi.
Vă îmbrățișez cu dragoste părintească, rugând pe Pruncul Cel Născut în iesle să vă dăruiască tuturor pacea, bucuria și dragostea Sa dumnezeiască, spre desăvârșirea vieții noastre.
Al vostru Arhipăstor, de tot binele doritor şi către Hristos rugător,
† Teodosie,
Arhiepiscopul Tomisului
† Teodosie,
Arhiepiscopul Tomisului
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu