sâmbătă, 17 decembrie 2011

EVANGHELIA ZILEI: 2011-12-17 SÂMBĂTĂ Înaintea Naşterii lui HRISTOS Evanghelia de la Luca (XIII, 19-29)

is-a Domnul această parabolă: „Asemenea este Împărăţia Cerurilor grăuntelui de muştar pe care l-a luat un om şi l-a aruncat în grădina sa; şi a crescut şi s'a făcut pom şi păsările cerului s'au sălăşluit în ramurile lui“. Şi iarăşi a zis: „Cu ce voi asemăna împărăţia lui Dumnezeu? Asemenea este aluatului pe care l-a luat o femeie şi l-a ascuns în trei măsuri de făină, până ce s'a dospit toată“. Şi trecea prin cetăţi şi prin sate, învăţând şi călătorind spre Ierusalim. Şi I-a zis cineva: „Doamne, puţini sunt oare cei care se mântuiesc?“ Iar El le-a zis: „Siliţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă; v'o spun Eu vouă că mulţi vor căuta să intre şi nu vor putea. De'ndată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, iar voi veţi începe să staţi afară şi să bateţi la uşă, zicând: Doamne, Doamne, deschide-ne!, El, răspunzând, vă va zice: Nu ştiu de unde sunteţi. Atunci veţi începe să ziceţi: În faţa Ta am mâncat şi am băut, şi Tu în pieţele noastre ai învăţat. Şi El vă va spune: Nu ştiu de unde sunteţi: depărtaţi-vă de la Mine toţi lucrătorii nedreptăţii. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor, când veţi vedea pe Avraam şi pe Isaac şi pe Iacob şi pe toţi profeţii în împărăţia lui Dumnezeu, iar pe voi, aruncaţi afară. Şi vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă întru împărăţia lui Dumnezeu.“

Niciun comentariu: