http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2012/07/acatistul-sfintei-mucenite-chiriachi-7.html
In zilele împăratului Diocleţian, la anul 282, era un creştin, anume Dorotei, împreună cu soţia sa, care se chema Evsevia. Aceştia, fiindcă erau fără de fii, s-au rugat lui Dumnezeu ca să le dea rod, făgăduind să-I dăruiască Lui pe copilul ce se va naşte. Deci a ascultat Dumnezeu rugăciunea lor şi au născut un prunc de parte femeiască în ziua de duminică, lucru pentru care au şi numit-o pe pruncă Chiriachi, ce înseamnă duminică. Deci botezând-o, au crescut-o cu învăţătura şi cuvântul Domnului, după Apostolul Pavel, păzind-o pe fecioară curată, fiindcă făgăduiseră a o afierosi lui Dumnezeu.
Iar într-o zi, un păgân bogat, care vieţuia în cetate, auzind lăudându-se frumuseţea şi bunătatea obiceiurilor tinerei fecioare, a hotărât s-o însoţească cu fiul său. Şi spunând el lui Chiriachi de aceasta, ea a mărturisit că este mireasa lui Hristos şi că doreşte să moară în feciorie. In vremea aceea, Diocleţian a ridicat prigoană asupra creştinilor, iar păgânul mâniindu-se, s-a dus şi a pârât la împărat pe Chiriachi şi pe părinţii ei, cum că sunt creştini. Deci tiranul i-a chemat şi i-a întrebat de ce defaima zeii. Dorotei a răspuns cu îndrăzneală că a învăţat de la părinţii săi să nu cinstească decât pe Unul Dumnezeu, Cel ce a făcut cerul şi pământul şi Care s-a întrupat pentru a noastră mântuire. Atunci împăratul a poruncit să fie biciuit, dar pentru că Dorotei nici sub lovituri nu înceta să batjocorească pe idoli, l-a trimis împreună cu Evsevia la ighemonul Iust, ce se afla în părţile Militinei, în Armenia cea mică. Deci acela i-a pus la chinuri, apoi a poruncit să le taie capetele.
Iar pe Chiriachi, Diocleţian a trimis-o la ginerele său, cezarul Maximian, care se afla în Nicomidia. Acela uimindu-se de frumuseţea fecioarei, i-a făgăduit că o va însoţi cu o rudenie a împăratului, dacă se va închina idolilor. Dar Chiriachi nu s-a plecat deloc, zicând că nimic nu poate să o despartă de Hristos. Atunci Maximian a poruncit să o întindă la pământ şi să o bată cu vine de bou, până va muri. Deci ostaşii au bătut-o până au ostenit şi s-au schimbat între ei de trei ori, dar muceniţa a rămas nesimţitoare la lovituri şi încă mai mult strălucea de har. Pentru aceasta tiranul se mânia asupra ostaşilor ce o chinuiau pe muceniţa, crezând că aceştia nu o lovesc cu toată puterea, din milă faţă de ea. Atunci sfânta a zis către Maximian: „Nu te înşela, Maximiane! Niciodată nu mă vei birui, căci harul lui Dumnezeu îmi este în ajutor!"
Atunci Maximian a trimis pe sfânta la Ilarion, stăpânitorul Bitiniei, care era vestit pentru cruzimea sa faţă de creştini. Acela citind scrisoarea lui Maximian, a ameninţat-o pe muceniţa cu chinuri groaznice, dar Chiriachi i-a răspuns că i-ar fi mai uşor să înmoaie fierul, decât să o supună pe ea. Deci chinuitorul a poruncit să o spânzure de păr şi să o ardă cu torţe, dar ea a rămas nepăsătoare, ca şi cum ar fi fost fără de trup. Iar noaptea următoare, Hristos i s-a arătat în temniţă şi i-a vindecat rănile, făgăduindu-i să o treacă toate încercările cu harul Său.
Deci chinuitorul s-a spăimântat văzând-o vindecată dimineaţa, dar a crezut că zeii au tămăduit-o şi a dus-o în capiştea idolilor. Acolo rugându-se sfânta lui Hristos, s-a făcut cutremur mare, încât s-au zdrobit idolii şi s-au făcut praf. După aceasta, a urmat şi o furtună de vânt, care a împrăştiat praful idolilor, făcându-i pe păgâni să fugă. Doar Ilarion a rămas în capişte blestemând, dar un fulger venit din cer a ars faţa lui, încât a căzut din scaun şi a murit. Atunci a venit un alt stăpânitor, cu numele Apolonie, şi fiind înştiinţat de cele întâmplate, a poruncit să se aprindă un foc mare, ca să fie aruncată sfânta în flăcări. Deci ostaşii încingând un cuptor mare, au aruncat-o pe Chiriachi înăuntru. Dar ea a stat acolo mai multe ceasuri în rugăciune, cu mâinile întinse spre cer, fără să fie arsă deloc. Şi deşi era vară şi senin, a apărut un nor şi s-a făcut o ploaie mare, care a stins focul. A fost aruncată apoi la doi lei sălbatici, dar fiarele, simţind sfinţenia ei, se gudurau ca miei. Şi mulţi păgâni, minunându-se de un lucru ca acesta, au mărturisit pe Hristos şi au fost ucişi. Iar a doua zi, stăpânitorul văzând că nu poate să o înduplece în nici un chip, a stătut la judecată şi a dat asupra sfintei hotărârea să fie ucisă afară din cetate, prin tăierea capului.
Auzind Chiriachi această hotărâre, a cerut vreme să se roage. Deci s-a rugat îndelung, mulţumind lui Hristos care a învrednicit-o să mărturisească numele Său înaintea împăraţilor şi a ighemonilor, şi Care i-a păzit fecioria neîntinată. Atunci s-au arătat nişte îngeri luminoşi veniţi ca să-i primească sufletul pentru a-l duce la Mirele său cel ceresc, iar ea s-a culcat încet la pământ, încredinţându-se în mâinile lui Dumnezeu. Deci când ostaşii au mers aproape de dânsa, vrând să-i taie capul, au văzut-o moartă şi s-au spăimântat. Şi s-a făcut glas dumnezeiesc către dânşii: „Mergeţi, fraţilor, şi propovăduiţi la toţi măririle lui Dumnezeu!" Şi în vreme ce ostaşii s-au întors să spună ighemonului cele văzute, creştinii care se ascundeau de frica păgânilor au luat trupul sfintei şi l-au îngropat într-un loc potrivit, lăudând pe Dumnezeu, cel slăvit întru sfinţii săi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu