La sfârşitul întunecatei nopţi a închinării idoleşti, care acoperea pământul Rusiei, fericita Olga a răsărit ca un luceafăr, mai înainte de a sosi ziua prealuminată a sfintei credinţe în Hristos - Soarele dreptăţii. Ea era de neam vestit, strănepoata lui Gostomislu, bărbatul cel slăvit, care a stăpânit în marele Novgorod mai înainte de cnejii Rusiei şi cu al cărui sfat a fost chemat Ruric cu fraţii săi de la nemţi, ca să ia marea domnie a Rusiei.
Olga s-a născut în satul Vibuţca, care şi acum este aproape de cetatea Pscov, cetate care în acel timp încă nu era. Deci Olga, deşi că a fost crescută în păgânătatea închinării la idoli, însă a fost deprinsă întru bună învăţătură de părinţii cinstiţi, pentru că era foarte înţeleaptă şi întreagă la minte, precum se va arăta din cuvântul ce ne stă înainte.
Ruric, marele domn al Rusiei, murind, a lăsat după dânsul pe fiul său, Igor, pe care, fiind încă mic cu anii, l-a încredinţat cu domnia lui Oleg, ruda sa, până când va veni în vârstă. Iar Oleg, adunând oaste multă, s-a dus în Kiev, având cu dânsul şi pe micul Igor, moştenitorul domniei. Acolo, omorând pe Oscold şi pe Dira, a luat Kievul în stăpânirea sa şi s-a făcut singur stăpânitor al tuturor părţilor Rusiei, păzind acea mare domnie pentru nepotul său, Igor Ruricovici. Şi, de la început, Oleg stătea uneori în Kiev, alteori în marele Novgorod, ocârmuindu-şi stăpânirea sa.
Iar tânărul Igor, ajungând la vârsta tinerească, se îndeletnicea cu vânatul. Deci i s-a întâmplat lui odată că, umblând prin cetăţile şi satele de prin jur ale stăpânirii sale şi alergând după vânat, a ajuns până în acea parte, unde acum sunt hotarele cetăţii Pscovului, aproape de satul Vibuţca, ce s-a zis mai sus. Şi vânând, a văzut de cealaltă parte a râului un vânat dorit de el, dar nu putea să treacă râul, deoarece nu avea luntre. Iar după puţin timp a văzut pe un tânăr venind pe râu într-o luntre şi, chemându-l pe acela la mal, i-a poruncit să-l treacă râul.
Deci, pornind ei, Igor s-a uitat la faţa acelui vâslaş şi a cunoscut eă nu este tânăr, ci fecioară foarte frumoasă la faţă, căci era fericita Olga, despre care ne este nouă vorba. Iar Igor, la vederea ei, îndată s-a rănit cu inima şi aprinzându-se cu poftă spre dânsa, a început a-i grăi cuvinte de desfrânare şi înşelătoare. Iar ea, înţelegând tulburarea gândului său şi aprinderea spre poftă, a început a grăi către dânsul, nu cu judecată tinerească, ci bătrânească, tăindu-i vorba, şi zicând astfel: „Pentru ce te tulburi, domnule, şi gândeşti la deşertăciuni? Pentru că din cuvintele tale se arată necuviincioasa ta poftă, căci voieşti să mă batjocoreşti, dar să nu fie aşa, căci eu nu voiesc nici să aud de aceasta. De aceea, te rog, stăpâne, ascultă-mă şi leapădă-te de aceste gânduri necuviincioase şi ruşinoase, de care ar trebui să te ruşinezi. Adu-ţi aminte şi gândeşte-te în tine, că eşti domn, iar domnului i se cade să fie luminător tuturor spre lucruri bune, ca un ocârmuitor şi judecător al legilor omeneşti. Iar tu în ce fel de fărădelege voieşti să cazi acum? De vei face tu însuţi răutăţi, biruindu-te de pofta cea necurată, apoi cum vei putea să opreşti pe alţii de la fapte rele şi să judeci cu dreptate stăpânirea ta? Deci lasă-ţi pofta ta de ruşine, de care oamenii cei cinstiţi se îngreţoşează şi pentru care pot să te urască pe tine, chiar dacă eşti domn, şi să râdă de fapta ta cea de ruşine. Şi să ştii şi aceasta că, deşi mă vezi singură aici şi neputincioasă împotriva puterii tale, însă nu mă vei putea înfrânge; iar de voi fi şi biruită de silirea ta, atunci îndată adâncul râului acesta îmi va fi scăpare. Căci mai bine este să mor în curăţie şi apa aceasta să-mi fie mormânt, decât să-mi fie batjocorită fecioria".
Unele cuvinte ca acestea şi altele multe despre curăţie le-a grăit fericita Olga către Igor, iar el şi-a venit în fire şi s-a ruşinat de a sa nebunie, şi, neputând să răspundă nimic împotrivă, tăcea. Şi aşa trecând râul, s-au despărţit. Şi se mira domnul Igor de buna înţelegere şi de curăţia acelei tinere fecioare. Iată un început bun şi vrednic de mirare al fericitei Olga. Căci ea încă neştiind pe Dumnezeu şi nici auzind de poruncile Lui, a arătat o nevoinţă ca aceea pentru întreaga înţelepciune, păzindu-şi curăţia sa feciorească cu dinadinsul, şi a îmblânzit pofta cea sălbatecă a tânărului domn, aducându-l pe el în simţire cu cuvinte înţelepte, grăite din priceperea cea cu minte bărbătească.
Apoi, nu după multă vreme, domnul Igor s-a dus iarăşi la Kiev cu rudenia sa, Oleg, voind să aşeze acolo scaunul domniei a toată Rusia. Şi a făcut astfel pentru că şedea cu domnia în Kiev, iar în marele Novgorod, precum şi în celelalte cetăţi mari ale Rusiei, punea înlocuitori de ai săi. Deci, venind vremea marelui cneaz Igor să se însoţească cu nunta şi alegându-se dintre multe fecioare frumoase, care ar fi fost vrednică de cămara împărătească, voievodul n-a iubit pe nimeni, ci, aducându-şi aminte de înţeleapta şi frumoasa Olga, a trimis îndată pe Oleg, rudenia sa, şi, aducând-o cu mare cinste în Kiev, s-a însoţit cu ea prin nuntă legiuită.
După aceea a murit Oleg, ruda şi învăţătorul voievodului, iar Igor a început a fi singur stăpânitor în tot pământul Rusiei şi a avut de la început războaie mari cu popoarele dimprejur. Incă a mers şi până la Constantinopol, unde, robind multe părţi greceşti şi punând dajdie, s-a întors cu dobândă şi cu slavă şi după aceea a vieţuit în linişte, având pace cu toate ţările, cu care se învecina. Şi a avut de la Olga un fiu, numit Sviatoslav, care mai în urmă a fost tatăl marelui domn Vladimir. Deci Igor stăpânea singur în domnia cea mare cu bună sporire, având scaunul în Kiev; iar bogăţia îi curgea de pretutindeni cu îndestulare, că şi ţările cele îndepărtate îi dădeau lui dajdii şi multe daruri.
Apoi l-a ajuns pe el sfârşitul în acest chip: deoarece acum se uşurase de multe războaie şi avea petrecere paşnică, a voit să-şi vadă stăpânirea sa şi a început a umbla prin cetăţi şi prin ţările pământului Rusiei, luând de la dânşii obişnuitele dajdii. Şi venind la drevleni, şi-a adus aminte de răutatea lor cea de mai înainte, că la începutul domniei sale ei se depărtaseră de el şi abia prin război i s-au supus. Pentru aceea, a îndoit dajdia asupra lor şi i-a împovărat. Iar ei, mâhnindu-se, s-au sfătuit cu voievodul lor Maldit, care se numea şi Nizchin, şi au zis: „Dacă lupul se obişnuieşte la oi, atunci scoţând una câte una, va mânca toată turma, dacă nu se va ucide. Tot astfel şi noi, dacă nu-l vom ucide pe Igor, apoi el ne va pierde pe toţi". Astfel sfâtuindu-se ei, căutau vreme prielnică să-l omoare pe Igor. Deci când domnul Igor a trimis la Kiev dajdia luată de la drevleni, iar el rămăsese încă la dânşii cu puţini tovarăşi, atunci ei găsind vreme potrivită, au năvălit fără de veste asupra lui şi i-au tăiat pe toţi tovarăşii săi, iar pe el l-au ucis sub cetatea lor, Corestina, îngropându-l acolo.
Astfel a fost sfârşitul marelui domn Igor Ruricovici, bunul stăpânitor al pământului Rusiei şi înfricoşătorul popoarelor dimprejur. El a petrecut singur la domnie treizeci şi doi de ani, după moartea povăţuitorului său, Oleg. Şi auzind marea doamnă Olga în Kiev despre uciderea bărbatului său, a plâns după dânsul foarte mult împreună cu fiul său Sviatoslav. Asemenea au plâns şi toţi locuitorii Kievului. Iar drevlenii, după uciderea marelui domn, au luat mare îndrăzneală şi s-au sfătuit să ia pe doamna Olga de soţie voievodului lor Maldit Nizchin, iar pe Sviatoslav, moştenitorul lui Igor, fiind copil mic, să-l omoare în taină, ca astfel voievodul lor să fie stăpânitor în toată Rusia. Deci îndată au trimis în Kiev la Olga douăzeci de bărbaţi vestiţi cu luntrile, pe de o parte ca s-o roage să se însoţească cu voievodul lor, iar pe de alta ca s-o ameninţe, dacă nu ar voi, ca şi de nevoie să fie femeia stăpânului lor. Şi mergând pe calea apei bărbaţii trimişi, au ajuns la Kiev şi au stat la mal.
Iar doamna Olga, auzind de venirea lor, i-a chemat la dânsa şi a zis către ei: „Bine aţi venit, cinstiţi oaspeţi?" Ei au răspuns: „Bine am venit". Doamna a zis: „Spuneţi, pentru ce aţi venit la noi?" Bărbaţii au răspuns: „Locuitorii drevleni, ne-au trimis la tine, zicând astfel: «Să nu te mânii că am ucis pe bărbatul tău, căci era ca un lup care răpea şi jefuia, iar domnii noştri sunt buni. Ei au lărgit pământul drevlenilor, iar domnul nostru de acum este mai bun decât Igor. El este blând, iubitor şi milostiv spre toţi, tânăr de ani şi frumos la faţă. Deci să mergi după voievodul nostru, ca să ne fii nouă stăpână, şi nu numai peste pământul Rusiei, dar şi peste cel al drevlenilor să fii stăpânitoare»".
Iar Olga, ascunzându-şi jalea sa şi durerea inimii după bărbat, s-a prefăcut veselă şi a zis către ei: „Cuvintele voastre îmi sunt plăcute, căci eu acum nu-l voi mai învia pe bărbatul meu, iar a petrece în văduvie nu este fără primejdie, nici nu pot - fiind femeie -a ocârmui precum se cade o domnie atât de mare, iar fiul meu este încă copil mic. Deci voi merge de bună voie după voievodul vostru, fiind tânăr, căci nici eu nu sunt încă bătrână. Iar acum să vă duceţi să vă odihniţi în luntrile voastre, şi mâine dimineaţă vă voi chema la ospăţ cinstit, pe care îl voi face vouă, ca toţi să ştie pricina venirii voastre şi învoirea mea. După aceea voi merge la voievodul vostru. Insă voi, când trimişii noştri vor veni să vă cheme dimineaţă la ospăţ, să ştiţi cum să păziţi cinstea voievodului care v-a trimis şi pe a voastră, ca în ce chip aţi venit la Kiev, aşa să mergeţi şi la palatele ospăţului. Kievenii să vă aducă în luntrii purtate pe capete, ca toţi să vadă cinstea voastră şi să cunoască dragostea mea către voievodul vostru, pentru care vă cinstesc cu mare cinste înaintea oamenilor mei". Iar ei s-au bucurat şi s-au dus la luntrile lor.
Insă Doamna Olga se gândea cu ce fel de moarte să-i piardă, ca să se răzbune pentru uciderea bărbatului său. Deci a poruncit ca întru acea noapte să se sape o groapă adâncă în curtea domnească, care era afară de cetate, unde erau şi palate foarte frumoase, pregătite pentru ospăţul făgăduit. Şi făcându-se dimineaţă, doamna a trimis bărbaţi ca să cheme pe peţitori la ospăţ. Iar ei, şezând în luntrii ca nebunii, ziceau: „Noi nu vom merge pe jos, nici călări, nici în carete, ci precum suntem trimişi în luntrii de marele nostru voievod, tot aşa să ne duceţi pe capetele voastre la doamna voastră". Iar kievenii, râzând de nebunia lor, le-au zis: „Voievodul nostru este ucis, iar doamna noastră merge după voievodul vostru şi acum suntem ca neputincioşi; deci facem ceea ce ni se porunceşte". Şi punându-i pe ei câte unul în luntrişoare mici, îi duceau astfel, umflându-se ei şi mândrindu-se. Şi dacă i-au dus în curtea domnească, despre care s-a zis mai înainte, doamna Olga, privind din palate spre ei, a poruncit să-i arunce în groapa cea adâncă, care era gătită pentru dânşii. Apoi ducându-se singură la groapă şi uitându-se într-însa, a strigat, zicând: „Vă este plăcută cinstea aceasta?" Ei au răspuns: „O, amar nouă, că am ucis pe Igor şi bine n-am aflat, ci încă am câştigat rele". Şi a poruncit Olga să-i astupe pe ei de vii cu pământ, în groapa aceea.
Aceasta făcând marea doamnă Olga, a trimis degrabă sol la drevleni, zicând: „Dacă voiţi cu adevărat să mă luaţi pentru voievodul vostru, apoi să trimiteţi la mine oameni mai mulţi şi mai vestiţi decât cei dintâi, ca să mă ducă cu cinste la voievodul vostru. Insă să-i trimiteţi fără de întârziere, mai înainte de a mă opri poporul din Kiev". Iar drevlenii au trimis la dânsa, cu mare bucurie şi cu sârguinţă, cincizeci de bărbaţi aleşi, care după voievod erau bătrâni mai de frunte în pământul drevlenilor. Şi când au sosit ei în Kiev, doamna Olga a poruncit să gătească pentru dânşii o baie mare. După aceea a trimis la ei să-i poftească, ca mai întâi după osteneala dramului, să se spele în baie şi să se odihnească, apoi să vină la dânsa. Iar ei, bucurându-se, au intrat în baie. Şi când au început a se spăla, îndată slujitorii au întărit uşile, închizându-le bine, şi împresurând baia cu paie şi cu vreascuri, i-au dat foc după porunca doamnei. Astfel au ars toţi boierii drevlenilor cu slugile lor, în acea baie.
După aceea, Olga a trimis iar veste la drevleni, înştiinţându-i de grabnica sa venire spre însoţire cu voievodul lor şi le-a poruncit să pregătească din toate băuturile şi mâncărurile la acel loc, unde ei au ucis pe bărbatul său, pentru ca, venind la ei, mai înainte de nunta a doua, să facă pomenire şi ospăţ bărbatului său cel dintâi, după obiceiul păgânesc, şi după aceea să facă nunta. Iar drevlenii s-au bucurat mult de aceasta şi îndată au pregătit toate cu îndestulare. Iar marea doamnă Olga, după făgăduinţa sa, a mers la drevleni cu mulţi oameni pregătiţi nu atât pentru nuntă, cât pentru război. Şi când se apropiau de cetatea de scaun a drevlenilor, Corestina, aceia au ieşit în întâmpinarea ei, împodobiţi în haine luminoase, unii călări, alţii pe jos; şi au primit-o cu bucurie şi veselie mare. Iar ea a mers mai întâi la mormântul bărbatului său şi l-a plâns. Apoi, săvârşind pomenirea lui, a poruncit ca deasupra mormântului să se grămădească o movilă mare, după vechiul obicei păgânesc. Şi au zis drevlenii către ea: „Stăpână doamnă, am ucis pe bărbatul tău că era nemilostiv spre noi, ca un lup răpitor, iar tu eşti milostivă, ca şi domnul nostru, şi de acum vom petrece întru tot binele". Răspuns-a Olga: „Nu sunt mâhnită acum pentru bărbatul cel dintâi, pentru că am săvârşit deasupra lui cele ce se cădea a le săvârşi. Iar acum este timpul ca să merg la a doua nuntă, veselindu-mă cu voievodul vostru". Atunci au întrebat-o drevlenii de solii lor cei dinainte. Răspuns-a doamna: „Vin după noi pe altă cale cu toată bogăţia mea".
După aceea Olga, lepădând hainele cele de plângere, s-a îmbrăcat cu haine luminoase de nuntă, precum se cuvine cinstei domneşti, arătându-se că este bucuroasă şi veselă. Deci a poruncit drevlenilor să mănânce, să bea şi să se veselească. Iar oamenilor săi le-a poruncit să slujească drevlenilor şi să mănânce cu ei, dar să nu se îmbete. Iar după ce s-au îmbătat toţi drevlenii, doamna a poruncit fără de veste oamenilor săi, ca cu armele pregătite pentru aceasta, adică cu săbiile, cu cuţitele şi cu suliţele să ucidă pe drevleni, încât mai mult de 5000 au căzut ucişi. Astfel marea doamnă Olga a amestecat veselia drevlenilor cu sânge şi, răzbunând uciderea bărbatului ei, s-a întors la Kiev.
Iar în al doilea an, adunând Olga putere de oaste, s-a dus la drevleni cu fiul său Sviatoslav Igorovici, povăţuindu-l spre răzbunarea morţii tatălui său. Deci au ieşit şi drevlenii împotriva lor cu putere mare. Şi luptându-se cu putere amândouă părţile şi kievenii biruind pe drevleni şi tăindu-i, i-au gonit până la Corestina, cetatea lor cea de scaun, şi drevlenii s-au închis în ea. Iar Olga a bătut asupra lor un an întreg, stând nedepărtată de cetate. Şi văzând că nu este cu înlesnire a lua cetatea cu bătălie, înţeleapta doamnă s-a dat la purtarea de grijă cea cu meşteşug şi a trimis la cei din cetate, zicându-le: „Nebunilor, pentru ce voiţi să muriţi de foame, nevrând să vă plecaţi mie? Iată, toate celelalte cetăţi mi s-au supus şi îmi dau dajdii, petrecând acum fără frică prin cetăţi şi prin sate, lucrându-şi ţarinile lor". Iar ei au zis: „Am voi şi noi să ne supunem ţie, dar ne temem ca să nu te răzbuni asupra noastră pentru bărbatul tău".
Deci Olga a trimis iarăşi la ei, zicând: „M-am răzbunat de mai multe ori pe mai marii voştri şi pe ceilalţi, iar acum nu-mi trebuie răzbunare, ci supunere şi dajdie din partea voastră". Şi au voit drevlenii să-i dea dajdie, precum va voi ea singură, iar Olga a zis către ei: „Ştiu că acum aţi sărăcit de războaie şi nu puteţi să-mi daţi dajdie de miere, de ceară, de pielicele sau de alte lucruri oarecare alese. Deci nici eu nu voiesc să vă îngreunez cu dajdii mai mari, ci să-mi daţi o dajdie mică, ca semn de supunere. Să-mi daţi câte trei porumbei şi câte trei vrăbii de la casa fiecăruia şi îmi este destul, văzând supunerea voastră". Iar drevlenii socotind această dajdie întru nimic şi batjocorind încă şi înţelegerea ei cea femeiască, îndată au adunat cu sârguinţă mare fiecare câte trei porumbei şi vrăbii, trimiţându-i la ea cu plecăciune. Şi a zis Olga bărbaţilor care veniseră din cetate la ea: „Iată, acum v-aţi supus mie şi fiului meu, deci să locuiţi cu pace. Iar eu de dimineaţă mă voi depărta de cetatea voastră şi mă voi duce la locul meu". Aşa a slobozit pe acei bărbaţi şi auzind cei din cetate de aceste cuvinte ale doamnei, s-au bucurat.
Iar Olga a împărţit păsările pe la ostaşii ei, poruncindu-le ca seara târziu, să lege la fiecare porumbel şi vrabie peticuţe mici, întocmite cu pucioasă aprinsă, şi la toate împreună să le dea drumul în văzduh. Făcându-se aceasta, păsările au zburat în cetate de unde erau luate şi fiecare porumb a intrat în cuibul lui şi fiecare vrabie în locul ei şi îndată s-a aprins cetatea în mai multe locuri. In vremea aceea, Olga a poruncit puterilor sale ostăşeşti să se apropie de cetate din toate părţile şi să atace, iar oamenii cetăţii, neputând suferi focul, au fugit din cetate şi au căzut în mâinile potrivnicilor lor. Astfel a fost luată cetatea şi a fost ucisă o mulţime nenumărată din poporul drevlenilor; unii au pierit de sabie, alţii au ars în foc împreună cu femeile şi copiii lor, iar alţii s-au înecat în râul de sub cetate. In vremea aceea a pierit şi voievodul drevlenilor, iar din cei ce au rămas vii, mulţi au fost duşi în robie; doar cei mai de pe urmă au fost lăsaţi să petreacă la locurile lor, punându-se dajdie grea asupra lor. Astfel a răsplătit Olga drevlenilor moartea bărbatului său, iar pământul lor l-a supus ei.
Intorcându-se ea la Kiev cu biruinţă, cârmuia toate părţile stăpânirii ruseşti, nu ca o femeie, ci ca un bărbat puternic şi înţelept, stăpânind şi ostăşindu-se cu tărie împotriva vrăjmaşilor. Şi era înfricoşată duşmanilor, iar popoarelor ei iubită, fiind milostivă şi bună la obicei, nefăcând nimănui strâmbătate, făcând judecăţi drepte, pedepsind cu milostivire, celor buni răsplătindu-le cu daruri, celor răi cu frică, fiecăruia măsurându-le după lucruri şi după vrednicie. Ea era înţeleaptă şi cumpătată în toate lucrurile, miluind pe cei săraci, scăpătaţi şi lipsiţi, fiind plecată spre cei ce cer milă, auzind iute rugăminţile şi împlinind cererile cele drepte.
Şi toate lucrurile ei, deşi se făceau în necredinţa păgânească, erau plăcute lui Dumnezeu şi vrednice darului creştinesc, căci pe lângă acestea ea avea viaţă înfrânată şi curată, fiindcă n-a voit să se mărite după alt bărbat, ci petrecea în văduvie curată, păzind sceptrul monarhiei ruseşti fiului său, până la vârsta lui. Iar după ce fiul ei a crescut şi s-a îmbărbătat, i-a încredinţat lui toată ocârmuirea domniei celei mari. Iar ea, uşurându-se de toate grijile şi gâlcevile, petrecea fără de grijă, neîncetând cu facerile de bine.
Iar când s-a apropiat vremea cea bine primită, în care Preabunul Dumnezeu a voit să lumineze cu lumina sfintei credinţe pe ruşii cei orbiţi cu necredinţa, să-i aducă la cunoştinţa adevărului şi să-i povăţuiască la calea mântuirii, a binevoit ca începătura acestei luminări s-o facă prin neputinciosul vas femeiesc, prin fericita Olga, spre ruşinarea bărbaţilor celor împietriţi la inimă. Căci precum mai înainte a propovăduit învierea Sa prin mironosiţe şi prin împărăteasa Elena a arătat la toată lumea cinstita Cruce pe care S-a răstignit, scoasă din sânul pământului, tot astfel şi după aceea a voit a sădi sfânta credinţă pe pământul Rusiei, prin minunata femeie, Elena cea nouă, doamna Olga, căci pe ea a aflat-o vas ales al Preasfântului Său nume, ca să-l poarte în ţările Rusiei.
Deci a răsărit în inima ei raza darului Său cel nevăzut, deschizând ochii minţii ei spre cunoştinţa adevăratului Dumnezeu pe care nu-L ştia. Căci ea acum înţelesese înşelăciunea şi rătăcirea necurăţiei păganeşti şi ştia arătat că idolii pe care oamenii cei fără de minte îi cinsteau, nu sunt zei, ci lucru neînsufleţit, făcut de mâini omeneşti. De aceea, nu numai că nu-i cinstea, ci se şi îngreţoşa de ei, iar pe dreapta şi buna credinţă o căuta cu tot sufletul, ca un bun negustor pe mărgăritarul cel de mult preţ, pe care l-a şi aflat, căci povăţuită fiind prin dumnezeiasca purtare de grijă, a auzit de la cineva că Unul este adevăratul Dumnezeu, Făcătorul cerului şi al pământului şi a toată făptura, în care cred grecii şi că afară de Acela nu este alt Dumnezeu. Deci fiind îndemnată de dorinţa adevăratei cunoştinţe a lui Dumnezeu şi fiind din fire nelenevoasă, a voit ca ea însăşi să meargă la greci şi să vadă cu ochii ei rânduiala slujbei creştineşti, ca să ştie desăvârşit cele despre adevăratul Dumnezeu.
Deci luând cu sine pe unii din boierii şi curtenii vestiţi ai Rusiei, au mers la Constantinopol în corăbii, având cu ea avere multă. Acolo a fost primită cu mare cinste de împărat şi de patriarh, cărora le-a adus şi daruri multe, vrednice de unele feţe ca acelea. Şi a învăţat acolo credinţa creştinească, ascultând cu osârdie în toate zilele dumnezeieştile cuvinte, luând aminte la podoabele bisericeşti, la cântare şi la toată rânduiala dreptei credinţe creştineşti. Şi se aprindea cu inima de dragostea lui Dumnezeu, crezând în El cu neîndoire, şi dorea să primească Sfântul Botez.
Iar împăratul grecesc, fiind văduv într-acea vreme, voia să se însoţească cu dânsa, căci pe de o parte se biruia de frumuseţea feţei ei, iar pe de alta, era îndemnat de buna ei înţelegere, de slava, de vitejia şi de mărimea ţărilor Rusiei. Deci a zis către dânsa: „O, doamnă Olga, tu eşti vrednică să fii împărăteasă creştină şi să locuieşti împreună cu noi în această cetate a împărăţiei noastre". Astfel îi vorbea el despre însoţire. Iar ea se arăta ca şi cum nu se lepăda de însoţirea împăratului, însă mai întâi cerea Botezul, zicând: „Pentru Sfântul Botez am venit aici, iar nu pentru nuntă. Iar dacă mă veţi boteza, atunci veţi vorbi şi despre însoţire. Căci nu se cade ca femeia cea nebotezată şi necreştină să meargă după bărbat creştin". Atunci împăratul s-a sârguit ca s-o boteze degrabă, iar patriarhul, după ce a învăţat-o din destul despre dreapta credinţă, a pregătit-o de Botez.
Şi când s-a pregătit scăldătoarea Sfântului Botez, Olga s-a rugat ca însuşi împăratul să fie primitorul ei din sfânta scăldătoare, căci zicea: „Intr-alt fel nu voiesc să mă botez, dacă nu-mi va fi însuşi împăratul tată din botez. Şi mă voi duce fără a mă boteza şi voi veţi da lui Dumnezeu răspuns pentru sufletul meu!" Deci împăratul s-a învoit la dorinţa ei şi fericita Olga a fost botezată de preasfinţitul patriarh. Şi însuşi împăratul s-a făcut ei tată de botez, primind-o din sfânta scăldătoare şi i-a pus numele ei Elena, ca şi cea dintâi împărăteasă între creştini, Elena, maica marelui Constantin.
Iar după botez, slujind preasfinţitul patriarh, a împărtăşit-o cu Preacuratele Taine ale lui Hristos şi a binecuvântat-o, zicându-i: „Binecuvântată eşti tu între femeile Rusiei, că ai lăsat întunericul şi ai căutat lumina cea adevărată. Tu ai urât pe zeii idoleşti cei mulţi şi ai iubit pe Unul adevăratul Dumnezeu. De moartea cea veşnică ai fugit şi te-ai logodit cu viaţa cea fără de moarte. De acum vor începe a te ferici pe tine toţi fiii Rusiei". Astfel a binecuvântat-o patriarhul. Tot atunci s-au botezat şi mulţi din cei ce veniseră cu dânsa, bărbaţi şi femei, şi s-a făcut bucurie în Constantinopol pentru botezul marii doamne a Rusiei, iar împăratul a făcut ospăţ mare într-acea zi şi s-a veselit, slăvind pe Hristos Dumnezeu.
După aceasta, împăratul iarăşi a vorbit despre nuntă fericitei Olga, care s-a numit la botez Elena, însă dânsa i-a răspuns: „Cum ai putea să iei de soţie pe fiica ta cea din Botez? Acesta este lucru spurcat şi lepădat nu numai în legea creştinească, dar şi în cea păgânească, ca tatăl să aibă de soţie pe fiica sa". Şi a zis către dânsa împăratul: „O, Olga, m-ai întrecut cu meşteşugul". Fericita Olga a zis către împărat: „Ţi-am spus de mai înainte că nu pentru aceea am venit aici, ca să împărătesc cu tine - căci mi-e destulă mie şi monarhia Rusiei cu fiul meu - ci ca să mă fac mireasa Impăratului Ceresc celui fără de moarte, Hristos Dumnezeu, pe Care L-am iubit cu tot sufletul meu, şi ca să mă învrednicesc împărăţiei Lui celei veşnice". Atunci împăratul, părăsind dorinţa sa deşartă şi dragostea trupească, a iubit-o cu dragoste duhovnicească, ca pe fiica sa, şi dându-i daruri mari, a trimis-o cu pace.
Iar ea, ducându-se din Constantinopol, a mers la preasfinţitul patriarh, ca să ia binecuvântare de cale, şi a zis către dânsul: „Părinte preasfinte, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, care mă întorc în ţara mea, unde fiul meu petrece în rătăcirea păgânească şi toţi oamenii cei întăriţi în necurăţia cea veche sunt împietriţi, ca Domnul să mă izbăvească acolo de toate răutăţile, cu sfintele tale rugăciuni". Iar Patriarhul a zis către dânsa: „Fiica mea cea în Sfântul Duh credincioasă şi binecuvântată, Hristos, întru Care te-ai îmbrăcat prin Sfântul Botez, Insuşi Acela să te păzească de tot răul, precum a păzit pe Noe de potop, pe Lot din Sodoma, pe Moise cu poporul Israel de Faraon, pe David de Saul, pe Daniil din gurile leilor şi pe cei trei tineri în cuptor. Tot aşa şi pe tine să te izbăvească de toată ispita, că binecuvântată eşti în neamul tău, iar nepoţii şi strănepoţii tăi te vor ferici în anii cei de pe urmă". O binecuvântare ca aceasta, luată de la preasfinţitul patriarh, fericita Elena a primit-o ca mai de preţ decât toate darurile. Ea a mai luat şi învăţătură pentru curăţie şi rugăciune, pentru post şi înfrânare şi pentru toate lucrurile cele bune, care se cuvin vieţii creştine celei plăcute lui Dumnezeu. A mai luat de la dânsul şi cinstita cruce, sfinte icoane, preoţi, cărţi şi celelalte lucruri sfinţite şi s-a dus întru ale sale.
Se mai povesteşte încă şi aceasta, că cinstita cruce pe care ea a luat-o din mâinile preasfinţitului patriarh, avea deasupra această scriere: „Pământul Rusiei s-a înnoit pentru viaţa întru Dumnezeu prin Sfântul Botez, pe care l-a primit fericita Olga". Această cruce, după fericitul sfârşit al Sfintei Olga, a fost păzită de credincioşii ce rămăseseră după dânsa, până în timpul marelui domn al Kievului, Iaroslav Vladimirovici, care, zidind biserica cea mare şi prea frumoasă a Sfintei Sofia, a pus într-însa crucea aceea în partea dreaptă a altarului. Dar acum ea nu se mai află, căci prin risipirile cele multe, Kievul cu sfintele biserici dintr-însul s-a pustiit. Dar să ne întoarcem iarăşi la povestirea despre Sfânta Olga.
Venind în Kiev Elena cea nouă, marea doamnă Olga, a început ca un soare a izgoni, prin lumina credinţei, întunericul păgânătăţii idoleşti, şi a lumina pe cei întunecaţi. Şi a zidit prima biserică pentru sine, în numele Sfântului Nicolae, la movila Oscoldova şi pe mulţi din kieveni i-a întors la Hristos. Insă pe fiul său Sviatoslav n-a putut nicidecum să-l aducă la înţelegerea cea adevărată şi la cunoştinţa lui Dumnezeu, pentru că nu lua aminte la cuvintele ei, de vreme ce îndeletnicirea lui era în lucrurile oştilor, fiind bărbat viteaz şi iubitor de războaie, şi toată viaţa sa şi-a petrecut-o mai mult la oaste şi în războaie decât în casă. Iar către maica sa, care îl învăţa credinţa creştinească, zicea: „De voi primi botezul şi credinţa creştină, apoi boierii mei, voievozii şi toate popoarele se vor depărta de mine şi nu voi mai avea cu cine să mă lupt împotriva vrăjmaşilor, ca să apăr moştenirea noastră". Astfel a răspuns voievodul Sviatoslav, iar pe cei ce voiau să se boteze nu-i oprea, dar nu mulţi din boieri primeau Sfântul Botez, iar pe cei ce se botezau îi batjocoreau, pentru că la cei necredincioşi, credinţa creştină este o nebunie; însă, din poporul cel simplu, mulţi se adăugau la Sfânta Biserică.
Iar Sfânta Olga se ducea în marele Novgorod şi în celelalte cetăţi ale stăpânirii sale şi, pe cât putea, pretutindeni aducea pe oameni la credinţa lui Hristos, iar idolii îi sfărâma şi în locurile lor punea cinstitele cruci, de la care, după aceea, multe semne şi minuni se săvârşeau spre încredinţarea necredincioşilor.
După aceea s-a dus în patria sa, în satul Vibuţca, în care s-a născut, şi acolo a învăţat pe oameni şi pe rudeniile sale cunoştinţa de Dumnezeu. Iar când s-a dus la malul râului care se chema Mare, care curgea de la miazăzi spre miazănoapte, şi a ajuns în dreptul locului acela în care un alt râu numit Pscova, care curgea de la răsărit, se vărsa în râul cel mare, unde era atunci o pădure mare şi dumbrăvi multe, a văzut de cealaltă parte a râului trei raze prealuminoase, coborându-se din cer spre acele locuri şi luminându-le. Şi nu numai sfânta singură a văzut acea lumină minunată, ci şi toţi cei care erau cu dânsa. Şi s-a bucurat fericita foarte şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru acea preaslăvită vedenie, care înainte îi însemna ei luminarea părţilor acelora prin darul lui Dumnezeu. Deci, întorcându-se la însoţitorii săi, a proorocit, zicând: „Să vă fie în ştiinţă că, prin voia lui Dumnezeu, în acest loc luminat de trei raze strălucitoare, are să fie biserica Preasfintei şi de viaţă făcătoarei Treimi şi se va zidi cetate mare, slăvită şi întru toate îndestulată". Aceasta zicând, s-a rugat mult lui Dumnezeu şi a pus o cruce într-acel loc, unde este încă şi astăzi un loc de rugăciune.
Deci înconjurând multe cetăţi ale Rusiei, propovăduitoarea lui Hristos s-a întors în Kiev, unde făcea multe fapte bune. Căci dacă întru necredinţă fiind, era plină de lucruri bune, cu cât mai ales luminându-se prin sfânta credinţă, se împodobea cu toate faptele bune, sârguindu-se să placă lui Dumnezeu, Ziditorul şi Luminătorul său. Apoi, aducându-şi aminte de vedenia care a văzut-o la râul Pscova, a trimis acolo mult aur şi argint spre zidirea bisericii Sfintei Treimi, poruncind ca oamenii să se sălăşluiască lângă dânsa. Deci, în scurt timp s-a făcut cetatea cea mare Pscovul, care se numea aşa de la râul Pscov şi se preamărea într-însa numele Preasfintei Treimi.
Intr-acel timp, marele domn Sviatoslav, lăsând pe maica sa, Sfânta Olga, în Kiev şi cu dânsa şi pe fiii săi, Iaropolc, Oleg şi Vladimir, a plecat împotriva bulgarilor. Şi luptându-se el în pământul lor, le-a luat optzeci de cetăţi şi i-a plăcut a petrece în cetatea lor cea de scaun, Pereiaslaveţ. Iar fericita Olga, rămânând în Kiev, învăţa pe nepoţii săi - fiii lui Sviatoslav - credinţa creştinească, pe cât puteau copiii să înţeleagă. Insă n-a îndrăznit a-i boteza, ca să nu facă vreun rău fiul ei cel nesupus, ci i-a lăsat pe ei la voia Domnului. Şi zăbovind Sviatoslav la bulgari, pecenegii au venit fără de veste asupra hotarelor Kievului şi, înconjurând cetatea, se luptau asupra ei. Iar Sfânta Olga cu nepoţii săi s-au închis în cetate şi pecenegii n-au putut să ia cetatea pentru că Domnul, păzind pe Olga, credincioasa roaba sa, a apărat cetatea de vrăjmaşi cu rugăciunile ei.
Şi înştiinţându-se şi Sviatoslav despre năvălirea pecenegilor asupra Kievului, s-a sârguit degrabă a veni cu puterea sa şi fără de veste a năvălit în ostile pecenegilor, pe care, bătându-i, i-a izgonit departe. Deci, intrând în Kiev, s-a închinat maicii sale, care era bolnavă; dar iarăşi voia să o lase şi să se ducă la bulgari. Iar fericita Olga, plângând, a zis către dânsul: „Pentru ce mă laşi, fiul meu, şi unde te duci? Căutând cele străine, pe ale tale cui le încredinţezi? Căci fiii tăi sunt încă mici, iar eu bătrână şi bolnavă şi de acum aştept sfârşitul meu şi ducerea mea la doritul meu Hristos, întru Care cred. Şi acum nu mă îngrijesc de nimic, decât numai de tine, că mult te-am rugat şi te-am învăţat ca să laşi păgânătatea idolească şi să cunoşti pe dreptul Dumnezeu pe Care eu L-am cunoscut. Iar tu n-ai băgat de seamă rugămintea mea şi ştiu că, pentru neascultarea ta către mine, pe pământ te aşteaptă sfârşit rău, iar după moarte muncile veşnice, care sunt pregătite necredincioşilor. Insă acum, măcar această rugăminte de pe urmă a mea să o împlineşti: Nu te duce nicăieri, până ce nu mă voi duce din viaţa aceasta. Iar după ce mă vei îngropa, atunci te vei duce unde vei voi. După moartea mea însă, să nu-mi faceţi nimic deasupra mormântului, după obiceiul vostru păgânesc, ci preoţii mei să-mi îngroape păcătosul meu trup, precum este obiceiul creştinilor. Să nu îndrăzniţi a grămădi movilă deasupra mea, nici să faceţi privelişte. Ci să trimiteţi aur preasfinţitului patriarh din Constantinopol, ca acela să săvârşească rugăciuni şi prinos către Dumnezeu pentru sufletul meu şi să ospăteze cu milostenie pe săraci".
Acestea auzindu-le Sviatoslav, a plâns şi a făgăduit că va face toate cele poruncite de dânsa, afară numai că nu primeşte sfânta credinţă. Iar după trei zile, fericita Olga, venind la slăbiciunea cea de pe urmă, s-a împărtăşit cu dumnezeieştile Taine ale Preacuratului Trup şi de viaţă făcătorului Sânge al lui Hristos, Dumnezeul nostru, şi s-a făcut cu totul întru rugăciunea cea cu dinadinsul către Dumnezeu şi către Preacurata Născătoare de Dumnezeu, pe care ea o avea totdeauna ajutătoare, după Dumnezeu. De asemenea, chema într-ajutor pe toţi sfinţii şi mai ales făcea rugăciune pentru luminarea pământului Rusiei, pentru că vedea înainte cele ce aveau să fie şi, de multe ori, în zilele vieţii sale, spunea înainte, prooroceşte, că Dumnezeu va lumina poporul Rusiei şi mulţi dintr-înşii vor fi sfinţi mari, pe care lucru ea îl cerea de la Dumnezeu ca să se împlinească degrabă, când era aproape de sfârşitul său. Şi fiind încă rugăciunea în gura ei, cinstitul ei suflet s-a dezlegat din legăturile trupeşti şi a intrat în mâinile lui Dumnezeu ca un drept. Astfel s-a mutat ea de la cele pământeşti la cele cereşti şi s-a învrednicit a intra în cămara nemuritorului Impărat, Iisus Hristos Dumnezeu, şi s-a numărat întâia sfântă din ceata sfinţilor din pământul Rusiei.
Fericita Olga, numită Elena din Sfântul Botez, s-a săvârşit la 11 Iulie. Ea a petrecut în însoţire 42 de ani de la fecioria sa; iar mai înainte de însoţire era în putere desăvârşită, având 20 de ani. După moartea bărbatului său, în anul al zecelea, s-a învrednicit de Sfântul Botez, iar după Botez a vieţuit cu dumnezeiască plăcere 15 ani; astfel că toţi anii vieţii ei erau aproape nouăzeci. Şi au plâns după dânsa fiul ei Sviatoslav, marele domn, şi nepoţii, boierii, dregătorii şi tot poporul, şi au îngropat-o cu cinste după obiceiul creştinesc.
Iar după săvârşirea Sfintei Olga, s-au împlinit proorociile ei despre răul sfârşit al fiului său şi despre buna luminare a pământului Rusiei, căci fiul ei Sviatoslav, după câţiva ani, precum scrie Cuviosul Nestor al Pecerscăi, a fost ucis în război de voievodul pecenegilor, care se chema Curia. Acela, tăindu-i capul, a făcut pahar de băut din ţeasta lui Sviatoslav, ferecând-o în aur şi scriind pe dânsa cuvintele acestea: „Cel ce caută cele străine, pierde pe ale sale!" Şi bea cu paharul acela când benchetuia cu boierii săi. Astfel, pe marele domn al Kievului, Sviatoslav Igorovici, care era viteaz şi nebiruit în războaie, l-a ajuns sfârşit rău, după proorocia maicii sale, căci n-a ascultat-o. Şi s-a împlinit şi proorocia ei despre pământul Rusiei, pentru că, trecând douăzeci de ani după pristăvirea Sfintei Olga, Vladimir, nepotul ei, a primit Sfântul Botez şi a luminat toate părţile Rusiei cu sfânta credinţă. Şi zidind o biserică de piatră în numele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a numit-o "Deseatniţe", căci dădea pentru dânsa a zecea parte din averea sa.
Apoi, sfătuindu-se cu Preasfinţitul Leontie, Mitropolitul Kievului, care venise după Mihail, a scos din pământ cinstitele moaşte, întregi şi nevătămate, ale bunicii sale, Sfânta Olga, care erau pline de plăcută mirosire, şi le-a mutat cu mare cinste în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Şi nu le-a ţinut ascunse, ci le-a pus la vedere, pentru cei ce alergau la dânsele cu credinţă şi îşi câştigau împlinirea rugăciunilor lor. Căci de la acele cinstite moaşte se dădeau multe tămăduiri la toate neputinţele.
Nu se cuvine a trece cu vederea nici aceasta: în peretele bisericii, deasupra mormântului ei, era o ferestruie. Şi atunci când cineva se apropia de sfintele ei moaşte cu credinţă neîndoită, ferestruia aceea se deschidea singură şi era arătat celui ce stătea afară, ca să vadă înăuntru cinstitele ei moaşte făcătoare de minuni, de la care cei vrednici de o vedere ca aceea, vedeau ieşind o minunată strălucire şi, de orice boală era cuprins cineva din cei ce aveau credinţă, îndată câştigau sănătate. Insă celui ce se apropia cu puţină credinţă, nu i se deschidea ferestruia, nici nu putea să vadă cinstitele moaşte, chiar de-ar fi intrat şi în biserică, ci vedea numai mormântul. Unul ca acela nu putea să câştige nici tămăduire. Iar cei ce credeau, câştigau toate cele spre folosul sufletelor şi trupurilor, cu rugăciunile Sfintei şi dreptei Olga, care din botez s-a numit Elena, şi cu ajutorul darului Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu