Pe vremea lui Claudiu, împăratul Romei, a venit din Persia la Roma, un bărbat de neam bun şi bogat, care era de dreapta credinţă creştinească, cu numele Marin, împreună cu femeia sa, Marta, şi cu doi fii ai lor, Avdifax şi Avacum. Ei au venit ca să se închine la mormintele Sfinţilor Apostoli şi ale celorlalţi sfinţi. Şi au început a cerceta în Roma pe creştinii cei ţinuţi în legături şi a îngropa trupurile celor ucişi pentru Hristos. Deci, trecând râul Tibrului, au găsit acolo într-altă cetate pe Sfântul Mucenic Chirin, care era ţinut în temniţă şi care pătimise multe răni pentru Hristos. Şi mergând la el, s-au aruncat la picioarele lui, rugându-l să se roage Domnului pentru dânşii; şi au început din averile lor a-i sluji lui şi celor legaţi cu el pentru Hristos, şi spălându-le picioarele, se stropeau cu apa aceea. Astfel au petrecut acolo opt zile, slujind sfinţilor.
In vremea aceea, Claudiu a poruncit să ucidă fără judecată pe toţi creştinii ce se aflau. Şi nu cu mult mai înainte de acea vreme, fuseseră prinşi 260 de creştini, pe care-i osândise împăratul să sape pământul; iar temniţa lor era afară din cetate la locul olarului, lângă calea ce se numeşte Salaria. Deci împăratul a poruncit ca pe toţi aceştia să-i săgeteze soldaţii cu săgeţi la privelişte, iar trupurile lor să le ardă cu foc. Inştiinţându-se de aceasta Marin şi Marta cu fiii lor, s-au mâhnit foarte mult şi, ducându-se la acel loc împreună cu Sfântul Ioan preotul, scoteau în taină din foc trupurile sfinţilor pe care le puteau lua şi, învelindu-le cu pânze curate, le îngropau în peştera cea de lângă calea Salariei, care se numea Cucumer. Incă au îngropat împreună cu ei şi pe un oarecare tribun împărătesc, cu numele Vlast, care fusese ucis pentru Hristos; şi au petrecut acolo multe zile în rugăciuni şi în post, împreună cu preotul Ioan.
Şi înştiinţându-se împăratul Claudiu de aceasta, a poruncit ca să caute pe Marin şi pe soţia lui; dar nu-i găsea pentru că se ascunseseră. Iar când s-au întors din acea peşteră şi au venit la temniţa zisă mai înainte, n-au mai găsit în ea pe Sfântul Mucenic Chirin; pentru că îl uciseseră cu sabia în noaptea aceea, mai înainte de venirea lor, şi-l aruncaseră în râul Tibrului. Iar ei înştiinţându-se de locul unde era aruncat trupul sfântului, au aşteptat noaptea. Şi împărate, şi ţi se va mântui sufletul tău, împărăţia ta se va înmulţi şi vrăjmaşii tăi se vor stinge, iar tu vei fi biruitor peste toţi. Aici te vei îndulci de vremelnica împărăţie, iar în viaţa ce va să fie te vei îndulci de cea veşnică, numai să faci aceasta: Pocăieşte-te de sângele sfinţilor, pe care l-ai vărsat şi crede în Hristos, primind Sfântul Botez!" Atunci Claudiu a zis către cei de faţă: „Auziţi, cetăţeni ai Romei şi tot poporul, cât de sănătoasă învăţătură ne grăieşte nouă omul acesta?" Iar eparhul, cel cu numele Calpurnie, a strigat: „Te înşeli, o, împărate, cu învăţătura cea mincinoasă a acestuia! Oare cu dreptate ne este nouă să lăsăm zeii aceia, cărora din scutecele noastre ne-am învăţat a ne închina? Singur judecaţi de aceasta!"
Zicând eparhul acestea, s-a schimbat inima împăratului şi i-a încredinţat lui pe preot, zicându-i cu mâhnire: „Să-l asculţi cu îngăduire şi dacă învăţătura lui ce o grăieşte nu va fi sănătoasă, să faci cu dânsul după legea cu care se judecă furii de cele sfinte; iar dacă va fi sănătos şi drept sfatul lui, atunci de ce să nu-l ascultăm pe acela?" Atunci eparhul Calpurnie, luând pe Sfântul Valentin, l-a încredinţat unuia din cei ce erau sub stăpânirea lui, dregător mai mare, cu numele Asterie, bărbat înţelept, zicându-i: „De vei putea, cu cuvintele tale, să pleci pe acesta spre socoteala noastră, voi spune împăratului de înţelepciunea ta, şi îi vei fi lui prieten".
Şi luând Asterie pe preot, l-a dus în casa sa. Deci, intrând Sfântul Valentin în casa lui Asterie, şi-a plecat genunchii la rugăciune şi a zis: „Dumnezeule a toată făptura cea văzută şi nevăzută, Ziditorule al neamului omenesc, Cel ce ai trimis pe Fiul Tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca să ne mântuiască pe noi de înşelăciunea vrăjmaşului şi să ne aducă din întuneric la lumina adevărului, Care ne-a chemat pe noi la Sine, zicând: Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi, şi Eu vă voi odihni pe voi; întoarce casa aceasta la Tine, şi dă ei după întuneric lumină, ca să Te cunoască pe Tine, Dumnezeu şi Hristos, întru unirea Sfântului Duh, în veci. Amin!"
Astfel rugându-se sfântul şi Asterie auzind cuvintele lui, a zis către dânsul: „Mă mir, cum zici că Hristos al vostru este lumină!" Răspuns-a sfântul: „Cu adevărat, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel născut de la Duhul Sfânt şi din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, este lumină adevărată, Care luminează pe tot omul ce vine în lume". Asterie a zis: „Dacă El luminează pe tot omul, acum voi încerca, dacă sunt adevărate cele grăite de tine. Eu am o fiică oarbă încă mai înainte de a avea doi ani; deci, dacă o vei vindeca cu numele Hristosului tău, atunci voi face tot ceea ce-mi vei porunci". Preotul a zis: „S-o aduci la mine". Iar Asterie, alergând cu sârguinţă, a adus pe copila cea oarbă. Deci Sfântul Valentin, înălţându-şi mâinile şi ridicându-şi ochii cu lacrimi spre cer, s-a rugat mult. Apoi, punând mâna sa pe ochii cei orbi, a zis: „Doamne, Iisuse Hristoase, luminează pe roaba Ta, că Tu eşti lumina cea adevărată!"
Şi îndată a văzut copilita. Iar Asterie şi femeia lui văzând aceasta, au căzut la picioarele sfântului, zicându-i: „Ne rugăm să faci ceea ce vei voi cu noi, ca să fim robii lui Hristos şi să se mântuiască sufletele noastre!" Sfântul a zis către dânşii: „Să faceţi ceea ce vă poruncesc. Dacă credeţi în Hristos din toată inima, sfărâmaţi toţi idolii care sunt în casa voastră, postiţi, iertaţi datoriile tuturor datornicilor voştri, primiţi Sfântul Botez şi aşa vă veţi mântui!" Iar ei au voit să facă cu bucurie toate acestea. Şi poruncindu-le lor trei zile de post, îi învăţa taina sfintei credinţe. Iar de vreme ce Asterie avea sub stăpânirea sa pe mulţi închişi, i-a dezlegat pe toţi din legături şi i-a liberat din temniţă. Şi după ce au postit trei zile, sosind ziua Duminicii, Asterie s-a botezat cu toată casa sa, care era de patruzeci şi şase de suflete, bărbaţi şi femei. Incă au chemat în casa lor şi pe Sfântul Calist Episcopul şi au luat binecuvântare de la el.
Auzind aceasta fericitul Marin împreună cu Marta, femeia lui, şi fiii lor Avdifax şi Avacum, s-au dus la casa lui Asterie cu bucurie, mulţumind lui Dumnezeu, şi au petrecut acolo treizeci şi două de zile. După aceasta, împăratul aflând că Asterie a crezut în Hristos şi s-a botezat cu toată casa, după învăţătura lui Valentin preotul, a trimis îndată ostaşi să prindă pe Asterie şi pe toţi ai casei lui. Iar aceia, năvălind fără de veste, au prins pe toţi care se aflau în casa lui Asterie, între care era şi Sfântul Marin cu casnicii lui, şi pe toţi i-a dus la împărat. Iar împăratul a poruncit să-i despartă deosebi pe preotul Valentin şi pe Marin cu ai lui, iar pe Asterie cu ai casei lui i-a trimis legaţi în cetatea ce se numea Ostie, ca acolo să primească judecata şi pedeapsa.
Deci ducând în cetatea aceea pe Sfântul Asterie şi pe toţi cei cu dânsul, i-a dat unui judecător cu numele Ghelasie, care, văzându-i, i-a aruncat în temniţă. Iar după douăzeci de zile, scoţându-i la judecată, le-a zis: „Aţi auzit ce a poruncit împăratul şi tot sfatul lui?" Sfinţii au răspuns: „Nu ştim!" Judecătorul a zis: „Este poruncă ca toţi care se închină zeilor să fie vii şi liberi; iar cei ce nu voiesc să se închine lor, aceia să fie ucişi cu felurite chinuri". Sfântul Asterie a răspuns: „Să se închine lor aceia care sunt ca dânşii şi să piară împreună cu ei; iar noi ne închinăm Dumnezeului celui adevărat şi atotputernic, Care petrece la ceruri, şi Lui ne aducem jertfă". Şi mâ-niindu-se judecătorul, a poruncit ca pe Sfântul Asterie să-l spânzure la muncire şi să-l chinuiască; iar pe toţi ceilalţi să-i bată cu toiege fără de cruţare. Şi astfel chinuindu-i în acea zi, i-a aruncat iar în temniţă, zicând: „Se cade a pregăti chinuri mai cumplite asupra lor!" Deci a poruncit ca a doua zi să fie gata priveliştea şi să se adune poporul.
Şi venind ziua următoare, judecătorul Ghelasie a şezut la judecata din privelişte şi, aducând de faţă pe Sfântul Asterie cu ceilalţi sfinţi mucenici, a zis către dânsul: „Lasă-ţi nebunia ta cea deşartă şi te făgăduieşte a jertfi zeilor, ca să nu pieri în chinuri tu şi cei cu tine!" Sfântul Asterie a răspuns: „Noi toţi dorim ca să murim pentru Hristos, Mântuitorul nostru, precum şi El a murit pentru noi păcătoşii, astfel încât, curăţindu-ne de întinăciunile lumii acesteia, să ne învrednicim a trece la împărăţia cerească cea dorită!" Şi umplându-se judecătorul de mânie, a poruncit să-i arunce pe toţi spre mâncare fiarelor.
Deci sfinţii au fost duşi la locul care se numea al fiarelor, aproape de o capişte de aur, pentru că acolo se hrăneau fiarele. Şi intrând în groapă, s-a deschis îngrădirea fiarelor şi le-au dat drumul asupra lor. Iar Sfântul Asterie a strigat cu glas mare, zicând: „Doamne, Dumnezeule Atotputernice, Cel ce ai miluit pe robul Tău, Daniil, în groapa leilor şi prin Proorocul Avacum l-ai cercetat şi l-ai întărit, cercetează-ne şi pe noi, robii Tăi, prin îngerul Tău cel sfânt!" Şi ieşind fiarele, n-au vătămat pe nimeni dintr-înşii, ci se plecau înaintea Sfântului Asterie şi celor ce erau cu dânsul. Aceasta văzând-o Ghelasie, a zis către popor: „Vedeţi cum aceştia, cu meşteşugiri de farmece, au îmblânzit fiarele?" Dar mulţi din popor au grăit: „Dumnezeul lor îi păzeşte pe ei!"
După aceea, judecătorul a poruncit să-i scoată pe mucenici din groapă, să gătească un foc mare şi să-i arunce în el, ca să ardă. Şi fiind aprins acel foc mare, Sfântul Asterie a zis către ceilalţi sfinţi: „Indrăzniţi, nu vă temeţi; pentru că Cel ce a fost văzut al patrulea cu cei trei tineri în cuptorul Babilonului, Acela stă acum în mijlocul nostru!" Şi când au aruncat pe mucenici în foc, îndată s-a stins văpaia şi focul s-a schimbat în răcoreală, iar sfinţii au rămas nevătămaţi. Atunci judecătorul, văzându-se biruit şi ruşinat, a poruncit să scoată pe mucenici afară din cetate şi să-i omoare cu moarte de două feluri -pe unii să-i taie cu sabia, iar pe alţii să-i ucidă cu pietre. Şi astfel s-a sfârşit nevoinţa muceniciei lor.
Iar pe cei rămaşi în Roma cu fericitul Valentin preotul, Sfinţii Mucenici Marin, Marta, Avdifax şi Avacum, împăratul Claudiu i-a adus înaintea judecăţii sale. Deci mai întâi a bătut fără de milă cu toiege pe Sfântul Valentin, şi pe urmă a poruncit să-i taie capul. Apoi a zis către Sfântul Marin şi către cei cu dânsul: „De unde sunteţi?" Sfinţii au răspuns: „Suntem din Persia". Impăratul a zis: „Pentru ce v-aţi lăsat ţara voastră şi aţi venit aici?" Sfinţii au răspuns: „Am dorit să ne închinăm la mormintele Sfinţilor Apostoli şi lângă ele să dăm Domnului rugăciunile noastre". Impăratul a zis: „De unde aveţi aur şi argint, că aud de voi că sunteţi bogaţi?"
Sfinţii Marin şi Marta au răspuns: „Din averile noastre care le-am avut în Persia. Pe acelea noi le-am vândut şi am împărţit la cei ce nu aveau, iar ceea ce ne-a mai rămas am luat cu noi, nu pentru noi, ci pentru slujirea sfinţilor. Iar cum că am fost bogaţi în Persia, poţi să înţelegi din aceasta, că suntem de neam bun. Căci tatăl meu, Maromei, a fost întâiul după împăratul Persiei, iar soţia mea este fiica lui Cusinit, boierul slăvit din Persia".
Impăratul a zis: „Pentru ce aţi lăsat zeii cei părinteşti, care se cinstesc în Persia, şi aţi venit aici să căutaţi oamenii cei morţi?" Marin a răspuns: „Noi, robii lui Hristos, am venit să ne închinăm Sfinţilor Apostoli, ale căror suflete nemuritoare cu Dumnezeu vieţuiesc, ca ei să fie pentru noi mijlocitori către Hristos, Dumnezeul nostru". Impăratul a zis: „Unde este aurul şi argintul care l-aţi adus din Persia?" Sfântul Marin a răspuns: „L-am dat lui Dumnezeu, Care ni-l dăduse nouă pentru o vreme". Atunci împăratul, mâniindu-se, l-a dat pe el locţiitorului său, cu numele Muschian, zicându-i: „De nu vor aduce jertfe zeilor, să-i pierzi cu felurite chinuri".
Iar acela, luându-i pe ei, i-a dus la judecată în capiştea zeiţei lor Teluda şi, punându-i de faţă la cercetare, le-a arătat lor toate uneltele de muncă, îngrozindu-i cu cumplite chinuri şi silindu-i la închinarea idolească. Dar, nesupunându-se voinţei lui, a început a-i chinui. Deci, mai întâi pe Sfântul Marin, întinzându-l la pământ, a poruncit să-l bată cu toiege. Iar el, fiind bătut mult, nu striga altceva decât numai: „Slavă Ţie, Doamne, Iisuse Hristoase!" Apoi pe Avdifax şi pe Avacum, asemenea cu toiege i-au bătut. Iar Sfânta maică Marta, privind la pătimirea fiilor săi, îi întărea cu sfaturi de mamă ca să rabde cu bărbăţie pentru Hristos, Cel ce a răbdat pentru noi mai mari pătimiri. După aceasta, spânzurând pe aceşti trei mucenici, adică pe tatăl cu fiii săi, a poruncit să strujească trupurile lor cu unghii de fier şi să le ardă coastele cu foc. Iar ei strigau cu feţe luminoase: „Mulţumim Ţie, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, că ne-ai învrednicit a pătimi toate acestea pentru numele Tău!"
După aceasta, luându-i pe ei de la chinuri, a poruncit să le taie mâinile, iar Marta, adunând sângele lor, se ungea cu el cu bucurie. După aceea judecătorul, atârnându-le mâinile de grumaji, a poruncit să-i poarte prin toată cetatea Romei. Deci, sfinţii fiind purtaţi, când propovăduitorul striga: „Nu huliţi pe zei, că pentru aceasta sunteţi munciţi", sfinţii strigau împotrivă: „Nu sunt zei, ci diavoli, care vă vor pierde pe voi cu împăratul vostru!"
După o pătimire ca aceasta, sfinţii mucenici au fost scoşi afară din cetate, la un loc care se numea Nimfa Catavasi, departe ca la treisprezece stadii, unde Sfinţilor Marin, Avdifax şi Avacum li s-au tăiat capetele, iar pe Marta au înecat-o în râu. După aceasta, o femeie oarecare credincioasă, cu numele Filichita, luând în taină trupurile sfinţilor mucenici celor tăiaţi şi al Sfintei Marta, le-a îngropat cu cinste în satul său, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Cel împreună slăvit cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu