Sfîntul Apostol Tit era de fel din Creta şi din părinţi de bun neam, pentru că se trăgea din seminţia lui Miroi, antipatul Cretei; dar erau necredincioşi, deoarece se ţineau de păgînătatea închinării de idoli, şi chiar el singur tot aceleaşi păgînătăţi a slujit de la început. El din tinereţea lui a arătat multă sîrguinţă către înţelepciunea păgînească, îndeletnicindu-se la citirea cărţilor vechi de filosofie şi făcătoare de stihuri, precum ale lui Homer şi ale celorlalţi scriitori. El petrecea cu fapte bune, în nerăutate şi în întreaga înţelepciune, măcar că era în necunoştinţă de Dumnezeu. El şi-a păzit fără de prihană fecioreasca curăţenie a trupului său, precum mai pe urmă a mărturisit despre dînsul Sfîntul Ignatie purtătorul de Dumnezeu, în scrisoarea sa către Filadelfi, numindu-l pe dînsul feciorelnic. Deci, pe Dumnezeu, pe Care Tit nu-L ştia prin credin-ţă, pe Acela îl cinstea prin fapte bune şi Lui I se arăta plăcut.
Cînd era de douăzeci de ani, a auzit un glas din cer venind către dînsul şi zicîndu-i: "Tite, ţie ţi se cade să te duci de aici şi să-ţi mîntuieşti sufletul tău, pentru că nu-ţi ajunge spre mîntuire numai învăţătura păgînească". Acest glas auzindu-l Tit, dorea ca şi a doua oară să-l mai audă pe el, pentru că ştia glasurile şi cuvintele care se făceau uneori de la idoli, dar nu voia să le creadă pe ele, pentru că începuse a cunoaşte înţelepciunea lor cea drăcească. El a mai petrecut acolo un an, cînd i s-a dat în vis o dumnezeiască poruncă, ca să citească cărţi evreieşti; şi după acea vedenie, el a început a le cerceta.
Căzîndu-i în mînă cartea Sfîntului prooroc Isaia, a deschis-o şi a găsit la capitolul 41 acestea:Înnoiţi-vă către Mine ostroave..., pe care citind-o, a găsit într-însa oarecare cuvinte, ca şi cum ar fi fost grăite spre inima lui de Dumnezeu. Acele cuvinte sînt acestea: Robul Meu eşti şi Eu te-am ales pe tine. Nu te teme că te-am lăsat, Eu sînt cu tine. Nu te amăgi cu zeii cei mulţi păgîneşti, pentru că eu sînt Dumnezeul tău. Şi iarăşi: Eu sînt Dumnezeul tău, care ţin dreapta ta şi-ţi grăiesc ţie. La sfîrşitul capitolului a citit despre idoleasca înşelăciune, astfel: "Dintre idolii lor nu este unul care să grăiască; că dacă vei întreba pe ei de unde sînt, nu-ţi vor răspun-de; căci aceia care îi fac pe ei sînt printre voi, şi vă înşeală pe voi". Aceste cuvinte din cartea proorocească, şi multe altele, i-au fost lui ca o cheie, căci, deschizîndu-i uşa minţii spre cunoştinţa adevăratului Dumnezeu şi spre înţelegerea înşelăciunii idoleşti şi a rătăcirii păgîneşti, ardea cu inima spre Dumnezeu, pe care evreii Îl cinsteau.
În acea vreme s-a auzit în insula Creta, unde trăia Tit, că Hristos Dumnezeu S-a arătat în trup printre oamenii din Ierusalim. El face multe minuni şi fapte negrăite; căci slava despre Dînsul străbătuse prin toate marginile pămîntului. Deci, antipatul Cretei, care era unchi după mamă lui Tit, sfătuindu-se cu cei mai de frunte bărbaţi, a trimis la Ierusalim pe nepotul său, pe acest bine înţele-gător şi iubitor de înţelepciune, Tit, ca pe unul care era destul a auzi şi a înţelege cele grăite de gura lui Iisus Hristos şi a vorbi cu dînsul şi tot ceea ce va afla de la Hristos, va putea cu de-amănuntul să le spună lor.
Tit, mergînd la Ierusalim şi văzînd pe Stăpînul Hristos, I s-a închinat Lui, apoi I-a urmat Lui şi ucenicilor Lui amestecîndu-se cu ceilalţi din popor, ce umblau după Hristos. El singur a fost martor al minunilor pe care Hristos le făcea. A văzut şi mîntuitoarele Patimi şi s-a încredinţat despre Învierea Lui. Iar după Înălţarea Domnului, Sfîntul Duh pogorîndu-se peste Apostoli în limbi de foc şi grăind lor în limbi străine, Tit, robul Lui, i-a auzit vorbind în limba lui şi se mira, precum despre aceasta se scrie în Faptele Apostolilor: Nemernicii cretani - între care era şi Tit -,mirîndu-se, unul către altul ziceau: "Îi auzeam pe Sfinţii Apostoli grăind măririle lui Dumnezeu în limbile noastre". De toate acestea Tit a fost vestitor şi propovăduitor în patria sa, Creta.
Fericitul Tit a fost rînduit în slujba apostolească, cînd li s-a deschis neamurilor uşa credinţei. Mai întîi a fost botezat Cornelie sutaşul; apoi după dînsul şi ceilalţi elini. Atunci şi Tit, fiind din neamul celor netăiaţi împrejur, a luat botezul de la Sfîntul Apostol Pavel, care mai înainte s-a numit Saul. Pentru că pînă atunci, deşi Tit crezuse în Hristos de la început, însă nu se botezase; pe de o parte că pe atunci apostolii încă nu primeau în biserică pe cei netăiaţi împrejur, iar pe de alta, că greu îşi socoteau lor în Legea veche tăierea împrejur, despre care ziceau evreii, care crezuseră în Hristos, că este trebuinţă mai întîi limbilor care primeau credinţa, ziceau că nu este cu putinţă cuiva să se mîntuiască fără tăierea împrejur, precum se scrie despre aceasta în Faptele Apostolilor:Oarecare pogorîndu-se în Iudeia, învăţa pe fraţi, zicînd: De nu vă veţi tăia împrejur după obiceiul lui Moisi, nu puteţi să vă mîntuiţi. Unii ca aceştia cîrteau asupra Sfîntului şi Marelui Apostol Petru, despre botezul lui Corneliu sutaşul, zicînd: "Ai intrat şi ai mîncat cu dînşii la bărbatul acela, care nu are tăiere împrejur".
Deci, pe cînd Sfinţii Apostoli vorbeau soborniceşte despre aceasta, au lăsat neamurile cele din nou creştinate fără tăierea împrejur. Atunci şi fericitul Tit, venind la Botez, n-a mai fost silit de nimeni la tăierea împrejur, despre care lucru Apostolul Pavel pomeneşte către Galateni, zicînd:Nici Tit, care este cu mine, n-a fost silit să se taie împrejur; însă după Botez, fiind sfinţit de ceilalţi apostoli mai mari la slujba apostolească, a fost numărat în rîndul celor şaptezeci de apostoli. El a fost trimis între neamuri cu Sfîntul Pavel la propovăduirea cuvîntului lui Dumnezeu, fiind următor lui nu numai ca un ucenic dascălului, ci ca şi fiul cel iubit al dascălului, pentru că Pavel îl numea fiul său. Acest lucru se poate vedea din scrisoarea lui Pavel către dînsul, care zice: Lui Tit, adevăratul fiu, dar şi milă. Zice încă şi aceasta: Este de trebuinţă să rugăm pe Tit, ca precum a început, aşa să şi sfîrşească... Şi a zis iar: Mulţumită lui Dumnezeu, Cel ce a dat pentru voi aceiaşi sîrguinţă în inima lui Tit...
De aici se poate vedea duhovniceasca dragoste în Hristos, care o avea Pavel către Tit. Uneori îl numeşte fiul său, iar alteori frate. Altădată, zăbovind Tit unde a fost trimis, Pavel se întristează şi zice în sine: Ducîndu-se în Troada la propovăduirea lui Hristos, şi fiindu-mi uşa deschisă întru Domnul, duhul meu n-a avut odihnă, neaflînd pe Tit, fratele meu... Deci, cînd Tit nu era de faţă, marele Apostol Pavel se întrista cu duhul: Tot aşa şi cînd era el de faţă avea duhovnicească mîngîiere, pentru că zice: Dumnezeu ne-a mîngîiat prin venirea lui Tit... Şi iarăşi zice: Ne-am bucurat de bucuria lui Tit.
Pavel, străbătînd multe ţări cu bună vestirea cuvîntului lui Dumnezeu, a ajuns şi în Creta, patria lui Tit. Pe atunci era antipat în Creta, Rustil, bărbatul surorii lui Tit. Acela, auzind propovădui-rea apostolească pentru Hristos Dumnezeu, întîi rîdea; apoi, murind fiul lui şi fiind înviat de Sfîntul Apostol Pavel, a crezut în Hristos şi a primit Sfîntul Botez cu toată casa sa. Apoi mulţi necredincioşi din insula aceea au primit sfînta credinţă şi Botezul. Sfîntul Pavel a pus pe fericitul Tit episcop în insula Cretei şi în celelalte insule dimprejur. Şi, încredinţîndu-i popoarele cele din nou luminate, l-a lăsat acolo; iar el s-a dus în alte ţări, ca să propovăduiască pe Hristos altor popoare.
Ducîndu-se în Nicopoli, a scris Sfîntului Tit o scrisoare învăţătoare, cum trebuie să cîrmuiască eparhia sa. El îi zicea: Pentru acesta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele nesfîrşite, şi să aşezi preoţi prin toate cetăţile, precum ţi-am poruncit. Sfîntul Ioan Gură de Aur, socotind aceste cuvinte apostoleşti, zice: "Din cei ce erau cu Pavel, Sfîntul Tit era iscusit pentru că de n-ar fi fost iscusit, nu i-ar fi încredinţat lui insula, nu i-ar fi poruncit să împli-nească cele nesfîrşite, şi nu l-ar fi făcut judecător la atîţia episcopi, dacă n-ar fi nădăjduit foarte mult în acest bărbat".
Sfîntul Pavel, voind să zăbovească mai mult în Nicopoli, a chemat pe Sfîntul Tit iar la el, zicînd către dînsul în scrisoarea sa: Cînd voi trimite la tine pe Artema sau pe Tihic, sîrguieşte-te să vii la mine în Nicopoli, pentru că am socotit să iernez acolo. Sfîntul Tit, ducîndu-se în Nicopoli şi zăbovind puţin cu dînsul, l-a trimis înapoi la Creta. După aceasta, Sfîntul Pavel a fost prins în Ierusalim, legat cu lanţuri, şi de acolo a fost dus la Roma. Sfîntul Tit, auzind de aceea, s-a dus la Roma să vadă nevoinţa pătimirii dascălului său. El a petrecut în Roma pînă la sfîrşitul Sfîntului Pavel, şi, îngropînd cinstitul lui trup, după tăierea poruncită de Nero, s-a întors în Creta la păstoria sa.
Tit avea scaunul arhieriei sale în una din cinstitele cetăţi ale Cretei, care se numea Gortina, şi se ostenea neîncetat, întorcînd pe păgîni la Hristos, învăţîndu-i cu cuvintele şi încredinţîndu-i cu minunile. În insula aceea era un idol slăvit al Artemidei, zeiţa păgînilor, la care se ducea mulţime de popor păgînesc şi i se închina cu aducere de jertfe. Sfîntul Apostol Tit, ducîndu-se acolo în vremea adunării şi prăznuirii păgînilor, grăia către dînşii cuvîntul lui Dumnezeu şi îi îndemna să se întoarcă la adevăratul Dumnezeu şi să-şi cunoască înşelăciunea idolească.
Poporul neluînd aminte la cuvintele lui, el s-a rugat Domnului şi îndată acel idol a căzut, sfărîmîndu-se în bucăţi. Poporul s-a spăimîntat, şi de atunci au crezut în Hristos ca la cinci sute de suflete. Asemenea, cînd din porunca împăratului Romei se zidea în Creta o capişte mare idolească, în cinstea spurcatului zeu Jupiter, şi era tocmai pe sfîrşite, Tit, apostolul lui Hristos, trecînd pe acolo, s-a rugat adevăratului Dumnezeu şi deodată a căzut capiştea, risipindu-se pînă în temelie. Prin această minune, mulţime de păgîni s-au întors la Hristos şi au zidit o biserică foarte frumoasă în numele lui Iisus Hristos adevăratul Dumnezeu.
Astfel Sfîntul Apostol Tit, luminînd cu lumina sfintei credinţe insula Creta şi cele dimprejur, şi ajungînd la adînci bătrîneţi, s-a mutat către Domnul, avînd 94 de ani de la naşterea sa. La sfîrşitul său a văzut pe sfinţii îngeri venind să-i ia sufletul. Lui i se luminase faţa ca soarele, căci întreaga sa viaţă fusese lumina lumii; şi tot al aceluia era şi sfîrşitul, cinstit prin strălucire de lumină de Domnul nostru Iisus Hristos, Mîntuitorul lumii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu