n vremea aceea Iisus învăţa; şi de faţă şedeau farisei şI învăţători ai legii veniţi din toate satele Galileii şi ale Iudeii şi din Ierusalim; şi puterea Domnului era cu El în aceea că El tămăduia. Şi iată că nişte bărbaţi aduceau pe pat un om care era slăbănog şi căutau să-l ducă înlăuntru şi să-l pună înaintea Lui; dar negăsind pe unde să-l ducă, din pricina mulţimii, s'au suit pe acoperiş, şi prin tavan l-au lăsat cu patul în mijloc, în faţa lui Iisus. Şi văzând El credinţa lor, a zis: „Omule, iertate îţi sunt păcatele“. Iar cărturarii şi fariseii au început a cugeta, zicându-şi: „Cine-i acesta care rosteşte blasfemii? Cine poate ierta păcatele decât singur Dumnezeu?“ Iar Iisus, cunoscând gândurile lor, le-a răspuns, zicându-le: „Ce cugetaţi în inimile voastre? Ce este mai uşor, a zice: Iertate îţi sunt păcatele!, sau a zice: Ridică-te şi umblă!? Dar ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ să ierte păcatele – i-a zis slăbănogului – : Ţie-ţi spun: Ridică-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta!“ Şi'n faţa lor ridicându-se de'ndată şi luându-şi patul pe care zăcuse, s'a dus la casa lui slăvind pe Dumnezeu. Şi uimire i-a cuprins pe toţi şi-L slăveau pe Dumnezeu; şi s'au umplut de frică şi ziceau: „Minunate lucruri am văzut astăzi!“ |
”Proorocule si Inaintemergatorule al venirii lui Hristos, dupa vrednicie a te lauda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; ca nerodirea celei ce te-a nascut si amutirea parintelui tau s-au dezlegat intru marita si cinstita nasterea ta, si intruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovaduieste”. (Troparul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul)
sâmbătă, 29 septembrie 2012
EVANGHELIA ZILEI: 2012-09-29 SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A NOUĂSPREZECEA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (V, 17-26)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu