Inaltarea Sfintei Cruci 14 septembrie

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2011/07/acatistul-sfintei-cruci-14-septembrie.html

"Frati crestini,
(...)Despre Sfanta Cruce s-a vorbit in aceste zile, dar nu s-a amintit de afptul istoric in care s-a intamplat cinstirea Sfintei Cruci.Voi aminte ceva acum, apoi vreau sa va aduc mainte ca Sfanta Cruce are doua intelesuri: Sfanta Cruce ca obiect pe care a fost jertfit Iisus Hristos Dumnezeul nostru, deci altarul Lui (...) si al doilea inteles al Sfintei Cruci este acela al suferintei.
Crucea intotdeauna aminteste de rastignirea Mnatuitorului. Foarte multe chinuri cu foarte multa durere sufera Iisus pe cruce. 
Mantuitorul a patimit pe Cruce, apoi a inviat, apoi s-a inaltat la ceruri. 
Ierusalimul a ajuns curand loc de prigoana impotriva ucenicilor lui Iisus. Si au trecut ani de prigoana, cei 300 ani de prigoana impotriva crestinilor...
Si a dat Bunul Dumnezeu pace Bisericii dupa atata sange varsat, prin Sfantul Constantin cel Mare care prin edictul de la Milan, dupa cum stiti a dat libertate crestinilor, libertate egala cu a celorlalti cetateni ai imperiului. Un fapt foarte important pe care l-a savarsit Sfantul Constantin, indemnat fara indoiala de sefii Bisericii de atunci : a intrunit primul sinod ecumenic prin care s-au stabilit niste randuieli pentru viata crestina.
Pentru ca intre ucenicii lui Iisus, crestinii, fiind prigoniti si traind viata in catacombe, separati unii de altii, au mai patruns intre ei niste neintelegeri personale ale crestinismului- ori trebuia sa fie unificate , pentru ca si Hristos este Unul. De aceea s-a tinut Sinodul I Ecumenic, cum stiti la anul 325.
In anul urmator in 326, Sfantul Constantin roaga si trimite pe maica sa, Sfanta Elena, sa mearga la Ierusalim sa afle Sfanta Cruce pe care S-a jertfit Mantuitorul Hristos, aceasta Cruce pe care Sfantul Constantin cel Mare o vazuse pe cer alcatuita de stele, intr-un moment de grea cumpana pentru el, cand avea in fata un razboi greu cu Maxentiu. 
Rivalul lui de la Roma avea o armata foarte puternica, iar el avea armata putina. Si in framantarea lui si in rugaciunea facuta catre Dumnezeu Mantuitorul Hristos, vede pe cer, ziua la amiaza, semnul Sfintei Cruci, alcatuita din stele , si sub Cruce scria : " In acest semn vei invinge...". Mantuitorul ii spune sa porneasca razboiul cu curaj, cu indrazneala, ca il va ajuta prin semnul Sfintei Cruci. 
In cinstea acestei minuni Sfantul Constantin roaga si trimite pe maica sa , Sfanta Elena, la Ierusalim , ca sa afle Sfanta Cruce pe care S-a rastignit Mantuitorul Hristos.
Insa intre timp Sfanta Cruce fusese profanata. Ierusalimul in cei 300 de ani, cati au trecut de la Invierea si Inaltarea Mantuitorului Hristos, a fost bantuit de multe valuri de ura, incurajate de insisi imparatii romani, cum au fost Adrian si mai ales Iulian Apostatul, acel fost crestin, nepot al lui Constantin cel Mare, care a amestecat cu moloz locul unde a fost Sfanta Cruce si a cladit acolo, pe locul ei , pe Gogota, un templu la pacatului, un templu al zeitei Venus, anume ca sa-si bata joc de sfintenia Crucii.
Incercase Iulian sa reconstruiasca Templul lui Solomon asa cum a fost, adica sa fie cu totul impotriva Mantuitorului Hristos, Care le-a spus ca nu va ramane piatra peste piatra din Templul lor, pe care l-au profanat prin viata lor netrebnica. 
Iulian a vrut sa ridice acest Templu din nou, insa Dumnezeu si-a tinut cuvantul : apareau niste flacari puternice de foc, care topeau pe cei care se apropiau sa construiasca Templul , impotriva Lui. Insa Sfanta Cruce ramasese profanata, ingropata in moloz, pana la nul 326. Sfanta Elena ajunsa la Ierusalim cu o ceata de arheologi, de arhitecti, de oameni foarte intelepti, a inceput sa caute, sa se intereseze unde anume este locul Golgotei. 
Astazi nu mai este Golgota de alta data, pe care a fost Iisus rastignit, ci marea biserica a Invierii, construita de Sfanta Elena. Un etaj al bisericii aminteste de fosta Golgota. Sfanta Elena s-a interesat si a aflat unde a fost rastignit Iisus Hristos. Stim din istoriiile care s-au scris, ca Sfanta Cruce fusese smulsa din locul ei si aruncata intr-o vale, intr-o prapastie si acoperita cu pietre si bolovani. 
Stratul de pamant depus pe Sfanta Cruce era gros. Sfanta Elena, a staruit foarte mult , a inceput sa sape si au sapat mult acolo,incat sapatorii obosisera, se saturasera de atata munca.
Este si astazi la Ierusalim in biserica locul de pe unde au fost aceste sapaturi, intr-un mic amvon o ferestruica. Astazi parca nu are nici un rost. Atunci, insa , Sfanta Elena statea in acel pridvor, in acel amvon sus si supraveghea lucrarile. Si pentru ca muncitorii sapatori se plictisisera, arunca bani de aur, de sus, printre pietre.
Banii, fara indoiala, intrau printre bolovani mai la adancime si eu sapau ca sa gaseasca banii. Au tot sapat asa, mereu, Sfanta Elena aruncand de sus monede de aur, pana cand a ajutat Bunul Dumnezeu si au ajuns la Sfanta Cruce.
Erau de fapt trei cruci aruncate in dezordine. Au gasit si cuiele care au fost batute in picioarele Mantuitorului si cununa de spini , aruncata, strivita de bolovani. Insa...nu stiau care dintre cele trei cruci este a Mantuitorului Hristos.
Si au adus din cetate o bolnava, o doamna din aristocratia din Ierusalim, doamna care era foarte grav bolnava pe morte, si au atins-o de fiecare din cele trei cruci. Cand s-a atins de o anumita cruce s-a cutremurat putin si s-a vindecat pe loc. Atunci au spus :" Aceasta este Crucea Mantuitorului Hristos". Aceasta o spune Eusebiu din Cezareea care era sfetnicul lui Constantin cel Mare si o spune si Sozomen, un istoric din caea vreme. Gasita Sfanta Cruce in ceasta stare, patriarhul de atunci al Ierusalimului, numit Macarie, a luat-o cu cinste si, cu clerul care era atunci in Ierusalim, a ridicat-o pana in amvon si poporul tot striga : " Doamne miluieste "! 
Atunici a fost in anul 326, 14 septembrie. 
Acest moment de inaltare a Sfintei Cruci dintre bolovani, din prapastiile in care a fost aruncata si profanata de dusmani, aceasta inaltare cu cinste in fata crestinilor de atunci, a ramas pana astazi si a ramas din an in an, praznuita pana acum si pana la sfarsitul neamului crestinesc.
Intre timp a avut alte necazuri. De pilda la un anumit moment Sfanta Cruce a fost rapita de persi, dupa ce au distrus Ierusalimul, si dusa cu mare fala, ca un trofeu la care tineau foarte mult crestinii. Peste cativa ani, imparatul bizantin de atunci Heraclie, a biruit pe persi si a adus Sfanta Cruce inapoi. Insa o aduce nu pe ceva , ci in spate. Imparatul Heraclie, imbracat cu o haina de umilinta, a adus in spate Sfanta Cruce de la locul unde a fost ascunsa de rapitori, de persi, pana la Ierusalim.
Lemnul Sfintei Cruci descoperit de Sfanta Elena, a fost pastrat mare parte la Ierusalim, si o parte a fost dusa la Constantinopol. Piroanele care au fost batute in picioarele Matuitorului si in mainile Lui au fost luate si duse cu cinste acolo, inchinandu-se la ele toata lumea crestina de atunci. Acum Sfantul lemn al Crucii este o parte la Ierusalim, si de sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci este purtat cu mare cinste in biserica Invierii din Ierusalim-o parte este la Roma, iar o buna parte este la Muntele Athos. Acesta este pe scurt istoricul sarbatorii de la 14 septembrie.
Acum sa va spun in continuare, citindu-va niste ganduri, despre Sfanta Cruce ca semn sau ca simbol al suferintelor noastre.
Adeseori se spune despre oamenii care patimesc mult, care au fel de fel de necazuri, ca isi duc cu greu crucea. Crucea era grea, crucea pe care a dus-o Mantuitorul Hristos, din lemn de cedru, un lemn dens si foarte greu. Iisus ducand-o in spatele Lui a cazut de multe ori sub Cruce, ca era atunci Iisus -omul...Dumnezeu S-a retras de la El anume ca sa patimesca, cum patimesc si oamenii, El neavand pacat.
De aceea se spune ca este grea crucea anumitor oameni care sunt supusi la grele incercari. Privind Sfanta Cruce asa cum este aici, si cum este in biserici, in fata sfantului altar, ea ne aduce minte totdeauna de Iisus Hristos Cel Rastignit si Inviat, de la care i s-a transmis si cinstea si sfintenia si puterea. De aceea, cand ne inchinam, ei si cand cinstim cu evlavie, cinstim si ne inchinam, de fapt, Mantuitorului nostru Iisus Hristos, care a fost rastignit pe ea si a sfintit-o cu Scump si Preasfant Sangele Sau.
Staruim, frati crestini, asupra Sfintei Cruci, pentru ca dumneavoastra stiti ca sunt multi asa-zisi "crestini" care o hulesc. Nu cinstesc nici Sfanta Cruce, nici pe Maica Domnului, nici pe prietenii lui Dumnezeu, care sunt sfintii. 
Din clipa istorica a rastignirii Mantuitorului pe Sfanta Cruce, pe Golgota, ea devine altarul pe care S-a jertfit Mielul lui Dumnezeu, Cel care ridica pacatele lumii. 
Daca in timpul vietii Sale pamantesti din Iisus Hristos se revarsa o putere care vindeca pe toti cei care se atingeau de El, cum ne spune Sfantul Evanghelist Luca in capitolul 6, cu atat mai mult aceasta putere s-a comunicat Sfintei Cruci, nu numai printr-o atingere de scurta durata, ci timp de trei ore, cat a stat Iisus viu, pironit pe Cruce, de la ora 12 ziua pana la ora 3 dupa-amiaza, deci trei ore in care a curs sangele de pe trupul sfant al lui Iisus pe Sfanta Cruce.
In aceste ceasuri de chinuri cumplite, Crucea a fost stropita din belsug de Sfantul Sau Sange care curgea din capul Sau incoronat de spini, de pe trupul Sau biciuit si plin de rani, din coasta Sa strapunsa brutal cu sulita si din mainile si picioarele Sale strapunse de piroane. 
Acest sange nevinovat, sfant si dumnezeiesc, a sfintit Crucea pentru totdeauna.
Fara indoiala ca este o singura Cruce pe care a fost Iisus rastignit, insa ea poarta acelasi semn si se identifica mereu cu istoria si Sfanta Cruce de pe Gogota.
Altfel unealta rusinoasa de executie pe care se rastigneau cei mai mari facatori de rele de pana atunci, inainte de venirea Mnatuitorului in lume, din clipa rastignirii Sale pe Cruce, devine altarul pe care S-a jertfit Dumnezeul intrupat, steagul de bruinta al crestinatatii si obiectul sfant si mantuitor pentru orice suflet crestin. 
In acelasi timp Crucea devine semnul distinctiv al Mantuitorului Hristos, purtat pe aureola din jurul capului, cum il vedem si in icoana. Si , sa stiti frati crestini ca orice icoana, a Mantuitorului Hristos poarta nimbul insemnat de cruce. Mantuitorul este a doua Fata a Sfintei Treimi- Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Numai Fiul are aceasta cruce pe aureola, pentru ca numai El a patimit pe Cruce pentru mantuirea neamului omenesc.
De aceea este semnul lui Hristos , Sfanta Cruce si la a doua venire a Mantuitorului Hristos- pe norii cerului, cum sune Mantuitorul Hristos Insusi- va aparea mai intai semnul Fiului omului, Sfanta Cruce inconjurta de ingeri.(...)
Semnul acesta sfintit care a devenit unealta mantuirii noastre , este alcatuit din doua brate, unul lung si unul scurt care sta de-a curmezisul, formand crucea, cum stiti.
Noi insine, oamenii, daca stam drepti si intindem mainile, formam o cruce. Nu numai ca o purtam , dar noi insine avem forma Sfintei Cruci. 
De aceea amintim adeseori ca atunci cand ne inchinam la Sfanta Cruce, sa facem corect Sfanta Cruce, adica doua numiri : pe verticala " in numele Tatalui si al Fiului" care S-a intrupat, si " al Sfantului Duh" care este puterea si lucrarea dumnezeirii in lume, pe aceasta orizontala a globului nostru pamantesc. 
Tot asa si viata noastra este o cruce, unde bratul lung insemneaza drumul nostru in lume, cu planurile si gandurile noastre care ne insotesc de-a lungul vietii. Bratul scurt care incheie crucea este degetul lui Dumnezeu care trage o dunga de-a curmezisul acestui drum al nostru si ne rastoarna anumite planuri omenesti, formand astfel crucea suferintelor pe care este dator sa o poarte fiecare muritor de-a lungul vietii sale. Vrand sau nevrand , o asemenea cruce este de neinlaturat pentru fiecare dintre noi.
(...) Crucea lui Iisus este ca o cumpana a dreptatii fata de nedreptatile noastre. Pentru fiecare muritor (...) dar pentru unii crucea aduce mantuire si slava, iar pentru altii pierire. Crucea suferintelor pentru fiecare dintre noi insemneaza portia noastra de durere, de necaz, dupa cuvantul spus de Mantuitorul Hristos : " Ca in lume necazuri veti avea ".
Suferinta necazurile de care se teme atat de mult lumea- si cand este atinsa, lumea plange, fece fel de fel de manevre ca sa scape de suferinta-sunt lasate anume de Dumnezeu in viata noastra ca sa ne umanizeze, sa ne modeleze, sa ne faca mai buni, mai cinstiti, mai ingaduitori, mai intelegatori , poate , cu suferintele altora. (...)
Suferinta este lasata anume ca o dalta in mianile unui sculptor iscusit care sa modeleze din marmura sau piatra un portret sau un obiect de mare pret.
Asa vrea Dumnezeu sa faca cu aceia pe care-i iubeste. Ca de obicei suferinta este lasata pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu si adeseori se scandalizeaza oamenii cand duc o viata cinstita si corecta. Orice suferinta este grea si neplacuta, pentru ca este o infrangere a voii si a planurilor noastre, o piedica pusa de-a curmezisul drumului nostru pe care ni l-am ales. Asemenea piedici nevoite si nedorite , produc necaz si posomarasc viata noastra omeneasca si suntem mereu tristi si revoltati.
Astfel sunt oameni care in fata durerilor si a necazurilor se revolta, scrasnesc, lovesc, injura, arunca vorbe grele asupra acelora care le incurca socotelile si se revolta chiar impotriva lui Dumnezeu, hulind si injurand. Si deseori coplesiti de durere, plang deznadajduiti si blestema, intreband nesmeriti si plini de manie pentru ce sufera.
Asemenea oameni care nu cunosc sau nu vor sa-si recunoasca propriile lor rataciri si pacate se aseamana talharului celui rau, de-a stanga lui Iisus, pe Golgota, care-si ispasea propriile pacate si talharii, dar nu le recunostea. Revolta lor , a unor asemenea oameni, amara impotriva suferintei, in loc sa-i ajute si sa-i usureze, sa-i daltuiasca si sa-i modeleze, le adanceste si mai mult suferinta, izolandu-i de Dumnezeu si de oameni. 
Asemenea talharului celui rau, se pierd pentru vesnicie, apasati de ingreuierea urii. 
Sunt insa oameni, confruntati cu acelasi fel de necazuri, boli grele, infrangeri, sangerari, umilinte, pagube de tot felul, dar in loc sa se revolte, sa blesteme, si sa se razbune, ei se reculeg, se intorc spre ei insisi, iar la intrebarea " pentru ce sufar?" ei isi gasesc raspunsuri in propriile abuzuri si pacate savarsite fata de semenii lor si fata de Insusi Dumnezeu. 
Astfel fiecare dintre acestia,recunoscandu-si pacatele proprii, parandu-le rau ca le-au savarsit, caindu-se in adancul constintei lor pentru toate relele pe care le-au savarsit si hotarndu-se sa nu mai savarseasca asemenea abateri, constata o schimbare profunda in viata lor. O mare greutate care-i apasa si-i sufoca pana atunci, li se ridica si ei insisi se insenineaza si se linistesc, disparandu-le ura si revolta fata de cei care le-au pricinuit necazurile.(...)
Toti cei ce sufera fiind in slujba binelui, nu trebuie sa uite niciodata ca dumnezeu nu ingaduie incercari peste puterile omului, dupa cum ne spune Sfantul Apostol Pavel cel mult incercat, zicand asa:" Nu v-a ajuns nici o ispita care sa fi fost peste puterea omeneasca. Dumnezeu care este credincios, nu va ingadui sa fiti incercati peste puterile voastre si, dimpreuna cu ispita, a pregatit si mijlocul sa iesiti din ea, ca sa puteti rabda " (1 Corinteni 10-13)
(...)
Pe linia aceasta a lui Iisus pe Cruce, cel neprihanit, sunt aproape toti sfintii martiri pe care-i avem in calendarele noastre crestine. Ei au fost cei mai buni fii ai omenirii, cei mai buni cetateni ai cerului, au facut bine cu toata fiinta lor, si sfarsesc pe cruce, sau in cazane sau in smoala, sau in ulei fiert, sau retezati de sabie. Adica facand bine au fost rasplatiti cu rau.
Toti aceia s-au jertfit pentru cauza lui Dumnezeu, mergand pe calea Lui, pe calea Crucii Lui, pe calea suferintelor Lui. 
De pe inaltimea Golgotei, El ne-a invatat ca dupa suferinta si umilinta, vin mangaiere si bucurie, dupa cum dupa o furtuna mare si viscol, vin liniste si bucurie in natura care ne inconjoara. 
Si dupa Vinerea Patimilor ne intalnim in Duminica Invierii .
Frati crestini, cu ochii atintiti la Iisus Cel Rastignit si Inviat, mai ales atunci cand suintem incercati de necazuri, sa privim la viata Lui fara prihana si ca intr-o oglinda curata sa ne vedem petele pacatelor noastre.
Sa ne cercetam cinstit si ne vom da seama ca de obicei multe din necazurile care vin asupra noastra sunt din pricina pacatelor noastre.Cine spune ca nu are pacate este un mincinos si nu se afla adevarul in el, cum spune Sfantul Evanghelist Ioan. Sa ne cercetam cu luare aminte faptele noastre rele, sa ne recunoastem cinstit vinovatia fata de apropaele nostru, fata de Dumnezeu (...) ..sa ne rugam lui Dumnezeu din adancul inimii sa ne ierte, sa ne usureze si sa ne izbaveasca din necazul in care se afla fiecare...si care ne apasa.
Daca vom face asa , ne vom linistii fara intarziere, intr-un chip neobisnuit si minunat. Atunci suferinta ne va aparea mult mai usoara si ne vom da seama ca ea ne-a fost cu adevarat de folos, ca o doctorie din partea lui Dumnezeu. Amin "

Sursa : Fragment din cartea "Parintele Sofian "