duminică, 16 septembrie 2012

Evanghelia Zilei Duminica 16 Septembrie 2012


Iar in prima zi dupa sambata, foarte de dimineata, au venit ele la mormant, aducand miresmele pe care le pregatisera.
Si au gasit piatra rasturnata de pe mormant.
Si intrand, nu au gasit trupul Domnului Iisus.
Si fiind ele inca nedumerite de aceasta, iata doi barbati au stat inaintea lor, in vesminte stralucitoare.
Si, infricosandu-se ele si plecandu-si fetele la pamant, au zis aceia catre ele: De ce cautati pe Cel viu intre cei morti?
Nu este aici, ci S-a sculat. Aduceti-va aminte cum v-a vorbit, fiind inca in Galileea,
Zicand ca Fiul Omului trebuie sa fie dat in mainile oamenilor pacatosi si sa fie rastignit, iar a treia zi sa invieze.
Si ele si-au adus aminte de cuvantul Lui.
Si intorcandu-se de la mormant, au vestit toate acestea celor unsprezece si tuturor celorlalti.
Iar ele erau: Maria Magdalena, si Ioana si Maria lui Iacov si celelalte impreuna cu ele, care ziceau catre apostoli acestea.
Si cuvintele acestea au parut inaintea lor ca o aiurare si nu le-au crezut.
Si Petru, sculandu-se, a alergat la mormant si, plecandu-se, a vazut giulgiurile singure zacand. Si a plecat, mirandu-se in sine de ceea ce se intamplase.
Sfanta Evanghelie dupa Luca 24 (1-12)
Unul dintre ei, invatator de Lege, ispitindu-L pe Iisus, L-a intrebat:
Invatatorule, care porunca este mai mare in Lege?
El i-a raspuns: Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu tot cugetul tau.
Aceasta este marea si intaia porunca.
Iar a doua, la fel ca aceasta: Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti.
In aceste doua porunci se cuprind toata Legea si proorocii.
Si fiind adunati fariseii, i-a intrebat Iisus,
Zicand: Ce vi se pare despre Hristos? Al cui Fiu este? Zis-au Lui: Al lui David.
Zis-a lor: Cum deci David, in duh, Il numeste pe El Domn? - zicand:
"Zis-a Domnul Domnului meu: Sezi de-a dreapta Mea, pana ce voi pune pe vrajmasii Tai asternut picioarelor Tale".
Deci daca David Il numeste pe El domn, cum este fiu al lui?
Si nimeni nu putea sa-I raspunda cuvant si nici n-a mai indraznit cineva, din ziua aceea, sa-L mai intrebe.
Sfanta Evanghelie dupa Matei 22 (35-46) 

Niciun comentariu: