Zis-a Domnul: Daca veti ierta oamenilor greselile lor, va ierta si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar daca nu veti ierta oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre. Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi intuneca fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua: si-au luat plata lor. Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala, ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau, Care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie. Nu va adunati comori pe pamant, unde molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura, ci adunati-va comori in cer, unde nici molia, nici rugina nu le strica si unde furii nu le sapa si nu le fura. Caci unde este comoara voastra, acolo va fi si inima voastra. (Matei 6, 14-21)
Evanghelia pare a ne vorbi astazi despre trei lucruri diferite: despre iertare, despre post si despre milostenie. O sa vedeti, insa, ca aceasta pericopa se refera, de fapt, la un singur lucru, si anume la post - caci de aceea este Lasatul Secului pentru Postul cel Mare. Se refera, insa, la postul deplin, care include si iertarea si milostenia, ca expresii ale infranarii si jertfei, deopotriva. Dincolo de postul de mancare deci, cu care ne-am obisnuit si pe care-l tinem din copilarie aceasta evanghelie ne provoaca la postul desavarsit, nu doar al stomacului, ci si al mintii, al simturilor, al vointei, al tuturor faptelor si al tentatiilor noastre pacatoase - adica, al omului intreg.
Haideti sa luam pe rand aceste aspecte ale postului, cuprinse in evanghelie. Iertarea. Ce spune? Daca veti ierta, vi se va ierta. Daca nu veti ierta, nu vi se va ierta. La prima vedere pare un troc, o tranzactie ca cele comerciale; pare ceva negustoresc, ca si cum Dumnezeu ar face negustorie cu noi. Ceva de genul: „Daca ierti, iti iert si Eu; daca nu ierti, nu-ti iert nici Eu“. Ei bine, sa nu credeti ca Dumnezeu „vede” lucrurile atat de simplist, sau poate dovedi o atare ambitie! Nu! Lucrurile nu trebuie privite asa de superficial, macar si pentru faptul ca iertarea aceasta este post. Cum este post? Pai, care altul credeti ca este motivul pentru care astazi, la Duminica Lasatului de Sec, Dumnezeu ne vorbeste mai intai despre iertare, daca nu acela ca si ea este tot post?
Vrea sa ne arate ca postirea inseamna in primul rand iertarea celor de langa noi, caci in viata cealalta - pentru ca in perspectiva vietii de dincolo postim sau iertam - departe de a fi troc sau vreo tranzactie plina de ambitii, va fi recuperare si reabilitare. Iertarea cu care debuteaza evanghelia de astazi vrea sa ne arate ca, daca voim sa postim cu adevarat, suntem chemati mai intai la indreptare, la pocainta, la recuperare si la reabilitare, fara de care nu exista mantuire, iar noi ne dorim, in fapt, mantuirea. Cu acest gand trebuie sa-l iertam pe fratele nostru si, la randu-ne, sa ne cerem iertare, nu in ideea unui schimb sau a unei tranzactii in spirit de dreptate. Ca pe o recuperare a relatiei cu fratii nostri, prieteni sau dusmani, vecini de aproape sau straini de departe. Cu toti acestia suntem chemati sa postim cu adevarat, sa ne recuperam relatiile, iertandu-i si cerandu-le iertare.
In al doilea rand, evanghelia de astazi chiar abordeaza direct subiectul postului, asa cum era si de asteptat. Dar, spre mirarea noastra, intalnim o aparenta contradictie in cuvintele Mantuitorului, pentru ca, pe de o parte, condamna pe cei care tineau numaidecat sa se arate oamenilor ca postesc, intunecandu-si fetele si atragand atentia in felul acesta celorlalti: „Atentie! NOI postim“! Pe de alta parte insa, ne invata sa ne „ungem capetele” si sa ne „spalam fetele” cand postim, intr-un alt fel de a atrage atentia asupra noastra. Vasazica, desi sunt acuzati cei care faceau ceva anume ca sa arate ca postesc, intunecandu-si fetele, ni se cere, totusi, si noua ceva!… Ce vrea sa spuna Domnul cand zice sa ne ungem capetele si sa ne spalam fetele? Ei bine, nu este nici pe departe vorba de un alt fel de „fatarnicie”… intelesul este urmatorul: ungerea capului inseamna luminarea mintii cu darurile Duhului Sfant, capul inchipuind mintea, iar spalarea fetei inseamna curatirea „omului celui din afara”, adica a simturilor noastre, caci fata inchipuie pe omul cel dinafara, omul trupesc, omul simturilor. Iata cum Hristos ne atrage atentia ca postirea trebuie facuta si cu mintea, cu ratiunea, dar si cu simturile noastre, cu care adeseori alunecam spre pacat sau tentatii pacatoase.
In sfarsit, „al treilea lucru” la care pare a ne chema evanghelia de astazi este milostenia, ca remediu impotriva lacomiei. Si anume: feriti-va de lacomie! Nu va adunati comori aici, pentru ca daca le veti aduna aici, aici vor ramane, si odata cu acelea si inima voastra lipita de ele. Cred ca nu trebuiesc spuse prea multe! Fiecare dintre noi ne simtim mai mult sau mai putin legati de bunurile materiale si fiecare, probabil, ne trezim, pana si in cel mai sfant ceas, acela al rugaciunii, seara, dimineata sau chiar si aici in biserica, gandindu-ne tot la bunurile noastre care, din lucruri necesare traiului se transforma adeseori in „tirani” care ne robesc si nu ne lasa nici sa ne mai rugam. Lacomia pe care o infiereaza evanghelia de astazi vizeaza zgarcenia si neinfranarea, specifice deopotriva zgarcitului proverbial, dar si lacomului nesatul ori colectionarului patimas de orice, care se lasa de bunavoie robiti de lucruri trecatoare, numai de Dumnezeu nu inteleg sa se lase „robiti”.
Ei bine, lacomia pe care o respinge evanghelia de astazi este tot nepostire, pentru ca este neinfranare sau lipsa milosteniei, iar postul nu trebuie sa fie doar al stomacului ci, asa cum ni se arata astazi, al omului intreg: si al ratiunii, si al simturilor, dar si intarit cu iertare si dragoste fata de aproapele nostru. Postirea inseamna deopotriva infranare de la tot ceea ce ne corupe si ne robeste, nelasandu-ne sa ne comportam si sa gandim ca niste oameni liberi.
Iata de ce am zis mai inainte ca doar in aparenta pericopa aceasta vorbeste despre trei lucruri diferite! De fapt, nu putea sa vorbeasca, fiind Lasatul Secului, decat de unul singur - despre post -, dar arata care este postul omului intreg, dincolo de postul stomacului, pe care il tin cei mai multi, multumindu-se de cele mai multe ori doar cu el. Evanghelia de astazi ne arata ca postirea noastra trebuie sa se indrepte si impotriva rautatii, spunandu-ne ca trebuie sa si iertam. Sa lasam rautatea la o parte si sa imbratisam cu dragoste pe cei ce ne-au jignit, ne-au barfit, ne-au nedreptatit etc. Ne invata ca postire inseamna si infranarea de la tot ceea ce ne robeste si de la tot ceea ce ne face sa ne lipim inima aici pe pamant de bunurile acestea trecatoare, nemantuitoare si care nu au nimic de-a face cu viata de dincolo. De asemenea, ne arata si ca trebuie sa imbratisam postirea cu bucurie, iar nu tristi; nu intunecati la chip, ci cu entuziasm si cu sentimentul ca aceasta ne zideste, nu ne imbolnaveste; ne creste sufleteste, nu ne „slabeste“.
Evanghelia de astazi ne cheama si ne provoaca, asadar, in integralitatea ei la post, dar la postul deplin, al omului intreg: al trupului, al sufletului, al ratiunii, al simturilor si al tuturor laturilor fiintei noastre. Nu doar la un post de bucate, care ar putea transforma abordarea noastra in simpla dieta alimentara, cura de slabire, detoxifiere a organismului, economie financiara ori formalism neroditor, ca la fariseul ce, desi postea de doua ori pe saptamana, a fost intrecut de catre vamesul care, probabil, nu postise niciodata (Lc. 18,10-14). Atentie, asadar, perioada aceasta de postire, in care vom intra de maine, nu inseamna dieta ori simpla infranare de la anumite mancaruri, ci se vrea daruire totala, cu tot trupul si sufletul nostru, ca in intreaga noastra fiinta sa se intample ceva; in toata fiinta noastra, nu doar in trupul nostru, ca Sfanta Inviere de la hotarul acestei perioade sa fie cu adevarat „lumina” si binecuvantare pentru intreaga noastra fiinta, pregatita si purificata integral pentru intalnirea cu Hristos cel inviat din morti.
Si inca ceva: sa nu vedem in aceste patruzecisisapte de zile doar o simpla „ocazie”, fie ea si fericita, de a progresa duhovniceste! Urcusul nostru duhovnicesc nu ar trebui sa se constituie din sincope: patruzecisisapte de zile anul acesta, patruzecisisapte de zile la anul, patruzecisisapte de zile peste doi ani s.a.m.d. Ci, aceasta perioada se vrea permanentizata in viata noastra, in perspectiva vietii de veci, unde nici nu vom mai manca, nici nu vom mai bea, nici nu vom mai putea avea altfel de relatii cu aproapele decat de buna intelegere si dragoste (Lc. 20,34-35), nici nu vom putea strange altfel de comori, decat darurile si binecuvantarea lui Dumnezeu.
Asa stand lucrurile, sa rugam pe Dumnezeu sa ne invredniceasca si pe noi, cei care am venit astazi sa luam binecuvantare pentru post, sa abordam aceasta perioada cu toata fiinta, impacandu-ne cu semenii nostri, cerand iertare celor carora le-am gresit, postind cu trupul, dar si cu mintea, cu gandurile noastre, cu simturile, cu fiinta noastra intreaga, si dezlipindu-ne de lucrurile carora, dintr-un motiv sau altul, am ajuns sa le fim robi si sa le slujim, in loc sa slujim Adevaratului si Bunului Dumnezeu. Sa ne binecuvinteze Domnul cu post bineplacut Lui si spor duhovnicesc, sa aprinda in sufletele noastre focul doririi permanentizarii comuniunii cu El, iar Slavita Invierea Sa sa ne fie binecuvantare si balsam noua, celor ce ne straduim, iata, sa ne apropiem de El cu trupul, dar si cu sufletul si cu toata fiinta noastra, Amin”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu