duminică, 8 februarie 2015

Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat 8 Februarie

http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2012/02/acatistul-sfintilor-teodor-tiron-si.html



Precum lumina soarelui veseleşte ochii celor ce-l privesc, tot astfel cuvântul despre mucenici străluceşte în minţile celor ce-l ascultă. Precum cerul se împodobeşte cu stelele, tot astfel şi Biserica lui Dumnezeu, cu sfinţii mucenici. Precum florile împodobesc câmpul, tot astfel şi mucenicii Biserica. Pomenirea mucenicilor este iertare de datorii, doctorie pentru boli, mângâiere celor necăjiţi, izbăvire celor ce pătimesc de duhuri necurate şi sănătate iubitorilor de mucenici. Nevoinţele cele mari ale mucenicilor sunt cununi strălucite ale sfinţilor, pentru că ei şi-au dat trupurile lor la bătăi, toate cele frumoase ale lumii acesteia le-au socotit că gunoiul, numai de Hristos să nu se lepede. De aceea şi Domnul le-a răsplătit a fi ca îngerii cei fără de trupuri. Vechiul vrăjmaş al neamului omenesc, sârguindu-se să-i biruiască, li s-a făcut pricinuitor de locuinţa Raiului; şi tot el n-a încetat a porni fiarele cele cumplite asupra celor dreptcredincioşi.
    Acela şi în vremurile noastre, zice Uar, sluga Sfântului Teodor, scriitorul pătimirii lui, a ridicat fiara cea cumplită asupra turmei lui Hristos, adică pe Liciniu, căruia, dreptcredinciosul împărat Constantin îi dăduse ca femeie pe sora sa. Acest Liciniu luând sceptrul de la păgânul Maximian şi urmând aceluia în toate, a ridicat prigonire asupra celor ce erau însemnaţi prin dreapta credinţă şi a trimis poruncă în toate cetăţile şi ţările sale păgâneşti, prin care a ucis ostaşi viteji fără de număr. El a ucis pe cei 40 de mucenici în Sevastia şi 45 de ostaşi în Nicopolia Armeniei, cum şi pe Sfântul Andrian, fiul împăratului Prov. Asemenea şi pe cei 70 de aleşi ostaşi şi boieri din palatul său şi pe cei 300 de bărbaţi din Macedonia. Apoi, văzând preanelegiuitul că o mulţime fără de număr defăima poruncile sale păgâneşti şi se ofereau bucuroşi morţii pentru dreapta credinţă, a poruncit să caute pe cei mai însemnaţi şi mai cinstiţi dintre creştini, citi erau prin cetăţi şi prin cetele ostaşilor. Numai pe aceia îi silea la închinarea la idoli, nebăgând în seamă mulţimea cea de obşte a credincioşilor, dar nădăjduind ca, prin frică, să silească pe toţi cei ce erau sub stăpânirea lui.
    Pretutindeni fiind cercetaţi cu mare sârguinţa cei mai însemnaţi creştini, s-a făcut înştiinţare lui Liciniu, care pe atunci era în Nicomidia, şi despre Sfântul Teodor Stratilatul, care se afla atunci în cetatea Iracliei, aproape de Marea Neagră, şi a dovedit că este creştin şi pe mulţi îi întorcea la Hristos.
    Sfântul Teodor era de neam din Evhaita, ce nu este departe de cetatea Iracliei, om viteaz şi îmbărbătat, foarte frumos la faţă, înţelept şi ales orator. Pentru aceea îl numeau Vrioritor, care se tâlcuieşte "izvor de oratorie", şi era pus de împăraţi ca stratilat, adică voievod, iar cetatea Iracliei era dată în stăpânirea lui, ca unui vrednic pentru vitejia sa, ce era vestită în acel timp, când a ucis un balaur în Evhaita. Nu departe de cetatea Evhaitei era un câmp pustiu. În partea dinspre miazănoapte şi într-însul era o prăpastie mare şi, în prăpastie un balaur mare care se încuibase acolo, care-i cutremura pe toţi, când ieşea din acel loc; şi orice îi ieşea înainte, om sau animal, îl mânca. Auzind de aceasta, Sfântul Teodor, vrednicul ostaş al lui Hristos, fiind cu ceata sa pe acolo, a plecat singur, nespunând nimănui despre gândul său, înarmat cu obişnuitele arme şi având la piept o cruce de mare preţ, căci şi-a zis în sine: "Voi merge şi voi izbăvi moştenirea mea de acel cumplit balaur, cu puterea lui Hristos". Când a sosit în câmpul acela, văzând iarba verde, a descălecat şi s-a culcat să se odihnească.
    În partea de miazăzi a cetăţii Evhaita locuia o femeie drept-credincioasă, anume Eusebia, bătrâna, care cu câţiva ani mai înainte cerând cinstitul corp al Sfântului Teodor Tiron, care a pătimit pe timpul împărăţiei lui Maximian şi Maximin, l-a îngropat cu aromate în casa sa din Evhaita şi în toţi anii săvârşea pomenirea aceluia. Aceasta, văzând pe al doilea Teodor, ostaşul lui Hristos, numit stratilat, dormind în câmpul acela, a mers la dânsul cu mare frică şi, luându-l de mână, l-a deşteptat zicându-i: "Scoală-te, frate, şi du-te degrab din locul acesta, fiindcă nu ştii ce este aici; iată, multora li s-a întâmplat moarte cumplită în locul acesta". Cinstitul mucenic Teodor al lui Hristos, sculându-se, a zis către dânsa: "Ce groază mare este aici, măicuţă?" Roaba lui Dumnezeu Eusebia a zis: "Fiule, aici este un balaur mare şi de frica lui nimeni nu poate să treacă, pentru că în toate zilele, balaurul, ieşind din cuibul său, pe oricine află, om sau dobitoc, îl ucide şi-l mănâncă". Ostaşul lui Hristos, Teodor, i-a zis: "Du-te maică şi stai departe de locul acesta şi vei vedea puterea lui Hristos".
    Acea cinstită femeie plecând din locul acela, s-a aruncat la pământ plângând şi zicând: "Dumnezeule al creştinilor, ajută-l în ceasul acesta". Sfântul mucenic al lui Hristos, Teodor, făcându-şi semnul crucii s-a lovit în piept şi, uitându-se la cer, a zis: "Doamne Iisuse Hristoase, numele cel frumos, Cel ce ai răsărit din fiinţa Tatălui, să nu treci rugăciunea mea Tu, Care m-ai ajutat în războaie şi mi-ai dat biruinţă asupra potrivnicului; Tu eşti acelaşi, Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeule. Trimite-mi biruinţă din înălţimea Ta cea sfântă, ca să biruiesc pe vrăjmaşul balaur". Apoi către calul său, vorbindu-i ca unui om, a zis: "Ştim dumnezeiasca putere, tărie întru toţi, în oameni şi în dobitoace; deci, să mă ajuţi pe mine, Hristoase, întărindu-te pe tine, ca să biruiesc pe cel potrivnic". Calul, ascultând cuvintele stăpânului său, aştepta ieşirea balaurului. Atunci mucenicul lui Hristos, apropiindu-se de prăpastie, a strigat cu glas mare către balaur: "Ţie îţi poruncesc în numele Domnului meu Iisus Hristos, Cel ce S-a răstignit de voie pentru neamul omenesc, să ieşi din locul tău şi să vii la mine". Balaurul, auzind glasul sfântului, a ieşit şi se cutremura pământul în acel loc. Calul Sfântului Teodor s-a aşezat cu picioarele pe balaurul cel înfricoşat care ieşise. Apoi, ostaşul lui Hristos, Teodor, a lovit cu sabia pe balaur şi, omorându-l, a zis: "Mulţumesc Ţie, Iisuse Hristoase, că m-ai auzit în ceasul acesta şi mi-ai dat biruinţă asupra balaurului". Apoi s-a întors în pace, în calea sa, la cetele sale, bucurându-se şi slăvind pe Dumnezeu.
    Auzind de aceasta, toată cetatea Evhaitei şi popoarele cele din jur, au ieşit cu toţii în câmpul acela şi, văzând balaurul omorât de Sfântul Teodor, s-au mirat şi strigau cu toţii: "Mare este Dumnezeul lui Teodor". Atunci au crezut în Hristos o mulţime de popor şi ostaşi şi s-au botezat cu toţii, preamărind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Sfântul Teodor, vieţuind în cetatea Iracliei, propovăduia pe Hristos, adevăratul Dumnezeu şi mulţi dintre elini se întorceau şi se făceau creştini. Apoi, în toate zilele, popoarele veneau la Sfântul Botez şi toată Iraclia a primit sfânta credinţă.
    Acestea toate auzindu-le păgânul împărat Liciniu, s-a mâhnit foarte mult şi a trimis din Nicomidia, unde era atunci, în cetatea Iracliei, nişte protectori, cu ostaşii lor, ca, luând pe Teodor Stratilat, cu cinste să-l aducă la dânsul. Ajungând la Iraclia, Sfântul Teodor i-a primit cu cinste, făcându-le ospăţ mare şi dându-le daruri ca unor oameni împărăteşti. Aceia au chemat la Liciniu pe sfântul, zicând: "Vino în Nicomidia, la împăratul care te iubeşte pentru că, auzind de vitejia, frumuseţea şi înţelepciunea ta, doreşte foarte mult să te vadă, vrând cu laudă vrednică şi cu daruri să te cinstească". Sfântul Teodor le-a zis: "Voia împărătească şi a voastră să fie, dar astăzi şi mâine bucuraţi-vă şi vă veseliţi. Apoi vom merge şi vom face ceea ce se cade a face".
    A treia zi, trimişii silind pe sfântul să meargă cu dânşii la împărat, el n-a mers, ci şi pe unii din oamenii trimişi la dânsul i-a oprit, iar pe alţii i-a trimis cu o scrisoare la împărat. În scrisoare i-a spus că nu-i este cu putinţă a lăsa cetatea în acel timp, când se face tulburare în popor, pentru că mulţi, lăsând pe părinteştii zei se închină lui Hristos şi acum aproape toată cetatea, întorcându-se de la zei, slăveşte pe Hristos şi aşa se sileşte că cetatea Iraclia să se depărteze de la împărăţia ta. De aceea rog, împărăţia ta, să te osteneşti şi să vii aici, luând cu tine pe zeii cei mari şi aceasta pentru două pricini: pe de o parte, ca să împaci pe poporul cel tulburat, iar pe de alta, ca să întăreşti dreapta credinţă către zei, aducându-le jertfă cu noi, înaintea a tot poporul. Pentru că, văzându-ne poporul că ne închinăm zeilor celor mari, toţi ne vor urma şi se vor întări în părinteasca credinţă. O scrisoare ca aceasta Sfântul Teodor a scris împăratului Liciniu, îndemnându-l să vină în Iraclia, pentru că sfântul voia să pătimească în cetatea sa, adică s-o sfinţească cu sângele său vărsat pentru Hristos şi să întărească şi pe alţii în sfânta credinţă, prin mucenicească şi bărbăteasca sa nevoinţă. Liciniu, împăratul, luând scrisoarea aceea a stratilatului şi, citind-o, s-a înveselit. Apoi, nezăbovind, a luat din oastea sa şi din cetăţenii care aveau dregătorie în Nicomidia ca la 8 000 şi, bucurându-se, s-a dus în Iraclia cu boierii şi voievozii săi, ducând cu ei şi idolii cei mai mari, de aur şi de argint.
    În noaptea aceea, sfântul, rugându-se după obiceiul său, a avut vedenia aceasta: se vedea deschis acoperişul casei în care locuia şi lumină cerească, ca un foc mare, l-a strălucit, pogorându-se pe capul lui şi un glas s-a auzit de sus, zicându-i: "Îndrăzneşte, Teodore, că sunt cu tine". După acel glas, s-a sfârşit vedenia, iar sfântul a cunoscut că a venit vremea pătimirii lui pentru Hristos şi se bucură cu duhul.
    Auzind că împăratul se apropie de cetate, a intrat în camera sa de rugăciune, cea mai din lăuntru şi s-a rugat cu plângere, zicând: "Doamne Dumnezeule atotputernic, Care nu părăseşti pe toţi cei ce nădăjduiesc în Tine şi îi aperi, fii milostiv şi mă păzeşte de înşelăciunea vrăjmaşului, prin a Ta apărare, ca să nu cad înaintea potrivnicilor mei şi să nu se bucure vrăjmaşul meu de mine. Fii cu mine, Mântuitorule, în nevoinţa mea în care doresc să intru, pentru numele Tău cel sfânt. Tu mă întăreşte, ca să rabd pentru Tine cu bărbăţie, până la sânge şi să-mi pun sufletul pentru dragostea Ta, precum şi Tu, iubindu-ne, Ţi-ai dat pe cruce sufletul pentru noi". Aşa rugându-se Sfântul Teodor cu lacrimi şi-a spălat faţa, apoi, îmbrăcându-se luminos, a încălecat pe calul său frumos, pe care odinioară a ucis balaurul din Evhaita şi astfel a ieşit cu oastea sa şi cu cetăţenii în întâmpinarea împăratului. Apoi i s-a închinat precum se cădea, făcându-i urare şi zicându-i: "Bucură-te, împărate prea-puternic şi atotstăpânitor".
    Împăratul, primind cu mare dragoste pe Sfântul Teodor, l-a sărutat şi i-a zis: "Bucură-te şi tu, preafrumosule tânăr, viteazule ostaş, slăvitule stratilat, luminatule ca soarele, păzitorule înţelept al legilor părinteşti, vrednicule de diademă, pentru că ţi se cade să fii împărat după mine". Şi, vorbind amândoi multe lucruri vesele, au intrat în cetate cu timpane şi trâmbiţe, dănţuind şi veselindu-se.
    A doua zi, fiind pregătit împărătescul scaun, în mijlocul cetăţii, la un loc înalt de privelişte, a venit Liciniu, împăratul, cu toată slava sa şi cu Teodor stratilatul. Apoi a început a lăuda cetatea, poporul şi pe stratilat, zicând: "Cu adevărat locul acesta este vrednic a se numi scaun dumnezeiesc. Se cuvine ca astfel să se cheme locul acesta, deoarece cetatea este mare şi oamenii drept-credincioşi către zei. Cu adevărat într-alt loc nu se cinstesc zeii astfel ca aici şi nici nu este alt loc mai cuviincios şi mai potrivit pentru slujba marilor zei decât acesta. De aceea şi Iraclie, minunatul şi prea viteazul zeu, fiul marelui zeu Dia şi al zeiţei Alimina, au iubit locul acesta şi, în numele lor, s-a numit cetatea aceasta Iraclia. Cu adevărat vrednic este locul acesta de stăpânirea ta, domnule Teodor, ţie ţi se cade a stăpâni o cetate minunată ca aceasta, tu eşti vrednic a cârmui atâta popor, deoarece eşti drept-credincios către zei şi toată dragostea ta este către dânşii, iar ziua şi noaptea nu te îndeletniceşti cu altceva decât numai cu aceasta, ca să placi zeilor elineşti. Deci, acum arată înaintea noastră dragostea ta ce o ai către dânşii şi adu-le jertfă cu închinăciune, ca tot poporul să vadă osârdia ta către zei şi să ştie că eşti prieten zeilor celor mari şi iubit de împăratul".
     Acestea le zicea împăratul, momind şi amăgind pe sfântul. Iar Sfântul Teodor i-a răspuns: "Împărate, fie voia ta. Însă să-mi dai în casa mea zeii elineşti de aur şi de argint pe care i-ai adus cu tine, ca mai întâi să-i cinstesc cu jertfe, cu cădiri, cu aromate şi cu închinăciune, în noaptea aceasta şi în noaptea cealaltă. Apoi, la arătare, când vei porunci, le voi jertfi înaintea a tot poporul". Împăratul, auzind aceasta, s-a bucurat şi îndată a poruncit să se aducă zeii cei mari de aur şi de argint, pe care, luându-i, Sfântul Teodor, i-a dus în casa sa. În noaptea aceea a sfărâmat şi a zdrobit în bucăţi mici pe toţi idolii şi i-a împărţit la săraci. După două zile, împăratul a trimis la sfânt, poruncindu-i să-şi împlinească făgăduinţa la arătare, adică în acea zi să aducă jertfă zeilor, înaintea poporului.
    Sfântul a făgăduit să împlinească aceea şi, sculându-se, s-a dus la împărat cu sârguinţă, iar împăratul a ieşit la locul de privelişte în mijlocul cetăţii şi, aşezându-se pe scaun, a zis către dânsul: "Prea înţeleptule Teodor, alesule stratilat, cinstitule de împăraţii cei mai înainte de noi, iată a sosit ziua jertfei şi a prăznuirii. Deci, adu jertfă zeilor la arătare, ca să vadă şi ceilalţi oameni osârdia ta către zei şi să se înveţe a fi mai sârguitori şi mai calzi către dânşii". Împăratul zicând acestea, un sutaş, anume Maxentie, fiind de faţă, a zis către împărat: "Mă jur pe marii zei că astăzi a fost amăgită împărăţia ta de necuratul acesta de Teodor, căci eu am văzut ieri capul de aur al zeiţei Artemida în mâinile unui sărac care se veselea şi, întrebându-l unde l-a găsit, mi-a spus că i l-a dat Teodor stratilat". Auzind aceasta, împăratul s-a cutremurat cu totul şi, îndoindu-se, a tăcut multă vreme. Sfântul i-a răspuns: "Aşa este, împărate, mă jur pe puterea Hristosului meu că cele ce-ţi spune Maxentie, sutaşul, sunt adevărate şi bine am făcut că am sfărâmat zeii tăi, căci dacă nu au putut să-şi ajute lor, fiind sfărâmaţi, apoi cum pot să-ţi dea ajutor ţie?"
    Iar Liciniu auzind un răspuns că acesta al Sfântului Teodor, a rămas fără de glas ca un mut şi ieşit din minte. Apoi, de multă mâhnire, punându-şi dreapta pe obraz, se întrista, zicând: "Vai mie, vai mie, cum sunt de batjocorit. Ce să zic şi ce să fac, nu ştiu. Fiind împărat atotputernic, am venit la omul acesta pierzător, adunând atâta mulţime de oameni şi acum sunt batjocorit de toate taberele vrăjmaşilor. Dar mai ales mă jelesc pentru că, pe zeii mei, purtătorii de biruinţă, ticălosul acesta i-a sfărâmat şi i-a împărţit la săraci".
    Apoi a zis către Sfântul Teodor: "Teodore, acestea sunt răsplătirile tale către zei pentru darurile ce ai luat de la dânşii? Acestea nădăjduiam eu când te cinsteam pe tine? Pentru aceasta am plecat din Nicomidia şi am venit aici la tine? O! răule şi necuviosule! Cu adevărat fiu al vicleşugului şi locaş al vicleniei, care cu înşelăciune m-ai făcut să viu aici. Mă jur pe puterea marilor mei zei că nu-ţi voi răbda aceasta, nici spre bine nu-ţi va fi scornirea aceasta, o! prea neruşinatule".
    Sfântul i-a răspuns : "Împărate fără de minte, de ce te mânii, vezi singur şi înţelege bine puterea zeilor tăi. Căci de ar fi fost aceia cu adevărat dumnezei, apoi de ce n-au putut să-şi ajute? De ce nu s-au miniat asupra mea când îi tăiam, nici n-au trimis foc să mă ardă? Ci, fiind neînsufleţită şi nelucrătoare materie, se tăiau de mâini omeneşti ca aurul şi ca argintul. Tu, împărate, te mânii şi te superi, iar eu mă îmbărbătez şi nu bag în seamă minia ta. Tu te mâhneşti, iar eu mă bucur de pierderea zeilor tăi. Tu te lupţi cu Dumnezeu, iar eu binecuvântez pe Dumnezeu. Tu huleşti pe ade-văratul Dumnezeu, iar eu Îl laud cu cântări. Tu te închini zeilor celor morţi, iar eu mă închin Dumnezeului celui viu. Tu slujeşti necuratului Serapid, iar eu slujesc preacuratului meu Stăpân, Hristos, cel ce şade pe serafimii cei curaţi. Tu cinsteşti pe urâtul Apollon, iar eu cinstesc pe Dumneze Cel ce trăieşte în veci. Tu eşti din Tracia, iar eu sunt boier al Romei. Tu eşti Liciniu, vânturătorul, iar eu, Teodor, darul lui Dumnezeu. Nu te mânia, o, împărate, nici nu te iuţi, pentru că acestea făcându-le, arăţi tirania ta cea dinăuntru şi te asemeni măgarului şi catârului".
    Atunci, Liciniu, împăratul, mâniindu-se şi mai mult, a poruncit să-l întindă gol pe sfânt, în patru părţi şi să-l bată cu vâna de bou. Şi băteau ostaşii pe mucenic fără cruţare, schimbându-se de câte trei şi patru ori. Apoi au dat sfântului şase sute de lovituri pe spate şi cinci sute pe pântece şi-l batjocorea împăratul zicându-i: "Teodore, aşteaptă până ce va veni la ţine Hristos Dumnezeul tău, Care te va scoate din mâinile celor ce te bat". Sfântul a răspuns: "Fă ceea ce vrei şi nu înceta, căci nici necazul, nici strâmtoarea, nici bătăile, nici sabia, nici oricare muncă nu mă va despărţi de dragostea lui Hristos".
    Împăratul, mâniindu-se mai tare, iarăşi i-a zis: "Oare mărtu-riseşti încă pe Hristos?" Şi a poruncit ca să-l bată cu vergi de plumb, pe spate, fără milă, apoi cu unghii de fier să-i strujească trupul şi cu făclii aprinse să-l ardă şi cu hârburi ascuţite să-i frece rănile. Sfântul, răbdând toate acestea cu bărbăţie, nimic nu zicea decât numai: "Slavă Ţie Dumnezeul nostru". După toate acestea împăratul a poruncit să-l închidă pe sfânt în temniţă şi să-i lege picioarele în obezi şi să nu-i dea nimic să mănânce timp de cinci zile. După cinci zile, a poruncit să se pregătească o cruce şi l-a scos pe mucenic să-l răstignească. Deci Sfântul Teodor a fost răstignit precum Hristos, Domnul nostru, de către Pilat. Aşa şi Liciniu i-a pironit mâinile şi picioarele. Apoi, nemilostivii chinuitori au mai adăugat sfântului răni şi dureri, căci au bătut un piron ascuţit şi lung în părţile ascunse ale lui şi cu briciul l-au tăiat. Alţi tineri şi copii, încordându-şi arcurile cu săgeţi, săgetau faţa lui, încât i-au scos cu săgeţi şi luminile ochilor.
    Eu - zice scriitorul pătimirilor lui -, Uar, notarul, văzând chinurile lui cele grele şi auzind suspinele lui cele dureroase, aruncând cărticica pe care o scriam, am început să plâng înaintea picioarelor lui, zicând: "Binecuvântează-mă. Dă cuvântul tău cel mai de pe urmă robului tău". Iar stăpânul meu, ostaşul lui Hristos - Teodor - a zis către mine cu glas blând: "Uare, nu lăsa slujba ta şi nu înceta privind la chinurile mele, ci scrie toate pătimirile mele şi ziua sfârşitului meu". Apoi, strigând către Domnul, el a zis: "Doamne, ai zis mai înainte: Eu sunt cu tine, iar acum pentru ce m-ai lăsat? Vezi Doamne, că fiarele cele sălbatice m-au chinuit pentru Tine. Luminile ochilor mei sunt scoase, mi se răneşte faţa, mi se sfărâma dinţii iar oasele pe cruce mi se frâng. Pomeneşte-mă, Doamne, pe mine, cela ce rabd cruce pentru Tine, fier, foc şi piroane; de acum, primeşte duhul meu, ca să mă duc din viaţa aceasta".
    Acestea zicându-le, mucenicul a tăcut şi n-a mai grăit nimic, pentru că tot trupul lui era sfărâmat. Iar Liciniu, socotind că acum mucenicul era mort, l-a lăsat pe cruce spânzurat. Atunci, înaintea schimbării străjii pentru noapte, îngerul Domnului l-a pogorât de pe cruce şi l-a făcut cu totul întreg şi sănătos, precum era mai întâi şi, sărutându-l, i-a zis: "Bucură-te şi te întăreşte cu darul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, că iată cu tine este Domnul Dumnezeu. Dar pentru ce ai zis că te-a lăsat? Săvârşeşte-ţi alergarea nevoinţii tale, că vei veni către Domnul, ca să iei cununa nemuririi, cea pregătită ţie". Îngerul, zicând acestea mucenicului, s-a făcut nevăzut, iar Sfântul mucenic Teodor, mulţumind lui Dumnezeu, a început a cânta: Înălţa-Te-voi, Dumnezeul meu, Împăratul meu şi voi binecuvânta numele Tău, în veac şi în veacul veacului.
    Liciniu, nesosind încă ziua, a trimis doi sutaşi ai săi, pe Antioh şi Patricie, zicând către dânşii: "Mergeţi şi aduceţi trupul lui Teodor cel ce rău a murit, ca în raclă de plumb să se aşeze şi să-l arunc în adâncul mării, că nu cumva creştinii cei nebuni să-l ia". Sutaşii, apropiindu-se de locul crucii, au văzut crucea, iar pe mucenicul cel răstignit pe dânsa nu l-au văzut. Atunci a zis Antioh lui Patricie: "Cu adevărat grăiesc galileenii, că Hristos al lor S-a sculat din morţi; precum mi se pare şi pe Teodor, robul Său, l-a înviat". Patricie, venind mai aproape de cruce, a văzut pe Sfântul Teodor şezând şi lăudând pe Dumnezeu. Apoi, Patricie a strigat cu glas mare, zicând: "Mare este Dumnezeul creştinilor şi nu este alt Dumnezeu afară de El".
    Apropiindu-se amândoi sutaşii de sfânt, au zis: "Rogu-te, mucenice al lui Hristos, primeşte-ne pe noi. Din ceasul acesta suntem şi noi creştini". Acei doi sutaşi crezură în Hristos în acea zi, iar cu dânşii încă 70 de ostaşi. Înştiinţându-se de aceasta, Liciniu a trimis pe Sixt, slujitorul său, şi împreună cu dânsul 300 de ostaşi, ca să ucidă pe toţi cei ce crezuseră în Hristos. Ei, mergând şi văzând minunile ce le făcea Sfântul Teodor cu puterea lui Hristos, au crezut şi aceia în Domnul nostru Iisus Hristos. Şi s-a adunat mulţime nenumărată de popor în locul acela, strigând: "Unul este Dumnezeu, adică Dumnezeul creştinilor, şi nu este alt Dumnezeu afară de El". Apoi iarăşi strigau: "Unde este Liciniu, tiranul, să-l ucidem? Pentru că noi avem ca Dumnezeu şi Împărat pe Hristos, Cel propovăduit de Teodor".
    Atunci s-a făcut mare gâlceava şi tulburare în popor, precum şi vărsare de sânge, pentru că a venit un ostaş cu sabia, anume Leandru, care s-a repezit asupra Sfântului Teodor, vrând să-l lovească, iar Sixt, slujitorul împăratului, l-a oprit, i-a smuls sabia din mâinile lui şi l-a străpuns prin mijloc. Alt ostaş, pe nume Mirpos, repezindu-se, a ucis pe slujitor. Sfântul Teodor, potolind tulburarea poporului, a strigat: "Încetaţi, iubiţilor! Domnul meu Iisus Hristos S-a răstignit, oprind pe îngeri ca să nu se facă izbândire neamului omenesc".
    Sfântul Teodor multe grăind, rugându-i şi sfătuindu-i, a potolit gâlceava şi tulburarea poporului şi mergea pe lângă închisoare. Dar în urma sa era toată mulţimea poporului şi a ostaşilor, iar cei ce erau în închisori, legaţi, strigau cu glas mare către sfânt: "Miluieşte-ne, robul lui Dumnezeu, Celui de sus". Sfântul, dezlegându-i din legături, cu cuvântul şi uşile temniţei deschizând, le-a grăit: "Mergeţi în pace şi mă pomeniţi, o! bărbaţilor". Apoi s-a adunat la dânsul toată cetatea şi toţi, lepădându-se de închinarea la idoli, prea-măreau pe Hristos, unul Dumnezeu, iar cei neputincioşi se tămăduiau şi diavolii din oameni se izgoneau, căci, de care se atingea sfântul numai cu mâna sau numai cu hainele, îndată acela câştiga tămăduirea.
    Un ostaş oarecare, din cei mai de aproape ai lui Liciniu, văzând cele ce se făceau, a alergat la Liciniu, spunându-i: "Toată cetatea, lăsând pe zei, crede în Hristos, prin învăţătura şi vrăjile lui Teodor". Împăratul, umplându-se de mânie, îndată a trimis un speculator, ca să taie capul lui Teodor. Dar poporul, văzând pe speculator, a ridicat iarăşi gâlceava şi tulburare, sculându-se asupra lui Liciniu, voind să ucidă pe speculator. Sfântul i-a sfătuit cu blânde cuvinte să înceteze o scornire ca aceea, zicându-le: "Fraţilor şi părinţilor, nu ridicaţi război asupra lui Liciniu, pentru că este slugă a diavolului; căci mie, de acum mi se cade să mă duc la Domnul meu, Iisus Hristos!"
    Acestea zicând, a început a se ruga lui Dumnezeu, apoi a binecuvântat pe fraţi şi s-a însemnat cu semnul crucii. Apoi a zis sluga sa: "Fiul meu, Uare, să te îngrijeşti a scrie ziua săvârşirii mele, iar trupul meu să-l duci în Evhaita, spre stăpânirea strămoşilor mei, iar când şi tu te vei sfârşi, să porunceşti să te îngroape de-a stânga mea". Şi, rugându-se din nou, a zis: "amin". După aceasta şi-a plecat sub sabie cinstitul şi sfântul său cap şi astfel s-a săvârşit, muceniceşte, în opt zile ale lunii Februarie, sâmbăta, la trei ceasuri din zi. După tăierea lui, tot poporul a făcut cinste mare sfântului, întâmpinându-l cu lumânări şi tămâie. Apoi, la loc cinstit a pus trupul lui, care, a fost dus apoi în Evhaita cu slavă, în opt zile ale lunii Iunie. Şi se făceau acolo minuni mari şi nenumărate, întru slava lui Hristos Dumnezeu, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine cinste şi închinăciune, în veci. Amin.
    Se cuvine a şti că sunt doi sfinţi Teodori mari mucenici în Evhaita. Cel dintâi, Tiron, şi al doilea este acesta, Stratilat. Sfântul Teodor Tiron a pătimit mai înainte în împărăţia lui Maximian şi Maximin, nepotul său, în anul de la facerea lumii 5797, iar de la naşterea lui Hristos, 289. Şi s-a aşezat în Evhaita, precum se scrie despre el, în 17 zile ale acestei luni. După dânsul, mai pe urmă, a pătimit acest Sfânt Teodor Stratilat, la 22 sau 23 de ani, în zilele lui Liciniu. Pe vremea împărăţiei lui Constantin, în anul de la zidirea lumii 5820, iar de la naşterea lui Hristos 312, l-a mutat asemenea în Evhaita. Amândoi aceşti sfinţii sunt evhaiteni.

Niciun comentariu: