duminică, 15 februarie 2015

Fotografii din Sâmbăta morţilor - Moşii de iarnă - Rugam pe Bunul Dumnezeu sa odihneasca sufletele celor adormiti care au crezut si nadajduit intru Domnul si sa primeasca jertfa noastra ! Amin! - 14 februarie

Mosii de iarna nu reprezinta neaparat o zi in care sa ne plangem mortii, ci un prilej cu care ii pomenim si le aratam ca nu i-am uitat. De aceea, ca semne ale dragostei fata de aproapele, suntem datori sa ne rugam lui Dumnezeu pentru cei adormiti, rude si prieteni, asa cum o faceam si cand erau vii, sa pastram legatura cu ei, nadajduind sa ne intalnim mai apoi cu totii “in sanul lui Avram”, in Imparatia lui Dumnezeu. Amin.

În fiecare an, în sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi, credincioşii aduc la Biserică ofrande pentru sufletele celor dragi. Astfel, în bisericile şi cimitirele ortodoxe se va face pe 14 februarie 2015 pomenirea celor adormiţi. Această zi mai este cunoscută în Biserica Ortodoxă și sub denumirea populară de Moşii de iarnă. 
Sfinţii Părinţi au rânduit ca sâmbăta să se facă pomenirea celor adormiţi, pentru că este ziua în care Hristos a stat cu trupul în mormânt şi cu sufletul în iad, ca să-i elibereze pe drepţii adormiţi. Pe de altă parte, sâmbăta e deschisă spre duminică, ziua Învierii Mântuitorului Hristos. Moşii de iarnă marchează începutul sâmbetelor morţilor, în număr de şapte, care se vor încheia sugestiv cu Sâmbăta lui Lazăr, înainte de Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor.
Sâmbăta de Paşti, a opta la numărătoare, este una aparte, căci Mântuitorul Însuşi a murit cu trupul, urmând să învieze a treia zi, spre răscumpărarea neamului omenesc din moartea păcatului strămoşesc şi spre viaţa veşnică. Biserica a rânduit în an două sâmbete mari, când se fac pomeniri mai ales pentru morţii care au murit pe neaşteptate: Moşii de iarnă (sâmbăta dinaintea Duminicii Înfricoşătoarei Judecăţi), Moşii de vară (sâmbăta dinaintea Pogorârii Duhului Sfânt), la care se adaugă şi Moşii de toamnă (prima sâmbătă a lunii noiembrie). De asemenea, pomeniri pentru cei adormiţi se vor face în fiecare sâmbătă din Postul Mare.
Conform traditiei populare, aceasta sarbatoare este numita si „Mosii de iarna” sau „Sambata mortilor”. In aceasta zi in biserica sunt pomeniti oamenii care nu au avut parte de slujbe randuite la inmormantare.
Conform datinilor stravechi, in unele zone ale tarii batranii povestesc cum sufletele mortilor vin in aceasta zi pe pamant, in timp ce credinciosii dau de pomana mancare gatita pentru ca spiritele sa ii ocoleasca.
Sufletele trecute in nefiinta vin astazi sa se hraneasca cu mireasma si aburii bucatelor pe care credinciosii in gatesc, astfel incat sa le ajunga intreg anul.In aceasta zi obiceiul cere sa se dea de pomana sarmale, placinta, vin, coliva, colaci, fructe sau chiar si lumanari aprinse. La mormintele rudelor oamenii trebuie neaparat sa aprinda cel putin doua lumanari, care au rolul de a incalzi sufletele mortilor.
Cei batrani isi aduc aminte ca Mosilor de iarna li se mai spunea si Mosii de piftii si sambata piftiilor. Mai mult, aceasta este singura zi in care se mananca racituri sau piftii. Daca acestea nu erau mancate in totalitate in aceeasta zi, a doua zi erau aruncate. Altfel, frigurile si-ar fi facut aparitia in timpul verii.De asemenea, se obisnuieste ca in aceasta zi sa nu se lucreze.




Niciun comentariu: