Sfanta Evanghelie din Duminica a XVII-a dupa Rusalii, numita si Duminica femeii cananeence, ne invata multe adevaruri despre puterea credintei si despre lucrarea lui Dumnezeu in viata oamenilor.
Femeia cananeeanca era de alt neam si de alta credinta decat evreii. Tirul si Sidonul erau porturi situate pe tarmul de est al Marii Mediterane, facand parte din Fenicia, astazi, ele se afla pe teritoriul Libanului. Deci, aceste orase nu faceau parte din Palestina sau Tara Sfanta, iar faptul insusi ca Mantuitorul Iisus Hristos trece dincolo de granitele tarii Sale natale are o semnificatie deosebita. Desi spune "nu sunt trimis decat catre oile cele pierdute ale casei lui Israel" (Matei 15, 24), totusi, Iisus iese din teritoriul Tarii Sfinte si merge catre doua orase-state sau cetati locuite de pagani, care se inchinau nu adevaratului Dumnezeu marturisit de evrei, ci unor idoli, cei mai renumiti fiind Baal si Astarta. Iesirea Mantuitorului Iisus Hristos dincolo de pamantul lui Israel este deja o prefigurare a faptului ca Evanghelia Sa va fi propovaduita nu numai poporului evreu, ci si altor neamuri sau popoare. Prezenta lui Iisus in partile Tirului si ale Sidonului este, asadar, o anticipatie a predicarii Evangheliei Sale si printre pagani, deoarece Dumnezeu cheama toate popoarele la mantuire in Iisus Hristos.
PREDICA PARINTELUI MIRCEA PRICOP
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu