sâmbătă, 17 septembrie 2011

Duminica dupa Inaltarea Sfintei Cruci (Luarea Crucii si urmarea lui Hristos) – Talcuiri vii de la Cuviosii Arsenie Boca si Sofronie Saharov

  • A fi ucenicul lui Iisus nu însemnează a te opri la mijlocul uceniciei. A fi ucenicul lui Iisus însemnează o prevedere, un război şi a-ţi zidi o cetate. A nu-ţi face socoteala aceasta însemnează a te face de râs. Iar a nu te face de râs însemnează a-L urma pe Iisus în toată calea vieţii Sale pământeşti, chiar dacă ultimul pas al căii îl vei avea de făcut răstignit pe o cruce.Dumnezeu poartă paşii omului”, iar acestea sunt marile hotărâri spre El.
  • Vecinul tău bate crâşmele, verişoara ta a fugit necununată, feciorul tău fuge de biserică, copiii tăi umblă la joc seara şi scuipă după preot. N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând să te aduci pe tine.
  • Nu te simţi mai aproape de Dumnezeu şi de oameni ca de pe Cruce (dupa ce ai trecut prin calvarul „crucii”). Dar nouă nu ne-a fost rînduită, pentru că nu suntem vrednici.
  • Eu nu va dau neapărat canoane, mătănii, rugăciuni şi post, ci vă îndemn să vă schimbaţi purtările şi să-I mulţumiţi lui Dumnezeu pentru crucea pe care v-a dat-o, că Sfânta Biserică, Sfânta Împărtăşanie le ştiţi – dar faptul acesta l-am găsit de cuviinţă să vi-l spun mai mult. Vreau să schimb lacrimile voastre în bucurie, că mulţumind lui Dumnezeu de toate durerile şi schimbându-vă purtările vă veţi bucura. O veţi face?
  • Dometie, un călugăr tânăr de la Muntele Athos, era foarte vesel, tot timpul cânta. Într-o zi l-am găsit în chilie plîngînd şi l-am întrebat, de ce plânge. Mi-a răspuns că l-a părăsit Dumnezeu. Eu l-am întrebat, cum? Şi a zis: – Nu mai am niciun necaz, „sunt scutit de supărări”. Care dintre voi aţi plînge, pentru faptul că v-a părăsit Dumnezeu, în cazul că v-a luat crucea? Căci nu v-a bătut nimeni piroane în mâini şi nici cunună de spini nu v-a pus pe cap. Sfântul Apostol Pavel zice aşa: „Roagă-te neîncetat, munceşte neîncetat şi mulţumeşte lui Dumnezeu neîncetat pentru toate bucuriile şi durerile pe care ţi le-a dăruit” (I Tesaloniceni 5, 16-18).
(Parintele Arsenie Boca)


  • Daca vrei sa imparatesti cu Hristos, atunci biruieste patimile. Alta cale nu este- la drept vorbind, patimile nu sant decat o “ispita”. Eu niciodata nu voi crede ca ceva din lumea aceasta te va putea multumi. Teatrul, cinematograful, Café-urile si altele asemenea nu sant decat pentru copii, cei cu inima neintelegatoare…
  • Viata dupa poruncile lui Hristos este cu adevarat o Golgota. Iar calea aceasta este astfel incat cel ce paseste pe ea, de nu va birui prin rugaciune greutatile ce nu fac decat sa creasca, ci se va abate de la ea si se va intoarce inapoi, el nici acolo unde se va intoarce, adica in lume (la viata dupa patimi) nu va afla acea bucurie pe care o au oamenii acestei lumi care nu au cunoscut pe Dumnezeu.
  • Cand durerile tot crescande ale sufletului meu ajunsesera, precum parea, la culmea lor, atunci nu prin judecati abstracte, filosofice, ci printr-un simtamant al inimii viu si adanc am cunoscut valoarea sufletului omenesc, am cunoscut ca este mai de pret decat lumea intreaga. Suferintele aduc un rod atat de maret, incat, daca am fi noi ceva mai intelegatori, nu am dori nicicum a ne “pogori de pe cruce”. Unui ieromonah de la noi i s-a aratat Domnul in vis, rastignit pe Cruce, si i-a zis: “De pe Cruce nu te pogori, altii te iau. Iar aceste cuvinte Domnul le-a repetat de trei ori. Si apoi vedenia s-a sfarsit.
  • Crestinul neaparat trebuie sa fie un nevoitor. Cu atat mai mult monahul, preotul. Urandu-te pe sineti, incepand prin a te chinui, nu numai cu infranarea de la patimi, dar si impotrivindu-te lor, adica tabarand asupra lor, si dintr-o data simti usurare: ca o lumina oarecare se iveste in suflet. Sf. Vasilie cel Mare si Ioan Scararul spun ca mai placuta este suferinta de bunavoie decat bucuria necuvantatoare fara voie.
  • Slava lui Dumnezeu pentru toate. Vom face rabdare. Iata calea noastra. Te poticnesti, indrepteaza-te. Ai cazut, ridica-te. Iar a deznadajdui, niciodata nu este nevoie. Uneori este atat de greu, incat omul este gata sa se lepede de viata vecinica, daca ea se dobandeste astfel. In schimb, cand acesti nori trec, atunci soarele, cumva, intr-un chip deosebit straluceste, iar omul se bucura atunci ca a trecut prin dureri: “Veselitu-ne-am pentru zilele in carile ne-ai smerit, anii intru carii am vazut rele”.
(Parintele Sofronie Saharov)



Niciun comentariu: