Sfintii romani praznuiti in luna ianuarie

Cuviosul Antipa de la Calapodeşti (10 Ianuarie)

Acest fiu al plaiurilor moldovene a trăit în mai multe centre de evlavie ortodoxă şi a fost peste tot ca o lumină pusă în sfeşnic faţă de cei din jurul său.

S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, din judeţul Bacău, într-o familie de clerici. La Botez a primit numele de Alexandru-Luchian. La vârsta de 20 de ani a intrat ca frate în obştea mânăstirii Căldăruşani. Aici va rămâne timp de 2 ani, după care va pleca la Sfântul Munte, dornic de desăvârşire.

În Athos se va opri la Schitul Lacu, unde va fi tuns călugăr. Acest schit era renumit pentru asprimea vieţii idioritmice pe care o duceau monahii. În această rânduială va petrece şi Cuviosul, însă în inima lui creştea în continuu dorinţa de desăvârşire. Ca urmare, după 15 ani de vieţuire la acest schit, Cuviosul se va muta la mânăstirea Esfigmen, una dintre cele mai vechi mânăstiri ale Sfântului Munte. Aici va sta timp de patru ani, perioadă în care el va primi marele şi îngerescul chip, sub numele de Antim. Tot în această perioadă, Antim va fi hirotonit diacon.

Astfel, după aproape două decenii de la sosirea sa în Athos, Antim ajunsese cunoscut ca un părinte îmbunătăţit, mare sihastru şi iubitor al Rugăciunii lui Iisus. Nedorind însă slava şi lauda oamenilor, în 1860, luând binecuvântare, părăseşte Athosul şi se reîntoarce în Moldova, vieţuind în mânăstirile din preajma Iaşului. Aici însă nu va rămâne multă vreme, datorită tulburărilor provocate de mulţimile de credincioşi care auziseră despre el şi veneau la el, cerând ajutor şi sfat.

Va pleca spre ţinuturile Rusiei, şi va poposi la Lavra Pecerska, ce era pentru credincioşii ruşi un nou Ierusalim. De aici va merge în nord, iar în anul 1865 va poposi la mânăstirea Valaam, unde se va şi stabili, văzând buna rânduială de aici. Aici va petrece timp de 17 ani, perioadă în care s-a învrednicit şi de harul Preoţiei, datorită şi multelor sale calităţi duhovniceşti. Numele şi faptele sale minunate se vor răspândi cu repeziciune în nordul Rusiei, ceea ce va avea ca efect mulţimi de credincioşi veniţi în pelerinaj la Valaam, pentru a putea vorbi cu alesul lui Dumnezeu. El se va învrednici şi de daruri minunate, precum cele ale profeţiei şi vederii cu duhul.

După o îndelungată viaţă petrecută în nevoinţe călugăreşti, ieroschimonahul Antipa îşi va da viaţa în mâinile Domnului, în ziua de 10 ianuarie 1882, la vârsta de 66 de ani, şi va fi înmormântat în gropniţa de obşte a mânăstirii.

Datorită faimei sfinţeniei, de care Cuviosul se bucura încă din viaţă, un ucenic al său, ieromonahul Pimen va scrie în 1883 Viaţa Cuviosului Antim. În anul 1906, călugării de la Sfântul Munte, care-l cunoscuseră pe Cuvios, l-au trecut pe acesta în rândurile sfinţilor, în cărţile lor de cult. Acest fapt are pentru noi o semnificaţie deosebită, deoarece el este singurul călugăr atonit român, care a fost trecut în rândul sfinţilor printr-o canonizare spontană, venită îndată după trecerea sa la cele veşnice, ceea ce constituie şi un temei pentru recunoaşterea sfinţeniei sale de către biserica strămoşească.

Prin faptele sale, Cuviosul Antipa a fost un mărturisitor al Domnului nostru Iisus Hristos, un iscusit lucrător al Rugăciunii inimii şi un ales ostaş al lui Hristos. Prezenţa lui în calendar cinsteşte în acelaşi timp şi poporul şi Biserica noastră, pentru care el s-a rugat, povăţuindu-i pe cei care i-au cerut sfatul să nu înceteze a le iubi.

Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic (13 ianuarie)

Aceştia au trăit în ţinutul Iliricului şi al Dunării de mijloc, pe vremea împăratului Liciniu. Crezând că „aduce slavă lui Dumnezeu”, acesta a pornit o prigoană împotriva creştinilor sub motivul că aceştia primejduiesc ordinea şi predaniile stăpânirii.

Printre cei pârâţi la împărat că sunt creştini se afla şi Diaconul Ermil, care era acuzat că dispreţuia zeii romani. Auzind aceasta, împăratul a poruncit să fie adus imediat înaintea sa. Auzind aceasta, Sfântul s-a bucurat că trebuie să dea seamă de credinţa sa, şi a primit bucuros să meargă la împărat. Întrebat fiind de ce nu slujeşte zeilor păgâni, Sfântul a răspuns că slujeşte numai Dumnezeului nevăzut, nu zeităţilor surde şi neînsufleţite, făcute de mâini omeneşti, din lemn ori din pietre, despre care „mai curând te apucă râsul cât de neputincioase sunt, iar nu să te închini lor”.

La aceste vorbe, împăratul a poruncit să fie bătut peste faţă cu un bici de metal, după care să fie chinuit şi mai tare, iar mai pe urmă a poruncit să fie întemniţat timp de trei zile, nădăjduind că astfel se va lepăda de credinţa creştină. În temniţă, Sfântul a primit întărire de la Dumnezeu, că va birui pe tiran şi va lua cununa muceniciei.

După cele trei zile de stat în temniţă, Sfântul a fost adus iarăşi la judecată în faţa împăratului, şi întrebat fiind dacă s-a răzgândit, a răspuns că „eu de Domnul Hristos nu mă voi despărţi, ci numai Lui îi voi sluji”. Astfel, împăratul s-a înverşunat şi mai tare, şi a poruncit către 6 ostaşi să-l ia pe Sfânt şi să-l întindă la pământ, bătându-l până se va răzgândi. Supus acestor chinuri, Sfântul nu a scos nici măcar un geamăt, ci numai se ruga Domnului să-l întărească până la sfârşit. La un moment dat, din înălţimi s-a auzit un glas care vestea că peste 3 zile va fi izbăvit de chinuri, iar împăratul, auzind acestea, a poruncit ca statornicul diacon să fie dus iarăşi în temniţă.

În faţa celor întâmplate, temnicerul încredinţat cu paza Sfântului, pe nume Stratonic s-a înduioşat cu inima, căci în taină era şi el creştin, doar că un timp nu s-a arătat pe faţă. Când Ermil a fost dus a treia oară la judecată, împăratul, văzând că acesta nu se leapădă de credinţa sa, a poruncit ostaşilor să rupă cu unghii de fier pântecele Sfântului, ca să se vadă măruntaiele din el. Văzând acestea, Stratonic a izbucnit în plâns şi a început să îngrijească rănile Sfântului. El a fost văzut însă de unul din ostaşi, care l-a pârât împăratului. Auzind aceasta, împăratul i-a poruncit lui Stratonic să aducă jertfe idolilor. Stratonic însă a mărturisit că este vechi prieten cu Ermil şi că şi el este creştin, ca atare refuză să jertfească idolilor. Înfuriat peste măsură, împăratul a poruncit ca Stratonic să fie dezbrăcat de haine şi să fie bătut cu beţe peste tot trupul. În timp ce era bătut, Stratonic îşi ridica privirea către diaconul Ermil, cerându-i ca să se roage lui Dumnezeu să poată păzi credinţa sa întreagă, pentru a răbda chinurile până la capăt.

Văzând împăratul că nu-i poate îndupleca în nici un fel pe cei doi mucenici, a poruncit ca diaconul Ermil să fie spânzurat de un copac, iar trupul să-i fie ciopârţit cu cuţitele, după care să fie aruncat în valurile Dunării. Astfel, cei doi au primit moartea mucenicească, în ziua de 13 ianuarie 303, la circa 3 kilometri de oraşul Singidunum (Belgradul de azi), poate spre localitatea Panciova unde şi astăzi mai există populaţie românească. La trei zile după aceasta, trupurile Sfinţilor Mucenici au fost adunate laolaltă într-un sicriu, ca să rămână veşnica pomenire a lor, în acelaşi chip în care şi dragostea lui Hristos i-a unit pe amândoi.

Sfântul Bretanion, Episcopul Tomisului (25 ianuarie)

Despre viaţa şi activitatea acestui episcop există ştiri destul de sumare, dar se ştie sigur că el păstorea biserica tomitană a întregii provincii Sciţia (Dobrogea), pe vremea împăratului Valens.

Este originar din Capadocia, probabil un ucenic al Sfântului Vasile cel Mare. Ela  fost numit episcop al Tomisului în jurul anului 360. Printr-o mărturie a istoricului bisericesc Sozomen, cunoaştem un episod elocvent pentru bărbăţia şi înţelepciunea acestui ierarh al Bisericii. Astfel, împăratul Valens, care era un aprig susţinător al ereziei ariene, a venit la Tomis, după încheierea unei campanii războinice împotriva goţilor (369), şi intrând în catedrala episcopală a oraşului, a încercat să-l înduplece pe episcop să îmbrăţişeze credinţa rătăcită a arienilor, prin participarea la Sfintele taine alături de credincioşii arieni. Episcopul a refuzat însă, invocând hotărârile Sinodului I ecumenic de la Niceea (325), care condamnase arianismul, şi a părăsit biserica episcopală, mutându-se într-o altă biserică, împreună cu credincioşii ortodocşi.

Împăratul s-a mâniat foarte pe episcop, şi a încercat să-l alunge pe acesta în exil, dar în cele din urmă nu a luat nici o măsură, temându-se de răscularea credincioşilor tomitani, al căror păstor era Bretanion, căci aceşti credincioşi aveau un rol important în apărarea graniţelor imperiului de năvălirile barbare.

Astfel putem înţelege din această istorisire că Bretanion era un episcop foarte iubit şi respectat de credincioşii săi de credincioşii săi.

Alte ştiri despre viaţa şi activitatea ierarhului de Tomis le putem afla tot de la istoricii vremii. Se pare că  Sfântul Bretanion a avut un rol important în redactarea şi trimiterea documentelor cu privire la transferarea sfintelor moaşte ale Sfântului Sava Gotul în Capadocia, la cererea Sfântului Vasile cel Mare. Acest fapt se desprinde mai cu seamă din Scrisoarea nr. 165 a Sfântului Vasile cel Mare către Bretanion, în care se arată că destinatarul acestei scrisori este vrednic de laudă datorită luptei sale pentru apărarea credinţei ortodoxe, totodată Sfântul Vasile şi mulţumind pentru ajutorul dat de Bretanion cu privire la mutarea sfintelor moaşte în Capadocia.

Totodată, o altă epistolă a Sfântului Vasile cel Mare (Scrisoarea nr. 165) sugerează faptul că Bretanion este cel care ar fi redactat actul martiric al Sfântului Sava Gotul. Din păcate însă nu s-au păstrat scrisorile de răspuns ale episcopului Bretanion către Sfântul Vasile cel Mare, ca să ne putem da seama mai bine de calităţile acestui ierarh de la Tomis. Cert este însă faptul că Bretanion a condus biserica Tomisului până aproape de anul 381, când s-a mutat către Domnul, în ziua de 25 ianuarie. Credincioşii eparhiei l-au păstrat pe acest sfânt episcop în amintirea şi dragostea lor, sărbătorindu-l în fiecare an cu mare evlavie. Urmaşul său, poate unul din ucenicii săi, va fi tot aşa de destoinic, participând şi la al II-lea Sinod Ecumenic (Constantinopol, 381).

Arhim. Ieronim Moţoc, Cuviosul ieroschimonah Antipa Atonitul, în vol. „Sfinţi români şi apărători…”, ed. cit. , p.543.

Pr. Prof. Dr. Teodor Bodogae, Sfinţii Mucenici Ermil Diaconul şi Stratonic temnicerul, în vol. „Sfinţi români şi apărători…”, ed. cit. , p.201

Prof. Dr. Emilian Popescu, Sfântul Bretanion (Vetranion), în vol. „Sfinţi români şi apărători…”, ed. cit. , p.160.

Sursa univ-ovidius.ro-SINAXAR_ORTODOX